Preuteşti sau Datina trăită până la capăt

*

Alaiul din Preuteşti, o adevărată încolonare a vârstelor, cu celebrarea Ursei Mari, deci a primului calendar ceresc al omenirii, impresionează prin autentic, prin îndătinat şi prin simplitate, toate acestea căpătând expresie şi prin diversitatea vârstelor. Sătenii din Preuteşti nu se fălesc, precum alţii, cu o “bogăţie folclorică” artizanală, ci duc, din generaţiei în generaţie, o tulburătoare religvă de ritual iniţiatic ancestral. Nu o fac nici fălticenean, nici bucovinean, ci cu o tuşă remarcabilă de ancestral. Remarcabilă este, prin coloristică muzicală, şi fanfara din alai, un alai care, cu excepţia “vestitorilor”, nu adună şi femei în ceea ce nu a fost niciodată cu participare feminină: ritualul.

*

Sfântu Ilie, un sat bucovinean al Datinii

*

Deşi e satul de domiciliu al celebrului băşcălitor de folclor, Doctor în folcloroase Călin Brăteanu, Sfântu Ilie înseamnă un sat cu tradiţii ritualice, bungherii şi urşii fiind de o frumuseţe tulburătoare. Zonă rezidenţială de lux a Sucevei, satul Sfântu Ilie are şi îşi asumă moşteniri vechi, iar sătenii fac doar ceea ce ştiu să facă, într-un firesc şi cu o ştiinţă a jocului aproape ritualică şi, tocmai de aceea, demnă de toată admiraţia.

*

Fală şi artizanal ca la Stroieşti

*

Un sat fără tradiţii poate fi lesne identificat după noutatea costumelor. Aşa se întâmplă cu Stroieşti, unde costumele manufacturiere, produse de cooperativele meşteşugăreşti, după modele luate din întregul judeţ Suceava, arată splendid, fălos şi ochios ca o înstrăinare de datină. Stroieştii nu au ritualuri, ci evoluţii scenice aparent elaborate, acoperind, fără sacru şi inefabil, o bună parte a repertoriilor astrale nemoştenite, ci împrumutate din spectacolele altora. Nu din ritualuri, ci din spectacole. Stroieştenii încântă ochiul, dar fără vibraţie şi fără freamăt, deci fără emoţia redescoperirii de moşteniri sacre.

*

Văculeşti, judeţul Botoşani: de toate şi nimic

*

Sătenii din comuna Văculeşti, judeţul Botoşani, cu un ansamblu fistichiu, numit “Dor de horă”, au de toate şi nimic, teatralismul montărilor desacralizând total Datina. La caprele, care n-au mai fost hrănite de-o lună, vine tânăra medic veterinar, fată talentată – de altfel, şi astfel ritualul ancestral al morţii şi învierii aparente a Timpului se pierde în desuet. Urşii (omagiul Timpului stelar) decad în penibilitate, iar căiuţii (paznicii Muntelui Soarelui) şi mascaţii (celelalte constelaţii şi planete) sunt doar o inutilă joacă a jocului. Păcat de talentul actoricesc al tinerilor săteni, deveniţi victime ale inculturii şi ale nepriceperii.

*

Urşii de la Vadu Moldovei

*

Primul calendar astronomic al omenirii a fost conceput de Anu, “soţul marii vrăciţe Cula, bărbatul cel mai integru, care a stabilit regulile din Oraşul Arbore (Tărtăria), de lângă râul cu apă (Mureş)”. Anu, cel care şi dă numele… anului,  observase că Ursa Mare (Carul Mare) se roteşte în jurul Stelei Polare şi că, în rotire, coada Ursei arată primăvara (spre est), vara (spre sud), toamna (spre vest) şi iarna (spre nord), cele patru antimpuri devenind, odată cu trecerea la calendarul stelar-lunar, cei patru colindători (grecii au transformat ceea ce era specific masculin în… muze). Chiar şi populaţiile plecate din aceste locuri, precum aynu, din Japonia, Manciuria şi Siberia încă mai celebrează Ursa Mare, uneori şi prin sacrificii, drept născătoare de Timp.

*

La noi, la români, deci la cei rămaşi pe locurile primordiale ale civilizaţiei totemice (aynu locuiseră aici în timpul civilizaţiei pretotemice, când au fost izgoniţi de uriaşi), ritualul celebrării Ursei Mari s-a transformat într-o imitare ieftină a ţiganului ursar, care însemna un spectacol ocupaţional şi nicidecum un ritual. Cel mai corect (şase urşi şi un şaman) păstrează ritualul Ursei Mari flăcăii din Mihoveni, dar iată că şi cei din Vadu Moldovei, satul natal al preşedintelui Ioan Cătălin Nechifor, sunt destul de aproape de iniţiaticul Datinii, în ciuda faptului că restul alaiului este de umplutură, adică penibil de contrafăcut (vuvuzelele din “europeană” dotare le-o fi adus măreţul fiu al satului din expediţiile fără de sfârşit după investitori şi turişti?).

*