Dragusanul - Blog - Part 319

Colţar din vremea lui Ştefan cel Mare, la Viena

Cel mai vechi obiect de artă ţărănească românească, cumpărat, în 1890, de Romstorfer, pentru Muzeul Imperial din Viena, datează din vremea lui Ştefan cel Mare, supravieţuind, de-a lungul veacurilor, în Stupca, deşi satul atât de iubit de Ciprian Porumbescu este atestat abia în vremurile lui Petru Rareş. Ca să vedeţi cum un biet colţar, cu ramă de lemn şi cu părţile interioare din paie împletite izbuteşte să devanseze, cu aproape o sută de ani, atestarea unei localităţi!

 

„Originalul a fost găsit în satul Stupca și are 400 de ani; partea din față are doar împletituri de paie. În acest colțar se păstrau, cu rol decorativ, spice de grâu și s-au obținut efecte foarte frumoase prin aceste împodobiri… Plăcile de perete (colțare) au fost întotdeauna instalate în colțurile așa-numitei camere mari și, la fel ca dulapurile din colț, au servit doar pentru a ține sticle de apă sfințită, cruci de mână, cărți de rugăciune etc.“ [1].

 

[1] Weslowski, Elias, Die Möbel des rumänisohen Bauernhauses in der Bukowina, în Zeitschrift für österreichische Volkskunde, XII. Jahrgang 1906, Wien, pp. 55 și urm.

 


Unde ascultaţi şi votaţi trupele din concursul BRC 2020

 

Ca să înlesnesc intrarea în pagina de concurs BUCOVINA ROCK CASTLE 2020, din site-ul oficial al festivalului, am creat legătura directă, marcând cu săgeata neagră rubrica în care se află pagina, Play@BRC. Deci, dacă doriţi să ascultaţi trupele viitorului rockului românesc – ceea ce eu voi face îndată, faceţi click pe imaginea de mai sus şi, ajunşi direct în pagină, faceţi click pe fotografia cu o trupă sau alta, accesând viceoclipul. Observ că bătălia voturilor a început şi mă bucur pentru toate trupele din concurs (deja sunt 18).


Câmpulung, în colecţia iconografică Gabriel Ojog (III)

 

Dacă ar exista în fiecare ţinut românesc măcar câte un om precum câmpulungeanul Gabriel Ojog, care să adune de la toţi cei care îi seamănă, mărturiile iconografice ale trecutului, probabil că am învăţa mai multă istorie cu ochii decât dintr-o sută de tratate de manipulare a neamului, în funcţie de interesele celor care îl conduc şi aduc, epocă după epocă, la sapă de lemn. În seria iconografică de ieri, exista şi o inedită cu Nicolae Iorga, la Câmpulung, dar nu v-am atenţionat, aşa cum nu o s-o fac nici astăzi asupra lucrurilor pe care le ştiu, pentru că, vorba poetului interbelic Gherasim Buliga, cândva profesor şi în Câmpulung, “pe aici am mai fost, îmi recunosc trecutul”.

 

 


Primele voturi la Concursul BUCOVINA ROCK CASTLE 2020

 

Primele 13 trupe înscrise în Concursul BUCOVINA ROCK CASTLE 2020, concurs organizat pe pagina oficială a festivalului, deja adună voturi. Încă nu am ascultat melodiile, dar ştiu că trupele tinere ale rockului românesc au potenţial, motiv şi cauză pentru care BUCOVINA ROCK CASTLE le va oferi, în fiecare an, şansa de a se număra printre cele trei trupe alese de rockerii votanţi pentru a deschide cele trei nopţi de concerte ale luminii, pe care orbii nu au să o zărească vreodată.


În lada cu zestre: sârbe, arcane şi corăgheşti!

Rumänische Hochzeitsfahrt. Nach einer Skizze auf Holz gezeichnet von W. Heine. Zicălașii de odinioară ai Basarabiei, conducând alaiul tradițional de nuntă.

 

Am scris şi argumentat cu mărturii vechi faptul că sârbele sunt horele mirelui (serba însemnând mielul cosmic, adică mirele), că arcanele, şi ele nişte sârbe, numite şi brâie, jucate înşiruit de feciori şi fete însemnau hore ale logodnei (cele 12 arce zodiacale, care formează brâul cosmic) şi că horele corăgheşti se jucau după ce vorniceii, numiţi corăbieri sau corăghieri, când duceau corabia cu darurile pentru mireasă, într-un coş care şi acum se numeşte corabie, în oficierile religioase, comandau lăutarilor o corăghească pentru corăgherii mei. Anterior, corabia  se numise, precum cea a lui Noe, arcă, de unde şi deducţia că între arcane şi corăgheşti nu există decât diferenţa unei actualizări de nume, în cadrul horelor ceremoniale de nuntă. Dar aflu că, „în secolele XVI și XVII… în vremurile vechi, lada de zestre era făcută, cu mult efort, sârguință și grijă, dar și cu o abilitate specială, de către mire, drept cadou pentru mireasă, înainte de nuntă. În multe locuri din Bucovina, în funcție de bogăția mirelui, mireasa primea mai multe lăzi. Acum, lăzile nu mai sunt făcute de mire, ci sunt cumpărate de pe piață și, prin urmare, nu mai au comoara frumoasă de motive ciudate, ca înainte; ele sunt doar pictate și lucrate foarte primitiv. Cu această ocazie, trebuie menționat faptul că mireasa îi oferea mirelui, drept cadou, o cămașă de mire din lenjerie bogat brodată, ca recompensă pentru lada primită” [1].

 

Ce înseamnă asta? Înseamnă că, în vechime, corabia primită de mireasă se numea arcă şi era, în fond, lada de zestre – cadoul lucrat şi dăruit de mire (serba), corabia plină de comori din multe colinde româneşti fiind, de fapt, lada de zestre, încărcată în car, la plecarea miresei din casa părintească. Şi mai înseamnă şi definirea momentelor unor hore ceremoniale, care, de multă vreme, „nu mai au comoara frumoasă de motive ciudate”, ci au devenit sârbe, arcane şi corăgheşti, deci nişte profane ţupăieli pe melodii minunate, care, în cadrul logodnei cosmice îşi aveau logica şi sacralitatea lor.

 

Informaţia, aflată din studiul menţionat al profesorului și directorului Școlii de Arte și Meserii din Câmpulung Moldovenesc Ilie Veslovschi, mi se pare atât de importantă, în tentativele de înţelegere a fundamentelor spiritualităţii româneşti, încât scriu aceste rânduri doar ca o simplă ştire despre continuitatea, sub nume aparent diferite, deci cu aceeaşi semnificaţie, spiritualităţii ancestrale a Europei prin Datina românilor.

 

 

[1] Weslowski, Elias, Die Möbel des rumänisohen Bauernhauses in der Bukowina, în Zeitschrift für österreichische Volkskunde, XII. Jahrgang 1906, Wien, pp. 55 și urm.


Pagina 319 din 1,488« Prima...102030...317318319320321...330340350...Ultima »