ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 37

1789-1850: Nemţii noştri bucovineni

Nemţoaice din Roşia, la piaţa din Cernăuţi – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

*

O splendidă, dar ignorată lucrare a profesorului cernăuţean Raimund Friedrich Kaindl, Das Ansiedlungswesen in der Bukowina / seit der / Besitzergreifung Durch Österreich – în traducere aproximativă; Localităţi din Bucovina, de la încorporarea ei în Austria, apărută la Innsbruck, în anul 1902, conţine o puzderie de date, care valorifică primele cercetări istorice bucovinene, făcute tot de un german, pasionatul Friedrich Adolf Wickenhauser, primul cercetător temeinic al documentelor voievodale moldoveneşti, care zăceau, ignorate, prin chiliile mănăstireşti. Nu ştiu şi nu înţeleg de ce nu sunt traduse în româneşte opurile lui Kaindl, care conţin mărturii atât de importante despre trecutul nostru. Bănuiesc doar că, netradus, poate fi combătut mai lesne de către exaltaţii istoriografiei româneşti, chiar dacă nu au ce combate, Kandl, ca şi Wickenhauser, fiind nu doar un iubitor de români, ci şi un stăruitor luminător al acestora.

*

Răsfoind, pentru a nu ştiu câta oară, lucrarea lui Kaindl, am început să selectez date uşor de desluşit şi de transcris, cele mai multe referitoare la stabilirea unor colonişti germani în localităţi bucovinene, majoritatea acestora fiind meseriaşi, care au constituit modele şi pentru românii bucovineni de odinioară. Cele mai multe informaţii vizează perioada 1789-1890, dar mulţi nemţi, precum cei din Gura Humorului, aveau să părăsească Bucovina, după anul 1850, pentru a se îndrepta spre America. Puţini dintre ei trec dintr-o zonă industrială în alta, şi mai puţini se… românizează, mai ales în ultimul secol, ca fermieri.

*

După obiceiul meu, de a vă prezenta fişe parţiale, de care mă voi folosi în viitorul apropiat, iată care au fost primii colonişti germani din Siret (Sf. Onufrie), Satu Mare, Milişăuţi, Arbore şi Frătăuţi (stabiliţi în aceste localităţi între anii 1789-1790), precum şi cei care mai existau la Gura Humorului, în 1850, cu un trecut humorean de două-trei decenii fiecare:

*

Nemţi din Iacobeni – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

*

Sfântu Onufrie: Nicolaus FUCHS – numărul casei: 69, Heinrich WEBER  – numărul casei: 72, Christian TAUB  – numărul casei: 71, Johann TAUB  – numărul casei: 75, Friedrich FUCHS  – numărul casei: 69, Johann SCHMIEDT – numărul casei: 70, Paul KOLLER  – numărul casei: 69, Mathias GRUBER  – numărul casei: 74.

*

Satulmare: Peter SCHMID  – numărul casei: 53, Heinrich MANG  – numărul casei: 52, Johann STAUD  – numărul casei: 69, Adam NUNWEILER  – numărul casei: 50, Cristoph SCHMIDT  – numărul casei: 49, Carl WEEBER  – numărul casei: 48, Sebastian HUBRICH  – numărul casei: 47, Ludwig SCHNEIDER  – numărul casei: 46.

*

Milişăuţi: Adam HAAS, Johann ROBRMANNS-WITVE, Jakob BEKER  – numărul casei: 12, Johann STRESSLE, Johann HAAS  – numărul casei: 10, Maria WALTERIN, Philipp HAAMANN  – numărul casei: 11, David MAYER.

*

Arbore: Adam WÜRTH  – numărul casei: 150, Jakob SCHLOTTER  – numărul casei: 151, Wilhelm NEU  – numărul casei: 152, Lorenz NEHR  – numărul casei: 153, Michael SCHLOTTER  – numărul casei: 154, Peter BURGHART  – numărul casei: 155, Jakob LEIB  – numărul casei: 156, Georg WAGNER  – numărul casei: 157.

*

Frătăuţi: Adam BÖHMER – numărul casei: 291, Jakob TAUB – numărul casei: 292, Daniel LORGER – numărul casei: 293, Theobald REIN – numărul casei: 294, Conrad KURTZ – numărul casei: 295, Heinrich ENNICH – numărul casei: 296, Balthasar RATHMACHER – numărul casei: 297, Philipp SCHNEBERGER – numărul casei: 298, Johann BROCKER – numărul casei: 299, Daniel KIEL – numărul casei: 300, Johan SCHÄFFER – numărul casei: 301, Jakob REH – numărul casei: 302, Christian FRITZ – numărul casei: 303, Valentin KISSINGER – numărul casei: 304, Johann Georg WAGNER – numărul casei: 305, Johan GARTHNER – numărul casei: 306 (Kaindl, pp. 522-529).

*

Gura Humorului (până prin 1850): sticlarul Michel HAGEL – numărul casei: 2, sticlarul Martin MÜHLBAUER – numărul casei: 3, sticlarul Franz WEBER  – numărul casei: 4, sticlarul Karl GASCHLER Junior – numărul casei: 5, sticlarul Michel STADLER – numărul casei: 7, Jakob GNAD – numărul casei: 8, sticlarul Joseph STADLER senior – numărul casei: 9, zidarul Symon FISCHER – numărul casei: 10, sticlarul Joseph WEBER – numărul casei: 11, sticlarul Johann GASCHLER – numărul casei: 13, sticlarul Karl GASCHLER senior – numărul casei: 14, sticlarul Johann PONGRATZ – numărul casei: 15,sticlarul Friedrich GASCHLER  – numărul casei: 16, sticlarul Joseph GASCHLER – numărul casei: 18, sticlarul Karl GASCHLER – numărul casei: 52, Ambros WEINFURTER – numărul casei: 55, Jakob NEUMANN – numărul casei: 56, Josef FELDIGEL – numărul casei: 57, Josef STADLER – numărul casei: 59, Jakob GNAD – numărul casei: 60, Karl STADLER – numărul casei: 61, sticlarul Karl KOHLMANN – numărul casei: 62 (Kaindl, pp. 534-535).


Bucovina de sub preşul istoriei (V)

*

1805, septembrie 2: „Augsburg, 24 august. „Gazeta de Petersburg” publică o corespondență din Lemberg, din 9 august, astfel conceput: „Călătorii care au sosit în Bucovina au dat asigurări că, de cincisprezece zile, trec prin această provincie trupe rusești, cu o numeroasă artilerie, care se îndreaptă spre granița ungară. Se spune, pe de altă parte, că alte trupe rusești se vor îmbraca din portul Odesa” (Journal de l’Empire, 2 septembrie 1805, p. 2).

*

1810, septembrie 13: „Lemberg, 19 august. Arhiducele Rainier, pasionat de istoria naturală, a străbătut părțile cele mai frumoase ale Obcinilor Bucovinei, în ciuda accesului dificil. Alteța Sa Imperială a vizitat frontierele Moldovei, apoi s-a îndreptat spre forjele și salinele din Galiția, la Skole, Smolna, Drohobyctz și Stambor. Un inginer din suita sa a desenat, la fața locului, toate obiectele demne de atenție” (Journal de l’Empire, 13 septembrie 1810, p. 1).

*

1813, august 28: „Varșovia, 24 iulie. Momentan nu se află trupe rusești în părțile Moldovei care aparțin Rusiei; cele care s-au adunat la Hotin au primit ordin să se pună în marș și ele au traversat Wolhnya, pentru a ocupa poziții pe Bug. Frontierele Bucovinei nu sunt ocupate decât de un număr mic de trupe și de țărani înarmați” (Journal de l’Empire, 28 august 1813, p. 1).

*

1818, noiembrie 10: „Vinena, 30 octombrie. S-au primit, din Moldova și din Valahia, noutăți oficiale că, nu doar la Iași, ci și în Focșani și Brăila, mai multe persoane au fost atinse de pestă. În consecință, guvernul nostru a ordonat autorităților sanitare din Bucovina, din Banat și din Transilvania să execute cu mai multă rigoare reglementările pentru carantină” (Journal des débats politiques et littéraires, 10 noiembrie 1818, p. 1).

*

1821, octombrie 24: „Viena, 13 octombrie. „Observatorul” austriac publică noutățile următoare: „Conform știrilor recente sosite din Moldova, castelul întărit Secka (Sasca?), din apropierea Neamțului, unde se află masate resturile insurgenților (eteriști – n. n.), împreună cu doi căpitani, Iordaki și Farinski, înainte de a fi bombardat, timp de mai multe zile, a fost luat cu asalt de către trupele turcești de sub comanda lui Salih-Pașa. Toși insurgenții, în majoritate albanezi, care se găseau în întăritură au fost trecuți pe sub tăișul săbiilor, cu excepția celor doi căpitani, care au fost luați prizonieri și duși la Constantinopole. Ienicerii, înfuriați de rezistența întâmpinată din partea insurgenților, au ucis și nevinovați, și vinovați; călugării care se găseau în mănăstire nu au scăpat de tăișul săbiilor și mulți dintre ei au fost masacrați cu cruzime. Acest comportament brutal i-a înspăimântat pe călugării de la mănăstirile din vecinătate, care au părăsit altarele, încercând să-și salveze viețile cu fuga. Vreo două sute dintre ei au sosit la granița austriacă, unde au găsit adăpost și protecție.

Prin cuerirea acestor mănăstiri, ultimele rămășițe ale insurgenților au fost nimicite, cu ecepția unui mic număr, aparținând armatei principale, care a ieșit din mănăstire și se află la granița Bucovinei” (Journal des débats politiques et littéraires, 24 octombrie 1821, p. 1).

1823, septembrie 25: „Cernăuți, 18 august. Rezultatele în care au sperat eteriștii, cu ultimele mor mașinațiuni, s-au realizat parțial. Moldova, unde a început să se spere în evacuarea trupelor turcești, a fost ocupată de o nouă garnizoană, și asta drept consecință a mișcării eteriste, care amenință Principatele cu o nouă invazie. Mehmet-Pașa, seraschier de Silistra, a trimis, începând cu această lună, 1.500 de ostași turci. Sisirea acestor trupe în Moldova, care se vor alătura celor existente, oferă noilor emigranți rațiunea de a aștepta liniștiți întoarcerea în patria lor.

Bucovina este fericită de a fi primit, în aceste zile, vizita Alteței Sale Imperiale Arhiducele Francisc-Karl. Acest prinț a vizitat provincia care a făcut parte, până de curând, din Moldova, inclusiv capitala Suceava, în baza mai multor convenții și interese. Alteța Sa Imperială a examinat în detaliu diferitele instituții administrative, instituțiile publice și a primit, la Cernăuți, o deputăție din parte domnitorului Moldovei, în persoana tatălui său, boierul Alexandru Sturdza, președintele departamentului de afaceri străine, prilej cu care, conform uzanțelor țării, pentru legăturile de prietenie între cele două imperii vecine (Austria și Turcia – n. n.), a fost transmisă invitația Moldovei pentru Alteța Sa Imperială de a o vizita. Boierii emigrați în Bucovina, precum și alții, au avut, de asemeni, onoarea de a fi prezentați trimisului Moldovei și Alteței Sale Imperiale, căreia i-au adus recunoștința eternă pentru protecția de care se bucură Bucovina din partea augustei Case de Austria, pe care tânărul prinț are cinstea de a o reprezenta” (Journal des débats politiques et littéraires, 25 septembrie 1823, p. 1).

*

1829, decembrie 9: „București, 15 noiembrie. La București, atenția publică este fixată asupra unui comitet de boieri, care se ocupă cu alegerea unui domnitor. S-ar părea că prințul Ghika va obține majoritatea sufragiilor. La Iași, dimpotrivă, balanța nu se înclină în favoarea unui candidat. Au fost arestați, recent, în acest ultim oraș, trei indivizi, care se ocupau cu falsificarea biletelor de bancă.

Îmbolnăvirile de pestă sunt, de o lună, numeroase în Principate, dar cazurile s-au înregistrat mai ales în Basarabia, mai ales la Noua Suliță, localitate de graniță, unde a fost declarată și în familia unui funcționar al vămii. În consecință, măsurile sanitare sunt aplicate cu mai multă rigoare, în această zonă, la toate frontierele Bucovinei; toate posturile de supraveghere au fost dublate și uneori triplate. Este așteptat la Cernăuți guvernatorul din Lemberg, care și-a propus să examineze personal măsurile care s-au luat și cum se respectă” (Journal des débats politiques et littéraires, 9 decembrie 1829, p. 1).

*

1830, noiembrie 24: „Presbourg, 9 noiembrie. Împăratul, gândind la condițiile puse de state, în consimțămintele lor pentru ridicarea a 50.000 de recruți, și de neprezentarea unora, dar și de înrolarea altora în primăvara viitoare, dieta, după lungi dezbateri, a adoptat înrolarea imediată a recruților necesari… Se crede, totuși, că Bucovina va fi alipită la Ungaria (referire la Ardeal – n. n.) și că celelalte provincii își vor păstra statutul” (Journal des débats politiques et littéraires, 24 noiembrie 1830, p. 1).

1831, iulie 7: „Viena, 28 iunie. Conform raportului adresat Comisiei Aulice de Sănătate, holera s-a diminuat în mod considerabil ca intensitate în cercul Czorthow și Tarnopol, unde s-au produs cele mai mari ravagii. În ce privește orașul Cernăuți, ca punctul central al Bucovinei, flagelul încă nu a pătruns și nici în sud” (Journal des débats politiques et littéraires, 7 iulie 1831, p. 1).

*

1844, decembrie 27: „Se poate citi în „Gazette d’Augsbourg” din 22 decembrie: S-a anunțat că guvernul a propus construirea căii ferate în Galiția, propunere votată de cercurile acestei provincii. Linia Bochnia, prin Lemberg, și, în Bucovina, până la Cernăuți, la frontiera Moldovei, va fi declarată cale ferată imperială” (Journal des débats politiques et littéraires, 27 decembrie 1844, p. 2).


Bucovina de sub preşul istoriei (IV)

1809 Journal de l’Empire

*

Chiar dacă sunt atât de prins cu treburile de ultimă oră, în pregătirea noii ediţii Bucovina Rock Castle, tot nu mă pot abţine de la călătoriile prin timp şi spaţiu, menite aflării de amănunte necunoscute sau premeditat ignorate ale istoriei Bucovinei, pe care vi le pun la dispoziţie imediat ce le aflu şi cum le aflu, deşi le culeg într-o anumită cronologie, menită unei viitoare cărţi.

*

1782, aprilie 9: „Bucovina, 30 februarie 1782. S-a descoperit, la poalele muntelui Strahora, o salină, care va fi pusă în exploatare, şi care are rezerve de sare la fel de frumoase şi de bune precum cele de la Willieska. S-a dat acestei saline numele „Joseph”; ea este foarte bogată şi poate furniza sare pentru întreaga Bucovină, al cărei consum va depăşi 60.000 de florini” (Gazette de France, 9 aprilie 1782, p. 141).

*

1783, iulie 4: „Viena, 14 iunie 1783. Împăratul, conform ultimelor veşti pe care le-am primit, a sosit, în 31 al lunii trecute (mai – n. n.), la Sibiu, unde, înainte de a avea o lungă convorbire cu Cardinalul Bathiani, episcopul Transilvaniei, el l-a onorat cu vizita sa pe generalul Barco, reţinut la pat de o boală. Împăratul a rămas în Sibiu până în 7 iunie, când a plecat. În 8 iunie, a sosit la Kezdi-Vasarhely (Târgu-Secuiesc), în 9, la Csik-Szereda (Miercurea Ciuc), în 10, la Parayd (Praid?), în 11, la Bistriţa, în 12, la Rodna şi, în 13 iunie, la Câmpulung, în Bucovina” (Gazette de France, 4 iulie 1783, p. 239).

*

1783, iulie 15: „Viena, 25 iunie 1783. Călătoria Împăratului s-a prelungit mult mai mult decât a fost plănuită. Ultimele scrisori din Leopol dau de ştire că el nu se aştepta, în 24 iunie, ca să dureze mai târziu de 4 iulie. Sosirea lui L-a Leopol s-a făcut cu întârziere, datorită atenţiei deosebite pe care a acordat-o, atunci când a vizitat un district din vecinătatea Turciei, celui al Bucovinei, care îi fusese cedat, în ultimii ani, de către Poartă” (Gazette de France, 15 iulie 1783, p. 252).

*

1783, iulie 29: „Viena, 12 iulie 1783. Împăratul a sosit, ieri, seara, la ora opt, din călătoria pe care a făcut-o în Ungaria, Croaţia, Slovenia, Transilvania, Bucovina şi Galiţia. Maiestatea Sa plecase în 25 aprilie şi s-a întors vesel şi cu sănătatea îmbunătăţită” (Gazette de France, 12 iulie 1783, p. 269).

*

1786, mai 30: „Lemberg, 20 aprilie 1786. Un ordin al Suveranului solicită repararea tuturor drumurilor din ţară şi deschiderea altora noi, acolo unde ele sunt considerate ca necesare pentru avantaje comerciale şi pentru facilitarea transporturilor; se vor înălţa, de asemenea, poduri peste râuri, iar tezaurul public imperial va furniza cheltuielile pe care provinciile nu le pot face; Împăratul a acordat, deja, o sumă pentru construirea unui pod, pe râul Podhorce, spre Bucovina” (Gazette de France, 30 mai 1786, p. 178).

*

1786, decembrie 29: „Lemberg, 20 noiembrie 1786. Împăratul a reunit Bucovina şi Galiţia într-o singură administraţie juridică şi toate câte privesc guvernarea politică, a întărit Curtea de Justiţie provincială cu două consilii şi câţiva ofiţeri subalterni; se va deschide câte un Tribunal de Justiţie provincială la Cernăuţi, Suceava şi Siret. Contele de Brigido, guvernator al Galiţiei, a plecat la Cernăuţi, unde generalul Enzenberg îi va încredinţa guvernământul Bucovinei. Se spune că, în călătoria sa, el a trecut prin Văşcăuţi, unde a vizitat herghelia, în care se află 4.000 de cai pentru armata imperială. Aceşti cai au fost cumpăraţi din Moldova şi din Crimeea, din împrejurimile Persiei şi Turciei şi, de fiecare dată când au fost trimise herghelii trupelor, au fost cumpăraţi alţi cai, pentru a completa efectivul” (Gazette de France, 29 decembrie 1786, pp. 443, 444).

*

1787, martie 27: „Cernăuţi, în Bucovina, 12 februarie 1787. Alexandru Mavrocordat, care a devenit Domn al Moldovei, a fugit din Iaşi, în noaptea de 7 a acestei luni. Unul dintre boierii săi, doi valeţi, mai mulţi slujitori şi 12 arnăuţi l-au însoţit. Se bănuieşte că se află în drum spre Mohilov. Imediat ce s-a observat plecarea suitei sale, au post trimişi călăreţi pentru a-l prinde şi a-l aduce înapoi la Iaşi” (Gazette de France, 27 martie 1787, p. 116).

*

1787, aprilie 13: „Viena, 27 martie 1787. Împăratul a acordat comandantului brigăzii de frontieră a celor două Regimente Valahe din Transilvania, contele de Ezenberg gradul de general-maior, guvernator militar în Bucovina” (Gazette de France, 13 aprilie 1787, p. 135).

*

1787, decembrie 18: „Viena, 28 noiembrie 1787. Cordonul trupelor imperiale pe frontieră a fost asamblat în Bucovina şi în Croaţia. Trupele otomane sunt postate vizavi. Se observă, din amândouă părţile, o disciplină perfectă. Generalul Metzger, care se află în Bucovina, a ridicat un batalion liber… pentru a-l trimite în Ungaria” (Gazette de France, 18 decembrie 1787, p. 491).

*

1803, iulie 30: „Mein, 25 iulie 1803. Niciodată imigraţia nu a fost atât de considerabilă în Suabia, Elveţia şi în alte ţări de pe Rhin, precum este de patru-cinci ani. Conform unei scrisori din Ratisbonne, sosesc zilnic între 100-150, până la 200 de emigranţi în acest oraş şi se îmbarcă pe Dunăre; unii se opresc în Banat, alţii în Bucovina, dar cei mai mulţi în Polonia rusă. Mai mult de 6.000 de familii au luat această ultimă destinaţie; şi le sunt oferite avantaje, care să le asigure succesul în coloniile în care vor voi să se stabilească. Ministrul rus la Ratisbonne se ocupă de numărul de vapoare necesare pentru transport şi le asigură cele necesare pe timpul călătoriei. Imigranţii care se opresc în Bucovina primesc, pentru călătorie, câte opt cruceri de milă germană. Când vor sosi, ei vor fi împărţiţi, după cum se ştie, în trei clase: ţărani sau agricultori, meseriaşi sau artizani, şi muncitori sau zilieri. Agricultorii care aduc bani vor primi atâta pământ cât vor putea lucra, după noroc; lui i se vor da, gratuit, animalele de tracţiune necesare şi, de asemenea, materialele trebuincioase pentru construcţia unei case şi a unui hambar. Meseriaşii şi zilierii vor primi, la fel, toate facilităţile. Din aceste trei clase vor fi exceptaţi cei care nu au împlinit încă 18 ani” (Journal des débats et des décrets, 30 iulie 1803, p. 1).

*

1804, iunie 21: „Viena, 10 iunie 1804. Un mare număr de proprietari din Moldova turcă s-au retras în Bucovina, cu propunerea de a cumpăra moşii de la Casa de Austria; ei şi-au părăsit ţara de frica unor evenimente precum cele din Serbia. Pe de altă parte, mulţi turci, urmăriţi în Serbia, s-au refugiat în Moldova, unde nu sunt bineveniţi, pentru că moldovenii aprobă şi susţin insurecţia sârbilor” (Journal des débats et des décrets, 21 iunie 1804, p. 1).

*

1805, februarie 1: „Mein, 26 ianuarie 1805. Scrisori din Lemberg, datate în 5 ianuarie, citate de foi publice, conţin următoarele: „Ieri, s-a zvonit, aici, că 150.000 soldaţi ai trupelor ruse au început marşul spre Moldova şi Valahia; în Bucovina se susţine cu tărie că aceste provincii ale imperiului otoman vor fi ocupate de ruşi în mai puţin de şase săptămâni. Ceea ce se ştie sigur este că, de multă vreme, trupele ruseşti s-au adunat şi s-au antrenat în provinciile ruse de pe malul stâng al Nistrului” (Journal des débats et des décrets, 1 februarie 1805, p. 1).

*

1809, august 26: „Breslau, 9 august. Armatele ruse şi polone, în Galiţia, sunt acum repartizate în felul următor: ruşii ocupă partea Galiţiei care se întinde de la Sandomir până aproape de frontiera Bucovinei. Armatele polone se află sub comanda generalului Hebdowsky şi ocupă malurile râului San, până Karkzew, la 5 mile de Varşovia, şi până la Pilica. Cele de sub ordinele generalului Kaminienicki se află dispuse din împrejurimile Karkzew şi până la Bug. Cartierul general al prinţului Poniatowski este la Cracovia. Un corp de 6.000 de ruşi ocupă Bochnia, unse se află faimoasele saline ale Galiţiei” (Journal de l’Empire, 26 august 1809, p. 1).


Bucovina de sub preşul istoriei (III)

Ostaşi austrieci

Ostaşi austrieci

*

Cele 75 de ştiri din „Gazette de France” 1782-1790, referitoare la „cumplitul rapt”, prin care nordul Moldovei era scos din haosul necontenitelor încăierări turco-ruse, confirmă spusele sigurului naţionalist român care n-a ezitat să-şi dea viaţa pentru Întregirea Neamului, scriitorul Ion Grămadă: „Moldovenii se împăcară îndată cu stăpânirea cea nouă, deşi nu puteau pricepe cum de au venit sub cârma împărăţiei austriece, căci nici învălmăşeală de oşti n-au văzut, nici sânge să curgă ori măcar pârjol să se plimbe, ca alte dăţi, prin ţară” (Cartea sângelui, pp. 195, 196). Stăpânirea austriacă începuse să asigure siguranţa vieţii în nordul moldav, inclusiv prin procurarea de grâne din Galiţia, din fonduri imperiale, şi distribuirea lor populaţiei înfometate, în câteva rânduri, în anii grei ai istorie Bucovinei, care sunt, de fapt, cei adaptării la contemporaneitatea europeană a vremii, ani în care Austria şi Rusia îşi uneau eforturile militare pentru a-i izgoni pe turci din raiaua Hotinului, ca să-i poată urni, apoi, din toate ţinuturile româneşti. Era epoca „Pumnului de Fier” cu trei degete (Turcia, Rusia şi Austria), care strângea dureros cea mai mare parte a Europei Centrale şi Răsăritene. Când voi publica, ordonate cronologic, toate ştirile vremii din presa franceză, veţi înţelege mai bine cu ce minciună a „cumplitului rapt” ne-a tot otrăvit istoriografia românească a ultimului secol. Nu mă grăbesc să vă dau indicii, pentru că eu cred necondiţionat în puterea minţii umane de a desluşi singură ceea ce este de desluşit.

1783, octombrie 7: „De la Dunăre, 5 septembrie 1783. Regimentele care se aflau în Austria interioară sunt în marş spre Ungaria şi Slovenia, de unde vor merge, prin Transilvania, cele care au fost repartizate în Bucovina şi în Galiţia” (Gazette de France, 7 octombrie 1783, p. 354).

1785, august 26: „Galiţia, 25 iulie 1785. Ploaia nu a contenit de şapte săptămâni. Ţara, în părţile de câmpie, a fost inundată şi toate speranţele în recolta nouă au fost distruse. Nici în munţi nu a fost o altă situaţie. Zăpada, care nu a încetat să cadă, i-a descurajat pe locuitori şi i-a făcut să se teamă de o lipsă generală de hrană pentru ei şi pentru animalele lor. În ce-i priveşte pe evreii stabiliţi în această provincie, ei sunt mult prea săraci; unui mare număr de familii li s-a aprobat scutirea de taxe către stat şi au fost îndemnate să se retragă, fiind conduşi spre teritoriile Poloniei; dar neamul evreilor, care este deja foarte numeros, a refuzat să plece. Mulţi dintre aceşti nefericiţi au murit de mizerie; alţii au fost trimişi, după cum se spune, în Bucovina, pentru a fi conduşi pe teritoriul otoman” (Gazette de France, 26 august 1785, p. 287).

1785, octombrie 21: „Galiţia, 10 septembrie 1785. După Conscripţia acestei provincii, ea are, în cele 18 Cercuri care o compun, fără să mai vorbim despre Bucovina, o populaţie de 3.501.719 suflete, deci 1.740.443 bărbaţi şi 1.761.276 femei; ei locuiesc în 530.358 case; nobilii sunt în număr de 19.427, clericii de 4.858, străinii stabiliţi în provincie de 17.440 şi evreii de 193.399. Anul trecut, natalitatea a sporit populaţia cu 130.980 suflete, iar mortalitatea a diminuat-o cu 58.015 suflete, înregistrându-se şi 29.711 căsătorii” (Gazette de France, 21 octombrie 1785, p. 351).

1786, iunie 27: „Viena, 10 iunie 1786. Împăratul a trimis 5.000 de coreţe de secară şi de grâu în Bucovina, pentru a fi distribuite locuitorilor cărora le lipsesc cerealele. El a pus să fie construit un lazaret la Okopi, situat aproape de frontiera turcă” (Gazette de France, 27 iunie 1786, p. 209).

1786, noiembrie 28: „Viena, 11 noiembrie 1786. Oraşul Suceava din Bucovina a obţinut de la Împărat privilegiile unui oraş comercial liber” (Gazette du France, 28 noiembrie 1786, p. 400).

1787, iunie 15: „Bucovina, 21 mai 1787. Împăratul a trimis o ordonanţă, referitoare la nobleţea acestei provincii, care a fost încorporată la Galiţia; această ordonanţă spune, în esenţă, despre ceea ce a fost. Dominaţia boierilor, mazililor etc. a încetat, nobleţea va fi repartizată în două clase, cea a seniorilor şi a cavalerilor. Prima clasă cuprinde conţii, baronii şi pe Episcopul Bucovinei. Toate familiile care au avut, în Moldova, unul dintre cele douăsprezece mari ranguri şi un venit anual de 3.000 de florini vor putea primi aceste demnităţi. Boierii şi mazilii actuali vor face parte din cele două clase. Fiecare nobil înregistrat, care va plăti contribuţii de 75 florini, va fi îndreptăţit să se pronunţe asupra afacerilor de stat. Subiecţii micşti, care îşi vor dovedi dreptul de a participă la aceste adunări nobiliare şi care vor să se bucure de astfel de întâlniri şi în Moldova, vor plăti contribuţii duble. Numele re ruptaşi va conserva puterea de a poseda proprietăţi şi de a achiziţiona altele” (Gazette de France, 15 iunie 1787, pp. 233, 234).

1787, decembrie 28: „Lemberg, 20 noiembrie 1787. Batalionul de campanie Kaunits, cu un efectiv de 1.500 de oameni, a sosit aici în 14 ale lunii; el va pleca, mâine, pentru a se încazarma în Bucovina. Armata care se va poziţiona la frontiera acestei provincii va fi de 30.000 de oameni. Căpitănia din Stanislav a primit ordin de a menţine în bună stare drumul care duce la Cernăuţi şi de a lua măsurile necesare pentru stocarea hranei” (Gazette de France, 28 decembrie 1787, p. 504).

1788, aprilie 29: „Viena, 12 aprilie 1788. Aflăm că Împăratul nu s-a arătat, de mai multe zile, la cartierul general al lui de Futak şi că el se află pe drumul spre Bucovina, prin Timişoara şi Braşov. Printr-o ordonanţă, din 28 al lunii trecute (martie – n. n.), Împăratul a permis libera circulaţie a grânelor în toate provinciile Ungariei” (Gazette de France, 29 aprilie 1788, p. 143).

1788, mai 6: „Polonia, 8 aprilie 1788. Ruşii au terminat, în 25 al lunii trecute, construcţia a trei poduri de vase peste Nistru; aceste poduri sunt păzite de un mare detaşament de ostaşi. O parte a trupelor ruseşti, aflate sub comanda generalului d’Elmpt, au făcut joncţiunea, în Bucovina, cu trupele prinţului de Cobourg” (Gazette de France, 6 mai 1788, p. 351).

*

1788, iunie 13: Paris, 13 iunie 1788. Domnul Dezauche, succesorul domnilor Delisle şi Philippe Buache, primii geografi ai Regelui şi ai Academiei Regale de Ştiinţe, de pe strada Noyers, au publicat o uriaşă hartă a teatrului de război dintre turci, ruşi şi habsburgi, o hartă a Mării Negre, cuprinzând cea mai mare parte a Imperiului Otoman în Europa, părţile imperiilor habsburgic şi rusesc, şi a Poloniei. Această hartă, care este în două planşe, este foarte bine executată şi prezintă ţările întinse pe paralele dintre 34 şi 63 de grade, gradul longitudinal al Pumnului de Fier, în care se află Viena, Ungaria, Galiţia, Bucovina, Transilvania, Slovenia, Croaţia turcă, Bosnia, Serbia, Dalmaţia, Albania, Bulgaria, principatul Romei, părţi din Arhipelag, Valachia, Moldova, Basarabia, Ucraina, mica Tartarie (Crimeea – n. n.), Marea Neagră, Marea de Azov, Kubanul etc.” (Gazette du France, 13 iunie 1788, p. 198).

*

1788, iunie 17: „Cernăuţi, 10 mai 1788. Patru batalioane de ruşi, care intraseră în Bucovina, au primit ordin de a se retrage şi de a se întoarce în Polonia. Eşle au cantonat, ieri, aproape de Zalczik” (Gazette du France, 17 iunie 1788, p. 198).

*

1788, august 26: „Viena, 6 august 1788. Ni s-a scris din Timişoara că Arhiducele Francisc, însoţit de generalul Conte de Kinsky şi de colonelul de Rollin, a sosit Timişoara, în 17 iulie, şi că, în 19 iulie, şi-a continuat călătoria, prin Arad, spre Transilvania, pentru a ajunge în tabăra prinţului de Cobourg, din faţa Hotinului. El a ordonat să plece de aici un transport de recruţi şi de muniţii de artilerie.

Suplimentul de astăzi al „Gazetei” oferă detalii despre două acţiuni militare, aduse de poşta din Transilvania, bătălii desfăşurate în 18 şi 19 iulie, şi în care turcii au fost respinşi cu pierderi considerabile; ei sunt supuşi, de la o lună la alta, unor ofensive extraordinare; în ultimele 27 de ore, ei au reluat, din nou, atacurile, de mai multe ori. A doua oară, când au trecut Dosiana, nu au rezistat mult; atacurile au început la ora nouă, dimineaţa, şi s-au terminat la ora trei, după-amiaza. Turcii, după ce s-au văzut iar respinşi de căpitanul Vukafs, în ciuda confruntării cu trei divizii de asalt, sprijinite de artilerie, au ocupat artileria noastră şi au dat foc edificiilor din Romerschantz; dar întăririle au sosit şi i-a forţat să se retragă, abandonând tunurile pe care le capturaseră şi prizonierii pe care îi făcuseră.

Acelaşi supliment ne informează că, în 26 iulie, Hotinul a fost luat în stăpânire, că guvernul a dezbătut, timp de trei zile, statutul pe care să i-l ofere.

Scrisori din Bucovina, din 12 iulie, conţin următoarele detalii:

Generalul-maior de Fabri s-a retras spre Stroieşti, unde aşteaptă întăriri cu trupe ruseşti, care sunt formate din patru divizii de cavalerie, 400 de voluntari, trei batalioane de infanterie şi unul de grenadiri. Generalul-locotenent conte de Spleny (primul guvernator al Bucovinei – n. n.) comandă această armată. La 15 mile distanţă, ruşii au trecut Prutul şi s-au fortificat aproape de Izvor; ei se vor alătura generalului Spleny pentru a porni împotriva armatelor turceşti şi tătare, aflate la Iaşi” (Gazette de France, 26 august 1788, p. 297).

*

1788, octombrie 21: „Viena, 4 octombrie 1788. Prinţul Cobourg mărşăluieşte prin Transilvania: el îşi va stabili cartierul general la Suceava (Sutschava), în Bucovina” (Gazette de France, 21 octombrie 1788, p. 370).

*

1788, noiembrie 4: „Viena, 18 octombrie 1787. Prinţul de Cobourg este, încă, în apropierea Hotinului. El va rămâne aici, pentru a apăra Bucovina. Se vorbeşte mult, în această perioadă, despre negocierile de pace cu Poarta Otomană.

Buletinele oficiale din 15 şi din 18 ale lunii (octombrie – n. n.), vorbesc de numeroase mici încăierări între voluntarii, pe care generalul de artilerie, Baron de Gemmengen, îi ţine pe poziţii aproape de Semlin, pe teritoriul inamic, şi turci; comunicatele adaugă că mulţi dintre ei îşi părăsesc poziţiile pentru a se retrage, cum este obiceiul la sfârşitul unei campanii. În 20 octombrie, s-a auzit, în depărtare, o canonadă puternică, de pe poziţiile turceşti de la Pancova; la amiază, în aceeaşi zi, s-au văzut 51 de vase mari turceşti, înaintând pe Dunăre şi îndreptându-se spre Belgrad” (Gazette de France, 4 noiembrie 1788, p. 388).


Stâncile lui Knapp, de la Valea Putnei

B60

Stancile lui Knapp 6

*

Unul dintre cele mai frumoase locuri ale Bucovinei de odinioară era considerat a fi cel al stâncilor de pe valea Putnei, de pe teritoriul comunei Pojorâta. Stâncile acelea îngemănate, împodobite cu masive cruci – ceea ce înseamnă că, în vremuri şi mai îndepărtate, funcţionau ca altare ale templului solar „Ar Ra Ar Aum” („Crezi în Soare, crezi în Dumnezeu”) din Muntele Sacru, pe care creştinismul le-a „exorcizat” prin grabnică aglomerare de cruci, stânci pe care Franz Xaver Knapp (1809-1883), neamţul stabilit pentru totdeauna la Cernăuţi, din prea multă dragoste pentru Bucovina, le-a reprodus în toată măreţia de dinainte de a le fi copleşit nepăsarea şi sălbăticia tufărişurilor montane.

*

Ştiu că nu există nici o şansă pentru frumuseţile dumnezeieşti ale Bucovinei de odinioară şi că ele, precum cetatea dacică de la Straja, ale cărei ruine încă mai pot fi identificate, în ciuda încrâncenării cu care le ascunde pădurea de cancerul civilizaţiei ignoranţei, vor fi ascunse definitiv de vegetaţie.  Dar dacă tot ştiam unde sunt, ieri am poposit în faţa lor, le-am fotografiat, le-am retrăit şi m-am închinat. Soarelui, în care, cum zice „Psalmul 18 al lui David” din „Biblia” ortodoxă, „Dumnezeu şi-a făcut sălaşul său”.

*

Stancile lui Knapp 1

Stancile lui Knapp 2

Stancile lui Knapp 3

Stancile lui Knapp 4

Stancile lui Knapp 5


Pagina 37 din 114« Prima...102030...3536373839...506070...Ultima »