Ion Grămadă: Răsfoind corespondenţa lui George Popovici

„În Arhivele Academiei Române se află, de pe urma lui George Popovici, vrafuri de scrisori de la particulari, articole de prin jurnale, discursuri şi studii în domeniul vechiului drept românesc.

Un sentiment de pietate faţa de memoria lui, aşa de scumpă tinerimii bucovinene, dar curiozitatea m-a îndemnat să răscolesc aceste manuscrise, foaie după foaie, căutând să dau peste vreo poezie inedită, peste vreo scrisoare de interes literar sau biografic, să citesc studiile lui nepublicate despre vechiul drept românesc, dar fiind, mai ales, cu gândul la detestabila dezlănţuire de patimi josnice, ce-au otrăvit iarăşi, în timpul din urmă, inimile bucovinenilor, doream ca, răsfoind aceste manuscrise, să retrăiesc, cu gândul măcar, în acea neuitată vreme de redeşteptare naţională, când a apărut, a trăit şi a luptat el în viaţa noastră politică, jertfindu-şi toată averea pentru noi. Această jertfă prea mare a fost motivul principal al morţii sale năprasnice.

Răsfoind aceste manuscripte, care vor servi cândva ca documente pentru istoria Bucovinei, am aflat şi alte lucruri, am intrat, fără să vreau, în intimităţile intelectualilor români din Bucovina, văzându-i pe mulţi nemascaţi. Pe o mulţime dintr-înşii, care în Bucovina trec de români buni, dezinteresaţi, i-am văzut în altă lumină şi m-am încredinţat că sunt români de paradă, nişte figuri de carton. M-a înspăimântat primejdia culturii şi limbii germane, care fac ravagii în rândurile românilor bucovineni, care nu-şi dau seamă de acest pericol ameninţător.

Toate partidele noastre politice au luptat când în contra rutenilor, când în contra evreilor, dar nicicând împotriva superioarei culturi germane, care la noi nu produce altceva decât nişte „catâri intelectuali” neproductivi, cum a spus-o un distins profesor universitar din Bucureşti.

Între scrisorile adresate lui Popovici sunt o sumedenie de felicitări de sărbători, dar mai ales cu ocazia alegerii lui de deputat în parlamentul din Viena. Bucovina întreagă e reprezentată în aceste scrisori şi cărţi de vizită, pe care el nu le-a distrus, cum a făcut cu cele mai de seamă, ci le-a lăsat parcă anume ca să servească de documente ale păcatelor şi indolenţei noastre. Trei sferturi din aceste felicitări, trimise de preoţi, avocaţi,medici, învăţători, judecători, profesori, ba chiar şi de deputaţi, sunt scrise şi tipărite în nemţeşte! Şi să nu se uite că scrisorile acestea, care nu erau destinate pentru publicitate, sunt oglinda cea mai fidelă, tocmai pentru că-i intimă a culturii şi mentalităţii românilor bucovineni.

E interesantă constatarea ce-am făcut-o: pe toţi aceşti gratulanţi „intelectuali” i-am aflat, după vreo lună de la alegerea lui Popovici de deputat, venind cu alte scrisori, în care cereau o parohie mai bună, o permutare, un sprijin de la dietă sau protecţie pentru ocuparea unui post de copist etc., dar şi aceste cereri, precum şi multe alte epistole, toate în limba germană sau într-o oribilă şi stâlcită limbă românească.

Am aflat şi o scrisoare de la un ţăran sau, mai bine zis, muntean din Câmpulung, o scrisoare care-i şi naivă, şi frumoasă, şi serioasă. Şi ce credeţi că cerea acest muntean cuminte şi cinstit? Pământ? Vreo parohie grasă, vreun post de copist sau poate mijlocirea lui Popovici pentru o subvenţie? Ferit-a Dumnezeu! El cerea şcoală, un liceu românesc la Câmpulung! Iată cât de frumos scrie el româneşte, mult mai frumos decât toţi intelectualii noştri. Adresa e aşa:

„Cătră mult doritul nostru dl doctor George Popovici, mult iubitul nostru deputat şi Luminătorul românilor din Bucovina. Dumnezeu să-l trăiască şi să-l ferească de duşmani şi nouă să ne fie tuturor veşnic!

Noi ne-am ruga la mare mila dumitale să ne faci un gimnaziu, ca să mai vie şi românii la o cinate, că nu ţi-ar trebui alt bine să faci, că mulţi copii de-ai noştri s-ar folosi, şi mare bine ne-ai mai face pentru neamul nostru românesc, cât de curând în Câmpulung, şi în anul viitor; că mulţi oameni îşi iau băieţii de la Suceava, pentru depărtare, şi cărţile-s scumpe, dar aici tare bine ar fi. Noi avem băieţi care învaţă foarte bine; s-ar putea să ne iasă domni, dară până la Suceava îi foarte departe, şi noi pentru aceia te-am ruga, ca şi pentru celelalte treburi şi neajunsuri, dacă dă bunul Dumnezeu să-ţi lungească anii vieţii, să biruieşti ce ai gândit. Amin!

Că tare se mai bagă toţi veneticii la alegeri şi împing pe români ca să rămânem de ruşinea veneticilor, dar Dumnezeu să te binecuvânteze şi mulţi ani să-ţi dăruiască. Amin etc. Alecsandru Roşu a scris aceasta”.

Mormântul Eroului Bucovinei

Am rămas foarte emoţionat, cetind scrisoarea aceasta, scrisă cu litere mari, greoaie, într-un caieţel mic, cu învelitoare verde, de acelea pe care le cumpără ţăranii noştri pentru pomelnicul morţilor neuitaţi. Generaţii întregi, zeci şi sute de ani, vor vedea acest caieţel verde în Arhivele Academiei Române, împreună cu scrisorile şi cărţile de vizită nemţeşti şi franţuzeşti ale „domnilor”, care scrisori vor fi o mustrare neîncetată la adresa intelectualilor români din Bucovina, doritori de pensii, de posturi lăptoase şi de subvenţii nemeritate. Caieţelul cel verde însă e un testimoniu de laudă pentru ţărănimea noastră, care ştie că deputaţii, aleşii ei, au să lupte numai pentru cultura şi drepturile întregii naţiuni româneşti, nu pentru favoruri personale, după cum cred „domnii”.

Se vor întreba cetitorii: cum, şi în Bucovina se tipăresc cărţi de vizită în franţuzeşte? Da, din fericire am aflat numai una şi pe aceasta citeşti: Le Chevalie… (Nu e vreunul din familia Onciul? N. R.), docteur en droit!

Scrisorile acestea prezintă un tablou foarte variat, caleidoscopic. Două sunt de la Mihai Teliman, pe care le-am copiat în întregime. Iată ce scrie, pe o carte de vizită, nenorocitul nostru foiletonist: „Domnule doctor Popovici! Sunt prea bolnav; n-am făcut nimic. Azi nu pot colabora. Faceţi ce puteţi. Eu nu pot să mă urnesc. Cu distins respect, M. Teleman”.

T. Robeanu (George Popovici) – Luceafărul, nr. 13, 1905, p. 290

Nişte participanţi la un banchet îi trimit salutări şi închină pahare în sănătatea lui. Diletantul în istoria românilor, F. A. Wickenhauser, îi mulţumeşte pentru nişte copii de documente şi îl roagă să-i traducă ceva, din româneşte, în nemţeşte, căci el „nu prea ştie româneşte – o mărturisire care explică atâtea greşeli din opera lui Wickenhauser. Jidanii îşi arată şi aici obrăznicia, vârându-i-se în suflet, intitulându-l cu: „lieber” sau chiar „liebster Popovici”! Iar „Foaia poporului” îi dădea încă un ghiont fostului său prieten, mort acum, şi îi scria astfel, atunci: „Scumpe George!”. Fără să vreau mă gândesc la sărutarea dată lui Christos în grădina Ghetsiman.

Unii dintre cerşetorii români de posturi bine plătite şi îmbinate cu puţină muncă îi scriu epistole nemţeşti, pe hârtie… roză, sperând că, astfel, le va satisface mai degrabă dorinţele. Un oarecare Iacob Handel – să fie cel ce a insultat preoţimea noastră? – îl felicită într-o poezie, dorind ca dl G. Popovici, ajuns deputat, să nu-l uite, ci „er soll sich erinnern an das dicke Mandel. Mit Hochachtung: Jakob Handel” („ar trebui să-și amintească de migdala groasă. Cu respect: Jakob Handel” – n. n.)!

Se păstrează şi un foarte frumos şi gingaş răvaş către iubita lui, precum şi o importantă scrisoare de interes politic, adresată dlui A. Onciul. Popovici a fost prevăzător şi şi-a făcut o copie de pe respectiva epistolă, pe care voi publica-o altădată şi în alt loc (O aşteptăm cât de curând N. R.).

Mihai Teliman, acel “Caragiale al Bucovinei”
20.11.1863, Siret – 21.12.1902, Siret

Între hârtiile lui Popovici, am dat de o satiră politică, la adresa fostei societăţi „Concordia”. E scrisă în felul satirelor lui M. Teliman şi-i intitulată astfel: „O zi în Abdera, foi rupte din carnetul unui Cernăuţan., de M. (Marţial) Democritos”. Scrisoarea satirei nu-i a lui Popovici, e străină. Poate că-i unul din debuturile lui Teliman, trimise lui Popovici spre îndreptare. Acesta face o mulţime de observări potrivite pe margine, corectând pe unele locuri; de altfel scrisoarea nu seamănă cu cea din epistolele de mai târziu ale lui Teliman. La începutul satirei se află unele descrieri în adevăr frumoase, pe mijloc însă, dar mai ales spre sfârşit, acţiunea e foarte dezlânată şi banală.

Cele mai de seamă manuscrise sunt însă studiile, în româneşte, despre vechiul drept românesc. Unele sunt isprăvite şi au chiar corectura pentru tipar, altele iarăşi nu-s decât nişte încercări, de pe vremea când era student, făcând parte din societatea „Junimea” din Cernăuţi. Sute de hărţii, cu notiţe privitoare la acele studii, aşteaptă încă omul care le va rândui şi publica la locul lor, împreună cu toate studiile de prin „Convorbiri”, „Candela” etc. şi cu poeziile rămase de pe urma lui G. Popovici (poeziile le-am publicat abia noi, aşa cum am publicat şi opera în proză a lui Ion Grămadă – n. n.).

Cartea editată de Şt. O. Iosif. Bucovina încă nu a făcut-o

Tinerimea bucovineană, al cărei conducător a fost, precum şi toate societăţile culturale din Bucovina sunt datoare să-şi arate prinosul lor de recunoştinţă, adunând banii necesari pentru editarea operelor lui G. Popovici, pentru care se află, cred, cineva care să le strângă, să le copieze sistematic şi să le publice. / „Neamul Românesc literar” / I. Grămadă”.

T. Robeanu – desen de Radu Bercea

„Reproducem acest articol al prietenului şi scriitorului harnic bucovinean. Credem că tinerimea noastră universitară şi toate societăţile noastre culturale vor ţinea seamă de cele ce scrie dl I. Grămadă, care ar fi cel mai chemat să facă lucrul acesta. Reflecţiile ce le face dl Grămadă, cu privire la mentalitatea intelectualilor noştri, vor avea răsunet şi în ziarul nostru, în un articol ieşit din pana altui bucovinean şi publicist însemnat”[1].

Ion Grămadă – desen de Radu Bercea

[1] Revista Politică, Nr. 15, Anul VII, Suceava, în 22 ianuarie 1911, Foiţa – pp. 2

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Feb 2

BRC 2019: Concertul IMPLANT PENTRU REFUZ

Faceţi click pr imagine, dacă doriţi vă revedeţi concertul!

BUCOVINA ROCK CASTLE 2019 No Comments Feb 1

Lansare de cărţi, în Ziua Artelor Plastice Bucovinene

Pentru că buna tradiţie românească nu admite doi pictori sau doi scriitori în aceeaşi încăpere, un bucovinean de excepţie, poetul şi prozatorul Mircea Streinul a premeditat înfiinţarea Societăţii Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina, pe care, cu sprijinul unui ofiţer cu aptitudini de critic de artă, Eugen Pohonţu, şi cu cel al primarului Cernăuţilor, Eroul Unirii Bucovinei cu Ţara, universitarul Dimitrie Marmeliuc, a izbutit să o transforme în realitate, în 31 ianuarie 1932, unind curentele Zagorodnicov şi Löwendal, ambele cu adevărat novatoare şi eficiente, dar rivale. Din nefericire, peste doar şapte ani, a început al doilea măcel planetar, după care comunismul şi bolşevismul a rupt Bucovina în două, strivind sub călcâie şi acest vis al lui Mircea Streinul, şi pe Mircea Streinul însuşi. Şi nu s-a mai ştiut nimic până hăt după 1989, când s-a izbutit şi o recuperare de memorie, şi de tradiţie. Nu mai ştiu câţi ani au trecut de când, în fiecare an, în 31 ianuarie, se tot cinsteşte acel eveniment cu adevărat important din istoria culturală a Bucovinei, prin expoziţii sau lansări de cărţi şi prin decernarea unor diplome şi premii pictorilor noştri îndreptăţiţi la respect. În acest an, al 87-lea al artelor plastice profesioniste bucovinene, titlul de „Senior al Artelor Plastice Bucovinene” a fost conferit, în numele Consiliului Judeţean Suceava, de Preşedintele Gheorghe Flutur artiştilor Ioan Bodnar, din Rădăuţi, şi Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA, din Suceava, care a ţinut şi un cuvânt de mulţumire, diplomele fiind înmânate, ca de obicei, de directorul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, Doctorul în Istorie Gabriel Cărăbuş. Juriul, constituit tot după metoda Mircea Streinul, a fost format din pictorul Iosif Csukat, umoristul Constantin Horbovanu şi eu, care îmi rezervasem, tot ca de obicei, rolul de pozar.

S-au lansat, tot astăzi, cărţile „Mistagogia penumbrei”, de Tiberiu Cosovan, şi „De-a buşilea, în pas de defilare” şi „Toţi ca unul, unii contra toţi”, de Ştefan Stroe, despre cărţi şi autori vorbind poetul Ovidiu Alexandru Vintilă – vizibil emoţionat, dar improvizând frumos, atotcuprinzător şi cu o naturaleţe încântătoare, Bobby Stroe – redactorul voluntar al celor două cărţi ale părintelui său, Ştefan Stroe, umoristul Constantin Horbovanu şi, în încheiere, tânărul prefect al judeţului Suceava, domnul Alexandru Moldovan, care, prin respect faţă de cultură, se învredniceşte pe deplin de respectul slujitorilor ei. Fiind vorba de o manifestare întemeiată, continuată şi organizată de mine, nu mai am altceva de spus, mai ales că bucuria creatorilor Ştefan Stroe, Tiberiu Cosovan, Ioan Bodnar şi Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA mi-a umplut sufletul cu bucurie.

Cronici sentimentale No Comments Jan 31

Ziua Culturii Tradiţionale, la Centrul Cultural „Bucovina”

Inspirată şi spectaculoasă a fost manifestarea „Ziua Culturii Tradiţionale”, organizată, sub egida Centrului Cultural „Bucovina”, de Călin Brăteanu, şi încă pe proprie cheltuială, dacă tot nu i s-a aprobat proiectul de a pune temelia unei adevărate familii, constituită din toţi artiştii amatori, din slujitorii culturii din toate localităţile judeţului Suceava şi noi, angajaţii Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, de sub direcţia lui Călin Brăteanu, care a şi improvizat inspirat regia manifestării, care a fost, fără tăgadă, o splendidă expresie a bucuriei publice a celor care trăiesc arta românească până în adâncul cel mai tăinuit al fiinţelor lor.

Se împlineşte, astăzi, exact un an de la lansarea cărţii Doamnei Sofia Vicoveanca, „Din culisele sufletului”, iar Călin Brăteanu, el însuşi un inspirat interpret de folclor, a construit sub această aură sacră un eveniment care, de la an, la an, nu doar că ar putea ajunge pe deplin temeinic, dar ar şi solidariza, întru trăire proaspătă şi luminoasă, pe cei toţi care se adapă din acelaşi izvor cu apă vie, dar fără a-şi desluşi, prea des, urmele păşirilor. Manifestarea, amplă şi plină de duh, a început cu muzica fascinantă a „copiilor zicălaşi” din Moara, aflaţi sub bagheta lui Constantin Irimia, mici artişti, prin vârste, mari artişti prin vocaţie, care promovează o autenticitate modernă incredibilă a cântecului românesc şi, tocmai de aceea, noi, „Zicălaşii”, îi iubim şi preţuim fără rezerve.

S-a cântat, s-a vernisat expoziţia-eveniment a pictorului Doina Vianora Catargiu s-au lansat şi dăruit cărţi, s-au conferit diplome şi s-a petrecut în frăţietate, astăzi, 30 ianuarie 2020, la Centrul Cultural „Bucovina”. Putea fi ceva mai sincer şi mai frumos?

Cronici sentimentale No Comments Jan 30

EVENIMENT: Expoziţia pictorului Doina Vianora Catargiu

Când a primit prenumele Doina, în urmă cu şapte decenii, prenumele acesta a însemnat, probabil, şi o predestinare, şi o descifrare, dar şi o singularitate exemplară a artei sale. Cuvânt străvechi, cu o vechime atestată documentar de peste 5.000 de ani şi cu o răspândire, şi în ziua de astăzi, în toate limbile scandinave şi baltice, inclusiv în Germania Orientală, Doina exprima şi definea, în ceremoniile Calusar (Naşterea Libajului Credinţei), ca şi pictura Doinei Vianorei Catargiu, „perspectiva”, „deschiderea spre”, „iluminarea”, sensul şi mai vechi, în limbajul monosilabic totemic, fiind acela de „puterea ştiutorului de iubire”, care nu era şi nu este altceva decât intrarea în armonia universală prin artă-credinţă.

În peisajele şi în tablourile cu flori – splendide înveşniciri ale frumuseţii efemerului, Doina Vianora Catargiu izbuteşte şi o baudelaire-ană corespondenţă între „trăire” şi intimitatea privirii care ne cercetează din elemente vii ale compoziţiei platice. Ca şi la Baudelaire, în arta plastică a Doamnei Doina Vianora Catargiu, „Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc / şi scot adesea tulburi cuvinte ca-ntr-o ceaţă, / prin codri de simboluri petrece omu-n viaţă / şi toate-l cercetează cu-un ochi prietenesc”. Şi sunt rare exemplele, în istoria mondială a artelor plastice, când tablourile se transformă în concreteţea vie a Sinelui Universal, deci în Dumnezeire, doar pentru a te cerceta pe tine, privitorul, cu o „privire familiară” – cum a spus Baudelaire în franceză, iar Philippide a adaptat inspirat, în română, drept „cercetare cu-un ochi prietenesc”, ceea ce, în fond, şi la Baudelaire, şi la Doina Vianora Catargiu, este, de fapt, o intimitate cosmică, o expresie a „perspectivei”, „iluminării” şi a „deschiderii spre” intimizarea în cosmicitate şi în netimp.

Stăpânind o tehnică plastică ireproşabilă, în care transparenţele parcă ar consacra teribila complementaritate a luminii şi umbrei din luna mai, pictura Doamnei Doina Vianora Catargiu nu o defineşte, aşa cum scriam în însemnările plastice anterioare, doar ca „prinţesă a florilor”, ci şi ca pe un veritabil sacerdot al iluminării, aşa precum o dovedeşte expoziţia-eveniment de astăzi, 30 ianuarie 2020. Tocmai din aceste pricini, şi eu, şi directorul Călin Brăteanu, am convenit, la unison, că arta Doamnei Doina Vianora Catargiu nu poate fi umilită prin lustruiri publice ale instituţiei pe care o slujim, ci trebuie omagiată, responsabil şi demn, printr-un album, pentru care amândoi ne vom bate, din datoria de a ajuta vremurile noastre să se mărturisească, aşa cum sunt cu adevărat, şi viitorimii.

Cronici sentimentale No Comments Jan 30