ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 2

Pârteştii domnului inginer Nicuţar

 

Obiceiuri de iarnă pârteştene

 

 

Astăzi am cunoscut un sucevean minunat, care se trage din Pârteştii de Sus, rădăcinile şi mai vechi ale neamului Nicuţar aflându-se, cică, în Mănăstirea Humorului. Cum, în Mănăstirea Humorului este menţionat, anterior, doar un MICUŢAR, Ion (1896, Mănăstirea Humorului, D2D[1], 414), înseamnă că toţi provin din acelaşi neam şi că vorbim, practic, despre o identitate comună între acest Ion şi NICUŢAR, Ilie, Vasile, Luca (1903, Pârteşti-Suceava, D2N[2], 50), Constantin (1914, Pârteşti-Suceava, D2N[3], 54). Din acelaşi nume derivă şi neamul Licuţar, grafiar astfel pe la Câmpulung, unde au existat şi există încă mulţi Micuţar.

 

Mie, după o bucată de zi însorită, nu-mi rămâne decât să-mi arăt consideraţia faţă de domnul inginer Nicuţar, reproducând povestea meleagurilor care i-au fascinat copilăria:

 

PÂRTEŞTII DE SUS şi DE JOS. Pârteştii şi Soloneţul, care au parte de o primă atestare documentară în 13 aprilie 1415 sunt, de fapt, cele două sate Pârteşti de astăzi, Pârteştii de Sus şi Pârteştii de Jos, Soloneţul contemporan, din nordul Pârteştilor de Sus, fiind o localitate târzie, înfiinţată cu colonişti polonezi, iar Soloneţul natal al criticului literar Adrian Dinu Rachieru, fiind alt sat decât Pârteştii de Jos, şi el foarte vechi. Prin uricul menţionat al lui Alexandru cel Bun, voievodul întărea mănăstirii Humor, ctitoria lui Oană vornic de Tulova, „un sat la obârşia Soloneţului, unde a fost Tatomir şi Părtea şi seliştea lui Dienliş”. Numele lui Părtea s-a înveşnicit în cel al satelor, tot aşa cum şi numele lui Dienliş a stăruit, vreme de veacuri, în numele cătunului pârteştean Deleni.

 

1490: În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se aflau şi „a 39-a biserică, cu popă, din jos de Vlad Negrul, unde a fost popa Matii; a 40-a biserică, cu popă, la gura Soloneţului”.

 

1475: Mănăstirea Humor capătă noi urice de întărire asupra celor două sate în 25 aprilie 1475, în 2 iulie 1520, în 18 ianuarie 1536 şi în 30 noiembrie 1539, dar uricele acelea s-au pierdut, fiind distruse de cazacii lui Timuş Hmelniţchi, dar au fost refăcute, în 4 ianuarie 1663, de Eustratie Dabija Vodă, pe baza mărturiei egumenului.

 

1517: Pârteştii de Sus, numiţi încă, în 1517, Soloneţ, au fost cumpăraţi de Luca Arbore de la Taţea, fata lui Petre Dărman, şi de la neamurile ei cu 1.680 zloţi tătăreşti.

 

1766: În 15 ianuarie 1766, pentru că pârteştenii se lansaseră în comerţul cu horilcă (leac pentru holeră, cum fusese prezentată tăria galiţiană, adusă în Moldova, de negustori evrei, în vremea unei epidemii de holeră), egumenul Gherasim al Humorului s-a jeluit lui Grigore Ghica Vodă, care a dat poruncă straşnică, împuternicind numai „pe egumen să vândă mai întâi băutura mănăstirii şi nime din lăcuitorii acestor sate să nu vândă vin sau horilcă fără ştirea lui”.

 

1772: În 8 iulie 1772, vornicul Simion Tăutul, nepot din al doilea văr lui Dumitraşcu Nacul, primeşte partea de sat Soloneţ, în schimbul unei sume de bani pe care o avansase, de la nepoţii lui Dumitraşcu Nacul. Recensământul lui Rumeanţev[4], din 1772-1773, înregistrează la Soloneţul, în Ocolul Vicovilor, deci la Pârteştii de Sus, fără alte precizări, „21 – toată suma caselor”, însemnând 1 mazil, 2 popi, 1 femeie săracă, 2 argaţi ai mazilului şi 15 scutelnici ai postelnicului Iordache MILO. La Pârteşti, nume sub care se făcea referire la Pârteştii de Jos, era „43 – toată suma caselor”, însemnând 2 mazili, 1 ruptaş, 4 argaţi ai lor, 4 femei sărace, 2 popi şi 30 birnici. Moşia mănăstirii Humor din Pârteşti[5] beneficia salvogvardia preînălţatului Graf pentru „79 – toată suma caselor”, însemnând 43 de scutelnici ai mănăstirii Umor, 2 femei sărace şi 32 scutelnici ai mănăstirii cu salvogvardie.

 

1774: În 1774, cele două sate aveau, împreună, 75 familii, numărul lor ajungând, până în 1784, la 140 de gospodării. Din Ardeal au venit la Pârteşti, până în 1778, cu familiile, Matei UNGUREAN şi fraţii Simeon, Alexie şi Nicu POP din Prislop, Florea UNGUREAN din Nimigea, Toader SILVESTRU din Ruşii Bârgăului, Ioan FAGU şi Ioan UNGUREAN din St. Ioan, Tanasă CHIŞAN, Tudor CIMPOIAŞU, George BAIUS şi Mihail LUPAN din Bistriţa, Ioan POPA din Dicea, Anton PETRUŞ din Dumbrava, Simeon IEPURE din Berghea, Vasile BUDEANU din Ocniţa, Nicuşor VĂSCAN din Guga-Someş şi Vasile ŞTEFANCA din Bruduşca.

 

 

1779: Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Pârteştii de Sus a fost construită în 1779 şi renovată în 1860-1861. Biserica Sfântului Nicolai din Pârteştii de Jos avea să fie construită, pe locul fostei bisericuţe, între anii 1885-1887 şi sfinţită în 1888. În 1843, biserica din Pârteştii de Sus, cu 691 enoriaşi în Pârteşti şi în Cacica, îl avea paroh pe Ioan DAN, iar cea din Pârteştii de Jos, cu 1.183 enoriaşi, pe Ioan TARNOVIEŢCHI. În 1876, Pârteştii de Sus, cu 1.367 enoriaşi, îl aveau paroh pe Dimitrie DAN, iar Pârteştii de Jos, cu 2.184 enoriaşi, pe Vasilie CIUERCOVICI. În 1907, la biserica din Pârteştii de Sus paroh era Ilarion BĂDĂLUŢĂ, născut în 1856, preot din 1885, paroh din 1901, iar cantor, din 1901, Grigorie BUJENCU, născut în 1854, iar la biserica din Pârteştii de Jos paroh era Ilie de ANDRUHOVICI, născut în 1848, preot din 1874, paroh din 1883, preot cooperator fiind Ioan IENACHI, născut în 1876, preot din 1900, iar cantor, din 1900, Ioan HALI, născut în 1857.

 

1788, Hacquet: „În munţi, sunt izvoare sărate, „Slatina de la Pleşca” şi „Slatina de la Plossi” (N.N.: Plosci), cu puţurile lor. Alături, o instalaţie pentru evaporarea apei. Austriecii au mai întemeiat, aici, 5 rafinării. Mai departe, alte 3 puţuri, la Slătioara, Trestieni şi Pârteşti[6].

 

1809: „Bucovina este foarte bogată în sare gemă. Această substanță minerală este descoperită într-un număr mare de locuri din această provincie, cum ar fi, de exemplu, în Pârteşti (Partistin, în text – n. n.). Minele de sare de rocă (gemă – n. n.) aparțineau, în trecut, locuitorilor. De când guvernul a devenit stăpânul lor, el a fost singurul comerciant al acestei mărfi. Se exploatează sarea gemă de la Cacica (Katschika, în text – n. n.); în 1796, s-au extras până la 10.000 de chintale (56.000 de kilograme). Astăzi, această exploatare s-a redus foarte mult. Calitatea sării obținute din Bucovina este atât de apreciată, încât este preferată în Moldova mai mult decât cea din Galiţia. Bukovina are cinci fabrici de prelucrarea sării, a căror producţie este considerabilă”[7].

 

1832, mai 2: După ce planurile de soluţionare a colonizărilor noi, în zona Solca, au fost discutate detaliat, s-a decis aşezarea a 24-25 familii germane sau slovace, în condiţiile existente ale colonizării, printre „moldovenii din satul Pârteşti”, decretul privind recunoaşterea noii colonii fiind dat în 24 octombrie 1835[8].

 

1835: „Datorită confirmării Coloniei, raportul a fost trimis în camera de judecată, la data de 24 octombrie 1835. Între timp, în primăvara anului 1836, autoritățile bucovinene începuseră să le ofere coloniștilor celelalte facilităţi. A existat o dispută cu primăria  Pârteştii de Sus, pentru acceptarea, în Warniza, colonilor care s-au mutat recent în zonă. Conform raportului Oficiului Economic Solca, din 8 iunie 1835, problema a fost următoarea. Primăria din Pârteşti a fost informată, în martie, că aici va fi întemeiată o așezare slovacă. Comunitatea pârteşteană a deschis un proces, la 31 martie, la biroul raional. Când pădurarul din Fürstenthal a repetat măsurarea și distribuirea parcelelor de pădure, în luna mai, iar slovacii au început să defrişeze şi să cultive secțiunea forestieră Warniza, ei au fost stopaţi de conducerea primăriei din Pârteştii de Sus, deoarece, până acum, localnicii își păscuseră vitele pe ea. Acum slovacii au reclamat, administrației raionale, că moldovenii le-au distrus gardurile și i-au împiedicat să lucreze. Directoul Koch a mers, apoi, el însuși la faţa locului și a confirmat că deteriorarea gardurilor a fost minoră; pe de altă parte, un grup de 40 de femei și copii din Pârteşti s-a adunat pentru a-i insulta pe slovaci și pentru a-i deranja pe câmpuri. La vremea aceea, primarul de la Pârteştii de Sus nu era acasă. Administratorul a anunțat că, dacă cineva i-a deranjat pe slovaci, el a fost vinovat, deoarece a fost neliniștit împotriva autorităților. Slovacilor li s-a spus să continuie munca pe câmpuri; o pășune forestieră a fost atribuită comunităţii din Pârteşti. În două zile, doi deputați din comuna Pârteştii de Sus au venit la Biroul economic și au făcut declarația scrisă, datată 24 mai 1835, prin care avertizau că, şi cu riscul vieţii, nu vor renunţa la dreptul lor. Biroul economic a transmis raportul la Biroul districtual din cauza contradicției dintre comunități. Şase delegaţi, în frunte cu preotul Toma din Pârteşti au fost chemați, ca să li se explice nelegalitatea acţiunilor pâteştenilor, avertizându-i să fie calmi și ascultători. Deputații au răspuns că comunitatea nu ar putea exista fără pășunea luată, mai ales după ce şi o altă bucată de pășune, care nu făcea parte din Warniza, le-a fost luată. Administratorul Koch, care a avut în vedere anterior construirea unei fabrici de produse lactate acolo, își încheie raportul cu comentariul potrivit căruia el însuși s-a opus fundamental atribuirii acestor păşuni slovacilor și că este de părere că pârteştenii au protestat nu din pricina pășunatului, spațiul fiind mic, bun doar pentru pășunat gâştele, vițeii și porcii. Dacă o găină ar zbura prin curtea pârteşteanului, peste păşune, imediat ar ajunge în curtea slovacului. Biroul raional a decis, 12 august 1835, împotriva recursului pârteştenilor. Drept urmare, la 3 septembrie 1835, administrația regională a dat Oficiului Economic Solca sarcina de a transfera imediat secțiunea forestieră Warniza către slovaci și de a povăţui comunitatea din Pârteştii de sus să accepte o altă pășune forestieră”[9].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Solca (judecătorie raională), Arbore cu Bodnăreni, Bălăceana, Botoşana, Clit cu Lichtenberg, Iaslovăţ, Cajvana, Comăneşti, Ludihumora, Pârteştii de Sus cu Soloneţul Nou sau Slovac, Cacica, Pârteştii de Jos, Poieni”[10].

 

1875: În 1875 a fost deschisă o şcoală cu 6 clase la Pârteştii de Jos, iar în 1888, o şcoală cu 4 clase, în Pârteştii de Sus[11].

 

1888: În 6/18 august 1888, notar comunal la Pârteştii de Sus a fost ales cantorul bisericesc Gavril Şindilariu, înaintaşul lui fiind solcanul Leon Holzdrager, de care pârteştenii nu erau deloc mulţumiţi. În 21 august / 2 septembrie 1888 a fost ales comitetul şcolar din Pârteştii de Sus, format din administratorul parohial Ilarie Bădăluţă,, din învăţătorul Nicolai Hurjui, din antistele comunal Artemi Gorcea, din adjunctul antistelui Onufrei Ciornei, din deputatul comunal Spiridon Lupăescu, din notarul Gavril Şindilariu şi din gospodarul Simion Lupăescu[12].

 

1890: În 1890, Pârteştii de Jos aveau 2.528 locuitori, 2 preoţi (Ilie Andruchovici şi Victor Mitrofanovici, cantor fiind Ioan Halip) şi trei învăţători (Alexandru Cozarchevici, Anastasie cavaler de Barbier şi Iulia Rotopan). Primar era Ioan a Teodor Andronic. Pârteştii de Sus aveau, în acelaşi ani, doar 1.160 de locuitori, păstoriţi de preoţii Dimitrie Dan şi Ilarion Bădăluţă, de învăţătorul Leon Cechovschi şi de cantorul Gavril Şindilariu.

 

1890: „Întru plăcuta aducere aminte de căsătoria Alteţei Sale Împărătesei a arhiducesei Maria Valeria cu Alteţa Sa împărătească Archiducele Francisc Salvator, comi­tetul filialei „Şcoala română” din Pârteştii de Sus a decis a înfiinţa o bibliotecă pentru învăţăceii şcoalei poporale din loc. În scopul aceasta, au contribuit: Cucernicia sa părintele Ilarie Bădăluţă 1 florin; dna Elena Bădăluţă 1 florin; domnişoara Victoria Dan 1 florin; Cucernicia sa părintele Dimitrie Dan 1 florin; dl Emil Cozub, jude districtual 2 florini; dl Isidor Ernei, perceptor Solca, 1 florin; dl Ludwig Schex, controlor de perceptorie 50 cruceri; Preaoucernicia sa dl Teodosiu Iliuţu l florin; Cucernicia să părintele Niculaiu Popovici 45 cruceri; dl Frauz Ebellin, purtătorul cărţilor funciare în Solca, 50 cruceri; dl Ilie Babin, cancelist în Solca, 50 cruceri; dl Alexandru Braha, apotecar în Solca 1 florin; dl E. Adamowski, magistru poştal în Solca 50 cruceri; dl. Salamon Schätz, hotelier în Solca 1 florin; Cucernicia sa părintele Leon Maximovici 50 cruceri; Cueernicia sa părintele Gheorghi Popescu 50 cruceri; dl Filip Hohental, în Solca, 20 cruceri; dl Kuttlar 30 cruceri; dl Gross 1 florin; dl Dr. Luttinger 1 florin; dl. Anhauch 1 florin; dl Pressner l florin; dl Botuşan 1 florin; dl. Dr. Maier 1 florin; dl Popadiuc, învăţător, 50 cruceri; dl Victor Vasilovschi, practicant în Solca, 1 florin. / În numele comitetului, roagă subsemnatul preşedinte pe toţi prea onoraţii contribuanţi a primi, şi pe această cale, mulţămita cea mai călduroasă pentru ofertele Domniilor Lor. Cotele ce vor mai incurge, precum şi numele contribuanţilor se vor publica în coloanele acestui jurnal. Asemenea, se va publica, la timpul său, numele, preţul şi locul de unde se vor fi procurat cărţile din care se va alcătui această bibliotecă. / Pentru comitet, Ilarie Bădăluţă, / Preşedinte”[13].

 

1902: Banca populară din Pârteştii de Jos s-a înfiinţat în 16 martie 1902, sub preşedinţia preotului Alexandru Cozarchievici.

 

1903: O scrisoare de susţinere a preotului cooperator, scris de învăţătorul Alexandru IGNĂTESCU, în 15 februarie 1903, menţionează următoarele nume de gospodari semnatari din Pârteştii de Jos: Nicolai alui Ştefan STRATON, Vasile alui Nichifor ANDRONIC, Ioan alui Petru STRUGARIU, Iftimie alui Andrei POPOVICI, Ioan alui Gavril TODOSI, Sevastian ŢABREA, Toader alui George POPOVICI, Lazăr alui Andrei STRATON, Donisă alui Doroftei STRUGARIU, Ioan CIORNEI, Grigori MIRĂUŢĂ, Petrea STRATON, Panteleimon alui George BULIGA, Nicanor alui Iftimie POPOVICI, Ştefan alui Pavel STRATON, Leonti TOMA, Iftimie POPOVICI, Ştefan alui Pavel STRATON,  Leonti TOMA, Samuil STRATON, Gherasim STRUGARIU, Ignat alui Samuil STRATON, Mihai alui Samuil STRATON, George alui Ioan POPOVICI, Dumitru alui Ioan STRUGARIU, Ilie NICUŢARIU, Ioan alui Iacob ANDRONIC, Luchian MIRĂUŢĂ, Vasile CIORNEIU, Nichifor EPURE, Leonti MOROŞAN, Ştefan CIORNEIU, Simion LĂZĂREAN, Simion alui Ioan TURCULEŢ, Toader alui Vasile STRUGARIU, Simion alui Ştefan SAVA, Gherasim alui Toader CIORNEIU, Simion EPURE, Ştefan alui Leonti COJOCARIU, Toader LAZAROVICI, Petru alui Ioachim POPOVICI, Leonti CIORNEIU, Ioan alui Nistor STRUGARIU, Pavel MOROŞAN, Miron alui Miftodi ANDRONIC, Savu LUNGU, Pavel TURCULEŢ, Simion LUNGU, Ioan alui Grigori STRUGARIU, Vasile alui Petru TURCULEŢ, Maxim SAVA, Nicanor POP, Nistor SAVA, Toma UNGUREAN, Axenti SAVA, Grigori TOMA, Doroftei STRUGARIU, Toader PŞARASCA, Lazăr TOMA, Petru TURCULEŢ, Dumitru STRATON, Ignat STRATON, Luca NICUŢARIU, Iovu SAVA, Ilie ŞOREC, Iosif STRATON, George alui Alexa MIRĂUŢĂ, Grigore POPOVICI, Alexa MIRĂUŢĂ, Toader alui Alexa MIRĂUŢĂ, Toma MIRĂUŢĂ, Donisă MIRĂUŢĂ, George ŢURCĂ, Grigori LĂZĂREAN, Grigori alui Ioan alui Vasile MIRĂUŢĂ, Petru alui Gherasim MIRĂUŢĂ, Panteleimon alui Ioan alui Gherasim MIRĂUŢĂ, Grigori alui Filip STRUGARIU, George MOROŞAN, Simion alui Toader TURCULEŢ, Lazăr alui Simion MIRĂUŢĂ, Ilarion alui Simion MIRĂUŢĂ, Toader alui Simion MIRĂUŢĂ, Anton FLOAREA, Roman TURCULEŢ, Ioan MATEŞ, Niculai UNGUREAN, Simion alui Filip STRUGARIU, Ioan STRATON, George alui Mihai MEREUŢĂ, Ioan alui Dumitru LĂZĂREAN, Ioan SACHLEAN, Toma STRUGARIU, Samuil STRUGARIU, Ioan LĂZĂREAN, Toader ŢABREA, Ioan STRUGARIU, Trifon alui Ilie STRUGARIU, Pavel TODOSI, Donisă alui Doroftei STRUGARIU, Ioan alui Toader STRUGARIU, Ieremie ANDRONIC, Petru alui Ilie TURCULEŢ, Ilie alui Niculai TURCULEŢ, Luca alui Anton ŢABREA, Ioan alui Anton ŢABREA, Gavril RUNCAN, George alui Niculai STRATON, George alui Ilie TURCULEŢ, Simion BULIGA, Toader POPOVICI, Artemie STRUGARIU, George alui Axenti STRATON, Iftimie alui Leonti STRUGARIU, George alui Nichifor ANDRONIC, Mihai alui George DAN, Vasile alui Luca NICUŢARIU, Grigori alui Toader TODOSI, Simion alui Trifon STRUGARIU, Simion alui Ioan MIRĂUŢĂ, Grigori alui Filip MOROŞAN, Filip alui Doroftei STRUGARIU, Gavril alui Luca STRUGARIU, Simion alui Gherasim BULIGA, Precop CIORNEIU, Ioan al Paraschi ANDRONIC, Grigori alui Tanasă STRUGARIU, Dumitru alui Vasile TODOSI, Samuil alui Simion STRUGARIU, Vasile BAHAN, Toader alui Anton CIORNEIU, Pavel alui George STRATON, George SAVA, George alui Samuil SAVA, Ioan alui Donisă STRUGARIU, Vasile alui Ioachim POPOVICI, George BULIGA, Ioan alui Mihai SAVA, George alui Nicanor DAN, Mihai alui Ştefan LUNGU, Toader alui Vasile ANDRONIC, Ilie alui Doroftei SAVA, Petru alui Grigori BULIGA, Maria alui Ilie STRATON, Ioan alui George BULIGA, Petru TURCEAC, Gavril alui Leonti ANDRONIC, Ioachim a lui Miftodi SAVA, Toader alui Ioan RUNCAN, Ana a lui Chirilă TURCEAC, Roman alui Miftodi BULIGA, Dometie alui Ioan RUNCAN, Ilie alui Pavel STRATON, Donisă POTEICIUC, Ioan alui Vasile TODOSI, Toader alui Filip MOROŞAN, Ioan alui Constantin NICUŢARIU, Toader alui Anton TODOSI, Ioan alui Toader CIORNEIU, Ilie PARASCA, Nicolai alui Petru MATEŞ, Simion alui George TODOSI, Dumitru alui Grigori STRUNGARIU, Constantin alui Ilie STRUNGARIU, Trifan alui Toader LĂZĂREAN, Simeon alui Luca STRUGARIU, Nichifor alui Luca STRUGARIU, George alui Trifan LĂZĂREAN, Simeon alui Constantin STRUGARIU, Grigori alui Filip STRUGARIU, Grigori alui Ioan ANDRONIC, Grigori alui Toader STRUGARIU, Alexa CRĂRULEAC, Zaharie alui Mihai TODOSI, Gavril alui Sidor STRATON, Ioan DRANCA, Simeon alui Constantin VOROBCHIEVICI, Nistor RUXANDARIU, Costan alui Vasile RUXANDAR, Iacob BRUMĂ, Toader BRUMĂ, Iacob alui Dumitru STRUGARIU, Irina alui Foca TODOSI, Ioan STRUGARIU, Dumitru STRUGARIU, Savu RUXANDARIU, George TODOSI, Tanasă RUXANDARIU, Lazăr STRATON, Gavril ŢURCĂ, Dumitru ŢURCĂ, Ioan ŢURCĂ, Petru STRUGARIU, Iacob MOROŞAN, Domnica TODOSI, Ilie alui George SAVA, Vasile alui Nicuţă SAVA, Ieremie EPURE, Vasile ZABREA, Pavel alui Gavril SAVA, Vasile VOLIN, Ioan CRĂNILEAC, Grigori alui Ioan alui Vasile MIRĂUŢĂ, George alui Luca STRUGARIU, Spiridon RUXANDARIU, Toader HABRILIUC, Matei alui Dumitru STRUGARIU, Ştefan alui Donisă STRUGARIU, George alui Donisă STRUGARIU, Ştefan NICUŢARIU, George alui Vasile STRUGARIU, Luca alui Vasile STRUGARIU, Filip alui Procop STRUGARIU, Grigori alui Ilie STRUGARIU, Dumitru alui Ilie STRUGARIU, Ion alui Mihai TODOSI, Vasile TODOSI, Trifon alui Gavril TODOSI, Tanasă STRATON, Ioan alui Ştefan MIRĂUŢĂ, Anisia lui George MIRĂUŢĂ, Dumitru alui Andrei POPOVICI, Paraschiva lui Grigore MIRĂUŢĂ, Iacob alui Nistor STRATON, George alui Vasile TODOSI, George alui Filip TODOSI, Anton ANDRONIC, Toader RUNCAN, Andrei STRATON, Dumitru alui Luca SOLCAN, Leonti TODOSI, Costan LUNGU, George alui Donisă STRUGARIU, Petru alui Filip LUNGU, Grigori alui Ioan TODOSI, Costan MATEŞ, Gavril RUXANDARIU, Iacob alui Alexa ŢABREA, Isidor alui Anton TODOSI, Costan alui George ANDRONIC, Grigori alui Panteleimon LĂZĂRESCU, Alexa alui Grigori LĂZĂREAN, Nichifor alui Toader STRUGARIU, Simeon alui George ANDRONIC, Silvestru alui Toader POPOVICI, Petru alui Vasile ŢABREA, Simeon alui Vasile ŢABREA, Ioan alui Filip CRĂCIUN, Dumitru alui Vasile ANDRONIC, George alui Toader ŢABREA, George alui Dionis alui Doroftei STRUGARIU, Vasile alui Spiridon RUNCAN, Vasile alui Ion SAVA, George alui Donisă alui Chiruţă STRUGARIU, Simion alui Filip alui Doroftei STRUGARIU, Ioan alui Gavril SOLCAN, Simeon alui Toader STRATON, Ilie alui George SAVA, Samuil alui Ion EPURE, Nicanor alui Nichifor STRUGARIU, Trifon alui George ANDRONIC, George alui Roman BULIGA, Ion alui Meftodi BULIGA, Nichita alui Ilie TURCULEŢ, Sava UNGUREAN, Mihai alui George DAN şi George alui Panteleimon DAN[14].

 

1904, Nicolae Iorga: „Mai la vale, străbatem satul-model al Părteştilor-de-sus, care-şi arată în toate inscripţiile şi în firma şcolii „poporale” firea sa neaoş românească”[15].

 

1906: „Pentru internatul de băieţi „Vasile Cocîrlă” din Suceava au avut bunăvoinţa a dărui: La colecta făcută de dl învăţător superior Emanuil Cimpoeş, împreună cu gospodarii Vasile Creţu, Niculai a lui Ioan Gorcea şi Gavril a lui Ilie Dan din Pârteşti de Sus, cu rezultatul 2 ţuhale grăunţe de păpuşoi, 2 ţuhale barabule, 1 sac fasole şi 1 pătrare mazere, şi 8 coroane bani gata, au contribuit: George Lupaescu, Spiridon Sava, Andrei Andronic, Grigori Andronic, Artemi Andronic, Dimitrie Andronic, Gavril şi Ilie Dan, Dimitrie şi Niculai Gorcea, Simion Andronic, Anton, Zaharie şi Zenovia Gorcea, Ioan Andronic, Nichifor Andronic, Nicanor Andronic, Timofti Andronic, Toma şi Domiţian Andronic, Nicanor Cojocariu, Ieremie Ungurean, Anton Zahatiuk, George Andronic, Miftodi Creţu, Costan Andronic, George şi Artemi Lupaescu, Grigori Sava, Vasile Creţu, Vasile Finiş, George Ciornei, Lazar Boloca, Dumitru Bodnariuc, George Oltean, Iftemia Lupaescu, George Cureşciuc, Ioan Lupaescu, Dumitru Sava, N. Haber, domnişoara Olga Vasilovici, învăţătoare, Emanuil Cimpoeş şi Simion Cojocariu. Pentru toate aceste daruri li se exprimă mărinimoşilor sus numiţilor donatori, în numele elevilor din internat, mulţămita cea mai profundă. Administraţia internatului îşi esprimă dorinţa, ca exemplele părintelui paroh Pohaţă şi a superiorilor Alexandru Ţăran şi Emanuil Cimpoeş să nu rămână singuratece / Suceava, în decembrie 1906”[16].

 

1907: „Comuna Pârteştii de Sus nu este reprezentată în mod legiuit; gerentul ei este dl Victor Hacman. Numitul domn a influienţat alegerea dlui Aurel de Onciul, după cum se poate vedea clar din prostetele alegătorilor din acest sat, mergând, noapte de înainte de 23 Mai 1907, pe la alegători, lipindu-le pe ţidulele lor numele dlui Aurel de Onciul. Martorul Dorimidont Popovici ne va documenta că învăţătorimea din Pârteşti de Sus a dezvoltat, chiar în faţa locului de alegere, cea mai febrilă agitaţie pentru dl Onciul şi că comisarul de alegere, dl Hacman, n-a făcut nimica pentru a pune stavilă acestor agitaţii ilegale. Tot dl Popovici şi parohul Ilarie Bădăluţă, şi controlorul la comitetul ţării, Cercavschi, vor dovedi că acest Victor Hacman n-a oprit deloc, în cursul zilei întregi, agitaţia cea mai intesivă a doi ţărani din districtul Dornei pentru dl Aurel de Onciul”[17].

 

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[18], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Maranda GHERMAN (88 ani în 1908) din Pârteştii de Sus, şi de la Elena POPOVICI (fără vârstă menţionată, în 1907) şi Paraschiva RUCSANDARI (fără vârstă menţionată, în 1907) din Pârteştii de Jos.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Pârteştii de Jos, comună rurală, districtul Gurabumora, aşezată pe pârâul Soloneţ, spre Est, şi ap­roape lipită de Cacica. Suprafaţa: 15,85 kmp; popu­laţia: 2.466 locuitori români, de religie gr. or. Se compune din vatra sa­tului, cu 2.436 locuitori, din cătunul Bucovăţ şi din târla Strigoaea. Este aşezată lângă drumul districtual Cacica-Suceava; staţie de drum de fier a liniei Hatna- Câmpulung; are o şcoală po­pulară, cu 3 clase (deci, 90 şcolari – n. n.), o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, şi o casă de economie românească. Forma, odată, un singur sat şi moşie cu Pârteştii de Sus, sub numirea de Pârteşti, şi aparţinea mănăstirii Humorul, după dania unui oarecare Voevod Ştefan, confirmată la 1633 de Eustatiu Dabija Vodă. Aci se văd o mulţime de tumuli, numiţi de popor mo­vile tătăreşti. Populaţia se ocupă cu creş­terea vitelor şi puţin cu agricultura. Comuna posedă 987 hectare pământ arabil, 376 hectare fânaţuri, 13 hectare grădini, 477 hectare imaşuri, 2.973 hectare păduri. Se găsesc 139 cai, 1.064 vite cornute, 785 oi, 1.163 porci, 25 stupi. Pârteştii de Sus, comună rurală, distictul Gurahumora, aşezată pe pârâul Soloneţ, spre Nord, şi lipită de Cacica. Suprafaţa: 9,25 kmp, îm­preună cu Soloneţul Nou are o populaţie 1.163 locuitori români, de religie gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra sa­tului, cu 1.151 locuitori, şi târla Dealul Cojocului. Este străbătută de drumul principal Solca-Gurahumora; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Mihail şi Gavril”, de care ţine şi comuna Soloneţul Nou, şi târgul Cacica. Forma, odată, un singur sat singur sat şi moşie cu Pârteştii de Jos, sub numirea de Pârteşti, şi aparţinea mănăstirii Humorul, după dania unui oarecare Voevod Ştefan, confirmată la 1633 de Eustatiu Dabija-Vodă. Populaţia se ocupă cu creş­terea vitelor şi puţin cu agri­cultura. Comuna posedă 762 hectare pământ arabil, 451 hectare fânaţuri, 14 hectare grădini, 588 hectare imaşuri, 2.034 hectare păduri. Se găsesc 66 cai, 581 vite cornute, 290 de oi, 540 porci, 69 stupi”[19].

 

1914: „De la începutul războiului, până în momentul de faţă, s-au făcut, în Bucovina, trei serii de recrutări pe faţă şi una pe sub mână. Prima a fost făcută la începutul lui decembrie 1914, când au început ruşii a înainta vertiginos spre centrul Bucovinei; a doua, s-a ţinut prin martie 1915, după retragerea ruşilor peste Prut, şi a treia, la începutul lui mai 1915. La prima recrutare, s-au prezentat tineri, de la 18, la 21 de ani, şi toţi dispensaţii, de la 24, la 36 de ani, la a doua, toţi bărbaţii, de la 18, la 42 de ani, şi, la a treia, toţi bărbaţii, de la 18, la 50 de ani. Formarea companiilor de „legionari” n-a fost alta nimică, decât o recrutate deghizată. / Recrutările acestea constituie un asasinat ruşinos, la adresa ţărănimii din Bucovina, căci, în vestul monarhiei, ele nu s-au făcut deloc, ori s-au ţinut mult mai târziu şi cu mai puţină rigoare. Felul cum s-au făcut ele în Bucovina este mai mult o deportare în masă a elementului românesc, căci, din cei care s-au prezentat, 98 la sută au fost recrutaţi şi transportaţi imediat tocmai în văile alpine ale Stiriei. În faţa comisiilor de recrutare, care erau numai o formalitate – mai simplu ar fi fost dacă li s-ar fi dat ordin jandarmilor să ia lumea cu ridicata şi s-o escorteze spre Stiria –, s-au petrecut scene tragicomice şi ridicole. Recruţilor, tuberculoşi şi uscaţi ca toaca, li se spunea că vor fi perfecţi cavalerişti, fiind uşori pe cai; miopilor li se răspundea că vor fi cei mai buni infanterişti, căci, nevăzând duşmanul de la distanţă, vor înainta până în faţa lui şi-l vor zdrobi. / Mulţi au fost recrutaţi, fără să mai fie dezbrăcaţi, examinaţi sau chiar ascultaţi asupra defectelor ce le aveau. Unui flăcău bolnav, care, ţinându-se cu mâinile de stomac, spunea că are vătămătură (dureri cronice de stomac), i s-a răspuns: „Recrutat ca tânăr cu termen redus, dacă ai bacalaureatul”. Au fost recrutaţi orfani, văduvi, cărora le-au rămas acasă câte şapte copii mici şi fără nici un scut. Se înţelege că, faţă de străini, s-au făcut, de toate trei recrutările, abateri culpabile. Sub diferite pretexte ridicole, erau dispensaţi, după ce vărsau, în mâna medicului sau a altui personaj din comisie, suma necesară. Cei care, totuşi, au fost recrutaţi, au fost eliberaţi de comisiile super-arbitrare din Stiria, care, după cum s-a dovedit mai târziu, lucrau în deplină înţelegere cu cele din Bucovina. Dintre 480 de recruţi bucovineni, care s-au prezentat înaintea comisiei de super-arbitrare din Donawitz (Stiria), numai 20 au fost aflaţi apţi. De notat e că, din cei 480, numai 16 erau români, care au fost recrutaţi cu toţii, pe când între 464 străini, numai 4 au fost aflaţi apţi. Puţinii români, care au fost eliberaţi de comisiile de super-arbitrare, n-au mai fost lăsaţi să se întoarcă acasă, sub pretext că Bucovina e zonă de război. Ei au fost adunaţi într-o tabără, la Baden, şi, de acolo, ataşaţi, pe furiş, câte câţiva, la fiecare batalion, ce trecea pe acolo, mergând spre câmpul de luptă. Toţi recrutaţii din Bucovina au făcut drumul spre Stiria pe cheltuiala lor. / Acolo, au fost chinuiţi, în mod barbar, cu foamea şi cu instrucţia, trataţi ca nişte animale. Din gura superiorilor, n-au auzit alte cuvinte, decât: „Valahi puturoşi, bandiţi, numai de spânzurat sunteţi buni!” etc. Un anume Onoi, din Băişeşti, mut din naştere, era zilnic bătut, „pentru că nu vrea să vorbească”. Abia după trei săptămâni, s-au convins superiorii lui că, într-adevăr, e mut. Mulţi au înnebunit, în urma acestui tratament barbar. Un fecior din Pârteşti a fost aruncat, nebun, în închisoare şi, pe motiv că se face, a fost bătut până ce a murit, într-o bună zi. Toţi românii au fost trimişi, după o instrucţie de maximum patru săptămâni, pe câmpul de luptă din Carpaţi şi din Polonia rusească”[20].

 

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost depusă de „Rezervistul Damian Lupescul, Pârteştii de Sus, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Constantin Nicuţar, Pârteşti, Regimentul 22, rănit; Sergentul Strugariu, Pârteşti, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Ion Ungurean, Pârteşti, Regimentul 22, rănit”[21]; „Infanteristul Lexa Pop, Pârteştii de Jos, Regimentul 22, rănit”[22]; „Glotaşul Nicolae Buliga, Pârteştii de Jos, Reg. 24, mort (1-10.06.1915)”[23]; „Infanteristul Lucan Androniuc, Pârteştii de Sus, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Roman Androniuc, Pârteştii de Sus, Regimentul 22, rănit”[24].

 

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă a găsit inimi generoase printre pârteştenii aflaşi în armata austro-ungară. Genistul din Arbeiter Abtig I/41, Ciumeciu Dumitru, din Pârteştii de Sus, a dăruit 2 coroane, iar poliţiştii de la k. u. k. Feldjaegerbatallion Nr. 18, nu au rămas mai prejos. Tabria Ienzebe, din Pârteştii de Jos, a dat 1 coroană; Strugari Dumitru, din Pârteştii de Sus, şi Turceac Nicanor, din Pârteştii de Jos, Todos Miron, din Pârteştii de Jos – câte 1 coroană, iar Straton Leon, din Pârteştii de Jos, 50 fileri”[25].

 

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Solca făcea parte, ca locţiitor, şi Gheorghe Hojbota, agricultor, Pârteştii de Sus[26].

 

1930, iulie 17: „Ancheta în Bucovina. Ţăranii se plâng de proasta situaţie economică. Suceava, 16 (iulie). Reprezentanţii autorităţilor, care se află în localitate, domnii Cădere, secretar general la ministerul de interne, general Gavrilescu şi şeful de cabinet Cătuneanu, au vizitat numeroase comune din judeţul nostru: Bălăceana, Liuzii Humorului, Comăneşti, Pârteştii de Jos, Cacica, Păltinoasa, Gura Humorului, Solca etc., etc. Pretutindeni au stat de vorbă cu ţăranii, căutând să le arate că nu trebuie să dea ascultare derbedeilor care îi îndeamnă la dezordini. Ţăranii au răspuns că ei nu vor decât linişte şi nu se gândesc decât să-şi valorifice recolta, dar aşteaptă cu nerăbdare înfiinţarea creditului agricol”[27].

 

1930, iulie 18: „Joia grijilor în Bucovina. Străduinţele autorităţilor de a evita turburări. Suceava, 17 (iulie). Capii autorităţilor din Cernăuţi şi Bucureşti, aflători în Suceava, nu au o clipă de odihnă. Zilnic, judeţul este cutreierat în lung şi în lat, toate comunele sunt vizitate şi pretutindeni se supraveghează cu atenţie executarea măsurilor de ordine luate de centru. Ţăranii cer ca deputaţii să vină în mijlocul lor pentru a le asculta păsurile. Până acum, numai deputatul Gorcea a făcut aceasta. Zvonindu-se că în comuna Arbore s-ar proiecta dezordini, dl Gorcea, care este foarte popular acolo, a plecat imediat în comună, a luat contact cu consiliul comunal şi cu fruntaşii satului şi a reuşit să liniştească spiritele. Dl Gorcea a mai vizitat comunele Pârteştii de Jos, Pârteştii de Sus, Cacica, Botoşana, Cajvana etc.”[28].

 

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[29]: Andronic Vasile, fruntaş, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu în comuna Pârteştii de Jos, judeţul Suceava, mort la 28 iulie 1941”.

 

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[30]: Romocea Vasile, seria 1938, media 7,60, numit în comuna Pârteştii de Jos, postul IX, jud. Suceava”.

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[31], următorii învăţători şi învăţătoare: Dan Elena, comuna Pârteştii de Sus, jud. Suceava, media 7,72; Hopu Maria, comuna Pârteştii de Jos, jud. Suceava, media 8,83”.

 

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[32], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Turcan Emilia, la Pârteştii de Jos, p. 11, Mănescu”.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[33], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Busuioc Gheorghe, de la Pârteştii de Sus, la Bălăceana; Cosmaru Eleonora, de la Arbore Centru, la Pârteştii de Jos; Sezerman Nicanor, de la Pârteştii de Jos, la Todireşti; Cristofor Viorica, de la Dorohoi, la Pârteştii de Jos; Dziubinschi Ioan, de la Strigoaia, la Pârteştii de Sus; Vatriceanu Neonila, dela Pârteşti-Deleni, la Liteni”. „Ciornei V. Grigore, de la Pârteştii de Sus, la Suceava, Şc. Nr. 3. post I, vechime în grad; Sahlean Claudia, de la Pârteştii de Sus, la Botuşana, post VII, soţ preot; Busuioc Gheorghe, de la Bălăceana, la Pârteştii de Sus, post I, gradul cel mai mare”[34].

 

1948: „Tablou de întreprinderile naţionalizate trecute în administrarea comunelor, potrivit dispoziţiunilor art. 1, aliniatul penultim, din legea N. 119 din 1948, şi pentru care urmează să se ia deciziuni în cauză de către Preşedinţia Consiliului de Ministri: Moara şi gater fostă proprietate a fraţilor Hass din comuna Pârteştii de Jos”[35].

 

1948: „Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial[36], Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: „Fraţii Haas”, cu sediul în Pârteştii de Jos; „Tomuţ Iacob”, cu sediul în Pârteştii de Sus; „Curt Singer”, cu sediul în Cacica, Pârteştii de Jos”.

 

În cele două sate s-au născut sculptorul Ioan SÂRGHIE (8 martie 1893), cântăreţul de folclor Traian STRATON (18 octombrie 1936), doctorul şi publicistul Ioan IEŢCU (7 decembrie 1937), scriitorul Ilie DAN (11 septembrie 1938), artistul plastic Doina CATARGIU (30 ianuarie 1950), folcloristul Nicolae COJOCARU (6 iulie 1952), pictorul Francisc JISCA (1955) şi publicistul Cezar STRATON (16 octombrie 1857).

 

 

[1] Drăguşanul, Ion, Povestea aşezărilor bucovinene, II, N-Z, Suceava 2021

[2] Drăguşanul, Ion, Povestea aşezărilor bucovinene, II, N-Z, Suceava 2021

[3] Drăguşanul, Ion, Povestea aşezărilor bucovinene, II, N-Z, Suceava 2021

[4] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 341

[5] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 352

[6] Călători, X, II, pp. 820-822

[7] De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 227-233

[8] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 143

[9] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, pp. 290, 291

[10] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[11] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 43, 1876 p. 46, 1907 p. 125

[12] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 17, 15 septembrie 1888, p. 11, 12

[13] Revista Politică, Nr. 20, Anul V, 15 octombrie 1890, p. 7

[14] DEŞTEPTAREA, Nr. 11/1903, p. 1, 2

[15] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 49

[16] Apărarea Naţională, Nr. 1, Anul II, joi 3 ianuarie stil nou 1907, p. 3

[17] Apărarea Naţională, Nr. 84 şi 85, Anul II, duminică 17 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[18] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[19] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 158, 159

[20] Adevărul, 28, nr. 10354, 8 ianuarie 1916, pp. 1, 2

[21] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[22] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[23] Viaţă Nouă, IV, nr. 165 din 31 octombrie n. 1915, p. 2 – Supliment

[24] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[25] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[26] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[27] Adevărul, Anul 43, nr. 14279, joi 17 iulie 1930, p. 3

[28] Adevărul, Anul 43, nr. 14280, vineri 18 iulie 1930, p. 3

[29] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[30] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[31] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[32] Monitorul Oficial, Nr. 277, 3 decembrie 1945, p. 10553

[33] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[34] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912

[35] Monitorul Oficial, Nr. 229, 2 octombrie 1948, p. 7974

[36] Monitorul Oficial, Nr. 167, 22 iulie 1948, pp. 6049-6052


Cine este Mihai Horodnic?

 

 

 

„Şi aceasta se întâmpla prin anii 1923-1924. Erau de-acum strânşi ghem într-un fel de cenaclu tradi­ţional la Rădăuţi, care la liceu s-a continuat până azi, recuno­scut apoi de scoală, iar revista „Mugurul” a căpătat îngăduiala direcţiunii să apară oarecum oficial, în gata întregii lumi şcolare, ba şi pentru exterior, cu numele „Muguri”, în februarie 1924.

 

Ce bucurie rară! Să vezi revista aceea pe care au picu­rat luminile privirilor lui Mihai Horodnic, s-o vezi acoperita cu romantice heleşteie albastre şi cu plâns muzical de tei şi de mesteceni ce-şi scuturau melancolia peste chipul cu obraz ru­men al poemelor; să vezi zăvoaiele, colinele dulci, ape ce vi­sau ca nişte domnite adormite lângă versurile în care strălucea depărtat luna sau fuiorul de nea al colindelor, ca nişte con­stelaţii pe veci aprinse, ce înduioşare!

 

*

 

Din februarie 1924 până în 1926, revista „Muguri” a fost redactată prin stăruinţa, munca, migala şi îndărătnicia lui Mihai Horodnic, la a cărui încăpăţânare de a scoate revista cu orice preţ s-au alăturat şi ceilalţi, cei dintâi cavaleri ai poeziei. În „Muguri” au apărut aproape toate poeziile lui Mihai Horodnic, în „Muguri” a debutat ampla inspiraţie a lui Iulian Vesper (pe atunci, Oreste şi T. C. Grosu), Ionel Negură, acolo toţi ceilalţi, până la Ion Roşca (E. Valerian), Aurel Prelipceanu şi Constan­tin Rotariu.

 

La „Muguri” trebuie să-şi aducă aminte şi E. Giurgiuca, Ardeleanul, cum a colaborat şi poate mai are pe undeva scri­sori de la cei dintâi poeţi iconari ai Bucovinei.

 

În vremea aceea, la nici o altă şcoală din Bucovina nu se manifestaseră încă elevii cu asemenea interesante acţiuni. Mai târziu, a apărut, la Cernăuţi, revista „Speranţa” a unui liceu de băieţi şi, după aceea abia, confederaţia estică a dlui Barbu Sluşanschi, de la liceul „Aron Pumnul”, nici nefiind vorbă de mult mai tardiva tabără literară a dlui Mircea Streinul, cu „Caietul celor 4”.

 

„Muguri” apărea lunar sau o dată la două luni, cu bucăţi în proză şi versuri, note, cronică, ultimele fiind din pana lui Horodnic.

 

Cine este Mihai Horodnic şi meritul lui poetic au spus-o, cu pricepere, domnii Iulian Vesper, în „Orion” (I, 6, 15 Iulie 1933) şi  „Glasul Bucovinei” (19 August 1936), Vasile Posteucă, în ediţia de poezii „File din poveste” (Ed. „Mitropolitul Silvestru”, Cer­năuţi) şi în „Haiducii” (Ed. I. E. Torouţiu,. Bucureşti). Dar mi se pare că s-a insistat prea puţin asupra sufletului ce l-a pus, ce l-a dăruit acest adolescent excepţional, talent surprinzător de precoce, pentru a grupa cu folos inspiraţiile camarazilor, pentru a crea şi menţine o atmosferă de poezie şi de fertil entuziasm. El era cel mai entuziast; el era totdeauna gata sa găsească câte ceva nou, o ieşire, ca să nu închine steagul. Asupra rolului acestui animator va trebui să se mai revină, precizându-se, spre cinstirea lui, cât i se datoreşte. Horodnic era de-acum în clasa a VII-a, în anul 1926. „Muguri” era în anul III. De un an, el era conducătorul „Mugurilor”, al Olimpului şi al dan­sului de muze.

 

Cu ce bucurie şi emoţie priveam pe aceşti, pentru noi, aproape titani de la Rădăuţi, pe Iulian Vesper, de cure-mi amin­team încă, uşor, puţin, deşi în lumina solara a unei recreaţii de primăvara, de la şcoala primară, pe un neted imaş verde, şi pe ceilalţi, plimbându-se prin luminoasele spatii ale Rădău­ţilor.

 

Căci pe toii în vedeai, pe vremea aceea, la Rădăuţi, mai cu seamă vinerea, în zi de iarmaroc, şi când toată şcolărimea se revărsa în ora, de acoperea străzile cu viermătul simpatic şi nesfârşit. Oricine a văzut, pe atunci, o zi de târg, în vacanţa mare, a rămas încântat de mulţimea intelectualilor ce se ri­dicau din judeţ, ce mişunau, ce se evidenţiau peste tot. Acolo se puneau la cale alte şi alte isprăvi, cu toată vigoarea sufletului tânăr şi tot mai tânăr! Căci aşa au fost Romanii de la Rădăuţi totdeauna!

 

În toamna lui 1926, nişte inspiraţi, printre care Mihai Horodnic şi Iulian Vesper, s-au dus la râul Suceviţa ca la un pârâu al Trandafirilor, să se scalde. În ziua de 4 septembrie, Mihai Horodnic s-a înecat, iar la 6 septembrie era înmormântat – un nespus de impresionant car funebru trecu, de la Biserica lui Bogdan Vodă, pe strada Ştefan cel Mare, spre cimitirul oraşului, urmat de o apă de lume, când l-a văzut sub­semnatul pe Mihai Horodnic – şi bătea un soare domol, cu prelungiri de aur pe sub streşinile oraşului de atunci, parcă tot mai întristat. Tineretul şcolar mai avut-a vreun idol ca Mihai? Erau aşa de tragice pe ziduri afişele mortuare ce anunţau izbăvirea lui Horodnic şi despărţirea de „Muguri” şi ca atunci niciodată nu mi s-au părut mai inutile uşile cele mari, închise, ale liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, iar anunţul mortuar de pe ele, înfiorător, sinistru strălucea de perversă satisfacţie.

 

Cu moartea lui, revista la care era conducător din toamna anului 1925, efectiv abia din 1926, primeşte o lovitură atât de sensibilă, încât, afară de numărul omagial, excepţional editat la tipografia Blondovschi şi dedicat integral dispărutului, unde se publică şi poezii inedite, cu chipul de suav Apollo, nu mai apare o bună bucată de timp. Cât elan nu pusese Horodnic, chiar de la început, din 1924, să fie cât mai cuceritoare şi mai curată revista! Bucuria cea mai mare el o avea! Nădejdile cele adânci de el se legau cel mai mult. Aşa ni-l arată contemporanii, cei ce l-au cunoscut de aproape. Cu fiecare număr, pe lângă versurile şi proza lui,. era toată bucuria lui Horodnic. Să ve­dem cum ni-l evocă admirabilul lui camarad, Iulian Vesper, în „Glasul Bucovinei” din 19 August 1926:

 

„Iată-l pe Mihai aple­cat deasupra lucrului. Lampa târzie fumegă. Părul lui mătă­sos, răzvrătit în bucle de smoală peste fruntea incomparabilă, are sclipiri albăstrii, şerpuitoare. Degetele agile petrec foaie după foaie pe piatra şapirografului. Nările mici freamătă de plăcere. Vraful de hârtii se măreşte. Mâine „Mugurii” vor fi pe piaţă.

Fiindcă aşa a fost Horodnic: o energie, o suavitate ce ar fi putut dărâma munţii. Visătorul dispărea în fata gândurilor, când acestea puteau fi puse în aplicare. O ureche atentă, o încordare de fier le transforma în acte, cu frumuseţile vizibile ale visului. Pentru această trudă îl iubeam: ca şi Aurel Vlai­cu, care-şi înfiripează de mic o jucărie a dorului de zburat, din trei lemne şi o nălucire de motor, Mihai Horodnic întruchipează din hârtie, tuş violet şi un şapirograf o adresa către ideal, un mesagiu al adolescenţei triumfătoare şi, mai mult, o slovenire de simţire românească ferventă şi entuziastă”.

 

Pentru „Muguri” frumoasa epocă eroică aproape trecuse. În jurul revistei se născuse o adevărată mişcare, o puternică şcoală literară, al cărei corifeu, sub rază eminesciană, era entuziastul imbatabil Horodnic, în ale cărui inspiraţii juvenile se recunosc, mai mult ca la ceilalţi, stemele mereu regale ale cântecului popular şi temele eterne ale marii poezii. Mai era aceasta prima şcoală literara postprimbelică din Arboroasa şi ea interesează pentru pulsul vieţii noastre culturale, pentru cantitatea de elan şi încredere răspândite în fiecare, pentru persistenţa de a obţine noi şi însemnate victorii spirituale.

 

Se vede că lui Horodnic nu i-a fost dat să-şi vadă draga lui revistă tipărită; acest vis l-au făurit în faptă alţii, dar el rămâne înainte-mergătorul pe drumul acesta al idealului.

 

Legănat şi sărutat cu sărutul de osândă neagră al morţii, el s-a dus mai devreme decât am vrut, decât trebuia, şi, peste ani, tot aşa de neaşteptat de nimeni, Ion Roşca îi imita. tăcut, destinul.

 

El „s-a mişcat viu printre noi, când eram o clasă de elevi gălăgioşi, chiulangii poate, clasa a VII-a a anului 1926. Dar lu­mina rourată, ce se strecura prin genele dese ale elevului Horodnic, va proiecta încă mult asupra Bucovinei româneşti ne­liniştea unui adolescent ce-şi caută visurile” (Iulian Vesper, ibidem).

 

Revista „Muguri” a fost avântul de tinereţe, de sacrificiu şi de poezie, cum prea puţine a mai cunoscut, de atunci, Arboroasa: fără şefie, fără cârteli şi fără cartelă doctrinară, fără gelozie, ci cu dragoste curată.

 

„Până la el, strie tot Iulian Vesper, în „Orion” (I, 6, 15 iulie 1933), într-un articol, „Luceafărul poeziei bucovinene”, peisagiul bucovinean se păstrase arid, cristalizat în frumuseţi reci, propriu unui sistem filosofic. El rămâne cheia de boltă a liricei bucovinene contemporane”.

 

Contemporanii lui Horodnic sunt Iulian Vesper, Ionel Ne­gură, Ion Roşca, C. Rotariu, Eftimie Galan, Ghedeon Coca, E. Prelipceanu şi alţii, a căror atingere cu literatura a fost numai un incident fericit şi uitat al tinereţii, tinereţe animată de geniul precoce al poetului. Între aceşti robuşti plaivasari, am văzut şi pe agilul Eugen Drăguţescu, pictorul de la Roma şi Milano, care, la 23 noiembrie 1926, a interpretat rolul celui mai tânăr personaj (copilul Brumărel) din piesa lui Horodnic  „Haiducii”.

 

Tradiţia unor strânse legături cu literatura s-a păstrat la „Eudoxiu Hurmuzachi”, datorită, totdeauna, sufletului înţelegător al profesorilor Ilie Vişan şi Ion Dan, ca şi directorului Em. Isopescu, cunoscut cărturar, specialist în literaturile clasice şi în cea franceză.

 

Din acest neîntrerupt elan artistic şi cultural s-a stârnit noua redacţie a „Mugurilor”, societatea literară „Bogdan Dragoş” (cu Eugen Gorescu, George Putneanu, V. Berculeanu), la care s-au adunat maldăre de folclor, ba şi isteţul, neîntrecutul Album etnografic „Judeţul Rădăuţi în imagini”, tot ace­stui crescând interes rădăuţean îl putem atribui, fără a anti­cipa, asupra celorlalte manifestări.

 

Un răstimp, când colaboratorii de la „Muguri”, împrăştiaţi de fatalitate, se pregăteau să intre la Universitate, revista apare sporadic. În 1927, apare (anul IV, nr. 1, 2-3) la Botoşani, la I. Cojocariu, în format nou, cu colaborări de la Mircea Ciobanu; Toma Novac, Nestor Deleanu, M. Strungaru (pe care-l întâlnesc în paginile ziarului „Bucovina”), Şt. Grigoriu, Nicu Rândunel, Ionel Negură, mai toate pseudonime. Se publică şi din Mihai Horodnic („File de poveste”).

 

De data asta, are şi o interesantă cronică a revistelor mari („Gândirea”, „Datina” etc.) şi cronică locală şi se pare că a fost redactată de Ionel Negură.

 

Dar octavanii aceştia sfârşesc liceul şi revista rămâne uitată o altă bucată de vreme.

 

Ce eveniment era pentru noi apariţia „Mugurilor”! Fiecare bucată, în proză sau în versuri, fiecare rând, şapirografiat sau tipărit, era citit, recitit, răscitit, tălmăcit, discutat, admirat şi autorul se bucura, în ochii celorlalţi, de o trecere cu totul deosebită!

 

După doi ani, la 1 februarie 1929, C. Rotariu, care pu­blicase o frumoasă colindă, „Florile dalbe”, reia firul de glorie al revistei. Dar, probabil din neatenţie, „Muguri” apare datat tot cu „an. IV. nr. 1” (pe februarie 1929) şi nr. 2-3 (pe martie-aprilie 1929), ca şi cel de la Botoşani, din 1927. La această a treia serie de „Muguri” publică postum Mihai Horodnic, din ale cărui „File de poveste” rămăseseră manuscrise la C. Rotariu, apoi: E. Valerian (Ion Roşca), M. Ciobanu (C. Rotariu), care ia cuvânt în chestia generaţiei „mucosorum”, A. Prelipceanu, Ghedeon Coca, F. Vedeanu, I. Isopescu, E. Pop de la Suceava, A. Cerneanu, V. Niculcea şi Chira Dionisie. Se publică tradu­ceri din Baudelaire, Mistral, Molière, J. J. Tharaud; recenzii despre O. Cazimir, Z. Stancu, M. Sadoveanu, Bucuţa, toate de Ion Roşca, versuri, proză, note. Ba s-au prevăzut şi trei pre­mii în bani pentru cele mai bune lucrări primite la revistă. Redacţia este la Internat. Cu venirea primăverii, se mută în str. Cornelson 20, unde, multă vreme, locuise şi Mihai Horodnic.

 

De data asta, viaţa îi e precară, mult mai scurta; numărul 4, anunţat pentru 25 mai, nu mai apare niciodată. Entuziasmul scade; C. Rotariu părăseşte liceul, revista ia vacanţă lungă.

 

Dar în ianuarie 1934, dl George Putneanu îi scotoceşte trecutul şi mai publică un singur număr (an. V. nr. I, 1934), în format liliputan, iar redactorul spune: „Am răsfoit arhivele liceului şi le-am  găsit minunate. Câţiva băieţi de inimă au scos, acum zece ani, revista „Muguri”. Prin stăruinţa dlui profesor Ilie Vişan şi prin râvna celor câţiva elevi harnici, această revistă a apărut patru ani. După terminarea liceului a celor din urmă colaboratori, a încetat apariţia ei, în 1929”. Acest număr îl semnează Putneanu, iscălit, şi Mircea Cricov, Va­lerian dela Ţară, Panait Ramură. Poezii mici, proză de debut. La cronică, despre „Golia” lui Ionel Teodoreanu şi despre „Carte de iconar” a lui Mircea Streinul; despre revistele „Junimea literară” şi „Orion”, cu ocazia morţii lui Ion Roşca, despre care dl George Putneanu scrie: „Acest bun prieten al oameni­lor şi al pământului a trăit puţin şi s-a vorbit puţin despre el”.

 

Tot de aci aflăm că, în vara lui 1933, Bucovina avea şapte reviste literare, dintre care, în 1934, nu mai rămăseseră decât trei.

 

Aceasta este frumoasa, dar şi tragica evoluţie a revistei „Muguri”. Cine ştie când se vor mai ridica noi plaivasuri inspirate de azur şi cine va relua eroic Andromeda suferinţelor lui Horodnic pentru a reînviora proaspăt o atmosferă, un ideal, o vic­torie, semne al prezenţei spiritului viu printre noi” (Zaharia, E. Ar., Antologie rădăuţeană, Cernăuţi 1943, pp. 14-19).

 


Neamul lui Toader „Ojică din Pojorâta”

 

Pojorâta, munţii Adam şi Eva – de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

 

Neamul de străjeri câmpulungeni OJICĂ, deşi foarte vechi, după cum o probează aria şi mulţimea pământurilor, începe, din perspectiva atestării documentare, cu Toader „Ojică din Pojorâta”, înregistrat în recensământul rusesc din 1772, ordonat de mareşalul de câmp Rumeanţev, şi la Câmpulung, şi la Pojorâta, dar niciunde altundeva în Moldova, ceea ce probează că Toader, care păstra, în Câmpulung, casa părintească, din postura de fiu mezin al părinţilor săi, beneficia de o vechime a neamului său străjeresc, cu statul de răzeş. Ceilalţi Ojică, Pavel şi Constantin sunt înregistraţi doar la Pojorâta. În 1793, acelaşi Toader Ojică este menţionat la Ciocăneşti, în vreme ce Pavel apare, în 1778, drept câmpulungean, ceea ce înseamnă că el era mezinul lui Toader Ojică şi de aceea primeşte casa din Câmpulung, deşi avea una şi la Pojorâta. Tot Pavel va moşteni şi pământurile tatălui său Toader, de la Ciocăneşti, unde trăia încă la anul 1840.

 

 

Cât despre Toader Ojică, falsificator al unui zapis, în 1793 (era, deci, ştiutor de carte), notat când Ojică, când Ujică, acesta dispare din mărturiile câmpulungene după anul 1797, atunci când Karl Manz, Cavaler de Mariensee, colonizează Ciocăneşti (Tschkaneschty) cu mineri şi meşteşugari germani. O fi vândut parte din moşiile lui nemţilor şi s-o fi mutat altunde, la Războieni sau la Pipirig, împreună cu măcar unul dintre feciorii săi? Un răspuns nu se poate da, deşi, prezenţa ulterioară a unor Ojică în aceste locuri confirmă această ipoteză.

 

Oricum, condicile parohiale de după 1800 din Războieni şi Pipirig, dar şi din alte sate, precum Cârligi sau Vânători, pot dezvălui povestea diverselor încrengături ale neamului Ojică, eu întâlnind, pe calea Monitorului Oficial, în 1914,pe Mihai Ojică din satul Cârligi, cu pământ arabil în partea de răsărit a tarlalei „după Deal”[1], iar în 1930, pe „Maria Ioan Ojică, din comuna Vânători-Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ, a intentat acţiune de divorţ soţului ei Ioan Ojică, cu acelaşi domiciliu. Din căsătoria lor au copiii: Gheorghe, de 15 ani, Dumitru de 10 ani şi Maria de 6 ani. Soţul pârât are 25 prăjini loc de grădină în comuna Vânători-Dumbrava Roşie”[2].

 

Pojorâta, munţii Adam şi Eva – de Mattias Adolf Charlemont

 

 

În mărturiile documentare, deci, pot fi aflaţi, în vechime, doar:

 

 

OJICĂ, Toader, Pavel, Constantin (1772, Pojorâta-Câmpulung, D2N[3], 93)

 

 

UJICĂ, Pavel (1778, Câmpulung, TVS[4], 126), Niculai (1783, Ciocăneşti, Câmpulung, TVS, 146), Gheorghe (1792, Ciocăneşti, TBC[5], 49), Toader (1793, Ciocăneşti, Câmpulung, TVS, 235), Ioniţă (1822, Pojorâta, TBC, 96), Pavăl (1840, Ciocăneşti, TDS[6], 606), Chirilă, Ioachim (1893, Ciocăneşti-Dorna, D2A[7], 400).

 

 

Recensământul lui Rumeanţev[8], din 1772-1773, înregistrează în Câmpulung, cu casă, dar şi cu gospodărie în Pojorâta, pe: Toader OJICĂ (Ojică din Pojorâta), Pavel OJICĂ, Constandin OJICĂ (Ojicu). Conform aceluiaşi recensământ[9], din 1772-1773, în vatra târgului Câmpulung Moldovenesc locuia Toader OJICĂ.

 

Alois Ziegler: Miri din Pojorâta 1876 – Colecţia Vasile Ursache

 

 

1793: În 2 februarie 1793, Simion Ţigane din Ciocăneşti, trimis de Scaunul de Câmpulung, stabileşte, după „hotarnica dintâi”, hotarele răzeşiei strămoşeşti de la Frunţi, în munţii Dragomăneşti. În 22 noiembrie 1793, s-a făcut hotarnica imaşului sătesc din Ciocăneşti, în dauna unui zapis falsificat de Toader Ujică: „De supt bâtca Oiţii, drept la vale, în picior, unde s-a pus piatră de hotar; şi pogoară drept în pârâul cel din mijloc a Furciturilor; şi apucă pârâul, în vale, până ce dă în pârâul Colacului; şi trece peste pârâul Colacului şi apucă sâhla, în gios, până în capul dealului şi drept în părău Brezi; şi părăul Brezi, la deal, până în mijlocul muntelui Mestecănişului, în vărvu; şi din vărvu, drept în gura plaiului Colacului, iar movilă; şi iar suie la bâtca Oiţii, de unde s-a început”. Martori: vornicul de Ciocăneşti, Ghiorghe Rus, Vasile Oane, Nistor şi Precop Lupăescu, Vasile Purcelescu.

 

 

1893: Şcoala nouă din Ciocăneşti a fost sfinţită, în 7/19 ianuarie 1893, de protoereul şi vicarul protopresviterial George Balmoş, asistat de parohul local, Roman Bărgăuan, şi de espozitul parohial din Iacobeni, Dionisie Constantinovici. La ceremonie a participat, dintre ciocăneşteni, şi „vrednicul preot cărunt, George ZUGRAV”, fiul lui, silvicultorul Iustin ZUGRAV, învăţătorul Mihai PAŞCAN, învăţătorul pensionar din Ciocăneşti Ambrosie ZUGRAV, primarul Iosif CIOCAN, cantorul Ioan POLIOVEIU, Catinca MAGALEVICI, Mihai TOMOIOAGĂ, Toader LUPESCUL, Iacob SCEUL, Vasile ŢĂRAN, Ioan LUPESCUL, Dumitru SCEUL, Loghin SCEUL, Petrea SCEUL, Petrea LEHACI şi Iacob LUPUESCU, care, gospodari de frunte fiind, au făcut donaţii în bani[10]. Cu această ocazie, s-au colectat 154 florini, de la gospodarii satului, suma fiind „menită să fie temelia la un fond şcolar, din al cărui venit să se sprijinească, în tot anul, copiii sărmani de la această şcoală”[11]. O colectă, în folosul Societăţii „Şcoala Română”, făcută la Ciocăneşti, în 1893, de parohul Roman BÂRGĂUAN, menţionează următoarele nume de localnici: învăţătorul Mihai PAŞCAN, cantorul Ioan POLIOVEI-IONESCU, George ZUGRAV, secretarul comunal Carol cav. de CHMILEVSCHI, primarul Iosif CIOCAN, Vasile ŢĂRAN, Teodor LUPESCUL, Petru HODIŞ, Mihai TOMOIOAGĂ, Loghin ŞCHEUL, Catinca MAGALEVICI, domnişoara Helena de CHMILEVSCHI, Petru TEUŞAN, Ioan BÂRGĂUAN, Alexandru IACOBAN, Catrina alui Nicolai ROATĂ, Chirilă UJICĂ, Vasile MOLDOVAN, Mihai ŞCHEUL, Alexandru HĂRGÂUAN, Nistor LUPESCUL, Iacob ŞCHEUL, Teodor ŢĂRAN, George TOMOIOAGĂ, Petru ŞCHEUL, Gavril GIOSAN, Nistor LATIŞ, Spiridon HODIŞ, Vasile CRĂCIUN, George ŞCHEUL, Ioan VARGĂ, Pavel GIOSAN, Maria LUPESCUL, doamna Irina alui Teodor LUPESCUL, Porfira GAIER, Dumitru ŞCHEUL, Zenobia alui Gherasim ZIGANI, Elisaveta lui Ilie MOLDOVAN, Gavriil STRÎMBEC, Nastasia alui Ioan MOROŞAN, Onofreiu CRĂCIUN, Sofronia alui Grigorie ŢĂRAN, Maria lui Teodor HODIŞ, George TIMU, Maria lui Gavril TOMOIOAGĂ, Ioan TINCU, Teodor alui Simion CIOCAN, Avram LUPESCUL, Ilie CALENICI, Iacob alui Teodor LUPESCUL, Ioana lui Ioachim UJICĂ, Nichită LUŢIA, domnul BEDRULEA şi Catrina lui Iacob MOROŞAN[12].

 

Ciocăneşti

 

 

 

Pipirig şi Valea Albă

 

 

Recensământul rusesc din Ţinutul Neamţului, Ocolul de Sus, făcut în iunie 1774, înregistra, la Pipirigul, doar 38 de case, în care locuiau birnici:

 

 

Gavril, Ion, Toader zet (ginere) Puţiliga, Grigore, Toader Puţiliga

Andrieş Zugre

Luca, Neculai Ţârde

Radu, bârsan

Toader, faraoan

Vasile, muntean

Ioniţă Ţăran

Ursul, bârsan

Gheorghe Baboe

Macsin, muntean

Ion, dohotar

Andrei Dolhăscu, holtei cu mamă

Nistor brat (frate) lui

Gheorghiţă Dolhăscul

Ştefan Creangă, bârsan

Toader Floce

Ioniţă Gabăr

Ion, bistrician

Vasile Gabăr

Agapi Loghin

Stan, bârsan

Petre Leucă

Simeon Rogojan

Ion, sasul

Vasile Babete

Ioniţă Loghin

Ştefan Tărâţă

Vasile, fiul lui

Vasile Harpa

Toader Moroşan

Neculai Cujbă

Mihăilă Harpa

Ion Harpa

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 23

 

 

Ştefan Creangă este, desigur, cel care, în 1762, venind de la Ilva Mare, se stabilise la Botoşana, în judeţul Suceava, fără a fi confirmat de recensământul din 1772, care nu s-a făcut în Ţinutul Sucevei.

 

 

Antoniu, mănăstirea Războieni

 

 

Tot în Ţinutul Neamţului, dar în Ocolul Mijlocului, se înregistrau, în iunie 1774, la Valea Albă 86 de case, din care 16 pustii, în celelalte 63 birnici, 23 de scutiţi de bir (rufeturi), 3 văduve, 2 popi, 2 ruptaşi, 16 case pustii, adică:

 

Birnici:

 

Pricopi Mitoc

Ion Anghel

Gheorghe brat (frate) lui

Nichifor

Ion, bejenar

Gheorghe, rus

Iftimi, rus

Agapii, rus

Vasile Misail

Vasile Duţăscu

Vasile, ciubotar

Simepn, cojocar

Grigoraş Negură

Costantin a Păvălăoaei

Vasile, Gheorghe, Grigore, Grigoraş Borş

Lazor Muncilă

Ioniţă Borş

Catrina cu holtei

Toader Ojog

Ilii Sufleţel

Vasile Cutul, vier

Mihălache

Dumitraşco Borş

Panaite, călăraş

Vasile, călăraş

Costantin

Ion sin (fiu) Grigorăşoaei

Ştefan fratele lui (brat ego)

Lupul Călin

Paraschiva cu holtei

Luca fiul diaconului Toader

Năstasă

Chira

Vasile

Ion Ţâgoliş

Pentelii Arbăncă

Ioniţă, rus

Ion Grumezăscu

Pavăl

Vasile Ciocârlie

Ştefan Băitan

Petre, morar

Vasile Goleş

Ion Tocilă

Toader Condre

Ion Broştian

Ion, cioban

Neculai Giurgiu, muntean

Ion

Costantin, jitar

Ştefan, morar

Ion Cucoş

In (alt) Brae

Vasile, Grigore Brae

Mihălache, Grigoraş Roşca

Pintelei, morariul

Luka Antohii

Lupul Antohii

 

Rufeturi:

 

Popa Alistarh

Popa Costantin

Ştefan Andonii, ruptaş

Costantin Cârlig

Dochiţa, văduvă

Nazaria, tij (la fel)

Dochiţa, la fel

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 44, 45

 

1888, Mary Adelaide Walker: Sihăstria

 

 

 

Căutând în Indexul bibliografic de neamuri moldoveneşti, pe care l-am postat pe curând, am găsit, la Pipirig, confirmate, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, următoare familii:

 

 

ADOCHIŢEI, Gheorghe (1892, Pipirig-Neamț, MM[13], 72)

AGAPI, Ana (1899, Pipirig, MO99D, 5519)

ANCUŢA, Gheorghe (1899, Pipirig, MO99D, 5518)

BABOE (BABOI), Gheorghe (1899, Pipirig, MO99D, 5519)

BĂRGĂNEANU, Dumitru (1899, Pipirig, MO99D, 5518)

BÂRGĂOAN, Dumitru (1899, Pipirig, MO99D, 5521)

BISTRICEANU, Alexandru (1899, Pipirig, MO99D, 5520)

CHIRILĂ, Petre (1899, Pipirig, MO99D, 5519)

CIOCÂRTEU, Dumitru (1899, Pipirig, MO99D, 5519)

CIONE, Alexandru (1899, Pipirig, MO99D, 5520)

COJOCARU, Nicolae (1899, Pipirig, MO99D, 5520)

DUMITRIU Vasile, Ion (1899, Pipirig, MO99D, 5518)

GAVRIL, Ion (1899, Pipirig, MO99D, 5518)

GHEORGHIŢĂ, Gavril (1899, Pipirig, MO99D, 5519), Bogdan (1899, Pipirig, MO99D, 5519)

GHEORGHIU, Ivan (1899, Pipirig, MO99D, 5519)

ILIE, Gavril (1892, Pipirig-Neamț, MM, 66), Maranda (1892, Pipirig-Neamț, MM, 140)

LĂCĂTUŞ, Petre (1899, Pipirig, MO99D, 5518)

MANTA, Matei (1892, Pipirig-Neamț, MM, 138)

MARIAN, Constantin (1899, Pipirig, MO99D, 5519)

PAVEL, Dumitru (1899, Pipirig, MO99D, 5520)

POIANĂ, Alexandru (1892, Pipirig-Neamț, MM, 4)

RAHĂU, Vasile (1899, Pipirig, MO99D, 5518)

SANDU, Ivan (1899, Pipirig, MO99D, 5518)

SCRIPCARU, Ion (1892, Pipirig-Neamț, MM, 112)

SOFIȚEI, Gheorghe (1892, Pipirig-Neamț, MM, 64)

ŞCHIOPU, Nicolae (1899, Pipirig, MO99D, 5518)

TEODIREL, George (1899, Pipirig, MO99D, 5519)

TRIFAN, Ion (1899, Pipirig, MO99D, 5518), George (1899, Pipirig, MO99D, 5519)

UNGUREANU, Gheorghe (1899, Pipirig, MO99D, 5519)

URSARIU, Ganea (1892, Pipirig-Neamț, MM, 72)

URSU, Pavel (1899, Pipirig, MO99D, 5520)

VARVAREI, Vasile (1899, Pipirig, MO99D, 5518)

VASILIU, Vasile (1899, Pipirig, MO99D, 5518), Ioan (1914, Pipirig-Neamţ, MO14A, 12116)

 

 

 

Deci, până pe la 1900, nu există mărturii documentare care să ateste prezenţa neamurilor OJICĂ şi VÂNTEA la Pipirig sau vânători. Iar în decursul vremurilor, în afară de văduva din Ilva Mare, care migrase în nordul Moldovei, la 1762, nu am mai întâlnit pe altcineva. Şi am parcurs absolut toate colecţiile de documente, care sunt peste o sută la număr, cu un număr mediu de 500 pagini. Prin urmare, pentru străbuni (cei şi mai vechi au fost strămoşii), apelaţi la condicile parohiale, care se găsesc la arhivele judeţului Neamţ.

 

 

VÂNTEA(NCA), Maria, cu 4 băieţi, venită din Ilva Mare, în 1762, la Botoşana[14], ca şi Chiriţă, cu soţia, 1 băiat şi 5 fete, Vasile, cu soţia, 1 băiat şi 5 fete, şi Ştefan Creangă, cu soţia, 3 băieţi şi 3 fete.

 

 

Dacă nu sunt date mai multe, nu e vina mea, ci a istoriei, care nu s-a întâlnit prea des cu unele dintre neamuri. Iar fără astfel de întâlniri, nu există nici mărturisiri.

 

 

[1] Monitorul Oficial, nr. 54 din 10 iunie 1914, p. 2689

[2] Monitorul Oficial, nr. 53 din 6 martie 1930, p. 48

[3] Drăguşanul, Ion, Povestea aşezărilor bucovinene, II, N-Z, Suceava 2021

[4] Stefanelli, T. V., Documente din vechiul Ocol al Câmpulungului Moldovenesc, Bucureşti 1915

[5] Bălan, Teodor, Noi documente câmpulungene, Cernăuţi 1929

[6] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983

[7] Drăguşanul, Ion, Povestea aşezărilor bucovinene, I, A-C, Suceava 2021

[8] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 245 urm.

[9] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 245 urm.

[10] Gazeta Bucovinei, Nr. 7/1893, p. 3

[11] Deşteptarea, Nr. 4/1893, p. 31

[12] Gazeta Bucovinei, Nr. 12/1893, p. 3

[13] Minovici. M., Catalog de Condamnații din toată țara în cursul anului 1892, București 1893

[14] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 340


1502: Cronica germană a lui Ştefan Vodă (final)

 

 

 

12°, 6984 – 1476

 

În luna lui Iulie, în ziua de 26, într-o Vineri, veni Otman, împăratul turcesc, cu 200.000 de oameni şi se bătu cu Ştefan Vodă pe un câmp, lângă un pârău ce se cheamă Valea Albă. Şi omorâră Turcii lui Ştefan Vodă toată oastea sa şi pe căpitanii ei şi pe boieri, încât se în­toarse cu puţină oaste. Îi arse aproape ţara toată, dar nu putu să-i ia nici o cetate. Asedie împăratul şi o cetate cu numele Neamţ; iară cei din cetate traseră în tunul cel mare şi împuşcară şi pe meşterul tunar. Atunci îm­păratul plecă. Dară Ştefan Vodă adună din nou o oaste, ca la 16.000 de oameni, şi se arătă Turcilor; Turcii cre­zură că el ar fi dobândit ajutor de la Poloni sau de la Unguri şi fugiră spre casă; totuşi le smulse Ştefan Vodă mulţi luptători.

 

13°, 6985 – 1477

 

În luna lui Decemvrie, în ziua de 19, luă Voievodul în că­sătorie pe fiica lui Radu Vodă, pe care i-a luat-o cu de-a sila.

 

14°, 6987 – 1479

 

În luna lui Iunie, în ziua de 22, începu Voievodul să zidească Chilia şi o isprăvi în aceeaşi vară, cu 8 sute de meşteri zidari şi 17 mii de lucrători. În aceeaşi lună, în ziua de 16, născu Doamna lui Ştefan pe fiul lor Bogdan, fiul lui Ştefan Vodă, care trăieşte, cu mila lui Dumnezeu, şi astăzi.

 

 

 

15°, 6989 – 1481

^

În luna Iulie, în ziua de 4, într-o Duminecă, avu Ştefan Vodă încă o mare bătălie cu Ţepeluş Vodă, în Muntenia, lângă o apă ce se numeşte Râmnic, şi Dum­nezeu ajută lui Ştefan Vodă, căci bătu tare pe Ţepeluş Vodă, cu toată oastea lui, şi câştigă lupta şi omorî pe Ţepeluş şi puse domn în Muntenia pe Vlad Vodă, al cărui fiu şi azi trăieşte şi e domn în Muntenia. Atunci a căzut şi cumnatul lui Ştefan Vodă, numit Şandru, un boier de ispravă.

 

16°, 6990 – 1482

 

În luna Martie, în ziua de 10, într-o Duminecă, ocupă Ştefan Vodă, la graniţa cu Turcia, o cetate cu numele Crăciuna şi aşeză în ea doi pârcălabi, cu numele Vâlcea si Ivanco.

.

17°, 6991 – 1483

 

În luna Iulie, în ziua de 14, Turcii loviră şi deteră asalt Chiliei şi o luară. În acelaşi timp, în luna August, în ziua de 7, luară Turcii şi Cetatea Albă, iară lumea nobilă o duseră cu ei la Constantinopol.

 

18°, 6992 – 1484

 

În luna lui Iunie, ziua a treia, începu Voievodul să zi­dească o cetate la Târgul Romanului, iară în luna lui August, în 11 zile, plouă cu sânge asupra aceleiaşi cetăţi şi se lăsă voievodul de ridicat şi zidit.

 

 

19°, 6993 – 1485

 

În luna Septemvrie, în ziua întâia, plecă Ştefan Vodă la regele polon, la Colomeia, şi fiindcă voievodul era la rege, veniră Turcii în taină, cu Hronoda Petru Vodă, la Suceava, iar dacă Suceava nu voi să se predea, arseră oraşul şi pustiiră întreaga ţară. Şi regele nu voi să-l creadă pe Ştefan Vodă şi nu-l lăsă să plece. Iar când regele îl lăsă să plece, puse pe fiul său Albert, cu o mică oaste, să meargă într-ajutor. Şi se întoarse regele Albert, din nou, la Kolaczyn şi însărcina pe câţiva comandanţi, ca dumnealui Czetny (?), dumnealui Weissdorfer şi Ian Polak, să se ducă cu el [Ştefan Vodă], cu puţină oaste. Şi se purtară vitejeşte pe lângă Vodă, încât, oricum, mulţi Turci au fost înmormântaţi la Cătlăbuga.

 

20°, 6994 – 1486

 

În luna Martie, în ziua de 6, într-o Luni, se bătu Ştefan Vodă cu Hronoda, la Bulgari [Şcheia], pe apa nu­mită Siret. Atunci Hronoda Petru Vodă lovi pe Ştefan Vodă şi câştigă lupta; şi fiindcă Ştefan Vodă căzu de pe cal şi şezu între morţi, de dimineaţă, până la amiază, veni un boier călare, cu numele Purece, care recunoscu pe Ştefan Vodă. Plecă atunci voievodul pe cal şi îşi adună oastea sa; trimise la Petru Vodă pe un boier, cu numele Pântece, care se predă lui Petru Vodă şi-l conduse afară din luptă, asigurându-l că a şi câştigat bătălia; şi îi tăie capul, cu tovarăşii săi, lui Petru Vodă şi aduse capul lui Ştefan Vodă; iară Ştefan Vodă rămase domn în ţară cu ajutorul lui Dumnezeu.

 

Iară după 2 ani, trimise Ştefan Vodă pe un căpitan de oaste în Pocuţia şi o luă până la Halici; şi după 4 ani, veni dumnealui Nicolai Halicki şi îi omorî oastea sa la Rohatyn. Atunci fugi căpitanul de oaste la Cetatea Albă; Ştefan Vodă află acest lucru şi trimise, pe ascuns, după el şi-l prinseră la Cetatea Albă, cu slugile lui X… 36 cai. Îl aduseră la Suceava; aci şezu un an întreg în­chis; şi după ce trecu anul, voievodul îl liberă şi-l puse din nou să ocupe Pocuţia. Iară el ocupă ţara din nou, până la Halici. Odată, într-o Duminecă, poposise el într-un sat, lângă Colomeia, şi veniră Polonii asupra lui şi-l prin­seră pe el şi pe alţi cinci. Îl duseră la Koc [?] X… marele său castelan, cu numele Repka «negustorul» şi i se tăie capul. Pe tovarăşi şi pe ceilalţi îi aruncară de vii de pe cetate, la Koc [?].

 

 

În anul după cum se socoteşte de la naşterea lui Cristos 1497, în luna lui Aprilie, la începutul lunii, sosi regele polon în Lwów, cu mare mobilizare a poporului său şi a altor neamuri, ca Prusienii, cu intenţiunea de a porni contra Turcilor. Trase acum Craiul către Moldova, asupra lui Ştefan Vodă, [şi merse] prin ţara sa [Polonia de Sud] o vară întreagă. Iar când veni luna Septem­vrie, în ziua întâia, ajunse Craiul în ţara voievodului, la Şepeniţi; atunci sosiră solii lui Ştefan Vodă, cu numele Tăutul, marele logofăt, şi Isac, marele vistiernic, cu solia că regele trebuie să meargă contra Turcilor. Iară regele puse ca solii să fie prinşi şi duşi la Cetatea de Sus din Lwów. Porni apoi însuşi cu toată oastea sa spre Su­ceava, iar în ziua de 16 Septemvrie se găsi înaintea ce­tăţii Suceava. Şi o asedie, cu forţe mari, 21 de zile şi nopţi, apoi plecă de la cetatea Suceava, în ziua de 9 Octomvrie, într-o Miercuri, în ziua Sf. Dionisie-Dumitru. Într-o Joi, în ziua de 17 Octombrie, li se întâmplă Polonilor o mare nenorocire, în Codrul Cosminului, încât regele scăpă cu puţină oaste, după cum e cunoscut tuturor vecinilor.

 

În anul, după cum se socoteşte de la naşterea lui Cristos, 1499, în luna Februarie, ajunse Malkocz, cu mulţi Turci, în Polonia, până Ia Halici. Şi veni o iarnă grea şi ger, zăpadă, încât mulţime dintre ei îngheţară şi muriră de foame, căci nu puteau să treacă Nistrul; şi plecară înapoi în mare sărăcie şi foamete; iar când sosiră în Moldova, între Nistru şi Prut, voiră să treacă Prutul. Iară Ştefan Vodă îşi orândui oastea şi puse să omoare pe Turci în toate chipurile, încât omorî mai mult de 80 de mii de Turci. Şi puse să-i arunce pe toţi în Prut”[1].

 

 

[1] Cronica lui Ştefan cel Mare / (versiunea germană a lui Schedel), pp. 66-70


1502: Cronica germană a lui Ştefan Vodă (I)

 

 

 

Publicată în 1942, la Bucureşti, de către Ion Constantin Chiţimia, Cronica lui Ştefan cel Mare / (versiunea germană a lui Schedel), „descoperită de profesorul polon Olgierd Górka[1] în Bayerische Staatsbibliotek din München” (prefaţa lui N. Cartojan) şi publicată în limba polonă[2], a rămas necunoscută celor mai mulţi dintre noi, mai ales că a văzut lumina tiparului în anii grei ai războiului şi a fost, după aceea, arsă sau interzisă. Mărturia înseamnă „cea mai veche versiune a analelor de curte ale lui Ştefan cel Mare[3], scrise în limba germană” (p. 7). Manuscrisul „a făcut parte din biblioteca umanistului german Hartman Schedel (1440-1514)”, iar după moartea acestuia, biblioteca lui „a fost vândută de mai multe ori şi, în cele din urmă, achiziţionată de Bayerische Staatsbibliotek” (p. 8). Autorul presupus, cu rezerve, al cronicii puteau fi „un sas din Baia” sau „părcălabul Herman” sau „un italian din Caffa” – nu contează, important este că mărturiile au supravieţuit, mărşăluind colbuite spre veşnica noastră indiferenţă.

 

Din punctul meu de vedere, autorul „analelor de curte ale lui Ştefan cel Mare” ar putea fi medicul veneţian Matteo Murriano, care a şi murit, la Suceava, în toamna anului 1502, când se încheie cronica, scrisorile lui către Doge confirmând astfel de dialoguri între el şi voievod. Urmează să văd dacă textul integral îmi confirmă sau infirmă ipoteza.

 

Pe parcursul cronicii, veţi întâlni cruzimi de neimaginat, dar care făceau parte din obişnuinţele vremii, şi care putea fi povestite, ulterior, cu detaşare. Nu vă pripiţi în judecăţi şi, mai ales, în verdicte. Istoria este aşa cum a fost, dar întotdeauna mai onestă decât festivismele de după.

 

În rândurile care urmează, voi transcrie traducerea românească a Cronicii lui Ştefan cel Mare, cu intenţia de atenţiona că de multe, foarte multe mărturii beneficiem noi, moldovenii, deşi ne doare-n nepăsare de existenţa lor.

 

 

 

În anul de la Christos 1502, în ziua de 28 Aprilie,

s-a scris Cronica lui Ştefan Vodă al Moldovei.

 

 

Cronica breuiter scripta Stephan[I] Dei gracia

voyvoda[e] Terrarum Moldannens[ium] necnon Valachyens[ium].

 

 

Prymo

 

Numărătoare valahă: A Creacionibus 6965 – 1457

 

În anul, cum se socoteşte, de la naşterea lui Christos 1457, în luna lui Aprilie, în ziua de 11, într-o Marţi, în săp­tămâna mare dinaintea Paştilor, veni Ştefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste, împreună cu Mun­tenii şi cu cei din ţara de jos, ca la vreo 6.000 de oameni. Şi veniră asupra lor Aron Vodă, la un pârâu sau apă, cu numele Hreasca, la Doljeşti. Aşa, goni Ştefan Vodă pe Aron Vodă din ţară şi rămase însuşi domn prin silnicie.

 

(secundo), 6969 – 1461

 

În luna lui Iunie, în ziua de 5, porni Ştefan Vodă contra Secuilor şi îi prădă straşnic şi le luă multe lucruri, şi omorî pe mulţi dintre ei.

 

3°, 6970 – 1462

 

În luna lui Iunie, în ziua de 22, veni Ştefan Vodă la Chilia si nu putu s-o cucerească, numai fu împuşcat cu o puşcă la glezna stângă. Se întoarse atunci de la Chilia.

 

4°, 6971 – 1463

 

În luna lui Iulie, în ziua de 15, i se aduse lui Vodă doamna sa din Kiev; cu ea a avut pe domniţa dusă în Ţara Rusească.

 

5°, 6973 – 1465

În luna lui Ianuarie, în ziua de 23, într-o Joi, la miezul nopţii, veni Ştefan Vodă la Chilia, cu pace bună spre toate părţile şi, Vineri de dimineaţă, bătu şi atacă toată ziua poarta cetăţii şi o luă cu multă trudă. Aci şezu el trei zile şi, pentru că se predară şi cei din oraş, puse Ştefan Vodă pe Isaia, cumnatul său, pârcălab la Chilia.

 

6°, 6975 – 1467

 

Item, în luna Noiembrie, în ziua de 19, într-o Joi, veni Matiaş, Craiul unguresc, cu mari forţe şi cu multe tunuri la Trotuş, unde sunt Munţii Slănicului. În ziua de 29, sosiră Ungurii la Roman şi în ziua de 7 Decemvrie arseră cu desăvârşire Târgul Roman şi porniră, cu toate forţele, asupra Moldei [Baia], [vechea] capitală a Mol­dovei. În ziua de 14 Decembrie, într-o Luni spre Marţi, noaptea, căzu Ştefan cu oastea sa peste Unguri şi omorî pe foarte mulţi dintre ei, ale căror oseminte mai zac şi în ziua de azi acolo şi vor zăcea veşnic. Atunci a fost nimerit chiar craiul Matiaş cu două săgeţi, pe care le-a luat cu el din ţară. Dacă lui Ştefan Vodă i-ar fi fost credincios Isaia, marele său vornic, şi ar fi 5 alergat acolo unde i se poruncise, atunci n-ar fi scăpat teafăr nici picior [de Ungur]. Pentru aceea, a trebuit să-i cadă capul lui şi altora mulţi. În ziua de 15 Decembrie, într-o Miercuri, se împrăştie oastea lui Ştefan Vodă, aşa încât şi Ungurii omorâră pe mulţi dintre ei; şi Domnul însuşi a fost fugărit călare, cu doi feciori [de curte] şi căzu în mâinile duşmanului; se răscumpără însă Ştefan Vodă, căci se tălmăci cum putu şi scăpă de ei. Chiar atunci intrară şi Tătarii în tară şi oastea se strânse din nou în jurul lui Vodă, încât puse pe picioare o mare ar mată; aceasta ajunse până la urechile lui Matiaş Craiul şi porni, cu puţină pradă, să iasă din ţară. Atunci se năpusti Ştefan Vodă cu oastea asupra Tătarilor şi îi alungă din ţară şi omorî mulţi dintre ei. Cu toate acestea, o oaste numeroasă se repezi şi în urma Craiului şi i-a 20 smuls mulţi oameni, aşa încât Craiul nu mai putu lua din ţară armele, ce mai sunt şi acum îngropate în munţi şi pe care nimeni n-a putut să le găsească.

 

7°,  6978 – 1470

 

În luna Februarie, în ziua de 27, porni Ştefan Vodă asupra Brăilei, în Muntenia, şi vărsă din plin şi mult sânge, şi arse cu desăvârşire târgul şi n-a lăsat viu nici pe copilul din pântecele mamei şi spintecă sânul mamelor şi smulse copiii din el.

 

Item, în luna lui Ianuarie, în acelaşi an, în ziua de 16, domnul puse să i se taie capul vornicului Isaia, cumnatul său.

 

8°, 6979 – 1471

 

În luna Martie, în ziua de 7, într-o Joi. porni Ştefan Vodă în Muntenia şi avu, în aceeaşi zi, o mare bătălie cu Radu Vodă, pe un câmp de lângă târgul numit Soci. Aci omorî multă oaste şi luă în robie ca la 17.000 de ţigani.

 

În acest an, în luna August, în ziua de 29, într-o Joi, avu loc un cutremur de pământ nespus de puternic. În acelaşi an, în luna Septemvrie, în ziua de 14, i se aduse lui Ştefan Vodă domniţa din Mangop, cu numele Maria; era o circasiană şi a avut două fiice cu ea.

 

9°, 6981 – 1473

 

În luna lui Noiembrie, în ziua de 8, într-o Luni, îşi aşeză Ştefan Vodă oastea şi steagul în Muntenia, la Milcov, de partea sa (pe malul moldovean), având 48 steaguri, şi se repeziră, în 12 grupe, cu Basarab Vodă, asupra lui Radu Vodă; şi nu ştia pe Radu că se apropie. Şi se grupară toate ostile, noaptea, încât nici Radu Vodă, cu oastea sa, nu ştia nimic despre asta şi nu credeau altceva decât că ar fi atât de puţini câţi zăriseră; şi, în această lună, în ziua de 18, într-o Joi, şezu Vodă toată ziua lângă un pârău, care se numeşte Potoc, şi şezu până Sâmbătă seara; Duminică, în zori, lovi Ştefan Vodă pe Radu Vodă şi îi omori 64 mii de oameni, încât Radu Vodă abia putu să fugă, cu puţină oaste, într-o cetate, ce se numeşte Dâmboviţa.

 

În aceeaşi lună, în ziua de 23, veni Ştefan Vodă, cu toată oastea sa, înaintea cetăţii şi o asedie puternic, şi, noaptea, se strecură Radu Vodă din cetate. În această lună, în ziua de 24, luă Ştefan Vodă cetatea şi pătrunse cu forţa înlăuntru şi luă lui Radu Vodă pe soţia sa şi pe unica lui fiică, cu toată oastea şi comorile, dar mai cu seamă pe domniţa de sânge şi neam mare, care şi astăzi e doamnă lui Ştefan Vodă; cu ea are un fiu, pe Bogdan Voievod, şi două fete frumoase; şi mai luă toate odoarele, care aparţin unui Voievod, cu toate steagurile şi carele de cetate.

 

Şi şezu Ştefan Vodă 3 zile, lângă o pădure, până îşi strânse oastea toată, căci auzise cum un număr de Turci vine în ajutorul lui Radu Vodă. Aceştia sosiră în ziua de 28 a aceleaşi luni, ca la 13 mii de oameni, cu 6 mii de Munteni. Iară Ştefan Vodă îi întâmpină cu bărbăţie şi Dumnezeu îi ajută ca să-i doboare pe toţi. Pe aceia pe care îi prinse vii îi puse în cruce în ţeapă, prin buric, cam vreo 2.300; acolo şezu 2 zile şi apoi oastea sa porni la drum; şi se îndreptă cu multă pradă şi veselie spre Suceava, la scaunul ţării sale şi lăudă pe Dumnezeu, împreună cu vlădicii şi cu arhiereii, cu boierii şi cu toată sărăcimea, căci din mila lui Dumnezeu i-a mers aşa de bine. Aşa puse Ştefan Vodă domn peste ţară în Muntenia pe Basarab Vodă; şi, după 4 săptămâni, în luna lui Decemvrie, în ziua de 20, veni Radu Vodă, cu 17 mii de Turci şi 12 mii de Munteni, şi lovi pe Basarab Vodă şi-l alungă din ţară. Iară Basarab purcese la Ştefan Vodă, în Moldova, şi Turcii, după el, până la Bârlad, prădând, însă n-au aşteptat pe Ştefan Vodă şi s-au întors acasă. Porni dară Ştefan Vodă din nou în Muntenia şi arse straşnic ţara [în cale], în 14 zile ale lunii Martie. Era prea frig, încât nu putea să rămână cu oastea acolo [în tabără] şi se întoarse din nou acasă. Dar aduse cu el, la Suceava, şi mulţi prizonieri, aşa că, într-o zi, puse să se spânzure 700 înaintea cetăţii.

 

10°, 6982 – 1474

 

În luna lui Octombrie, în ziua întâia, plecă Ştefan Vodă din nou în Muntenia, cu Basarab, cu oaste multă, şi ajunse la o cetate, ce se numeşte Teleajen, şi prinse pe pârcălabi şi le tăie capul, şi luă cu el mulţi ţigani, care erau acolo, şi puse să se taie mulţi dintre ţigani, încât sângele prinse a curge din cetate; şi dete foc cetăţii şi aşeză pe Basarab iarăşi domn în ţară, şi îi dete ţara [în stăpânire] şi pedepsi pe mulţi boieri, care nu-l ascultase. În aceeaşi lună, în ziua de 4, veniră Ungurii, cu Ţepeluş Vodă, şi se bătură cu Basarab, şi nu putură să-i răpească nimic Ungurii. Şi dacă Ştefan Vodă se întoarse acasă, în ţara sa, iar veniră Ungurii, cu Ţepeluş, în 20 de zile ale aceleiaşi luni şi cuceriră ţara de la Basarab, şi aşezară domn în ea pe Ţepeluş; presupuseră [?] pe Radu Vodă pierdut, fiindcă nimeni nu ştia încotro apucase şi tot aşa pe Ba­sarab Vodă.

 

În acelaşi an, în luna lui Februarie, în ziua de 9, luară Turcii Caffa şi încărcară 32 de corăbii mari cu pradă şi cu comori mari, şi, în ultima corabie, 12 feciori de oră­şeni şi 4 Turci; şi îi trimiseră pe aceştia anume la Constantinopol; iară tinerii se sfătuiră, când se găsiră pe mare, cum ar putea să se scape de Turci şi se hotărâră, pe la ora 1 din noapte, ca să-i omoare; era în ziua de 19 Februarie, într-o Sâmbătă, noaptea; înjunghiară dară pe Turci şi Dumnezeu le ajută ca vântul să ducă toate corăbiile la Chilia; şi veni Ştefan Vodă sau oamenii lui, cu 400 de care, şi luară toate averile [prădate], cu tineri, cu tot, şi le duse la Suceava; iară domnul dete găzduire tinerilor în Suceava. Totodată, Cafeenii şi Veneţienii aflară că tinerii ar fi la Ştefan Vodă şi se bucurară mult de aceasta. Îi trimiseră şi foarte mulţi bani şi flo­rini (?) ca să lase pe tineri liberi; iară Ştefan Vodă îm­brăcă pe toţi tinerii şi îi lăsă complet liberi; şi pe cei ce voiră să se ducă acasă îi lăsă să rămână în Ţara Ro­mânească. Mulţi dintre ei au rămas la Suceava, care încă şi astăzi or mai fi acolo.

 

În acelaşi an, până în luna lui Ianuarie [1475], trimise îm­păratul turcesc foarte mulţi soli, unul după altul, la Ştefan Vodă, ca să-i dea înapoi comorile şi pe tineri, ceea ce n-a făcut. Asta să fi fost cam până pe la Ianuarie [6983 =1475].

 

 

11°, 6983 – 1475

 

În luna lui Ianuarie, în ziua de 10, într-o Joi, avu Ştefan Vodă o mare bătălie cu Turcii, nu departe de Vaslui, la o apă ce se cheamă Bârlad. Îi ajută şi Dumnezeu că bătu pe Turci cu desăvârşire, cam la o sută de mii de mulţi şi 17 mii de Munteni, care erau cu ei, încât Turcul abia putu scăpa. Şi au mai fost urmăriţi încă 8 mile (?) întregi, pe un noroi mare”[4].

 

 

[1] Górka, Dr. Ol., Kronica czasów Stefana Wielkiego Mołdawskiego. Niezname najstarsze żródło rumuńskiej histtoriografji (Cronica vremii lui Ştefan cel Mare al Moldovei. Cel mai vechi izvor, necunoscut, al istoriografiei române), în Sprawozd. Polskiej Akad, Umiejętności, XXXIV (1929), Nr. 6 (Iunie), p. 29-31

[2] Górka, Dr. Ol., Kronica czasów Stefana Wielkiego Mołdawskiego, Cracovia, 1931, 119 p, 11 planşe)

[3] Cronica breuiter Scripta Stephan[i] Dei gracia Voyvoda Terrarul Moldaviens necnon Valachyens

[4] Cronica lui Ştefan cel Mare / (versiunea germană a lui Schedel), pp. 59-65


Pagina 2 din 12612345...102030...Ultima »