Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 52

Zicălaşii, în clasa profesorului Oloieru

zicălaşii în sala profesorului oloieru

*

Mâine, 5 octombrie 2016, vom pleca la Solca, pentru a propune o călătorie, cu „Cântecele solcanilor”, care să acopere peste un veac (1800-1911). Astăzi, la repetiţie, am descoperit cântece şi mai vechi, precum hora boierilor Şeptilici, numită „Şapte fraţi”, pentru că atâţia erau şi de aceea au fost numiţi Şeptilici, înainte de ctitorirea Dragomirnei (ulterior îşi vor slaviza numele, devenind Semaca), sau „Pe o stâncă-naltă”, sau, şi mai vechi, cântecul „Haiducii”, pe care l-a cântat taraful care însoţea solia moldovenească, în 1502, la înscăunarea regelui Poloniei, în Krakowia (a fost notată de Jan z Lublina). Ce-i drept, piesa aceasta, numită ulterior „Banul Mărăcine”, iar şi mai târziu „Ardeleneasca” (unul dintre multele cântece cu acest nume), figura în repertoriul lăutarilor solcani într-o variantă în două părţi, faţă de cea iniţială, cântată în şase părţi. Există şi un „Arcanul”, care se cânta numai la Solca, există 48 de piese minunate, pe care, mâine, le vom retrezi la viaţă, fie în Parcul Central – dacă nu e prea frig şi nu plouă, fie în modernul restaurant „Costa Rica”, din faţa Parcului Central din Solca.

*

Ca întoarcere în contemporaneitatea folclorică, „Zicălaşii” vor încheia concertul filmat cu trei piese noi, acompaniindu-l pe Sorin Filip, care ne este, în primul rând, prieten şi abia apoi manager. E invitatul meu şi al nostru, pentru că a început să-mi placă şi să-l preţuiesc pe băiatul ăsta plin de bun simţ şi de cumsecădenie. Vom cânta cu trei primaşi (Adrian Pulpă, Narcis Rotaru şi Mihăiţă Cotos), cu un b(r)aci (Răzvan Mitoceanu, şef de orchestră la Ansamblul „Ciprian Porumbescu”), cu un ţambal (profesorul Petru Oloieru) şi cu un contrabas (Ionuţ Chitic), de sunet, de înregistrări, cu track-uri separate, şi de filmări ocupându-se, ca întotdeauna, Dănuţ Lungu.

*

O scurtă cronică fotografică a repetiţiei de astăzi poate sugera truda care stă în spatele fiecărei bucurii încredinţată contemporanilor noştri:

*

Adrian Pulpă

Narcis Rotaru

Mihai Cotos şi Narcis Rotaru

Ionuţ Chitic

Răzvan Mitoceanu 2

petru oloieru

Sorin Filip

Dănuţ Lungu

Mihai Cotos Narcis Rotaru Adrian Pulpă

Ionuţ Chitic 2

Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă

Petru Oloieru 2

Razvan Mitoceanu

răzvan mitoceanu şi petru oloieru

Sorin Filip şi Zicălaşii 1

Zicala viorilor

Viorile şi braciul

Mâine la Solca

 


Petrecere, cu Sorin Filip

Ziua lui Filip Adrian şi Sorin

*

De câtăva vreme, interpretul de folclor Sorin Filip este managerul Centrului Cultural „Bucovina”. Ieri, a fost ziua lui de naştere, iar astăzi, înainte de repetiţiile cu „Cântecele solcanilor”, ne-a invitat la o gustare şi la un păhărel dulce, şi-am mers cu drag de drag şi Zicălaşii, şi cei din Centrul Tradiţiilor Populare, şi frumoasele noastre colege din serviciul administrativ. Am mers cu drag de drag pentru că Sorin Filip nu ştiu ce a făcut sau ce a dres, dar a răspândit numai armonie în instituţia asta, atât de răvăşită şi de neliniştită, în ultimele decenii.

*

Cu sentimentul că merg la petrecerea unuia dintre copiii mei, am folosit liftul şi, împreună cu Adrian Pulpă şi Tiberiu Cosovan, am mers şi eu, în familia Centrului Cultural „Bucovina”, ca să mă bucur de ea şi să-l îmbrăţişez pe Sorin. Ca niciodată, nu m-am mai uitat la nimeni pieziş, dimpotrivă, am glumit, am pălăvrăgit cu toată lumea care mi-a ieşit în cale şi am făcut niscaiva fotografii. Iar când am dat de Sorin Filip, care avea să participe şi el la repetiţia Zicălaşilor, în loc să îi urez mulţi ani, cum îi şi doresc, i-am zis, aproape instinctual: Mulţumesc!

*

Ziua lui Filip Adrian şi Coso

Ziua lui Filip 1

Ziua lui Filip 2

Ziua lui Filip Călin Brăteanu

Ziua lui Filip cu Sorin

 


TEIU

*

"Teiu" Teişanu TOY MACHINES

„Teiu” Teişanu
TOY MACHINES

La doar 26 de anișori, pe care îi împlinește astăzi, suceveanul Alexandru „Teiu” Teișanu, stabilit cu „Toy Machines”  și cu iubita la Cluj-Napoca, este unul dintre cei mai buni basiști din România, care abordează toate genurile de muzică modernă, începând cu jazz-ul (și cu trupa lui de jazz a cântat la „Electric Castle”) și terminând cu rock-ul, care reprezintă, de fapt, cea mai profundă dragoste a lui, stilul „Toy Machines” însemnând, după cum mi-a mărturisit adesea, arta în care se regăsește pe deplin.

*

„Teiu”, actor înnăscut, ca și sora lui, Maria – studentă la teatru, tot în noua capitală a Moldovei, Cluj-Napoca -, a renunțat la teatru, deși a avut roluri minunat realizate, în adolescență, pentru muzică. Are o voce bună, dar e și emotiv, și interesat de osatura secretă a cântecului, pe care doar un basist rasat o poate decripta. Are o minte dinamică și novatoare, care izbutește să încoloneze armoniile celeste în zboruri dezlănțuite, și-i și place să trăiască dumnezeirea pe care o întrupează muzica de calitate.

*

Oricât aș scrie despre Alexandru ”Teiu” Teișanu, oricâtă slobozire de afecțiune aș folosi, oricum ar fi prea puțin pentru a schița (doar a schița) portretul unui muzician hăruit, care își caută calea și, aflând-o, o marchează cu reperele imaginației lui creatoare. La mulți ani, Teiu, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie! Întru bucuriile tale, care încep să fie și ale noastre.


Despovărare de mârlănia lui Adrian Despot

Dodo Popovici 2

*

Uitasem să mă despovărez de-o minciună, una dintre puţinele de care m-am folosit în această viaţă. Am minţit, în fotoreportajul despre ultima noapte de festival, din respect faţă de ceea ce înseamnă Bucovina Rock Castle. Am spus că nu am apucat să fac fotografii cu VIŢA DE VIE, pentru că mă simţeam prea ostenit, după trei zile şi nopţi de festival, şi am plecat acasă. Şi nu oboseala a fost motivul plecării mele.

*

Şedeam, răbdător, pe un scaun, cu aparatul de fotografiat în mână, aşteptând să înceapă concertul trupei bucureştene. Pe scenă, Doru Popovici, ca prezentator împătimit de drag faţă de tot ceea ce înseamnă rock, a cam exagerat cu entuziasmul faţă de actul de eroism indiscutabil, pe care l-a săvârşit Adrian Despot în noaptea tragediei de la Colectiv. Iar când Doru a coborât de pe scenă, cu pletele lui dalbe fluturând în răcoarea nopţii, l-am zărit, printre gene, pe Adrian Despot apostrofându-l, smulgându-i foaia de prezentare din mână, făcând-o cocoloş şi aruncând-o.

*

Şi mi s-au aprins creierii, în faţa acestei mârlănii ordinare, aşa că am plecat scârbit (bă puţă, cum îţi permiţi să insulţi un bătrân profesor de engleză, care te preţuia enorm, deşi nu meriţi?), decis să nu-l mai ascult niciodată pe bădăranul bucureştean, oricât de mult i-aş respecta actul real de eroism, din noaptea tragediei de la Colectiv. Şi nu o să-l mai ascult, deşi o să-i preţuiesc, întotdeauna, actul de eroism, de care el se dezice din pricina creieraşului. Îl priveşte. Eu m-am despovărat de minciună şi de mârlănia lui Adrian Despot şi, gata, l-am uitat pentru totdeauna.


Pe frunza veşniciei, cu poetul Ion Beldeanu

Ion Beldeanu

*

Binecuvântată a fost această zi de marţi, în care, invocând frunza încă din zori, bunul Dumnezeu mi-a curăţat calea şi mi-a purtat paşii prin lumea care merită pe deplin trăită, o lume cu zicălaşi, cu răsfăţ solcan de străvezime, cu Radu Bercea şi opera lui, cu poetul Roman Istrati, bărbat puternic şi biruitor, şi, mai târziu, cu poetul Ion Beldeanu, despre care nu prea mai ştiam nimic, în ultima vreme.

*

Ion Beldeanu, un reper important al culturii bucovinene, arată extraordinar şi, spre plăcuta mea surprindere, are o mobilitate a gândirii admirabilă, care se împleteşte cu umorul lui mucalit, care îl caracterizează dintotdeauna, cu o naturaleţe care m-a impresionat. Am petrecut un ceas, împreună, mi-a cerut să-i împrumut sau să-i dăruiesc anumite cărţi, dintre cele pe care le-am lucrat în ultimii ani (în primul rând, „cântecele despovărării”, a mea şi a lui Andi, şi „Bucovina şi suferinţele ei / 1914-1918”), rugându-mă să-i desluşesc şi niscaiva contexte controversate ale istoriei bucovinene, care nu bat, documentar, cu triumfalismul ştiinţific al istoricilor de profesie. Fiind eu doar un amărăştean de scriitor, i-am povestit din ce ştiu, iar Ion Beldeanu îmi tot cerea precizări suplimentare, în baza unor citate consacrate sau a unor relatări vechi, pe care şi le amintea pasaj cu pasaj.

*

Când am glumit, spunând că, după o viaţă de sărăcie, acum am de toate (şi cu inima, şi cu sângele, şi cu rinichii, şi cu stomacul şi aşa mai departe), Ion Beldeanu a râs şi mi-a mărturisit că el mai are doar o singură boală: vârsta. Dar ce contează, Ioane, că ni-i trupul târziu?


Pagina 52 din 86« Prima...102030...5051525354...607080...Ultima »