Un cifru antic pentru decriptarea colindelor

Christmas carols – preluare de pe www.savekensalriselibrary.org

*

Mesajele străvechi ale simbolisticii ancestrale (ornamente, colinde etc.) nu se pot descifra din perspectiva (cum numea Lucian Blaga notorietăţile) culturii moderne, ci din notorietăţile vremurilor vechi, atât de puţine salvate de năzuroasa memorie a omenirii. Năzuroasă, pentru că omenirea a pierdut din metafizic exact atât cât a câştigat în civilizaţie.

*

Un exemplu de decriptare îl pot da acum. În colindele româneşti, întâlnim texte de genul:

*

“După dealul cela mare, /   O, Leru-mi şi Domn din ceriu! / Răsărit-a sfântul soare / Toată lumea luminând / Şi mană-n ea revărsând. / Iar pe deal, într-o lărgire, / Este-o naltă mănăstire. / Da’ într’însa cine şede? / – Nouă popi şi nouă diaci / Şi pe-atâţia patriarşi, / Carii stă şi se rugă” (Sbiera).

*

sau, şi mai semnificativ:

*

“Icea, Doamne,-n ceste curţi, / Ceste curţi, ceste curţi, / Ler, Doamne, Ler, / În ceste curţi, împărăţii, / Născutu-mi-au, crescutu-mi-au, / Ler, Doamne, Ler, / Crescutu-mi-au nouă meri; / La vârvşor de nouă meri, / Ler, Doamne, Ler, / Ardu-mi nouă lumânări, / De la nouă lumânări, /  Ler, Doamne, Ler, / Pică-mi nouă picături, / Iar din nouă picături, /  Ruputu-mi-s-au, / Faptu-mi-s-au /  Trei râuri, / Trei pârâuri, / Un’ de vin, / Altul de mir / Şi-altul de apă limpejoară (S. F. Marian)

*

În varianta poetică “Edda” (strofa a doua – la “Zend-Avesta” voi apela cu alt prilej), misterul cifrei 9 se explică, şi încă foarte limpede se lămureşte ce înseamnă “nouă meri”, “nouă lumânări” şi “nouă picături”, aşa cum se explică şi raţiunea celor “nouă popi”, “nouă diaci” şi “pe-atâţia patriarşi”, care au durat “mănăstirea” (în cele mai multe texte, “dalbă” – de fapt “d’Albă”, adică un templu lunar, primul calendar fiind lunar):

*

 Îmi amintesc încă giganţii de altădată,

Care mi-au dat pâine în zilele trecute;

Nouă lumi ştiam, nouă în copacul

Cu rădăcini puternice în curgere.

*

Există, în “Edda” (capitolul “Hovamol”), şi nişte splendide cugetări, care dovedesc, fără vreo tăgadă, că bardul care “ştia nouă lumi” era strămoşul lui Constantin Horbovanu (glumesc, desigur, dar cugetările merită supuse atenţiei, mai ales că, după “Zend-Avesta”, astfel de încredinţări au fost preluate prin intermediul “Marelui Păstor”):

*

Câmpul are nevoie de vreme bună, fiul are nevoie de înțelepciune (89)

Adesea cei înţelepţi sunt încătuşaţi, iar nebunii sunt liberi prin frumuseţea care dă naştere dorinţei (93)

Singur capul ştie ce locuieşte în apropiere de inimă (94)

Feriţi-vă de somn pe pieptul unei vrăjitoare! (113)