Cetatea Neamţului, însorită de memoria veacurilor

„Pe o stâncă-naltă”, „Sub o culme ce cetate”, cum zic două vechi cântecele moldoveneşti din repertoriul „Zicălaşilor”, se află Târgu Neamţ, o aşezare cochetă, cu privelişti tulburătoare, care deschide calea spre străvechea mitologie românească, inclusiv spre vechile întreceri cavalereşti de odinioară, care se soldau cu proclamarea unui „Viteaz”, ultima dispută a vredniciei, descrisă, pe bază de mărturii ale vremii, de către Constantin C. Giurescu, desfăşurându-se la mănăstirea Bistriţa, în vremea lui Alexandru cel Bun. Dar pe Giurescu nu-l interesau în mod deosebit întrecerile medievale, ci oraşele şi târgurile Moldovei; aproape întâmplător descrie jocurile vitejeşti, majoritatea preluate de la tătari, şi nicidecum de Occident, deşi Drăgoi Viteazul dobândise titlul de „Viteaz” la Viena, unde, cu ocazia unui turnir, dăduse de pământ cei mai vestiţi cavaleri din Europa, isprava lui fiind repetată doar de Vlad, părintele lui Vlad Ţepeş. Nu cred că ar fi dificil, pornind de la cartea lui Constantin C. Giurescu, să se documenteze cu adevărat mărturiile despre minunatele întreceri de arme moldoveneşti şi valahe, dar truda aceasta nu ar folosi la nimic, pentru că pe nimeni nu interesează trecutul, ci doar jocul de-a trecutul, cu îmbrâncirea în derizoriu a propriei noastre istorii. Nu am văzut festival medieval, de când mă târâie nepoţii pe la astfel de miracole, care le consolidează şi definesc imaginaţia, în care să se pornească de la o concepţie şi de la un scenariu, pus în scenă de o viziune regizorală, şi ea foarte bine documentată. Şi tocmai din astă pricină, peste tot se aruncă din furcă doar o imagistică repetată prin toate colţurile ţării, o imagistică prin care nu se desluşesc, conştizează şi glorifică faptele străbunilor, ci se promovează „patriotismul de profesie” al politicienilor, care au de deversat rumeguşul inculturii în auzul nimănui, fără să conştientizeze că „tăcerea nu spune prostii”. E drept, nici chestii inteligente.

La Târgu Neamţ, unde încă mai există o elită de suflet şi de minte post Daniel Corbu, se încearcă, prin „Zilele Cetăţii Neamţ”, o individualizare benefică a festivalului, inclusiv prin respectarea unor tipare reale ale trecutului românesc, pe care le-au relatat un secui, Dosza Daniil, şi un polonez, Jana z Lublina, care a lăsat posterităţii şi un cântec moldovenesc în şase părţi, „Haiducki”, şi el aflat în repertoriul „Zicălaşilor”, pe care l-au dansat, la Krakowia, în 1502, pe sunetele lăutarilor domneşti din Suceava, gărzile care însoţeau solia condusă de logofătul Ion Tăutu, participantă la încoronarea Regelui Poloniei. Tentativa de românizare bine documentată a festivalului nemţean aparţine unui preot inimos, părintele Filip, care şi-a înţeles bine rolul de „păstor”, fiind o prezenţă dinamică, inclusiv printr-un cor bun, a obştii pe care o slujeşte – adevărată cale a slujirii lui Dumnezeu. Dar, deocamdată, istoricizarea corectă rămâne doar o tentativă, pentru că în absenţa unui scenariu recuperator de istorie reală, doar „patriotismul de profesie” are câştig de cauză.

Până în Cetatea Neamţului este ceva cale pieptişă de urmat, vai de turcii, de ungurii, de polonii, de cazacii şi de tătarii care îndrăzneau asedii şi care, pe la jumătatea căii, cred că-i implorau pe străjerii din cetate să li se facă milă de ei şi să-i omoare. Ordinele cavalereşti de astăzi, însă, urcă pedestru muntele, în vreme ce eu abia mă târâi în urma lăutarilor cântecelor din alte veacuri, dar zidurile bătrânului leagăn al vitejiei moldoveneşti îmi răsplătesc stăruinţa cu nişte privelişti de vis, care îmi împrospătează sufletul şi îmi tămăduiesc ostenelile trupului meu târziu.

În cetate, pentru că sugestia curţii interioare este cea a unei săli de ceremonii domneşti, flancată de iatacurile domniţelor şi ale curtenilor, se desfăşoară, în funcţie de inspiraţia de „staroste” a poetului şi umoristului Sorin Poclitar, din Gura Humorului, un fel de sărbătoare ceremonială, la care participă, cu gărzi proprii, soli turci, tătari, maghiari şi cazaci. E drept, astfel de ceremonii se petreceau doar în Cetăţile de Scaun ale Moldovei şi nicidecum în Cetăţile de strajă, cu excepţia Hotinului, care avea o interesantă colaborare în timp cu Kamenitza, dar sugestia merită valorificată şi în continuare, pentru că nu există loc mai potrivit printre ruinele gloriei noastre anterioare decât curtea interioară a Cetăţii Neamţ. Am să închei aici, chiar dacă rânduiala defilării cavalereşti ar merita o descriere mai largă, fiind făcută cu chibzuinţă şi conform mărturiilor vechi. Ar mai fi de adăugat că lăutarii mergeau, imediat după steag, în alaiurile domneşti de odinioară, dar şi în alaiurile de nunţi obişnuite, dintr-un motiv foarte practic: iarna, deschideau căile prin omături, iar sunetele cântecelor atrăgeau atenţia mulţimii, care, şi atunci, ca şi astăzi, băteau temenele în faţa domnilor.

Jurnalism No Comments Jun 29

Povestea haiducului Ștefan Bujor

Archip Roșca: Țăran din ținutul Hotinului

Documentele care probează, și în cazul haiducului Ștefan Bujor, că, în ciuda aparenței, nu mărturiile, ci memoria ne lipsește nouă, românilor, sunt următoarele:

„(1) De la Divan. / Cinstite dumneata Vel Armaşe, pentru lucrurile ce prin foaie s-au trimis de la isprăvnicat ot sud. Saac, cari s-au luat de la hoţii ce, prin vărsare de sânge s-au prins, s-au scris dumitale a se da înapoi, ca să se dea polcovnicului şi poteraşilor ce i-au prins, fiind hărăzit de Divan lor, ca mai mult să îndemne la prinderea hoţilor şi acum am luat răspuns de la isprăvnicat, că lucrurile nu s-au trimis înapoi. Porunceşte dar Divanul dumitale ca să le dai înapoi în mâna gazdei judeţului, cu foaie anume iscălită de dumneata, precum trimis adică la Pandele, al 3-lea postelnicel, spre a le trimite la jude şi prin dumnealor, Ispravnicii judeţului, să se dea polcovnicului şi poteraşilor. / 1811, Mai 31. (Cod. LXV, fila 77).

(2) De la întâiul Divan şi Comitet. / Cinstite dumneata frate biv Vel Vornic Constantine Bălăcene, Excelenţa Sa domnul gheneral-maior şi cavaler Şteter viţ prezident Divanului, prin predlojenia ce a trimis la Divan, de la 23 ale trecutului Iunie, sub No. 4.677, scrie că din tacrirurile ce au luat de la doi hoţi armăşei, anume Barbul i Nicola sârbi i de la alţi trei hoţi ce sunt la închisoarea puşcăriei: Ion Bunea, Tudor Micleuş i Moise Moga, s-au pliroforisit cum că dumneata, când te aflai epistat al armăşiei, ai fi luat de la mai sus numiţii trei hoţi douăzeci şi nouă cai, însă 19 de la Ion Bunea i Tudor Miclăuş şi 10 de la Moise Moga, care cai au rămas la dumneata, de a-i da stăpânilor păgubaşi şi fiindcă Excelenta Sa cere acest răspuns în scris din partea dumitale de îndreptările ce vei provalisi; de acea aşteaptă şi Divanul acest răspuns în scris de la dumneata, ca să-l trimetem la Excelenta Sa domnul general, spre a vedea. / 1811, Iulie 4. (Cod. LXV, fila 104). Radu Golescu, Isaac Ralet, Mihalache Manu.

(3) Senatorul Miloşievici. / Trimite la Divan examenul de la Departamentul de Criminalion ot Moldova, ca să se cerceteze şi acele cuvinte ce le-au arătat Bujor i cu tovarăşul lui la acel Departament ot Moldova, şi de cercetarea ce se va face să trimită la Excelenţa Sa. / 1810, Ianuarie 23. (Cod. LXIII, fila 64)” p. 469.

„Către generalul Engelhard. / După două predlojenii a Excelenţei Tale, ce mi s-au trimis, una de la 20 Septembrie, cu No. 3.282, şi alta de la 27, tot ale lui Septembre, cu No. 3.420, împreună şi cu copia de tacrir, ce s-a trimis de la domnul Senator, după arătarea ucigaşului de oameni Bujor, pentru chipurile celor întovărăşiţi cu el în fapta hoţiei, de care Divanul îndată făcând porunci, atât aici, la spătărie i agie şi armăşie, cât şi la Divanul Craiovei, trimiţând împreună şi chipurile hoţilor după tacrirul Bujor, acum am primit înştiinţare de la dumnealui biv Vel Logofătul Costache Samurcaş, întâiul dregător al Divanului Craiovei, coprinzătoare că, după primirea poruncii Divanului, ce s-au trimis pentru prinderea acelor 10 lude tâlhari, tovarăşii lui Ştefan Bujor, făcând scumpă cercetare în Craiova, la 7 ale acestei luni, s-au prins unul dintrînşii, anume Manea (iar el îşi zice Manaf), căruia, nefiindu-i tăgăduită tovărăşia, i s-a luat tacrir de urmările sale şi s-au trimis aici, la Divan, şi la întrebările ce i s-a făcut pentru ceilalţi tovarăşi, înţelegând că la satul Valea Putineiului, din sud Mehedinţi, mai sunt încă 4 tovarăşi ai lor, zice dumnealui Logofătul Samurcaş că, pe o parte, au trimis poruncă către Ispravnicul judeţului, ca să trimită sa-l coprindă, iar pe de alta, au gătit şi pe un Chiriţă buluc-başă al domniei sale cu câţiva arnăuţi, să meargă iarăşi acolo, şi, când era să plece, la 8 ale lunii, vreme trecută din noapte, fiind ca la 3 ceasuri, a venit un Petre rachierul, locuitor din Craiova, şi arătând că la gazda lui au venit şi alt tovarăş de ai hoţilor, anume Nicola Căpitan, carele, cum va mânca, gata e să plece şi cu toate că, la însemnarea ce i s-a trimis după arătarea Bujori de numele fieşcăruia, numele Nicola nu se arăta, fără de numai după auzirea semnelor înţelegând că va să fie Tănase, şi vrând ca să-l puie în mână şi pe acela, mai vârtos că luase ştire că este gata să plece, au trimis pre numitul buluc-başa, cu arnăuţi, unde călcându-l au năvălit asupra-i şi buluc-başa întâmplându-se a nu-şi avea armele cu dânsul, decât numai un cuţit la brâu, iar hoţul având 6 focuri lângă el, în luptele ce aveau amândoi au proftacsit hoţul şi, slobozind un pistol în buluc-başa, l-au împuşcat şi fără de pierdere de vreme au şi murit, au mai lovit şi un alt arnăut i un călăraş i aşa înfricoşându-se şi ceilalţi n-au îndrăznit de a mai intra în casă şi, fiind vremea trecută din noapte, au scăpat hoţul; de care înştiinţează Divanului întâmplarea ce s-a făcut şi cum că îndată a trimis Divanul Craiovei după dânsul oameni vrednici, în toate părţile, ca să-l prindă. Mai zice dumnealui Logofătul Samurcaş că, în urmă, luând ştire că si la ordia de peste Dunăre, unde se afla Excelenţa Sa gheneral Zast, mai sunt din tovarăşii hoţilor, îndată au scris şi acolo, trimiţând şi chipurile lor, spre a se face cercetare, ca, găsindu-se, să-i prindă, iar pentru hoţul ce se află prins la Craiova cere poruncă de urmare. I s-au scris dumnealui ca să-l trimită aici în bună pază, iar pe de altă parte nu lipseşte Divanul a arăta Excelenţei Tale, trimiţând împreună ţi copie după tacrir acelui Manea, a se vedea de Excelenţa Ta. / 1810, Octombre 18. Cod. (LXVI, fila 41)”. p. 470

O adresă către „Excelenţa Engelhard” are următorul cuprins: „Domnul Senator, teorisind înştiinţarea şi toate hârtiile ce le-a trimis asupra celor ce sunt în bănuiala că au fost tovarăşi cu ucigătorul de oameni Ştefan Bujor, găseşte mai vinovaţi pre Ion, feciorul lui Toboci, că au fost tovarăş cu Bujor, şi pre Vasilie sin Stanciu, şi Ion Toboci, fiind sudit nemţesc, s-a luat de agenţie (şi) au scăpat de la căprarul agenţiei, porunceşte a fi căprarul judecat după pravilă. Şi mai porunceşte ca să se aducă la judecată toţi cei vinovaţi în fapta aceasta şi, cercetându-se pricina cu scumpătate, să arate Excelenţei Sale. /1810, Decembrie 7. (Cod. LXIII, fila 22 v.)” (p. 471).

[1] Alecsandri, V., Poezii populare ale românilor, Bucureşti 1908, p. 103

[2] În Convorbiri literare, Anul VI, No. 12, 1 marie 1873, Iași 1873, pp. 437-450, Alecsandri evoca opera și viața lui Alecu Russo, încredințând tiparului și paginile „Din scrierile lui Alecu Russo”, prelinse din pana uriașului vizionar în tinerețe, inclusiv Studii naționale, scrise în 1840, în care se relatează și întâmplările haiducului Bujor.

[3] Russo, Al., Scrieri postume, vol I, Craiova, p. 11

[4] Russo, Al., Scrieri postume, vol I, Craiova, p. 13

[5] Russo, Al., Scrieri postume, vol I, Craiova, p. 2

[6] Russo, Al., Scrieri postume, vol I, Craiova, p. 9

[7] În realitate, Mioara și Toma lui Moș nu sunt balade, ci colinde străvechi, dar în secolul XIX nu se știa nimic despre civilizațiile primordiale, polară și boreală, și nici despre „Imnele Titanilor”, adică despre colinde.

[8] Russo, Al., Scrieri postume, vol I, Craiova, nedatat, p. IX

[9] Gane, Nicu, Aliuţă, în Novele, Bucureşti 1933, p 33

[10] Urechia, V. A., Istoria Românilor / Seria 1800-1830, Tomul IX, Bucureşti 1896, pp. 469-471

Aşa vă place Istoria? No Comments Jun 27

când auzi strigând prostia: România! România!

sus, în jos pe Dâmboviţa,

neamul nostru cel uituc

urcă, ignorându-şi viţa,

numai proşti, ce ne conduc

când cu biciul, când cu parul,

cu jandarmi şi cu mascaţi

risipind cu sârg amarul

peste cei ce le-au fost fraţi,

alelei, feciori de lele,

voi aduceţi vremuri grele!

prostu-i prost şi proasta-i proastă

orişicum ar fi palatul

unei clipe, ce-i adastă

să ne pedepsească natul,

iar copiii nu au ţară,

ci sunt robi vânduţi în pripă,

când în noi e o ocară

unde-ar trebui aripă,

Doamne, n-ai în ceruri oşti,

să ne scapi cumva de proşti?

proşti mai mulţi, păscând pe liste

pentru consacrat prostia,

cu contururile triste

asaltează România,

iar speranţa se dărâmă

şi o ară ei cu plugul,

suflete, rămâi o râmă

de nu poţi să-ţi lepezi jugul

când auzi strigând prostia:

România! România!

Poezie de ion dragusanul No Comments Jun 25

Roman Istrati o premiază pe Mădălina Boca

O întâmplare pe care nu o ştiţi: în ultima săptămână a vieţii sale, Poetul Roman Istrati a scos la licitaţie, cu sprijinul „Monitorului de Suceava”, un album cu ilustrate ale Bucovinei istorice, banii obţinuţi fiind încredinţaţi, în totalitate, unui copil aflat pe un pat de spital al aceleeaşi nedrepte suferinţe. Nu a păstrat un leu pentru el, deşi nu-l îmbrâncea bunăstarea afară din casă, el, Roman Istrati, preferând să se nutrească din alinarea suferinţei altora. Şi nu a fost prima dată când a săvârşit astfel de gesturi dumnezeieşti, pentru că aşa se născuse, pentru că asta era natura lui: umană.

În acelaşi spirit şi cu acelaşi spirit, Roman Istrati va oferi, joi, 4 iulie 2019, ora 16, la Centrul pentru Sprijinirea Tradiţiilor Bucovinene, premiul anual pentru literatură şi muzică Eroinei Scrisului Bucovinean Mădălina Boca, autoarea unei cărţi de proză scurtă vestitoare de geniu, „Trei flăcări şi o speranţă”, şi care are nevoie, mai mult decât orice, de solidarizare umană, pentru a putea ajunge în Canada şi pentru a putea trece şi peste a zecea operaţie dificilă, ca să poată deveni, în cele din urmă, un biruitor în bătălia cu soarta.

Celelalte două premii se vor oferi în ziua de 7 septembrie 2019, când executorul lui testamentar şi fost elev, tânărul jurist Marius Bruja, îi va lansa cartea definitivă de poezie, în varianta pe care Roman Istrati o concepuse: „Barbut”. Marius mi-a adus, astăzi, un exemplar al cărţii lucrate de el şi mi-a plăcut, inclusiv prin copertă, pentru că înseamnă o viziune, o vestire demnă de toată atenţia. Dar e nevoie de mai mult, de o adevărată fixare în timp a memoriei Poetului Roman Istrati, aşa că, împreună cu Marius Bruja, am premeditat o carte, pentru 7 septembrie 2020, de rememorări, de evocări, inclusiv anecdotice, a poetului poet Roman Istrati, om de o frumuseţe a sufletului tulburătoare şi care a ars, întotdeauna, între tragic şi vesel, între captivitatea întunericului şi între dese evadări explozive în lumină. Apelăm, deci, la toţi cei care l-au cunoscut să ne trimită din vreme evocările de care simt nevoia să se despovăreze, pentru a face un volum colectiv despre personalitatea inconfundabilă a lui Roman Istrati.

Cronici sentimentale No Comments Jun 25

Cronica străbunilor din catagrafia Cotiujenilor

Corect interpretate şi drept ceea ce sunt, adică drept condici bisericeşte mai bine sau mai rău realizate, şi nicidecum ca recensăminte, în care morţii mai vechi sau mai noi, precum şi minorii nu figurează, precum în catagrafii, înscrisurile bisericeşti ale Cotiujenilor sunt părţi de adevăr, incomplete şi zdrenţuite – ce-i drept, dar părţi de adevăr, care ni se dezvăluie ca atare. Iar când cosmetizările adevărului se fac sub autoritatea ştiinţifică a unor personalităţi universitare, de talia domnului Vasile Gajos, acestea capătă nu doar răspândire, ci şi notorietate, alţi cărturari preluând, drept teze de necontestat, neadevăruri de genul: „În cele 211 gospodării din Cotiujeni trăiau 950 de suflete (476 de bărbaţi şi 474 de femei… Se înregistrează numele de familie Cojocaru, Ganu, Gutium, Lungu, Mândru, Moroşanu, Rudencu, Rusu, Ursu”[1].

Printr-o simplă redare cronologie a naşterilor, care se petrec, de regulă, atunci când părinţii au minim 30 de ani, alteori chiar 40, se constată că locuitorii Cotiujenilor, pe care condicile parohiale îi atestă drept cei mai vechi, sunt cele care explică şi justifică prezenţa oamenilor în această comunitate prin meserii: Vasile Ciobotari (născut circa prin anul 1712, fiul său, Vasele, născându-se în 1742), Miftodi Bârsan, caligrafiat de preotul vremii Bersan (circa 1715, fiul său, Todosii, născându-se în 1745), Grigore Ciobănaş (la fel, în 1715, cu fiu, Andrei, născut tot în 1745), Matvei Macar (circa 1719, fiul Luchian născându-se în 1749), Grigore Cocîrla (circa 1720, tatăl lui Nichifor, născut în 1750), Vasile Ticalos (tot 1720, fiul Alexandru născându-se în 1750), Vasile Rudenco (circa 1722, cu fiu, Timofei, născut în 1752), Andrei Rudenco (circa 1724, cu fată, Irina, născută în 1754), Ştefan Jieru sau Vieru (circa 1725, cu fiu, Grigorii, născut în 1755), Ion Munteanu (circa 1725, cu fiu, Pascal, născut în 1855), Petru Oloinic sau Oleinic, drept rădăcină etimologică pentru neamurile Oloieru şi Olinici (circa 1755, fiul Ion născându-se în 1755), Pantelei Ursu (circa 1725, cu fiu, Gheorghii, născut în 1855).

Deci, cu două excepţii care ţin de realitate, Rudenco şi Ursu, numele „Cojocaru, Ganu, Gutium, Lungu, Mândru, Moroşanu, Rusu” nu reprezintă întâistătătorii atestaţi ai Cotiujenilor, ci rădăcinile genealogice atestate ale neamurilor: Ciobotari, Bârsan, Ciobănaş, Macar, Cocîrla, Ticalos, Vieru, Oloieru şi, desigur, Rudenco şi Ursu. Mai târziu, apar în condica de naşteri, amestecată cu cea de căsătorii şi de înmormântări, şi alte neamuri, cu vechime de cel puţin 30 de ani înainte de înregistrarea naşterilor, în valea Viliei, cronologia corectă fiind, în acel încrâncenat secol al XVIII-lea, următoarea:

1760: Rudenco Ivan a lui Vasilii.

1763: Cojocari Procopii a lui Ion, Gascu Nichifor a lui Ilie.

1770: Cojocari Vasile a lui Fiodor, Ciobanu Mihail a lui Fiodor.

1772: Moroşan Constantin a lui Ion.

1774: Onciu (Oncea) Ioan a lui Iordachii.

1775: Barbacari Simion a lui Vasile, Banaru Feodosii a lui Gheorghe, Cureb Nicolai a lui Feodosii, Cuflic Procopu a lui Ion, Druţă Nicolae a lui Toader, Lungu Andrei a lui Nicolae, Lungu Nicolae a lui Anatolie (în 1856: Lungu Nicolae „a lui” Ananie), Mîndru Ivan a lui Nichita, Palamaru Andrei a lui Ivan, Rusu Xenia a lui Gavril, Stoica Ivan a lui Gheorghe, Tocila Ivan a lui Ivan, Ţurcan Ioan a lui Simion.

1777: Cocîrla Anastasia a lui Ion.

1779: Delu Vasilii a lui Axente, Sbregun Piotr a lui Ion, Tigu (Tihu) Lupu a lui Avxentii.

1780: Gaideu Nicolai a lui Pavel, Ganu Alexei a lui Pantelei (în 1856, trecut: Banu Alexei „a lui” Pantelei), Ganu Pintilei a lui Alexei, Ursu Maxim a lui Iacob.

1784: Bandalac Dumitru a lui Chirian (la naştere, iar în catagrafia din 1858: Bandalac Dmitrii „a lui” Chiriac) , Cojocari Vasile a lui Constantin, Tumbu Ioan a lui Alexandru.

1785: Bodnari Nicolai a lui Petrea, Bobu Gheorghii a lui Fiodor, Banaru Mihail a lui Gheorghii, Ciobănaş Nicolai a lui Mihail (în 1856: Ciobanaş Nichita „a lui” Mihail). Ciobanu Vasile a lui Nichifor, Ciobanu Gheorghe a lui Feodor, Druţă Vasilii a lui Calistrat, Jieru (Vieru) Alexii a lui Ştefan, Lungu Sava a lui Nicolae, Moroşan Iordachi a lui Chiriac, Perju Nichita a lui Gavril, Rusu Onofrei a lui Vasile (el e şi Moroşan), Rusu Semion a lui Ion, Rusnac Gheorghii a lui Alexei, Stoica Ştefan a lui Gheorghe, Tur Onofrii a lui Procopii, Ursu Gavril a lui Sandul, Cozac Ostafie „a lui” Ivan.

1789: Bortă Vasilii a lui Ion (în 1856: Borta Vasile „a lui” Ivan), Ciobotari Ivan a lui Grigorii (în 1856: Cebotari Ivan „a lui” Grigore), Ursu Eftim a lui Iacob.

1790: Apavaloi (Pavaloi) Andronic a lui Pavel, Cazac Evstapie a lui Ion, Criţac Vasile a lui Alexei, Rusu Mihail a lui Samson, Rudencu Feodor a lui Gheorghe, Rudenco Constantin a lui Iacob, Skripnic Toader a lui Andrei, Tocila Fiodor a lui Evstratii, Ursatev Ştefan a lui Fiodor, Vizitiu Ioan a lui Ioan.

1792: Revenco Dimitrii a lui Alexei, Achelina Constantin „a lui“ Pavel.

1793: Capaţina Pavel a lui Alexei, Lutu Moisei a lui Nicolae, Ursu Andrei a lui Iacob.

1794: Birlan Fiodor a lui Ion, Jelesneac Timofei a lui Daniil.

1795: Achimii Ion a lui Fiodor, Bejenari Pantelemon a lui Ion, Basarab Ilia a lui Nicolai, Băbuţa Sava a lui Fomov, Balan Ion a lui Iacob (în 1856: Balan Ivan „a lui” Iacob), Capaţina Ion a lui Alexandru, Chereliuc Fiodor a lui Alexei, Ciobanu Feodor a lui Nichifor, Framozatii Ivan a lui Simion, Gutium Fiodor a lui Vasile, Gaşcul Parascovia a lui Semion, Lungul (Lungu) Ion a lui Anatii, Mîndru Ion a lui Ion, Rudencu Ştefan a lui Gheorghe, Rusu Vasile a lui Ştefan, Tuchilatu Ivan a lui Alexandru, Vertedi Nicolai a lui Alexei.

1796: Andrieş Andrei a lui Grigore, Oloeru (Oloeri) Arsenii a lui Ion.

1797: Druţă Prodopie a lui Grigore, Grosu Simeon a lui Vasile.

1799: Cocîrla Petru a lui Nichifor (în 1856: Cocîrlă Piotr „a lui” Nichifor), Cojocari Petru a lui Constantin, Marcu Toader a lui Nichita (în 1856: Marcu Todor „a lui” Nicolae), Negoiţă Florea a lui Miron, Ticalos Vasile a lui Alexandru, Ţurcan Petru a lui Simion.

Cum celelalte neamuri ale Cotiujenilor, care nu îşi regăsesc rădăcinile în această listă nu se trag din păpădie, ci din oameni răspândiţi pe alte moşii ale descendenţilor Sturzeştilor, nu pricep de ce se falsifică întâietăţi, nu în funcţie de documentele vechi, ci de rangul persoanelor contemporane din administraţia discretă a Cotiujenilor.

Explozia demografică a localităţii Cotiujeni, după anul 1700, se datorează şi curţii boiereşti, care era, prin anii 1750, când înalţă şi prima biserică moldovenească din lemn, „başia lui Coste, pârcălab”[2] de Hotin, cu autoritate, de-a lungul veacurilor, ale instituţiei „pârcălabului de Hotin”, provenit, mereu şi mereu, din acelaşi neam boieresc, şi exercitată prin administrarea moşiei şi a conacului de către rudele sale, care îşi dobândeau veniturile, ca şi ţăranii, ca şi răzeşii mai mici, şi pe piaţa Hotinului, dar şi pe cele din Kolomeea, Cernăuţi şi Boian. În jurul „başiei” se întemeiază satul, iar cazurile de „primit/primită la curte” sunt multe în istoria satului, beneficiarii fiind ori meseriaşi, ori membri ai dascălilor stabiliţi în sat pentru a se ocupa de educaţia coconilor: „Tur Anastasia, primită la curte (1761)”, „Lupuşneac Florin, primit la curte (1799)”, „Ticălosu Maria „a lui” Andrei, primită la curte (1800)”, „Ursu Maria, primită la curte (1820)”, „Ganu Dumitru „a lui”Ion, primit la curte (1825)”.

„Primite la curte”, deci cu activitate educaţională în favoarea copiilor boierului, nu şi în cea a copiilor de ţărani, sunt şi „educatoarele” şi „educatorii”, care primeau loturi, îşi ridicau case şi se mutau cu întreaga familie în Cotiujeni. Câteva exemple, preluate tot din cele două catagrafii menţionate: „Ticu Vasile „a lui” Axentii, soţ decedat în 1853, Fiodora, soţie (1828), Fiodor, educator (1823), Ivan, fiu decedat în 1853, Cozma, fiu (1855), Maria, fiică (1853)”, „Lupuşneac Fiodor „a lui” Nicolae, soţ (1805), Maria, soţie (1815), Florin, primit la curte (1799), Anastasia, educatoare (1843)”.

În ciuda faptului că în catagrafii nu sunt trecute numele de familie ale mireselor, unele dintre ele se pot identifica, după anul naşterii, prin desluşirea de legături de rudenie de care nimeni nu mai ştie. Şi am să dau, iarăşi, câteva exemple de miri: Balan Ivan „a lui” Vasile, născut în 1827, s-a însurat cu Domnica, fata lui Ciobotari Vasele a lui Vasilii, născută în 1833; Bejenari Nicolai „a lui” Pantilei, născut în 1825, s-a însurat a doua oară cu Ecaterina, fata lui Cojocari Fiodor a lui Vasile, născută în 1828; Bejenari Alexandru „a lui” Pentelei, născut în 1820, s-a însurat cu Elena, fata lui Perju Nichita a lui Gavril, născută în 1824; Botnari Vasile „a lui” Nicolai, născut în 1825, s-a însurat cu Parascovia, fata lui Bandalac Dumitru a lui Chirian, născută în 1827; Babuţa Nicolai „a lui” Ivan, născut în 1837, s-a căsătorit cu Ana, fata lui Ceacir Toader a lui Gheorghe, născută în 1838, şi aşa mai departe, în a doua catagrafie trecând în notele de subsol numele părinţilor mireselor pe care am izbutit să le identific.

Nu m-am aventurat în a sublinia cazurile căsniciilor din interes, nu prea multe, dar existente, ca peste tot, cu „mireasă hâdă şi bătrână”, cum zice folclorul, din convingerile din părinţi moştenite: 1). Fiecare om din veacurile risipite şi din cele care stau să se prăvale merită consideraţie, pentru că are identitate dumnezeiască de om; 2). „Să trăiţi şi să-i pomeniţi!” – cum se zice la câte o dureroasă despărţire; 3). Antecesorii sunt sfânta noastră moştenire, indiferent de cum s-au priceput să trăiască.