Bravo, ţigane! Şi iartă-mi mentalitatea!

*

Deşi fac eforturi să scap de mentalităţi, constat, cu neplăcută surprindere, că unele dintre ele au rămas, corodându-mi gândurile şi imaginaţia. Şi nu doar mie, ci şi tinerilor mei prieteni din Cetatea “Bucovina Rock Castle”. Cetate, pentru că sub zidurile Cetăţii de Scaun a Moldovei, noi durăm o altfel de lume. Sau măcar încercăm. Ni s-a dus vestea. De la Jan Akkerman şi până la oricare alt muzician din ţară sau din străinătate, se tot afirmă şi confirmă că nicăieri, în lume, nu există un public precum cel de la Suceava. “Vi s-a dus vestea!”, repetau, seară de seară, vocaliştii trupelor din Gala Laureaţilor.

*

Şi cu toate acestea, muzicienii belgieni de la ANTWERP GIPSY-SKA ORCHESTRA, cu vocalistul şi toboşarul ţigani, au fost întâmpinaţi cu rezervă, dar şi cu o doză de curiozitate. Mie îmi era teamă că vom avea un spectacol de manele – balcanice, adică autentice, dar tot manele! -, chestie care poate compromite un festival de rock. Mihnea, Andi şi Voichiţescu (impresarul trupei) mă asiguraseră că totul va fi bine, dar tot mă măcina suspiciunea.

*

Şi a început concertul, luându-ne pe nepregătite. Se cânta un ska autentic, într-o arhitectură melodică impresionantă, cu accente balcanice, dar şi cu pasaje armonice nord-africane, iar solistul vocal, vertical, demn şi… poliglot, îşi tot punea palma pe inimă, între cântece, mândru că e “ţigane” din Bosnia-Herţegovina şi că muzica lui are virtuozităţi şi din Kosovo. Splendid ţigan, minunat muzician.

*

*

Publicul tânăr a reacţionat ca şi mine: de la curiozitate, a trecut la uimire şi, foarte curând, la bucurie solidarizantă. “Pata de culoare”, premeditată ca atare, se dovedise a fi o adevărată aură. De ediţii bune, ca să evităm monotonia, noi premedităm schimbări de ritm, de discurs scenic, de pitoresc diametral, dar fusesem convins că Mihnea şi Andi ar fi greşit, de data aceasta. Din fericire pentru festival, m-am înşelat, aşa că le-am cerut amândurora scuze. Când să repet ispăşirea şi în faţa domnului Voichiţescu, vocalistul tocmai cobora treptele scenei, grăbit să afle ce spune “marele şef” (cred că Voichiţescu le povestise despre suspiciunile mele). O tânără din culise ne-a fost translator.

*

Şi i-am mărturisit muzicianului ţigan că m-a impresionat, în primul rând, demnitatea cu care îşi asumă, îşi reprezintă şi îşi înnobilează etnia. Desigur că şi muzica, şi din perspectiva compoziţiei, şi din cea a interpretării, m-a cucerit pentru totdeauna. Iar ţiganul care nu are nevoie de un alt nume pentru etnia lui ca să ne domine din lumină mi-a mulţumit şi m-a îmbrăţişat. Îmbrăţişare de frate.

Atletul cre(ș)tin al protopopilor suceveni

*

Pătruns de dragoste creștină, de evlavie și de dragoste christică, un sucevean cu mari performanțe spirituale, domnul academician ortodox Mihai Adrian Alexandru, din Suceava, apără generațiile viitoare de pericolul satanist într-un mod elevat și convingător.

*

Impresionat de eleganța erudiției domniei sale și de creștinismul frazării, îi reproduc evlavios replica doctă la bicisnicul meu material de „bă”, de „prost” și de „nebun”, dar care crede nedezmințit în valoarea și verticalitatea generației ce vine și care probabil că va șterge cu târnul bigotismul care bolborosește din beznele obscurantismului.

*

Într-adevăr, eu și numai eu sunt responsabil de invitarea „Reginei rockului suedez” la „Bucovina Rock Castle”, dar nu am bănuit nici o clipă că satana s-a sălășluit definitiv sub sutane. Știam, însă, că muzica bună există dincolo de cuvinte, în dumnezeire, indiferent de critica dură pe care o aduce papalității (actualul Papă, și el un împătimit de rock, nu se regăsește, în mod justificat, în comunitatea satanică istoricizată).

*

Merit, deci, toate invectivele adevăraților credincioși ortodocși (sic!). Din fericire pentru mine, miile de tineri, care s-au bucurat de Festivalul „Bucovina Rock Castle”, ediția 2016, mi-au purificat sufletul cu lumină. Așa că nu o să devin niciodată satanist, chiar dacă mă uit urât la mafia protopopească suceveană, dar cu frățietate spirituală la mulțimea de preoți de țară din județ, care trag după ei, epuizați, lanțurile robiei.

*

Prin urmare, vă recomand cu căldură spațiul virtual al acestui nou atlet al cre(ș)tinătății, tinerilor recomandându-le doar muzica bună, indiferent de mesajele pe care le promovează. Pentru că asta e erezia mea: cred în tineri cu disperare. Iar dacă ei, tinerii, m-ar dezamăgi, n-aș mai avea nici o speranță. Nici aici, nici în nașterea care urmează. Naștere și nu moarte, pentru că doar o naștere nouă mi-a promis Iisus Hristos.

*

Bin Laden, un om de onoare al Sucevei

*

În vreme ce mulţi suceveni consideră că li se cuvine să înfulece din cultură pe pleaşcă (“E din banii miei, oi!”), fie cu invitaţii, fie privind, gratis, de pe platou (“Di ci sî ieu bilet, dacî am plătit impoziti, oi?”), Bin Laden – cum este poreclit omul acesta cu destin tragic, dar mare iubitor de muzică de toate genurile, m-a surprins cu onoarea şi cu demnitatea lui, greu de aflat la majoritatea făloşilor bucovineni.

*

Zărindu-l, pe platou, cu tricoul “Bucovina Rock Castle” şi cu brăţară roşie (dobândită cu biletul din noaptea de 18 august), mi-am întrebat colegii, care obişnuiesc să-l lase gratuit la spectacolele organizate de noi, de ce l-au obligat să-şi cumpere bilet şi brăţară (tricourile le-a vândut producătorul), iar colegii mei mi-au spus că Bin Laden a insistat să-şi cumpere bilet, pentru că “Aici e Bucovina Rock Castle şi trebuie respect!”.

*

Când am auzit una ca asta, Bin Laden se afla, din nou, în şirul de cumpărători de bilete pentru a doua seară de spectacol, cea din 19 august. M-am dus la el şi l-am rugat să accepte să fie oaspetele de onoare al festivalului. Omul şi-a îndesat mai pe frunte cuşma lui Decebal şi a acceptat. Cu bucurie, bucurându-mi sufletul. În fond, şi el, şi eu nu suntem decât doi nebuni ai Sucevei, dar cu onoare şi cu demnitate.

Rele tratamente aplicate minorilor, în Cetate

*

Vineri, 19 august, pe la ora 17 şi ceva, pe când începuseră probele de sunet ale trupei COMA, pe platoul torid al Cetăţii Sucevei au fost debarcaţi şi încolonaţi minori din mai multe ţări, cu steaguri la vedere, iar un cheremist didactic de la “Petru Rareş” ne-a transmis că ne debranşează imediat de la curent. Contrariat, l-am sunat pe viceprimarul Sucevei, domnul Lucian Harşovschi – un om cu care se poate sta de vorbă şi care se străduie din răsputeri să mai facă şi ceva ordine în harababura municipală suceveană, rugându-l să se ţină de cuvânt (cedasem manifestării din Cetate o oră, cea de la 19 la 20, apoi încă una, pe cea de la 18 la 19) şi să ne lase curentul, pentru că noi vom înceta orice probă la 17,55. Şi mi s-a promis că aşa va fi.

*

La 17,53, curentul a fost tăiat, fără să fim preveniţi, anulând setările probelor de sunet şi punând în pericol aparatura de zeci de mii de euro de pe scenă. Am văzut negru şi m-am năpustit, telefonic, asupra bietului domn Harşovschi, care nici dumnealui nu fusese prevenit, avertizându-l  că, dacă e pe care pe care, am să bat tobele până la ora 20. Şi am urcat pe scenă, spre amuzamentul muzicienilor din jur, dar, când să prind ceva din ritmul dificilului instrument (deja începuseră să mă aplaude oamenii de pe aleea de acces în cetate), m-a rugat Andi să renunţ, aşa că nu mi-am mai testat aptitudinile muzicale. În Cetate era linişte, nu se întâmpla nimic, iar peste “Bucovina Rock Castle” se trăsese heblul.

*

Crezând că a reînviat tradiţia primirii primului secretar, l-am sunat pe preşedintele Gheorghe Flutur, care se afla la aeroport, şi i-am spus povestea cu obidă, dar nu domnia sa era cauza tărăşeniei, iar copiii din mai multe ţări erau abandonaţi în calvarul torid al platoului Cetăţii din pricina alcuiva. Aşa că am mers să văd şi să aflu din pricina cui, fotografiind, adesea, cu ceasul meu în prim plan. Ceas care, în ciuda aparenţelor, nu e de aur, dar mi l-a făcut cadou nevastă-mea şi, de aceea, îl port cu plăcere.

*

*

Pe podul de acces în cetate, ziariştii deontologi locali deja arătau ca nişte raci fierţi, dar nu cred că li se trăgea de la căldură, ci de la pupatul dosurilor de popi şi de politruci băştinaşi. La intrarea în cetate şi în prima curte interioară, tineri, îmbrăcaţi în penibile replici de costume medievale sau în porturi ţărăneşti, aşteptau cu răbdare sosirea nu ştiu cui. În curtea interioară, scaune, un ecran, câţiva cetăţeni şi aliotmanul primarului dumneavoastră Ion Lungu, cu tricolorul pe piept. Aliotman tras la umbra unei bolţi, dar suferind şi el de căldură, şi din pricina costumelor cu cravată obligatorie.

*

*

Primarul dumneavoastră mi-a ieşit radios în cale – să juri că mă socoate frate de sânge! – şi mi-a propus pace şi prietenie versus bani pentru “Bucovina Rock Castle”, deşi “Bucovina Rock Castle” are nevoie, în primul rând, de toalete civilizate şi suficiente în şanţ, de duşuri şi de toalete în spaţiul de campare, şi apoi şi de bani. Dar nu din buzunarele primarului Ion Lungu (oricum, nu ar scoate un şfanţ), ci din bugetul local, tocat, majoritar, pentru cult şi incult – vorba regretatului Aurelian Ciornei. De lângă tricolorul patriotului creştin Ion Lungu, am pozat simbolul relelor tratamente aplicate minorilor – pâinea şi sarea, dar nu din vina lui Lungu, care şi el aştepta în caniculă de peste un ceas.

*

*

Pe drumul întoarcerii, aveam să aflu că relele tratamente erau aplicate minorilor de către dascălii lor şi, mai abitir, de ăla de la “Petru Rareş”, dezorganizatorul, obişnuit să aibă populaţia tânără a Sucevei la cheremul lui. Precum mulţi, mulţi, mulţi alţi profesori suceveni, care nu durează decât amintiri urâte ale trecerii lor cu tălpoaiele peste generaţii.

*

*

Precum vedeţi, de la ora 17, până la ora 18,35, minorii din mai multe ţări au fost ţinuţi încolonaţi pe platoul arzător al Cetăţii – dovadă a dispreţului cu care îi privesc dascălii lor. Iar aceste rele tratamente, aplicate minorilor, în prezenţa presei şi a politicienilor, au trecut neobservate. În fond, încolonarea la cheremul unora înseamnă tradiţie neaoş bucovineană, faţă de care trebuie să arătăm respect. Dar cu minorii, aflaţi la cheremul ăstora, ce facem?