Expoziţia de la Rădăuţi

Afişul expoziţiei “Bucovina în artele vizuale contemporane“

*

Rădăuţenii au, începând de astăzi, 10 noiembrie 2014, o expoziţie-simbol în incinta minunatei lor Galerii de Artă, expoziţie care se va vernisa miercuri, 19 noiembrie 2014, ora 13.00. Valorificând lucrări ale celor două tabere de creaşie din vara acestui an, ţinute la Rădăuţi, expoziţia sugerează că Bucovina are datoria de a-şi deschide un muzeu al mărturisirii de sine, “Bucovina în artele vizuale contemporane”, pentru a dovedi viitorimii că prezentul nostru nu înseamnă doar o pustietate. Întru dovedire, voi posta câteva fotografii ale tablourilor şi câteva secvenţe din timpul panotării, cu singurul pictor român, din ţară şi din diaspora, antologat, de British Museum, în “Pictorii Mileniului III”, Constantin Ungureanu-Box, şi cu Gheorghe Senciuc în prim-plan.

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Stejarul de la Cajvana

Legendarul Stejar, sub care s-a odihnit Ştefan cel Mare

*

Cred că are măcar o mie de ani (măsurându-l, am constatat că doar nouă oameni voinici i-ar putea cuprinde trunchiul), legenda afirmând că, în vremea lui Ştefan cel Mare, stejarul acela era cel mai semeţ copac din zonă, cu umbră întinsă şi arboroasă şi, tocmai de aceea, ales drept loc de popas pentru întreg alaiul domnesc. Povestea cu caşul uriaş, care ar explica numele satului (“Ce caşavan!”), nu prea contează, în condiţiile în care “Căjvenii” urmaşilor lui Luca Arbure, din 1575 (anul atestării documentare) dispar, până în 1768, când este menţionată „Săliştea Cajvanei, lângă pârâul Cajvana, unde am aflat şi urme de grădini, precum: cioate de vişini şi perji, iar pe vârful unui dâmb, cimitirul bisericii”. Dar stejarul încă mai era, lângă ruinele bisericii cele vechi, pe vecie pierdute, sub temeliile Cajvanei de astăzi.

*

Stejarul Cajvanei dintotdeauna

*

Căjvănenii de astăzi sunt urmaşii celor două colonizări cu emigranţi ardeleni, prima din 1780, când s-au adus 85 de familii, iar a doua, pe parcurs, până în 1784, când satul avea 161 de familii.

*

Căci stejaru-i sfânt în sat, / Nu-n grădincă la-mpărat!…

*

Pe la 1810, când s-a ridicat o nouă bisericuţă, din lemn, la Cajvana, austriecii au vrut să sape rădăcinile stejarului şi să ducă falnicul răboj al veacurilor în parcul împărătesc din Viena, dar nu a fost posibil, pentru că s-au ridicat bucovinenii ca să-l apere, “Căci stejaru-i sfânt în sat, / Nu-n grădină la-mpărat; / Nu-l dăm în ţară străină / Că ni-i nouă rădăcină, / Căci la pus Ştefan cel Mare / Să stea strajă la hotare”.

*

Cajvana de lângă Stejar

*

Nu-mi mai amintesc ce spunea cântecul copilăriei mele despre acest Arbore Cosmic (chiar nu-i zăriţi rădăcinile în cer?), pe care e musai, ca făptură omenească, să-l vezi măcar o dată-n viaţă. Pentru că abia atunci trăieşti sentimentul că ai îngenuncheat la picioarele lui Dumnezeu.

*

La picioarele lui Dumnezeu

Nucul frânt

Nucul frânt, de la hotarele Todireştilor

*

Pe dealul de la intrarea în comuna Todireşti, imediat după trecerea de nivel dinspre Părhăuţi, zace un nuc, răpus de vânurile aspre, cărora singur li s-a tot împotrvit, de-a lungul timpului. Dacă ar fi tăiat cracul dezbinat din trunchi, nucul şi-ar reveni şi ar putea să mai recupereze ceva din semeţia lui de odinioară. Numai că lemnul nobil al nucului nu poate fi luat de oricine şi cum feşterii din zonă n-au ochi să vadă, nucul acela se prăbuşeşte în sine aidoma unui cântec nescris în însingurările visătorilor.

*

Lumea de dincolo de nuc

*

Dealul rădăcinilor nucului

Dezastrul ecologic de la Solca

“Ruinele” parcului Dr. Poras din Solca

*

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când a transformat Solca în “al doilea Meran”, deci în a doua staţiune balneară, ca renume, din imperiul austro-ungar, Dr. Poras, refuzat de Fondul Religionar în cumpărarea puietului de brad necesar împăduririi dealului, a cumpărat pueţii din Elveţia, de la poalele Alpilor. Brazii s-au aclimatizat, dar cu o triplare a emisiei de ozon, parcul din Solca ocupând, ulterior, poziţia a doua în clasamentul celor mai ozonate localităţi din lume, după un orăşel din Cordilierii Americii de Sud.

*

Pădurea care moare

*

Atacată de insectele care aduc prosperitate firmelor austriece de exploatare a lemnului din judeţul Suceava, pădurea-parc din Solca moare, copac cu copac, iar buruienişul înşfacă teritoriul cu o adevărată vrăjmăşie. Autorităţile locale, păstrând statutul parcului, visează la o reîmpădurire, numai că visează dormind în papuci, vreme în care cioplitori neîndemânateci şi fără har (că doar nu se nasc toţi Liviu Jitaru!) urâţesc şi urâtul care a mai rămas. Sfârşit.

*

Urâţirea urâtului care a mai rămas

George Tofan – un nume de slujit, nu de şlefuit

Autorii Traian Duminică, Mihai Pânzaru-PIM, Gavril IRIMESCU ŞI Gheorghe Giurcă

*

Miercuri, 5 noiembrie 2014, în Salonul “Gloria”, Casa Corpului Didactic “George Tofan” din Suceava a organizat o superbă manifestare în onoarea patronului său spiritual, ocazie cu care a fost lansat un nou volum al cărturarului care, în 1903, provoca o spectaculoasă, dar eficientă polemică despre “cine-i autor bucovinean” (Desteptarea, nr. 42/1903, pg. 2) şi cine nu, militând pentru reprezentativitatea adresabilităţii şi nu pentru cea a unei întâmplătoare moşteniri genetice.

*

Recuperat, din nou, de data asta cu un prim volum de “Publicistică” (“Viaţa culturală în Bucovina”), George Tofan înseamnă, în spaţiul spiritualităţii didactice sucevene, un nume de slujit şi nicidecum unul de lustruit pigmeice existenţe, aşa cum se întâmplă aiurea şi cam peste tot în Bucovina. Cartea, lucrată temeinic de către profesorii Gheorghe Giurcă, Gavril Irimescu şi Traian Duminică, apărută în Editura… “George Tofan”, identifică, descifrează şi pune în valoare o operă importantă, care, altminteri, s-ar fi scufundat definitiv în mâlul ignoranţei generaţiilor mult prea grăbite ale acestui nord de ţară românească a Moldovei.

*

Cartea lui George Tofan, pe masa poetului Roman Istrati

*

Atmosfera, care m-a cam luat prin surprindere (de asta am dispărut imediat după lansarea ultimei cărţi) era mai curând de nuntă, în condiţiile în care profesori din întreg judeţul participaseră, încă de dimineaţă, şi la alte activităţi, având nevoie şi de hrană-hrană. Iar pozna poetului Roman Istrati, care îşi postase exemplarul între cuţit şi furculiţă, însemna, în fond, şi un simbol, explus poznaş, aşa că i-am imitat pozna, când a fost să se lanseze omagiul grafic, adus de Mihai Pânzaru-Pim memoriei lui Adrian Păunescu, “De la Cpăceni la Bîrca şi înapoi”, ba am mai şi rezemat de o sticlă cu bere şi invitaţia la lansarea cărţii “Efigii în filigran”, de Tiberiu Cosovan.

*

Cartea lui PIM, “De la Copăceni la Bîrca şi înapoi”

*

La manifestare au participat şi oficiali (domnul vicepreşedinte al C. J. Suceava Alexandru Rădulescu, profesor de meserie, se afla în elementul lui, inclusiv printr-un discurs impecabil), şi artişti (pictoriţa Doina Catargiu, de pildă), şi publicişti, dar şi o desime de operatori de televiziune locală, dominată de tricoul “Bucovina Rock Castle 2014” – chestie care m-a înduioşat o ţâră.

*

Profesorii Gabriel Cărăbuş şi Alexandru Rădulescu

*

Pictoriţa Doina Catargiu

*

Publiciştii Tiberiu Cosovan şi Roman Istrati

*

Tricoul “Bucovina Rock Castle 2014”

*

Alexandru Rădulescu şi impecabilul său discurs

*

Traian Duminică, Roman Istrati, Gavril Irimescu şi Tiberiu Cosovan

*

Mihai Pânzaru-PIM

*

Trepiedele operatorilor de televiziune – marca sigură a oricărui eveniment

*

Invitaţia lui Tiberiu Cosovan

*

Profesorul Mărgineanu, constructor de şcoli şi director al Casei Corpului Didactic “George Tofan”