viaţa

iubirea e o tainică vioară

ce slobozeştze-n larguri armonii

să am puterea să te-aştept să vii

din stelele ce încă te-mpresoară

ca roua dimineţilor curate

cu care să îţi vindeci peste pleoape

să poţi vedea cum te aştept aproape

în vremile ce-ţi sunt îndepărtate:

vioara cântă, cântă şi se-nchină

cuvintelor ce-mi poposesc în filă,

iar viaţa-mi pare pururi ostilă

cu vinovaţii fără nici o vină

pe care îi iubesc şi nu îi tac

când simt vioara cum mă tot apasă

precum un cer ce peste lumi se lasă

ca să-mi desprindă sufletul de veac