Proză umoristică: Aventurile continuă

Constantin Horbovanu

*

Pe la începutul lui octombrie, Ticu, amicul meu de o viaţă, primi o telegramă de la Paşcani. Un verişor de-al său murise. Ce sa-i faci? N-ai ce-i face! S-a îmbrăcat, în grabă, şi direcţia, gară!

Cu o ţigară poţi omorî şi timpul, aşa că, în cele câteva minute, până la plecarea trenului, se hotărî să stea pe o bancă, în sala de aşteptare, să fumeze. Un domn, cu prestanţa şi vârsta adecvate, îi zise:

– Dom’le, nu vezi ce scrie, acolo? „Fumatul interzis!”.

– Da, da. Dar nu pot să fac tot ce scrie pe pereţi. De exemplu,  „Purtaţi corsete Spirella!”.

În timpul înmormântării, apropiindu-se de sicriu, Ticu constată:

– Ăsta zic şi eu, sicriu bun! Solid şi bine lucrat. Sunt sigur că o să te ţină toată viaţa!

La întoarcere, se hotărî să-şi încerce norocul cu o maşină de ocazie. Scrise, pe o bucată de carton „Suceava” şi începu să numere, în acelaşi timp, şi maşinile, şi stropii de ploaie. Odată cu ploaia, s-a oprit, în dreptul lui, o maşină nouă, modernă, frumoasă, condusă de o tânără.

– Până la Suceava?, întreabă tânăra.

– Până la Suceava.

Pe drum, din cauza noroiului şi a vitezei prea mari, maşina părăsi şoseaua şi intră în nişte boscheţi. Speriată, tânăra se uită într-o parte, în alta, apoi îl întreabă pe Ticu:

– Acum, ce facem?!

– De făcut, facem noi… zise Ticu. Dar nu era mai simplu, dacă spuneai că s-a terminat benzina?

Din cauza ploii şi a frigului, îndurat la întoarcerea de la Paşcani, amicul răci bocnă. Chemă un medic. Acesta, după ce-i consultă şi-i prescrise o reţetă, i-a spus lui Ticu, la plecare:

– Te văd mâine!

– Sunt sigur că dumneata ai să mă vezi… Dar, oare, eu am să te mai văd?

După ce s-a înzdrăvenit, Ticu, nevastă-sa şi ăla mic s-au dus la un spectacol de teatru. La un moment dat, micuţul începu să facă gălăgie. O plasatoare îi preveni că, dacă nu-l potolesc, va trebui să părăsească sala toţi trei. În schimb, li se va restitui costul biletelor. Pe la jumătatea spectacolului, Ticu o întrebă pe nevastă-sa:

– Îţi place ce vezi?

– Nu.

– Nici mie… Îl cârpeşti tu sau îl cârpesc eu pe ăla mic?

Duminică, mă simţeam atât de obosit, după o săptămână de muncă, încât n-am mai putut rezista, în faţa televizorului.

– De ce te culci?!, mi-a reproşat nevastă-mea. Ştii, doar, că trebuie să apară musafirii (nişte verişori de-ai soţiei).

– Poate să vină şi Hristos! Mă scoli, numai dacă-i foc sau inundaţie!

Am adormit repede, dar, de dormit, n-am dormit decât un sfert de oră.

– Scoală!, mă scutură nevastă-mea.

– Arde?!

– Mai rău! A venit prietenul tău, Ticu!

– Şi ce vrea?!

– Zice că trebuie să-ţi povestească ceva extraordinar.

Cu ochii înroşiţi de nesomn, m-am înfiinţat în sufragerie.

– Măi omule, tu mai scrii umor?, mă întreabă Ticu.

– Din când, în când…

– Atunci ascultă o chestie nostimă, care mi s-a întâmplat mie, astăzi, la pescuit. Fii atent: rămân, la un moment dat, fără momeală. Prin iarbă, văd un şarpe, din aceia nevinovaţi, cu o broască în gură. I-am luat broasca şi am folosit-o drept nadă. Mă simţeam, totuşi, vinovat că i-am luat şarpelui broasca din gură. Ca mică despăgubire, i-am turnat puţină palincă pe gât. Nu după mult timp, am simţit că ceva îmi gâdilă piciorul… Când m-am uitat, era şarpele, cu două broaşte în gură! Ce zici? Nostimă, nu? Merită să dai un pahar cu vin pentru asta!

Haiducie liberală, în vremuri mondene

Crin, haiducul lui Terente: Liberalism înseamnă să iei de la săraci şi să dai la bogaţi. Deci vorbim tot despre un fel de haiducie, dar una modernă…

Halal liberalism! Cu miniştri şi parlamentari, în puşcărie, pentru hoţie, şi cu alţii în obezile cercetării penale, cu dăieni şi ruşani, la jefuit birurile, desprinse cu tot cu carne, de pe umerii săracilor.  Halal democraţie socială, cu ochii pe buzunarele oamenilor şi cu mâinile greblă, cu nulităţi promovate la oalele cu smântână ale guvernării, cu bătaie zărvoasă pentru caimac. În rest, numai vorbe, uneori faine, ba chiar ademenitoare, când trântorul are niscaiva înclinări literare (cazul lui Antonescu), sau spre golănism de maidan bucureştean, când păduchele tropăie pe lângă elefanţi (cazul lui Ponta).

*

Halal popor, care nu numai că îi mai îndură, dar se va înghesui, în mai, să le trimită, şi lui Antonescu, şi lui Ponta, nevestele mondene la Bruxelles, că doar ciocoismul românesc nu se vindecă în doar o jumătate de veac de comunism, iar cucoanele care-s cucoane fac astm dâmboviţean, dacă îşi petrec tinereţea în ruralitatea europeană, numită, şi din vina consorţilor lor, România.

Proză umoristică: O, Charlie Chaplin!…

Constantin Horbovanu

*

„Râsul lungeşte viata”, a zis un mare filosof şi aşa este. Noi, românii, nu prea dăm importanţă acestui fenomen, în schimb străinii, mai ales occidentalii, da.

Nu de mult, m-am întors din Hawai, unde am conferenţiat, în calitatea mea de lider al umoriştilor, varianta WHC, timp de două luni, într-o clinică spe­cială de menţinere a tinereţii prin râs, umor. Pacienţii, milionari sau miliardari, toţi cu facultăţi şi para-facultăţi, doxaţi în toate domeniile, plătesc sume imense de, bani, ca să… râdă!

Tot, în acest timp, alături de mine, au mai prezentat materiale sau au vorbit liber mari personalităţi contemporane, printre care Bill Clinton, Boris Elţîn, Dalai Lama, Papa de la Roma, Nicoiae Văcăroiu, Laszlo Tokes, ş.a.

Ceea ce m-a mirat pe mine, în aceste două luni, e faptul că acei oameni (pacienţii) au ajuns să râdă nu numai la glumele umoriştilor, ci şi la cele zise de oameni serioşi. De exemplu, când Bill Clinton a spus că SUA se bagă, cu armata, în toate zonele conflictuale din lume, fără nici un folos, ci doar ca să aplaneze situaţia, cei din sală au râs zgomotos; când Boris Elţîn a susţinut că Rusia priveşte înainte, că n-o mai interesează testamentul lui Petru cel Mare şi nu mai doreşte să existe zone de influenţă, asistenţa a râs, să leşine, nu altceva; când Dalai Lama a afirmat că puritatea oamenilor e cea mai mare bogăţie, cei din sală s-au prăpădit de râs; când Papa de la Roma a declarat, sus şi tare, că el este „fruncea” credincioşilor; că-l interesează viaţa spirituală a oamenilor, nu cea ma­terială, că fiecare om e liber să creadă ce vrea, în orice religie doreşte, iar în politica ţărilor nu se bagă, „pacienţii” au râs bătându-se, pur şi simplu, cu mâinile pe burtă, de parc-ar fi fost cu toţii atei, musulmani, protestanţi, budişti, ortodocşi!; iar când Nicolae Văcăroiu a zis că România se află pe drumul cel bun, iar cupoanele de proprietate vor duce la prosperitatea românilor, cei din sală au râs cu lacrimi; În sfârşit, când Laszlo Tokes a afirmat că, fără pile la Comunitatea Europeană, ci numai cu acceptul entuziast al românilor, regiunile locuite, în majoritate, de etnici maghiari vor deveni autonome, cei din sală au râs, tăvălindu-se pe jos, ca apucaţii.

Vreţi să ştiţi, sunt sigur, dacă au râs şi la glumele mele. Da, au râs, deşi mi-am încheiat „recitalul” cu următoarea întâmplare:

Înainte de apleca în Hawai, în timp ce căutam, prin magazine, nişte haine mai acătării, m-am întâlnit cu un prieten, inginer, care umbla, pe la rude şi pe cunoştinţe, să împrumute nişte bani, ca să-şi plătească cheltuielile comune, telefonul, aparatul de radio şi celelalte.

– Şi unde zici că trebuie să mergi?, m-a întrebat el.

– În Hawai, să spun nişte glume unor miliardari, să-i fac să râdă…

– Da!?, s-a mirat el. Apoi, bine le faci, că nici eu nu-i pot suferi!

Steliana Vasilica Sexi Miron vs “plugarii” politici

Steliana Vasilica Miron: Degeaba mă despoi eu sexi, dacă voi păcătuiţi cu… pământuri!

Dacă nu s-ar tot expune, mai mult decât deranjant, în variantele tot mai neinspirate ale goliciunii sale obscene, senatoarea Steliana Vasilica Miron poate că ar şi avea ceva de spus, deşi e greu de crezut că suficienţi ca Victor Ponta mai şi aud. Îndeajuns ar fi să audă măcar electoratul român, cum că „Legile restituirii proprietăţilor confiscate abuziv au vrut să fie reparatorii faţă de victimele sistemului comunist, dar s-au transformat în oportunitatea unei minorităţi elitiste de a dobândi extrem de facil bunuri şi valori, separându-i pe aceştia la ani lumină de românul simplu” (Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava).

*

Subiectul e vechi, dar deloc uzat, pentru că nimeni nu vrea să-l ia în discuţie, iar procurorii, în loc să-iînşface de gulere pe politrucii “plugari” şi să-i arunce pe masa justiţiei, mai mult cu intermedierea unor astfel de afaceri se ocupă. Prin urmare, nu împărtăşesc punctul de vedere al celor care o înjură pe senatoarea Steliana Vasilica Miron pentru absenţa actualităţii subiectelor, din moment ce subiectele vechi dor şi otrăvesc şi astăzi, şi în vecii vecilor.

Petru Luhan, europarlamentarul anului, se retrage!

Petru Luhan: Trebuie să mărturisesc că am lăsat Europa cu gura căscată!

Comediosul Petru Luhan, vajnicul reprezentant al şi mai vajnice Bucovina în Parlamentul Europei, nu a mai prins un loc pe listele PDL (să crape de ciudă păcătosul cu mărul, Cornel Popovici, şi bolşevicul cu bani, Niculae Bereanu!), deşi a fost recunoscut (de către care neghiobi, fraţilor, şi pentru câţi parai?) drept Europarlamantarul anului 2013.

*

Băiat bine crescut (asta, da, surpriză!), Luhan nu s-a dat în stambă, ci a mulţumit pedeliştilor suceveni pentru şansa pe care i-au oferit-o, cândva, apoi, ce-i drept, s-a şi lăudat un pic, apoi un pic mai mult, apoi şi mai şi, până la exagerare neaoş dâmboviţeană (Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava). Halal să-i fie!