ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 24

Bătăliile Dornei, descrise de generalul Habermann (I)

 

„Perioada de după respingerea ruţilor a fost, inițial, folosită de noi pentru organizarea regrupării de trupe. Rezistența vrăjmaşului a scăzut doar ușor, în ciuda pierderilor și în ciuda faptului că 800 de soldați răniţi i-am înlocuit, pe frontul din sud, cu aproximativ 1.000 de rezervişti. După 24 octombrie 1916, numărul trupelor noi a sporit, treptat, până la aproximativ 18.000 de puști, datorită repartizării unei divizii de cavalerie.

 

Şi inamicul a adus întăriri și a fost, astfel, reconsiderat. S-a estimat numărul soldaţilor la aproximativ 28.000 de puști, răspândite pe fața întregului front. Drept urmare, au fost bătălii aprige, în diferite puncte ale frontului, pe care le ignorăm doar pentru că nu au schimbat cu nimic situația generală.

 

Ősterreichische Nationalbibliothek: Schützenstand beim Honved Inf. Rgt. Nr. 30, in Rarancze 1916

 

Atacul asupra poziției ruse de la răsărit de Dorna Watra, susţinut în 27 octombrie 1916, a avansat linia noastră. Așteptasem să ajungă divizia de cavalerie și am luat următoarele decizii:

 

1). Conducerea atacului a fost transferată comandantului de sub-secție din Dorna Watra, comandantul regimentului bavarez (Obstlt. Schönwerth – locotenent colonel). L-am desemnat pe el, pentru că locotenent-colonalul Schönwerth era, în primul rând, un strateg foarte eficient și, în al doilea rând, pentru că fusese înlocuit, din 6 septembrie, și, prin urmare, îi cunoscuse foarte bine pe soldaţi. Ar fi fost dezavantajos să punem un general, care nu era familiarizat cu situația la zi, la comanda diviziei de cavalerie nou sosită.

 

2). În afară de propriul regiment, Obstlt. Schönwerth a primit mai multe alte formațiuni, împreună 4.200 de puști. I-aş fi oferit şi aproximativ 1.200 de rezervişti, unii pentru Dorna Watra, alții pentru Şaru Dornei, dar au rămas la dispoziția mea.

 

3). Artileria secțiunii frontului a fost întărită în mod semnificativ și, după cum arată schița succintă, grupată pentru bombardament concentric și flancant. În general, ea număra un mortier de 30,5, şapte obuze grele și aproximativ 50 de tunuri ușoare. Comandantul acestei artilerii puternice, conform ordinelor Obstlt. Schönwerth, era un maior, Bobics; al 11-lea Corp nu avea un ofițer de artilerie.

 

4). Locotenent-colonelul Schönwerth a trebuit să păstreze nişte trupe de siguranţă, în poziția noastră anterioară, până când atacul a reușit. Din cauza superiorității rușilor, contraatacurile lor puternice ar fi fost ușor posibile. Ca urmare, nu am vrut să-mi asum riscul de a pierde poziția anterioară.

 

5). Trupele corpului de pe frontul sudic trebuiau să se prefacă, faţă de inamic, că ar intenționa să atace acolo, încercând incursiuni puternice.

 

6). Aproximativ 500 de oameni din trupele tehnice, 50.000 m de sârmă ghimpată și numeroase alte materiale de obstacole au fost asigurate pentru pregătirea tehnică imediată a secțiunii frontului, cu o lungime de 4 km, pentru a nu fi cucerită.

 

7). Pentru fiecare armă, au existat câte 500 de cartuşe, deci un total aproximativ 30.000 de focuri; muniția pentru infanterie, muniția ușoară şi grenadele de mână au fost distribuite pe scară largă.

 

8). Toate ambulanţele erau pregătite în Dorna Watra.

 

9). Dizlocările de trupe trebuiau făcute, pe întuneric, în seara zilei de 26 octombrie. Apelurile telefonice cu linia frontului a fost interzisă, secretul strict al următorului atac fiind obligatoriu.

 

Ősterreichische Nationalbibliothek: Kiczera östlich Koziowa Gipfel 1000 m 1916

 

Obstlt Schönwerth avea această dispoziție generală:

 

1). Dispoziția, așa cum o arată schița. Ca apărători ai vechii poziții, 600 de puști au rămas la nord de Bărnărel, pe 1 km, iar la sud de ele, alte trupe de siguranţă, formate din 700 de puşti, pe 4 km din față.

În calitate de apărători ai Ulmului (1 km, în față), 850 de puști.

 

Pentru atacul de la sud, pe Bistriţa, pe frontul de 2 km şi jumătate, au existat 750 de ostaşi (atac lateral frontal), iar pentru atacul frontal, la nord de Bistriţa, pe 1 km, 500 de combatanți. Atacul în flanc de la Bărnărel, profund eșalonat, a fost efectuat 800 de soldaați.

 

În total, infanteria de asalt avea în jur de 2.000 de puști, puțin în comparație cu intervalul de atac, prezentat în schiță. Comparați acest lucru cu sistemul rusesc de atacuri în masă.

 

 

2). Linia care trebuia atinsă în atac a fost fixată cu exactitate (în schiță), dincolo de care numai patrulele erau permise să se aventureze.

 

3). Artileria trebuia, în general, să tragă și să se flancheze: artileria de pe Bărnărel, liniile inamice de la sud de biserică ( notată 835), artileria de la Şarul. chiar acolo, artileria de la Ulmul, asupra linie inamice, la nord de Bistriţa, iar artileria de la Dorna Watra, în mare parte, la fel, dar, din păcate, nu era eficientă de acolo“[1].

 

 

[1] Habermann, Hugo, Über die Führungstätigkeit der höheren Kommandanten im Kriege, aus persönlich Erlebtem, în Militärwissenschaftliche und technische Mitteilungen, Wien 1921, pp. 405-407


Drumul de poştă Cernăuţi – Bistriţa, în 1851

Cernăuţi, Piaţa Fântânii Albe – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

„O broşură, lucrată de Franz Raffelsberger şi publicată în 1851, la Viena, cuprindea „Itinerariile sau directorul tuturor rutelor poștale din k. k. Statele austriece“, itinerariul cu nr. 61 era cel de la Cernăuţi, la Bistriţa, de 19 poşte şi jumătate. Din faţa hanului din Cernăuţi, care nu putea fi decât cunoscutul han „Pajura Neagră“ din Piaţa Fântânii Albe, trăsura de poştă se îndrepta spre Tărăşeni, sar aflat la o poştă şi jumătate de Cernăuţi, apoi, prin Oprişeni, pe valea Siretului, cale de o poştă şi jumătate, până la Siret. Din Siret, la Grăniceşti, o poştă şi un sfert, trăsura trecea prin Iţcanii Noi, pe valea Sucevei, până în Suceava, aflată la 2 poşte de Grăniceşti. Deci, distanţa Cernăuţi – Suceava era de 6 poşte şi un sfert.

 

Suceava, biserica armenească – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

De la Suceava, trăsura de poştă se îndrepta spre Măzănăieşti (o poştă şi jumătate), apoi, prin Capu Codrului, spre Gura Humorului, aflată la o poştă de Măzănăieşti şi la 2 poşte şi jumătate de Suceava.

 

Din Gura Humorului, pe valea Moldovei, prin Bucşoaia, trecând pârâul Negrileasa, apoi râuleţele Molid şi Moldoviţa, se ajungea la Vama, localitate aflată la o poştă şi un sfert de Gura Humorului.

 

 

Din Vama, până la Pojorâta, cale de o poştă şi jumătate, repere importante erau Eisenau (Prisaca Dornei), râul Moldova şi Câmpulung Moldovenesc.

 

Vama – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

De la Pojorâta, la Valea Putnei, acolo unde se afla cazarma austriacă, desenată de Knapp, era cale de o poştă, apoi, până la Vatra Dornei, prin Iacobeni şi peste râul Bistriţa, cale de o poştă şi jumătate.

 

Mestecăniş, popasul de poştă – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

Din Vatra Dornei, până la Poiana Stampi, pe o cale de o poştă şi jumătate, se trecea prin Băile Dorna, prin Dorna Candreni şi peste pârâul Coşna.

Poiana Stampi însemna frontieră galiţiano-transilvană şi avea un punct de control grăniceresc. De aici, până la Tihuţa, era cale de o poştă şi un sfert.

 

Pojorâta, Valea Putnei – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

De la Tihuţa, până la Pundu Bârgăului, cale de o poştă şi un sfert, întâlneai de Mureşenii Tihăi – astăzi Mureşenii Bârgăului şi Tiha.

Între Prundu Bârgâului şi Bistriţa, pe o poştă şi jumătate de drum, se întâlneau satele Suseni, Mijloceni, Joseni, Rus şi Jad-Alldorf.

 

 

Distanţa de la Cernăuţi, la Bistriţa, pe acest itinerariu, era de 19 poşte şi jumătate.

 

De la Suceava, trecând râul Suceava, apoi continuând prin Burdujeni, Salcea (Saltsche), hanul de pe râul Siret, se ajungea la Botoşani, cale de 2 poşte şi jumătate.

Drumul de poştă de la Siret, la Rădăuţi, lung de o poştă şi jumătate, trecea prin Sf. Onufri, Hadikfalva (Dorneşti), trecând peste râul Suceava“[1].

 

Vatra Dornei – de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

[1] Raffelsperger, Franz, Itinerär oder Verzeichniss aller Postrouten in den k. k. österreichischen Staaten, Wien 1851, pp. 53, 54


K. M. Paul: Bazele geologiei Bucovinei

 

Un fragment din amplul studiu „Bazele geologiei Bucovinei, de K. M. Paul, k. k. montanolog la Institutul Geologic Imperial (Cu o hartă geologică, valea XVII).

Introducere. Ducatul Bucovinei se află sub coordonatele geografice 47° 14′ şi 48° 44′ NE și 42° 38′ şi 44° 22′ VS; se învecinează cu Galiţia, la nord, cu Rusia (Basarabia) și cu Principatul Moldovei la est, cu Moldova și Transilvania la sud, cu Transilvania, cu Ungaria și cu Galiţia la vest.

 

Fără a merge mai departe în descrierea aspectului general şi a condițiilor geografice ale țării, în prezentul, care este scopul exclusiv al reprezentării compacte a structurii geologice a acestei țări, vreau să spun doar că Bucovina reprezintă, în general, o zonă înaltă, care este terasată ascendent, de la câmpia podoleană, la sud. Acest lucru este demonstrat în special de nivelurile albiilor celor 6 râuri principale din țară (Nistru, Prut, Siret, Suceava, Moldova, Bistriţa), care, în general, au un curs continuu dinspre vest-est, spre sud-est. Cea mai nordică dintre ele (valea Nistrului), al cărei mal sudic aparține Bucovinei, are o altitudine absolută de 373 de picioare, la intrare, și 277 de picioare, la plecarea din Bucovina; văile paralele sudice sunt întotdeauna cu 150-500 de picioare mai înalte, astfel încât cea mai sudică (valea Bistriţei), este de aproximativ 2.860 de picioare, la intrare, și 2.260 de picioare, la plecare, fiind cea mai înaltă.

 

La fel ca nivelele principalelor văi, înălțimile vârfurilor se ridică de la nord, la sud. Cele mai semnificative dealuri dintre dealurile dintre Nistru și Prut și dintre Prut și Siret ajung rareori la 1.600 de picioare; bazinul hidrografic dintre Siret și Suceava are o înălțime medie de aproximativ 1.900 de picioare, dar se ridică la 3.600 de picioare la vârful cel mai înalt (Pietruschka); partea de sud a țării conține, în sfârșit, cele mai mari înălțimi, inclusiv Giumalău, cel mai înalt vârf al Bucovinei, de 5.862 picioare (5.880 picioare pentru Cotta).

 

Acestă obişnuinţă orografică generală a țării este un rezultat al compoziţiei sale geologice. Partea de sud a țării face parte dintr-una dintre numeroasele insule cristaline de munte, care reprezintă scheletul Carpaților, ca să zic așa, cu o zonă de margine unilaterală a calcarului mezozoic; alăturată este o secțiune a zonei de gresie, care înconjoară întreaga margine nordică a Carpaților într-un arc continuu; în sfârșit, există o zonă extinsă neogenă și diluvială, care se învecinează cu câmpia podoliană, la nord, și cu câmpia galiţiană, la vest.

 

Am avut de cercetat această țară din partea k. k. Institutul geologic Imperial, care mi-a fost încredințat sondajul geologic detaliat al ţinutului, pe care l-am cercetat, călătorind în toate direcțiile, în lunile de vară ale anilor 1872-1875. Rezultatele cartografice ale observațiilor mele sunt înregistrate în fișele originale de înregistrare, la scara de 1:28800 (400° = 1″), păstrate în arhiva Institutului geologic. Următoarea hartă de ansamblu (1:288000) reprezintă o reducere a acestora, prin contracția stratigrafiei – subdiviziuni simplificate.

 

Înainte de a intra în discuția condițiilor geologice din țară, mă simt obligat să le mulţumesc tuturor acelor prieteni dragi, care m-au sprijinit în activitatea mea, dar mai ales colegilor noștri merituoși, domnul Otto Frhr. von Petrino, k. k. consilier de domeniu și proprietarul moşiei Onut, și Bruno Walter, k. k. montanolog, specialist în plante montane, și director al domeniului Fondului religios greco-oriental din Pojorâta, căruia îi exprim cele mai recunoscătoare mulțumiri; nu numai pentru că oamenii numiți mi-au sprijinit eforturile cu cea mai amabilă amabilitate, ci şi pentru că mi-au împărtășit bogatele comori ale cunoștințelor și experienței lor, în cel mai liberal mod posibil și au dobândit, astfel, merite importante în colectarea rezultatelor, analizate în cele ce urmează.

 

Trebuie să spun că nu cunosc, din experiența mea, extremitatea sudică a țării (de la linia Dorna Candreni – Dorna Vatra, spre sud), precum și marginea de nord-vest a acesteia (malul Nistrului, lângă Zaleszcik); informaţiile despre prima zonă le-am primit de la prof. J. Niedzwiedzki, iar cele despre partea Nistrului, de la Baronul von Petrino.

 

Mi-au fost puse la dispozişie reprezentări cartografice mai vechi ale condițiilor geologice ale țării, o carte a Baronului vov Cotta (Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, VI. B.) și harta de ansamblu a Institului geologic imperial, lucrată de F. von Andrian, precum şi lucratea „Harta economică de ansamblu a Bucovinei”, a lui A. Mikulics (Czernowitz 1873), care include și o tentativă de geognostică, care, așa cum am încercat deja să dovedesc în altă parte, nu indică nici un progres demn de remarcat. În lucrarea marelui F. von Hauer, „Hartă de ansamblu a monarhiei austro-ungare” (Viena 1867-74), sunt câteva rezultate noi, în măsura în care este prima care foloseşte imaginile detaliate.

 

Printre studiile montan luate în calcul mai mult se numără şi „Harta geologică a Austro-Ungariei” (Geologischen Karte von Oesterreich-Ungarn) a lui Hauer (Viena 1875), dar o privire asupra hărții, aflată la îndemână, va releva diferențe foarte semnificative, în comparație cu studiile mai vechi citate. Justificarea „aceasta” ar trebui să reiasă din contextul acestei comunicări.

 

Alte studii referitoare la geologia Bucovinei (cu excluderea celor pur geografice), de care m-am folosit, au fost:

A. von Alt, „Izvoarele minerale din Bucovina“ (Die Mineralquellen der Bukowina), Leonhard & Bronn’s, 1848

F. Herbich, Descrierea speciilor minerale din Bucovina (Beschreibung der Mineralspecies der Bukowina), Cernăuţi, 1834.

V. von Zepharovich, „Informații despre districtul minier Bucovina“ (Mittheilungen über den Bergwerksdistrict der Bukowina), Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul V. 1854. p. 219.

B. v. Cotta, „Depozitele de minereu din sudul Bucovinei“ (Die Erzlagerstätten der südlichen Bukowina) Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul VI, 1855, p. 103.

A. von Alt, „O excursie în Carpații Maramureşului“ (Ein Ausflug in die Marinaroscher Karpathen). M Mittheil. d. k. k. geograph. Ges., 1858.

F. von Hauer și F. von Richthofen, „Raport despre geologia supraterană în nord-estul Ungariei“ (Bericht über die geol. Uebersichtsaufnahme im nordöstlichen Ungarn). Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul 10, 1859.

F. von Andrian. „Înregistrări în partea de vest a Bucovinei și în cercul Kolomeei“ (Aufnahmen im westlichen Theile der Bukowina und im Kolomeer Kreise). Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul X, 1859, 129,

„Despre zăcămintele de minereu din Bucovina“ (Ueber  die Erzlagerstätten der Bukowina). Jahrbuch d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul XL, 1800, p.

D. Stur, Straturi de cerită la Siret, în Bucovina“ (Cerithienschichten bei Seret in der Bukowina), Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1860, p 79.

F. von Hauer și G. Stächen, „Geologia Transilvaniei“ (eologie Siebenbürgens), Viena 1863.

O. von Petrino, „Roci din nisipurile de cretă verde ale Nistrului“ (Petrefakte aus dem grünen Kreidesande vom Dniester-Ufer), Verh. d. k. k. geolog. Reichsanstalt. 1868. Nr. 9.

U. Schloenbach, „Polipticodon de la malul Nistrului, lângă Onut“, (Polyptychodon vom Dniester-Ufer bei Onuth), Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul XVIII, 1869, p. 462.

J. Barber, „Analiza chimică a izvoarelor minerale ale Dornei Watra și Pojana Negri din Bucovina“ (Chem. Analyse der Mineralquellen von Dorna watra und Pojana negri in der Bukowina).  Sitzb. d. k. Akad. d. Wissensch, 1869.

O. von Petrino, „Despre apariția fosforitului pe Nistrul inferior“ (Ueber das Vorkommen des Phosphorits am untern Dniester), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1869, Nr. 6.

„Roci noi de pe malurile Nistrului din Galiția și Bucovina“ (Neue Petrefakteniunde von den Ufern des Dniesters in Galizien und Bukowina), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1869, Nr. 8.

„Despre depozitele post-pliocene etc.“ (Ueber die nachpliociinen Ablagerungen etc.),   Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1870. Nr. 5.

F. Foetterle, „Răspândirea etapei sarmatice în Bucovina și Moldova de nord“ (Die Verbreitung der sarmatischen Stufe in der Bukowina und der nördlichen Moldau), Verh. der k. k. geol. Reichsanstalt, 1870, Nr. 16.

F. Schwackhöfer, „Despre depozitele de fosforit de pe malurile Nistrului din Podolia și Bukowina“ (Ueber die Phosphorit-Einlagerungen an den Ufern des Dniester in Podolien und der Bukowina), Jahrb. d. k. k. geol. Reichsanstalt, volumul XXI, secţiunea 2.

D. Stur, „Rapoarte de călătorie pe Nistru“ (Reiseberichte vom Dniester), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1872, Nr. 13 şi 14.

J. Niedzwiedzki, „Raport de călătorie în sud-estul Bucovinei“ (Reisebericht aus der südöstlichen Bukowina), Verh. d. k. k. geol. Beichsanstalt, 1872, Nr. 14.

L. A. Simiginowicz-Staufe, „Structura de podiş a Bucovinei“ (Die Bodenplastik der Bukowina), Kronstadt, 1873.

C. v. Beust, „Lucrările miniere ale fondului religios greco-oriental din Bucovina“ (Die Montanwerke des griechisch-orientalischen Religionsfondes in der Bukowina), Mittheil. d. k. k. Ackerbauministeriums, nr. 11.

F. Herbich, „Noi observații în Carpații Transilvaniei de Est“ (Neue Beobachtungen in den ostsiebenbürgischen Karpathen), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1873. Nr. 15.

J. v. Schröckinger, O nouă rășină fosilă din Bucovina“ (Ein neues fossiles Harz aus der Bukowina), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1875. Nr. 8.

O. v. Petrino, „Despre poziția gipsului în Galicia de Est și Bucovina“ (Ueber die Stellung des Gypses in Ostgalizien und der Bukowina), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1875, Nr. 12.

C. Pilide, Analiza melafirului de pe Pârâul Cailor“ (Analyse des Melaphyrs von Pareu Kailor), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1876. Nr. 9.

C. John, „Apa minerală de la Dorna“ (Das Mineralwasser von Dorna), Verh. d. k. k. geol. Reichsanstalt, 1876, Nr. 9.

 

În plus, vezi explicațiile lui Hauer pentru harta de ansamblu a monarhiei austro-ungare, citată mai sus, precum și lucrarea sa mai recentă, „Geologia și aplicarea acesteia la cunoașterea naturii solului în monarhia Austro-Ungară“ (Die Geologie und ihre Anwendung auf die Kenntniss der Bodenbeschaffenheit der österr.-ungar. Monarchie, Viena 1874), în care veţi găsi informații multiple referitoare la subiectul nostru. Eu însumi, în „Geol. Reichsanstalt“, din 1872-75, am publicat o serie de rapoarte preliminare mai restrânse despre experiențele mele de cercetare în Bucovina.

 

Există puține zone funciare a căror structură, în principalele grupuri geologice și orografice, este mai ușoară decât cea a Bucovinei. Așa cum s-a indicat mai sus, partea de sud-vest a țării face parte din Carpații Orientali. Jumătatea de nord-est a țării formează un ţinut deluros terțiar, sub care, la marginea nordică exterioară, dar fără să apară ca o creastă montană, depozitele mai vechi sunt din nou expuse vederii, în valea adâncă a Nistrului, care arată foarte puțin acord geologic cu lanțurile muntoase din Carpați și, de obicei, cu „depozitele de dezvoltare podoliană“.

 

Avem, astfel, divizarea principală a țării în 1). partea Carpaților, 2). ținutul deluros neogen dintre Carpați și Nistru, 3). partea podoliană, de pe malul Nistrului.

Prima parte (carpatică) se descompune, din nou, în patru subdiviziuni, și anume A). masivul cristalin; B). cea mai veche zonă de graniță mezozoică de nord-est a acelorași Carpaţi; C). zona de gresie carpatică, din nord-estul zonei precedente; D). formațiunile tinere, din sud-vestul masivului cristalin.

 

În cadrul acestor grupuri principale, vreau să ofer o imagine de ansamblu compactă a compoziției geologice a țării și, în acest sens, încerc să suplimentez ceea ce, din cauza scării mici, nu poate fi reprodus pe harta de ansamblu.

 

  1. Partea carpatică.
  2. Masivul cristalin.

 

Stâncile cristaline de ardezie, care, cu unele depuneri în formă de flăcări ale formațiunilor paleozoice și mezozoice recente, compun exclusiv această zonă, intră în țară, spre vest, cu masivul muntos Stara Wipczina, şi ca o continuare directă a masivului cristalin al Maramureşului, care, la fel ca înaltul vârf Rodna, din sudul Alpilor Transilvaniei, este despărțit de principalele zone ale masivului cristalin bucovinean printr-o bandă îngustă de formațiuni cretacice și eocene.

 

Acesta din urmă intră în Bucovina, după întreruperea mai sus menționată, între Ciboberge, în apropiere de Cârlibaba și valea Coşniţei, și de acolo continuă să vălurească prin țară, în direcția sud-est. De-a lungul unui promontoriu îngust, aparținând Principatului Moldovei, acesta continuă să se afle într-o legătură directă, către sud-est, și sud cu munții Transilvaniei de est.

 

Lățimea acestui tren de șisturi cristaline este de 3 – 3 mile şi jumătate (măsurate perpendicular la rădăcina munților). Răspândirea straturilor din această zonă este, în general (în afară de variațiile locale), paralelă cu șirul principal, un nord-vest-sud (h. 20-22), scufundarea alternând, acum spre nord-est, acum spre sud-vest, prin multiple anticlinale și linii de pliere a zonei.

 

În nord-est, după cum s-a menționat în introducere, masivul este însoțit și delimitat de un tren de formațiuni predominant mezozoice (triadice), care formează un perete de graniță continuă stâncoasă (întreruptă doar în zona de nord-vest a fermei Lucina), între zona rocilor de ardezie cristalină și zona de gresie ulterioară); în sud-vest, formațiuni mai tinere (predominant eocenice) se mărginesc direct pe ardezia cristalină, fără o zonă intermediară mezozoică mai veche, prin care acest masiv are caracterul unui lanț muntos cu o singură parte.

 

Cel mai sudic râu principal al țării, Bistriţa de Aur, aparține regiunii de șist în întregul curs situat în Bucovina, de la intrare, la Cârlibaba, până la ieșire, la Colbu, când Neagra (la est de Dorna Watra) este în general considerată ca longitudine, în jos de aici. Al doilea râu principal, Moldova, curge prin zona de șisturi, parcurgând doar lungimea de aproximativ două mile, spre sud, intrând la Botuş (între Breaza și Fundul Moldoei), apoi întorcând spre sud-vest, spre Fundul Moldovei, printr-o vale longitudinală, iar la Pojorâta, în viraj ascuțit spre nord-est, se îndoaie spre marginea mezozoicului. În ultimul loc, coborând de pe versantul nordic al Mestecăneştilor, întâlneşte frumoasa vale a pârâului Putna, care se varsă în Moldova. Toate celelalte cursuri de apă din zonă (precum Cibou, Cârlibaba și o serie de alți afluenți mai mici ai Bistriței) sunt, de departe, nesemnificativi, căci au zone aluviale foarte mici și exercită doar o influență minoră asupra reliefului principal al zonei.

 

În ceea ce-l privește pe acesta din urmă, zona este un platou înalt, a cărei altitudine medie variază de la 3.500-4.000 de picioare, în care principalele văi sunt tăiate la aproximativ 1.000-2.000 de picioare adâncime și peste care domină doar câteva creste (cum ar fi Suhardul, de 5.100 picioare, iar Giuumalău, de 5.862 picioare).

 

Alt, Cotta și Simiginovicz-Staufe au dat deja descrieri bune ale caracterului peisagistic al acestei zone, în menţionatele lor studii. Ţinutul se deosebește puțin de ştiutele terenuri de ardezie cristalină și, prin urmare, pot ignora acest subiect cu referire la publicațiile menționate.

Compoziția geologică a terenului în cauză va rezulta din următoarele exemple. Să luăm în considerare, mai întâi, valea Moldovei, în măsura în care aparține zonei ardezie cristaline.

 

Dacă urmați această vale, din Pojorâta (fostul sediu al Centralei de minereu din Buovina) în sus, spre vest, puteți vedea malurile văii de pe ambele părți ale structurilor cristaline de ardezie, care sunt compuse din mică și cuarț. Această din urmă componentă apare predominant aici, astfel încât roca poate fi menționată ca schistul mic de tip cuarţ, ardezie de cuarțit sau cuarțit, în funcție de gradul diferit al acestei predominanțe.

 

Deoarece valea urmează parcursul acestui complex de straturi destul de uniform ca lungimi, valea trebuie să se întoarcă lateral pentru a întâlni alte formațiuni.

 

Părăsind valea Moldovei, cam pe la mijlocul dintre ultimele case (vestice) din Pojorâta și colonia minieră Louisenthal, urcați, pe versantul nordic al văii, pe creasta stâncoasă a Dealului Cailor, care se întinde, într-un unghi ascuţit, spre vale, precum se vede în imaginea de mai jos.

 

 

Sub desen este arătat, în partea de jos, schistul mic, bogat în cuarț, care scade sub aproximativ 40-50° față de NV. Deasupra se află o rezervă de ardezie şi mică, cu grosimea de aproximativ 12-15 metri, care este destul de bogată în roci și conține și urme de hornblende, în sus. Este acoperit de un strat gros, de 40-45 de picioare de gnei roșcat, cu straturi groase, peste care, din nou şi aproximativ în aceeași grosime, urmează o ardezie de granat, de culoare închisă, exact ca cea care apare sub malul gneisului.

 

Deasupra acestuia se află un strat de conglomerat de cuarț și de gresie de cuarțit, nu mai mare de 12 metri, deasupra căruia, în stânci abrupte, se ridică varul care compune Dealu Cailor; acestea din urmă sunt roșiatice și bulboase, imediat deasupra conglomeratului de cuarț, dar masa lor principală este dolomitică și se contopește în dolomita breccia.

 

Exact aceeași secvență: ardezie, mică de cuarț dedesubt, ardezie, mică cu granat și gneie deasupra, despărțite de un strat subțire de conglomerat de cuarț, var dolomitic, este prezentat și de valea Pârâului Cailor, care se varsă în Moldova, la primele case din Louisenthal, și, de asemenea, mai spre nord-vest de de Neagra sau Parotimithal. În acestea din urmă, se deschid straturi oarecum culcate ale schistului mic de cuarț, mai mult decât în ​​mediile atinse anterior; contin ardezie cu pietricele negre.

 

De la Louisenthal, în sus, valea Moldovei se extinde, într-o direcție de aproximativ o jumătate de milă, şi spre vest, şi spre est, și taie straturile schistului mic, bogate în cuarț, la un unghi de aproximativ 40°; prin urmare, cunoaștem și mai multe straturi aici, decât în ​​Pareutimithale.

 

Mai întâi, vedem în satul propriu-zis, pe versantul drept (sudic), imediat deasupra podului de peste Moldova, o rocă deosebită, alb-gălbuie, moale, foarte ușoară, de structură celular-poroasă, care, la o privire superficială, ar putea aminti de unele structuri asemănătoare cu piceul. Cu toate acestea, la o inspecție mai atentă, se dovedește că avem de-a face cu trenul de șist clorit, bogat în sulf. Se pare că, datorită influenței sulfului atmosferic, pietrișul s-a descompus și s-a scurs un oxid de fier cu acid sulfuric, în timp ce liantul siliceu a rămas ca un schelet celular, reprezentând astfel structura asemănătoare cu pomița. Numeroasele tranziții ce pot fi observate la această structură, care este atât de izbitoare, la prima vedere, cu ardezia neclasată bogată în pietriș, dovedind conexiunea menționată“[1].

 

 

[1] Paul, K. M., Grundzüge der Geologie der Bukowina, în Jahrbuch der k. k. Geologischen Reichsanstalt, volumul XXVI, Viena 1876, pp. 263-270


Cuvântul lui Gheorghe Boncheș, în ședința Consiliului Național

Cernăuţi, 1894

Cernăuți, 1918 noiembrie 13.

 

S-a vorbit mult, au vorbit oameni de știință, doctori, profesori etc. S-au amintit lucruri frumoase, dar nu s-a amintit ruina întreagă a Bucovinei. De trei ani de zile, până cu un an înainte, am mai avut cele strânse ca gospodari, acum nu ne-a rămas nimic și, mai ales, în partea muntelui, care era floarea întregii Bucovine. Acum a rămas partea muntelui cea de pe urmă, unde țăranul nu are nici un grăunte, nici o barabulă. Eu mă adresez guvernului, să se dea muntenilor hrana care lipsește. Muntenii acuma nici nu au vite, nici bani și chiar au trebuit să ia straiele și să le aducă țăranilor care au avut lipsă de dânsele, pentru a le schimba pe hrană. Nu ne-au rămas nici vite, nici oi, și acum muntenii n-au nici din ce să-și facă îmbrăcăminte. Aș dori să se facă, cât de degrabă, pașii doriți pentru a ne ușura traiul.

 

Nu numai noi am rămas cu lipsa, dar toată țara suferă de nenorocirea ce a picat pe ea de patru ani de zile. Nici case nu sunt, nici nu sunt lemne pentru a clădi altele. Aș ruga guvernul să ne dea lemne din fondul religionar. Ni s-a spus, din partea guvernului austriac, că ne va sprijini, însă el avea expediente și zicea că nu are mijloace. Acum s-au întors frați de-ai noștri din război și nu au aflat nici casă, nici gospodărie și nu au unde să se adăpostească. De aceea, aș ruga să se dea administratorilor ordin ca la oamenii care sunt goi, flămânzi, fără adăpost, să se dea lemn din pădurile fondului, ca să aibă cu ce să-și facă câte un bordei. Apoi, iarăși, ceva parale să li se dea, un sprijin pentru clădire. S-a vorbit că ministerul austriac a dat patru milioane. Districtul nostru nu a căpătat nici o lețcaie. Pentru ieșirea din case, acolo unde au fost lupte, ni s-a încuviințat un ajutor, dar nu s-a dat nimic. Ceea ce a produs pământul, buruiana, s-a revigorat și pentru asta nu ni s-a dat nici o para.

 

Iarăși, fac propunerea să se aducă o mie de oi, să se împărțească la oameni lipsiți, ca să-și întocmească din nou gospodăriile.

 

Și, iarăși, să vedem de unde a venit Bucovina noastră cea frumoasă într-așa o ruină. Nu din partea dușmanilor, care s-au luptat în țară, dară s-a iscat din mijlocul nostru. Individul cel mai mare a fost pus de noi ca apărător, dar el a fost nimicitorul nostru. Acela a fost un domn, care se cheamă Fischer. Ce a făcut de a călcat țara sub picioare, care a luat de la români, pe care cum i-a prins și i-a înfundat în lagăre, care le-au rămas ca tabără până în yiua de azi, dar nu s-au întors acasă. Nu avem noi o pedeapsă să dăm individului Fischer, după cum a administrat el, cu guvernul lui, biata Bucovină? Dacă individul ăsta a avut dușmănie pe poporul român, atunci a fost guvernul pus în frunte ca să guverneze și să apere poporul. Ce, numai a avut țara fecior de bătaie, și tatăl său a fost scos de pe pământul lui și dus în străinătate, unde se zbătea ca un pește care a fost scos din apă și pus pe uscat. Noi eram văzuți în ochii străinilor ca cei mai răpitori oameni care au fost în Bucovina. Cum luați dumneavoastră închipuirea că omul acesta există-n mijlocul nostru? Nu i se poate da răsplata cuvenită? Dacă veți lua și veți constata, veți aduce multe fapte de-ale lui. Între multele fărădelegi, s-a întâmplat că un jandarm a scris sentinţa de moarte și a spânzurat doi copii. Rog, domnilor, luați o deciziune asupra individului acestuia, ca să fie judecat și pedepsit cum i se cuvine. Asta mi-a fost pe inimă și asta am spus-o. Fac propunerea să se aducă la judecată, ca toți cei care au făcut fărădelegi să răspundă pentru faptele lor. Să luați pașii necesari. Fac propunerea să-l scoateți la judecată pe Fischer înaintea lumii. Și vom veni toți și vom mărturisi câți am suferit din partea lui”[1].

 

Acelaşi patriotism cernăuţean, dar în faţa Împăratului Carol I

 

 

[1] Nistor, Ion I., Amintiri răzlețe din timpul Unirii / 1918, Cernăuți 1938, pp. 67-69, cu fotografia pe p. 67


Ion Grămadă: Răsfoind corespondenţa lui George Popovici

 

„În Arhivele Academiei Române se află, de pe urma lui George Popovici, vrafuri de scrisori de la particulari, arti­cole de prin jurnale, discursuri şi studii în domeniul vechiului drept românesc.

 

Un sentiment de pietate faţa de memoria lui, aşa de scumpă tinerimii bucovinene, dar curiozitatea m-a în­demnat să răscolesc aceste manuscrise, foaie după foaie, căutând să dau peste vreo poezie inedită, peste vreo scrisoare de interes literar sau biografic, să citesc studiile lui nepublicate despre vechiul drept românesc, dar fiind, mai ales, cu gândul la detestabila dezlănţuire de patimi josnice, ce-au otrăvit iarăşi, în timpul din urmă, inimile bucovinenilor, doream ca, răsfoind aceste manuscrise, să retrăiesc, cu gândul măcar, în acea neuitată vreme de re­deşteptare naţională, când a apărut, a trăit şi a luptat el în viaţa noastră politică, jertfindu-şi toată averea pentru noi. Această jertfă prea mare a fost motivul principal al morţii sale năprasnice.

 

Răsfoind aceste manuscripte, care vor servi cândva ca documente pentru istoria Bucovinei, am aflat şi alte lucruri, am intrat, fără să vreau, în intimităţile intelectu­alilor români din Bucovina, văzându-i pe mulţi nemascaţi. Pe o mulţime dintr-înşii, care în Bucovina trec de ro­mâni buni, dezinteresaţi, i-am văzut în altă lumină şi m-am încredinţat că sunt români de paradă, nişte figuri de carton. M-a înspăimântat primejdia culturii şi limbii germane, care fac ravagii în rândurile românilor buco­vineni, care nu-şi dau seamă de acest pericol ameninţător.

 

 

 

Toate partidele noastre politice au luptat când în contra rutenilor, când în contra evreilor, dar nicicând împotriva superioarei culturi germane, care la noi nu pro­duce altceva decât nişte „catâri intelectuali” neproductivi, cum a spus-o un distins profesor universitar din Bucu­reşti.

 

Între scrisorile adresate lui Popovici sunt o sume­denie de felicitări de sărbători, dar mai ales cu ocazia alegerii lui de deputat în parlamentul din Viena. Bucovina întreagă e reprezentată în aceste scrisori şi cărţi de vizită, pe care el nu le-a distrus, cum a făcut cu cele mai de seamă, ci le-a lăsat parcă anume ca să servească de do­cumente ale păcatelor şi indolenţei noastre. Trei sferturi din aceste felicitări, trimise de preoţi, avocaţi,medici, învăţători, judecători, profesori, ba chiar şi de deputaţi, sunt scrise şi tipărite în nemţeşte! Şi să nu se uite că scrisorile acestea, care nu erau destinate pentru publicitate, sunt oglinda cea mai fidelă, tocmai pentru că-i intimă a culturii şi mentalităţii românilor bucovineni.

 

E interesantă constatarea ce-am făcut-o: pe toţi aceşti gratulanţi „intelectuali” i-am aflat, după vreo lună de la alegerea lui Popovici de deputat, venind cu alte scrisori, în care cereau o parohie mai bună, o permutare, un sprijin de la dietă sau protecţie pentru ocuparea unui post de copist etc., dar şi aceste cereri, precum şi multe alte epistole, toate în limba germană sau într-o oribilă şi stâlcită limbă românească.

 

Am aflat şi o scrisoare de la un ţăran sau, mai bine zis, muntean din Câmpulung, o scrisoare care-i şi naivă, şi frumoasă, şi serioasă. Şi ce credeţi că cerea acest muntean cuminte şi cinstit? Pământ? Vreo parohie grasă, vreun post de copist sau poate mijlocirea lui Popovici pentru o subvenţie? Ferit-a Dumnezeu! El cerea şcoală, un liceu românesc la Câmpulung! Iată cât de frumos scrie el româneşte, mult mai frumos decât toţi intelectualii noştri. Adresa e aşa:

 

 

„Cătră mult doritul nostru dl doctor George Popovici, mult iubitul nostru deputat şi Luminătorul românilor din Bucovina. Dumnezeu să-l trăiască şi să-l ferească de duşmani şi nouă să ne fie tuturor veşnic!

 

Noi ne-am ruga la mare mila dumitale să ne faci un gimnaziu, ca să mai vie şi românii la o cinate, că nu ţi-ar trebui alt bine să faci, că mulţi copii de-ai noştri s-ar folosi, şi mare bine ne-ai mai face pentru neamul nostru românesc, cât de curând în Câmpulung, şi în anul viitor; că mulţi oameni îşi iau băieţii de la Suceava, pentru depărtare, şi cărţile-s scumpe, dar aici  tare bine ar fi. Noi avem băieţi care învaţă foarte bine; s-ar putea să ne iasă domni, dară până la Suceava îi foarte departe, şi noi pentru aceia te-am ruga, ca şi pentru celelalte treburi şi neajunsuri, dacă dă bunul Dumnezeu să-ţi lun­gească anii vieţii, să biruieşti ce ai gândit.  Amin!

 

Că tare se mai bagă toţi veneticii la alegeri şi îm­ping pe români ca să rămânem de ruşinea veneticilor, dar Dumnezeu să te binecuvânteze şi mulţi ani să-ţi dăruiască. Amin etc. Alecsandru Roşu a scris aceasta”.

 

Mormântul Eroului Bucovinei

 

Am rămas foarte emoţionat, cetind scrisoarea aceasta, scrisă cu litere mari, greoaie, într-un caieţel mic, cu învelitoare verde, de acelea pe care le cumpără ţăranii noştri pentru pomelnicul morţilor neuitaţi. Generaţii întregi, zeci şi sute de ani, vor vedea acest caieţel verde în Arhivele Academiei Române, împreună cu scrisorile şi cărţile de vi­zită nemţeşti şi franţuzeşti ale „domnilor”, care scrisori vor fi o mustrare neîncetată la adresa intelectualilor ro­mâni din Bucovina, doritori de pensii, de posturi lăptoase şi de subvenţii nemeritate. Caieţelul cel verde însă e un te­stimoniu de laudă pentru ţărănimea noastră, care ştie că deputaţii, aleşii ei, au să lupte numai pentru cultura şi drepturile întregii naţiuni româneşti, nu pentru favoruri personale, după cum cred „domnii”.

 

Se vor întreba cetitorii: cum, şi în Bucovina se tipăresc cărţi de vizită în franţuzeşte? Da, din fericire am aflat numai una şi pe aceasta citeşti: Le Chevalie… (Nu e vreunul din familia Onciul? N. R.), docteur en droit!

 

Scrisorile acestea prezintă un tablou foarte variat, caleidoscopic. Două sunt de la Mihai Teliman, pe care le-am copiat în întregime. Iată ce scrie, pe o carte de vizită, nenorocitul nostru foiletonist: „Domnule doctor Popovici! Sunt prea bolnav; n-am făcut nimic. Azi nu pot colabora. Faceţi ce puteţi. Eu nu pot să mă urnesc. Cu distins respect, M. Teleman”.

 

T. Robeanu (George Popovici) – Luceafărul, nr. 13, 1905, p. 290

 

Nişte participanţi la un banchet îi trimit salutări şi în­chină pahare în sănătatea lui. Diletantul în istoria ro­mânilor, F. A. Wickenhauser, îi mulţumeşte pentru nişte copii de documente şi îl roagă să-i traducă ceva, din ro­mâneşte, în nemţeşte, căci el „nu prea ştie româneşte – o mărturisire care explică atâtea greşeli din opera lui Wickenhauser. Jidanii îşi arată şi aici obrăznicia, vârându-i-se în suflet, intitulându-l cu: „lieber” sau chiar „liebster Popovici”! Iar „Foaia poporului” îi dădea încă un ghiont fostului său prieten, mort acum, şi îi scria astfel, atunci: „Scumpe George!”. Fără să vreau mă gândesc la săru­tarea dată lui Christos în grădina Ghetsiman.

 

Unii dintre cerşetorii români de posturi bine plătite şi îmbinate cu puţină muncă îi scriu epistole nemţeşti, pe hârtie… roză, sperând că, astfel, le va satisface mai degrabă dorinţele. Un oarecare Iacob Handel – să fie cel ce a insultat preoţimea noastră? – îl felicită într-o poezie, dorind ca dl G. Popovici, ajuns deputat, să nu-l uite, ci „er soll sich erinnern an das dicke Mandel. Mit Hochachtung: Jakob Handel” („ar trebui să-și amintească de migdala groasă. Cu respect: Jakob Handel” – n. n.)!

 

Se păstrează şi un foarte frumos şi gingaş răvaş către iubita lui, precum şi o importantă scrisoare de in­teres politic, adresată dlui A. Onciul. Popovici a fost prevăzător şi şi-a făcut o copie de pe respectiva  epistolă,  pe care voi publica-o altădată şi în alt loc (O aşteptăm cât de curând N. R.).

 

Mihai Teliman, acel “Caragiale al Bucovinei”
20.11.1863, Siret – 21.12.1902, Siret

 

Între hârtiile lui Popovici, am dat de o satiră poli­tică, la adresa fostei societăţi „Concordia”. E scrisă în felul satirelor lui M. Teliman şi-i intitulată astfel: „O zi în Abdera, foi rupte din carnetul unui Cernăuţan., de M. (Marţial) Democritos”. Scrisoarea satirei nu-i a lui Popovici, e străină. Poate că-i unul din debuturile lui Teliman, trimise lui Popovici spre îndreptare. Acesta face o mul­ţime de observări potrivite pe margine, corectând pe unele locuri; de altfel scrisoarea nu seamănă cu cea din epi­stolele de mai târziu ale lui Teliman. La începutul satirei se află unele descrieri în adevăr frumoase, pe mijloc însă, dar mai ales spre sfârşit, acţiunea e foarte dezlânată şi banală.

 

Cele mai de seamă manuscrise sunt însă studiile, în româneşte, despre vechiul drept românesc. Unele sunt isprăvite şi au chiar corectura pentru tipar, altele iarăşi nu-s decât nişte încercări, de pe vremea când era student, făcând parte din societatea „Junimea” din Cernăuţi. Sute de hărţii, cu notiţe privitoare la acele studii, aşteaptă încă omul care le va rândui şi publica la locul lor, împreună cu toate studiile de prin „Convorbiri”, „Candela” etc. şi cu poeziile rămase de pe urma lui G. Popovici (poeziile le-am publicat abia noi, aşa cum am publicat şi opera în proză a lui Ion Grămadă – n. n.).

 

Cartea editată de Şt. O. Iosif. Bucovina încă nu a făcut-o

 

Tinerimea bucovineană, al cărei conducător a fost, precum şi toate societăţile culturale din Bucovina sunt datoare să-şi arate prinosul lor de recunoştinţă, adunând banii necesari pentru editarea operelor lui G. Popovici, pentru care se află, cred, cineva care să le strângă, să le copieze sistematic şi să le publice. / „Neamul Românesc literar” / I. Grămadă”.

 

T. Robeanu – desen de Radu Bercea

 

„Reproducem acest articol al prietenului şi scriito­rului harnic bucovinean. Credem că tinerimea noastră universitară şi toate societăţile noastre culturale vor ţinea seamă de cele ce scrie dl I. Grămadă, care ar fi cel mai chemat să facă lucrul acesta. Reflecţiile ce le face dl Grămadă, cu privire la mentalitatea intelectualilor noştri, vor avea răsunet şi în ziarul nostru, în un ar­ticol ieşit din pana altui bucovinean şi publicist însemnat”[1].

 

Ion Grămadă – desen de Radu Bercea

 

[1] Revista Politică, Nr. 15, Anul VII, Suceava, în 22 ianuarie 1911, Foiţa – pp. 2


Pagina 24 din 127« Prima...10...2223242526...304050...Ultima »