Dragusanul - Blog - Part 80

leru-i, Doamne, leru-i ler

 

leru-i ler, căci legea-i lege

din adânc spre totdeauna

cât îşi mai cunoaşte neamul

calea sfântă de urmat,

iar ninsorile acopăr

răutatea şi minciuna

şi de-aceea încă ninge

leru-i, Doamne, peste sat,

 

iar în zări, unde sunt târguri

şi trufii de domni domneşti,

numai candela mutată

în brăduţi încă mai cântă

când ninsoarea copleşeşte

fără veste cu poveşti

şi când sufletul există

leru-i, Doamne, noaptea-i sfântă,

 

prin troiene, leru-i ler

parcă am păşi pe ape

ca să ne urmăm Păstorul

spre luminile din cer,

vin copiii şi nepoţii

să-i înfăşur cald sub pleoape

şi să-mi aflu rădăcina,

leru-i, Doamne, leru-i ler


Aruncaţi cu piatra în Grigore Leşe!

Grigore Leşe, ultimul sacerdot al Colindului

 

Grigore Leşe a semnat un angajament cu securitatea şi este pus la stâlpul infamiei, şi se aruncă în el cu pietre, şi se bucură tot neamul românesc, în vreme ce securistul care l-a obligat, într-un fel sau altul, să semneze rămâne înger imaculat. Toţi uităm cât şi ce a făcut Grigore Leşe pentru spiritualitatea neamului nostru, pentru că prăbuşirea lui înseamnă un triumf pentru ratările noastre de fiecare zi, de fiecare clipă. Creştem în ochii proprii, dacă-l înjurăm pe Leşe, dacă ne pustiim propria cultură de încă un nume. Jalnic neam mai suntem, dacă ne bucurăm de tragismul de care are parte, astăzi, Grigore Leşe!

 

Dacă va veni un om care a suferit şi va proba în justiţie că din pricina lui Grigore Leşe a fost crucificat, am fi îndreptăţiţi să ne doară omul Leşe, dar fără să asasinăm artistul. Am fost, decenii în şir, printre puţinii români care s-au străduit să vindece rănile foştilor noştri deţinuţi politici, asumându-mi o vinovăţie pe care nu am avut-o. Pentru că abia mă năşteam, atunci când ei, românii vizionari, excesiv de responsabili, se sacrificau pentru un vis, şi nicidecum o realitate. Soarta, de mult prea multe veacuri, nu ne-o facem noi, ci doar o acceptăm cu resemnare. Torţionarul rămâne pururi un neprihănit, un patriot, funcţie de dibăcia cu care ştie să-şi ucidă victima şi a doua, şi a treia şi a câta oară mai este nevoie – vorba lui Marin Sorescu, doar ca să-i fie lui bine.

 

Nu ştiu cum să-mi spun revolta, dar eu nu o să mă pot solidariza cu securiştii, aruncând cu piatra în ţintele pe care ei mi le scot în cale. Şi e plin de progenituri de securişti în Consiliul acela naţional pentru asasinat cu dosare. Grigore Leşe a fost slab în tinereţe. Dar cei care spumegă împotriva lui, acum, ar fi fost mai vrednici, în aceleaşi condiţii? S-ar fi încolonat în pelerinajul fără de speranţă al martirilor? Da, dacă s-ar fi numit Vasile Pînzaru, poetul care, atunci când i s-a propus să fie făcut cetăţean de onoare al Sucevei, a răspuns: „Ar fi o onoare pentru mine, dar nu pot accepta să am parte de aceeaşi cinstire ca şi foştii mei torţionari”. Iar când alţi rataţi îl acuzau pe Nicolae Labiş de bolşevism, acelaşi poet Vasile Pînzaru scria: „Dacă ar fi trăit, Nicolae Labiş ar fi împărţit celula cu mine, măcar după a doua arestare, din 1975″.

 

Nu ştiu cum să-mi spun revolta faţă de atitudinea golănească a unora care, însumaţi şi păşind dupăcit pe acelaşi drum, nu lasă împreună urme nici măcar cât unghia de la degetul mic al piciorului lui Grigore Leşe.


în primăvara care mi se-nchină

 

în iarnă am păşit ca-n catedrală

de parcă-aş căuta sacralitatea,

deşi-i ispită-n mine primăvara

în care o să-mi aflu libertatea

şi mă închin ninsorilor cărunte

când liniştea cea cosmică mă împle,

deşi aud cum mugurii din creangă

aşteaptă altceva să se întâmple

 

şi mi se face dor de troscot moale

veghind drumeagul şubred dintr-un sat

în care-am ars cândva copilăria

sau altceva ce merită visat

sub plapomele iernii călătoare

în care mă înfăşor uneori

să pot renaşte pe deplin dincolo

de curmezişul zilelor cu flori,

 

în iarnă sunt o creangă-nfăşurată

cu promoroaca fulgilor subţiri,

dar tălpile se-adăpostesc în urma

din care s-au desprins închipuiri,

căci timpul e o temniţă absurdă

din care greu se iese la lumină:

mă uit pe geam şi vreau să uit de mine

în primăvara care mi se-nchină


auzi, universul colindă!

Cerbul din Corlata (ritual închinat morţii şi învierii Timpului)

 

așterne-ți icoanele iernii

pe suflet și mergi mai departe

căci numai ninsoarea ascunde

și taină de taină desparte,

iar viscolul încă respiră

din larg depărtatele stele

și-adesea zvâcnește prin suflet

și vindecă totul de rele,

*

învață să fii ca ninsoarea,

nevoia de alb să răstoarne

ce duce de mult Capricornul

în prea rămuroasele-i coarne

și-atunci vremuirea pribeagă

vrăjind busuiocul în tindă

în sufletul tău o să cânte:

auzi, universul colindă!


Cap de afiș Bucovina Rock Castle 2019

Mulți sunt cei care ne-au tot întrebat dacă trupa britanică TESSERACT va fi cap de afiș al ediției Bucovina Rock Castle 2019 și pentru că asupra noastră, a ursu-drăgușanilor blidari, se tot înghesuie întrebările, am să răspund că TESSERACT înseamnă una dintre trupele de excepție ale festivalului sucevean, la fel ca și ALTERNOSFERA, ca și GRIMUS, ca și cele două alte trupe europene, pe care le-am ascultat ieri, sau ca trupa de metal, din America, pe care o voi asculta astăzi sau mâine, funcție de cum mă eliberez de celelalte munci în care sunt implicat.

*

Visul meu și al fiului meu, Andi, a fost să ajungem împreună vremea când Bucovina Rock Castle va fi… cap de afiș Bucovina Rock Castle. Ceea ce s-a și întâmplat, în ultimii ani, dar, din 2019, toată lumea trebuie ajutată să conștientizeze această realitate. În fond, visul nostru, imediat însușit și de Constantin-Emil Ursu – managerul Muzeului Bucovinei, și de Sorin Filip – managerul Centrului Cultural „Bucovina”, și de Mihnea Blidariu – de la Luna Amară, și de Lucian Francisc Csibi – de la Relative, a devenit, între timp, după cum ni s-a și adeverit prin fapte, și visul oamenilor de decizie din Consiliul Județean Suceava, în frunte cu Președintele Gheorghe Flutur și cu Administratorul Județului, doamna Irina Vasilciuc. O menționare separată merită și oamenii reprezentați de partenerele noastre de conturare a visului: Ramona Medeleanu și Asica Leizeriuc.

 

 

Ediția Bucovina Rock Castle 2019 înseamnă, pentru mine, ultima – înainte de pensionare și, tocmai de aceea, vreau să-i văd pe tinerii care vor veni în Șanțul Cetății, ca să trăiască și ei același vis, mai fericiți decât au fost vreodată. E drept că, fiind eu un sentimental, i-am cerut lui Andi să-mi aducă și câteva trupe care-mi sunt tare dragi; e drept că Andi a militat ca trei trupe tinere, care au câștigat concursul din anul 2018, să nu urce pe scena întâia drept „a șasea roată la căruță”, ci cu drepturi și cu onoarea care se cuvin trupelor care deschid fiecare noapte de concerte.

 

 

Din 2019, Bucovina Rock Castle își va acoperi integral cheltuielile, printr-un salt artistic foarte apropiat de cel care se va statornici după mine, adică din anul 2020. De ediția 2019 depinde decisiv viitorul Bucovina Rock Castle, iar noi, fiind conștienți de asta și dorindu-ne să durăm ceva temeinic pe meleagurile în care ni s-a întâmplat nașterea, forțăm limitele omeneștilor puteri, închinându-le visului încredințat viitorimii.


Pagina 80 din 1.118« Prima...102030...7879808182...90100110...Ultima »