Abdicarea Regelui Mihai si proclamarea Republicii

Regele Mihai I

*

Laşitatea Regelui Mihai I, în raport cu agresiunea comuniştilor (ce să-i faci, nu toţi cârmuitorii de Neam şi Ţară se nasc Eroi şi Martiri!), judecată subiectiv de fiecare dintre noi sau preluată naiv după istoriile partizane, presurate pe creiere, prin vremuri, încă mai naşte controverse.

*

O broşură a vremii

Pe mine, fascinat partizan al vărului de-al treilea al lui Mihai Eminescu, Alexandru Ioan Cuza, regalitatea românească de import nu mă interesează, dar o ieftină broşură propagandistică, realizată “proletar” şi publicată în 1948, îmi atrage atenţia asupra subiectului.

*

Cum prea multe cărţi din neguroasa epocă bolşevică au fost distruse, în zilele Revoluţiei, cred că e necesar să postez, pe acest site, “Proclamarea Republicii Populare Române”, editată de Ministerul Informaţiilor, în anul 1948, pentru a pune la dispoziţia celor interesaţi incredibile mostre de ipocrizie, pe care doar ipocriziile ultimilor ani de politică românească le mai egalează.

*

Precizez că textele scanate, pe care mi-i scârbă să le comentez (inclusiv actul abdicării regale) pot fi mărite, făcând click pe pagina care vă interesează în mod deosebit, ele fiind postate prin compresie, în dimensiune reală.

*

ACTUL DE ABDICARE

*

*

*

PROCLAMAŢIA GUVERNULUI CĂTRE POPOR

*

*

*

*

MESAGIUL PROVIZORIU

*

AL REPUBLICII POPULARE ROMÂNE

*

*

*

*

MESAGIUL GUVERNULUI

*

CU PRILEJUL

*

PROCLAMĂRII REPUBLICII

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Sper să mă ierte spiritul lui Eminescu

*

Sper că o să mă ierte spiritul lui Mihai Eminescu pentru faptul că, ieri, 14 august, pentru prima şi pentru ultima dată în viaţă, am acceptat să fac parte dintr-o lustruire publică cu numele lui. I-am abandonat, pentru câteva zile, străbunii, în paginile înnegrite de buchii, pe care cu greu am ajuns să le descifrez, am pus deoparte şi înscrisurile vechi, catalogate de Nicolae Iorga, în care arborele genealogic matern (Iuraşcu) al lui Eminescu ni se desluşeşte, falnic, cu rădăcinile pierdute în străvechea identite nobilă a Moldovei, şi m-am dus la Putna, ca să-i răspândesc copiile poemului din 1871, “La Putna”, aşa cum a făcut-o şi el, atunci. Dar, spre deosebire de el, nu m-am ascuns în podul unei şuri din Putna, ca să pot plânge în voie. Eu aveam să am parte de o altă umilire, cea a întâlnirii, din postura de martor, cu nişte hoţi de drumul mare, îmbrăcaţi în uniforme miliţieneşti de Vicovu de Sus, care se năpusteau nu asupra mea, ci asupra drumeţilor, într-un fel de “Ce cătaţi în Bucovina me, bre turiştilor?”.

*

*

Eu m-am simţit umilit doar prin simplă prezenţă, de martor al tembelismului agresiv, cu care îmbrâncim cultura din Bucovina, turismul fiind, în fond, o expresie a interesului cultural, pe care tot mai puţini şi-l pot permite.

*

La Putna, într-o altă vreme, una mai proaspătă şi mai adevărată, cu călugări grăbind întru menirile lor, cu trandafiri înfloriţi şi cu iarbă de mătase, spiritul lui Eminescu, poate cel veşnic biruitor, poate cel înlăcrimat, trece gânditor şi i se văd numai urmele, şi i se aud numai trecerile. Clopotul Buga, copotul bour, cu arama plesnită, ţi se arată, monumental, într-o inspirată expunere, la intrarea în sfânta biserică, iar liniştea dumnezeiască veghează somnul liniştit al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei. La Putna, între două repere, urieşite peste paşii tuturor vremuirilor, o ciudată tristeţe a zădărniciei te copleşeşte, neauzită şi nevăzută, ca o boare de început de vară.

*

*

Nu am ce-mi reproşa. Auzisem glasul: “Lăsaţi copiii să vină la mine!”, şi am dat curs sacrei porunci, aducând la Putna doar pe copiii înhăruiţi să-l vadă. Dar locul meu, în acest târziu al trupului, nu este altundeva, decât alături de cărţile încă nescrise şi pe care nu aş vrea să le abandonez nenaşterii. Sper, deci, din toată inima, că spiritul lui Mihai Eminescu mă va ierta. Căci am păcătuit, uitând de mine însumi.

*

Ion Drăguşanul

*

Legitimităţile Bucovinei întru Eminescu

*

În 8 august 1926, tinerii “Arboroasei” dezvveleau, la Putna, în prezenţa Prinicipesei Ileana, primul bust al lui Eminescu în Bucovina, operă a sculptorului Oscar Han, pe o un soclu realizat de un mare uitat al Bucovinei, cernăuţeanul Carol Moscaliuc, cel care realizase, în 1924, şi soclul statuii “Unirea”, din Cernăuţi.

*

Semnătura lui Oscar Han

*

Semnătura de pe soclu

*

Placa comemorativă

*

Bustul în bronz, creaţie a lui Oscar Han, respectă “standardul” impus de poetul, filosoful şi eminescologul bucovinean Vasile Gherasim, care cerea, şi pentru Cernăuţi, şi pentru întreaga Bucovină, busturi ale lui Eminescu “la vârsta scrierii Lufeafărului“, deci un simbol, o concreteţe a matricii stilistice româneşti, a “pecetei dumnezeirii, pusă pe limba română” şi care s-a numit, se numeşte şi se va numi în veci Eminescu.

*

*

M-am lăsat atras, pentru prima şi pentru ultima dată în viaţă (sper că spiritul lui Eminescu mă va ierta!), într-o astfel de manifestare comemorativă pentru a încerca să atenţionez, printr-o expoziţie de mărturii, că Bucovina are îndreptăţiri întru Eminescu (trei generaţii de înaintaşi Eminovici în Bucovina), are şi merite vechi (cele două cărţi de poezie eminesciană, traduse în germană şi impuse în spaţiul cultural german de Em. Grigorovitza, precum şi cercetările eminescologice temeinice, realizate de I. G. Sbiera, Constantin Morariu, T. V. Stefanelli, Radu Sbiera, Ion Grămadă, George Tofan, Leca Morariu, Vasile Gherasim, Grigore Nandriş şi Augustin Z. N. Pop).

*

*

Din nefericire, piatra mormântală a bunicului lui Eminescu, Vasile Eminovici, zace, acoperită de muşchi acizi şi de brazde buruienite, printre alte morminte ignorate, sub zidul bisericii din Călineştii lui Cuparencu.

*

*

Din păcate, mormântul bunicii materne a lui Eminescu, zace necunoscut sub fânaţul parohial al splendidei biserici moldoveneşti din Băneşti, piatra mormântală a Paraschivei Brehuescu-Iuraşcu zăcând, zvârlită, lângă temelia bisericii, alături de piatra mormântală a ctitorului Stamate şi ale altor sfinte moşteniri memoriale.

*

*

Din nefericire, deşi am tot strigat şi se ştie, nimeni nu face nimic, măcar pentru recuperarea acestor mărturii şi depunerea lor, lângă bisericuţa vămeană din Muzeul Satului Bucovinean, într-un adevărat muzeu al memoriei, alături de martirii Zamfir Nicoară şi Dumitru Catană.

*

*

Din nefericire, festivalurile bahice întru Eminescu, organizate şi în Bucovina, sunt mai insultătoare pentru memoria Poetului chiar şi decât lustruile politiceşti cu memoria lui.

*

*

Şi-atunci, de ce m-am lăsat atras într-o astfel de manifestare, când convingerile mele converg, mereu şi mereu, spre ideea că fiecare nume vechi al culturii române este important şi cultivat, cu egală afecţiune?

*

*

Pentru că, în acest an, s-a încercat altceva, inclusiv o nouă modalitate de abordare publică a spiritualităţii româneşti din Bucovina, sub aura lui Eminescu. Pentru că aveam obligaţia de arăta cât mai multora fotocopiile vechilor condici parohiale, care atestă naşterile generaţiilor de Eminovicieni ai Bucovinei. Pentru că era de datoria mea să identific şi să vă arăt bisericile în care s-au sacralizat poveştile eminoviciene de dragoste, care s-au soldat, în final, cu Eminescu.