Dragusanul - Blog - Part 79

Ion Simionescu: Nunta în „Ţara noastră”

 

Rumänische Hochzeitsfahrt. Nach einer Skizze auf Holz gezeichnet von W. Heine. Zicălașii de odinioară ai Basarabiei, conducând alaiul tradițional de nuntă.

 

 

Nunta. Alegerea viitoarei soţii este o chestie foarte însemnată în întemeierea unei noi familii. Flăcăul cere ca viitoarea-i soţie să fie tânără, frumoasă și mai ales din viță bună, din neam, dar şi cu zestre. Dar nici fata nu se mărită cu cel dintâi venit. Bărbatul să fie ceva mai frumos decât dracul, dar vrednic, în stare să-şi hrănească familia şi să nu fie din viţă proastă. Aristocraţimea satelor noastre îşi are adânci rădăcini în sufletul celor îndreptăţiţi. Mazilii din Basarabia, nemeșii din unele părţi ale Ardealului, ca și răzeșii din Moldova se ţin şi astăzi în rang deosebit de cei veniţi în satele lor. Încă un lucru mai preocupă fata peţită: să nu iasă din satul ei, una din cele mai mari dureri. Fata la urmă poate să urmeze bărbatului în alt sat, dar când flăcăul vine în casa miresei i se zice, în râs, că s-a măritat. Că­sătoriile între tineri de altă lege nu se prea cunosc în lumea satelor noastre.

 

 

De obicei, sătenii se însoară de tineri. Rar flăcău rămâne holtei după 25 ani; flăcăii tomnatici sunt de râsul satului. și fata e stătută, dacă trece de 20 ani fără să se mărite, se crede că i-a făcut cineva de urât şi caută să-şi desfacă, prin descântece. Dacă nici aşa nu iz­buteşte să se mărite, apucă drumul rugăciunilor către icoanele făcătoare de minuni. De altfel, fata care are parte-n lume poate să-şi cunoască de mai înainte ursitul. Poate afla de-i tânăr ori bătrân, bogat ori sărac; cu oarecare meşteşug poate să-l vadă în apa fântânii, ori să i se arate în vis.

 

 

Când flăcăul s-a înţeles cu fata, vine rândul peţitorului, prin care o cere de la părinţi. Starostele trebuie să fie bun de gură, ca să convingă, ori să spună oraţii, în care tânărul pentru care vine e numit împărat. Dacă lucrurile merg bine, în cea dintâi Joi sau Duminecă, vine tânărul, cu starostele, cu rudele, cu lăutari, ca să peţească singur fata.

 

 

Peţirea se face cu anumite forme, cu recitarea unor anumite oraţii, urmate de veselie si ospăţ.

 

 

Prin unele locuri, se mai păstrează obiceiul de a simula răpirea fetei, bine înţeles o formă cunoscută de mai înainte, de toată lumea. Se în­tâmplă însă şi cazuri când în adevăr flăcăul fură fata, fără voia părin­ţilor, ba uneori și fără voia fetei.

 

 

Când zestrea acesteia e gata, se hotărăşte ziua nunţii.

 

 

Vorniceii sau chemătorii fac chemările; cu un băț lung, la capătul căruia e legată o năframă, cu o ploscă de rachiu, începând de la nunii mari, umblă pe la vecini şi-i poftesc la nuntă. În ziua nunţii, druştele gătesc mireasa, pregătesc beteala şi piaptănă pe mireasă, cântând cân­tece jalnice.

 

 

Înainte de cununie, mirii cer iertarea şi binecuvântarea părinţilor. Pe unde se mai păstrează vechile obiceiuri, iertăciunea se face cu o solemnitate deosebită. Unul dintre prieteni, mai isteţ, conăcarul, zice oraţia, o întreagă poezie lungă, prin care vorbeşte în numele mirelui sau al miresei. Prin unele locuri, se cunoaşte un obicei numit închinarea schimburilor. Mirii îşi fac daruri reciproce. Darurile se aduc de o ceată de flăcăi, cu corăbierul în frunte. Când ceata vorniceilor se apropie de casa miresei, în cântecul lăutarilor, vorniceii miresei o închid în cetate, adică o aşează după masă, între druşte şi, după o prefăcută opunere din partea vorniceilor miresii, corăbierul cu ai lui intră şi începe a juca schimburile, recitând anumite versuri, pentru fiecare obiect din corabie.

 

 

Pe când se joacă în casa mirelui, vine un sol din partea miresii, de-l pofteşte, cu toţi tovarăşii, la masa mică, în casa miresii. Pornesc cu toţii, cu mare alai, cântând şi jucând. Când ajung la mireasă, ea-i la masă, între druşte, iar vornicii o păzesc, să nu intre mirele în cetate. Se simulează o luptă între cele două cete şi mirele nu intră decât după ce nunul mare dă un dar în bani păzitorilor cetăţii. Se pun la masă, în cântece şi veselie. Se întinde o horă în casă, în jurul mesei, şi aşa jucând, ies cu toţii din casă.

 

 

În ziua hotărâtă pentru cununie, de obicei Dumineca, dar şi Joia, viitorii soţi se scaldă şi apoi se gătesc. Pe mireasa o împodobesc druştele, iarăşi cu cântări jalnice. Peste hainele cu care-i îmbrăcată mireasa, i se pune un brâu, cu un nod, pe care mirele îl va desface, când o va conduce în odaia nupţială. Mirele se găteşte cu cămaşa de mire, cusută de mireasă. După aceste, se fac iertăciunile, o ceremonie înduioşătoare: mireasa, prin gura unui vornic, cere iertare părinţilor pentru greşelile ce le-ar fi putut face în viaţă.

 

 

Cununia se face la biserică, unde mireasa merge, de obicei, pe jos; în părţile muntelui, merge călare. La jumătate de drum, se întâlneşte cu convoiul mirelui. După cununie, fiecare se duce la casele lor, unde îi aşteaptă masa întinsă. Gustând ceva din bucate, mirele apucă drumul spre casa miresei, dar găseşte poarta legată. Numai după lungi parlamentări este lăsat să intre în curie. Se aşează cu toții la masă, într-o ordine anumită: în capul mesei mirele, la dreapta lui, nunul mare şi apoi şiragul gospodarilor. Dinaintea mirelui se pun două pâini, acoperite cu o năframă, şi doi colaci, unul peste altul. Colăcerul ţine oraţia, închină paharul şi face glume. Către sfârşitul mesei, se aduce înaintea mirelui o găină friptă, acoperită cu un talger; nunul cel mare porun­ceşte vornicilor să aducă mireasa, care joacă în altă odaie sau chiar într-o şură, cu tineretul. Vorniceii fac glume, aducând întâi o babă, ori o copiliţă, ori pe mama miresei. Mirele, după ce sărută mâna so­crului, ia pe mireasă de mână şi o aşează la masă. La sfârşitul mesei, mama miresei aduce un talger, pe care se află o năframă de in, zisă „năframa mirelui”, o pâine şi un pahar cu rachiu, închinat mirelui, care gustă din el, iar restul îl aruncă pe podul casei; năframa şi ce­lelalte le vâră în trăistuţa pe care o poartă, iar soacrei îi dă înapoi tal­gerul, pe care pune un ban de argint. Soacra cea mică închină mirelui ”cămeşa de mire”, iar neamurilor lui şi mai ales peţitorilor le dă daruri: brâic, năfrămi. Lăutarii cântă busuiocul, un fel de horă. Mesenii se ridică de la locurile lor şi, dându-şi mâna, fac un lanţ, în mijlocul căruia sunt mirele şi mireasa; legându-se în joc, ies afară din casă. Când mirii ajung în prag, cineva vâră între ei un băţ, cerându-le vamă.

 

 

Ajungând la casa mirelui, mireasa nu intră în casă, până ce soacra nu o leagă de mână cu un brâu ori un prosop şi o unge cu miere pe frunte. Când intră mireasa, întinge în miere o bucată de colac, gustă o bucă­ţică din el, iar restul îl vâră în vatra focului. Acestea toate au o în­semnare simbolică: intrarea femeii sub stăpânirea bărbatului şi a părinţilor lui”[1].

 

 

 

[1] Simionescu, Ion, Țara noastră, București 1927, pp. 333-335

 

 


Ţinutul Hârlăului: Şindricianii

 

 

Ţinutul Hârlăului: Şindricianii

 

 

Iunie 1774

Ocolul Coşulii

 

 

 

Şindricianii

 

 

 

Toată suma caselor: 33. Scădere rufeturi, însă 16: 2 popi, 4 scutelnici la Costandin Andrieş, 8 scutelnici la Ghergheleşti, 2 ţigani. Rămân birnici 17.

 

 

Birnici:

 

 

Grigoraş Ţibrigan

Vasili, ungurian

Ion, cojocar

Vasili Isar

Grigoraş Ghiaţă, vornic

Vasili, rus

Ivan, rus

Alecsa, rus

Ilii, olar, rus

Ignat, rus

Iurie, rus

Petre, vătăman, rus

Tudose Bâţic

Grigori, ţintar

Simion Ţibâc

Petre Lungu

Martin, ciubotar

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Luca

Popa Grigoraş

Gheorghiţă Mândru, scutelnic la Costandin Andrieş, vistiernic

Ion Mânzat, tij (la fel)

Ştefan, rus, la fel

Pavăl Pleşca, la fel

Gheorghi, argat la Ion Gherghel

Gheorghi, văcar, la fel

Ion Căldăruşă, la fel

Tănasă, murar la Vasili Gherghel

Gheorghi Moşoiu, scutelnic la Grigori Gherghel

Ştefan, croitor, la fel

Ioniţă Surdu, la fel

Luchian, rus, argat la Grigoraş Gherghel

Ştefan, ţigan

In (alt) Ştefan, ţigan

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 251, 252

 


Ţinutul Hârlăului: Buhaiu

 

 

Ţinutul Hârlăului: Buhaiu

 

 

Iunie 1774

Ocolul Coşulii

 

 

 

Buhaiu

 

 

 

Toată suma caselor: 37. Scădere rufeturi, însă 13: 1 popă, 4 diaconi, 1 dascăl, 6 scutelnici ai clucerului Manole, 1 jidov. Rămân birnici 24.

 

 

Birnici:

 

 

Matei Bulhac

Andrii Bălan

Ichim Mihai

Tănasă brat (frate) lui Mihai

Acsinti Radioală

Miron Cobele, vornic

Gavril

Neculai Bulhac

Toader Pătraşcu

Toader Moglei

Grigoraş Giambaş

Vasili, rus

Marcu Radioală

Toader, rotar

Grigoraş, râşniceriu

Apostu, rotar

Chirilă sin (fiu) lui Arseni

Chiriac, mitocar

Ursu, rotar

Costandin Giosanu

Acsinti Bulhac

Sandu Giosanu

Neculai, bejenar

Ştefan, vătăman

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Simion

Diaconu Costandinu

Diaconu Ion

Diaconu Miron

Diaconu Pavăl

Ion, dascăl

Gheorghi, dijmaş, scutelnic la clucerul Manole

Gavril, murar, tij (la fel)

Ianoş, slugă, la fel

Ioniţă Corlăţian, la fel

Lupu zet (al) lui Radioală, la fel

Simion, argat, la fel

Bercu, jidov

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 251

 


Ţinutul Hârlăului: Hilişeu

 

 

 

Ţinutul Hârlăului: Hilişeu

 

 

Iunie 1774

Ocolul Coşulii

 

 

 

Hilişeu

 

 

 

Toată suma caselor: 39. Scădere rufeturi, însă 13: 1 popă, 1 dascăl, 6 argaţi ai căpitanului Andrii, 2 argaţi ai lui Gafencu, 1 mazil, 1 ruptaş, 1 jidov. Rămân birnici 26.

 

 

Birnici:

 

 

Tudose brat (frate) popii

Toader Baros

Ion Guzu

Vasili sin (fiu) Tofana

Neculai Bolohan

Simion, rotariu

Tuduse, muntean

Toader fiul lui Andriuţă

Condurat

Toader Conovar, vornic

Vasili Conovar

Mihai, rus

Ivan Savic

Ion Bălan

Chiriac Bălan

Ion fiul lui Chiriac

Gheorghiţă, sitar

Sandu fiul lui Pricopi

Toader cumnat lui Andronic

Dumitraşcu cumnat lui Pricopi

Andronic

Neculai, cioban

Dumitraş zet (al) lui Bolohan

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Savin

Mihălachi, dascăl

Fodor, rus, grădinar la căpitanul Andrii

Iure, rus, pas, tij (la fel)

Tudos, pas, la fel

Grigoraş, argat, la fel

Petre Mândroiu, la fel

Nistor, vezetiu, la fel

Andrii, slugă la Gafenco

Cozma, rus, argat, la fel

Lupu Popşa, mazil

Nacu, ruptaş

Haim, jidov

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 250, 251

 


Ţinutul Hârlăului: Broscăuţii

 

 

Ţinutul Hârlăului: Broscăuţii

 

 

Iunie 1774

Ocolul Coşulii

 

 

 

Broscăuţii

 

 

 

Toată suma caselor: 28. Scădere rufeturi, însă 8: 3 popi, 1 diacon, 4 scutelnici ai vistiernicului Sturzii. Rămân birnici 20.

 

 

Birnici:

 

 

Tănasă Bâgul

Gheorghi Roşca

Dumitru Ciornot

Vasili Ciornot

Mihălachi Gradu

Ilie Loghin

Toader Gherman

Chiriac Căzacu

Vasili Căzacu

Pavăl Băltag

Vasilachi, pas

Ştefan Mehedin

Stan Albu

Ştefan Stan

Costandin, rotar

Gavril Părpăuţă

Toader Horlace

Toader Beşliu, vornic

Costachi, vătăman

Ion Gradu

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Tudose

Popa Ionu

Popa Pintelei

Diaconul Anton

Mihălachi Băltag, sluga dumisale vistiernicului Sturzii

Condre Băltag, tij (la fel)

Ambrisie, herghelegiu, la fel

Grigoraş, murariu, la fel

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 250

 


Pagina 79 din 1,487« Prima...102030...7778798081...90100110...Ultima »