ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene S

Stâna noldovenilor are propriul ei calendar, adică o succesiune de ritualuri, de fapte şi de eresuri, adică un amestec ciudat de pragmatism, de mitic şi de mistic, toate doar drapate străveziu în ortodoxism, deşi viaţa păstorească are doar două elemente oarecum creştine, participarea la slujba bisericească şi dania, din care să se îndulcească şi preotul, celelalte ritualuri, practici şi credinţe ţinând de datina primordială, asumată şi adaptată de creştinism cu multă, multă dibăcie.

ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene R

„Mitologia vechilor şi mai vârtos a străbunilor noştri, care însă e încopciată cu cea a mai multor popoare, are pentru noi mai mult interes decât pentru orişicare popor european, fiindcă noi posedăm o mulţime însemnată de rămăşiţe din ea. Este sfântă datoria de a căuta acele rămăşiţe şi de a le feri de noianul timpurilor şi al uitării”[1].

[1] Roşu, Teodor, Mitologia sau cunoştinţa despre zeităţile celor vechi, în Amiculu Şcoalei, nr. 4 din 28 ianuarie 1861, p. 32

ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene P

„În toată ţara, femeile sunt peste măsură de frumoase, au părul negru cum e cărbunele, ochii şi sprâncenele la fel de negre, iar faţa lor este ca laptele şi sângele, şi ochii lor ca rubinele. Pielea de pe tot corpul lor este albă şi subţire, şi la multe din ele afli cele mai frumoase mâini. La ţară, şi chiar la ţărani, găseşti fete şi femei atât de desăvârşit de frumoase cum nu se află nicicând la noi, în Germania”.

ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene O

„Poporul nostru, pe lângă datinile şi moravurile care se împacă cu adevărurile şi învăţătura credinţei noastre, păstrate de Sf. Maică Biserică, el mai ţine şi mai săvârşeşte şi alte forme, fapte, datini şi apucături, care nu se ţin de Legea noastră creştină, care sunt cu totul străine de învăţătura Domnului Christos şi, de cele mai multe ori, de tot contrare şi păgubitoare pentru credinţa şi viaţa sufletului nostru”.

ion drăguşanul: Povestea aşezărilor moldovene N

Numele moldoveneşti, cu excepţia celor de provenienţă urbană, care vizează ocupaţii, fac trimitere directă la aşezarea de obârşie a unui neam sau a altuia, aceste nume, sau porecle, cum li se zicea în vechime, fiind primite şi asumate abia după abandonarea obârşiei, cu excepţia liderilor obşteşti, care primeau numele aşezării şi în timpul reprezentării intereselor obştii în relaţiile cu autorităţilor. Nume-porecle precum Medeleanu, Siminiceanu, Suceveanu, Eşanu, Movileanu, Bosânceanu, Bârlădeanu etc. sunt, totuşi, dublate, în unele cazuri, de numele nealterat al aşezării, multe familii primind integral şi neadaptat numele satului de obârşie, cum s-a întâmplat în cazul familiilor-satelor Lungoci, Bâra, Blaga, Blândul (în Nadişa), Corbu, Cornea, Covei, Duda, Macri, Mălăiele, Manta, Spulber (lângă Nereju), Stângaciu, Tomozei etc.