Dragusanul - Blog - Part 378

răstignită-n poezie

 

uneori, din necuprins

vine glasul şi îmi spune

mie, veşnicul învins:

Hai şi scrie cu cărbune

pe usciori, pe la intrare

sau în pagina subţire

câte-o veste călătoare!,

iar pe cer prind să se-nşire

 

tainele nepricepute

ferecate în cuvinte

tot în chip de stele mute

care-au început să cânte,

iar cărbunele adună

numai litere şi semne,

mâna-ncepe să apună

încercând să mă îndemne

 

să fiu cântec, închinare

ca şi steaua-mi ce străluce

conturând o înălţare

şi o batere pe cruce

şi-atunci biata mea fiinţă

de învins în veşnicie

nu-i decât o suferinţă

răstignită-n poezie

 


şi-n univers se face pace

 

să crezi, să nu te laşi înfrânt

chiar şi când corbii te-mpresoară

căci tu eşti trup pentru cuvânt,

dar şi ţărână milenară

din care cresc mlădiţe noi

menite cerul să-l atingă

singurătăţile în doi

în univers să le prelingă

 

ca tu să crezi, să-ţi aperi crezul

şi să arunci în corbi cu mâna

în care împietreşte miezul

clipite-i care-i săptămâna

sau luna, anul, veşnicia

de după suflet, de dincoace,

auzi?, vuieşte poezia

şi-n univers se face pace

 


Lansarea cărţii lui Constantin Horbovanu

Constantin Horbovanu, în biroul meu

 

Lansarea cărţii umoristice „Aşa-i românul!”, de Constantin Horbovanu, se va face, în cadrul Sărbătorilor Memoriei, în „Ziua Roman Istrati”, adică în 7 septembrie 2019, la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, sala „Elena Greculesi”. Atunci se vor decerna încă două premii „Roman Istrati”, de către executorul lui testamentar, tânărul Marius Bruja (care a pregătit şi o carte Roman Istrati), iar „scenografia” evenimentului va consta într-o expoziţie de artă a plasticianului Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA, autor al copertelor cărţilor de geopolitică ale lui Roman Istrati şi, desigur, al copertei cărţii lui Constantin Horbovanu.

 

Constantin Horbovanu, ultimul autor român al unor spumoase şi inspirate cugetări, umorist cu descifrări luminoase ale societăţii româneşti, realizează, cu bun simţ şi discreţie, o frescă a lumii contemporane, demnă de a fi supusă atenţiei.

 

Constantin Horbovanu, personaj public

 


Constantin Horbovanu: Aşa-i românul!

 

Dacă doriţi să citiţi cartea, faceţi click pe copertă.


Răspuns comentariilor Bucovina Rock Castle 2019

 

Am amânat o internare de urgenţă, de 3 zile, pentru anihilarea dezechilibrului metabolic provocat de stres (altminteri, nu mă pot opera, în toamnă), până în 27 august. Halal să-mi fie pentru felul în care îmi aleg priorităţile! Chiar că merit bătut cu pietre, aşa că, iată-mă-s, daţi cu pietre! Ar fi păcat să se arunce în mine doar dintr-o singură parte. Nu vă sfiiţi, zvârliţi cu pietre!


Pagina 378 din 1,488« Prima...102030...376377378379380...390400410...Ultima »