Dragusanul - Blog - Part 508

Talibalismul și Bucovina Rock Castle 2018

Urmărind cu atenție Concursul „Bucovina Rock Castle” 2018, pe cale de a se încheia, am rămas puțin dezamăgit. Nu de trupele înscrise în concurs, care sunt excelente și îndreptățite la un viit0r în artă, în marea lor majoritate, ci de partizanii lor, mai toți încrâncenați într-un talibalism opțional surprinzător (un singur vot, trupei cu prieteni, în loc de 9 voturi, trupei cu prieteni și altor 8, care le sunt pe plac), clocotind de suspiciune și, uneori, chiar de ură. Minim 9 voturi au dat doar voluntarii „Bucovina Rock Castle” și o parte dintre prietenii mei din țările lumii, care, de fapt, au monitorizat concursul din dragoste pentru muzica rock și nu pentru partizanat fanatic în favoarea unei anumite trupe.

*

Organizând 8 ediții „Bucovina Rock Castle”, noi ne-am străduit să promovăm toate genurile rock, deși știam că vom avea de dus, ulterior, bătălii dure cu atleții nesfinți, ba chiar diavolești ai Sfintelor Biserici (ca și poezia, ca și muzica, ca și arta plastică, toate Bisericile sunt Sfinte, în opinia noastră, deși ne doare că Biserica lui Iisus a fost sfărâmată în fragmente de pietre, din care s-au durat mai ales intoleranțe). Nu mi-a plăcut să văd tineri, cu aere de superioritate, care au venit să vadă/asculte doar „Vader” sau „Dark Funeral”, apoi au plecat, la fel de îngâmfați, de parcă tocmai ar fi fost descoperit piatra filozofală. Din punctul meu de vedere, un rocker adevărat iubește muzica și trupele rock în toată complexitatea fenomenului, fără a neglija palierele valorice – desigur, dar și fără exagerări extremiste. Și mă refer, în această ultimă formulare, la gestul unor tineri fanatici, care nu au compus nimic în viața lor și nici nu vor compune vreodată, dar dau aprecieri negative chiar și trupelor mari din lume, cu milioane de vizualizări și cu sute de mii de aprecieri. Nu se abțin, atunci când nu le place un cântec, ci condamnă piesa nu doar prin vot, ci și printr-un eventual comentariu răutăcios, de ratat cu pretenții.

*

Cele 42 de trupe, înscrise în Concursul „Bucovina Rock Castle” 2018, înseamnă, pentru mine, aproape tot atâtea revelații și, mai mult ca sigur, 3 din cele 9 trupe, care vor cânta, în acest an, pe scena a II-a, vor coborî, la ediția următoare, în Șanțul Cetății, pentru a cânta, în deschiderea fiecărei nopți de concerte. Nu știu care anume, pentru că abia după ce le vom asculta cântând pe scena a II-a și după ce vom viziona și filmele concertelor respective vom putea decide.

*

Fără îndoială, clasamentul care se va stabili, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2018, va fi unul subiectiv. Dar nu din vina noastră, ci din cea a partizanilor exclusiviști ai fiecărei trupe, care și-au ignorat dreptul de a opta pentru 9 trupe tinere, în care cred; dar este de presupus că, încetul cu încetul, se va scăpa de această meteahnă specifică românilor, cu consecința unei mai obiective trieri a valorilor muzicii viitorimii.


O istorie a costumului popular bucovinean


„Răpirea Bucovinei”, o dramă istorică ignorată

Scrisă în 1877, dar publicată de „Literatorul” lui Macedonski abia în 1883, „Răpirea Bucovinei / Dramă Istorică Națională în 3 acte și 10 tablouri compusă de d-nii X, Y și Z”, publicată în „Literatorul” (Anul IV, nr. 1, 2 și 3 din ianuarie, februarie și martie 1883), nu s-a jucat niciodată. Nu s-a jucat, inițial, ca să nu provoace nemulțumiri austriece și, eventual, rusești, pentru că, dincolo de lozincarismul românesc, piesa confirmă, printre rânduri că Grigore Ghica a fost adus pe tronul Moldovei de la Moscova, iar duplicitatea lui avea să o plătească, ulterior, cu capul.

În numărul din aprilie 1883, „Literatorul” precizează că „piesa admirabilă ce am publicat în primele trei numere ale acestui an, intitulată „Răpirea Bucovinei”, este de domnii V. Al. Urechia, Nicolae Ținc și Th. Miller. Această piesă a fost scrisă cu ocaziunea aniversării Răpirei Bucovinei și era să se reprezinte pe scena Theatrului Național, însă a fost oprită într-un mod arbitrar. Credem a face o plăcere cetitorilor noștri, numind, astăzi, pe autorii ei, deoarece mulți au dorit să le cunoască numele”. Într-adevăr, drama lui Urechia este o fantezie frumoasă, care s-ar fi pretat de minune pentru măcar un spectacol, în Cetatea Sucevei, în condițiile în care târgul nostru are și teatru. Chiar dacă narează pe lângă istorie, drama „Răpirea Bucovinei” ar fi plăcut și în 1877, și în 1883, și în 2018, numai că nu s-a prea prins de veste că Bucovina beneficiază și de elogiile unei literaturi românești care a suprapus-o, mereu și mereu, cu simbolistica sacrului național, întrupat de Ștefan cel Mare.

Lozincardă fiind și fals apologetică (grecul din Fanarul turcesc, adus de la Moscova, nu avea dram de românism în el), dar slobozind cumva nostalgiile naționale ale veacului al XIX-lea, drama „Răpirea Bucovinei” se încheie cu uciderea lui Ghica Vodă (pârât „de trădătorul Moruz”), de către ienicerii lui Aarif-Aga, și cu un „aparte” voievodal („Sunt pierdut! O, Moldovo! O, Moldovo! Poporul meu, afară, lovit de mine! A, nădejde să fie oare Poporul?”), de care mă folosesc și eu, la fel de retoric: „nădejde să fie oare Poporul?”.


Ce mai face publicistul Tiberiu Cosovan?

Aflat într-o bătălie curajoasă cu nedreptățile soartei, publicistul Tiberiu Cosovan nu irosește fărâmă de timp, ci lucrează sârguincios la definitivarea unei insolite cărți cinstitoare de memorie bucovineană, pe care a documentat-o în ceva mai bine de un deceniu. Practic, Tiberiu Cosovan salvează de la uitare definitivă fragmente de istorie, pe care insensibilitatea noastră și lăcomia geambașilor de locuri de veci… vremelnice le-au condamnat la dispariție: zeci de pietre și monumente funerare vechi au fost aruncate prin râpe sau rezemate de zidurile bisericilor – inclusiv piatra bunicii materne a lui Mihai Eminescu – cele mai multe sfârșind prin pavajele și temeliile caselor parohiale.

*

Și mai există iresponsabila decizie a nu știu cărui ierarh ca vechile cimitire să fie transformate în livezi și fânețe parohiale – la Călinești, gardul trece peste piatra mormântală a bunicului patern al lui Mihai Eminescu – fără ca pietrele înlăturate să fie depuse într-un patrimoniu al memoriei, eventual într-un cimitir-mărturie, la Muzeul Satului, în care pietrele să poată mărturisi în continuare.

Cartea lui Tiberiu Cosovan, „Prin labirintul umbrelor”, nu se revoltă, nu arată acuzator spre nimeni, ci doar tezaurizează, inclusiv mărturii înlăturate în urmă cu decenii. Pentru că asta-i firea lui Tiberiu Cosovan: luminoasă și păstrătoare de lumină.


Pagina 508 din 1,488« Prima...102030...506507508509510...520530540...Ultima »