Mărturii din vremea aducerii moaştelor Sf. Parascheva

Aducerea moaştelor Sintei Parascheva

*

În vreme ce Miron Costin este destul de evaziv în a vorbi despre faptele creştine ale lui Vasile Lupu, care încerca să-l… atragă pe Dumnezeu de partea sa, pentru a birui în cele pământeşti, inclusiv prin înscăunarea fiului său pe tronul Valahiei, catolicul Petru Bogdan Baksic lasă mărturii preţioase şi interesante despre Sfânta Parascheva şi despre Aducerea sintelor ei moaşte la Iaşi.

*

„A adus Vasile Vodă moaştele sfintei prepodobnei Paraschevei, în anul 7148 (1640), cărei sfinte viaţa şi de pe ce locuri a fost se citeşte viaţa ei, petrecută cu mare dumnezeire în Minei, în luna lui octombrie, în 14 zile”[1].

*

Pentru „Mănăstirea cea nouă”, cum era numită biserica Trei Ierarhi, pentru că fusese închinată sfinţilor Vasile cel Mare, Ioan Chrisostomul şi Grigorie Teologul, în 1641, Vasile Lupu „a adus de la Constantinopol şi nişte moaşte întregi, anume trupul sfintei Petka bulgară (Petka înseamnă, în slavonă, la fel ca Paraschiva în greacă, „vineri” – n.n.). Grecii o numesc Sfânta Parasciva, şi românii, Sfânta Vineri. Bulgarii şi toate popoarele acestea o cinstesc foarte mult şi o serbează la 14 octombrie.

*

Sfânta Parascheva

*

Domnul a cumpărat aceste moaşte, de la patriarhul Constantinopolului, cu 30.000 de scuzi – în afară de alte cheltuieli – şi le-a adus, pe Marea Neagră şi, apoi, pe Dunăre, la Galaţi, unde au fost întâmpinate cu foarte mare evlavie şi cu imnuri de slavă, de către toţi episcopii, stareţii, călugării şi preoţii ţării şi de un mare număr de credincioşi.

*

Şi au fost aduse în această biserică nouă. Şi această sfântă se numeşte Sfânta Petka din Tam, localitate care se află aproape de Sofia, în Bulgaria (în regiunea Târnovo – n.n.).

*

Eu am intrat, odată, să văd biserica şi, printre alte lucruri, am văzut acele moaşte, care erau închise într-o raclă, cu catifea roşie înăuntru, în sfânta sfintelor, unde se află altarul, îm partea dreaptă; am cerut să le văd şi mi s-a spus că nu au cheia, care se găseşte în mâinile egumenului şi că el nu este acasă.

*

Mi s-a spus că trupul acela s-a păstrat întreg, îi lipsesc numai un picior şi o mână, şi este îmbrăcat într-o cămaşă albă bulgărească; se construia un mormânt, în biserică, la un perete, adică un chivot din felurite marmure frumoase, pentru a aşeza sub el trupul acela; se făcea întocmai ca un altar latin, cu coloane, cu podoabe şi cu inscripţii în slavonă, în cinstea acestei sfinte”[2].

*

În documentele de cancelarie ale lui Vasile Lupu, evenimentul creştin este menţionat doar cu ocazia unei dispute târzie pentru posesia unei mori, care ar fi fost dată bisericii, “când s-au adus moaştele cuvioasei Parascheva de la Galaţi”, semn că evlavia trece, dar morile rămân.

*

Un cifru antic pentru decriptarea colindelor

Christmas carols – preluare de pe www.savekensalriselibrary.org

*

Mesajele străvechi ale simbolisticii ancestrale (ornamente, colinde etc.) nu se pot descifra din perspectiva (cum numea Lucian Blaga notorietăţile) culturii moderne, ci din notorietăţile vremurilor vechi, atât de puţine salvate de năzuroasa memorie a omenirii. Năzuroasă, pentru că omenirea a pierdut din metafizic exact atât cât a câştigat în civilizaţie.

*

Un exemplu de decriptare îl pot da acum. În colindele româneşti, întâlnim texte de genul:

*

“După dealul cela mare, /   O, Leru-mi şi Domn din ceriu! / Răsărit-a sfântul soare / Toată lumea luminând / Şi mană-n ea revărsând. / Iar pe deal, într-o lărgire, / Este-o naltă mănăstire. / Da’ într’însa cine şede? / – Nouă popi şi nouă diaci / Şi pe-atâţia patriarşi, / Carii stă şi se rugă” (Sbiera).

*

sau, şi mai semnificativ:

*

“Icea, Doamne,-n ceste curţi, / Ceste curţi, ceste curţi, / Ler, Doamne, Ler, / În ceste curţi, împărăţii, / Născutu-mi-au, crescutu-mi-au, / Ler, Doamne, Ler, / Crescutu-mi-au nouă meri; / La vârvşor de nouă meri, / Ler, Doamne, Ler, / Ardu-mi nouă lumânări, / De la nouă lumânări, /  Ler, Doamne, Ler, / Pică-mi nouă picături, / Iar din nouă picături, /  Ruputu-mi-s-au, / Faptu-mi-s-au /  Trei râuri, / Trei pârâuri, / Un’ de vin, / Altul de mir / Şi-altul de apă limpejoară (S. F. Marian)

*

În varianta poetică “Edda” (strofa a doua – la “Zend-Avesta” voi apela cu alt prilej), misterul cifrei 9 se explică, şi încă foarte limpede se lămureşte ce înseamnă “nouă meri”, “nouă lumânări” şi “nouă picături”, aşa cum se explică şi raţiunea celor “nouă popi”, “nouă diaci” şi “pe-atâţia patriarşi”, care au durat “mănăstirea” (în cele mai multe texte, “dalbă” – de fapt “d’Albă”, adică un templu lunar, primul calendar fiind lunar):

*

 Îmi amintesc încă giganţii de altădată,

Care mi-au dat pâine în zilele trecute;

Nouă lumi ştiam, nouă în copacul

Cu rădăcini puternice în curgere.

*

Există, în “Edda” (capitolul “Hovamol”), şi nişte splendide cugetări, care dovedesc, fără vreo tăgadă, că bardul care “ştia nouă lumi” era strămoşul lui Constantin Horbovanu (glumesc, desigur, dar cugetările merită supuse atenţiei, mai ales că, după “Zend-Avesta”, astfel de încredinţări au fost preluate prin intermediul “Marelui Păstor”):

*

Câmpul are nevoie de vreme bună, fiul are nevoie de înțelepciune (89)

Adesea cei înţelepţi sunt încătuşaţi, iar nebunii sunt liberi prin frumuseţea care dă naştere dorinţei (93)

Singur capul ştie ce locuieşte în apropiere de inimă (94)

Feriţi-vă de somn pe pieptul unei vrăjitoare! (113)

Colinde nordice şi colinde româneşti

Ceată de colindători scandinavi

*

Nici colinda nu ne aparţine numai nouă, românilor, ci înseamnă o moştenire ritualică străveche, care ţine de cele două civilizaţii primordiale: polară şi boreală.

*

La nordici, colinda se numeşte Yuletide (în spaţiul cultural european de astăzi, colindele sunt numite Carols), iar în ţinuturile baltice, Daina, iar întreaga moştenire străveche poartă aura de cântece mitologice astrale, în care Soarele şi Luna sunt şi regi, şi zei, ca zeu zicându-i-se Soarelui (în Edda) Hora-galles, “hora” însemnând soare (în suedeza contemporană înseamnă… curvă), iar “galles” – zeu. Iar cântecul, în Edda, se numea Låtar, deci ciudat de asemănător cu “lăutarul” (“cel care cântă”) din spaţiul nostru folcloric.

*

În colindele păgâne Scandinave, ca şi în cele româneşti (din ce în ce mai rare, datoriză vifleimurilor creştine), invocaţia este adresată celor doi aştri cereşti (“Mamă Lună din vremuri vechi, / Regină a Raiului pe tronul ceresc” şi, respectiv, “Stăpâne Soare, stăpân al Luminii, / Frate generos, regele cerului eşti,” sau “În numele Soarelui şi a Lunii / Cei ce vor intra în noul an să cânte, / Slavă Sfântului Soare!”), invocaţia făcându-se şi prin foc (şi la noi era tradiţia menhirului – buturuga aprinsă în centrul satului) şi prin cântec.

*

Mamă, adică “originea lucrurilor şi fiinţelor”, este şi Pământul, precum într-un colind simplu, pe care îl voi reproduce în întregime:

*

Voi, copiii ai Mamei Pământ,

Alăturaţi-vă mâinile şi faceţi cerc în jur

Pentru a sărbători noaptea Solstiţiului

Când se pierde Domnul nostru şi este greu găsit.

Bucură-te, anul a început din nou

Soarele binecuvântează cerul deasupra

Deci, să împărtăşim vestea împreună acum

În veşnică dragoste!

 *

Cum străvechiul “limbaj al ritmicităţii” necesită timp pentru a fi cât de cât intuit (de asta am inclus, în articolul anterior, elemente universale ale simbolisticii tradiţionale şi la români), vă îndemn să vă stârniţi imaginaţia, ascultând 15 Yuletide Carols, deci 15 colinde precreştine scandinave, cântate de  Nat King Cole, Bing Crosby, the Kingston Trio, the Beach Boys, Al Martino, Peggy Lee, Wayne Newton şi Tennessee Ernie Ford. Cum? Făcând click pe 15 Yuletide Carols.

Crux Dissimulata şi Vitalis Vitalia

Altarul Strămoşilor

*

Oricât de mândri am fi de “arta tradiţională românească” (nu există decât meşteşugul, nu şi arta, pentru că reproducerea neiniţiată şi neiniţiatică de simboluri nu înseamnă artă, arta născocind simboluri), dacă iscodim prin megieşii, ba chiar mai departe, nu ne rămâne decât să ridicăm steagul alb, în condiţiile inculturii patriotarde care ne caracterizează. Mai există o soluţie, dar asta presupune cunoaştere şi de Crux, şi de Crux Dissimulata, dar şi de Vitalis Vitalia, soluţie prin care am putea înfăţişa lumii frânturile de Datină primordială, pe care le mai conservăm (prin cântec, dans, artizanat), ca fiind “chemarea strămoşilor tuturor”.  Dacă ne vom cunoaşte altarele şi ne vom regăsi daina (doina), poate că şi străbunii ne vor auzi.

*

Nu intenţionez, acum, să vă povestesc nimic din ceea ce ştiu, iar imaginea de mai sus, care seamănă izbitor cu capetele oului încondeiat de români şi de huţuli, dar şi cu tot felul de motive florale din scoarţe, lăicere, ştergare şi cusături pe ii, nu-i decât “Altarul Strămoşilor”, în reprezentarea tradiţională mongolă. Cum se face faptul că şi păgânii mongoli aveau cele două cruci intersectate şi toată ornamentaţia dreptliniară specifică, după Blaga, civilizaţiei celtice (dar şi Blaga se înşelase) şi, apoi, creştine, încercaţi să intuiţi, până o să vă povestesc eu.

*

Deocamdată vreau să vă arăt cum arată, la diverse popoare ale lumii, “Vitalis Vitalia” sau, într-o altă perspectivă simbolică, dubla natură pământească şi dumnezeiască a fiinţelor umane:

*

Vitalis Vitalia sau Dubla Natură umană

*

Simbolistica florii în opt petale, şi calendar lunar, şi primăvară, şi sămânţă a vieţii, şi arbore cosmic, şi sens cosmic, Altar al Strămoşilor, şi încă o altă mulţime de simboluri (limbajul ritmicităţii presupunea semnificaţii multiple, pentru a anula desluşirile), pe care o vedeţi şi pe capetele ouălor încondeiate de români şi de huţuli, dar şi pe:

*

Altarul Strămoşilor

*

O ultimă precizare: între Strămoşi şi Străbuni nu există nici o sinonimie, Străbunii fiind doar continuatorii Strămoşilor, vergile de legătură dintre noi şi strămoşi sau frânghiile cosmice, cum le puteţi vedea în “Altarul Austria”, dintr-un tezaur vienez.

Trofeul “Monitorul de Suceava”. La tenis?

Toader Ignătescu, lângă Trofeul “Monitorul de Suceava“

*

“Monitorul de Suceava” tocmai este pe cale să finalizeze o nouă ediţie a unui insolit campionat de tenis de câmp, pe care îl organizează şi cu seriozitate, dar şi cu umor (în fond, dacă îl tot câştigă tehnicienii de la tehnoredactare, ce altceva le mai rămâne ziariştilor, în afară de umor?).

*

Primul trofeu (ediţii au mai fost, dar trofee nu) i-a fost comandat sculptorului Toader Ignătescu, Tiberiu Cosovan, ca emisar al redacţiei, solicitând o lucrare cât mai “haioasă”, care să încheie cu un haz dezlănţuit actuala ediţie de campionat. Artistul şi-a făcut datoria cu prisosinţă, eu am avut bafta de a-l fotografia primul, apoi, după ce şi Tibi Cosovan a surprins câteva instantanee, hai cu trofeul la redacţie!

*

Toader, tip viguros, tocmai avea o urgenţă, iar trofeul chiar uşor nu-i, aşa că, pentru că nu mă pot lipsi de Cosovan, în 12 noiembrie, când îşi va împovăra cele şase veacuri de existenţă cu o a treia carte, am cărăbănit eu vesela lucrare, fără ca vreun trecător să-mi pricinuiască necazuri serioase.

*

În redacţie, Tiberiu Avram s-a bucurat şi, pentru că şi lui i-a plăcut trofeul, l-a aburcat pe bibliotecă (sper să reziste biblioteca, până dimineaţă), iar Dana Humoreanu, intrând în biroul şefului şi dând cu ochii de trofeu, a întrebat: “Sunteţi sigur că este pentru… tenis?”. Păi da, că pentru… penis, face Toader altul. Nu l-am comandat, dar nu-i bai.

*

Mărturii fotografice:

*

Tiberiu Cosovan, încercând să pozeze opera şi autorul

*

Aparatul lui Tibi Cosovan, făcând nazuri în favoarea Danei Humoreanu

*

Opera şi autorul rezistă, în nemişcare, până ce Tibi Cosovan izbuteşte să-i fotografieze

*

Tiberiu Avram, înveselit de aduceri aminte?