Epopeica reprezentativitate suceveană
Aleşii noştri cu alură dacă,
ba şi romană-atât cât se cuvine,
nu sunt trimişi în parlament să facă,
ci să ne reprezinte cât mai bine!
opriţi planeta, eu vreau să cobor!
mi se desface cobza grea în ierburi
decapitând şi-ngenunchind înfrântă,
ţărâna are gura-nsângerată
şi fulgeră cuvintele, şi cântă;
până la tălpi mă-ncenuşez albastru
amanetând în veac singurătate
şi-mi urcă-n palme umedă ţărâna
cât încă-mi reazăm tâmplele pe coate;
+
femei schiţate pe un zid de cretă
m-ademenesc năprasnic şi m-alungă,
pe bulevardul care nu mă-ncape
câte-o iubire leneşă mă-ndungă
şi-mi neguţez cuminte tinereţea
prin pieţele cu rame cenuşii,
încă mai ard dezlănţui pândarii
prin vulpile de bitum şi prin vii;
+
femei subţiri cu gura ca o crimă
pe un tăiş sau pe un plumb fierbinte
îmi riscă la ruletă tinereţea
furată violent dintre cuvinte,
nu protestez timid în piaţa mare,
ci îmi dărâm genunchii într-un număr,
sunt o fiară parcă hăituită
cu-o unghie de plumb înfiptă-n umăr;
+
nu mai ucid provincial amante,
nu mai vânez ninsori pentru ospeţe,
în abatorul mondial, prieteni,
se junghie din scurta-mi tinereţe
şi-ncenuşat şi parcă fără mine
dau filele absente mai departe,
pot să-mi păstrez nesăbuita-mi vârstă
doar cetluind-o singular pe moarte;
+
n-am idealuri, gândului i-i reazăm
un pat închiriat şi o planetă,
în mersul ei rotund numai cuvântul
mă tânguie-mpuşcat şi mă regretă;
nu m-acuzaţi de pesimism, prieteni,
un luptător s-a prăbuşit înfrânt,
decapitat frumos cu buza ierbii
şi-ascultă poeziile-n pământ
+
şi mă mai dor poemele nescrise
din tălpile desculţe până-n creştet,
în abatorul mondial, prieteni,
se junghie cu fier îngust şi veşted
ca să rămân încă o vreme tânăr,
străfulgerat de linişte şi dor,
ca să vă strig târziu, la miezul nopţii:
Opriţi planeta, eu vreau să cobor!