Constantin Horbovanu
*
Văzând că la modă-i privatizarea (şi nu-i rău, deloc!), astă-vară am hotărât să mă realizez şi eu, că nu-s chiar cel mai prost din oraşul ăsta. Mi-am întocmit actele necesare şi m-am prezentat, cu societatea mea, „Costică el comp”, la organele în drept, pentru aprobare. Un domn, îmbrăcat în negru, după ce s-a uitat prin hârtii, mi-a zis:
– Îţi trebuie un statut.
Se rezolvă, i-am spus şi, după o jumătate de oră, i-am prezentat statutul PDSR.
– Nu-i bun!
Aşa am zis şi eu, dar mulţi nu m-au crezut!
I-am dus, apoi, şi statutele partidelor din Convenţia Democrată…
– Nici astea nu-s bune!
– Eram sigur. Mai am statutul Partidului Socialist al Muncii, dar ăsta…
Abia după o oră de explicaţii, am înţeles că domnul voia, de fapt, statutul de funcţionare a societăţii mele.
L-am făcut. L-am dus.
– Ce vrei să faci?, mă întrebă domnul în negru.
– Eu vreau să fac bani!
– Cum???
– Ca tot românul!
– Vei face prestări de servicii sau producţie?
– Şi prestări de servicii, şi producţie.
– Adică?
– Prestări servicii: îi voi ajuta pe oameni să treacă strada, când este gheţuş, noroi sau apă. Producţie: faptul că i-am ajutat le va produce mare bucurie.
După o lună de umblătură, am reuşit să rezolv toate problemele, societatea primind dreptul de a funcţiona.
Dimineaţa, de la ora cinci şi până la şapte, că după aia plec la slujbă, şi după-amiaza, de la ora patru, la unsprezece, mă postez în intersecţiile aglomerate şi cu probleme, ochesc femeile, că ăia mici n-au bani, iar bărbaţii, chiar dacă-s ameţiţi şi cad, tot nu vor să fie ajutaţi, apoi, în funcţie de vârstă sau aspectul fizic, le iau, fie de mână, fie de braţ, şi le trec strada. Pentru o trecere simplă (două benzi de circulaţie, încasez 5 lei, cu chitanţă, iar pentru o trecere dublă (patru benzi de circulaţie) încasez 10 lei. Am încasat şi câteva palme dar asta-i altă poveste; numai cine nu munceşte nu greşeşte.
Nu fac concurenţă nimănui, nimeni nu-mi face concurenţă. Treaba merge ca pe roate. Sunt cunoscut, salutat, respectat. M-am: înscris în clubul oamenilor de afaceri, am făcut Revelionul cu ei.
Având în vedere că, în anul care urmează, va trebui să fac trei mari investiţii (două scânduri, necesare la traversarea pe polei, patru bărci, pentru cartierul Obcini, vara, telescaun cu agăţători, necesare transportului de persoane, între staţia IRE şi poşta din Obcini), investiţii care vor necesita mulţibani, am încheiat, deja, contracte avantajoase cu firme occidentale: eu să le livrez noroi bun pentru agricultură, iar ele să-mi furnizeze clienţi serioşi, cu bani, dispuşi să treacă dincolo, sau, mai bine zis, dispuşi să treacă dincoace.
