ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 37

1871: Litografia solemnităților de la Putna

1871 PUTNA INTREG sepia m

*

S-a pus în lucrare litografică: „Tabloul cu solemnitatea depunerii darurilor, oferite de Români și Românce, pe mormântul lui Ștefan cel Mare, la mănăstirea Putna”, desenat de domnul pictor și fotograf Carol Szatmari, ce într-adins a fost dus acolo.

*

Pe tablou se arată splendidul cortegiu, cum doamnele române duc frumoasa urnă consacrativă, elegantele epitafe oferite de doamna Haralambie și de doamnele din Iași, cum și acela al institutului de bele-arte.

*

Asemenea, s-a desenat tot personalul asistent, mărețul arc de triumf, ridicat la poarta mănăstirii Putna, fondată în anul 1465. Domnii doritori, ce voiesc a poseda acest memorabil tablou național, sunt cu onoare rugați a adresa cererile dumnealor la subsemnatul, dimpreună cu prețul de 5 franci pe un exemplar, și le vor primi prin poștă, bine îngrijite.

*

Domnii redactori ai jurnalelor ce vor binevoi a publica acest anunț important vor primi câte un tablou bine îngrijit. / Maior D. Papasoglu (Familia, anul VII, nr. 38, 19 septembrie / 1 octombrie 1871, p. 454; foto, în pp. 448 și 449).


1866: O nuntă la Ilişeşti, în Bucovina (II)

Chemarea la nuntă, la români – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Chemarea la nuntă, la români – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

*

Nu trebuie să fii iniţiat în filosofia culturii ca să observi, citind relatarea din 1866 a lui Simeon Florea Marian că nunta la români însemna, pe atunci, o particularizare a „logodnei cosmice”, care se celebra în prima decadă a lunii mai, pe la începuturilor civilizaţiilor totemice boreale. Un amestec alegoric de oraţii scandate (solare, spuse de vătăjei) şi cântate (lunare), fermecând tăriile satului, datorită femeilor, aidoma ca în „în acele cântări diavoleşti şi curvăsăreşti” ale „logodnei cosmice”, pe care le înfierau ierarhii, erau acceptate în lumea aparent măruntă a satelor şi, astfel, multe, multe colinde maiale aveau să supravieţuiască sub formă de oraţii de nuntă. Dar subiectul acesta, pe care l-am tratat în o mulţime de căutări anterioare, îl las pentru altădată, deşi mărturia din 1866, pe care o reproduc, aşa cum a fost publicată, în trei capitole, dar şi cu un plus… muzical al fonotecărilor audio (cu Răzvan Mitoceanu, la vioară, şi Petrică Oloieru, la ţambal):

*Nunta Ilisesti 8 continuare

După aceste urături se cinsteşte urătorul, iar urătorul începe „mulţămirea paharului”:

*

Mulţămirea paharului: Mulţămire! / Mulţămire! / Domnişorule de mire, / De acest dulce pahar, / Ca şi Domnului de dar, / Că şi-aceasta, ce se face, / Zidită fie spre pace. / Să se facă pe un loc / Cu noroc, / Pe viaţă, / Ca dulceaţă / şi celelalte, întocmai ca şi la mireasă.

*

După isprăvirea acestor cuvinte, ridică paharul şi iarăşi (ca mai sus) îl închină, zicând: Să trăieşti şi tu, podea, / Să beie guriţa mea / şi celelalte.

*

p67

*

După toate acestea, încep a cânta lăutarii şi tinerimea a juca, până târziu, şi de-acolo, împrăştiindu-se, merg fiştecare pe acasă. A doua zi, de mâncaţia (la prânz – n. n.) urmează cununia.

*

IV.

La noi este datina că atât mi­rele, cât şi vătăjeii mirelui şi ai mi­resei, trebuie să aibă cai, pe care pornesc la cununie. După ce sosesc, cu toţii, la cu­nunie, intră cu toţii în biserică, petrecând intru smerenie şi lauda lui Dumnezeu; după cununie, însă, odată ce ies mirele şi mireasa afa­ră, de-a una îi apucă vătăjeii între druşte, formând un lanţ, până în drum, iar lăutarii cântă de su­nă satul.

*

p73

*

După ce ies în drum, încep a juca o horă, unde trebuie să fie atât mirele, cât şi mireasa în joc, şi druştele încă, pe când vătăjeii cinstesc si poftesc.

*

p234

*

Săvârşindu-se, acum, şi a treia horă, încalecă mirele şi vătăjeii, iar mireasa se suie, dimpreună cu nuna cea mare şi alte muieri, într-o căruţă şi prin cânturile lor clocoteşte satul, până ce ajung acasă la mireasă. După ce ajung acasă, se pun cu toţii la masă, atât aicea, cât şi dincolo (vătăjeii şi mirele plecau, după cum se poate deduce din textele care vor urma, la casa mirelui, şi-abia după aceea la mireasă – n. n.).

*

p236

V.

După masă, încalecă vătăjeii şi mirele, mergând, dimpreună cu căruţa la mireasă. Îndată ce sosesc ei la mireasă, le sar portarii şi nu-i lasă nicidecum, zicând: Voi, voinicei, / Mari, mărunţei, / Mândri, frumuşei, / Ce umblaţi? / Ce căutaţi? / Unde vi-i calea / Şi cărarea? / Cine v-a înşelat, / V-a fermecat, / De umblaţi pe-aici, / Pe supt ceşti portici? / Unde aţi sosit, / zău, v-aţi rătăcit, / Nu aţi nimerit!

*

p278

*

Cei cu schimburile: Ce îmblăm, / Ce căutăm? / Nimărui sama / N-avem să dăm. / Am sosit, / Am nimerit, / Ne-nşelaţi, / Ne-fermecaţi. / Şi cu toţii / Strănepoţii, / Chiuind / Şi hohotind, / Vom intra, / Vom descuia / La a noastră / Împărăteasă / Mireasă.

*

p291

*

Năpădind cu toţii, deschid poarta şi, intrând, merg cu toţii până dinaintea uşii. Dinaintea uşii casei, este un scaun lung (o bancă – n. n.): pe scaun, o cofiţă cu apă (simbol lunar – n. n.), un colac (simbol solar – n. n.), un taler cu grâu (simbolul reînvierii – n. n.), dinapoia scaunului este, mai ales, o babă cu cârcă (Vesta, Zeiţa Vetrei sau Uţa, cum i se spunea pe vremea lui Dragoş Vodă, de la care vine numele Volovăţului – n. n.), stropind şi aruncând cu grâul asupra lor, nu-i lasă, nicidecum, să se apropie de scaun, zicându-le şi ea urâciuni.

*

Năvălind unul după altul, apucă un vătăjel colacul şi, jucându-l în bâte printre nuntaşi, îl apucă şi al doilea şi ţin amândoi de capătul băţului (în repertoriul lui Grigore Vindereu, publicat, în 1890, de Calistrat Şotropa, la Cernăuţi, am găsit şi „Hora Colacului”, pe care nu am apucat să o fonotecăm – n. n.), fiind colacul în mijloc, se petrec, cu toţii, de trei ori pe sub bâte şi, în urmă, îl rup vătăjeii în două.

*

După ce se isprăvesc toate aces­te ceremonii, intră toată nunta în casă, afară de cei tineri, care rămân afară, petrecând, jucând şi chiuind.

 *

p6

VI.

Din toate părţile vezi, acum, năvălind tinerimea, ficiori, fete frumuşele, gătite, cu capul gol, cu catrincioare şi pieptăraşe de miel; dimpreună cu feciorii, formează felurite jocuri, mai cu de-ales: „Hora română”, „Ardeleneanca”, „Arcanaua”, „Ursăreasca”, „Cioful” şi, în urmă, şi „Ruseasca” (numită, pe atunci, „Bătuta moldovenească” – n. n.) şi altele. Aici se vede românul cât e de poetic; numai ce pune piciorul în joc, începe, pe loc, a intona numai în versuri şi nu numai că versurile lui în de sine, dar şi pentru fieştecare joc bine potri­vite (e vorba de strigături, pregătite din vreme, dar şi adaptate la personaje noi – n. n.).

*

p63

*

Cum au început lăutarii a-şi întinde corzile, murmură sonul în aer, de-a una începe unul din ei a chiui: Strigă! Strigă! / Să se strângă / Ca oiţele la strungă / Şi ciobanii să le mulgă! / Să se-adune / Cele bune, / Cele rele, / Nu-i de ele.

*

p59

*

Îndată ce aud glasul acela, totdeauna fac roată mai mulţi flăcăi, formând o horă română[1], cu următoarea chiuitură:

*

p142

*

Chiuitura 1: Du-te, lume, / Peste culme, / Şi viaţă, / Peste gheaţă, / Trandafir, la lelea-n braţe: / Trandafir de mănăstire, Dragilor badei copile, Da-v-ar Domnul vreun bine / Şi nouă vreo sănătate, / Să vă mărităm pe toate, / Să vă dăm pe la bărbaţi, / Să nu ne blestemaţi; / Dară voi vă veţi usca / Ca frunza / Şi ca iarba; / Ca frunza de pe-un stejar, / Ca iarba de pe-un hotar.

*

p159

*

Chiuitura 2: Stejărel tăiat de-aseară, / Truda mea din astă-vară, / Tot o trudă şi-amăgeală / Şi mai multă cheltuială: / Cheltuiala dracului / Să o dăm bărbatului, / Să se ducă dracului.

*

p158

*

Chiuitura 3, unul: Ah, de mine, ce şirag! / Ce păcat că n-are steag!

Mai mulţi: A avut / Şi l-a vândut!

Unul: Dar cu banii ce-a făcut? A băut cu mândrele!

Mai mulţi: Cu mândrele din Galaţi, / Cu perciunii retezaţi, / Cu papuci calafindeşti, / Tot să stai şi să-i priveşti.

*

p233

*

Chiuitura 4: O, leliţă-ncinsă bine / Cu curele de la mine, / Cumpărate din cetate / Cu cinci lei şi jumătate.

*

p283

*

La „Ardeleneasca” (două părţi din cele şase ale horei „Haiducii”, din 1502, culeasă de Jan y Lublina – n. n.): Ardelene, dragul meu, / Fi-ne frate, nu fi rău, / Că, de când tu ai venit / Buzele dulci s-au scumpit.

*

p65

*

La „Ursăreasca”: O, săracii ursarii, / Cum se joacă cu banii, Însă ursăriţele / Mornăie ca mâţele / Prin toate cotruţele.

*

p223

*

La „Ciofu”: Vine cioful din cordun, / Cu ceaunul la perciun. / Viuc cioful din pădure / Cu şiragul de copile / Cu năsuţul uns de mure.

*

p115

*

La „Rusască”: 1. Busuioc mândru-nflorit, / La feciori de dăruit, / La feciori făr’ de musteaţă, / Ce se-nvaţă-a strânge-n braţe; 2. Cine joacă căzăceşte, / Până-n vară nu albeşte, / Dae albeşte la Crăciun, / Când o strânge geru-n sân; 3. Tropa, tropa pe podele, / Că cizmele nu-s a mele, / Că-s din sat, de căpătat, / Mulţumim cui mi le-a dat / şi celelalte.

*

p214

*

Când întorc jocul (horă cu comenzi, care descinge din horele căluşereşti – n. n.): Upa-ţupa şi-napoi, / Că-aşa joacă pe la noi!

*

 p57

VII.

În casă încă se veselesc, mai ales bătrânii, dimpreună cu mi­rele, căruia nu-i este iertat să iasă de după masă, până ce nu ies cu zes­trea. Mirele stă, după masă, între nunii cei mari, şi de-acolo cinsteşte cu nuntaşii. După finea mesei, vin druştele şi, punându-se lângă mire şi aduc îndată şi mireasa, însă, mai întâi, îi aduc o copiliţă mititică şi o pun lângă dânsul, zicând că aceea i-ar fi mireasa, iar el le dă vreo câţiva bani şi, apoi, iese copila de după masă. Îndată după aceas­ta, îi aduc şi mireasa, de unde o gă­sesc, şi o pun vătăjeii după masă, lângă mire, iar ea se sfiieşte, fiindu-i ruşine.

*

p94

*

Nu mult după aceea, vin vătă­jeii cu hobotul, jucându-l pe două bote, printre nuntaşi, prin casă. Druştele, stând deasupra mirelui, apără, cu nişte năfrămioare, ho­botul, pe când vor ei să îl pu­nă pe cap, iar ei îl pun, totuşi, însă pe furiş. Mai petrecând, cu toţii, şi veselindu-se în casă, şi tinerimea afa­ră, vin vătăjeii mirelui şi ai miresei şi începu „danţul”, fiind vătăjeii mi­relui înainte, druştele, atât ale mi­relui, cât şi ale miresei, împrejurul mirelui şi al miresei, iar vătăjeii mi­resei, în urmă, şi, de-acolo, ceilalţi tineri şi tinere, cu următoarele ver­suri: (Fine, va urmă),

*

 p95

*

 (Familia, an II, numerele 13 şi 14, din 13, 20 şi 27 noiembrie vechi 1866, pp. 452-454, 464-466 şi 476-479)

*


[1] Felele însă se pun rând împrejurul jocului şi numai atunci le e iertat a intra în joc, când îi face vreun fecior sau amant ei cu ochiul.


1866: O nuntă la Ilişeşti, în Bucovina (I)

Miri de la Pojorâta, în 1878 - Colecţia Vasile Ursache

Miri de la Pojorâta, în 1878 – Colecţia Vasile Ursache

*

Puţine provincii româneşti au norocul unui adevărat tezaur de memorie, precum cel al Bucovinei. Dar nici Bucovinei, în ciuda bogăţiei sale, nu-i ajută la nimic splendidul ei patrimoniu, pentru că, pe lângă faptul că nu ştie că îl are, nici nu-i pasă. De pildă, primul studiu despre nunta la românii bucovineni, publicat de Simeon Florea Marian, în 1866, la Pesta, în „Familia” lui Iosif Vulcan, beneficiază şi de un patrimoniu fotografic (precum imaginea din colecţia poetului Vasile Ursache, de mai sus), dar şi de mai toate cântecele, de la 1848, încoace (colecţiile Mikuli, Şotropa şi Voevidca – un total de peste 2.500 de cântece şi melodii de joc.

*

Deşi cântecele ritualice de nuntă a fost fonotecate video, sub denumirea de „Chindiile”, şi puteţi călători în timp, la nunta descrisă, în 1866, de Simeon Florea Marian, printr-un click pe imaginea din dreapta paginii acestui site, care vă înlesneşte accesul direct cu filmul concertului, eu o să încerc să „ilustrez” acest capitol şi cu piese de nuntă fonotecate audio de Răzvan Mitoceanu (vioară) şi Petru Oloieru (ţambal). Doar aşa, ca să şi puteţi trăi ceea ce veţi citi.

Nunta Ilisesti 1*

Mai întâi de ce se începe o nuntă, în satele de aici, trimite omul acela, care voieşte a-şi însura feciorul, un staroste la acel sătean sau ne-sătean, ca­re, având o copilă, pe care o propuse feciorul sieşi de soţie, ca un părtinitor bun se mijloceşte cu părinţii copilei, ca doar ar da-o după dânsul. Mergând aşadar starostele la părinţii copilei şi întrebând el, mai întâi, ori de voiesc ei a căsători copila ori nu şi, apoi, spunându-le şi numele feciorului care o voieşte, le impune cuvintele cele mai dulci şi, îndemnându-i, le spune şi diligenţa feciorului.

*

p29

*

Plăcându-le părinţilor şi feciorului ce le promise părinţii copilei, prin staroste, se întorc, după vreo câte­va zile, îndărăt, la părinţii copilei, făcând legătura, dând mâna, aducând aldămaş, veselindu-se.

*

p30

*

Pe când cinstesc bătrânii la masă, feciorul se dă în convorbire cu copila, cercând părerile şi dorinţele ei, întrebând-o de una şi de alta. După legătura făcută şi după întoarcerea bătrânilor, cu tânărul, acasă, îşi pun, precum este datina strămoşească, vătăjei şi druşte.

*

p31

*

Mireasa şi-alege două copile frumuşele, cărora le dă de cusut felurite năfrămuţe, precum şi cămeşi pentru socrul cel mare, precum şi pentru mire. Vătăjeii, care-s de ambele părţi, capătă fieştecare băţişor, la băţişor, o năframă mândru cusuta, bumbăcită, legată cu o cordeluţă roşie sau bumbac roşu. în căciulă, mai ales la noi, floare de târg.

*

p32

II.

După toate orânduielile acestea, urmează, prin poftirea vătăjeilor de amândouă părţile, schimburile, ce se află mai totdeauna sâmbătă seara.

*

p33

*

Poftirea vătăjelului: Mirele nost’ vestit / Astăzi v-a poftit, / Să faceţi o cale şi-o cărare / Pân-la curtea dumisale, / La un scaun de odihnă, / La un pahar de băutură, / La mai multă voie bună. / Că şi el de multe ori / Vă va sta-ntru ajutori. / Eu sunt sol împărătesc (adică fiu al Împăratului Ceresc, deci creştin – n. n.), / Curţii sale vă poftesc, / Şi, de mi-ţi asculta, / Căciula mi-oi lua, / Pân-la pământ m-oi pleca, / Tot vouă m-oi ruga / Ca să faceţi un bine! / Să veniţi, / Însă să nu bănuiţi.

*

p40

*

Apoi, scote ploscuţa şi o dă stăpânilor de casă şi la băieţi, de-a rândul[1]. După poftirea vătăjeilor, înce­p toţi sătenii felurite cinstiri, mergând parte la mire, parte la mireasă, care-şi apucă. Pornind ei, aşadar, schimbu­rile, încep, mai întâi la mireasă. La poarta miresei, stau portarii şi opresc pe cei cu schimburile, iar mireasa se aşează după masă, între druştele sale, dintre care cea din dreapta se numeşte „druşca mare”, stând  smerită. Pe când sosesc cu schimburile, venind cu lăutarii cântând, sar portarii şi îi opresc, zicând:

*

p34

*

Portarii: Voi, vornicei, / Mari, mărunţei, / Mândri, frumuşei, / Ce umblaţi? / Ce căutaţi? / Unde vi-e calea / Şi cărarea? / Cine v-a înşelat, / V-a fermecat, / De umblaţi pe-aici, / Pe sub ceşti portici? / Unde aţi sosit, / Zău aţi rătăcit, / N-aţi nimerit!!!”.

*

p35

*

Cei cu schimburile: Ce umblăm, / Ce căutăm / Nimărui seama / N-avem să dăm. / Am sosit, / Am nimerit, / Ne-nşelaţi, / Ne fermecaţi. / Chiuind / Şi hohotind, / Vom intra, / Vom descuia, / Noi, cu toţii, / Strănepoţii / La a noastră / Împărăteasă mireasă”.

*

p36

*

După aceasta, intră cu toţii şi urătorul îşi începe urarea înaintea miresei, la mas:

*

p37

*

Urarea 1: Buna vreme, buna vreme într-această casă, / Ca să mă apropii şi eu de cinstita mireasă, / Mai cu de-ales la dumneata, jupâneasă împărăteasă (creştină, deci fată a Împăratului Ceresc – n. n.), / Că auzii numele dumitale, / Că eşti negustoriţă mare, / Că şi-al nostru împărat / Era, e negustor însemnat; / Toate târgurile-a călcat, / Toate oraşele a umblat, / Marfa faţa-ţi n-a aflat. / Iar fiind el vrednic / şi puternic, / Nici cu atâta nu s-a lăsat, / Cu strai nou s-a îmbrăcat, / Murgul său şi-a cercelat, / Murgul său şi-a înşeuat, / Cu trâmbiţa a trâmbiţat, / Mare oaste s-a adunat; / Sfetnicilor / Şi miniştrilor / Mare poruncă le-a dat / Şi a vâna a plecat, / Ca să vâneze fieri / Şi jderi. / Iar pe samă s-a luat, / Că fieri şi jderi / Nu poartă numai domnii; / Iar fiind el vrednic / Şi puternic, / Nici cu atâta nu s-a lăsat. / Sfetnicilor / Şi miniştrilor / El poruncă că le-a dat / Şi corăbii c-a gătat, / şi spre mare a plecat, / Tot pe mare ca pe-uscat, / Sus, la târg, la Ţarigrad, / Când fuseră în Ţarigrad, / Orăşel cam minunat, / Se trăsese pe uscat, / În oraş, în Ţarigrad. / Ei trei zile au umblat, / Marfă de ce-au căutat / Frumuşică au aflat, / Mii de galbeni pe ea au dat, / Şi în teancuri o au legat, / La corabie o au cărat, / Grea sahană o au ridicat, / În jos cu ea a plecat, / Tot pe apă ca pe uscat. / Când pe mare-au fost la mijloc, / Trimisese Domnul Sfânt / O jirebie de vânt. / Vântul mare-nvalvurat / Corabia a înturnat, / Neguţatele s-au înecat. / Noi, câţiva ostenitori, / De-asemenea călători, / Pe acolo ne-am aflat, / Am sărit, nu le-am lăsat / Şi neguţatele mai mice / Le-am luat toate-n caice, / Le-am adus la dumneavoastră / Cu toată sudoarea noastră; / Nucuşoare şi alune, / Cireşoare şi smochine; / Nişte papucaşi, / Că-s drăgălaşi; / Nişte iminei, / Că-s frumuşei; / O tafta mult frumoasă, / Ciobotele de mireasă. / Năfrămuţă pestricioară, / Ciobotele gălbioară, / Să-ţi fie de tras în picioare, / Să ieşi în dimineaţă, / La răcoare, pe verdeaţă, / Cu mândrul împărat, / Tot la preumblat; / Un festilat lat, / Să-ţi fie de-nhobotat, / Tulpănaş cu floricele, / Să-ţi fie de mângâiere, / Şi-un fesuţ cam roşioru, / De care / Dumitale / Cam de mult ţi-a fost cam dor. / Dacă nu mă crezi, / Poftim, pune mâna să vezi[2].

*

p38

*

Urarea 2: Hai, jupâneasă / Împărăteasă! / Nu te grăbi la luat, / Precum te-ai grăbit la măritat! / Căci pe părinţii dumitale / Îi cuprinse-o mare jale / Şi se puse-n price / Ca să strice! / Tu ai prins a plânge / Şi ai zis iară / Că până-n seară /Că de gât o piatră ţi-i lega, / Într-o vulboană te-i arunca, / Şi acolo te-i îneca, / Căci ca Niţu[3] nu-i afla. / Iar te-ai dat de-un corn de vatră, / Şi-ai zis că nu-i (mai) rămâne fată. / Cu-aceste, cu toate, / Numai cât se poate / Poclonire înaltă, / De la cinstit împărat, / Tot al nostru comandant: / Astăzi să primeşti / Oştenii dumitale, / Bine să-i cinsteşti, / Cu galbeni să-i dăruieşti. / La scripcari, / La lăutari, / Dimpreună, / O masă bună[4].

*

p39

*

Urarea 3 – mulţămirea paharului: Mulţămim! / Mulţămim! / Jupâneasă / Împărăteasă, / De-acest dulce de pahar / Ca şi Domnului de dar. / Că şi-acesta ce se face / Pus să fie-n zid de pace / Şi pe loc / Cu noroc, / Pe viaţă / Cu dulceaţă / Domnul Sfânt vă dăruiască! / Spre locaşul domniilor voastre, / Curte albă, lângă drum, / Să sălăşluiţi / Pe cei neavuţi, / Ca să-i hrăniţi / Pe cei flămânzi / Şi să-i adăpaţi / Pe cei însetaţi. / Şi încă vă dăruiască / Milostivul Dumnezeu / Domniilor voastre: /  Sahane de bani, / Ca la boierii cei mari. / Iarăşi vă dăruiască / Domnul dumneavoastră: / Coantăşe cu lupi, /Caţaveici cu vulpi. / Iarăşi vă dăruiască / Din trupul dumneavoastră: / Fii şi fiice prea frumoase. / Fiii şi fiicele / Să fie feţi / Şi logofeţi: / Preoţi, preotese / Prin capuri de mese. / Încă vă dăruiască / Domnul dumneavoastră, / Domnul Sfântul, / Cu cuvântul, / Tăria lui Aron, / Înţelepciunea lui Solomon, / Blândeţile lui David; / Vitejia lui Alexsandru Împărat / Şi vă bucure precum a bucurat / Dumnezeu pe Noe, / În a sa corabie, / Când i-a adus o porumbiţă / O mlădiţă, / Frunză verde de măslin / În gură. A băut vin / Şi s-a veselit deplin; / A sădit poama de vie / Şi s-a împlut de bucurie; / Trăgând arca pe uscat, / Săvârşi un greu păcat, / şi noi, toţi, ne-am bucurat: / Seminţia lui, / Bunul neamului, / Tată tuturor / Şi nouă cestor. / Amin!

*

p41

*

După isprăvirea acestor cuvin­te, ridică paharul şi-l închină, zicând:

*

p42

*

Să trăieşti şi tu, podea, / Să beie guriţa mea! / Să trăiască naltul pod, / Să închin paharul tot! / C-oi face gura leicuţă, / Pântecele balercuţă, / Să las ţâr de holercuţă! / Să trăiască, vivat!, grindă, / Să se uite cei din tindă (Şi-l înghite).

*

p43

*

Până ce se zic aceste cuvinte, tinerimea stă, înapoia urătorului şi prin tindă, care pe unde apuca. Iar după acestea, se veselesc cu toţii, bând, jucând şi chiuind. După aceasta, se întorc cu schim­burile la mire, fiind şi acolea trebuinţele aşijderi ca şi la mireasă.

 *

p44

III.

*

Urarea 1: Bună vreme, bună vreme într-această casă, / Ca să mă apropii şi eu de cinstita masă, / Mai cu de-ales la dumneata, jupâne mire, / Că auzii de numele dumitale, / Că eşti negustor vestit de mare / Şi a noastră împărăteasă, / Era negustoriţă aleasă. / Toate târgurile, oraşele-a umblat, / Marfa după faţa-ţi n-a aflat, / Fiindcă vrednica / Şi puternica / Nici cu-atâta nu s-a lăsat, / Sfetnicilor / Şi miniştrilor / Mare poruncă le-a dat, / şi a vâna a plecat / Ca să vâneze fieri / Şi jderi, / Iar pe seamă şi-a luat / Că fieri şi jderi / Nu poartă numai Domnii. / Iar fiind ea vrednică / Şi puternică, / Nici cu-atât nu s-a lăsat, / Din cornişor a buciumat, / Toată oastea a adunat, / Sfetnicii / Şi miniştrii / Foarte dulce i-a îmbrăţişat / Şi cu dânşii stând la avat / I-a împărţit pe toţi odat’ / De corăbii au gătat, / Şi cu ele au plecat, / Toţi pe mare ca pe-uscat, / La oraş, la Ţarigrad. / Când fuseră-n Ţarigrad, / Orăşel cam minunat, / Le trăsese pe uscat. / În oraş, în Ţarigrad, / Ei trei zile au umblat; / Mărfuşoare-au căutat, / Mărfuşoare au aflat, / Mii de galbeni pe ele-au dat / şi în teancuri le-au legat, / La corăbii le-au cărat, / Pe corăbii le-au încărcat, / Grea dahară-au ridicat, / Ei cu ele au plecat, / Toţi pe mare ca pe-uscat. / Când pe mare-au fost la mijloc, / Trimisese Domnul Sfânt / O jirebie de vânt. / Vântul mare învolburat, / Corabia a înturnat, / Neguţatele s-au înecat. / Noi, câţiva ostenitori, / De-asemenea călători, / Pe acolo ne-am aflat, / Am sărit, nu le-am lăsat, / Şi neguţatele mai mice / Le-am luat toate-n caice, / Le-am adus pe toate-aice. / Le-am adus la dumneavoastră, / Cu toată sudoarea noastră: / Cămeşuică de trupai / Ca să-ţi fie de bun trai, / Bătută cu borangiuc / Să lipească de-al tău trup, / Şi de-a fi vreo găurea, / O iau eu pe barba mea. / Pe cinstite de nu crezi, / Poftim! Pune mâna şi vezi!

*

p45

*

Urarea 2: Ho, nălţate / Împărate! / Asta, frate, / Nu se poate, / Nu te grăbi la luat / Precum te-ai la însurat! / Căci părinţii dumitale / Îi cuprinse-o mure jale / Şi se puse în price / Ca să strice, / Dumneata ai prins a plânge / Şi ai zis, zis cu-o piatră / Groasă, lungă, încolţurată / De grumaz ţi-i legată, / În o vulboană te-i arunca, / Şi acolo te-i îneca, / Căci ca Nuţa nu-i afla, / Şi cu astea, zău!, cu toate, / Prea înălţate / Împărate, / Poclonire tot înalte, / De la a noastră împărăteasă, / Prea vestită de frumoasă, / Astă-dată să primeşti / Şi oştirea să-i cinsteşti, / Pe scripcari, / Pe lăutari / Cu galbeni să-i dăruieşti.

*

p46

*

După aceste urături se cinsteşte urătorul, iar urătorul începe „mulţămirea paharului (Familia, an II, numerele 13 şi 14, din 13, 20 şi 27 noiembrie vechi 1866, pp. 452-454, 464-466 şi 476-479)

*
p47
*


[1] De aceasta se bucură copiii şi tot întreabă când vor mai veni vătăjeii – notă Simion Florea Marian

[2] Atunci ar pune mâna, însă se sfiieşte; în urmă, tot o întinde – notă Simion Florea Marian.

[3] După cum îi e numele – notă Simion Florea Marian

[4] Atunci i le pune dinainte schimburile, iar mireasa ia un pahar şi-l cinsteşte, mulţumindu-i. Iar începe mulţămirea paharului – notă Simion Florea Marian


Happy-end: Cuza Vodă, în exil

Cuza in Xenopol

*

Înainte de a vă prezenta şi alte relatări din presa vremii despre înscăunarea şi despre abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, relatări pe care intenţionez să le reproduc în alternanţă, ca să vă dumiriţi singuri că, la schimbarea stăpânilor, straşinic se mai bucură românii, în toate vremurile, şi zvârl cu pietre în îngeri de-a mai mare dragul, vreau să vă prezint un happy-end.

*

Zilele trecute, umoristul Constantin Horbovanu mi-a lăsat pe birou o exegeză despre „monstruoasa coaliţie” şi Cuza Vodă, dar cartea aceea nu mă interesează, pentru că eu vreau să retrăiesc epoci, în întregul lor subiectivism, dar fără a mă molipsi de ieftinătatea mândriei nejustificate şi a patriordardismului.

*

„Monstruoasa coaliţie”! Ce năzbâtie pentru a disimula vrăjmăşia liberalilor şi a ierarhilor bisericeşti! Pentru că şi Alexandru Ioan Cuza, ca şi vărul său de-al patrulea, Mihai Eminescu, a fost victima unei şleahte liberale, unită, împotriva lui Cuza, şi cu trufaşa prea sfinţită elită a călugărimii multinaţionale, proaspăt lăsată fără averile naţionale româneşti ale eternei lor trândăvii. Inclusiv întru ale spiritului.

*

În prima relatare de presă, pe care am reprodus-o, se preciza că Alexandru Ioan Cuza a acceptat să fie ales Domn, abia după ce şi-a depus abdicarea în alb, pe masa prezidiului Divanului ad-hoc, urmând să intre în vigoare imediat după ce se va găsi un principe străin pentru tronul României. Tocmai de asta, povesteşte Iosif Vulcan, în chiar numărul „Familiei” în care îl debuta pe Eminescu, despre liniştea de pe chipul fostului domnitor, aflat în escală, la Budapesta, în drum spre Viena. Iată ştirea aceea măruntă şi însemnată, chiar şi din punctul de vedere al lui Iosif Vulcan, care şi el era român ca toţi românii:

*

Eminescu, Eminescu cu barba... rubedeniei lui (trucaj) şi Alexandru Ioan Cuza

Eminescu, Eminescu cu barba… rubedeniei lui (trucaj) şi Alexandru Ioan Cuza

*

Fostul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza, a sosit, în săptămâna trecută, aice (la Pesta – n. n.), şi a tras la otelul „La regina Angliei”. Cu dânsul a mai fost doamna Elena, cei doi copii adoptaţi, colonelul adjutant Pisotzky, doi servitori şi două servitoare. Cuza e încă destul de tânăr şi pe faţa-i nici că se vedeau urmele neplăcerilor din urmă. Doamna e o femeie foarte delicată. Aice n-au primit vizite şi au plecat la Viena (Ce e nou?, în Familia, anul II, nr. 7, 5/17 martie 1866, p. 84).


Relatări despre unirea Principatelor Române (II)

Alaiul lui Cuza 29 februarie 1860

*

Relatată de către presa vremii, povestea unirii Principatelor pare un roman plin de spectaculos şi de savoare, în care balcanismul tradiţional îmbracă veşmintele glorioase ale patriotismului trâmbiţat („îşi bătea pieptul că iacă, în mijlocul românilor, ca Moise vine ca să-i mântuiască”), iar conspiraţiile, precum cea de la Focşani, pusă la cale împotriva lui Cuza, eşuau lamentabil, „punând la umbră mai mulţi dintre ei”, deci dintre „astfel de păsări răpitoare”, dintre „astfel de vagabonţi turburători”, întotdeauna plătiţi de „partida îndrăcită” şi „armaţi înfricoşat”. În rest, înghesuială pe posturi, umilinţă şi smerenie creştină, inclusiv prin titulatură, din partea „Eminenţei Sale Părintele Mitropolit al Ţării”, defilări, muzici, banchete, luminaţii nocturne, „un entuziasm fără margini”, „fericire pentru toţi şi pentru fiecare”, „aclamaţie generală de bucurie şi de entuziasm naţional”, şi totul, dar absolut totul „conform progresului şi trebuinţei timpului”. Şi un Alexandru Ioan Cuza însingurat şi depărtat, care duce pe umeri o povară grea, de care nu avea nevoie, dovadă fiind faptul că şi-a depus abdicarea în alb, cum se relata în episodul precedent, urmând să intre în exerciţiu această demisie în clipa în care „ţara” va afla un prinţ străin, care să curme, cumva, vânzoleala patriotică a neamurilor noastre princiare. Dar, înainte de toate, să trecem la relatările proaspăt smulse din rugina buchiilor, pentru a fi încredinţate mierii latine a alfabetului nostru naţional – ptiu, drace şi iertaţi Exelenţa Voastră Prea Fericite Părinte, dar se vede că deja m-am molipsit de acele vremuri!

 *

 Tempera Bucuresti 1866

*

Bucureşti: După alegerea Domnului Alexandru Ioan Cuza, se prefăcu capitala României într-o mare de făclii şi lumini; îndată se improviză o iluminaţie măreaţă şi un conduct impunător cu făclii, precedat de bande muzicale şi de un batalion de miliţie română. O generală entuziasmare cuprinse tot oraşul, care răsuna de urări: „Să trăiască Prinţul României Alexandru Ioan Cuza!”. Într-aceea, telegramele erau în cea mai mare activitate cu răspândirea ştirii acesteia în toate ţările. În Iaşi, se primi această ştire cu un entuziasm fără margini. Prinţul Alexandru Ioan Cuza îndată-şi şi puse un guvern provizoriu în Bucureşti, stătător din domnii Golescu, Dimitrie Ghika şi spătarul (supremul cap al miliţiei) Vlădoianu. Pe joi, se aşteaptă Prinţul ales să vină la Bucureşti şi să-şi depună jurământul constituţional (Gazeta Transilvaniei, nr. 4, 31 ianuarie 1859, p. 19).

*

Tempera Iasi 1848 ARHIVA SSL n 3 1905 p 109

*

Iaşi, 27 ianuarie vechi. Aici compuse Alecu, Domnul, un minister împăcător de toate frângerile. În persoanele domnilor Vasile Sturza, ca ministru preşedinte şi de interne, postelnic Vasile Alecsandri, ca ministru de externe, Lascăr Răducanu-Roseti, ministru de finanţe, Constantin Rola, ministru de cult şi instrucţiune, Dimitrie Miclescu, ministru edil, Manolache C. Iepureanu, ministrul justiţiei, şi poliţia rămase în mâna colonelului Constantin Mano.

*

Poliţia guvernului nou a şi început a strânge frânele menţinerii ordinii, cu energie de ostaşi. După cum ni se împărtăşeşte şi după cum citim şi din „B.” şi „Kr. Z.”, apoi oamenii blăstămaţi nu lăsară ca bucuria generală, cu alegerea Domnului, să nu fie turburată şi ameninţată. O seamă de emigranţi, mai vârtos poloni, se puseră tiptil la rând prin Galaţi, Focşani şi Botoşani, ca, cu ocaziunea alegerilor, să se alăture către o partidă şi să încingă o revoluţiune, pe care apoi să o lăţească în Polonia, apoi noul guvern iute puse mâna pe revoluţionari, punând la umbră mai mulţi dintre ei. „B. Z.” Scrie că Prinţul Grigorie Sturza, general turcesc, a fost în comunicaţiune cu turburătorii aceştia şi avea de cuget, cu ajutorul lor, a se sui, prin revoltă, pe Scaunul Domniei, dacă nu i-ar succede alegerea. Mai întâi, se închiseră, în Iaşi, în urma unei încăierături, 22 de poloni, care primiră bani de la partida îndrăcită ca să pornească la Focşani, unde se mai aflau vreo 400 feciori din legiunea polono-turcă şi din cea maghiară, ca să-i stea la dispoziţie.

*

Beizadea Grigorie Sturza (fiul) chemase pe Domnul Cuza la Focşani, cu cuvânt că acolo se va proclama, deodată, regent al ambelor Principate, supt nume de România, vrând însă a-l pierde şi, cu ajutorul revoltei, a se proclama Domn şi a se arunca pe sine pe tron. Unii dintre prinşi declarară public că beizadea Sturza a avut planul acesta diavolesc.

*

Tempera Iasi 1845 CLA 1909 p 123

*

Fostul adjutant al lui Grigorie Sturza, Murat Bey (Verbinski), fu arestat, pe drumul spre Focşani, cu alţi consorţi disperaţi, care erau armaţi înfricoşat. La astfel de păsări răpitoare le ştie Domnul Cuza pune cursa, căci în ambele ţări a emis strâns ordine ca, aflându-se astfel de vagabonţi turburători, îndată să se aresteze. Adeverirea faptelor acestora o aşteptăm din fântâni oficioase. Astfel, nu lipsi, nici aici, un Iuda, care mai ieri îşi bătea pieptul că iacă, în mijlocul românilor, ca Moise vine ca să-i mântuiască (Gazeta Transilvaniei, nr. 4, 31 ianuarie 1859, p. 19).

*

Tempera Bucuresti BOABE DE GRAU 1930 n 10 p 593

*

România. Bucureşti, în 28 ianuarie. Nimic mai plăcut decât forma ce a luat Camera noastră astăzi. După celebra zi de 24 Ianuarie, zi solemnă şi care s-a otărât de Adunare a fi o eternă sărbătoare naţională, nu mai este dreaptă, nu mai este stingheră în Adunare; în alte cuvinte, nu mai este partidă, căci toţi sunt partida naţiunii. Acest rezultat nu este mult mai frumos decât acela ce-l prezenta Camera, în celelalte două zile, când fiecare parte din Cameră se privea ca inamică? Ce efect ar fi avut această inamiciţie? Mizeria şi nenorocirea ţării.

*

Astăzi, că toţi deputaţii formează un singur corp, rezultatul va fi binele pentru toţi şi pentru fiecare, fericirea pentru toţi şi pentru fiecare. Dar pentru ca aceasta să se realizeze, este de dorit ca acest acord să nu piară, să urmeze şi în viitor, când va veni rândul chestiunilor de reforme. Aceste chestiuni pot fi importante; însă să ne aducem aminte că mersul lor depinde mult de la Domn; căci, după cum ştim, dreptul de iniţiativă al legilor de interes special este dat, de Convenţie, numai Domnului. Prin urmare, dacă Domnul va prezenta un proiect bine cugetat şi conform progresului şi trebuinţei timpului, anevoie va fi Camerei a-l răsturna; căci un asemenea proiect va avea în favoarea sa opiniunea publică, care a început a fi de oarecare importanţă şi la noi.

*

Dar, aşteptând aste chestiuni, misiunea Camerei s-a uşurat deocamdată. Deputaţii ce o compun se ţin, acum, de bancheturi. Li se permite astă distracţiune, după luptele grele ce au avut a susţine în cele trei zile. Dar, când va veni ora de lucru, voim a-i vedea luptând cu bărbăţie.

*

Tempera Iasi 1845 CLA 1909 p 134

*

Ministerul (în sensul de guvern – n. n.) nostru provizoriu se compuse de către Maiestatea Sa Alexandru Ioan Cuza, după cum l-am publicat într-un supliment al nostru. Mai repetăm, şi aici, numele domnilor miniştri Ioan Filipescu, prezident al Consiliului şi ministrul justiţiei; general V. Vlădoianu, ministru al războiului; Nicu Golescu, ministru din lăuntru; Ioan Cantacuzino, ministrul cultului şi al instrucţiunii; Dimitrie Brătianu, ministru din afară; Barbu Catargi, ministrul finanţelor; Grigore Filipescu, ministru de control. Guvernul, până la venirea Domnului, se află încredinţat domnului Ioan A. Filipescu şi domnului Nicu Golescu. Acest minister îl aflăm compus din oameni onorabili şi stimaţi, şi aşa cum se mulţumesc mai multe partide. Observăm că oficiul (înscrisul oficial – n. n.) prin care Maiestatea Sa întăreşte acest minister zice că directorii, administratorii şi ceilalţi funcţionari vor rămâne toţi pe la locurile lor, până la venirea Măriei Sale, când se vor face schimbările ce se vor afla de cuviinţă. Sosirea Maiestăţii Sale, în capitala noastră, asemenea nu se ştie pozitiv pe când va fi; unii cred că va fi după 4 februarie, adică după ce, mai întâi, se va face, în Iaşi, ceremonia încoronării.

*

Camera s-a mai adunat şi în zilele de 25 şi 26 ianuarie, pentru nişte lucruri preliminarii. Fiindcă, în numărul trecut, nu am arătat numele tuturor persoanelor ce compun biroul, le arătăm astăzi. Vice-prezidenţi sunt: domnii C. Cantacuzino şi Barbu Catargi; secretari sunt: domnii Ioan Cantacuzino, A. Arsache, C. Fălcoianu, D. Brătianu; secretari supleanţi sunt: domnii C. Turnivitu şi Apostolescu; chestori sunt: domnii G. Băleanu, I. Filipescu şi A. Florescu.

*

S-a trimis către Domn, în Moldova, o deputaţie, compusă din Sfinţia Sa Părintele episcop de Argeş, domnii Scarlat Creţulescu, A. Florescu, G. Opranu, Barbu Slătineanu şi, ca ataşat, C. Roseti.

*

Pe lângă aceasta, s-a format o comisie spre facerea regulamentului Camerei. Membrii acestei comisii sunt: domnii Bozianu, B. Boerescu, Barbu Catargi, Ioan Florescu, Constantin Brăiloiu. Această comisie mai este însărcinată a face un proiect de listă civilă a Domnului. S-a mai ales o altă comisie, de trei membri, Prinţul Dimitrie Ghika, D. Brătianu şi B. Boerescu, spre a redacta, din partea Camerei către Domn, un memoriu despre motivele şi natura alegerii ce a făcut Camera, pentru ca, apoi, acestea să se expună puterilor garante, de o deputaţie ce Domnul o va trimite pe lângă aceste puteri. După aceea, Camera şi-a luat două zile de vacanţă. Lucrările ei reîncepură la 29 ale acestei luni.

*

Tempera Bucuresti Hanul lui Manuc BOABE DE GRAU 1930 n 5 p 299

*

La 27 ale acesteia, oştirea română şi-a făcut jurământul de credinţă către Domn şi ţară. Spectacolul era grandios şi orice român simţea inima sa bătând de bucurie, la vederea acestei oştiri, ce jura a apăra unirea. Tot la 27, s-a primit o ştire telegrafică în Bucureşti, prin care se anunţa că, în cuvântul ce a ţinut Împăratul Napoleon (al III-lea – n. n.), la deschiderea Camerei din Paris, a vorbit despre România într-un chip foarte favorabil. Ceea ce dovedeşte că Franţa s-a pronunţat, chiar de acum, în favoarea alegerii noastre.

*

Cuza portret

*

În fine, armia României primi, la 26 ianuarie, Ordinul de Zi al Măriei Sale Domnului Alexandru Ioan I, ce s-a publicat îndată, după care, luându-se dispoziţiile necesare, astăzi, marţi, în 27 ianuarie, la 11 ore de dimineaţă, s-a concentrat toată oştirea din garnizoana Bucureşti în cazarma Alexandria, unde s-a săvârşit solemnitatea depunerii jurământului de credinţă către Maiestatea Sa Domnitorul şi către patrie. Oştirea concentrată s-a compus din Regimentul Nr. 1, 5 companii din regiment, Regimentul Nr. 3 de Pedestrime, escadronul al 3-lea din Regimentul de Cavalerie, din bateria de artilerie, din comanda de pompieri, elevii Şcolii Militare şi ai Şcolii de Chirurgie, şi de către toate gradele ofiţereşti din Statul Major al ministerului ostăşesc şi adjutanţii domneşti, cu toţi cei ataşaţi la dânsele, şi 3 bande de muzicanţi.

*

Ceremonia s-a deschis, faţă cu onoraţii domni miniştri, deputaţi ai Camerei legislative, funcţionarii guvernului şi o mulţime de cetăţeni, printr-un discurs, ţinut către ostaşi de către dumnealui domnul general al oştirii române din Valahia, ce s-a primit cu aclamaţie generală de toată oştirea şi de către toate persoanele aflate de faţă; după aceasta, a citit Ordinul de Zi al Măriei Sale Domnului, dat către armia României, care a fost întreruptă de aclamaţii de bucurie şi de entuziasm naţional; iar după finirea acestui ordin, s-a săvârşit, prin Eminenţa Sa Părintele Mitropolit al Ţării româneşti, jurământul de credinţă, depus sub steagul oştirii de către toate gradele ostăşeşti, care au sărutat, pe rând, Crucea şi Sfânta Evanghelie.

*

Solemnitatea s-a încheiat prin defilarea trupelor, în prezenţa Eminenţei Sale Mitropolitul Ţării, a domnului prezident şi a domnilor membri ai consiliului administrativ, precum şi a domnilor deputaţi. Eminenţa Sa Mitropolitul Ţării, în tot cursul defilării, a binecuvântat trupele şi, după finirea ceremoniei, le-a ţinut un mic discurs spiritual, privitor la solemnitatea acestui act. Această solemnitate se va urma în toată ţara, unde se află oştire, atât de linie, de graniţă, cât şi jandarmerie, ordonându-se a se serba cu „Te Deum” şi mese pentru toate gradele, fără osebire, spre a lua toţi, deopotrivă, parte la publica bucurie (Gazeta Transilvaniei, nr. 5, 5 februarie 1859, pp. 23, 24).


Pagina 37 din 101« Prima...102030...3536373839...506070...Ultima »