ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 26

1907: Die Hausindustrie in der Bukowina

 

Industria casnică din Bucovina este, în mare măsură, produsă de populaţia locală. Aceasta, formată în principal din ruteni și români, are și un număr semnificativ de coloniști germani, slovaci, maghiari și lipoveni, care, adaptându-se condițiilor locale, contribuie de dezvoltarea industriei interne.

 

Construirea caselor de locuit și comerciale se face, aici, în mare parte, de către proprietarii lor, cu ajutorul unor lucrători în lemn cu experiență. Femeile ajută, prin ungerea pereților din răchită cu lut şi, apoi, cu văruirea lor, iar copiii ajută și ei.

 

Oamenii din mediul rural bucovinean au grijă de toate lucrările singuri, de la cultivarea inului şi cânepii, până la ţesutul covoarelor. Abia de curând puteți găsi pe pieţe pânză Halina, fabricată în ateliere, țesături colorate, pălării de pâslă etc.

 

Industria casnică de prelucrare a lemnului se ocupă în principal cu producția de unelte agricole, a părțillor de cărucioare şi căruţe, săniilor, șeilor ţărăneşti, a lopeților, greblelor, furcilor, cârjelor, a mânerelor pentru unelte de tot felul de obiecte, a râşniţelor, preslor de ulei, a țesăturilor, catrinţelor, a mângălăurilor, scândurilor de spălat, jgheaburilor, bolurilor, lingurilor, furculiţelor, spatulelor. Se fac, de asemenea, butoaie şi ploşti etc.

 

Datorită schimbării condițiilor de tranzacționare, în 1886, în special din cauza acordurilor nefavorabile cu România, vânzările de produse casnice au suferit o pierdere semnificativă. Mai mult, industria casnică suferă, de asemenea, din pricina furnizării de bunuri de consum fabricate, care au o calitate superioară şi sunt ieftine la preț.

 

Sculptura în lemn este realizată, în mare parte, de țigani; ei fac rame, cruci şi sipeturi bisericești, iconostasuri, dar, în ultimii ani, şi artiștii săteni au lucrat astfel de sculpturi. În sfârșit, în casă sunt realizate și instrumente muzicale (cipale, viori, fluiere și cavale ciobăneşti, cornuri de vânătoare, uneori cu butoane și rozete din metal şi din plasă de sârmă). Aceste din urmă lucrări mai elaborate sunt realizate de huţuli.

 

Fabricarea potasei va trebui, de asemenea, să fie inclusă în exploatarea industriei casnice. Numărul lucrătorilor în lemn angajați în industria casnică este estimat la 20.000 de adulți. Lemnul tare și moale este utilizate în principal ca materii prime. Pe lângă obiectele folosite în propria locuinţă sau în împrejurimile sale, multe se vând pe piețele săptămânale și anuale din Vatra Dornei, Câmpulung, Gura Humorului, Suceava, Rădăuţi, Solca, Siret, Cernăuţi, Sadagura, Vijniţa, Coţman și Zastavna.

 

Figura 12. O familie de țigani la locul de muncă

 

Mai mult, există și un comerț puternic de vânzare directă și puțin se vinde prin comerțul intermediar. Cantitatea totală de materii prime, care urmează să fie procesată, este de aproximativ 115.000 mc, valoarea obiectelor produse fiind de aproximativ 3 milioane coroane. Salariile, minus costurile materiale și de transport maritim, sunt probabil la jumătate din această sumă (1,5 milioane coroane). Venitul mediu zilnic ar trebui să ajungă la 60, până la 70 helleri.

 

Producția este în scădere, din cauza creșterii prețurilor la lemnul brut și a faptului că muncitorii din gatere primesc un salariu mai bun; venitul și prețul produselor, pe de altă parte, arată o tendință de creștere.

 

 

Figura. 18. Bucovina. Linguri și instrumente.
Figura 19. Bukowinn. Colonia de țigani (producători de linguri).

 

Unelte pentru producerea mărfurilor de legare, cuțite drepte, fier de legătură răsucit, raclete, pânzeturi Hansel și bancul de lucru; apoi lianți colorați, pentru scaune, cercuri, ulcioare (Figura 22).

 

Banc de lucru huţul, cu uneltele sale, apoi produse diverse: rafturi pentru vase mai mari și mai mici, mânere pentru cutii de lemn, diverse doniţe pentru unt și altele asemenea. Asemănător ilustrează figura 23.

 

 

Figura 24 arată un tâmplar huţul, lucrător la domiciliu, împreună cu familia sa. Aceştia produc mici lucrări de tâmplărie: uși, ferestre și altele. Și instrumentele utilizate pentru producție sunt vizibile în imagine (Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holzhandel, II Theil, Wien 1907, pp. 21-30).


Rudolf Bergner: 1886, in den Karpathen

 

Trenul cu abur ne duce, în două ore, de la Botoșani, la Verești, un nod de cale ferată care în sine este complet inutil. De aici, trecem printre câmpuri mediocre până în satul Dumbrăveni, unde obținem tot felul de informații despre țară și oamenii ei, din partea unei frumoase familii, venită din Polonia. Domnul este directorul administrator al bunurilor celebrei familii moldovenești Balş. Moşiile sunt nu mai puțin de treisprezece, arendate la trei armeni, unui evreu și unui român.

 

În jurul prânzului, suntem conduși în Bucovina. Trecem prin pădure, peste pajiști și câmpuri. În dreapta, se află Suceava, fosta reședință a domnitorilor moldoveni, situată pe o creastă blândă. Turnurile sale ies în evidență, înconjurate de verdele copacilor, casele sale albe strălucesc în lumina soarelui și peste întreaga imagine se înalţă un surâzător cer albastru. În această parte a crestei, treci prin Burdujeni, un oraș evreiesc precum Unghenii, la fel de original și de mizerabil, doar că mult mai mare, deoarece locul nu constă dintr-o singură stradă, ci din patru sau cinci. Astăzi verandele sunt neînsuflețite și obloanele trase, astăzi e o sărbătoare pe care izraeliților le place să o petreacă închişi în case, cu ușile încuiate.

 

Drumul coboară spre graniță. Soldații români, în uniforme albastre cu vipuşti albe şi cu arme pe umeri, ne întâmpină aici, iar vameşii austrieci, dincolo. Se distrează formal, verificând pașapoartele și lipind nasurile de geamurile mașini. O jumătate de oră mai târziu, vehiculul nostru rulează pe străzile din Sucevei. Cu 10.000 de locuitori, orașul poate fi numit ca fiind unul dintre cele mai populate din Bucovina, dar, din păcate, și unul dintre cele mai urâte și murdare. Străzile sunt absolut neinteresante, înţesate cu sute de izraeliți. Ca și în Galiția, femeile se împodobesc cu mantii tivite cu blană și, dacă mijloacele le permit, cu ciorapi de mătase și rochii. Singurele de menționat, în privinţa orașului, sunt ruinele fostei case domnești și ruinele unei vechi biserici.

 

De îndată ce am ajuns, am devenit prada interesului a câtorva zeci de evrei. Unul este de acord să ne transporte mai ieftin decât celălalt. Birjarul principal cere cincisprezece creiţari, dar atunci când vrem să batem palma, el plusează rapid: „Douăzeci”. O coincidență favorabilă ne protejează și ne permite să fim de acord cu un localnic. După o așteptare chinuitoare, şi creștinul, şi evreul se îndepărtează, acesta din urmă promiţând să ne ducă la Vatra Dornei, dar nu înainte de apusul soarelui, întrucât nu are voie să lucreze până atunci, dar nici nu poate ignora câștigul din mână!

 

Călătoria care urmează este plăcută. Avem în faţa ochilor o parte din cultura austriacă și putem face comparații extrem de convingătoare între aşezările Bucovinei și cele ale Moldovei. O privire asupra Hărții Statului Major Austriac ne-a lămurit, deja, că urmează călătorim prin zone dens populate, ca înainte. În Moldova puteți parcurge kilometri, pe o singură direcție, fără să întâlniți un sat, iar dealurile și valea Siretului sunt la fel de subțire populate. Pe harta Bucovinei, un nume de localitate îl urmează pe celălalt, înălțimile sunt mijlocii, iar văile foarte populate. Totul este construit în această țară, nu întâlnești pustietăţi întinse ca în Moldova. Aici un câmp cultivat este conectat la celălalt; acolo se vede grâu, dincolo ovăz, acolo orz, dincolo trifoi, aici cânepă.

 

Existenţa a șase cabine de taxare pe drumul de la Suceava, la Vatra Dornei, este oarecum neliniștitoare, pentru că 20, până la 30 de creiţari trebuie plătiţi la fiecare. Întregul traseu este închiriat mai multor evrei, de către guvern, cu 80.000 de coroane. Gândul că acest drum este singurul care generează un profit net pentru guvernul austriac nu ne impresionează foarte reconfortant, în opinia noastră ar fi fost cel mai corect dacă statul însuși administra calea și ar fi folosit slujbaşii proprii. S-ar fi rezolvat, în acest fel, două lucruri: în primul rând, ar oferi statului venituri mai mari, iar în al doilea rând, cine ar trebui să controleze corectitudinea funcționarilor? Numai un bun guvern trebuie să cunoască modalități și mijloace de educare a funcționarilor cinstiți și ar putea foarte bine să conteste veniturile pentru profitul net al arendașilor evrei; cel puțin atunci cineva ar face lumea să creadă că evreii nu erau încă stăpânii țării. De fapt, toată Bucovina este îndatorată evreilor.

 

Unele sate românești, cu case împrăștiate, sunt curate; la căderea serii, ajungem la Ilișești, o comunitate mare, cu case impunătoare. Trebuie să fie un oraș german! Fiecare fereastră ne spune acest lucru, perdelele îl decorează și ghivecele cu flori aruncă o privire. Grija pentru florile din Carpați nu poate fi găsită decât la fermierii germani, iar conaționalii slovaci, ruteni și români nu au un sentiment de frumusețe, ci se ocupă pe deplin doar de nevoile comune ale vieții de zi cu zi.

 

Între timp, seara cedează în faţa nopţii. Soarele a stat, mult timp, ca o sferă de aur pe munții Carpați, cerul părea transparent și parcă compus din nenumărate diamante, învăluite în tot felul de cerneluri. Strălucirea violetă și albastră deschisă a dispărut, acum, când firmamentul capătă o culoare neguroasă.

 

Viața este plină de viață în jurul nostru. O mare sărbătoare greco-ortodoxă are loc astăzi. Drept urmare, băieții și fetele de români se împodobesc cu ținuta lor de duminică. Cămașa strălucește de curăţenie, iar mânecile albe au cusături mari roșii, care conferă costumului local o caracteristică moldovenească. Gâtul fetelor este împodobit cu şiraguri de perle fără valoare; predomină albastrul, galbenul sau albul, adesea în amestec cu monede. Catrinţe și fuste roșii sau roșcate, maro și negre completează costumul.

 

După ce caii noştri au fost adăpaţi, trecem, printre oamenii fericiți şi glumeţi, pentru a intra într-o zonă împădurită. Frumoşii brazi se ridică întunecați și amenințători pe ambele părți ale drumului. Uneori zărim, la câte un kilometru depărtare, acoperişul alb al unei case ţărăneşti, alteori vedem doar o lumină strălucind în pădure. Zona este sigură, jandarmii și vameşii o veghează de ani buni. Multe bande de tâlhari, care s-au aciuat în sudul Bucovinei, timp de un deceniu, au fost eliminate de multă vreme, iar incursiunile pe teritoriul vecin, care sunt comune la fiecare graniță din Europa de Est, sunt în continuă scădere. Apar şi luminile mici ale licuricilor, care se lipesc unul de altul sau de un tufiş. Luna pare supărată şi nu răsfaţă cu lumina ei blândă. Parcă simțim toamna la primul colț al drumului. Pădurile par că nu se vor mai termina vreodată şi doar târziu vom ajunge la Gura Humorului, un oraș mic, ai cărui locuitori sunt români, germani și evrei. Aceştia din urmă au, desigur, afacerile în mâinile lor.

 

 

A doua zi, dimineață, călătoria continuă. Respirăm pe valea Moldava, în mijlocul pădurii Carpaților. Dar și aici există o diferență mare între Bucovina și România. Iarba pajiștilor este mult mai fină decât cea a Moldovei, deoarece este cosită mai mult decât o dată pe an, câmpurile se dovedesc a fi mai bine cultivate, totul, câmpul, pajiștile, casa și curtea au fost împânzite cu garduri din scânduri, ceea ce face o impresie foarte favorabilă și mărturisește simțul ordinii. Desigur, aici crește mai mult lemn, decât pe ​​dealurile Moldovei, unde lemnul este considerat un material rar şi valoros. La început, valea Moldovei pare destul de largă, şi începe de la un oraș românesc, amestecat cu germani, apoi ajungem la Eisenau, prin Vama românească. Coborârea în micul târg este minunată. Munți împăduriți și întunecați se ridică pe trei laturi, râul aleargă în fața noastră. Clopotul sună pentru închinare, iar drăguții credincioşi se pregătesc de slujbă. Și avem un preot german în fața noastră, care predică cu glas puternic, cu rostiri energice, vorbind despre curățenia casei și a curții, care dezvăluie gospodarul! Nu puteți vedea o rochie națională în Eisenau. Fetele se înfășoară în haine de sun roșu pal, albastre sau gri, frumusețea lor fiind cu mult inferioară porturilor din România.

 

Ţipterii din Eisenau nu sunt singurii care întrerup temelia românească a populației locale, întâlnim şi în alte locuri câteva așezări cu locuitori ţipteri, în Balta Poienii, în Schwarzthal, în Luisenthal, Freudenthal, Pojorâta, Iacobeni și Cârlibaba. Majoritatea acestor coloniști germani au fost aduși de un anume Manz, pe moşiile Fondului religiei greco-orientale, care a luat moşii întinse în arendă și a hrănit mii de meseriaşi, dar care, datorită investiţiilor uriaşe, avea să dea faliment şi, complet sărăcit, s-a împușcat. Se spune că situația materială a coloniștilor este destul de bună, deși depinde, în mod ciudat, de Fondul religios greco-oriental. Cu toate acestea, casa de locuit este proprietatea oamenilor, dar terenul le este acordat numai cu plata impozitelor. În vremurile anterioare, au funcționat cuptoare de cupru la Pojorâta, Iacobeni și Eisenau şi s-a extras fierul pe scară largă. Astăzi mai funcţionează doar cel din Pojorâta, iar populaţia din Schwarzthal îşi asigură traiul din exploatarea forestieră, făcând plute și lucrând la construcții de drumuri; ţipterii din Iacobeni își continuă activitatea tradițională, dar într-o manieră modestă.

 

Eisenau oferă o imagine minunată, cu râul plin de viață, care curge prin ea. Fiecare dintre case are o grădină, în care, pe lângă legume, sunt cultivate plante ornamentale, semn sigur al existenței germanismului. Treptat, strada devine din ce în ce mai aglomerată, iar când mergem în târguşorul Câmpulung, vedem un număr mare de oameni în costume de duminică. Din păcate, hainele sunt mult mai urâte decât în ​​Ilișești. Femeile de aici și de acolo au cămăși albe cu garnituri roșii, galbene sau negre, pe care nu le veți găsi în Transilvania sau în Maramureş, iar gâtul lor apare împodobit cu o mulţime de mărgele de sticlă colorată, dar merg pe jos, desculțe sau cu opinci urâte, cu catrinţa deschisă până la genunchi. Catrinţa lor este extrem de strânsă şi interzice orice mișcare rapidă, iar partea de sus a corpului este acoperită cu un ilic scurt sau lung; de departe, femeia poate fi confundată cu un bărbat. Bărbații se îmbracă puţin mai plăcut. Veșmântul lor principal este ilicul lung, negru sau alb, căptuşit şi tivit cu piele de oaie, capul fiind acoperit cu o pălărie rotundă de pâslă artificială, împodobită cu flori roșii. Părul negru cade în șuvițe lungi, este, la cei mai mulţi, creţ şi cade până pe umeri; unii dintre cei mai tineri pot considera acest lucru ca o podoabă, deoarece părul lor strălucește frumos, dar pentru alții obiceiul este un factor de descurajare.

 

Strada principală din Câmpulung are case prietenoase. Este urâţit doar de o întreagă legiune de magazine evreiești. Acestea constau, de fapt, dintr-o ladă, care a fost răsturnată, și conține câte o bucată din fiecare articol de lux, câte o căpăţână de zahăr, câte o legăturică de lumânări, câte o pâine sau câte o bucată de carne. Evreii se plimbă în număr mare şi cred că reprezintă jumătate din populația târgului; ei domină și aici, ca şi în toate satele din jur. Oricine a văzut Bucovina poate aprecia cât de avantajoase sunt legile românești, pentru că interzic evreilor să rămână în țară. Din fericire, oficialii Bucovinei sunt mai respectabili decât cei din Maramureş și din Galicia. De obicei, nu este nimic lăudabil să ne raportăm la ele, fiind considerate instrumente ale evreilor. Dintre cele ce se petrec în Bucovina, condiţia juridică trebuie să fie numită de onoare, chiar şi în situaţiile politice mai puțin favorabile.

 

Câmpulung, cu casele sale albe prietenoase, cu frumoasa sa biserică catolică, cu bisericile sale rutene și românești, cu trei turnuri, și cu evreii săi rămâne în urma noastră. În fața noastră, cele mai frumoase păduri de pin se ridică pe ambele părți. Copacii lor se ridică drept în sus, sunt atât de frumoși și de luxoși încât unul crede că au fost îngrijiți în mod special de un grădinar și au fost în mod deliberat așezate una lângă alta în amfiteatrul naturii. Zona nu mai este atât de dens populată, iar câmpurile dispar complet. Puternicul râu Moldova, care se grăbește spre vărsare, a fost înlocuit de micul râuleţ Putna, care se strecoară inofensiv printre maluri. Pojorâta este ultimul sat, apoi drumul trece, odată cu râuleţul, pe lângă o uriaşă clădire goală, o fostă cazarmă austriacă, și, după ce traversăm râuleţul Putna, drumul urcă muntele. Nenumărate serpentine trebuie urcate, de îndată ce părăsim pădurea întunecată de foioase, din dreapta noastră, cu care ne vom reîntâlni, urcând, puțin mai sus. De multe ori zărim, în josul muntelui, câte trei sau patru serpentine, iar până pe vârful muntelui (Mestecăniş) încă mai sunt opt, în afară de cele de la picioarele noastre. Până acum, priveliştea a fost variată, în schimbare rapidă, şi ne-am bucurat de asta și de acel defileu împădurit, care împodobeşte admirabil această culme de munte; de sus, cuprindem acum zona largă din faţă cu o singură privire. O întreagă lume muntoasă dă ecou saluturilor noastre de rămas bun, o mulțime de păduri, câteva sate și numeroase turme de oi sunt vizibile pe pajiștile munților. Un nou paradis se desfăşoară în fața noastră. Noi munți răsar în cale, cu suprafeţe întinse defrișate, cu case mici și pășuni sărace, dar și cu pajiști care strălucesc în soarele captivant.

 

Se coboară. Praful ne înconjoară în nori enormi, deşi am fost deja acoperiți, pe parcursul călătoriei, cu un strat de praf gros cât un deget. Există o imagine deja tradiţională a Carpaților. Un băiat subțire, cu ochii întunecați, cu părul negru creţ, se arată, în costumul lui Adam, și cerşeşte în sunete care înnebunesc urechea. El ne urmărește până ce primeşte un creiţar, apoi, în loc să plece cu banul, cheamă pe cineva din şatra lui şi cere mai mult. O prostituată îl susține în acest sens. O frumusețe de primă clasă. Trăsăturile feței ovale ni se par a fi de mare puritate, ochii ei sunt dovezi de inteligență și vioiciune, iar formele corpului sunt subțiri și uniforme. Culoarea pielii îi este maro deschis, dar dacă ar putea să apară într-o toaletă de salon, această culoare nu va face decât să-i sporească frumusețea.

 

Cele două căruţe ţigăneşti, care au trecut curând, de asemenea transportau încărcături pline de frumuseţe. Femeile bătrâne sunt inestetice, dar majoritatea copiilor sunt cu adevărat fermecători şi au fețele proaspete, maronii, și cel mai frumos păr creţ negru. Nu mult timp, întâlnim o şatră întreagă. Nu mai puțin de zece trăsuri, fiecare cu câte doi cai, opresc lateral pe drum; niciunul dintre şătrari nu face vreun gest milog, ci ne trimit câteva salutări, cu trăsături faciale obișnuite, astfel încât credem că am întâlnit o aristocrație țigănească.

 

La urma urmei, nu este niciodată recomandabil să te afli în condiții prietenoase cu copiii negricioşi din pădure. Un ţăran bucovinean a aflat de curând acest lucru. Un grup de țigani au apărut la casa lui, cerând să le fie vândut nişte lapte. Mai mulți ţigani au însoţit-o ​​pe gospodină la muls vaca, iar restul au rămas în urmă, apoi au plătit laptele, strecurându-i în ie o bancnotă de o sută de creiţari. Când ţăranul s-a întors acasă și a aflat care a fost prețul pe care țiganii l-au dat pentru lapte, el a devenit imediat circumspect, s-a repezit la ie, dar nu a găsit banii. Jandarmii i-au căutat pe ţigani la cârciumă, iar şatra a fost oprită de a intra în Vatra Dornei săptămâni întregi. Cum ţiganii negau fapta cu încăpățânare, ei au fost aduși la judecătorie, unde vor avea parte de un proces. Bancnota este probabil să dispară pentru totdeauna, dacă nu cumva şatra a trimis imediat pe unul dintre tovarășii lor în munte, unde e probabil să aibă o peșteră secretă, bine închisă, în care este ascunsă bancnota.

 

Povestea umorului țiganilor este proverbială, la fel și cântecele minunate, care răsună peste tot în Bucovina și în Moldova. În această ultimă țară, de exemplu, am aflat despre un rătăcitor maroniu, care a plâns cu amărăciune, atunci când preotul a predicat despre moartea Mântuitorului, în ziua de Paște. În anul următor, popa a prezentat povestea suferinței la fel de emoționant, dar țiganul a rămas neclintit. Întrebat despre motivul acestei lipse vizibile de simpatie, el a răspuns calm: „Aşa-i trebuia, dacă s-a întors la Pilat!”.

 

Peisajele, de la înălțimea străzii, până în micul oraș balnear Vatra Dornei, sunt minunate. Seara se apropie, aerul de munte este pur și răcoritor, apa care ţâşneşte înspumată din stâncă, peste tot. Un cer albastru, sever, privește în jos, spre valea Bistriței de Aur: oh, Bistriţa de Aur este o veche cunoștință pentru noi! Cu ani în urmă, vehiculul nostru a urcat pe abruptul Prislop, un puternic masiv muntos, ursit de natură să fie o barieră între Maramureş, Transilvania și Bucovina. Pe atunci era o seară ca azi, liniștită, înălțătoare, fermecătoare. Brazii şedeau nemișcați, nici o ființă umană nu putea fi văzută, doar din mijlocul pădurii se auzea un păstor, cântând fluier armonii simple și mișcătoare. Astăzi același râu limpede se năpustește la picioarele noastre, același aer răcoritor ne încântă, doar peisajele sunt diferite. Întreaga vale largă este plină de casele drăguțe ale coloniștilor germani din Iacobeni, care se ridică pe ambele maluri ale râului și, împreună cu frumoasele biserici ale orășelului și cu munții împăduriţi, trezesc în noi dorința de a face un pelerinaj din casă în casă. Tinerii s-au strâns în fața tavernei, discutând cu prostituatele îmbrăcate simplu, fără bijuterii.

 

Dar în curând va rămâne în urmă şi aşezarea aceasta întinsă, cu locuitorii săi harnici, și ne vom revedea singuri pe valea Bistriței. Umbra munților se încadrează fermecător, puținele case albe contrastează cu pădurile verzi, râul completează tabloul colorat. După o oră, întâlnim un pod, o biserică mare, vopsită în alb, cu trei turnuri roșii, apoi apare, brusc, în spatele unui munte proeminent, Vatra Dornei. Chiar în spatele bisericii se află un stabiliment prietenos, încadrat de două străzi mari. Băile publice, încadrate de un parc, în care cântă mereu o trupă, sunt asaltate de evreice, românce și nemţoaice, dar în principal de familii din Bucovina și din Moldova vecină. Vedem mai multor femei și fete frumos construite, în veşmintele lor tradiționale, care diferă de portul local. Ele poartă un fel de șorțuri strâmte, în față şi în spate, ca o catrinţă neagră, cu dungi, sau ca o splendidă catrinţă de un roșu cărămiziu, apoi o cămașă simplă, a cărei puritate este captivantă. Postura lor este liberă, leagănul lor este dincolo de munți. Ele aparțin Transilvaniei, de unde au adus fructe pentru vânzare.

 

Șederea la Băile din Vatra Dornei se întărește cel mai mult la sfârșitul lunii august. Zilele sunt încă destul de calde în acest sezon, dimineața și seara revigorante, iar nopțile sunt foarte răcoroase. Vremea este constantă, se recomandă utilizarea unor izvoare și băi de fier. Se spune că apa Dornei este una dintre cele mai pure de pe continent, dar, din păcate, Băile au fost vizitate doar de cel mult 500 de persoane, în 1886. Acest lucru s-a datorat performanțelor slabe ale afacerilor și sezonului ploios, de șase săptămâni.

 

În dimineața celei de-a doua zile, după, când trebuia să plecăm, cerul apăru într-o haină întunecată, gri. Ne așezăm tremurând pe un mănunchi de fân, care ușurează doar ușor denivelările oribile ale căruţei ţăranului. La început este ca și cum formațiunile de ceață ar da loc soarelui învingător, dar puterile întunericului triumfă, petele albastre dispar și, după câteva minute, o monotonie tristă și cenușie ne înconjoară din nou. Am ajuns în țară. Sute de plute sunt gata să călătorească pe mal, în așteptarea echipajului. Una dintre ele ne-a fost pregătită. Aceasta cuprinde 15 trunchiuri, toate de aproximativ 40 de metri lungime, și de un picior lățime. Întrucât apa învolburată ne-ar putea înmuia, împreună cu bagajele noastre, o duzină din cele mai frumoase și albe trunchiuri au fost așezate, aproape împreună, în mijlocul plutei, astfel încât să putem călători, acum, pe uscat zile întregi, ca pe un ring de dans. Dar managerii amabili ai Companiei Goetz & Co nu s-au oprit aici. Partea noastră „de dans” a fost înconjurată, pe trei părți, cu scânduri stivuite, iar în a treia parte a fost făcută o bancă confortabilă, pe fiecare parte fiind puşi câte șase pini, ca podoabă și ca umbră. Alţi opt au fost tăiaţi pentru a fi fixaţi în fața și în spatele plutei.

 

Călăuzitorii noştri devin, îndată, un israelit energic, slăbănog, și un român cu aspect sumbru, dar extrem de bun, înfășurat în costumul național al poporului său. Căciula albă din piele de oaie, gulerul roşu al cămășii, fața inedită, ochii mici și părul lung, curgând pe umeri, îi oferă un aspect foarte curios. Bagajele vor fi încărcate și am putea începe călătoria pe râu, dacă nu ar trebui să așteptăm vameșul. Cu o seară înainte, el a promis că va fi acolo la 7 dimineața, dar nu vine. În zadar trimitem doi mesageri, la stația vamală, situată la zece minute, în lateral, că omul cu funcţie înaltă rămâne invizibil. Ceața este acum în creștere și devine teribil de fierbinte. După două ore și jumătate, vameșul se plimbă pe îndelete şi ne spune că avem voie să trecem în Moldova fără căutarea bagajelor. Se spune că va face un sejur neplăcut pentru toți călătorii, dar se pare că lui îi place să doarmă în timpul zilei, precum doamnelor din țara sa.

 

Pluta iese din port, alunecă calm pe Bistrița de Aur, astfel încât suntem tentați să închidem ochii și să lăsăm visele noastre cele mai dulci să devină realitate. Imaginile sunt din ce în ce mai minunate, din ce în ce mai magnifice. Mica biserică, din vecinătate colibelor plutaşilor, rămâne în urmă, pădurile munților se apropie de noi, într-o pustietate impresionantă, unde până și toporul defrişărilor până acum a funcționat aproape ineficient, ne înconjoară. Un aer curat, pur, și niște stânci aglomerate pe stânci dădeau umbră. Petrecerile magnifice, de neuitat trec; oh, cine le-ar putea picta pe toate, în frumusețea lor sfâșietoare, așa cum sunt cu adevărat?

 

(Bergner, Rudolf, Rumänien / Eina Darstellung des Landes und der Leute, Breslau 1887, pp. 81-93)


1921: Patroni bisericeşti la Congresul din 3 octombrie

1915, februarie 27, La Revue hebdomadaire: Reşedinţa mitropolitană din Cernăuţi; foto: Edme Vielliard

 

„Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres:

 

1). Balasinovici Ioan, Iulian, Vasilău, şi Eugen, prim-consilier la Direcţia generală a bunurilor fondului bisericesc Cernăuţi, Piaţa Vasile Alexandri Nr. 1 (Vasilău) compatroni.

2). Baloşescu Ioan de, Slobozia Comareşti (Jadova).

3). Bigot de St. Quentin Elena, contesă, Jadova (Mihova, Jadova).

4). Bzovei Vasile, Părăul Negru.

5). Calmuţchi Alfred cav. de, notar public, Stăneşti pe Ceremuş (Băiaşeşti).

6). Calmuţchi George de, erezii (Constantin Calmuţchi, Hărlău, Dimitrie Calmuţchi), funcţi­onar la fabrica de zahăr Roman, şi Vasile Calmuţchi, inspector la C. F. R. Cernăuţi, (Părhăuţi), compatroni.

7). Centrala însoţirilor economice române, Cernăuţi, (Pătrăuţii de Jos pe Siret).

8). Centrala însoţirilor economice rutene (Pătrăuţi de Sus pe Siret).

9). Cercavschi Gavril şi Teofil, Gogolina, com­patroni.

10). Comuna politică Volcineţ (Volcineţ).

11). Flondor, născută Grigorcea Elena de, Slobozia Comăreşti.

12). Flondor Emanuil Dr. cav. de, Hliniţa.

13). Flondor Iancu Dr., Strojineţ, (Strojineţ, Broscăuţii-Vechi).

14). Flondor Nicu Dr. cav. de, Cernăuţi, strada Eugen Nr. 4 (Ropcea).

15). Flondor Olto cav. de, Cernăuţi, strada Iancu Zotta No. 17 (Milie).

16). Flondor Tudor cav. de, erezii (Constantin, George şi Florica de Flondor, Rogojeşti) Rogojeşti, compatroni.

17). Giurumia Ilie, Lucaviţa.

18). Giurumia, născută Păunel Olga, Botuşăniţa.

19). Goian Dimitrie cav. de, Storojineţ (Jadova).

20). Grecul Teofil şi Ioana de, Poieni (Stăneşti pe Siret), compatroni.

21). Grigorcea Alexandru cav. de, Cernăuţi, strada Iancu Zotta 19 (Şerăuţi de jos).

22). Grigorcea Ana de şi Stefania Mavrocordato, Cernăuţi, strada Vasilco No. 4 (Cireş, Opaiţeni şi Davideni), compatroni.

23). Grigorcea Alexie şi Dr. Radu cav. de, Prisăcăreni, compatroni.

24). Grigorcea Iancu cav. de, Carapciu pe Siret (Iordăneşti).

25). Grigorcea Vasile cav. de, Cernăuţi, str. Iancu Flondor No. 17 (Sinăuţii de Sus).

26). Hormuzachi Alexandru, Dr. baron, Cer­năuţi, strada Iancu Zotta No. 8 (Ropcea).

27). Hormuzachi Constantin baron, Ischi (Ropcea).

28). Iacoviţa Teodor, Igeşti.

29). Ianoş Isidor cav. de, Panca.

30). Isopescul Eugenia, Cernăuţi, str. Gregor No. 11, şi Andriciuc Iulita, Cernăuţi, strada 11 Noemvrie No. 12 (Valeva) compatroni.

31). Kraigher Maria, Slobodzia-Comareşti.

32). Kruzliewska, născută Mănescu Modesta, Tărăşeni.

33). Miculi Alice de, Lucaviţa.

34). Mustatza Xenofon baron, erezii a) Egon baron Mustatza, consilier de administraţie, str. Eminescu 4; b) Otto baron Mustatza, Sadagura şi c) Elena barona Mustatza, Viena, strada Elisaveta No. 22 (Rohozna, Sadagura), compatroni.

35). Niculiţa Constantin cav. de, Cernăuţi, strada Petrino 5 (Stăneştii pe Siret, Mihalcea).

36). Niculiţa Dimitrie cav. de, Costâna, (Costâna, Parhăuţi).

37). Niculiţa Nicolai Dr. cav. de, Costâna (Stroeşti).

38). Padura Dimitrie şi Olimpia, Boianceni (Verbăuţi), compatroni.

39). Popovici Alecu cav. de, erezii (Magda de Niculiţa, Costâna), Stupca.

40). Popovici Dori Dr., Cernăuţi, palatul administrativ (Mihalcea).

41). Preda de Ioan, Mircea şi Visarion, Văşcăuţi pe Siret, compatroni.

42). Rey Petru de, Igeşti.

43). Sachnovici Victor, Banila pe Siret (Cireş-Opaiţeni).

44). Samson Dionisie cav. de, Zelenău.

45). Dela Scala Eugenia contesa, Zelenău.

46). Stârcea Ion baron, Cernăuţi str. Petrino 5 (Valea Seacă).

47). Sturza Mihai, Iaşi, strada Carol 19 (Bosancea, Ruşii-Mănăstioarei, Uideşti).

48). Szydlowska, născută de Grecul Pulcheria, Mihalcea.

49). Szymonowicz, născută de Grigorcea Ema baroană, strada Iancu Zotta 13 (Dubăuţi).

50). Alma de Volcinschi, Budeniţ.

51). Wassilko-Serecki Alexandru conte, Şipeniţ (Cincău).

52). Wassilko-Serecki Anisia contesa, Şipeniţ.

53). Wassilko-Serecki Ecaterina baroană, ere­zii, a) George conte Wassilko-Serecki, Cernăuţi strada Flondor Nr. 38., b) Victor Wassilko-Serecki, Cernăuţi str. Iancu Zotta 16, (Mihova), compatroni.

54). Wassilko Elena de, Panca.

55). Wassilko-Serecki Elisaveta contesa, Cer­năuţi strada Flondor 38, Lucavăţul de Jos pe Siret.

56). Wassilko-Serecki George conte, strada Flondor 38, Berhomet pe Prut, Banila pe Siret.

57). Wassilko Ruxanda de, Panca.

58). Zotta Margareta de, Iaşi strada Cuza Vodă Nr. 12, Davideni.

59). Zotta Maria, Panca.

 

Eventuale reclamări contra admiterii unor persoane neîndreptăţite la alegere sau în contra trecerii cu vederea a altor persoane cu dreptul de alegere sunt a se înainta, în termen de 8 zile, începând cu ziua de 1 August 1921, către dl. Preşedinte al  Comisiunii de Unificare, în Cernăuţi. Care decide asupra reclamărilor făcute definitiv. Reclamările înaintate după acest termen se vor respinge, conf. Art. 23, ca întârziate / No. 3448/21 / (pentru) Preşedintele Comusiunii de unificare / (ss) Stefanelli”[1].

 

 

[1] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66


1793: Prea Înaltă Guvernare a Bucovinei

Antoniu: Pe Rarău

 

O prea negândită schimbare a vremilor şi neaş­teptată întâmpinare, ce ne sileşte pe noi, pe toţi locuitorii munţilor din Câmpulungul mol­dovenesc, această prea plecată jalobă a noastră, înaintea prea înaltelor locuri, cu prea adâncă sme­renie a o aduce! O prea nevăzută schimbare a vremilor ne sileşte, că de s-ar fi putut vedea mai dinainte vreme una ca aceasta, de care suntem traşi acum la întrebare, cu bună seamă toată si­linţa noastră am fi pus, ca nici odinioară la în­doială n-am fi încăput, şi de care am crezut că ne este de apărare, dar şi neaşteptată întâmpinare este pricina, că nici odinioară frică ori grijă n-am avut, cum şi mila aceea ce am avut până acuma de la luminaţii domni şi împăraţi, întărită cu atâtea privilegii ce le avem la mână, oarecând poate răsuflată să rămână.

 

Toată pricina jalobei noastre într-aceste următoare se cuprinde: De într-al treilea sută de ani şi mai bine acum, după cum am înţeles de la moşii şi strămoşii noştri, de când s-au început a aşeza bă­trânii şi rădăcina neamurilor noastre, într-aceşti munţi carpaticeşti, sau, precum zic nemţii, alpi, pe la apa şi pe la izvorâte apelor Dorna, Bis­triţa şi Moldova, pe la locuri sălbatece, pe unde mai înainte vreme n-au putut străbate prin codrurile cele dese nici fiare, doară necum oamenii, şi lăzuind codrul verde cu multă sudoare şi muncă, scoţând rădăcinile copacilor verzi, am lărgit loc, încet, încet, de s-au făcut satele: Câm­pulungul, Dorna, Fundul Moldovei şi, mai pe urmă, Pojorâta şi Sadova, cum şi alte sate, în partea Moldovei, care acum peste cordunul împărătesc au căzut. Această silinţă a noastră văzând luminaţii domni ai Moldaviei şi ştiind şi greutatea vieţii noastre, ce avem într-un loc săl­batic ca acesta, s-au milostivit şi nu ne-au în­cărcat cu altă cu nimica, fără numai cu sfer­turile, pocloane, după cum arată aceste aice ani­nate mărturii de la boierii care au fost vornici în­tre noi, era şi fulărit, care toate erau dăjdiile Domnitorului ţării, precum astăzi este contribuţia împărătească, şi ca să ţinem străji, pe unde s-au făcut cărări sau plaiuri din ţara Ar­dealului, şi ţara ungurească. Iar cu alte cele Domnii Moldovii, nici ca principii ţării, nici ca Stăpânii locului acestuia, nu ne-au încărcat, şi aşa am trăit nenumărată vreme sub principii Moldovei, nefiind supăraţi, afară de aceste mai sus pomenite, cu nimica; căci schimbându-se prin­cipii Moldovei, unul după altul, care cum au venit, privilegiile celui ce era mai înaintea lui n-au rădicat, ci mai vârtos le-au întărit, până din puternica orânduială a lui Dumnezeu s-au schimbat vremea, de au căzut acest loc al locuinţei noastre sub stăpânirea prea luminatei Case a Austriei. Domnii Generali, ce erau într-acea vreme povăţuitori ţinutului Bucovinei, au cerce­tat, îndată după cuprinderea ţinutului, precum în ţară, între apele Nistrului, Prutului, Siretului şi Sucevei, până în munţi, aşa şi aice în­tre munţi, toate dăjdiile, atât domneşti sau a prinţului ţării, cât şi boiereşti sau a stăpânului de loc, şi, după cum au aflat, făcându-se numai puţintea schimbare la dajdia ţării, adică la con­tribuţie, altele  toate  au lăsat  într-aceea stare, în care era Bucovina atunce când au cuprins-o, şi văzând şi privilegiile şi dreptăţile noastre, care aici în cinci sureturi cu prea adâncă plecăciune am aninat, afară din contribuţia dreaptă până la o vreme, adecă la anul 1782, cu altă cu nimica nu ne-au mai însărcinat, căci greutatea traiului nostru aice, ceea ce era în vremea prin­cipilor Moldovei, au rămas la vremea Generalilor şi până astăzi, din pricină că norodul, din zi în zi, se înmulţeşte, iară locul strâmt nu se mai întinde, nici piatra neroditoare nu se mai face mai bună.

 

Sinţirea Tunelului Mestecăniş, la Valea Putnei

 

La anul 1782 s-au aflat, din prea luminata poroncă împărătească, a fi de trebuinţă să se facă drum de cară, peste munţii pustii, în ţara Ardealului, şi la aceasta îndată am fost si­liţi a lucra cu trăsuri şi cu mâinile, dar nesoco­tind cum că această datorie în veci se va întemeia, şi văzând atât folosinţa şi trebuinţa drumului, nici cu un cuvânt nu ne-am împotrivit, dar acum vedem cum că de acolo datorie vecinică ni s-au născut. Au mai aflat aceşti domni generali, peste aceasta, împotriva privilegiilor noastre, şi aceia, să mai dăm cai de forşpont, şi purtăm o greutate a forşpontului ca aceia care nici în Bucovina, nici într-alte ţări împărăteşti nu se pomeneşte, căci Câmpulungul moldovenesc trebuia să poarte poşta de la Câmpulung, până în Dorna, peste muntele Mestecăneşti, 5 mile de 1oc, iară Dorna trebuia să dea forşpont la Bis­triţa, peste munţi, 13,5 mile. Am socotit noi cum că această greutate, care am primit-o peste dreptăţile noastre, fără de a ne jelui oareunde, a fi destulă încărcătură asupra noastră, dar cu cât îngăduitori ne-am făcut, cu atâta mai mult alte greutăţi s-au aflat, căci acum diregătorii boiereşti tot chipul de silinţă au pus, ca să ne însarcine cu tot felul de datorii, cu care însăr­cinat este un ţăran, cel ce şede în tară, pe loc neted şi roditor, care însuşi înaintea unei co­misii, ce s-au făcut într-aceste zile, din gura domnului Director de la St. Ilie însuşi ni s-au dat răspuns, cum că privilegiile noastre, ce le avem, nu ne învolnicesc nici de adetul casei, nici de dejma, şi aşa de va rămânea pe voia dregătorilor, Dumnezeu ştie cu câte greutăţi ne vor însărcina, precum şi pân-acum multe au făcut, care nu erau; aceşti dregători mai sus numiţi nu cumpănesc, aici, cum că noi puţintea pâinea noastră o facem departe, în ţară, şi mulţi o facem peste cordon, în Moldova, 10 şi 12 mile de loc de departe, ca să ne putem hrăni aice, între munţi, ce ne caută numai aici că suntem sudiţi, călcând peste privilegiile noastre; cele mai multe chivernisele a noastre sub numele veniturilor boiereşti ni ie închid şi trag la dânşii, aşa ni s-au poprit crâşmele şi s-au dat în orănda străinilor, care după vo­ia lor rădicând preţul băuturii, din munca noastră se îmbogăţesc; aşa s-au scornit taxele pădurii, care, până la vremea comisiei de îndreptare, nu s-au auzit nici odinioară, măcar că aice prea multă pădure se află şi îndemnare a o tăia şi a deschide locuri mai multă folosinţă va face decât popreală.

 

Aşa ni s-au închis văile şi păscăriile, care acum de la aceşti deregători cu bani le cum­părăm, aşa s-au închis şi vânătoria, pentru care asemene siliţi suntem a plăti orănda; aşa vor să ne încarce şi morile cu osăbit adet, după cum vor socoti  dumnealor, nesocotind cum că aceste mori, cu morile cele ce se află în ţară, pe loc neted, nici odinioară nu se vor putea întruchipa, căci acestea, fiind făcute pe nişte păraie ce izvorăsc dintre munţi şi nu ţin totdeauna matca lor, adeseori se schimbă pe alte locuri şi, uneori, din pricina îngheţului, alte ori din schimbarea apei pe alt loc, rămânând morile pe loc uscat, nu umblă, nici atâtea venituri nu aduc, cât pe jumătate de una din cele ce sunt în ţară; toate acestea nu primesc la socoteală, ba nici acelea nu se caută, cum că un ţăran, ce şede în ţară, pe loc neted, găseşte chiverniseala vieţii sale în verdeţurile grădinilor şi din semănătura câmpului, fiindcă se face: mazăre, fasole, linte, bob, hrişcă, păsat; se află şi roade pomătului: cireşe, prune, perje, pere, mere, care toate aceste în locul locuinţei noastre nu sunt şi stânca nu le mai rodeşte, şi toată hrana noastră, o zi ca alta, în toată viaţa noastră; la vreme de post, mămăligă uscată (mulţi sunt cari nici aceea n-au), iar, în vreme de frupt, o zi ca alta, mămăligă şi brânză, şi acei mai mulţi n-au nici aceea. Iar găini, gâşte şi raţe, cum şi râmă­tori de tăiat, la noi foarte rar se află, fiindcă nu este cu ce să le ţinem; toate acestea nu se primesc la socoteală de către numiţii dregători. Dar cu aceea vor să ne apese, să ne dove­dească cum că avem plodul vitelor prea mare, că la dânşii prea mare numărul oilor este, la un gospodar 200, şi acest fel de gospodari poate s-ar găsi 4 sau 5 în tot ocolul Câmpu­lungului, la dânşii prea mare număr este: 10 sau 12 vaci la un gospodar, şi de aceştia poate s-ar găsi unul sau doi, la Dorna. Aceste sunt cu care vor să ne dovedească, dar nu caută cum că, pe lângă unii ca aceştia, care au câte 100 şi 200 de oi, ori câteva vaci, mai mulţi săraci se găsesc, şi cei mai mulţi sunt, care cu totul nu au nimica şi trăiesc numai de la aceşti mai cu putere; iară ce se atinge de cei mai cu putere şi de ploada lor cea de vite, nu caută cum că această ploadă cu nenumărată greutate este, căci iarna se începe de la luna lui octombrie şi, după starea locului, până la jumătatea lui mai, şi adeseori până la sfârşit ţine, şi omenii cu ploada lor cea de vite sunt siliţi a merge în ţară, la loc neted, şi caută fân pentru vitele lor, precum şi aceasta ştiut este şi dovedit cum că cele mai multe vite, câmpulungenii le iernează în partea Moldovei, pe la Iaşi, şi mai în jos de la Iaşi, pe apa Prutului şi Siretului.

 

Aceasta este starea locului nostru şi acesta cea adevărată închipuirea lui, la care, de nu vom avea apărare de cătră prea înălţata împărăţie şi prea înalte locuri, nu-i cu putinţă ca să putem trăi. Si aceste pricini şi greutăţi ne silesc prea plecată jaloba noastră aceasta înaintea înaltei Guvernări cu prea adâncă smerenie a o aduce şi a ne ruga ca să se milostivească înalta Guvernare, după mai sus arătate privilegiile noastre, împotriva însărcinării boiereşti, a ne apăra şi a porunci ca cele ce ni s-au luat şi ni s-au poprit de cătră dregători să ni se sloboadă şi înapoi să ni se dea.

 

Câmpulungul-Moldovenesc, 1793. Iulie, 1. // Simion Papuşa vornic, / Simion Şandru, giurat, / Ioniţă Crăciunescul, / Ioniţă Sabie, / Gheorgie Pitacariul / Iosif Gligore a popii / Costandin Sabie //. Şi noi, împreună cu toate satele Câmpulungului adeverim. Şi pentru credinţă s-au pus şi pecetea vetrei Câmpului, ce se numeşte târg, şi noi suntem sub ascultarea lor”[1] (Codrescu, Theodor, Uricarul cuprinzător de hrisoave, anaforale şi alte acte ale Moldovei, Tomul al VI, Iaşi 1875, pp. 164-170).

 

 

[1] Acest document, prin care se descrie apăsarea românilor din Bucovina, l-am reprodus dintr-un volum imprimat la Viena, la 1861, traducerea în nemţeşte a tuturor privilegiilor ce au de la feluriţi Domni câmpulungenii Moldovei din Bucovina – n. T. C.


Povestea arheologiei bucovinene (VII, final)

 

  1. Volumul 17, nota 245, pagina 251 (Biserica veche din Revna). Pe Prutul de sus, la o distanță de aproximativ zece kilometri de Cernăuți, aproape de munții împăduriţi şi de râul care se apropie, se află satul Revna, înființat în urmă cu un secol, în vecinătatea unei mănăstiri care aparţinea Schitului Mare, din Galiţia, pentru care a fost construită biserica de lemn în cauză. O inscripție pe stâlpii ușii principale și inscripția în slavonă a bisericii pictate spun, conform traducerii preotului local: „În 1744, această biserică a fost construită şi închinată Sfântului Nicolae, prin grija și şi îngrijirea venerabilului ieromonah Isaia, proegumen la Schitul Mare, ctitorul acestui lăcaş, pentru iertarea păcatelor sale. Amin. Mai târziu, această biserică a fost renovată în 1764“. Sub clădirea menționată, zidirea cu chiliile mănăstirii, deja dispărută, poate fi identificată. De la desființarea mănăstirii, în 1784, biserica a servit ca biserică parohială, până în 1889, an în care a fost construită o biserică parohială nouă, ceva mai mare, lângă biserica veche, care a devenit mănăstire. Fosta biserică este unul dintre cele mai vechi monumente din lemn din Bucovina și, probabil datorită formei și designului, cea mai interesantă construcție de acest fel. Fără adăugirile ulterioare și pridvorul complet interconectat, biserica are doar 13 m lungime, în timp ce lățimea cea mai mare se ridică la 8 m.

 

Planșa, complet tipică după formatul vechii biserici gr.-or., arată o navă uşor aplecată pe partea de vest, așa-numita clopotniţă, mai departe nava principală, cu două mici apside și cu spațiul altarului (Sanctuarium), care se termină poligonal și lângă care se află o cămară pentru sacramente. Fruntea, acum prea deschisă la nava principală, era, anterior, așa cum se vede clar, despărțită de naosul principal printr-un zid, conținând probabil o ușă închisă. Cele două găuri încă vizibile în podeaua de piatră ar fi putut fi utilizate pentru stâlpii ușii acestui perete. Pe deasupra uşoarei aplecări, galeria trebuie să fi fost deschisă înspre naosul principal, în care există o ușă, în partea de vest, care condue spre un balcon deshis. Nava principală susţinea cupola cu opt fețe, care urcă precum un felinar. Tranziția spre întinerire este realizată, acolo, printr-o cornișă din lemn. Acoperișul este abrupt şi iese în afară doar puțin peste pereți și susţine două turnuri zvelte, şi cupola cu opt feţe; la nivelul inferior, există zone de acoperiș plate, foarte largi, în jur. Pereții, care se sprijină pe fundațiile din piatră de dărâmătură, sunt confecționaţi din bârne cioplite şi nu sunt protejaţi de streşini, dar au acoperişuri de șindrilă. Acoperișul este realizat cu șindrilă, iar turnurile zvelte sunt acoperite cu tablă. Pardoseala este din lespezi fixate cu moloz. Altarul și absida sudică au fost ridicate la un pas ușa principală, care are lățimea de numai 90 cm și înălțimea de 170 cm şi este situată pe partea de vest, în timp ce, pe partea de nord, apare o ușă laterală. Între camera altarului și cea principală se află iconostasul cu trei uși, executat în arhitectura Roccoco, cu sculpturi și auriri bogate, ale căror icoane sunt în general foarte bine pictate. Întrucât partea superioară a altarului are un caracter foarte diferit și nu se potrivește cu partea inferioară, în raport cu dimensiunile, este posibil să fi fost preluat dintr-un vechi altar. În parapet, se găsesc datele 1791 și 1792. În fața peretelui zugrăvit se află patru sfeșnice din lemn, pentru câte trei lumânări fiecare. Altarul conține masa altarului, deasupra căreia, pe tavan, se vede o imagine, sub care este amplasată o altă pictură, cel puțin mai veche, iar în plus, la un colț, se află o vatră de lut. Absida laterală sudică este prevăzută cu cinci strane. Cu excepția contururilor deschiderilor absidelor, care apar tivite cu linii și a unei picturi de suprafață, asemănătoare unui cartuș, în absida principală, pereții sunt lăsați în planuri simple pe interior. La exterior, partea inferioară a faţadei vestice, care a fost bine planificată și protejată de pasajul menționat anterior, este pictată figurat o frescă. Aripa ușii, în frumoasa concepție, conține imaginea unui înger, care conduce un copil, cu stânga, în timp ce cu mâna dreaptă arată spre „ochiul lui Dumnezeu“. Restul tablourilor s-au degradat în cea mai mare parte. Sculpturile din lemn apar într-o manieră foarte corectă, cu multă pricepere și grijă; din păcate, este compromisă întreaga clădire, pentru care s-a folosit, destul de ciudat lemn de tei, iar în iconostas carii au făcut distrugeri însemnate. Ca urmare a consolidării insuficiente și a pământului alunecos, partea de est a bisericii s-a lăsat şi, drept urmare, a devenit în principal dărăpănată și nu mai poate fi folosită (fig. 19, 20 și 21)“.

 

 

1891 Raportul anual, pagina 37 (Privind înființarea Muzeului Ţării). „Conservatorii din Bucovina, consilierul şcolar Isopescul, consilierul şcolar Klauser și profesorul Romstorfer, au informat Comisia Centrală despre rezoluția pronunțată în ședința de studiu, organizată cu privire la înființarea unui muzeu de stat la Cernăuți și au solicitat instituirea unui mandat, prin care să fie împuterniciți să ia măsurile suplimentare în această chestiune. Directorul Comisiei Ilg a dat următorul răspuns: „Comisia Centrală a primit, cu viu interes, scrisoarea nr. 120, din 24 iunie 1891, aşa că acum există speranță pentru crearea unei Asociații Naționale a Muzeelor ​​din Bucovina. Solidarizarea actuală a unor personalități eminente ale țării pare să conțină acele forțe care sunt necesare să conducă la realizarea proiectului, de atât de mult timp aprobat de către Comisia Centrală în acest scop și spre satisfacerea acestei situații. Măsurile luate pentru înființarea unui muzeu al ţării în Bucovina apar, în totalitate, în spiritul Comisiei Centrale, deși nu au adus, până acum, la lumină ceva îmbucurător, deci și Comitetul Central, ca şi comunicarea celor trei domnii conservatori, declară acordul lui complet în acest sens“. Această solicitare a fost făcută pentru aprobarea finală. Ulterior, profesorul Romstorfer a raportat, din nou, despre dezvoltarea favorabilă a problemei înființării acestui Muzeul Național (Raportul anual 1890, pagina 39).

 

  1. Raport anual, pagina 111 (Lucrări de restaurare în biserici gr.or.). „Conservatorul Romstorfer a făcut un raport detaliat asupra fostei biserici mănăstirești din Revna, în Bucovina. De asemenea, a dat un raport despre fosta biserică mănăstirească din Solca și despre cea pe care a studiat-o în Arbore și s-a decis să atragă atenția Ministerului cezaro-crăiesc de culte și instruire asupra acestor monumente. Ulterior, el a făcut şi alte comunicări cu privire la restaurarea bisericii din Solca, distrusă de trăsnet, ulterior. Același conservator a raportat și despre lucrările de restaurare necesare în biserica mănăstirii de la Humor și a fost numit profesorul Luntz să se ocupe de restaurarea menționată în decizia Ministerului cezaro-crăiesc al Cultelor și Instruirii. Mai mult, el a subliniat că, de-a lungul vremii, clădirilor bisericii din Bucovina nu li s-a acordat deloc îngrijirea necesară. Comisia Centrală a recunoscut importanța deosebită a acestui raport, dar și-a menținut punctul de vedere, afirmând că, din păcate, nu primește rapoarte despre puținele renovări din Bucovina, care au loc, deoarece nu se încearcă aproape nimic, în atâtea locuri, pentru a elimina răul structural existent“.

 

1891, Raportul anual, pagina 111 (Lucrări de pământ) „Conservatorul consilier şcolar Klauser a raportat asupra unor lucrări de terasamente de la Gura Humorului, care datează din 1854 și au servit ca fortificații de frontieră“.

 

  1. Volumul 18. Pagina 44 (Bisericile parohiale greco-orientale din Solca și Arbore). De conservatorul Carl A. Romstorfer. Cu o ilustraţie.

 

  1. Volumul 18, nota 50, pagina 116 (Găsirea monedelor și a aurului) „Profesorul corespondent W. Schmidt din Suceava a raportat Comisiei Centrale că, spre sfârșitul lunii mai 1892, s-au găsit, din întâmplare, nişte monedă interesante acolo. Acestea au fost descoperite la capătul de nord-est al orașului, la gura apeductului. Au fost 101 bucăți monede, cu o patină foarte puternică. Examinarea mai atentă a arătat că au de-a face cu monede turcești, poloneze și lituaniene. Monede de bronz, obișnuite. Doar două dintre ele erau demne de remarcat: o monedă piastriană de argint moldovenească, a lui Petru (Aron – n. n.), predecesorul Ștefan cel Mare (înainte de 1456), care a condus ţara o foarte scurtă perioadă de timp, și o a doua, un ban de aramă al orașului Viena, din 1683, o monedă standard. În primele zile ale lunii iunie, la Măreţia au fost găsite câteva obiecte de aur, de două feluri, una evaluată ca aur brut la 9,75 ducați, iar celelalte două, la 2 ducați. Trebuie să fi fost un fel de fibulă, cu un apendice rupt“.

 

 

  1. Volumul 18, nota 141, pagina 240 (Inscripţii în piatră) „Fosta biserică mănăstirească din Humor conține inscripţii în piatră, unele dintre ele fiind prezentate aici în figura (fig. 22). Semnele de la „a“, la „d“ apar, după cum a raportat conservatorul Romstorfer, în bolta arcuită a portalului principal şi, în repetate rânduri, pe piedestale. Fiecare inscripţie are 3 cm înălțime“.

 

  1. Raportul anual, pagina 39 (Muzeul Ţării). „Curatorul Muzeului Ţării Bucovina din Cernăuți are un nou aviz. La cerere Comisiei Centrale, Ministerul cezaro-crăiesc al Culturii și Învățământului din Viena a dat un aviz cu privire la eficacitatea acestui muzeu provincial, exprimându-se în favoarea acestei instituţii de cultură“.

 

  1. Raport anual, pagina 62 (Săpături și descoperiri de monede). „Conservatorul Klauser a raportat despre succesul mai mic al săpăturilor din Horodnicu de Jos, Bucovina, și pe o descoperire de monede la Siret. comentatorul Dr. Kenner a remarcat: Monedele de interes din localitate au ajuns, aparent, la locul descoperirii, pe ruta comercială care leagă Marea Neagră și Dunărea cu Marea Baltică. Ele aparțin unui grup de monede găsite, care indică existența și direcția drumului, și, prin urmare, fiecare sit nou în care se fac astfel de descoperiri este important“.

 

  1. Raport anual, pagina 117 (Biserica gr-catolică din Cernăuți) „Profesorul conservator Romstorfer a raportat despre demolarea bisericii greco-catolice din Cernăuți și despre semnificația arheologică a existenţei sale şi despre raportul consilierului ministerial Lind împotriva demolării. Din mobilierul bisericii, cu excepția altarului și a iconostasului, nimic nu este semnificativ. Acestea ar putea fi folosite, din nou, în biserica nouă. Dintre veșminte sunt două, din secolul precedent, care au o valoare artistică mai mare. Pentru păstrarea acestora, precum și pentru păstrarea altor obiecte mai vechi, care, de exemplu, ar trebui să capete importanță, cu ocazia reconstrucției, ar trebui să se prevadă în scris“.

 

  1. Raport anual, pagina 117 (Biserica Mănăstirii Humor). „Ca răspuns la o solicitare a Ministerului, în ceea ce privește restaurarea fostei biserici mănăstireşti greco-orientale de la Humor, Comisia Centrală a declarat că trebuie să se ia în considerare obiectivul interesant în sine, cu structura sa tipic bizantină, şi conservare şi consolidarea necesare ale acestui monument arhitectural, care trebuie luate în considerare de guvernul provinciei Bucovina şi pot fi recomandate pentru executare. În ceea ce privește fresca exterioară, din care se găsesc urme greu de observat deasupra temeliei, dar restul indică semnele unei decorațiuni colorate, care ar fi fost, odată, depozitară de frescă, s-ar putea lua în considerare contururile ușoară și costurile relativ ridicate ale refacerii. Pe de altă parte, Comisia Centrală consideră că prioritar este să se recomande cea mai etică în restaurarea iconostasului“.

 

  1. Raport anual, pagina 118 (Biserica Romano-Catolică din Gura Humorului). „Comisia Centrală a recomandat proiectul pentru o extindere la Biserica Romano-Catolică din Gura Humorului“.

 

Raportul anual 1892, pagina 118 (Biserica veche de lemn din Revna). „Conservatorul Romstorfer a raportat despre vechea biserică de la Revna, care urmează să fie demolată, din cauza dărăpănării. S-a decis să se facă, mai întâi, fotografii atente ale acestei biserici; dacă se dovedește că o parte din material ar fi reutilizabil, ar fi de dorit ca biserica să fie reamplasată într-un loc mai potrivit, în forma sa actuală“.

 

  1. Raport anual, pagina 118 (Biserica parohială gr. or. din Siret). „La cererea Comisiei Centrale, Ministerul cezaro-crăiesc al Cultelor și Educației și-a dat avizul asupra proiectului prezentat de guvernul provincial pentru restaurarea bisericii parohiale greco-orientale Sf. Ioan din Siret, renovare cauzată de faptul că că acoperișul nou ar trebui ridicat în jurul turnului central. În consecință, proiectul propus a fost clasificat drept admisibil, dar Comisia Centrală va trebui să conceapă un acoperiș de cupolă mult mai mare, care să cuprindă ascuţitul turn central“.

 

1892 al Raportului anual, pagina 118 (Biserica parohială gr. or. din Solca). „Cu referire la proiectul de restaurare a bisericii greco-orientale din Solca, Ministerul cezaro-crăiesc al Cultelor și Educaţiei a aprobat şi recomantat Comisiei Centrale, pentru execuţie, proiectul întocmit“.

 

  1. Raport anual, pagina 118 (Sabia de la Şipot) „Consilierul dr. Kenner s-a referit la găsirea unei monede şi a unei vechi săbii în Şipot-Cameral. Conservatorul Boeheim și-a exprimat opinia, cu privire la acesta din urmă, spunând că această armă provine, cu siguranţă, din perioada Renașterii“.

 

  1. Raport anual, pagina 118 (Teracotă) „Conservatorul Klauser a raportat despre descoperirea unei teracote în relief la Drăgoieşti, care a fost dată Muzeului Ţării din Cernăuţ“.

 

  1. Raportul anual, pagina 119 (Voroneţ). „Conservatorul Romstorfer a raportat despre restaurarea mănăstirii greco-orientale, acum biserică parohială, din Voroneţ, și despre ruinele din apropiere, destinate demolării, probabil rămășițe ale fostelor chilii ale mănăstirii“.

 

  1. Volumul 10, nota 61, pagina 138 (Monedă). „Dr. Kaindl din Cernăuți a adus la cunoștință Comisiei Centrale că, în cabinetul cu monede al Universității, există o monedă de la Lucius Verus (101-72 înainte de Hristos), care se află aici de aproximativ doi ani şi jumătate, când a fost găsită, la adâncime de un metru, odată cu construcţia drumului care leagă Şoseaua Nouă și Cimitirul Catolic. A fost achiziționată de la locație pentru cabinetul numit“.

 

 

Lista conservatorilor și corespondenților

Comisiei Centrale cezaro-crăieşti:

 

a). Conservatori:

 

Mikulitsch Andreas, inginer la Districtul Camerral de Construcţii din Cernăuți, citat deja în 1872.

Isopescul Demeter, consilier şcolar cezaro-crăiesc și director al Institutului de formare a cadrelor didactice din Cernăuți; pentru secțiunea a III-a, prin Ordinul Ministerial nr. 9613 din 14 septembrie 1875.

Petrino Otto, Baron von, președintele Asociației Culturale de Stat din Cernăuți; pentru secțiunea I; 1872-1879.

Schwerdtner Victor, arhitect și Profesor al Şcolii cezaro-crăieşti de afaceri din Cernăuți; pentru secțiunea II; din 1877 până în 1878.

Gutter Josef, Cavaler von, Căpitan în Siret; pentru secțiunea I; din 1880, până în 1885.

Laizner Josef, directorul Școlii cezaro-crăieşti de afaceri din Cernăuți; pentru secțiunea II; din 1880, până în 1887.

Klauser Heinrich, consilier şcolar și directorul Gimnaziului cezaro-crăiesc din Radautz; pentru secțiunea I; conform ordinului Ministerului nr. 25429 din 31 ianuarie 1887, până în 1886.

Romstorfer, Carl A., arhitect și Profesor al Şcolii cezaro-crăieşti de afaceri din Cernăuți; pentru secțiunea II; conform ordinului Ministerului nr. 2686 din 8 mai 1888.

 

b). Corespondenţi:

 

Getzlinger Leopold, Dr. cezaro-crăiesc, Medic de district în Vijniţa, fost în Câmpulung, din 1881.

Kasprzycki Carl, Dr. cezaro-crăiesc, Medic de district în Vijniţă; din 1881, până în 1884.

Loserth Johann, Dr. cezaro-crăiesc, profesor universitar; din 1881; Mutat la Graz, în 1893.

Mikulitsch Andreas, inginer la Districtul Cameral de Construcţii din Cernăuți; din 1881, până în 1884.

Neubauer Ernst Rudolf, directorul Liceului din Rădăuţi; din 1881, până în 1890.

Neumann Ferdinand, inginer la Districtul Cameral de Construcţii din Cernăuți, fost șef al districtului de construcții din Suceava; din 1871.

Wickenhauser Franz Adolf, funcţionar la Consiliul cezaro-crăiesc de Finanțe din Cernăuți; din 1881. până în 1891.

Vasile Kluczenko. Dr. cezaro-crăiesc, Medic în Cernăuți, fost medic de district în Suceava; din 1883.

Stefanelli Theodor, Judecător cezaro-crăiesc de district din Câmpulung, fost ajunct cl Curţii de District din Suceava; din 1886.

Lainzer Josef, Directorul Şcolii cezaro-crăieşti de afaceri din Cernăuți; din 1888.

Schmidt Wilhelm, profesor emerit la Gimnaziul cezaro-crăiesc emerit în Suceava; din 1889.

Olinski-Olinescu Dionys, Concepist cezaro-crăiesc financiar la Cernăuți; din 1891.

Polek Johann, Dr., Custodele Bibliotecii Universitare cezaro-crăieşti din Cernăuți; din 1893“[1].

 

 

[1] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 66-71


Pagina 26 din 127« Prima...1020...2425262728...405060...Ultima »