ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 31

1866: O nuntă la Ilişeşti, în Bucovina (I)

Miri de la Pojorâta, în 1878 - Colecţia Vasile Ursache

Miri de la Pojorâta, în 1878 – Colecţia Vasile Ursache

*

Puţine provincii româneşti au norocul unui adevărat tezaur de memorie, precum cel al Bucovinei. Dar nici Bucovinei, în ciuda bogăţiei sale, nu-i ajută la nimic splendidul ei patrimoniu, pentru că, pe lângă faptul că nu ştie că îl are, nici nu-i pasă. De pildă, primul studiu despre nunta la românii bucovineni, publicat de Simeon Florea Marian, în 1866, la Pesta, în „Familia” lui Iosif Vulcan, beneficiază şi de un patrimoniu fotografic (precum imaginea din colecţia poetului Vasile Ursache, de mai sus), dar şi de mai toate cântecele, de la 1848, încoace (colecţiile Mikuli, Şotropa şi Voevidca – un total de peste 2.500 de cântece şi melodii de joc.

*

Deşi cântecele ritualice de nuntă a fost fonotecate video, sub denumirea de „Chindiile”, şi puteţi călători în timp, la nunta descrisă, în 1866, de Simeon Florea Marian, printr-un click pe imaginea din dreapta paginii acestui site, care vă înlesneşte accesul direct cu filmul concertului, eu o să încerc să „ilustrez” acest capitol şi cu piese de nuntă fonotecate audio de Răzvan Mitoceanu (vioară) şi Petru Oloieru (ţambal). Doar aşa, ca să şi puteţi trăi ceea ce veţi citi.

Nunta Ilisesti 1*

Mai întâi de ce se începe o nuntă, în satele de aici, trimite omul acela, care voieşte a-şi însura feciorul, un staroste la acel sătean sau ne-sătean, ca­re, având o copilă, pe care o propuse feciorul sieşi de soţie, ca un părtinitor bun se mijloceşte cu părinţii copilei, ca doar ar da-o după dânsul. Mergând aşadar starostele la părinţii copilei şi întrebând el, mai întâi, ori de voiesc ei a căsători copila ori nu şi, apoi, spunându-le şi numele feciorului care o voieşte, le impune cuvintele cele mai dulci şi, îndemnându-i, le spune şi diligenţa feciorului.

*

p29

*

Plăcându-le părinţilor şi feciorului ce le promise părinţii copilei, prin staroste, se întorc, după vreo câte­va zile, îndărăt, la părinţii copilei, făcând legătura, dând mâna, aducând aldămaş, veselindu-se.

*

p30

*

Pe când cinstesc bătrânii la masă, feciorul se dă în convorbire cu copila, cercând părerile şi dorinţele ei, întrebând-o de una şi de alta. După legătura făcută şi după întoarcerea bătrânilor, cu tânărul, acasă, îşi pun, precum este datina strămoşească, vătăjei şi druşte.

*

p31

*

Mireasa şi-alege două copile frumuşele, cărora le dă de cusut felurite năfrămuţe, precum şi cămeşi pentru socrul cel mare, precum şi pentru mire. Vătăjeii, care-s de ambele părţi, capătă fieştecare băţişor, la băţişor, o năframă mândru cusuta, bumbăcită, legată cu o cordeluţă roşie sau bumbac roşu. în căciulă, mai ales la noi, floare de târg.

*

p32

II.

După toate orânduielile acestea, urmează, prin poftirea vătăjeilor de amândouă părţile, schimburile, ce se află mai totdeauna sâmbătă seara.

*

p33

*

Poftirea vătăjelului: Mirele nost’ vestit / Astăzi v-a poftit, / Să faceţi o cale şi-o cărare / Pân-la curtea dumisale, / La un scaun de odihnă, / La un pahar de băutură, / La mai multă voie bună. / Că şi el de multe ori / Vă va sta-ntru ajutori. / Eu sunt sol împărătesc (adică fiu al Împăratului Ceresc, deci creştin – n. n.), / Curţii sale vă poftesc, / Şi, de mi-ţi asculta, / Căciula mi-oi lua, / Pân-la pământ m-oi pleca, / Tot vouă m-oi ruga / Ca să faceţi un bine! / Să veniţi, / Însă să nu bănuiţi.

*

p40

*

Apoi, scote ploscuţa şi o dă stăpânilor de casă şi la băieţi, de-a rândul[1]. După poftirea vătăjeilor, înce­p toţi sătenii felurite cinstiri, mergând parte la mire, parte la mireasă, care-şi apucă. Pornind ei, aşadar, schimbu­rile, încep, mai întâi la mireasă. La poarta miresei, stau portarii şi opresc pe cei cu schimburile, iar mireasa se aşează după masă, între druştele sale, dintre care cea din dreapta se numeşte „druşca mare”, stând  smerită. Pe când sosesc cu schimburile, venind cu lăutarii cântând, sar portarii şi îi opresc, zicând:

*

p34

*

Portarii: Voi, vornicei, / Mari, mărunţei, / Mândri, frumuşei, / Ce umblaţi? / Ce căutaţi? / Unde vi-e calea / Şi cărarea? / Cine v-a înşelat, / V-a fermecat, / De umblaţi pe-aici, / Pe sub ceşti portici? / Unde aţi sosit, / Zău aţi rătăcit, / N-aţi nimerit!!!”.

*

p35

*

Cei cu schimburile: Ce umblăm, / Ce căutăm / Nimărui seama / N-avem să dăm. / Am sosit, / Am nimerit, / Ne-nşelaţi, / Ne fermecaţi. / Chiuind / Şi hohotind, / Vom intra, / Vom descuia, / Noi, cu toţii, / Strănepoţii / La a noastră / Împărăteasă mireasă”.

*

p36

*

După aceasta, intră cu toţii şi urătorul îşi începe urarea înaintea miresei, la mas:

*

p37

*

Urarea 1: Buna vreme, buna vreme într-această casă, / Ca să mă apropii şi eu de cinstita mireasă, / Mai cu de-ales la dumneata, jupâneasă împărăteasă (creştină, deci fată a Împăratului Ceresc – n. n.), / Că auzii numele dumitale, / Că eşti negustoriţă mare, / Că şi-al nostru împărat / Era, e negustor însemnat; / Toate târgurile-a călcat, / Toate oraşele a umblat, / Marfa faţa-ţi n-a aflat. / Iar fiind el vrednic / şi puternic, / Nici cu atâta nu s-a lăsat, / Cu strai nou s-a îmbrăcat, / Murgul său şi-a cercelat, / Murgul său şi-a înşeuat, / Cu trâmbiţa a trâmbiţat, / Mare oaste s-a adunat; / Sfetnicilor / Şi miniştrilor / Mare poruncă le-a dat / Şi a vâna a plecat, / Ca să vâneze fieri / Şi jderi. / Iar pe samă s-a luat, / Că fieri şi jderi / Nu poartă numai domnii; / Iar fiind el vrednic / Şi puternic, / Nici cu atâta nu s-a lăsat. / Sfetnicilor / Şi miniştrilor / El poruncă că le-a dat / Şi corăbii c-a gătat, / şi spre mare a plecat, / Tot pe mare ca pe-uscat, / Sus, la târg, la Ţarigrad, / Când fuseră în Ţarigrad, / Orăşel cam minunat, / Se trăsese pe uscat, / În oraş, în Ţarigrad. / Ei trei zile au umblat, / Marfă de ce-au căutat / Frumuşică au aflat, / Mii de galbeni pe ea au dat, / Şi în teancuri o au legat, / La corabie o au cărat, / Grea sahană o au ridicat, / În jos cu ea a plecat, / Tot pe apă ca pe uscat. / Când pe mare-au fost la mijloc, / Trimisese Domnul Sfânt / O jirebie de vânt. / Vântul mare-nvalvurat / Corabia a înturnat, / Neguţatele s-au înecat. / Noi, câţiva ostenitori, / De-asemenea călători, / Pe acolo ne-am aflat, / Am sărit, nu le-am lăsat / Şi neguţatele mai mice / Le-am luat toate-n caice, / Le-am adus la dumneavoastră / Cu toată sudoarea noastră; / Nucuşoare şi alune, / Cireşoare şi smochine; / Nişte papucaşi, / Că-s drăgălaşi; / Nişte iminei, / Că-s frumuşei; / O tafta mult frumoasă, / Ciobotele de mireasă. / Năfrămuţă pestricioară, / Ciobotele gălbioară, / Să-ţi fie de tras în picioare, / Să ieşi în dimineaţă, / La răcoare, pe verdeaţă, / Cu mândrul împărat, / Tot la preumblat; / Un festilat lat, / Să-ţi fie de-nhobotat, / Tulpănaş cu floricele, / Să-ţi fie de mângâiere, / Şi-un fesuţ cam roşioru, / De care / Dumitale / Cam de mult ţi-a fost cam dor. / Dacă nu mă crezi, / Poftim, pune mâna să vezi[2].

*

p38

*

Urarea 2: Hai, jupâneasă / Împărăteasă! / Nu te grăbi la luat, / Precum te-ai grăbit la măritat! / Căci pe părinţii dumitale / Îi cuprinse-o mare jale / Şi se puse-n price / Ca să strice! / Tu ai prins a plânge / Şi ai zis iară / Că până-n seară /Că de gât o piatră ţi-i lega, / Într-o vulboană te-i arunca, / Şi acolo te-i îneca, / Căci ca Niţu[3] nu-i afla. / Iar te-ai dat de-un corn de vatră, / Şi-ai zis că nu-i (mai) rămâne fată. / Cu-aceste, cu toate, / Numai cât se poate / Poclonire înaltă, / De la cinstit împărat, / Tot al nostru comandant: / Astăzi să primeşti / Oştenii dumitale, / Bine să-i cinsteşti, / Cu galbeni să-i dăruieşti. / La scripcari, / La lăutari, / Dimpreună, / O masă bună[4].

*

p39

*

Urarea 3 – mulţămirea paharului: Mulţămim! / Mulţămim! / Jupâneasă / Împărăteasă, / De-acest dulce de pahar / Ca şi Domnului de dar. / Că şi-acesta ce se face / Pus să fie-n zid de pace / Şi pe loc / Cu noroc, / Pe viaţă / Cu dulceaţă / Domnul Sfânt vă dăruiască! / Spre locaşul domniilor voastre, / Curte albă, lângă drum, / Să sălăşluiţi / Pe cei neavuţi, / Ca să-i hrăniţi / Pe cei flămânzi / Şi să-i adăpaţi / Pe cei însetaţi. / Şi încă vă dăruiască / Milostivul Dumnezeu / Domniilor voastre: /  Sahane de bani, / Ca la boierii cei mari. / Iarăşi vă dăruiască / Domnul dumneavoastră: / Coantăşe cu lupi, /Caţaveici cu vulpi. / Iarăşi vă dăruiască / Din trupul dumneavoastră: / Fii şi fiice prea frumoase. / Fiii şi fiicele / Să fie feţi / Şi logofeţi: / Preoţi, preotese / Prin capuri de mese. / Încă vă dăruiască / Domnul dumneavoastră, / Domnul Sfântul, / Cu cuvântul, / Tăria lui Aron, / Înţelepciunea lui Solomon, / Blândeţile lui David; / Vitejia lui Alexsandru Împărat / Şi vă bucure precum a bucurat / Dumnezeu pe Noe, / În a sa corabie, / Când i-a adus o porumbiţă / O mlădiţă, / Frunză verde de măslin / În gură. A băut vin / Şi s-a veselit deplin; / A sădit poama de vie / Şi s-a împlut de bucurie; / Trăgând arca pe uscat, / Săvârşi un greu păcat, / şi noi, toţi, ne-am bucurat: / Seminţia lui, / Bunul neamului, / Tată tuturor / Şi nouă cestor. / Amin!

*

p41

*

După isprăvirea acestor cuvin­te, ridică paharul şi-l închină, zicând:

*

p42

*

Să trăieşti şi tu, podea, / Să beie guriţa mea! / Să trăiască naltul pod, / Să închin paharul tot! / C-oi face gura leicuţă, / Pântecele balercuţă, / Să las ţâr de holercuţă! / Să trăiască, vivat!, grindă, / Să se uite cei din tindă (Şi-l înghite).

*

p43

*

Până ce se zic aceste cuvinte, tinerimea stă, înapoia urătorului şi prin tindă, care pe unde apuca. Iar după acestea, se veselesc cu toţii, bând, jucând şi chiuind. După aceasta, se întorc cu schim­burile la mire, fiind şi acolea trebuinţele aşijderi ca şi la mireasă.

 *

p44

III.

*

Urarea 1: Bună vreme, bună vreme într-această casă, / Ca să mă apropii şi eu de cinstita masă, / Mai cu de-ales la dumneata, jupâne mire, / Că auzii de numele dumitale, / Că eşti negustor vestit de mare / Şi a noastră împărăteasă, / Era negustoriţă aleasă. / Toate târgurile, oraşele-a umblat, / Marfa după faţa-ţi n-a aflat, / Fiindcă vrednica / Şi puternica / Nici cu-atâta nu s-a lăsat, / Sfetnicilor / Şi miniştrilor / Mare poruncă le-a dat, / şi a vâna a plecat / Ca să vâneze fieri / Şi jderi, / Iar pe seamă şi-a luat / Că fieri şi jderi / Nu poartă numai Domnii. / Iar fiind ea vrednică / Şi puternică, / Nici cu-atât nu s-a lăsat, / Din cornişor a buciumat, / Toată oastea a adunat, / Sfetnicii / Şi miniştrii / Foarte dulce i-a îmbrăţişat / Şi cu dânşii stând la avat / I-a împărţit pe toţi odat’ / De corăbii au gătat, / Şi cu ele au plecat, / Toţi pe mare ca pe-uscat, / La oraş, la Ţarigrad. / Când fuseră-n Ţarigrad, / Orăşel cam minunat, / Le trăsese pe uscat. / În oraş, în Ţarigrad, / Ei trei zile au umblat; / Mărfuşoare-au căutat, / Mărfuşoare au aflat, / Mii de galbeni pe ele-au dat / şi în teancuri le-au legat, / La corăbii le-au cărat, / Pe corăbii le-au încărcat, / Grea dahară-au ridicat, / Ei cu ele au plecat, / Toţi pe mare ca pe-uscat. / Când pe mare-au fost la mijloc, / Trimisese Domnul Sfânt / O jirebie de vânt. / Vântul mare învolburat, / Corabia a înturnat, / Neguţatele s-au înecat. / Noi, câţiva ostenitori, / De-asemenea călători, / Pe acolo ne-am aflat, / Am sărit, nu le-am lăsat, / Şi neguţatele mai mice / Le-am luat toate-n caice, / Le-am adus pe toate-aice. / Le-am adus la dumneavoastră, / Cu toată sudoarea noastră: / Cămeşuică de trupai / Ca să-ţi fie de bun trai, / Bătută cu borangiuc / Să lipească de-al tău trup, / Şi de-a fi vreo găurea, / O iau eu pe barba mea. / Pe cinstite de nu crezi, / Poftim! Pune mâna şi vezi!

*

p45

*

Urarea 2: Ho, nălţate / Împărate! / Asta, frate, / Nu se poate, / Nu te grăbi la luat / Precum te-ai la însurat! / Căci părinţii dumitale / Îi cuprinse-o mure jale / Şi se puse în price / Ca să strice, / Dumneata ai prins a plânge / Şi ai zis, zis cu-o piatră / Groasă, lungă, încolţurată / De grumaz ţi-i legată, / În o vulboană te-i arunca, / Şi acolo te-i îneca, / Căci ca Nuţa nu-i afla, / Şi cu astea, zău!, cu toate, / Prea înălţate / Împărate, / Poclonire tot înalte, / De la a noastră împărăteasă, / Prea vestită de frumoasă, / Astă-dată să primeşti / Şi oştirea să-i cinsteşti, / Pe scripcari, / Pe lăutari / Cu galbeni să-i dăruieşti.

*

p46

*

După aceste urături se cinsteşte urătorul, iar urătorul începe „mulţămirea paharului (Familia, an II, numerele 13 şi 14, din 13, 20 şi 27 noiembrie vechi 1866, pp. 452-454, 464-466 şi 476-479)

*
p47
*


[1] De aceasta se bucură copiii şi tot întreabă când vor mai veni vătăjeii – notă Simion Florea Marian

[2] Atunci ar pune mâna, însă se sfiieşte; în urmă, tot o întinde – notă Simion Florea Marian.

[3] După cum îi e numele – notă Simion Florea Marian

[4] Atunci i le pune dinainte schimburile, iar mireasa ia un pahar şi-l cinsteşte, mulţumindu-i. Iar începe mulţămirea paharului – notă Simion Florea Marian


Happy-end: Cuza Vodă, în exil

Cuza in Xenopol

*

Înainte de a vă prezenta şi alte relatări din presa vremii despre înscăunarea şi despre abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, relatări pe care intenţionez să le reproduc în alternanţă, ca să vă dumiriţi singuri că, la schimbarea stăpânilor, straşinic se mai bucură românii, în toate vremurile, şi zvârl cu pietre în îngeri de-a mai mare dragul, vreau să vă prezint un happy-end.

*

Zilele trecute, umoristul Constantin Horbovanu mi-a lăsat pe birou o exegeză despre „monstruoasa coaliţie” şi Cuza Vodă, dar cartea aceea nu mă interesează, pentru că eu vreau să retrăiesc epoci, în întregul lor subiectivism, dar fără a mă molipsi de ieftinătatea mândriei nejustificate şi a patriordardismului.

*

„Monstruoasa coaliţie”! Ce năzbâtie pentru a disimula vrăjmăşia liberalilor şi a ierarhilor bisericeşti! Pentru că şi Alexandru Ioan Cuza, ca şi vărul său de-al patrulea, Mihai Eminescu, a fost victima unei şleahte liberale, unită, împotriva lui Cuza, şi cu trufaşa prea sfinţită elită a călugărimii multinaţionale, proaspăt lăsată fără averile naţionale româneşti ale eternei lor trândăvii. Inclusiv întru ale spiritului.

*

În prima relatare de presă, pe care am reprodus-o, se preciza că Alexandru Ioan Cuza a acceptat să fie ales Domn, abia după ce şi-a depus abdicarea în alb, pe masa prezidiului Divanului ad-hoc, urmând să intre în vigoare imediat după ce se va găsi un principe străin pentru tronul României. Tocmai de asta, povesteşte Iosif Vulcan, în chiar numărul „Familiei” în care îl debuta pe Eminescu, despre liniştea de pe chipul fostului domnitor, aflat în escală, la Budapesta, în drum spre Viena. Iată ştirea aceea măruntă şi însemnată, chiar şi din punctul de vedere al lui Iosif Vulcan, care şi el era român ca toţi românii:

*

Eminescu, Eminescu cu barba... rubedeniei lui (trucaj) şi Alexandru Ioan Cuza

Eminescu, Eminescu cu barba… rubedeniei lui (trucaj) şi Alexandru Ioan Cuza

*

Fostul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza, a sosit, în săptămâna trecută, aice (la Pesta – n. n.), şi a tras la otelul „La regina Angliei”. Cu dânsul a mai fost doamna Elena, cei doi copii adoptaţi, colonelul adjutant Pisotzky, doi servitori şi două servitoare. Cuza e încă destul de tânăr şi pe faţa-i nici că se vedeau urmele neplăcerilor din urmă. Doamna e o femeie foarte delicată. Aice n-au primit vizite şi au plecat la Viena (Ce e nou?, în Familia, anul II, nr. 7, 5/17 martie 1866, p. 84).


Relatări despre unirea Principatelor Române (II)

Alaiul lui Cuza 29 februarie 1860

*

Relatată de către presa vremii, povestea unirii Principatelor pare un roman plin de spectaculos şi de savoare, în care balcanismul tradiţional îmbracă veşmintele glorioase ale patriotismului trâmbiţat („îşi bătea pieptul că iacă, în mijlocul românilor, ca Moise vine ca să-i mântuiască”), iar conspiraţiile, precum cea de la Focşani, pusă la cale împotriva lui Cuza, eşuau lamentabil, „punând la umbră mai mulţi dintre ei”, deci dintre „astfel de păsări răpitoare”, dintre „astfel de vagabonţi turburători”, întotdeauna plătiţi de „partida îndrăcită” şi „armaţi înfricoşat”. În rest, înghesuială pe posturi, umilinţă şi smerenie creştină, inclusiv prin titulatură, din partea „Eminenţei Sale Părintele Mitropolit al Ţării”, defilări, muzici, banchete, luminaţii nocturne, „un entuziasm fără margini”, „fericire pentru toţi şi pentru fiecare”, „aclamaţie generală de bucurie şi de entuziasm naţional”, şi totul, dar absolut totul „conform progresului şi trebuinţei timpului”. Şi un Alexandru Ioan Cuza însingurat şi depărtat, care duce pe umeri o povară grea, de care nu avea nevoie, dovadă fiind faptul că şi-a depus abdicarea în alb, cum se relata în episodul precedent, urmând să intre în exerciţiu această demisie în clipa în care „ţara” va afla un prinţ străin, care să curme, cumva, vânzoleala patriotică a neamurilor noastre princiare. Dar, înainte de toate, să trecem la relatările proaspăt smulse din rugina buchiilor, pentru a fi încredinţate mierii latine a alfabetului nostru naţional – ptiu, drace şi iertaţi Exelenţa Voastră Prea Fericite Părinte, dar se vede că deja m-am molipsit de acele vremuri!

 *

 Tempera Bucuresti 1866

*

Bucureşti: După alegerea Domnului Alexandru Ioan Cuza, se prefăcu capitala României într-o mare de făclii şi lumini; îndată se improviză o iluminaţie măreaţă şi un conduct impunător cu făclii, precedat de bande muzicale şi de un batalion de miliţie română. O generală entuziasmare cuprinse tot oraşul, care răsuna de urări: „Să trăiască Prinţul României Alexandru Ioan Cuza!”. Într-aceea, telegramele erau în cea mai mare activitate cu răspândirea ştirii acesteia în toate ţările. În Iaşi, se primi această ştire cu un entuziasm fără margini. Prinţul Alexandru Ioan Cuza îndată-şi şi puse un guvern provizoriu în Bucureşti, stătător din domnii Golescu, Dimitrie Ghika şi spătarul (supremul cap al miliţiei) Vlădoianu. Pe joi, se aşteaptă Prinţul ales să vină la Bucureşti şi să-şi depună jurământul constituţional (Gazeta Transilvaniei, nr. 4, 31 ianuarie 1859, p. 19).

*

Tempera Iasi 1848 ARHIVA SSL n 3 1905 p 109

*

Iaşi, 27 ianuarie vechi. Aici compuse Alecu, Domnul, un minister împăcător de toate frângerile. În persoanele domnilor Vasile Sturza, ca ministru preşedinte şi de interne, postelnic Vasile Alecsandri, ca ministru de externe, Lascăr Răducanu-Roseti, ministru de finanţe, Constantin Rola, ministru de cult şi instrucţiune, Dimitrie Miclescu, ministru edil, Manolache C. Iepureanu, ministrul justiţiei, şi poliţia rămase în mâna colonelului Constantin Mano.

*

Poliţia guvernului nou a şi început a strânge frânele menţinerii ordinii, cu energie de ostaşi. După cum ni se împărtăşeşte şi după cum citim şi din „B.” şi „Kr. Z.”, apoi oamenii blăstămaţi nu lăsară ca bucuria generală, cu alegerea Domnului, să nu fie turburată şi ameninţată. O seamă de emigranţi, mai vârtos poloni, se puseră tiptil la rând prin Galaţi, Focşani şi Botoşani, ca, cu ocaziunea alegerilor, să se alăture către o partidă şi să încingă o revoluţiune, pe care apoi să o lăţească în Polonia, apoi noul guvern iute puse mâna pe revoluţionari, punând la umbră mai mulţi dintre ei. „B. Z.” Scrie că Prinţul Grigorie Sturza, general turcesc, a fost în comunicaţiune cu turburătorii aceştia şi avea de cuget, cu ajutorul lor, a se sui, prin revoltă, pe Scaunul Domniei, dacă nu i-ar succede alegerea. Mai întâi, se închiseră, în Iaşi, în urma unei încăierături, 22 de poloni, care primiră bani de la partida îndrăcită ca să pornească la Focşani, unde se mai aflau vreo 400 feciori din legiunea polono-turcă şi din cea maghiară, ca să-i stea la dispoziţie.

*

Beizadea Grigorie Sturza (fiul) chemase pe Domnul Cuza la Focşani, cu cuvânt că acolo se va proclama, deodată, regent al ambelor Principate, supt nume de România, vrând însă a-l pierde şi, cu ajutorul revoltei, a se proclama Domn şi a se arunca pe sine pe tron. Unii dintre prinşi declarară public că beizadea Sturza a avut planul acesta diavolesc.

*

Tempera Iasi 1845 CLA 1909 p 123

*

Fostul adjutant al lui Grigorie Sturza, Murat Bey (Verbinski), fu arestat, pe drumul spre Focşani, cu alţi consorţi disperaţi, care erau armaţi înfricoşat. La astfel de păsări răpitoare le ştie Domnul Cuza pune cursa, căci în ambele ţări a emis strâns ordine ca, aflându-se astfel de vagabonţi turburători, îndată să se aresteze. Adeverirea faptelor acestora o aşteptăm din fântâni oficioase. Astfel, nu lipsi, nici aici, un Iuda, care mai ieri îşi bătea pieptul că iacă, în mijlocul românilor, ca Moise vine ca să-i mântuiască (Gazeta Transilvaniei, nr. 4, 31 ianuarie 1859, p. 19).

*

Tempera Bucuresti BOABE DE GRAU 1930 n 10 p 593

*

România. Bucureşti, în 28 ianuarie. Nimic mai plăcut decât forma ce a luat Camera noastră astăzi. După celebra zi de 24 Ianuarie, zi solemnă şi care s-a otărât de Adunare a fi o eternă sărbătoare naţională, nu mai este dreaptă, nu mai este stingheră în Adunare; în alte cuvinte, nu mai este partidă, căci toţi sunt partida naţiunii. Acest rezultat nu este mult mai frumos decât acela ce-l prezenta Camera, în celelalte două zile, când fiecare parte din Cameră se privea ca inamică? Ce efect ar fi avut această inamiciţie? Mizeria şi nenorocirea ţării.

*

Astăzi, că toţi deputaţii formează un singur corp, rezultatul va fi binele pentru toţi şi pentru fiecare, fericirea pentru toţi şi pentru fiecare. Dar pentru ca aceasta să se realizeze, este de dorit ca acest acord să nu piară, să urmeze şi în viitor, când va veni rândul chestiunilor de reforme. Aceste chestiuni pot fi importante; însă să ne aducem aminte că mersul lor depinde mult de la Domn; căci, după cum ştim, dreptul de iniţiativă al legilor de interes special este dat, de Convenţie, numai Domnului. Prin urmare, dacă Domnul va prezenta un proiect bine cugetat şi conform progresului şi trebuinţei timpului, anevoie va fi Camerei a-l răsturna; căci un asemenea proiect va avea în favoarea sa opiniunea publică, care a început a fi de oarecare importanţă şi la noi.

*

Dar, aşteptând aste chestiuni, misiunea Camerei s-a uşurat deocamdată. Deputaţii ce o compun se ţin, acum, de bancheturi. Li se permite astă distracţiune, după luptele grele ce au avut a susţine în cele trei zile. Dar, când va veni ora de lucru, voim a-i vedea luptând cu bărbăţie.

*

Tempera Iasi 1845 CLA 1909 p 134

*

Ministerul (în sensul de guvern – n. n.) nostru provizoriu se compuse de către Maiestatea Sa Alexandru Ioan Cuza, după cum l-am publicat într-un supliment al nostru. Mai repetăm, şi aici, numele domnilor miniştri Ioan Filipescu, prezident al Consiliului şi ministrul justiţiei; general V. Vlădoianu, ministru al războiului; Nicu Golescu, ministru din lăuntru; Ioan Cantacuzino, ministrul cultului şi al instrucţiunii; Dimitrie Brătianu, ministru din afară; Barbu Catargi, ministrul finanţelor; Grigore Filipescu, ministru de control. Guvernul, până la venirea Domnului, se află încredinţat domnului Ioan A. Filipescu şi domnului Nicu Golescu. Acest minister îl aflăm compus din oameni onorabili şi stimaţi, şi aşa cum se mulţumesc mai multe partide. Observăm că oficiul (înscrisul oficial – n. n.) prin care Maiestatea Sa întăreşte acest minister zice că directorii, administratorii şi ceilalţi funcţionari vor rămâne toţi pe la locurile lor, până la venirea Măriei Sale, când se vor face schimbările ce se vor afla de cuviinţă. Sosirea Maiestăţii Sale, în capitala noastră, asemenea nu se ştie pozitiv pe când va fi; unii cred că va fi după 4 februarie, adică după ce, mai întâi, se va face, în Iaşi, ceremonia încoronării.

*

Camera s-a mai adunat şi în zilele de 25 şi 26 ianuarie, pentru nişte lucruri preliminarii. Fiindcă, în numărul trecut, nu am arătat numele tuturor persoanelor ce compun biroul, le arătăm astăzi. Vice-prezidenţi sunt: domnii C. Cantacuzino şi Barbu Catargi; secretari sunt: domnii Ioan Cantacuzino, A. Arsache, C. Fălcoianu, D. Brătianu; secretari supleanţi sunt: domnii C. Turnivitu şi Apostolescu; chestori sunt: domnii G. Băleanu, I. Filipescu şi A. Florescu.

*

S-a trimis către Domn, în Moldova, o deputaţie, compusă din Sfinţia Sa Părintele episcop de Argeş, domnii Scarlat Creţulescu, A. Florescu, G. Opranu, Barbu Slătineanu şi, ca ataşat, C. Roseti.

*

Pe lângă aceasta, s-a format o comisie spre facerea regulamentului Camerei. Membrii acestei comisii sunt: domnii Bozianu, B. Boerescu, Barbu Catargi, Ioan Florescu, Constantin Brăiloiu. Această comisie mai este însărcinată a face un proiect de listă civilă a Domnului. S-a mai ales o altă comisie, de trei membri, Prinţul Dimitrie Ghika, D. Brătianu şi B. Boerescu, spre a redacta, din partea Camerei către Domn, un memoriu despre motivele şi natura alegerii ce a făcut Camera, pentru ca, apoi, acestea să se expună puterilor garante, de o deputaţie ce Domnul o va trimite pe lângă aceste puteri. După aceea, Camera şi-a luat două zile de vacanţă. Lucrările ei reîncepură la 29 ale acestei luni.

*

Tempera Bucuresti Hanul lui Manuc BOABE DE GRAU 1930 n 5 p 299

*

La 27 ale acesteia, oştirea română şi-a făcut jurământul de credinţă către Domn şi ţară. Spectacolul era grandios şi orice român simţea inima sa bătând de bucurie, la vederea acestei oştiri, ce jura a apăra unirea. Tot la 27, s-a primit o ştire telegrafică în Bucureşti, prin care se anunţa că, în cuvântul ce a ţinut Împăratul Napoleon (al III-lea – n. n.), la deschiderea Camerei din Paris, a vorbit despre România într-un chip foarte favorabil. Ceea ce dovedeşte că Franţa s-a pronunţat, chiar de acum, în favoarea alegerii noastre.

*

Cuza portret

*

În fine, armia României primi, la 26 ianuarie, Ordinul de Zi al Măriei Sale Domnului Alexandru Ioan I, ce s-a publicat îndată, după care, luându-se dispoziţiile necesare, astăzi, marţi, în 27 ianuarie, la 11 ore de dimineaţă, s-a concentrat toată oştirea din garnizoana Bucureşti în cazarma Alexandria, unde s-a săvârşit solemnitatea depunerii jurământului de credinţă către Maiestatea Sa Domnitorul şi către patrie. Oştirea concentrată s-a compus din Regimentul Nr. 1, 5 companii din regiment, Regimentul Nr. 3 de Pedestrime, escadronul al 3-lea din Regimentul de Cavalerie, din bateria de artilerie, din comanda de pompieri, elevii Şcolii Militare şi ai Şcolii de Chirurgie, şi de către toate gradele ofiţereşti din Statul Major al ministerului ostăşesc şi adjutanţii domneşti, cu toţi cei ataşaţi la dânsele, şi 3 bande de muzicanţi.

*

Ceremonia s-a deschis, faţă cu onoraţii domni miniştri, deputaţi ai Camerei legislative, funcţionarii guvernului şi o mulţime de cetăţeni, printr-un discurs, ţinut către ostaşi de către dumnealui domnul general al oştirii române din Valahia, ce s-a primit cu aclamaţie generală de toată oştirea şi de către toate persoanele aflate de faţă; după aceasta, a citit Ordinul de Zi al Măriei Sale Domnului, dat către armia României, care a fost întreruptă de aclamaţii de bucurie şi de entuziasm naţional; iar după finirea acestui ordin, s-a săvârşit, prin Eminenţa Sa Părintele Mitropolit al Ţării româneşti, jurământul de credinţă, depus sub steagul oştirii de către toate gradele ostăşeşti, care au sărutat, pe rând, Crucea şi Sfânta Evanghelie.

*

Solemnitatea s-a încheiat prin defilarea trupelor, în prezenţa Eminenţei Sale Mitropolitul Ţării, a domnului prezident şi a domnilor membri ai consiliului administrativ, precum şi a domnilor deputaţi. Eminenţa Sa Mitropolitul Ţării, în tot cursul defilării, a binecuvântat trupele şi, după finirea ceremoniei, le-a ţinut un mic discurs spiritual, privitor la solemnitatea acestui act. Această solemnitate se va urma în toată ţara, unde se află oştire, atât de linie, de graniţă, cât şi jandarmerie, ordonându-se a se serba cu „Te Deum” şi mese pentru toate gradele, fără osebire, spre a lua toţi, deopotrivă, parte la publica bucurie (Gazeta Transilvaniei, nr. 5, 5 februarie 1859, pp. 23, 24).


1793: Câmpulungenii se plâng guvernului militar

B53

*

Prea Înaltă Guvernare a Bucovinei,

*

O prea negândită schimbare a vremilor şi neaş­teptată întâmpinare, ce ne sileşte pe noi, pe toţi locuitorii munţilor din Câmpulungul Mol­dovenesc, această prea plecată jalobă a noastră, înaintea prea înaltelor locuri, cu prea adâncă sme­renie a o aduce! O prea nevăzută schimbare a vremilor ne sileşte, că, de s-ar fi putut vedea mai dinainte vreme una ca aceasta, de care suntem traşi acum la întrebare, cu bună seamă toată si­linţa noastră am fi pus, că nici odinioară la în­doială n-am fi încăput, şi de care am crezut că ne este de apărare, dar şi neaşteptata întâmpinare este pricina că nici odinioară frică ori grijă n-am avut, cum şi mila aceea ce am avut, până acuma, de la luminaţii domni şi împăraţi, întărită cu atâtea privilegii, ce le avem la mănă, oarecând poate răsuflată să rămână.

*

Toată pricina jalobei noastre într-aceste următore se cuprinde: De într-a treia sută de ani mai bine acum, după cum am înţeles de la moşii şi strămoşii noştri, de când s-au început aşeza bă­trânii şi rădăcina neamurilor noastre, într-aceşti munţi carpatici sau, precum zic nemţii, Alpi, pe la apa şi pe la izvoarele apelor: Dorna, Bis­triţa, şi Moldova, pe la locuri sălbatice, pe unde, mai înainte vreme,n-au putut străbate prin codrii cei deşi nici fiare, doară necum oamenii, şi lăzuind codrul verde, cu multă sudoare şi muncă, scoţând rădăcinile copacilor verzi, am lărgit loc, încet, încet, de s-au făcut satele: Câm­pulungul, Dorna, Fundul Moldovei şi, mai pe urmă, Pojorâta  şi Sadova, cum şi alte sate, în partea Moldovei, care acum peste cordunul îm­părătesc au căzut. Această silinţă a noastră văzând luminaţii domni ai Moldovei şi ştiind şi greutatea vieţii noastre, ce avem într-un loc săl­batic ca acesta, s-au milostivit şi nu ne-au în­cărcat cu altă cu nimica, fără numai cu sfer­turile, pocloane, după cum arată aceste aice ani­nate mărturii de la boierii care au fost vornici între noi, era şi fulărit, care toate erau dajdiile Domnitorului Ţării, precum astăzi este contribuţia împărătească, şi ca să ţinem străji, pe unde s-au făcut cărări sau plaiuri din ţara Ar­dealului, şi ţara ungurească, Iar cu alte cele, Domnii Moldovei, nici ca principi ai ţării, nici ca stăpâni ai locului acestuia, nu ne-au încărcat, şi aşa am trăit, nenumărată vreme, sub principii Moldovei, nefiind supăraţi, afară de aceste mai sus pomenite, cu nimica; căci schimbându-se prin­cipii Moldovei, unul după altul, care cum au venit privilegiile celui ce era mai înaintea lui n-au ridicat, ci mai vârtos le-au întărit, până când, din puternica orânduială a lui Dumnezeu, s-a schimbat vremea, de a căzut acest loc al locuinţei noastre sub stăpânirea prea luminatei Case a Austriei.

*

Domnii generali, ce erau, într-acea vreme, povăţuitori ţinutului Bucovinei, au cerce­tat, îndată după cuprinderea ţinutului, precum in ţară între apele: Nistrului, Prutului, Siretului şi Sucevii, până în munţii, aşa şi aice, în­tre munţi, toate dăjdiile, atât domneşti sau ale prinţului ţării, cât şi boiereşti sau ale stăpânului de loc, şi, după cum au aflat, făcându-se numai puţintea schimbare la dajdia ţării, adică la con­tribuţie, altele toate au lăsat într-aceea stare, în care era Bucovina atunce când au cuprins-o, şi, văzând şi privilegiile şi dreptăţile noastre, care, aici, în cinci sureturi cu prea adâncă plecăciune am aninat, afară din contribuţia dreaptă, până la o vreme, adică la anul 1782, cu altă cu nimica nu ne-au mai însărcinat, căci greutatea traiului nostru, aice, ceea ce era în vremea prin­cipilor Moldovei, a rămas la vremea Generă­rilor şi pană astăzi, din pricină că norodul din zi în zi se înmulţeşte, iară locul strâmt nu se mai întinde, nici piatra neroditoare nu se mai face mai bună.

*

La anul 1782, s-a aflat, din lu­minata poruncă împărătească, a fi de trebuinţă să se facă drum de care, peste munţii pustii, în ţara Ardealului, şi la aceasta, îndată am fost si­liţi a lucra cu trăsuri şi cu mâinile, dar ne-soco­tind cum că această datorie în veci se va întemeia, şi, văzând atât folosinţa şi trebuinţa drumului, nici cu un cuvânt nu ne-am împotrivit, dar acum vedem cum că, de acolo, datorie veşnică ni s-a născut. Au mai aflat aceşti domni generali, peste aceasta, împotriva privilegiilor noastre, şi aceea, să mai dăm cai de forşpont (cai de poştă – n. n.), şi purtăm o greutate a forşpontului ca aceea, care nici în Bucovina, nici într-alte ţări împărăteşti nu se pomeneşte, căci Câmpulungul Moldovenesc trebuia să poarte poşta, de la Câmpulung, până în Doma, peste muntele Mestecăneşti, 5 mile de loc, iară Dorna trebuia să dea forşpont la Bis­triţa, peste munţi, 13 mile şi jumătate. Am socotit noi cum că această greutate, care am primit-o peste dreptăţile noastre, fără de a ne jelui oareunde, a fi destulă încărcătură asupra noastră, dar cu cât îngăduitori ne-am făcut, cu atâta mai mult alte greutăţi s-au aflat, căci acum diregătorii boiereşti tot chipul de silinţă au pus ca să ne însarcine cu tot felul de datorii, cu care însărcinat este un ţăran, cel ce şede în ţară, pe loc neted şi roditor, care însuşi înaintea unei co­misii, ce s-a făcut într-aceste zile, din gura domnului Director de la Sf. Ilie însuşi ni s-a dat răspuns, cum că privilegiile noastre, ce le avem, nu ne învolnicesc nici de adetul casei, nici de dijmă, şi aşa, de va rămânea pe voia dregătorilor, Dumnezeu ştie cu câte greutăţi ne vor însărcina, precum şi pân-acum multe au făcut, care nu erau; aceşti dregători mai sus nu­miţi nu cumpănesc, aici, cum că noi puţintea pâinea noastră o facem departe, în ţară, şi mulţi o facem peste cordon, în Moldova, 10 şi 12 mile de loc de departe, ca să ne putem hrăni, aice, între munţi, ci ne caută numai aici că suntem sudiţi, căl­când peste privilegiile noastre; cele mai multe chiverniseli ale noastre sub numele veniturilor boiereşti ni le închid şi trag la dânşii; aşa ni s-au poprit cărşmele şi s-au dat în orânda străinilor, care, după vo­ia lor ridicând preţul băuturii, din munca noastră se îmbogăţesc; aşa s-au scornit taxele pădurii, care, până la vremea comisiei de îndreptare, nu s-au auzit nici odinioară, măcar că aice prea multă pădure se află şi îndemnare a o tăia, şi a deschide locuri, mai multă folosinţă va face decât popreala.

*

Aşa ni s-au închis văile şi păscăriile, care acum de la aceşti deregători cu bani le cum­părăm, aşa s-au închis şi vânătoarea, pentru care asemene siliţi suntem a plăti orânda; aşa vor să ne încarce şi morile cu osebit adet, după cum vor  socoti   dumnealor, nesocotind cum că aceste mori, cu morile cele ce se află în ţară pe loc neted, nici odinioară nu se vor putea întruchipa, căci acestea, fiind făcute pe nişte pâraie, ce izvorăsc dintre munţi şi nu ţin totdeauna matca lor, adeseori se schimbă pe alte locuri şi, uneori, din pricina îngheţului, alteori din schimbarea apei pe alt loc, rămânând morile pe loc uscat, nu umblă, nici atâtea venituri nu aduc, cât pe jumătate de una din cele ce sunt în ţară; toate acestea nu primesc la socoteală, ba nici acelea nu se caută, cum că un ţăran, ce şede în ţară, pe loc neted, găseşte chiverniseala vieţii sale în verdeţurile grădinilor şi din semănătura câmpului, fiindcă se fac: mazăre, fasole, linte, bob, hrişcă, păsat; se află şi roadele pomă­tului: cireşe, prune, perje, pere, mere, care toate acestea în locul locuinţei noastre nu sunt şi stânca nu le mai rodeşte, şi toată hrana noastră o zi ca alta în toată viaţa noastră; la vreme de post, mămăligă uscată (mulţi sunt care nici aceea n-au), iar în vreme de frupt, o zi ca alta, mă­măligă şi brânză, şi acei mai mulţi n-au nici aceea. Iar găini, gâşte şi raţe, cum şi râmă­tori de tăiat, la noi foarte rar se află, fiindcă nu este cu ce să le ţinem; toate acestea nu se primesc la socoteală de către numiţii dregători.

*

Dar cu aceea vor să ne apese, să ne dove­dească, cum că avem plodul vitelor prea mare, că la dânşii prea mare numărul oilor este la un gospodar, 200, şi acest fel de gospodari poate s-ar găsi 1 sau 5, în tot ocolul Câmpu­lungului, la dânşii prea mare număr este 10 sau 12 vaci, la un gospodar, şi de aceştia poate s-ar găsi unul sau doi, la Dorna. Acestea sunt cu care vor să ne dovedească, dar nu caută cum că, pe lângă unii ca aceştia, care au câte 100 şi 200 de oi ori câteva vaci, mai mulţi săraci se găsesc, şi cei mai mulţi sunt care cu totul nu au nimica şi trăiesc numai de la aceşti mai cu putere; iară ce se atinge de cei mai cu putere şi de ploada lor cea de vite, nu caută cum că această ploadă cu nenumărată greutate este, căci iarna se începe de la luna lui octombrie şi, după starea locului, până la jumătatea mai, şi adeseori până la sfârşit ţine, şi oamenii, cu ploada lor cea de vite, sunt siliţi a merge în ţară, la loc neted, şi caută fân pentru vitele lor, precum şi aceasta ştiut este şi dovedit, cum că cele mai multe vite, câmpulungenii le iernează în partea Moldovei, pe la Iaşi şi mai în jos de la Iaşi, pe apa Prutului şi Siretului.

*

Aceasta este starea locului nostru şi aceasta cea adevărată închipuirea lui, la care, de nu vom avea apărare de către prea înălţata împărăţie şi pe înalte locuri, nu-i cu putinţă ca să putem trăi. Şi aceste pricini şi greutăţi ne silesc prea plecată jaloba noastră aceasta înaintea înaltei Guvernări, cu prea adâncă smerenie, a o aduce şi a ne ruga ca să se milostivească înalta Guvernare, după mai sus arătatele privilegiile noastre, împotriva însărcinării boiereşti a ne apăra şi a porunci ca cele ce ni s-ar fi luat şi ni s-au poprit de către dregători să ni se sloboadă şi înapoi să ni se dea.

Câmpulung Moldovenesc, 1793, Iulie 1.

*

Simion Păpuţă, vornic,

Simion Şandru, giurat

Ioniţă Crăciunescul,

Ioniţă Sabie,

Gheorghe Pitacariul

Iosif Gligore a popii

Costandin Sabie.

*

Şi noi, împreună cu toate satele Câmpulungului, adeverim şi, pentru credinţă, s-a pus şi pecetea vetrei Câmpulungului, ce se numeşte târg, şi noi suntem sub ascultarea lor (Uricariul / cuprinzător de hrisoave, ispisoace,urice,  anaforale, proclamaţiuni, hatişerife şi alte / acte ale Moldovei şi Ţării Româneşti, / de pe la anul 1461, şi până la 1854 / sub direcţiunea dlui Theodor Codrescu, Tomul al VI, Iaşi, Tipografia Buciumului Român, 1875, pp. 164-170).


Proclamaţia austriacă, la ocuparea Principatelor

Iasi 1840 CLA 1909 p 116

*

Tipărită pe afişe, în franceză şi în română, şi răspândită odată cu intrarea trupelor austriece în Iaşi, Proclamaţia de mai jos, care figurează în „Uricariul” lui Codrescu, e o filă discretă din povestea unirii Principatelor, în condiţiile asigurate de Europa, pe fondul îndelungatului conflict ruso-turc pentru teritorii, pe parcursul secolului al XIX-lea. Deşi lapidar, textul transmite o mulţime de informaţii – descrise pe larg în presa vremii, cum se va vedea din alte documente – despre conlucrarea europeano-turcă, în tentativa de a bloca expansiunea rusească spre Europa Răsăriteană:

Locuitori ai Ţării Româneşti şi ai Moldovei

* 

În puterea unei Convenţii, încheiată în­tre Majestatea Sa Împăratul, Augustul meu Suveran, şi între Sublima Poartă Otomană, trupele austriece întră în Principate. Ele sunt menite de a înlătura bântuirile războiului şi de a aduce, în mijlocul vostru binecuvântările păcii. Primiţi, deci, cu încredere pe aceşti chezaşi ai siguranţei voastre şi ai liniştii tutor: ei vor şti să o merite, prin conduita lor cea regulată, prin ordinea şi disciplina perfectă ce ei vor observa.

*

Privilegiile ce vă sunt asigurate de Subli­nia Poată rămân în deplină lucrare. De aceea şi aştept, din partea autorităţilor ţării, toată ajutorinţa trebuitoare, în privirea încartiruirii şi a merindării trupelor, care se va face prin despăgubire regulată; totoda­tă, pretind stricta menţinere a ordinii şi a liniştii din chiar partea populaţiunii, pen­tru că, în caz contrar, se va păşi cu toată asprimea legii către orişice încercare de răsculare sau de ameninţare a ordinii publice.

*

Toate autorităţile sunt îndemnate, tot acum, de a se adresa, de astăzi, înainte, Locotenentului General Contele Coronini, numit, de M. S. Împăratul, Comandant al tuturor tru­pelor, în ambele Principate, sau organelor mi­litare pe care el le va autoriza în privirea asta.

în 18 August 1854

*

Comandantul Şef al Armatelor a III şi a IV

Baron de Hess

General de Artilerie.

*

(Uricariul / cuprinzător de hrisoave, ispisoace,urice,  anaforale, proclamaţiuni, hatişerife şi alte / acte ale Moldovei şi Ţării Româneşti, / de pe la anul 1461, şi până la 1854 / sub direcţiunea dlui Theodor Codrescu, Tomul al VI, Iaşi, Tipografia Buciumului Român, 1875, pp. 79, 80)


Pagina 31 din 94« Prima...1020...2930313233...405060...Ultima »