Rumänische Hochzeitsfahrt. Nach einer Skizze auf Holz gezeichnet von W. Heine. Zicălașii de odinioară ai Basarabiei, conducând alaiul tradițional de nuntă.
Am scris şi argumentat cu mărturii vechi faptul că sârbele sunt horele mirelui (serba însemnând mielul cosmic, adică mirele), că arcanele, şi ele nişte sârbe, numite şi brâie, jucate înşiruit de feciori şi fete însemnau hore ale logodnei (cele 12 arce zodiacale, care formează brâul cosmic) şi că horele corăgheşti se jucau după ce vorniceii, numiţi corăbieri sau corăghieri, când duceau corabia cu darurile pentru mireasă, într-un coş care şi acum se numeşte corabie, în oficierile religioase, comandau lăutarilor o corăghească pentru corăgherii mei. Anterior, corabia se numise, precum cea a lui Noe, arcă, de unde şi deducţia că între arcane şi corăgheşti nu există decât diferenţa unei actualizări de nume, în cadrul horelor ceremoniale de nuntă. Dar aflu că, „în secolele XVI și XVII… în vremurile vechi, lada de zestre era făcută, cu mult efort, sârguință și grijă, dar și cu o abilitate specială, de către mire, drept cadou pentru mireasă, înainte de nuntă. În multe locuri din Bucovina, în funcție de bogăția mirelui, mireasa primea mai multe lăzi. Acum, lăzile nu mai sunt făcute de mire, ci sunt cumpărate de pe piață și, prin urmare, nu mai au comoara frumoasă de motive ciudate, ca înainte; ele sunt doar pictate și lucrate foarte primitiv. Cu această ocazie, trebuie menționat faptul că mireasa îi oferea mirelui, drept cadou, o cămașă de mire din lenjerie bogat brodată, ca recompensă pentru lada primită” [1].
Ce înseamnă asta? Înseamnă că, în vechime, corabia primită de mireasă se numea arcă şi era, în fond, lada de zestre – cadoul lucrat şi dăruit de mire (serba), corabia plină de comori din multe colinde româneşti fiind, de fapt, lada de zestre, încărcată în car, la plecarea miresei din casa părintească. Şi mai înseamnă şi definirea momentelor unor hore ceremoniale, care, de multă vreme, „nu mai au comoara frumoasă de motive ciudate”, ci au devenit sârbe, arcane şi corăgheşti, deci nişte profane ţupăieli pe melodii minunate, care, în cadrul logodnei cosmice îşi aveau logica şi sacralitatea lor.
Informaţia, aflată din studiul menţionat al profesorului și directorului Școlii de Arte și Meserii din Câmpulung Moldovenesc Ilie Veslovschi, mi se pare atât de importantă, în tentativele de înţelegere a fundamentelor spiritualităţii româneşti, încât scriu aceste rânduri doar ca o simplă ştire despre continuitatea, sub nume aparent diferite, deci cu aceeaşi semnificaţie, spiritualităţii ancestrale a Europei prin Datina românilor.
[1] Weslowski, Elias, Die Möbel des rumänisohen Bauernhauses in der Bukowina, în Zeitschrift für österreichische Volkskunde, XII. Jahrgang 1906, Wien, pp. 55 și urm.
