Uncategorized | Dragusanul.ro - Part 2

1899, Duiuliu Zamfirescu: Bucovină

Zamfirescu Poezii noi 1899

*

Mi-am propus de mulți ani să alcătuiesc o antologie lirică „Bucovina, în poezie”, dar, deși am cules multe poeme, m-am supus nevoilor și am cam ignorat ceea ce începusem, deși am mai publicat poeme superbe, închinate Bucovinei, de George Coșbuc, de Panait Cerna și de alți și alți poeți. Pierdusem textul lui Duiliu Zamfirescu, „Bucovină”, dar, regăsindu-l, astăzi, am decis să reiau munca începută și să duc și cartea aceasta până la capăt. Pentru că e necesară.

*

Zamfirescu Bucovină p 1

Zamfirescu Bucovina p 2


Un nou critic liberalo-literar: Tiberiu Beldiman

*

Cartea:

COPERTA 1 CANTECELE

*

Poemul:

*

Cântecul cântăreţului cântând

*

Mai exişti?, întrebase cântăreţul cântând

iarăşi despre amărăciuni şi înfrângeri,

hăituit alergând peste răni până când

au venit, ca să-l mintă, ultimii îngeri

estompaţi de amurg şi probabil ucişi

lângă cântecul lui ca o rană deschisă,

am tăcut, am tăcut şi doar plânsetul îşi

*

Blestema începutul prin fereastra deschisă;

era noapte, atunci, şi prin somn şerpuiau

linişti subţiri, ferecate-n lumină,

dinspre stelele umede nişte linişti veneau,

iar acum poposesc în poem şi se-nchină

mâinilor mele de lumini şiroind,

arse adânc într-o mitică vină:

nu mai ştiu ce-ntrebase cântăreţul cântând.

*

Exegeza critică:

*

„Poemul dedicat reclamantei „Cântec târziu: Mihaelei Beldiman” este un poem în acrostih, iar prin citirea literelor iniţiale ale versurilor, citite vertical, se obţine numele propriu al reclamantei. Acest poem este cu referire directă la reclamantă, pe care o consideră „edecar de umbre”, întreaga carte fiind o „revoltă existenţială” – conform prefeţei şi autografului înscris în original pe aceasta. Conform DEX: edecar = 1. (ironic) persoană care duce o existenţă inutilă 2. (fig.) persoană care se găseşte într-un loc oarecare de foarte multă vreme (şi care a devenit aproape indispensabilă) 3. a fi la edecul cuiva = a fi supus cuiva, a fi la cheremul cuiva. Probabil, în insinuarea autorului apelanta este o persoană specializată în jocuri de culise, de umbre.

*

În ciuda afirmaţiilor intimatului precum că gestul ar fi avut o tentă prietenoasă, acestea rămân simple speculaţii, fiindcă atât din analiza poeziei ce urmează dar şi din afirmaţiile susţinute în articolele care au vizat-o anterior pe intimată, rezultă că acesta insinua faptul că apelanta ar fi o persoană care înţelege să îşi exercite funcţia în mod necorespunzător, cu depăşirea atribuţiilor de serviciu în detrimentul intereselor publice.

*

Poemul dedicat conţine cuvinte cheie precum: „mai exişti?, amărăciuni, înfrângeri, hăituit, răni, mintă, ucişi, rană deschisă, am tăcut, plânsetul, blestema, noapte, linişti subţiri, ferecate-n lumină, se-nchină mâinilor mele, arse adânc, mitică vină”. Discursul poetic este conceput sub forma unui monolog tragic care exprimă o stare sufletească bolnăvicioasă, nesănătoasă şi deziluzionată, poezia producând o puternică impresie la citirea ei, prin folosirea cuvintelor dure şi a atmosferei întunecate sugerate, care ar fi cauzate de către persoana căreia i se adresează.

*

Prin atmosfera întunecată pe care o denotă poezia, dar şi prin semantica folosită, precum „Mai exişti?, întrebase cântăreţul cântând/ iarăşi despre amărăciuni şi înfrângeri, hăituit alergând peste răni până când / au venit, ca să-l mintă, ultimii îngeri” acesta pune în seama persoanei căreia îi adresează poezia fapte precum cauzarea amărăciunilor, înfrângerilor, hărţuirilor, suferinţelor denotate de răni dar şi induceri în eroare.

*

Totodată, nu se poate reţine o atitudine de preţuire a apelantei, după cum susţine intimatul, pentru că aceasta este incompatibilă cu atitudinea de imprecare şi întrebarea retorică dacă persoana menţionată mai există – atitudine care este în mod clar una de sfidare sau de detestare.

Aceasta este confirmată şi de precizarea insinuantă a intimatului cu privire la faptul că poezia a fost dedicată apelantei pe atunci când nu ştia că aceasta îşi însuşeşte banii publici, etc.

*

La o analiză literară pe text, le este atrasă atenţia de primul şi ultimul vers „Mai exişti?, întrebase cântăreţul cântând…/…nu mai ştiu ce-ntrebase cântăreaţi cântând”, versuri care arată tema amneziei poetului, probabil temporară, faţă de personaj, pe perioada în care apelanta nu a mai fost ţinta articolelor defăimătoare” (Beldiman Tiberiu, în dispozitivul Hotărârii civile nr. 680/2016 din 31 mai 2016, pp. 19, 20).

*

NOTĂ: Oare cum se numeau profesorii care l-au promovat şi l-au încoronat cu bacalaureatul, şi la limba şi literatura română, pe cetăţeanul judeţean liberal, lider al presei noi sucevene, finanţată, sistematic, cu banii noştri, de către Consiliul Judeţean Suceava?


Munţii Ardealului, până la Lacu Roşu

Lacu Rosu 1 spre Ardeal

*

Munţii Orientali ai Ardealului au solemnitatea unei catedrale şi parcă şi brazii urcă spre Cer, ca să-şi afle împlinirea. Nu mântuirea, ci împlinirea. Par un acoperiş de nădejde al lumii, iar dacă întinzi mâna spre Cer, atingi veşnicia. Acolo, în munţii Ardealului, există lacul unei păduri scufundate, dar trunchiurile putrede din adâncuri nu mai reflectă nuanţe roşietice care au dat numele tainicei întinderi de apă. Există, în schimb, o staţiune turistică minunată, scăpărată de lumina dumnezeiască a Ceahlăului şi desluşind căile muntelui, căi ale înveşnicirii.

*

Lacu Rosu 2 spre Ardeal

Lacu Rosu 3 spre Ardeal

Lacu Rosu 4 spre Ardeal

Lacu Rosu 5

Lacu Rosu 6

Lacu Rosu 7

Lacu Rosu 9

Lacu Rosu 10

Lacu Rosu 11

Lacu Rosu 12

Lacu Rosu 13

Lacu Rosu 14

Lacu Rosu 15

Lacu Rosu 16

*


Ziua ultimului zicălaş al Sucevei

4 Petrica Oloieru 2

*

Profesorul Petru Oloieru, muzician muzician al vremii noastre, stabilit la Suceava, după studii muzicale temeinice la Chişinău, împlineşte, astăzi, şi nişte ani, dar mai ales o operă. O operă care înseamnă, pe lângă compoziţii proprii, orchestrări, concerte în care şi-a probat virtuozitate (istorici din lumea întreagă au rămas înmărmuriţi, ascultând, la Suceava, un concert de muzică clasică, susţinut la… ţambal) şi câteva sute de melodii vechi româneşti, retrezite la viaţă prin formula „Zicălaşii” sau prin fonotecări directe, făcute împreună cu alt muzician muzician al Sucevei, profesorul Răzvan Mitoceanu. Cântece din perioada 1475-1914 au răsunat, din nou, în Bucovina, după veacuri de uitare, datorită faptului că Petrică Oloieru, aniversatul meu de astăzi, are şi minte, şi inimă pentru patrimoniul artistic al spiritualităţii româneşti. Drept pentru care, îl arăt cu degetul şi cu sufletul. La mai multă operă, Petrică!


Un canadian îşi caută strămoşii bucovineni

Stema Ducatului Bucovinei

Stema Ducatului Bucovinei

*

Din Quebec, îmi scrie domnul David Hallas, care, probabil că a întâlnit numele vreunui străbun de al domniei sale prin vreo carte de-a mea, rugându-mă să-l ajutăm în căutarea străbunilor şi a rudelor sale, rămase în Bucovina. Mesajul este următorul:

*

Îmi caut strămoşii mei români; numele lor a fost Halarevici, Theodore Halarevici. Are cineva mai multe informaţii despre el? Sunt din Quebec,  Canada, iar tatăl meu a fost mare artist, Luis Emilian Halarevici. Ştiu că el a avut un frate, în România, care a fost profesor, iar tatăl lor a fost judecător. / David Hallas (Halarevici)„.

*

Dacă aveţi informaţii, poate mă ajutaţi să i le transmitem. O să văd şi eu ce pot afla.


Pagina 2 din 1612345...10...Ultima »