Cartea „Aventuri pe şase roţi” a ajuns, de la Gura Humorului, şi la Suceava, în templul Elenei Greculesi din incinta Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, în care oficiază, ca de obicei, doctorul în istorie Gabriel Cărăbuş. În aceste condiţii, autorul ei, Tiberiu Avram, însoţit de prieteni ştiuţi şi neştiuţi, de tovarăşul lui în cea mai lungă călătorie, Dinuţa, şi de ţinta şi idealul teribilului maraton care este viaţa, Clara, au intrat în templul cărţii, iar bietul de mine, aflat întâmplător pe acolo, ca să facă poze, a simţit ce înseamnă comunitate, a trăit sentimentul acela de duioasă apropiere, pe care numai intimitatea actelor culturale îl poate determina. Şi erau, acolo, înconjuraţi de icoanele sufletului voievodal al Elenei Greculesi, şi apropiaţi de ai mei (Ioan Manole, Liviu Dorin Clement, Daniel Tănase, Viorica Petrovici, Carmen Veronica Steiciuc, Angela Zarojanu, Vasile Ilie, Cristian Adomniţei, Cezar Straton, Sandrino Neagu, Viorel Corodescu, Valentin Chidovăţ), dar şi oameni pe care poate că pe nedrept îi întrezăream mai înspre orizont, ba chiar dincolo de el: Mirela Adomnicăi, Ion Lungu, Viorel Seredenciuc, Lucian Harşovschi, Ioan Iacob, Viorel Nuţu. Primii trei, ca oficiali, au luat loc în prezidiu, apoi s-au rânduit la pupitru, ca să vorbească. Primul a vorbit Mirela Adomnicăi, cea de odinioară, pe care o admiram fără rezerve; discurs inteligent, degajat, fără iefinătăţuri – mă înclin cu tot respectul! Apoi, Ion Lungu, care trebuia să ajungă cât mai repede la ziua nepoţelului său, care tocmai astăzi s-a găsit să împlinească 5 anişori (Fericire, puiule, căci le cuprinde şi este condiţionată de toate!); discurs savuros. În final, Viorel Seredenciuc: echilibrat, cumpătat, ca de obicei.
Aţi observat, nu am menţionat nici o funcţie, pentru că în jurul cărţii lui Tiberiu Avram s-au adunat oameni, iar pe cei care au vorbit eu i-am ascultat cu atenţie. Şi, ascultându-i, i-am simţit atât de apropiaţi de suflet, încât, atunci când mi-a venit rândul să prezint cartea (nu de la pupitru sau din prezidiu, chestii de care, ca şi Roman Istrate, am o oarece… indispoziţie), am respirat cuvintele mai dezinvolt ca niciodată, molipsindu-l de dezinvoltură şi pe Tiberiu Avram, care, din postura de autor recidivist (cea de astăzi e a patra carte), a avut ultimul cuvânt, pe care l-a împărţit frăţeşte cu prietenul lui din copilărie şi din carte, Dan Lefter.
Frumos s-a mai trăit, astăzi, măcar pentru vreun ceas, la Suceava, în templul Elenei Greculesi (Dumnezeule, cât de vie i-am mai simţit prezenţa!) şi, pentru că am fost martor, vă las cu câteva instantanee, alese dintre cele care mi-au şi reuşit.
