Originea serbării Paştelor | Dragusanul.ro

Originea serbării Paştelor

 

Universul literar 1895 coperta

*

 

„Originea serbării Paștelor e evriască. Comunităţile creştino-evreeşti îl serbau la al 14-lea Nisan al calendarului evreu, pe când cele greceşti şi romane au hotărât ca să serbeze Învierea într-o duminecă şi, în același timp, să ţină şi alte zile în amintirea suferinţelor lui Iisus Christos.

*

Pe la jumătatea veacului al II-lea după Christos, a început, între şefii bisericilor creştine, o ceartă mare asupra zilei, în care trebuie să se serbeze Paștele. Conciliul de la Niceea (anul 325) a decis să se serbeze în duminica ce urmează după prima lună plină din primăvară şi, dacă această lună plină cade într-o duminecă, atunci să se serbeze în duminica următoare; prin urmare, niciodată înainte de 22 martie, nici după 25 aprilie.

*

Serbarea aceasta a fost socotită, de vechii creştini, ca cea mai potrivită zi pentru botezarea celor care îmbrăţişează religia creştină. În ziua aceea, erau reprimiţi în sânul bisericii şi creştinii excluşi pentru păcate mari. Ei erau numiţi cei căzuţi (lapsi).

*

De la începutul creştinismului, se ţinea postul Paștelor şi se serba, cu mare bucurie, Duminica Floriilor, care, în multe localităţi, era considerată, în acele vremuri, ca întâia zi de primă­vară. În veacul al III-lea, Vinerea patimilor era numită Paștele suferinţei (pascha staurosimon), iar ziua Învierii se numea Paștele Învierii (pascha anastasimon).

*

Ziua Învierii era considerată, de creştinii vechi, ca prima zi de bucurie mare. Creştinii se întâlneau, dis de dimineaţă, şi strigau veseli:

– Christos a înviat!

– Adevărat c-a înviat!

Obiceiul acesta n-a rămas decât în biserica ortodoxă.

*

În veacul de mijloc, era un obicei, şi anume Râsul Paștelor (risus paschalis). În ziua Învierii, preoţii amestecau predicele lor cu tot felul de istorisiri hazlii, spre marea veselie a credincioşilor.

*

Universul literar 1895 Iisus si copiii

*

Cuvântul Paşte vine de la vorba evreiască veche „Passah” (mai bine zis, „Pessah”). Evreii mai ziceau acestei sărbători şi „Chag happ, essach”, adică sărbătoarea mântuirii; îi mai ziceau şi „Chag Hammazzoth”, adică sărbătoarea pâinii nedospite. Ea se ţinea în amintirea scăpării din robia egipteană şi a mântuirii primilor copii născuţi.

*

Originea păștii, nedospite şi nesărate, pe care o mănâncă evreii, la sărbătorile Paștelor, datează tot din timpul scăpării lor din Egipt. Fiind nevoiţi sä plece repede, femeile n-au mai avut vreme să coacă aluatul pregătit pentru pâine, ci l-aü luat aşa, nedospit, pe drum. În amintirea acestei întâmplări se mănâncă pască” (Universul literar, no. 14, 3/15 aprilie 1895).