Tânăra actriţă Maria Teişanu

Născută într-o casă în care se scrie poezie şi proză, se cântă muzică tradiţională, jazz şi rock, Maria Teişanu, o excelentă pictoriţă şi graficiană – atunci când stă la taifas cu propriul suflet, s-a făcut actriţă, meseria şi vocaţia aceasta însemnând un necontenit urcuş pe Golgota, o risipă de sine pe care numai răstignirea, mântuirea şi învierea scenică o presupun. Maria Teişanu este un scapăr de Bucovina, înfiripat cu aparent surprinzătoare vigoare în spaţiul inefabil al împlinirilor româneşti, un scapăr care conturează dezinvolt o autentică personalitate.

*

La mulţi ani, Maria Teişanu

şi Dumnezeu să ni te ţie

numai întru bucurie! 

*

Violeta de Berchișești

Nu am avut norocul să o întâlnesc în acest an, dar nu-i bai, pentru că Violeta de Berchișești este o parte din sufletul meu, ca și copiii și nepoții pe care mi i-a dăruit bunul Dumnezeu, ca și Violeta de Vatra Dornei, cealaltă floare adevărată a spațiului bucovinean. Și asta pentru că Violeta Țăran, primarul Berchișeștilor, este omul care sfințește locul cu sufletul ei cald, cu inteligența sclipitoare și cu perseverența cu care știe să se dăruiască total comunității din care face parte și pe care o reprezintă și o ocârmuiește. O comunitate superbă, care include și Corlata, o comunitate care adună, chiar și la o lansare de cărți de poezie, 400-500 de oameni. Pentru că prin asta se diferențiază Violeta Țăran, Berchișeștii și Corlata de restul lumii, prin vocația omenescului și a omeniei.

*

La mulți ani, Violeta,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!

Vrednici de Bucovina: Seniorii Scrisului Bucovinean

Un oarecare Constantin Loghin, abandonat în două morminte – unul, la intrarea în cimitirul din Gura Humorului, iar celălalt al tradiţionalei uitări româneşti, deşi fusese lider şi al vieţii universitare, şi al celei culturale, şi al celei naţionale a românilor din Bucovina, zicea, în vara anului 1944: „Numai atunci când cu toţii ne vom simţi trup din trupul Bucovinei, durere din durerea ei, suflet din sufletul ei, suferinţă din suferinţa ei, numai atunci ne vom arăta vrednici de Bucovina“. Astăzi am întâlnit, mai ales în rândurile publicului care şi-a dorit cartea lui Tiberiu Cosovan, „Prin labirintul umbrelor”, mulţi vrednici de Bucovina, precum universitarii Mihai Iacobescu şi Elena-Brânduşa Steiciuc, gazetarii Tiberiu Avram, Costanche şi Dorin Liviu Clement, distinsul cărturar câmpulungean Ion Barbu, scriitorii Gheorghe Giurcă şi Alexandru Ovidiu Vintilă, pictorii Iosif Csukat, Iulian Dziubinski, Vasile Anghel Siminiuc, Constantin Ungureanu-Box, Radu Bercea, Toader Ignătescu şi aşa mai departe, dar sărbătoriţi au fost doar trei scriitori, care sunt cu adevărat vrednici de Bucovina, în perimetrul criteriilor stabilite de Constantin Loghin: Ion Paranici, Constantin Hrehor şi Tiberiu Cosovan.

Din multe motive şi pricini, primul investit cu titlul de „Senior al Scrisului Bucovinean” a fost, astăzi, Tiberiu Cosovan, care a lipsit din ziua în care împlineşte 64 de ani, fiind reprezentat de Doamna lui, Rodica Cosovan. Care, pentru că directorul Bibliotecii, domnul Doctor în Istorie Gabriel Cărăbuş, moderator al manifestării (eu, cu pozele!), i-a dat cuvântul, a vorbit tulburător, onest şi cu o înnăscută ştiinţă a discursului, despre Tiberiu Cosovan.

Domnul Ion Paranici, care a împrumutat din nobleţea sa inconfundabilă şi comunismului, şi democraţiei, fremăta de emoţie, când a primit titlul de „Senior al Scrisului Bucovinean”, de parcă s-ar fi simţit vinovat de o recunoaştere publică pe deplin meritată a statutului domniei sale de cărturar, de poet, de publicist, de maestru al unor ucenicii sucevene în jurnalism şi, nu în ultimul rând, de om „odhnitor pentru suflet”, cum îi catalogase fiică-mea, în copilăria ei, dar în deplină cunoştinţă de cauză, pe domnii Ion Paranici, Ion Nedelea, Radu Bercea, Constantin Horbovanu şi Tiberiu Cosovan.

Constantin Hrehor a fost într-o vervă care-mi aminteşte de Roman Istrati. Strălucitor prin erudiţie şi cu un talent actoricesc bine pus în valoare pentru a atenţiona asupra savorii discursului, Constantin Hrehor – cel mai bun poet pe care l-a avut vreodată Bucovina, a trăit clipa din plin, cu naturaleţea cu care se trăieşte orice bucurie. Se juca poetul cu citate înţelepte mai rapid decât Becali cu mătăniile şi din toată această desfăşurare de spirit au ţâşnit iluminări prin sufletele şi undeva, foarte aproape de noi, oamenii, în sfinţenie.

*

Vrednici de Bucovina, beneficiază de titlul de „Senior al Scrisului Bucovinean” Eugen Dimitriu, Roman Istrati, Ion Paranici, Constantin Hrehor şi Tiberiu Cosovan. Şi nu ştiu dacă mai există îndreptăţiţi măcar şi pentru degetele celeilalte mâini.

Expoziţia grupării de creaţie DOMINO

Gruparea de creaţie DOMINO, formată din armeanul Tiberiu Cosovan, maghiarul Iosif Csukat şi polonezul Iulian Dziubinski, toţi trăitori şi creatori în Suceava, a expus, astăzi, în incinta Sălii „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, lucrări din vara acestui an, toate demne de sinceră admiraţie şi nu doar de solidarizare afectivă. Am făcut trimitere la rădăcinile etnice ale celor trei artişti plastici suceveni, pentru că e bine să ne amintim despre aceste rădăcini şi atunci când e vorba de creaţie, de îmbogăţirea patrimoniului cultural bucovinean.

Tiberiu Cosovan a lucrat, prin iulie, două tulburătoare acuarele, cu tentă de fotografie veche, şi două dezlănţuite lucrări de grafică, în care clopotniţa devine Axa Lumii, în jurul căreia plutesc sacralităţile şi vremelniciile. Tonurile de tip sepia, din acuarele, menite exprimării tranşante a trăirilor, într-o superbă armononie, care-i definea sufletul, transformă lucrările în ceva de nepreţuit, pentru că şi prin ele, dar mai ales prin ele, se confirmă talentul de artist plastic profund şi temeinic, pe care Tiberiu Cosovan, cel mai bun ziarist de cultură din istoria Bucovinei, l-a pus la lucru atât de târziu:

Iosif Csukat, cu două lucrări în ulei şi două schiţe de portret, este egal cu sine în statutul dobândit şi consacrat de pictor între pictor, de maestru al penelului şi, în primul rând, al sculpturalităţii culorii – chestiune care ţine şi de tehnică, şi de folosirea inspirată a transparenţelor, în dezlănţuirile de forme care dau viaţă culorii:

Iulian Dziubinski, mai revoltat şi mai tumultos în culoare decât de obicei, violentează detaliile, inclusiv în portrete, în intenţia de a vizualiza şi trăiri, şi idei, dar şi evadări din cenuşiul existenţial al condiţiei umane:

O expoziţie de un ceas, premeditată, încă din vara, de Tiberiu Cosovan, Iosif Csukat şi Iulian Dziubinski drept cadru pentru lansarea cărţii „Prin labirinutul umbrelor”.

Coadă la autografe: Lili Crăciun, la Suceava

În această seară, cu mult înainte de a începe lansarea celor două cărţi ale scriitoarei Lili Crăciun, „Între relativ şi absolut” (poezie) şi „Prizonieri ai umbrelor” (roman), lumea se aşezase frumos la coadă, pentru a primi autografe. Era de faţă şi savuroasa carte de proză scurtă a scriitoarei care şi-a petrecut adolescenţa la Suceava, „Menajerele soacrei mele”, iar lansarea în sine, gestionată profesionist de către directorul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, domnul Doctor în Istorie Gabriel Cărăbuş, avea să se transforme, foarte curând, într-un fel de masă rotundă, Lili Crăciun ocupând un scaun din sală, pentru a putea convorbi cu prietenii săi, cititorii, din acelaşi spaţiu, inclusiv spiritual. A fost, prin urmare, o splendoare de manifestare, care a ţinut vreo două ceasuri (toate lucrurile frumoase durează cât o clipită), timp în care nu am prins ocazie de sporovăială cu partenerul de viaţă al romancierei cu rădăcini sucevene, fratele meu de peste munţi Virgil Marian Cosma, mai ales că-mi făcea concurenţă serioasă la pozat.

Am văzut, la viaţa mea, multe lansări de carte, dar nici una la fel de surprinzătoare, de pitorească şi de eficientă (ca schimb de idei) precum cea a cărţilor „orădencei” (prin domiciliul actual) Lili Crăciun. O comuniune spirituală în jurul paginilor tipărite şi atâta prietenie prin aer încât o puteai respira. Ceea ce am şi făcut, desigur (puteam rata şansa?), înainte de a grăbi spre casă, ca să vă povestesc pe scurt despre ce şi cum am fost şi să vă arăt imaginile, în speranţa c-oi ajunge şi eu artist pozar, precum alţi tăietori de frunze la câini prin Suceava.

*