ion drăguşanul: PRIGOANA / naraţiune rock
Dintotdeauna şi pentru toţi vecii, minţile şi sufletele vorbitoare au fost şi vor fi intolerante
cu minţile şi sufletele care gândesc şi, tocmai de aceea, pot crea.
ion drăguşanul: peştera (poezii)
captivi în peşteri orbii ce-au văzut
au tras oblonul ultimei tăceri,
bătrânul Platon nu e nicăieri,
religiile lumii l-au pierdut
şi nu-l mai vezi prin pieţe stând la sfat
şi adunând în pagini înţelepte
precum nectarul gândurile drepte
ce luminează noul început
Carl A. Romstorfer: Arhitectura moldo-bizantină
Şi prin aceste studii, nu doar prin recuperarea monumentelor noastre de artă, Romstorfer îşi onora obiectivul pe care şi-l propunea, între anii 1887-1895, în „introducerea” studiului Arhitectura moldo-bizantină[1], şi anume acela ca stilul moldovenesc, de canon ortodox, al monumentelor noastre medievale să fie „luat în considerare şi în lucrările de istorie a arhitecturii”.
[1] Romstorfer, Carl A., Moldauisch-Byzantinische Baukuns, Wien 1896
ion drăguşanul: Enigme ale artei feudale moldoveneşti
Refacerea monumentelor de artă medievală nu a însemnat, totuşi, un acces direct la perspectivele acelor vremuri, pentru că era greu de recuperat o arhitectură căreia i s-au adus numeroase modificări, de-a lungul veacurilor, iar frescele, la rândul lor, au fost, o vreme reînnoite, de zugrafi care au pictat peste zugrăvelile vechi; dar cum şi aceste imagini au cam dispărut, s-a apelat, în anii 1900, la pictori profesionişti, precum Grigorescu sau Verona, ceea ce nu a fost rău, dar consider că e necesar să ştim că pictura Bisericii Albe de la Baia, a lui Ştefan cel Mare, nu aparţine zugravului său, Gheorghe stolnic, ci pictorului profesionist Arthur Verona. În interiorul bisericii refăcute, poţi respira energia eroilor vremurilor de legendă, dar e bine să conştientizezi că niciodată ochii lui Ştefan cel Mare nu au văzut ceea ce vezi tu.
ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene Z
După o imensă documentare şi o trudă proporţională cu scrierea şi tehnoredactarea rudimentară a celor 16.000 de pagini, ar trebui să mă simt ostenit. Nici vorbă! Mă regăsesc atât de proaspăt la suflet şi la trup, încât abia aştept să mă îndrept spre alte cărţi, care mă aşteaptă nescrise. Prospeţime, asta înseamnă Moldova, zare a zărilor şi a cerului neprihănit, căreia mă închin cu netrucată evlavie (I. D.).