Fotbaliştii stelişti de la Heleştenii Iaşilor

*

Echipaţi în treningurile roş-albastre de antrenament, fotbaliştii stelişti din Heleşteni, judeţul Iaşi, au devenit o prezenţă constantă, dar nejustificată, la Festivalul Obiceiurilor de Iarnă din Bucovina, cu  “Alaiul Cerbul”, printre ei fiind rătăciţi şi nişte gigi-becali care clămpănesc sub scoarţe sau macaturi. Scălâmbăieli, driblinguri, ţopăituri, tamburine mari, şuiere şi fluiere, hopa-i ţupa şi ţupa, anticultură, antidatină – brătenism de tipul comerţul cu butelii.

*

Şcolarii din Horodnicu de Jos

*

Şcolarii din Horodnicu de Jos, fetiţe şi băieţi, unii cu capre din cordele, alţii cu căiuţi, purtaţi cu stângăcie, alţii cu măşti fioroase, dar toţi cu veselie cuminte, au interpretat cu talent un spectacol şcolăresc, o făcătură iscodită de minţile dezrădăcinate ale unor învăţători navetişti. Horodnicul de Jos, satul care, împreună cu celălalt Horodnic şi cu Frătăuţii, stă la temelia culturii româneşti din Bucovina (nici Cernăuţii nu au dat atâtea personalităţi cât Horodnicu de Jos şi de Sus), nu mai are o spiritualitate comunitară, ci doar una şcolărească. Păcat!

*

Miştocăreala din Isacova, Republica Moldova

*

Pentru că avea în spate fanfara din Preuteşti, cetăţeanul din ultimul rând, cu cuşma tuflită în dreapta, precum comandanţii de cavalerie ai vechimii, înfoiat într-un alain-delon lung, elegant şi bine croit la Moscova, dansa twist de mama focului, băşcălizând cu cinică suficienţă evenimentul la care nimerise precum Brăteanu în funcţia de director CCPCT Suceava. Ceilalţi membri ai grupului din Isacova, Republica Moldova, aşteptau, plictisiţi, să se termine parada, ca să poată vizita Suceava. Dar căciula twist-erului de Isacova mi-a amintit despre rolul căciulii în timpurile vechi, inclusiv în feudalism. Căciula, funcţie de cum era purtată, desemna un rang. Teşită în faţă, ca la Decebal, desemna un rege. Teşită în stânga, desemna un prinţ, iar teşită în dreapta, un comandant de cavalerie. Teşită pe spate, căciula îi desemna pe călăreţi, iar ţiguiată – pe glotaşi. Atunci când se purta înfundată, căciula îl desemna pe necombatant, bătrân sau copil. Dar de unde să ştie pezevenchii obiceiurilor brăteniste chestiile astea?

*

Capro-cerbii din Lămăşeni

*

Dincolo de respectul pe care li-l datorez copiilor din Lămăşeni, toţi talentaţi – şi mai ales trompetiştii! – nu prea văd ce aş putea spune despre tentativele de re-îndătinare a satelor fălticenene, deci dintr-un ţinut în care rigorile stilismului au funcţionat până târziu, chiar şi în localităţile cu calendar nou adoptat. Caprele sau cerbii (e greu de ghicit ce-s, ca şi cei câţiva căiuţi de pripas) probează lipsa unor elementare iniţieri în tradiţie, dovadă că prin acele locuri nu s-a rostit niciodată colindul primordial:

A codrilor crăiasă

Şi a zmeilor mireasă

Iese, seara, într-amurg,

Paşte cerbii sus, pe runc,

Ciutele şi caprele

Şi le mulge laptele

Şi-l încheagă în fântână

Să nu iasă altă zână,

Şi îl face mândru caş,

Bolovan de bicaş,

Şi îl pune în părău

Să-l spele apa mereu,

Să-i treacă dorul de zmeu.

(T. Robeanu, Runc)

*

Turiştii din Măgdăceşti, Republica Moldova

*

Câteva doamne din Măgdăneşti, Republica Moldova, îmbrăcate cu cămăşi ucrainene, ba şi o Crăciuniţă bine făcută şi cu specificitatea dezvelită până sus de tot, vreo câţiva bărbaţi cu pantaloni orăşeneşti (culmea este că răzeşii basarabeni nu purtau iţari, ci pantaloni cumpăraţi!) şi nimic despre şi din datină, adică un fel de viitor care ne aşteaptă şi dincoace de Prut, dacă vom continua să transformăm în paranghelii şi singura moştenire sacră a Europei boreale.

*