Turnul Babel sau Turnul lui Bel

Turnul Babel, în The Sacred Books and Early Literature of the Est, Austin, 1915

*

„Când Anu, Bel şi Ea, Marii Zei, prin sfatul lor, au fixat limitele Cerului şi al pământului, şi în mâinile zeilor mari au fost încredinţate crearea zilei şi reînnoirea Lunii, şi omenirea a privit zeul Soare în poarta răsăritului” (The Sacred Books, Crearea Soarelui şi a Lunii, p. 70).

*

Anu este Cerul, iar Bel, cunoscut în istoria spirituală a omenirii drept Babel, datorită “Bibliei”, este Pâmântul. Ea este văzduhul.

*

Extrem de interesantă, pentru că are corespondent în literatura populară românească, dar şi în cea ucraineană, este mitul coborârii zeiţei Ishtar (Eftepir, la daci, sau Lucia, la romani, Crăiasa Zăpezii, la români, primăvara Maia, la ucraineni) în adâncuri:

*

„Zeita Ishtar, ca marele zeiţă-mamă, este zeiţa vegetaţiei şi a fertilităţii printre oameni şi animale. Se spune că ea petrece jumătate de an pe pământ, când natura este în floare şi animalele nasc puii, în timp ce în jumătatea de an rămasă, când natura pare moartă, ea este închisă în lumea inferioară, cunoscută sub numele de Aralu. Mitul coborârii ei în Aralu simbolizează trecerea de la vară la iarnă, în timp ce eliberarea ei sugerează trecerea de la iarnă la vară. Povestea pare să aibă ca sugestie principală posibilitatea reînvierii morţilor; se poate să fi fost compus în legătură cu un ritual în cinstea zeului sumerian vechi Tammuz sau Dumu-Zi-Apsu, „copilul spiritului (sau viaţa) din Deep”, „zeul-soare al primăverii, a cărui plecare a fost jelită şi a cărui întoarcere a fost salutată cu ceremonii adecvate. În alte povestiri, Tammuz este prezentat ca iubit al zeiţei Ishtar, ucis de zeiţă, din cauza respingerii lui de dragostea ei” ((The Sacred Books, Coborârea zeiţei Ishtar în lumea adâncurilor, notă de subsol, p. 235).