Pe noi ne reprezintă Mircea Diaconu. Pe voi?

Mircea Diaconu, expresia celui “ce gândeşte singur” (fotografia: www.cotidianul.ro)

*

Pierdusem speranţa că am mai putea ajunge, vreodată, o naţiune, când nici măcar popor nu izbutim să fim, dar s-a ivit Mircea Diaconu drept concreteţe, drept simbol şi drept expresie a celui “ce gândeşte singur”. Şi am văzut că suntem mulţi cei care, pentru că ni se oferise şansa de a proba că gândim singuri, am ieşit, duminică, din case şi am pus stăpânire peste oraşe. Nu-i vorbă, încă mai colcăiau pe străzi umbrele “electoratului captiv”, prostit cu chermeze folcloroase şi cu cioburi de sticlă colorată, dar noi, de regulă solitari, deşi indiscutabil şi solidari, păşeam pe umbre agale, aşa cum păşim şi pe celelalte deşeuri ale naturii. De pildă, peste deşeurile vegetaţiei, în toamnă. Peste frunzele uscate.

*

Prin Mircea Diaconu, s-a probat, duminică, 25 mai 2014, că suntem cu adevărat mulţi cei care formăm o naţiune. Ne lipsesc doar ocaziile solidarizante. De asta şi de aici, falsa impresie a lui Negruzzi (“proşti, dar mulţi!”) despre aparenta forţă a puhoaielor.

*

Nu ştiu cum am putea transforma şansa Mircea Diaconu în afirmarea naţiunii celor care gândesc singuri, deşi afirmarea aceasta s-a tot produs, de-a lungul veacurilor, prin ceea ce numim, de regulă şi mult prea comun, cultura română.

*

Pe noi, vreo trei sute de mii de români, ne reprezintă Mircea Diaconu. Dar pe voi, ceilalţi? Nevasta lui ponta? Nevasta lui antonescu? Şulfele udrei lui băsescu?…

Adio, comemorării lui Eminescu!

*

*

Crezusem, în sfânta mea incomensurabilă naivitate, că, dacă s-a hotărât comemorarea anuală a lui Mihai Eminescu, vom încerca să ne învrednicim, prin memorie, de “sigiliul dumnezeirii”, cum ar fi zis Pumnul, pus de soartă pe limba română. Tocmai de asta, m-am făcut că nu văd imbecilităţile rumeguşarde de pe proiectul înaintat Consiliului Judeţean Suceava (precum “programul manifestaţiei“, şi nu al manifestării, “cuvânt de felicitare din partea Preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava” – bravo, că-l felicitaţi pe Eminescu!, “dacă este posibil este bine să fie invitat şi IPS Pimen Suceveanul” – pentru că permite împavazarea caselor parohiale cu pietrele mormântale ale străbunilor lui Eminescu?, “responsabili cu redactarea diplomelor şi formarea premiilor” – halal să ne fie, mai ales cu “formarea premiilor!”,  etc.) şi am trecut la treabă, căutând dovezile-document ale rădăcinilor lui Eminescu în Bucovina.

*

Crezusem eu că, dincolo de lustruirile electorale de-a-mboulea şi de făţoşeniile stupide ale decidenţilor (rar care-şi mai vede lungul nasului!), se poate argumenta un itinerariu (nicidecum “traseu”, traseiştilor din naştere în naştere!) bucovinean al neamului Eminovici, care să se soldeze şi cu recuperarea mormintelor străbunilor lui Eminescu (pietrele mormântale există, dar sunt zvârlite sub garduri parohiale!), şi cu promovarea cultural-turistică a unor biserici nespus de frumoase, dar total ignorate (în special, cea din Părhăuţi şi cea din Băneşti).

*

Părhaăuţi, biserica în care s-a cununat străbunicii lui Eminescu, Petrea şi Agafia Eminovici

*

Biserica din Băneşti, în cimitirul căreia este îngropată Paraschiva Brehuescu-Iuraşcu

*

Crezusem… Dar ce mai contează ce am crezut şi, în fond, voi şi face, în timp şi pe cont propriu?! Astăzi, când întreaga manifestare a fost pusă, drept… “manifestaţie”, sub privegherea unei ţaţe din Consiliul Judeţean Suceava, care nu-şi poate muta şezutul nici măcar până la Centrul Cultural “Bucovina”, am priceput că memoria lui Eminescu şi a străbunilor lui bucovineni nu are nevoie de mine, ci de cuvântarea festivă a tovarăşului Grozavu, de felcitările călduroase, pe care Preşedintele Nechifor i le va adresa lui Mihai Eminescu şi de sfânta aruncare a memoriei eminoviciene în trotuarele caselor parohiale. Prin urmare, mă retrag, definitiv şi irevocabil, reamintindu-vă doar că, fără bucovinenii din fotografiile de mai jos, nu ar fi existat o reală eminoscologie:

*

Vasile Gherasim

*

I. G. Sbiera

*

T. V. Stefanelli

*

Tudor Flondor

*

Ion Grămadă

*

Leca Morariu

*

Radu Sbiera

*

Grigore Nandriş

*

Augustin Z. N. Pop

*

Şi, poate mai important decât toţi ceilalţi, Em. Grigorovitza, bucovineanul care i-a tradus în germană şi publicat, la Berlin, două ediţii cu poezii de Mihai Eminescu:

*

Em. Grigorovitza

*

Eminescu, în Bucovina, înseamnă mult mai mult decât s-ar crede, la o primă vedere, înseamnă şi o multiplicare spirituală bucovineană, şi ea, ca şi străbunii Eminovici, cu pietrele mormântale zvârlite, rămasă de izbelişte. Şi cum nu pot fi complice la această izbelişteală continuă, luaţi-vă “manifestaţia” în mână, ţaţă şi tovarăşi, spre gloria neamului românesc. S-auzim numai de bine!

*

Ion Drăguşanul

Falsul cult al Eroilor şi al Culturii, la Suceava

Sarma Vodă: În patria mioritică, nu te năpusteşti, ci aştepţi să vezi care cioban ia şi turma celuilalt…

*

Am văzut, mai zilele trecute, bicisnicul Monument al Eroilor, din Suceava, înfăşurat în coroane şi în jerbe tricolore. Dacă aş fi citit ziarele sau aş fi ascultat ştirile televiziunilor şi radiourilor locale, astăzi aş fi ştiut că, de ziua comisarului european, cârmacii cutare, curărică şi cutărescu şi-au arătat patriotica recunoştinţă faţă de înaintaşii care au murit ca proştii, pentru ca aştia, cutare, cutărică şi cutărescu să fure tot, şi smântâna de pe oale, şi caşul de pe leasă, dar şi memoria mioritică.

*

La Suceava, memoria eroică şi memoria culturală nu fac nici măcar cât două carboave coclite şi abia scoase din uz. La Suceava, memoria înseamnă doar un prilej de revărsare a imaginii jegoase peste fragilitatea clipei a lui cutare, a lui cutărică sau a lui cutărescu. S-au scurs, au putrezit prin rigole şi prin latrine, înainte de a fi duse de vânturile pustiei, imaginile celor vreo cinci-şase generaţii de cutare, cutărică şi cutărescu, care ne-au tot ţinut la cheremul lor, vreme de o clipă-clipuţă, dar pe care ei, în gomoşenia puterii, o percepeau drept veşnicie.

*

Partea proastă este că, odată cu clipuţele acelea, s-a cam dus şi viaţa noastră, şi ea ca o clipă a clipelor, pe cale de a deveni colbul şi cenuşa pe care le vor spulbera adierile.

*

Cultul Eroilor şi al Culturii, la ăştia!… Hai, sictir!