Ieri, 3 mai, pe la ora 12,30, nevastă-mea, care se întorcea din haosul vrăjmaşelor schimbătoare de cărţi de identitate ale bramburelii prefecturiste, găseşte în uşă o înştiinţare macabră şi, înainte de a i se declanşa toate bolile, pe cale de ameliorare, după o serie de îndelungate tratamente, apucă să mă sune şi să mă întrebe cu glas sfârşit:
*
– Ce proces penal ai tu la Dorohoi şi încă din 2015, fără să ne spui şi nouă?
– La Dorohoi? Păi, eu nu am fost niciodată la Dorohoi, deşi am trecut prin oraş, de vreo 3 ori, dar cu şofer în stânga, când lucram monografia satului Rădăuţi-Prut… Aaa, şi-am mai trecut, în august 2014, cu Toy Machines, care aveau de cântat la „Zilele Nordului”, în Pădurea Teioasa, de la Darabani. Atunci am şi păşit pe trotuarul Dorohoiului, în faţa unui butic, şi am fumat o ţigară, până ce băieţii şi-au cumpărat apă plată.
– Şi-atunci cum îţi explici că ai dosar penal deschis de Poliţia oraşului Dorohoi?
– Păi, Poliţia nu deschide dosare penale, ci Parchetul…
*
Panicoasă cum este din fire (vibrează de emoţii şi la cele mai obişnuite evenimente ale copiilor şi nepoţilor noştri), nevastă-mea îmi citeşte cu glas tremurat:
„Înconformitate cu art. 260 şi art. 261 din Codul de procedură penală, vă înştiinţăm că la data de 03 V 2018 ora 12 am procedat afisarea prezentei, nefiind îndeplinite condiţiile de înmânare a următoarelor acte de procedură: _______, în legătură cu dosarul cu nr. 831/P/2015, aflat pe rolul IPJ Botoşani cu sediul în Botoşani, Bld. Mihai Eminescu, nr. 57, jud. Botoşani. / Vă comunicăm că sunteşi în drept să vă prezentaţi după o zi de la afisarea prezentei, dar nu mai mult de 3/7 zile, pentru înmânarea actelor de procedură la sediul Poliţiei mun. Dorohoi, camera 3, în zilele lucrătoare, între orele 8-16. De asemenea, menţionăm că, în cazul în care, fără motive temeinice, nu vă prezentaţi pentru comunicarea actelor în termenul de 3/7 zile, actele de procedură se vor considera comunicate la împlinirea acestui termen”…
Nu-mi venea să-mi cred auzului: să fi reînviat cu adevărat statul poliţienesc discreţionar, despre care se vorbeşte atâta, în ultimul timp? Las totul baltă, fug acasă şi când văd biletul acesta redactat semidoct şi în sictirul limbii române, fără menţionarea oficiului poştal care mi l-a înfipt în uşă, merg la oficiul de care aparţin (6, de pe Mărăşeşti), să văd dacă am sau nu vreo citaţie. Acolo, două ţaţe tinere şi frumoase, dar sictirite şi vrăjmaşe, mă trimit la oficiul de lângă fosta Baie Comunală. Intru, întreb, iar tipul de la ghişeu îmi zice că trebuie să întreb la etaj, unde nu voi găsi pe nimeni, dar pot suna mâine, dacă vreau ceva precizări. Apoi, ca orice român care adoră să-i aibă pe ceilalţi la cherem, mă ia abrupt:
– Da’ ce-i făcut, oi? Ai fluierat în bisericî?
*
Nu am păscut oile împreună şi-mi vine să cred că parvenitul de la ghişeu nici nu a păscut oi vreodată, dar nu am când să-i răspund, pentru că un factor poştal, care şi ăsta tot în „oi” mă ţine, mă lămureşte că, în ziua următoare, după ora 9, pot găsi citaţia la oficiul poştal de care aparţin. Bunăvoinţa specimenului urmărea, de fapt, să-i rezolve o curiozitate, aşa că mă întreabă, rânjind parşiv şi complice:
– Da’ spuni drept, oi: ai caftit pi ciniva, ai pârlit vreo gagicî, ori ai dat cu maşâna pisti vriun tont ş-ai dat bir cu fugiţii?
*
Revin la vrăjmaşele publice de la Oficiul poştal 6, care o ţin pe a lor, că nu voi primi nici o citaţie, apoi mă întorc, frânt de întrebări, acasă şi scriu Poliţiei municipiului Dorohoi, următorul mail, însoţit de fotocopia înştiinţării: „Domnule Comandant, / am găsit, astăzi, în cutia poştală o înştiinţare, pe care o ataşez, din care aflu că figurez în dosarul penal 831/P/2015, şi sunt somat să mă prezint la camera 3 a Poliţiei municipiului Dorohoi, în 3/7 zile, ca să mi se prezinte actele. / Cum nu am fost în Dorohoi decât o singură dată şi am traversat oraşul de vreo 5 ori, dar nu şi în 2015, vă rog să-mi confirmaţi că înştiinţarea nu reprezintă o farsă a cuiva, iar dacă este adevărată, poate îmi puteţi comunica în ce dată aş fi comis vreo infracţiune în Dorohoi, ca să pot veni cu probe şi înscrisuri că, în ziua menţionată, am trecut sau nu prin Dorohoi”.
Între timp, alarmaţi de nevastă-mea, copiii vor să ştie dacă am vreo bănuială asupra celor care mi-au înscenat vreo infracţiune. Doar Andi e calm şi încrezător şi încearcă să îmi provoace un zâmbet: „Vezi, tata, dacă ai refuzat să mergi cu noi la masă, în Darabani, şi ai rămas în pădurea din Teioasa, noi nu-ţi putem fi martori; şi-apoi, cine ştie ce-ai făcut în ora şi jumătate, cât noi am lipsit”. Râd, într-adevăr, şi-i spun: „Am un martor; mi-era aşa de foame, iar gratargiii încă ţineau cărbunii la foc mocnit, încât, până v-aţi întors, am sporovăit cu Attila, sunetistul lui Merca-junior, şi pe el îl am martor; dar noi ne aflam la Darabani, unde există poliţie, nu la Dorohoi”. Nu am băgat de seamă că fusesem apelat de un număr necunoscut, în vreo trei rânduri, aşa că am avut o noapte pestriţă.
*
Astăzi, pe la 9,30, m-a apelat, iarăşi, telefonul necunoscut, iar un tânăr poliţist din Dorohoi, economist cu studii superioare, m-a dumirit despre ce-i vorba: dosarul penal cu nr. 831/P/2015 nu mă vizează pe mine, cum insinuează iresponsabilii de la Poşta Română în „înştiinţare”, ci pe o firmă de transport din Dorohoi, denunţată de nu ştiu cine prin 2011. În evidenţele firmei, poliţiştii au găsit foile de transport pentru un microbuz, confirmate de mine, şi lista celor care au călătorit cu mine, de la Suceava, până la Vatra Dornei şi retur, timp de… 5 zile. Domnul poliţist, domn înnăscut, începe să-mi citească lista şi, când aud numele poeţilor Vasile Tărâţeanu, Anatol Viere, Menachem Falek şi aşa mai departe, înţeleg despre ce-i vorba şi-i spun domnului poliţist că Festivalul „Naţiunea Poeţilor” 2011, cu câte două manifestări pe zi, a început la Dorna Candreni şi Vatra Dornei şi a continuat, prin Breaza, Câmpulung, Gura Humorului şi Suceava, până la Corlata, timp de 5 zile aflându-se la dispoziţia noastră microbuzul închiriat de Centrul pentru promovarea culturii tradiţionale. Pe vremea aceea, nu se urca prostia pe SEAP, dar contabilii instituţiei noastre căutau cele mai avantajoase oferte, pe care de regulă doar în judeţul Botoşani le poţi afla. Botoşănenii, mult mai săraci decât bucovinenii, dar incomparabil mai de cuvânt, mai harnici şi mai plini de spirit, nu includ în ofertele lor şi brendul primului de dihor, pentru că moldovenii se trag din pui de leu, nu din pui de dihor, precum parveniţii judeţului Suceava.
*
Nu pun întrebări referitoare la iresponsabilitatea celor de la poştă, care „elaborează” înştiinţări precum cea de mai sus, texte care pot omorî oameni şi, mai ales, cardiaci. Consider că iresponsabilitatea lor e criminală şi că trebuie sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru a se preîntâmpina viitoarele tentative inconştiente de omor asupra sucevenilor. Dar cu poliţistul de la Dorohoi vreau să mă văd, joi, când va veni la Suceava, ca să audieze şi alţi martori. Vreau să-l cunosc şi să-i strâng mâna. Ştiu mulţi poliţişti şi la Suceava care seamănă cu domnia sa (îi ştiu numele, dar nu-l spun, ca să nu-i fac rău), care merită acelaşi respect. Pentru că, din punctul meu de vedere, Poliţia Română a devenit, în ultimii ani, cea mai prestigioasă instituţie din România.
Pasionat de istoria obștească a strămoșilor săi bucovineni și, drept consecință, și de istoria reală a Bucovinei istorice, László Gergely Pál a răscolit arhivele bisericești ale comunităților maghiare din Bucovina și a citit, cu mare atenție, și documente istorice, și manuscrise și cărți ale unor cărturari maghiari de prestigiu, care s-au născut sau se trag din familii care au viețuit, au năzuit și s-au împlinit pe aceste locuri. Și astfel, urmându-și îndemnul sufletului, László Gergely Pál a devenit, fără umbră de îndoială, un istoric obiectiv nu doar al comunităților maghiare, ci și al realităților bucovinene din anii 1774-1945. Un istoric înnăscut, bine individualizat între mult prea numeroșii politicieni-istorici maghiari și români, aprigi fluturători de lozinci, pe seama trecerii oamenilor pe sub vremuri.
