Urzica vieneza | Dragusanul.ro

Horbovanisme, în caricatura lui Ovidiu BOA

 

Caricatura aceasta, semnată de Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA, descendentul unui puternic neam răzășesc din Boian, stabilit prin părțile Udeștilor, cu gândul nerealizat de a trece în Moldova, după ocuparea Bucovinei, înseamnă, într-o sinteză grafică interesantă, motivul satiric pentru coperta cărții „Așa-i românul!”, de Constantin Horbovanu, carte aflată sub tipar, drept producție editorială a Centrului Cultural „Bucovina”. Sugestia satirică a ingenioasei caricaturi, marca BOA, ar fi, într-o descifrare epigramistică, următorul:

 

În România, nu știu prin ce truc,

aceleași goluri se înregistrează

și-n mințile acelor ce conduc,

și-n burțile mulțimii ce-i votează!

 


Beldiman: „Ce are Drăguşanul şi nu am eu?”

Foto: suceavalive.ro

 

Cărţile publicate, de pârât, din bani publici (pentru care ia şi salar, dar le şi vinde instituţiei angajatoare!) le pun în balanţă cu studiile şi diplomele, pe banii mei, în asigurări, bănci, fraude, evaluarea şi managementul riscurilor, marketing, tehnici de vânzare, limba engleză, limba rusă, etc., dar şi cele în plus faţă de pârât, chiar dacă sunt pe banii statului: studii superioare universitare, postuniversitare, studii la Centrul de Instruire pentru Personalul Consular, Centrul Naţional de Vize, Centrul Naţional de Paşapoarte Diplomatice şi de Serviciu, Relaţii Consulare, Drept Internaţional şi Tratate, Afaceri Politice, Diplomaţie Publică, Protocol, Protecţia Informaţiilor Clasificate, Protecţia Misiunilor Diplomatice şi Curieri Diplomatici, Comunicaţii Speciale, Tehnologia Informaţiilor.

 

Manifestările artistico-culturale – „marile realizări” gestionate de pârât, prin fişa postului de salariat al Centrului Cultural Bucovina: doar 4 realizări pentru posteritatea judeţului Suceava în 18 ani de bugetofag: Bucovina Rock Castle, Sărbătorile memoriei, Festivalul Naţiunea poeţilor, Arderea cărţilor Bucovinei, le pun în balanţă cu activitatea mea de consilier judeţean de 2 ani şi 10 luni, prin care am legiferat şi înfăptuit, conform mandatului din perioada 22.06.2012-28.04.2015, alături de alţi colegi (nu singur, precum lasă pârâtul să se înţeleagă că face el!) următoarele: modernizarea Spitalului Judeţean: înfiinţarea Urgenţelor Neurovasculare, reabilitarea laboratorului de Anatomie patologică, dotarea cu tomograf/sistem de imagistică de ultimă generaţie cu 64 de rânduri de detectori, reabilitarea şi dotarea Secţiei de Terapie intensivă, Diabet, parţial UPU, etc.; modernizarea Aeroportului Ştefan cel Mare: aerogara modernă, turn de control, sistem balizaj pe timp de ceaţă, autospeciale stingerea incendiilor; Protecţia şi asistenţa socială: inaugurarea a 4 case de tip familial şi a unui centru de recuperare la Gura Humorului; ISU: îmbunătăţirea cu autospeciale de intervenţie şi salvare de la înălţime a bazelor operaţionale pentru situaţii de urgenţă în Regiunea Nord-Est; Infrastructură: TransRarăul – drumul Rarău-Chiril; finalizarea lucrărilor la Muzeul de istorie al Bucovinei, la Cetatea de scaun a Sucevei, dezvoltarea relaţiilor internaţionale, promovarea turismului, etc, etc., în doar 2 ani şi 10 luni de mandat politico-administrativ. Vă rog a reţine că am mai făcut şi alte înfăptuiri în cei aproape 20 de ani de activitate ai mei în câmpul muncii, însă aceste înfăptuiri nu sunt publice.

 

Care „înfăptuiri” să fie mai importante?”.

 

*

Şi acest material din opera scrisă a apelantului Beldiman Tiberiu-George îl voi distribui, săptămânal, până în 26 august 2019.


Chipoşenia din oglindă

 

„Parvenit intelectual, ajuns şarlatan de presă”, „are probleme patologice”, „nu mai are capul bine înfiletat”; „în unele aspecte derulate în activitatea lui se vor identifica elemente constitutive ale unor infracţiuni”. „Una dintre găselniţele impostorului culturnic”, „inventatorul local al jurnalismului de şantaj, este „îmbogăţirea ilicită inclusiv în ultimul an de activitate”.

 

„Chiar dacă nu a avut calitatea de jurnalist mai prestează şi în prezent”, „iniţial fiind o persoană incultă, agramată, submediocră”, „este cunoscut şi recunoscut doar ca şantajist de presă” şi „este denumit sociopat şi „agitator de lance” de colegii de breaslă şi colegii de serviciu”. „Gestionar din umbră al fondurilor publice” „împreună cu membrii familiei sale devine posesorul unor fonduri ilicite în echivalentul valorii necesare achiziţionării unui apartament”, „deturnează banii publici ai CJ Suceava”: „este un defăimător consacrat”,  ia şpagă grosolană pentru articolele publicate”, deţine „proprietăţile, banii, puterea ocultă şi Suceava lucrului bine făcut”, „nu ţine cont de legi şi coduri deontologice, fiind interesat doar de scopul final al propriilor interese în lumea bugetului de stat”.

*

 

Citate din opera scrisă de Beldiman Tiberiu-George & Co.

Le voi redistribui săptămânal, până în 26 august 2019.


Bucovina Rock Castle – „Festivalul cu satanişti şi drogaţi”

Acest material îl voi redistribui, săptămânal, pe toate site-urile mele, până în 26 august 2019.


Anecdote teatrale din 1886

 

Millo juca, odată, cu trupa sa la Bârlad, unde le mergea treaba rău de tot: datori la han, la birt, la chelneri, la toată lumea. Disperaţi, afişează „Jianul, căpitanul de haiduci” pentru reprezentaţia „de adio”, cu gând că doar or umple sala, să plătească ceva din datorii şi să plece în altă parte. Seara, teatrul gol. Millo juca pe Cărc-Serdar şi Mincu, pe Ghincu, ca de obicei. E o scenă, unde Jianul scapă.

 

Cărc-Serdar întreabă pe Ghincu: „Ce ne facem, măi Ghincule?” şi Ghincu răs­punde: „Ştiu şi eu, Circ-Serdare!”… Millo se uita prin lojile şi scaunele goale trist. Vine scena: „Ce ne facem, măi Mincule?”, întreabă Millo distrat. „Deh, ştiu şi eu, Musiu Millo!”, răspunde Ghincu.

 

 

Millo nu are să dea nimica numai la cine nu l-a împrumutat. Odată, rămâne, la Brăila, dator unui hangiu grec 150 de galbeni, chiria şi întreţinerea trupei, două săptămâni, şi bani împrumutaţi din mână, ca să poată pleca. Fusese vorba că, de cum s-o întoarce în Bucureşti şi-o începe teatrul, să-i trimită înapoi banii. Aşteaptă grecul un an, doi, trei… scrie zece, cincisprezece, o sută de scrisori. Nimic. În vremea asta, se ruinează negustorul, ajunge mofluz şi vine din Brăila cu vreo douăzeci de galbeni; cât îi mai rămăsese totul cu totul. Îl întâlnesc pe podul Mogoşoaii, într-o dimineaţă , mă ia la o parte disperat: „Unde sede domno Millo?”, şi uite şi uite, îmi spune toată nenorocirea. „Sinti ruinato; am veniţi se me da bani domno Millo, ori l-umpuscu!”. Şi-mi arată un pistol turcesc încărcat. I-am spus, fireşte, că nu ştiu, şi l-am lăsat să-l caute. Seara, mergând spre Fialcovski, mă gândeam de ce n-am mers să-i spun lui Millo să se păzească ori să dea de veste la poliţie, când mă întâlnesc iar cu gre­cul. Era liniştit de tot; zice: „Stii, am gasit-o pe domno Millo, săracul!”. Ei, zic, ţi-a dat? „Asi, frate, o kaimenos! ţe se me dai; daca nu împrumutam eu cu zeţe gal­beni, n-ave ţe munca astăzi!”.

 

 

Odată, Dragulici juca într-o farsă din franţuzeşte, pe un burghez bogat, zăpă­cit de amor, care urmăreşte, din oraş în oraş, din han în han, pe amoreza lui tră­dătoare. Dragulici se făcuse gras şi burtos; îşi pusese pe pântece vreo trei perne mari, se-ncinsese peste ele şi se îmbrăcase pe deasupra. În piesă vine, la un loc, o scenă unde aleargă de acolo, până colo burghezul prin odăile dintr-un hotel, iese pe uşă, intră pe fereastră, dă prin sobă, crezând c-a dat aci-aci de urma femeii. În înferbinţeala alergăturii, îi plesneşte lui Dragulici brăcinarul şi începe să-i cadă pernele. Se porneşte publicul pe râs, dar Dragulici nu se lasă, până ce n-ajunge iar la cea din urmă expresie. Tocmai trebuia să se lase cortina. În actul următor, vine Dragulici iar să-şi caute amoreza şi dă de unul fioros, un colonel de dragoni, cu care e în rol că trebuie să se apuce la ceartă. „Ce cauţi aicea, domnule?”, se răsteşte la el mi­litarul. „Lasă-mă, domnule, zice Dragulici; îmi caut burta!”.

 

 

Dragulici era om de spirit, dar făcea, de multe ori, jocuri de cuvinte colosale. Odată, repeta cu Mincu o scenă, într-o melodramă plină de infamii, unde jucau, pe doi „bravi” de Veneţia. După ce şi-au luat plata de la intrigant, pentru că i-au pus bine pe un rival, vin acuma să vadă cum ar face chef cu banii câştigaţi. În piesă, unul dintre ei zice că se-nchină la Venus, şi celălalt: „Ba eu, la Bacchus!”. Repetau cu rolurile în mână. După ce descifrează Dragulici partea lui, zice lui Mincu: „Auzi tu, Mincule, că eu mă-nchin la Venus?”. „Fireşte, zice Mincu, tu eşti, cum spune la­tinul, In vinus beritas. Şi, pe urmă, citeşte pe rol: „Şi eu mă-nchin la zeul Bac­chus”. „Nu-i Bacchus, bre!, zice Dragulici; e Babacus; nu ştii că era tata beţivilor?”. Pentru că ţineau amândoi la jocurile lor de cuvinte, au făcut, la reprezentaţie aceleaşi extemporaţii ; dar le ziceau aşa de comic, încât totdeauna aveau aplauze; câteodată, când jucau cu mult chef, publicul le bisa partea cu Babacus.

 

 

În „Şamil sau Vulturul Caucazului”, după o bătălie, ia la goană cerchezii pe muscali; trebuie, după aceea, să rămână scena goală şi, pe un vârf de munte, să se lupte în duel un georgian cu un rus, să-i ia georgianul steagul şi rusul să cadă ucis în prăpastie. Mincu zice: „Fac eu pe muscalul, să v-arăt o căzătură de tragedie cum nu s-a mai văzut în Bucureşti”. Seara, îşi aduce o saltea de-acasă şi-o pune, între culise, la picioarele practicabilului de la spatele muntelui. Vine scena şi se face duelul; Mincu, rănit, scapă din mană steagul, se loveşte la piept, se-nvârteşte într-un picior şi şovăie. Dragulici şedea pe vine, jos, între culise, cu mâinile pe căpătâiele saltelei. Când vede că porneşte muscalul de sus, îi trage salteaua. Erau cam vreo doi stânjeni de unde pornise Mincu; dar n-a suferit tare decât numai la părţile moi (Almanahul literar ilustrat 1886, pp. 175 şi 176).


Pagina 1 din 13212345...102030...Ultima »