
în mare taină am vestit copacii
prin solii mei, cobzarii cei bătrâni,
că pe cuprinsul milenarei Dacii
vor învia strămoşii prin români,
le arătam prin miticele strune
că-n ţara noastră numai oameni buni
au început de-o vreme să adune
din cerul nopţii veşnicii tăciuni,
iar mamele purtând pruncuţi la sâni
şi aure din Lună şi din Soare
de-a pururi au să fie la români
o închinare Sfintei lor Fecioare
şi că veni-va vremea când vor creşte
aceşti pruncuţi ca să ne dea de ştire
că-i timpul să ne-ntoarcem în poveste
şi să sorbim din nou din mântuire
şi-atunci prin case am văzut ştergare
cum culegeau doar stelele din pleoape,
iar Căile Lactee-ncăpătoare
se adunau prin preajmă mai aproape,
o, Doamne, fie să nu pierdem clipa
din răsăritul zilei luminos
în care ne-o atinge cu aripa
Lumina Învierii Lui Hristos!