Ieșirea din istorie
*
Mulți vă rostiți mereu mânia
că viața-i searbădă și grea
și că e vai de România!
Dacă zvârliți cu votu-n ea!,,,
*
Mulți vă rostiți mereu mânia
că viața-i searbădă și grea
și că e vai de România!
Dacă zvârliți cu votu-n ea!,,,
*
Căutând, prin presa veche, vinovatul pentru falsificarea imnului „Un răsunet” („Deșteaptă-te, române”), de Andrei Mureșan (nu Mureșeanu!), am dat, în „Chemarea tinerimii române” (Anul III, nr. 4 din 26 februarie 1928, p. 2), de caricatura de mai sus, în bună parte adevărată (Goga era proprietarul domeniului de la Ciucea al prietenului său Ady Endre, pe care îl scosese din sărăcie), și de alte două epigrame, în afară de cea cu… „Hai Shachespeare!”, de mai sus, și acestea rezonabile (mai ales a doua, nededicată, dar căreia i-am atribuit eu o precizare), epigrame semnate cu pseudonimul Kix. Le reproduc, cumva stârnit de Kix la a proceda aidoma cu personajele politice ale vremii mele. Și hai șexpir, nedragi aleși ai românilor!
*
Dl Goga, într-un număr trecut al revistei sale, scrie că iar se furișează spre inima lui ispita de a guverna
*
Vorbind așa nevinovat
Că îți apare-n vis ispita,
Eu stau să cred, Octaviene,
Că s-a gătit la Ciucea – pita.
*
*
I. G. Duca să se… ducă!
*
Cuvântul „Duca” însemnează
Un vis comun, un dor acerb
Ca substantivul să se schimbe
În timpul cel mai scurt – în verb.
*
O melodie a unei trupe ruseşti, “Leningrad” – dacă nu mă înşeală memoria, l-a provocat pe militantul Mihnea Blidariu, unul dintre soliştii trupei “Luna Amară”, la o filipică rimată şi ritmată, “greaţa” (faceţi click pe fotografie şi ascultaţi-l!), un cântec încleştat ca un pumn, dar care ar fi necesar să reverbereze în minţile şi în sufletele tuturor celor care merg sau nu la vot şi în iarna care urmează.
*
Ultima dată, “greaţa” a răsunat în Parcul Central din Suceava, în 16 august 2016 – dacă am fi ştiut de protestele popilor, bigoţilor şi buzincuriştilor, de a doua zi şi din zilele care au urmat şi urmează încă, prin care se interzicea accesul “Reginei rockului suedez” în Festivalul Bucovina Rock Castle 2016, probabil că alta ar fi fost improvizaţia lui Mihnea, în dialogul lui cu Andi, din timpul interpretării piesei.
*
Mie mi-a plăcut atât de mult cântecul acesta, încât, ca să-l pot asculta, pe parcursul fiecărei zile, de atâtea ori, de câte va fi nevoie ca să mă încarc cu energie, îl voi posta, îndată, şi în capătul coloanei din dreapta paginii, ca să-l pot accesa direct şi cât mai rapid.
*
Rocku-n ţara românească
e, cu toată nostimada,
chestie bisericească.
… când îşi bagă dracul coada!
*
De ciocoiul pesedist
bine-ar fi să nu îi pese,
dar poporu-i masochist:
Stan să vezi că iarăşi iese!