Sfinţii părinţi care mai întâi s-au ocupat cu întrebarea aceasta nu au cunoscut toate lucrările marilor maeştri, împrăştiaţi pe suprafaţa pământului sau care locuiau între ei. Ei au căutat ca spusele lor să stea în conglăsuire cu cuvintele Sfintei Scripturi, neluând în socotinţă nici un fel de portret, fie în metal sau marmură, fie în mozaic sau în pictură. De aceea, încă în veacul al doilea, s-au aflat unii părinţi bisericeşti care au susţinut că Christos a fost ca om urât, întemeiaţi pe prorocia lui Isaia (cap. 53), care sună:
*
„N-avea nici chip, nici frumuseţe
Şi noi, văzându-l,
Arătos nu era, ca să-l dorim.
Fu dispreţuit şi cel mai din urmă între oameni.
Omul durerilor şi cunoscut cu păsuri.
Tu, ca şi cel ce-şi ascunde forţa lui de noi.
Dispreţuitu-l-am şi nu l-am socotit;
Dar el a purtat păsurile noastre
Şi cu durerile noastre s-a încărcat”.
*
Urmând de aproape, după litere şi nu după înţelesul acestei prorociri, Justin Martirul, Clemente din Alexandria, Tertulian şi alţii, chiar în cele dintâi veacuri ale creştinătăţii, au contribuit la naşterea unei uri puternice în contra introducerii şi cinstirii icoanelor în biserică. Lucru ciudat: aceşti părinţi au nesocotit şi dispreţuit orice înfăţişare omenească a lui Cristos, prin icoane sau portrete. Căci cunoscut lucru este că meşteşugul de a face icoane, pe atunci era bine cunoscut şi preţuit. Prin urmare, nu putem trage la îndoială că portretul lui Christos, care era în palatul lui Pilat şi al împăraţilor Tiberiu şi Alexandru Sever, a înfăţişat chipul adevărat al lui Christos.
*
Icoanele de pe acele vremuri, care s-au păstrat până în zilele noastre, toate arată că Iisus Christos, ca om, a fost frumos la faţă. Toţi aceşti sfinţi părinţi, de care pomenirăm până aci, nu ştiu nimic amănunţit asupra frumuseţii sau urâciunii lui Christos, până când Sf. Ioan Damaschin, din veacul al 8-lea, făcea descrierea amănunţită a lui Iisus Christos. În scrisoarea sa către împăratul Teofil, el zice: „De aceea Constantin cel Mare s-a îngrijit ca chipul lui Christos să fie făcut în acea formă în care l-au descris cei vechi scriitori, şi anume: de statură înaltă, cu sprâncenele pline, ochii plăcuţi, cu nas drept, cu păr creţ de culoare frumoasă, cu barba neagră, cu faţa de culoarea grâului, după asemănarea mamei, cu degetele lungi, cu glas dulce, sonor, la vorbire plăcut, foarte blând, liniştit, răbdător, suferitor şi arătând însuşirile virtuţii unite cu acestea, în care însuşiri se arată mintea dumnezeiască a aceluia, ca nu cumva să se descopere oarecare umbră de schimbarea a deosebirii în întruparea dumnezeiască a Fiului (cuvântului)”.
*
Să vedem acum şi scrisoarea lui Lentul despre Iisus Cristos, care se zice că ar fi fost guvernator roman înainte de Pilat în Ierusalim. El scrie către Senatul Roman: „În vremea aceasta, e un bărbat şi trăieşte încă, un bărbat dăruit cu o mare putere: numele acestuia este Iisus Christos. Oamenii zic că este un proroc puternic. Pe morţi îi învie, pe cei bolnavi îi tămăduieşte de slăbiciuni şi de tot felul de boli. Bărbatul este de statură înaltă, potrivită şi privirea feţei sale este serioasă, plină de putere, încât privitorii îl pot iubi şi iar să se teamă de dânsul. Perii capului său sunt de culoarea vinului până jos, la urechi,fără lucire şi netezi, şi, din jos de urechi, până la umeri, răsuciţi şi strălucitori, şi de la umeri, atârnând în jos, fiind în creştet despărţiţi. Fruntea lată şi curată, faţa lui fără vreo pată, pe care o împodobeşte puţină roşeaţă. Privirea lui este nobilă şi plăcută. Nasul şi gura nu se pot huli”.
*
Christos nu numai că a fost frumos la faţă, ci el a cucerit mulţimea prin ţinuta sa majestoasă şi dumnezeiască. Evanghelistul Ion ne spune, la cap. 18, că slugile şi ostaşii care au venit, cu Iuda, vânzătorul, să prindă pe Iisus, au căzut la pământ când Iisus le-a răspuns că el este acela, pe care ei îl caută. De aci ne putem explica câtă putere arătase în privire, în mişcare şi în ton, cu un cuvânt, câtă majestate în puterea lui, încât a pus în uimire aşa de mult gloata adunată, de s-a întors înapoi şi a căzut la pământ.
*
Din scrierile evangheliştilor şi ale apostolilor vedem că, în tot locul, unde se înfăţişa Cristos, mulţimea nenumărată, care se aduna în jurul lui, bărbaţi, femei, tineri şi bătrâni, toţi pândeau prilejul ca să-l asculte, când el predica şi învăţa, lăsându-şi ale lor în voia întâmplării / Preotul Ion Niculescu (Foaia populară, I, nr. 12, 5 aprilie 1898).
