Constantin Papuc şi cuvintele noastre

Înainte de a părăsi dulcile meleaguri mioritice bucovinene şi a fugi în Anglia, de unde s-a întors abia după Revoluţie, caricaturistul Constantin Papuc, inginer de profesie, desena situaţii anormale, dar care ascundeau în absurdul lor doze uriaşe de umor savuros. Revenit în patria natală, caricaturistul Constantin Papuc s-a confruntat cu o realitate şi mai duşmănoasă, şi mai anormală decât cea comunistă, dar s-a străduit să-i reziste, colaborând cu desene satirice şi la revistele umoristice din întreaga lume (de colaborarea cu Australia îmi amintesc bine), dar şi la ziarul fraţilor Iftodi, “NordPress”, pe care l-am condus până ce noua nomenclatură şi-a impus autoritatea şi, la rândul meu, m-am văzut nevoit să-mi asum viaţa pe cont propriu.

*

Vreme de decenii, aflat într-o mută şi surdă bătălie cu statul “ăstora”, o bătălie soldată cu victorie şi la CEDO, caricaturistul Constantin Papuc părea să fi abandonat exprimarea prin linii poznaşe. Părea, pentru că, între timp, descifrând resursele de umor din profunzimea propoziţiilor prozaice, începuse să lucreze, în paralel cu exerciţiile grafice de rubrică în “Crai nou”, un album cu “Cuvinte desenate”, publicat, mai zilele trecute, la Editura “CreArt”.

Ca artist, Constantin Papuc are un palmares de premii internaţionale, desenele lui fiind recunoscute drept valoroase la Zaporojye (Ucraina), Margate (Anglia), Legnica (Polonia), Cuneo (Italia), Vercelli (Italia), Edinburgh (Scoţia), dar şi la Gura Humorului, Suceava, Bristriţa, Galaţi – repere importante ale umorului românesc. A avut expoziţii personale în Suceava, Londra, Iaşi, Sydney şi Canberra, iar lucrările lui s-au aflat, în expoziţii de grup, prin ţări precum Polonia, Lituania, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Grecia, Italia, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Canada, Japonia, Australia şi, desigur, România.

Umorul “cuvintelor desenate” e simplu: “A fost trecut la chiaburi fiindcă avea fundul grădinii tocmai în U.R.S.S.”, de pildă, satirizează absurdul graniţei lui Stalin, care a tăiat în două grădini pe la Bilca, Vicovu de Sus, Izvoarele Sucevei, mutilând sau chiar strivind destine. Satira nu înseamnă, în mod obligatoriu, umor, ci mai curând “nici măcar plânsul nu ne-a mai rămas”, cum obişnuia să spună regretatul Romulus Vulpescu. Prin urmare, fără alte comentarii, o să vă las în compania unor “cuvinte desenate” de Constantin Papuc, urmând să decideţi singuri unde nu ne mai rămâne nici măcar plânsul şi, ca să nu ne sufocăm, trebuie să izbucnim în râs.

*

Povestea dragostei

*

Gura ei este natura

dragostei fără de leac,

dar îi va veni de hac,

pân’ la urmă, tot cu… gura!

Ion Drăguşanul: Palma şi pumnul

*

După doar trei săptămâni de post, Ivan, trompetisul, deja zvârle cu barda în Dumnezeu, dar înţeleptul preot al satului nu poate lăsa să se depărteze de turmă această biată oiţă rătăcită, care, ce-i drept, datorită încăpăţânării şi nu numai, seamănă mai curând cu un berbec din rasa Cahul.

*

– Trebuie să te ajuţi cu Domnul, Ivane! Uite, fă legământ cu sfânta biserică să fie jumătate din bunurile ei dumnezeieşti numai ale tale, aşa cum jumătate din deşertăciunile tale lumeşti se vor orândui în faţa sfântului altar!

*

Ivan nu pricepe mare lucru, dar, instinctual, îşi întoarce buzunarele nădragilor pe dos.

*

– He-he-he!… De asta există sfânta biserică, Ivane, ca să-ţi fie reazăm în clipele de restrişte…

*

Apoi, taica părinte scoate din desagi patru colaci mari, o duzină de colăcei, un platou cu colivă, câteva fructe, nişte sfinţişori, ceva mărunţiş şi patru sticle cu vin sfinţit.

*

– Ale tale întru ale tale să fie toate acestea, Ivane, dacă te legi prin jurământ ca jumătate din cele ce le vei câştiga cu trompeta să le dăruieşti bunului Dumezeu!

*

Cu sângele ars de sfânta ispită a vinului, Ivan jură ce-i de jurat, apoi goleşte o sticlă pe nerăsuflate.

*

Să tot fie vreo doi anişori şi mai bine de când Ivan, cel mai bun şi mai căutat trompetist de pe valea largă a Râului Mare, împarte cu taica părinte bănetul vârtos, câştigat la nunţi, cumetrii, hore şi baluri. Ce-i drept, în lunile de post, când lumea nu mai petrece, taica părinte îi face şi lui parte din colaci, colive, nuci, mărunţiş şi vin, dar toate bunătăţurile acestea sfinţite nu valorează nici măcar cât bacşişurile dintr-o singură noapte de bal, aşa că pe Ivan începe să-l roadă, direct în adâncul inimii, un vierme viclean şi neortodox.

*

– Asta-i tot? întreabă taica părinte, după ce-şi îndeasă sub brâu mulţimea de parale din jumătatea care i se cuvine, după jurământ.

*

– Au mai fost şi trei palme, pe care mi le-a îndesat un ţăran! zice Ivan cu năduf, apoi se luminează la chip şi la minte: Părinte, le împărţim şi pe astea!…

*

Bietul Ivan deja se vede dezlegat de jurământ.

– Aşa am jurat, că împărţim totul în mod egal!

*

Şi, fără să mai aştepte consimţământul, Ivan îi trage o scatoalcă bietului popă, de se duce cucernicia sa de-a berbeleacul până în tindă, frângând o laiţă, două scaune şi uşa cancelariei parohiale ca pe nişte surcele. Dar Ivan nu-l lasă să-şi mai tragă sufletul, ci-şi face palma pumn, adică o jumătate de palmă, şi-l altoieşte pe bietul popă de se tot duce ghiulea de tun cucernicia sa, o ghiulea care dărâmă peretele tindei, coteţul păsărilor şi cuşca javrei tărcate din ogradă, apoi se înfige în lespedea de lângă fântână şi acolo rămâne.

*

Ivan, trompetistul, îşi aprinde o ţigară şi fumează liniştit. Deja se vede eliberat de jurământ şi stăpân deplinit peste tot bănetul pe care îl câştigă, cinstit, cu trompeta lui fermecată.

*

După vreun ceas, când se trezeşte din leşin, taica părinte scânceşte, tuşeşte, se ridică anevoios, se împleticeşte, apoi şopteşte cu o neaşteptată bunătate cucernică:

*

– Ivane!… Fiule, ai grijă: când o mai fi să iei palme pe la petreceri ţărăneşti, să le ceri cu pereche!… Ia-le cu pereche, fiule, că tare-s grele pârdalnicele de jumătăţi!…

Râdeţi, râdeţi, râdeţi, râdeţi / Râdeţi voi de voi!

*

E îndeobşte, dar tacit recunoscut că românii, atunci când simt nevoia să se autoironizeze, apelează la un soi ciudat de pilde şi de proverbe, în care mută pe umerii altora povara usturimii. De regulă, românul se despovărează de vinovăţii pe seama ţiganului, dar e atât de românească povestioara aceasta din “Tribuna” anului 1899, încât o reproduc, fără alte comentarii, decât cel citat în titlu, din opera poetului Adrian Păunescu.

Umorul, ca memorie politică românească

*

Cine își mai aduce aminte de politicienii români Mirto sau dr. Lupu, implicați în prima afacere de corupție, în stil mare, din România? Cine-i mai știe pe Manolescu-Strunga, Al. G. Donescu, C. Dimitriu, Demetre Dobrescu sau Trancu-Iași? Cine mai știe ceva despre celebra vrăciță Mărăcineanu, care uimea societatea interbelică europeană cu minunile ei „științifice” de aducere a ploiii, cu un vas miraculos? Tare mă tem că nici despre istoricul Gheorghe Brătianu sau despre compozitorul Pascal Bentoiu nu mai știu românii nimic, deși, dacă politicienii sunt mereu și mereu îndreptățiți la a fi uitați cât mai repede, totuși unii dintre ei, care au durat prin cultura română, trebuie cinstiți cu memorie.

*

În mod surprinzător și pentru mine, câteva portrete-șarjă, făcute de caricaturistul Eugen Taru, pe care unii ni-l mai amintim din perioada de glorie a revistei „Urzica” (nu cea întemeiată de studenții bucovineni, la Viena, în 1876, ci „Urzica” preluată de comuniști de la social-democrați), și niște răvașe, care nu prea sunt răvașe, ci mai curând catrene și, uneori, epigrame, publicate în primul număr pe 1935 de „Ilustrațiunea română”, conservă memoria unor politicieni români, doar din postura de politicieni (doar la Iorga, din portretul de mai sus, găsim o săgeată spre calvarul vizionării dramelor lui interminabile, iar la Titulescu, o subliniere discretă a valorii păcii în Europa și în lume). E bun și atât.

*

*

lui Mirto

*

În sfori maestru tu ai fost,

Le-ai tras cu rost și fără rost,

Însă acum te lasă vlaga…

Te-ai cam izbit cu capu-n… Praga!

 *

lui Bentoiu

 *

Depunerea raportului

A-ntins toate resorturile;

Între partide urile

Sunt ca la ușa cortului:

„Raportul” a rupt… raporturile!

*

lui Manolescu-Strunga

*

În cazul tău din nou eu constatai

Că soarta este plină de mister:

Pentru un măr, Adam plecă din rai!…

Tu, pentru-un măr, intrași în minister!

*

lui Nicolae Titulescu

 *

Cam de mut, se zice, cheltuiește

Cu conferințele de pace;

Răspundem celui ce cârtește:

… Scump, dar face!

*

lui V. Slăvescu

*

Cu ochelari și mutră de savant,

E drept că nu ești om prea impozant,

Dar recunosc cu-avizul tuturor

Că, totuși, ești un tip… impunător!

 *

lui Al. G. Donescu

*

La dărâmări lucrezi cu mult talent;

Orașu-ntreg ai să înghiți cu-ncetul,

De-aceea urbei, spre antrenament,

În primul rând i-ai înghițit… bugetul!

 *

lui Victor Antonescu

*

Proiectul buclucaș l-ai aruncat,

Dar greva din barou n-a încetat;

Din contra, ea continuă cu ravaj,

Doar nu-i mai zice grevă, ci… șomaj!

*

lui Constantin Argentoianu

*

Tu cu „pumnul” tău faci caz

De atâți amar de ani,

De aceea ai rămas

… Cu un pumn… de partizani!

*

lui dr. Lupu

 *

Cu „Skoda” am crezut că-i rupi

Când năvăliși cu dinți de lupi,

Și tocmai azi, la hărmălaie,

Cu alte chestii te ocupi…

Vai, lupul o făcu… de oaie!

*

lui C. Dimitriu

*

Ai scris semeț pe un stindard:

„Cumulul” și „Simplificarea”…

Cum dublă ți-e însărcinarea,

Devii tu singur… cumulard!

*

domnișoarei Mărăcineanu

*

Cu provocări de ploi, tu și-n Apus

Cu „farfuria” ta faima ți-ai dus;

De teoria-ți nimeni nu se-ndoaie,

Din contra, toți își spun… Apă de ploaie!

*

lui Gheorghe Brătianu

*

Faci adesea pe eroul,

Dar n-ai trecere! Pricina?

Ai uitat că nu e oul

Mai deștept decât găina!

*

lui Nicolae Iorga

*

Prelegeri îți urăm faimoase

Pentru Văleni și partizani!

… Și două drame sângeroase

… Pentru dușmani!

 *

lui Demetre Dobrescu

 *

Îți plimbi surâsu-n cioc, veston și ghetre,

Dar inima desigur ți-e-ndoliată:

De altu-i Capitala dărâmată!…

Și-atuncea tu ce mai dărâmi, Demetre?…

 *

lui Trancu-Iași

*

Tu poți vorbi o zi, când vrei, amice;

De ce volume nu scrii nicidecum?

Malițioasă lumea însă-și zice

Că, totuși, Trancu-Iași e cu… volum!

*

lui Virgil Madgearu

*

Cum între Vaida și Maniu

Nu te decizi, într-un târziu,

Văzând că nu faci vreo scofală,

Ţi-ai spus, ca frate de fierar,

Că traiul este cam amar

… Ȋntre ciocan și nicovală!

*