Ion Grămadă: Răsfoind corespondenţa lui George Popovici

„În Arhivele Academiei Române se află, de pe urma lui George Popovici, vrafuri de scrisori de la particulari, arti­cole de prin jurnale, discursuri şi studii în domeniul vechiului drept românesc.

Un sentiment de pietate faţa de memoria lui, aşa de scumpă tinerimii bucovinene, dar curiozitatea m-a în­demnat să răscolesc aceste manuscrise, foaie după foaie, căutând să dau peste vreo poezie inedită, peste vreo scrisoare de interes literar sau biografic, să citesc studiile lui nepublicate despre vechiul drept românesc, dar fiind, mai ales, cu gândul la detestabila dezlănţuire de patimi josnice, ce-au otrăvit iarăşi, în timpul din urmă, inimile bucovinenilor, doream ca, răsfoind aceste manuscrise, să retrăiesc, cu gândul măcar, în acea neuitată vreme de re­deşteptare naţională, când a apărut, a trăit şi a luptat el în viaţa noastră politică, jertfindu-şi toată averea pentru noi. Această jertfă prea mare a fost motivul principal al morţii sale năprasnice.

Răsfoind aceste manuscripte, care vor servi cândva ca documente pentru istoria Bucovinei, am aflat şi alte lucruri, am intrat, fără să vreau, în intimităţile intelectu­alilor români din Bucovina, văzându-i pe mulţi nemascaţi. Pe o mulţime dintr-înşii, care în Bucovina trec de ro­mâni buni, dezinteresaţi, i-am văzut în altă lumină şi m-am încredinţat că sunt români de paradă, nişte figuri de carton. M-a înspăimântat primejdia culturii şi limbii germane, care fac ravagii în rândurile românilor buco­vineni, care nu-şi dau seamă de acest pericol ameninţător.

Toate partidele noastre politice au luptat când în contra rutenilor, când în contra evreilor, dar nicicând împotriva superioarei culturi germane, care la noi nu pro­duce altceva decât nişte „catâri intelectuali” neproductivi, cum a spus-o un distins profesor universitar din Bucu­reşti.

Între scrisorile adresate lui Popovici sunt o sume­denie de felicitări de sărbători, dar mai ales cu ocazia alegerii lui de deputat în parlamentul din Viena. Bucovina întreagă e reprezentată în aceste scrisori şi cărţi de vizită, pe care el nu le-a distrus, cum a făcut cu cele mai de seamă, ci le-a lăsat parcă anume ca să servească de do­cumente ale păcatelor şi indolenţei noastre. Trei sferturi din aceste felicitări, trimise de preoţi, avocaţi,medici, învăţători, judecători, profesori, ba chiar şi de deputaţi, sunt scrise şi tipărite în nemţeşte! Şi să nu se uite că scrisorile acestea, care nu erau destinate pentru publicitate, sunt oglinda cea mai fidelă, tocmai pentru că-i intimă a culturii şi mentalităţii românilor bucovineni.

E interesantă constatarea ce-am făcut-o: pe toţi aceşti gratulanţi „intelectuali” i-am aflat, după vreo lună de la alegerea lui Popovici de deputat, venind cu alte scrisori, în care cereau o parohie mai bună, o permutare, un sprijin de la dietă sau protecţie pentru ocuparea unui post de copist etc., dar şi aceste cereri, precum şi multe alte epistole, toate în limba germană sau într-o oribilă şi stâlcită limbă românească.

Am aflat şi o scrisoare de la un ţăran sau, mai bine zis, muntean din Câmpulung, o scrisoare care-i şi naivă, şi frumoasă, şi serioasă. Şi ce credeţi că cerea acest muntean cuminte şi cinstit? Pământ? Vreo parohie grasă, vreun post de copist sau poate mijlocirea lui Popovici pentru o subvenţie? Ferit-a Dumnezeu! El cerea şcoală, un liceu românesc la Câmpulung! Iată cât de frumos scrie el româneşte, mult mai frumos decât toţi intelectualii noştri. Adresa e aşa:

„Cătră mult doritul nostru dl doctor George Popovici, mult iubitul nostru deputat şi Luminătorul românilor din Bucovina. Dumnezeu să-l trăiască şi să-l ferească de duşmani şi nouă să ne fie tuturor veşnic!

Noi ne-am ruga la mare mila dumitale să ne faci un gimnaziu, ca să mai vie şi românii la o cinate, că nu ţi-ar trebui alt bine să faci, că mulţi copii de-ai noştri s-ar folosi, şi mare bine ne-ai mai face pentru neamul nostru românesc, cât de curând în Câmpulung, şi în anul viitor; că mulţi oameni îşi iau băieţii de la Suceava, pentru depărtare, şi cărţile-s scumpe, dar aici  tare bine ar fi. Noi avem băieţi care învaţă foarte bine; s-ar putea să ne iasă domni, dară până la Suceava îi foarte departe, şi noi pentru aceia te-am ruga, ca şi pentru celelalte treburi şi neajunsuri, dacă dă bunul Dumnezeu să-ţi lun­gească anii vieţii, să biruieşti ce ai gândit.  Amin!

Că tare se mai bagă toţi veneticii la alegeri şi îm­ping pe români ca să rămânem de ruşinea veneticilor, dar Dumnezeu să te binecuvânteze şi mulţi ani să-ţi dăruiască. Amin etc. Alecsandru Roşu a scris aceasta”.

Mormântul Eroului Bucovinei

Am rămas foarte emoţionat, cetind scrisoarea aceasta, scrisă cu litere mari, greoaie, într-un caieţel mic, cu învelitoare verde, de acelea pe care le cumpără ţăranii noştri pentru pomelnicul morţilor neuitaţi. Generaţii întregi, zeci şi sute de ani, vor vedea acest caieţel verde în Arhivele Academiei Române, împreună cu scrisorile şi cărţile de vi­zită nemţeşti şi franţuzeşti ale „domnilor”, care scrisori vor fi o mustrare neîncetată la adresa intelectualilor ro­mâni din Bucovina, doritori de pensii, de posturi lăptoase şi de subvenţii nemeritate. Caieţelul cel verde însă e un te­stimoniu de laudă pentru ţărănimea noastră, care ştie că deputaţii, aleşii ei, au să lupte numai pentru cultura şi drepturile întregii naţiuni româneşti, nu pentru favoruri personale, după cum cred „domnii”.

Se vor întreba cetitorii: cum, şi în Bucovina se tipăresc cărţi de vizită în franţuzeşte? Da, din fericire am aflat numai una şi pe aceasta citeşti: Le Chevalie… (Nu e vreunul din familia Onciul? N. R.), docteur en droit!

Scrisorile acestea prezintă un tablou foarte variat, caleidoscopic. Două sunt de la Mihai Teliman, pe care le-am copiat în întregime. Iată ce scrie, pe o carte de vizită, nenorocitul nostru foiletonist: „Domnule doctor Popovici! Sunt prea bolnav; n-am făcut nimic. Azi nu pot colabora. Faceţi ce puteţi. Eu nu pot să mă urnesc. Cu distins respect, M. Teleman”.

T. Robeanu (George Popovici) – Luceafărul, nr. 13, 1905, p. 290

Nişte participanţi la un banchet îi trimit salutări şi în­chină pahare în sănătatea lui. Diletantul în istoria ro­mânilor, F. A. Wickenhauser, îi mulţumeşte pentru nişte copii de documente şi îl roagă să-i traducă ceva, din ro­mâneşte, în nemţeşte, căci el „nu prea ştie româneşte – o mărturisire care explică atâtea greşeli din opera lui Wickenhauser. Jidanii îşi arată şi aici obrăznicia, vârându-i-se în suflet, intitulându-l cu: „lieber” sau chiar „liebster Popovici”! Iar „Foaia poporului” îi dădea încă un ghiont fostului său prieten, mort acum, şi îi scria astfel, atunci: „Scumpe George!”. Fără să vreau mă gândesc la săru­tarea dată lui Christos în grădina Ghetsiman.

Unii dintre cerşetorii români de posturi bine plătite şi îmbinate cu puţină muncă îi scriu epistole nemţeşti, pe hârtie… roză, sperând că, astfel, le va satisface mai degrabă dorinţele. Un oarecare Iacob Handel – să fie cel ce a insultat preoţimea noastră? – îl felicită într-o poezie, dorind ca dl G. Popovici, ajuns deputat, să nu-l uite, ci „er soll sich erinnern an das dicke Mandel. Mit Hochachtung: Jakob Handel” („ar trebui să-și amintească de migdala groasă. Cu respect: Jakob Handel” – n. n.)!

Se păstrează şi un foarte frumos şi gingaş răvaş către iubita lui, precum şi o importantă scrisoare de in­teres politic, adresată dlui A. Onciul. Popovici a fost prevăzător şi şi-a făcut o copie de pe respectiva  epistolă,  pe care voi publica-o altădată şi în alt loc (O aşteptăm cât de curând N. R.).

Mihai Teliman, acel “Caragiale al Bucovinei”
20.11.1863, Siret – 21.12.1902, Siret

Între hârtiile lui Popovici, am dat de o satiră poli­tică, la adresa fostei societăţi „Concordia”. E scrisă în felul satirelor lui M. Teliman şi-i intitulată astfel: „O zi în Abdera, foi rupte din carnetul unui Cernăuţan., de M. (Marţial) Democritos”. Scrisoarea satirei nu-i a lui Popovici, e străină. Poate că-i unul din debuturile lui Teliman, trimise lui Popovici spre îndreptare. Acesta face o mul­ţime de observări potrivite pe margine, corectând pe unele locuri; de altfel scrisoarea nu seamănă cu cea din epi­stolele de mai târziu ale lui Teliman. La începutul satirei se află unele descrieri în adevăr frumoase, pe mijloc însă, dar mai ales spre sfârşit, acţiunea e foarte dezlânată şi banală.

Cele mai de seamă manuscrise sunt însă studiile, în româneşte, despre vechiul drept românesc. Unele sunt isprăvite şi au chiar corectura pentru tipar, altele iarăşi nu-s decât nişte încercări, de pe vremea când era student, făcând parte din societatea „Junimea” din Cernăuţi. Sute de hărţii, cu notiţe privitoare la acele studii, aşteaptă încă omul care le va rândui şi publica la locul lor, împreună cu toate studiile de prin „Convorbiri”, „Candela” etc. şi cu poeziile rămase de pe urma lui G. Popovici (poeziile le-am publicat abia noi, aşa cum am publicat şi opera în proză a lui Ion Grămadă – n. n.).

Cartea editată de Şt. O. Iosif. Bucovina încă nu a făcut-o

Tinerimea bucovineană, al cărei conducător a fost, precum şi toate societăţile culturale din Bucovina sunt datoare să-şi arate prinosul lor de recunoştinţă, adunând banii necesari pentru editarea operelor lui G. Popovici, pentru care se află, cred, cineva care să le strângă, să le copieze sistematic şi să le publice. / „Neamul Românesc literar” / I. Grămadă”.

T. Robeanu – desen de Radu Bercea

„Reproducem acest articol al prietenului şi scriito­rului harnic bucovinean. Credem că tinerimea noastră universitară şi toate societăţile noastre culturale vor ţinea seamă de cele ce scrie dl I. Grămadă, care ar fi cel mai chemat să facă lucrul acesta. Reflecţiile ce le face dl Grămadă, cu privire la mentalitatea intelectualilor noştri, vor avea răsunet şi în ziarul nostru, în un ar­ticol ieşit din pana altui bucovinean şi publicist însemnat”[1].

Ion Grămadă – desen de Radu Bercea

[1] Revista Politică, Nr. 15, Anul VII, Suceava, în 22 ianuarie 1911, Foiţa – pp. 2