Dragusanul - Blog - Part 687

Mârlanul nu-i al lui Flutur, ci al lui Barbă

*

Precizarea vine din partea Preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, care a ţinut să mă încredinţeze că mârlanul (nu a pus nici o clipă la îndoială acest statut) nu este al domniei sale, ci al lui Barbă.

*

Cum este firesc, am preluat afirmaţia, fără umbră de îndoială, deşi, vorba cântecului cu cântec:

*

Dar Barbă al cui e?

*

Că angajat al Consiliului Judeţean nu este, deşi ne-o tot trage în barbă, de când are nejustificat sub control Centrul Cultural “Bucovina”, în numele domnului şi al sfintei noastre credinţe credincioase, Amen!

*

Fie al cui o fi, dar să şi-l ia de pe capul nostru şi să facă din el fotografii pentru urmaşii urmaşilor neamului dihoresc, în veacul veacurilor!


Când s-a născut Radu Bercea?

*

Mi-ar fi fost uşor, astăzi, la întoarcerea de la Cluj-Napoca, să opresc pe undeva, prin munţi, şi să-i dau un telefon, ca să-i urez “La mulţi ani!”, dar şi ieri, la plecare, când am trecut prin faţa casei lui din Gura Humorului, şi astăzi, prin munţi, m-a tot frământat întrebarea referitoare la data naşterii lui Radu Bercea. În fond, când s-a născut Radu Bercea şi de câte ori s-a născut sub lespedea noroioasă a societăţii româneşti contemporane? În fond, ca firul de iarbă, doar ca firul de iarbă care tânjeşte Soarele, Radu Bercea s-a născut, vreodată cu adevărat?

*

*

În 29 august 1939, la Cuciurul Mare, sub aura lui Mircea Streinul, s-a născut un pui de om. Un ursit pentru viaţă, într-o vreme în care cenuşile se amestecau vâscos cu sângele unui alt măcel planetar. Un condamnat, la viaţă în vremuri de bejenie din deal în deal, din munte în munte. Maica şi pruncul ei, undeva, pe malul apei Moldovei, aşteptând ivirea Soarelui de dincolo de negurile civilizaţiei umane. Fiecare mamă e o sfântă, fiecare mamă e o icoană a Fecioarei Maria. Din nefericire, nu i se închină cu dragoste decât pruncuţul.

*

*

Naşterea de atunci, nu ar trebui să se pună, pentru că, în 30 aprilie 1959, când pe băncile Şcolii de Arte Plastice şi Decorative “Octav Băncilă” din Iaşi se năştea un pictor, s-au ivit torţionarii civilizaţiei româneşti şi l-au smuls din rădăcini. Undeva, prin munţii calmi ai apei Moldovei, încă se mai poate zări hăul dezrădăcinării, vegheat de umbra mamei cu pruncul în braţe. Din mamă şi prunc niciodată nu se desprind două umbre, ci una singură, puternică şi luminoasă, un nimb solar purtat de fiecare icoană vremelnică a Sfintei Fecioare.

*

*

Cinci ani de calvar prin temniţele patriei, din cei douăzeci ai condamnării la beznă. Roşie. Bezna e întotdeauna roşie, ca să anuleze pulsul vieţii fireşti, îndumnezeite. Foarte departe, la capătul lumii şi al timpului, îşi mai poate zări omul conturul de fir de iarbă crescut pe cer, sub lespedea pământeştilor, nedreptelor oropsiri. Să te naşti pui de om şi să nu ai parte de viaţă, să te naşti artist şi să nu ai parte de creaţie…

*

*

Scriam, cândva, într-o prefaţă a cărţilor sale, că Radu Bercea s-a născut definitiv în 22 decembrie 1989. Dar m-am înşelat. Nimic şi nimeni nu s-a născut în acea zi. Radu Bercea a înţeles-o primul şi a evadat din urâciunea civilizaţiei umane, pentru a se bucura de lumina creaţiei. Doar trăgând colţul perdelei îl puteam zări în împărăţia de curcubeu a trăirii reale, singura de care a avut parte Radu Bercea, dar nu am să ştiu niciodată din care anume zi. În rest, singurătate. Grea, împovărătoare, zornăindu-ne umbra la picioare.

*

*

Şi totuşi, ce să-i urez eu, astăzi, lui Radu Bercea, fără să vântur pleavă socializantă, de care nici artistul, nici martirul din el nu au nevoie? De însingurare nu te poate vindeca nimeni şi nimic, pentru că viaţa nu poate fi retrăită, pentru a o curăţa de toate împilările şi nedreptăţile ei. Nu-i pot ura nimic, dar ştiu că Radu Bercea îmi aude tăcerea minţii şi a sufletului aidoma unei fărâme de înseninare.

*


Bucovina Rock: ziua cea mai lungă

*

Ştiam că va fi un festival pe cinste, salutat ca atare şi de public, şi de toate portalurile de rock din ţară, şi de televiziunile naţionale, plus “Bucovina” lui Bogdan Gheorghiu şi “Intermedia” Cătălinei Biholar. Beneficiase festivalul şi de sprijinul unor oameni din administraţie, precum domnul Gheorghe Niţă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava – sprijin particular, de om de omenie, nu doar de vicepreşedinte, de susţinerea primarului Ion Lungu, datorită căruia avem şi un stagiu rezonabil, şi, în mod deloc surprinzător, din partea lui Sorin Filip, cel mai bun manager pe care l-a avut vreodată Centrul Cultural “Bucovina”.

*

Trupele româneşti şi străine s-au purtat frăţeşte, iar ca evoluţii scenice ne-au întrecut toate aşteptările. Publicul, ca în fiecare an, fără de egal: cald, proaspăt, fremătător, componentă definitorie a festivalului. Scena, sunetul, luminile, efectele speciale – total europene, în cadrul tehnologiei de vârf; mâncarea – lăudată de toată lumea, cu entuziasm (în fond, şi muzica trece prin stomac); noi, Emil, Andi, Mihnea, Dodo şi voluntarii – ceea ce am fost în toţi aceşti ani, de când facem “Bucovina Rock Castle”.

*

Dar prima zi a unui festival este, totuşi, ziua cea mai lungă. Începe la 10, dimineaţa, şi se termină la 3, în dimineaţa următoare. Oricât de greu ar fi, nu simţi oboseala, pentru că te vindecă publicul de toate negurile. Publicul şi Soarele, care, de când se roagă cuvioşii preoţi suceveni pentru noi, ne este mereu alături, cu faţa lui fericită de tânăr pentru totdeauna. Poate că învăţăm câte ceva de la Sfântul Soare, de la “sălaşul lui Dumnezeu”, cum îl numise regele David în splendidul Psalm al 18-lea.

*

 

 

Ultimele probe de scenă

 

Probe Mother’s Cake

Probe Mother’s Cake

Probe Mother’s Cake

Bianca Bodnar şi Bianca Băiţan

Lucian Socoliuc şi Alexandru “Teiu” Teişanu

Biancele Bucovina Rock Castle

Andi Drăguşanul

Mihnea Blidariu

Mihnea şi Andi

Probe Toy Machines

Probe Toy Machines

Afişe “Bucovina Rock Castle” 2017, ediţie închinată Centenarului Eroului Bucovinei

Mihnea Blidariu, Bianca Bodnar, Bianca Băiţan

Probe Toy Machines

 

Probe Toy Machines

 

Martin, “câinele muzicianului”

Andi, făcând poze

Martin şi Ştefi, iubita lui Andi

*


Mârlanul lui Flutur

*

Nimic nu mă poate face mai fericit decât conştiinţa faptului că măcar o fărâmă din fericirea de trei zile, pe an, a tinerilor Sucevei se sprijină şi pe osteneala mea. Practic, eu asta iubesc la “Bucovina Rock Castle”: raţiile de fericire, de câte cinci-şase ore pe noapte, de care au parte generaţiile viitorimii, şi datorită mie. Fac festivalul acesta, datorită aglomerării de manifestări ordonate de Consiliul Judeţean Suceava, cu doar trei colegi şi cu minunaţii lui voluntari. Dar când mi-era lumea mai dragă, vine unul dintre colegi şi-mi spune că nu poate rămâne să plătească premiile din această seară, pentru că are ordin de la un nu ştiu cine să stea la dispoziţia lui, la Aeroport. Şi mi-a spus un nume, pe care nu l-am reţinut, iar când am cerut lămuriri, am aflat că cetăţeanul care se crede super-preşedintele, e un pozar stupid, plătit, de vreun an, din bugetul Centrului Cultural “Bucovina”, loc în care nu l-am văzut niciodată. Ştiam despre individul respectiv că, în anteriorul mandat al lui Gheorghe Flutur, o insultase pe una dintre cele mai frumoase femei ale Sucevei, muzeograf care tocmai îşi prezenta o superbă expoziţie, cu răsteala-i de mârlan: “Dă-te, fă, la o parte, în p… mea, că-mi strici cadrul! Nu vezi că eşti grasă şi urâtă?”. La vremea respectivă am reacţionat, dar tardiv, pentru că Gheorghe Flutur, din pricina slugoilor, a pierdut alegerile, aşa cum le va pierde şi pe cele care vor urma, dacă se va lăsa în continuare manevrat de incapabili.

*

Supărat de tupeul pozarului, l-am sunat pe Nicu Barbă, omul lui Flutur, şi i-am cerut să nu-mi ia şi puţinii colegi, cu atribuţiuni la “Bucovina Rock Castle”, rugându-l să-şi potolească vietatea care se dă la nădragii mei. Peste vreo jumătate de oră, mă sună Nicu Barbă, asigurându-mă că nu mi se ia nici un om din echipă, deşi colegul meu plecase, oricum, la Aeroport, ca să aducă nu ştiu ce aparatură (un generator şi nu mai ştiu ce). La aeroport, mârlanul lui Flutur a prins să-mi ameninţe colegul: “Băi p…, ţi-ai pierdut auzul la rock? Las’ că-ţi arăt eu, băi p…, cine-s eu!”. Martori ai umilirii publice a unui slujitor al culturii, berechet!

*

Cântau, pe scena “Bucovina Rock Castle”, prietenii de la E.M.I.L, iar jocul cu baloane colorate a continuat şi în acest an. Când băieţii au rugat publicul să captureze baloanele şi să le păstreze drept amintire, un astfel de mingioi colorat era să-mi zboare şapca de pe cap, dar al meu a fost! Durează mult dezumflatul unui astfel de balon, dar nu-i bai, din moment ce, luni, spre seară, voi fi la Cluj-Napoca şi-mi voi bucura nepoţeii. Între timp, cineva mă tot poza, dar nu m-a deranjat. Curând, lângă mine s-a aşezat pozarul şi-mi zice: “Mulţumesc, bă, că m-ai lăsat fără maşină!”. Crezând, iniţial, că poate autobuzele promise de domnul primar Ion Lungu nu circulă conform promisiunii, i-am zis cetăţeanului că poate primarul a comis un astfel de… sacrilegiu. Şi unde nu începe mârlanul lui Flutur să mă ameninţe şi să mă tot insulte, încât brusc am priceput cine este, aşa că am chemat voluntarii, cerându-le să-l scoată din spaţiul de stagiu.

*

Trecând peste câte am făptuit, de-a lungul timpului, ca slujitor al culturii şi, desigur, ca scriitor, am, îndată, 63 de ani, şi vine un individ fără şapte ani de acasă (mârlan se cheamă orice individ care nu are educaţia de neînlocuit), şi mă insultă, şi mă ameninţă, în spaţiul protejat al festivalului pe care eu l-am întemeiat şi îl gestionez. Iar mârlanul lui Flutur, fără să dea vreodată pe la servici (ai PSD-ului măcar mai vin!), plătit pe nedrept din banii Centrului Cultural “Bucovina” ca să distrugă definitiv imaginea lui Gheorghe Flutur (numai Flutur îşi închipuie că i-o face!), se dă la beregata mea!

*

Textul acesta am să-l listez şi am să-l înregistrez, drept referat, şi la managerul Centrului Cultural “Bucovina”, şi la Consiliul Judeţean Suceava. Nu mă mai revoltă că toate partidele, cum prind puterea în judeţ, cum îşi încadrează incapabilii, pe lefuri grase, în sistemul culturii, în locul scriitorilor, muzicienilor sau artiştilor plastici pe deplin îndreptăţiţi la un astfel de post. Cu mârlanul lui Flutur, însă, s-a ajuns la intolerabil. Dacă scriu acest material după ora 3, dimineaţa, după două nopţi frumoase, dar cam împovărătoare pentru umerii vârstei mele, de festival, atunci cred că înţelegeţi cât de profund m-a jignit acest pripăşit la tocat bugetul culturii.

*

Prin urmare, îl somez pe Gheorghe Flutur să-şi ia mârlanul de pe cultură (toţi colegii mi s-au plâns că-i terorizează, de vreun an) cât mai repede posibil. Pentru că ar fi păcat să-mi arăt cu adevărat colţii, când am atâtea altele mai bune de făcut, nerămânându-mi prea mult timp din viaţă, ca să-l irosesc şi cu stârpirea prostiei de pe brazda rodnică a spiritualităţii neamului.


Şantierul Bucovina Rock Castle 2017

*

În şanţul de apărare al Cetăţii Suceava se lucrează de zor, pentru că mâine e ziua cea mare. Directorul Muzeului Bucovinei, doctorul în istorie Constantin-Emil Ursu este, ca deobicei în astfel de situaţii, acolo, supraveghind amplasarea gardurilor de protecţie a zidurilor şi a instalaţiilor. Frânt de oboseală, Emil păşeşte cu eforturi vizibile dintr-un loc în altul, din nevoia de a contracara cârtelile răuvoitorilor. Deja este o zi minunată, plină de surâsuri cosmice – mă mir, că doar suedezii nu vin şi în acest an! Tocmai acum, când, datorită solicitudinii primarului Ion Lungu, avem şi căsuţe pentru stagiu, şi condiţii mai bune de campare, şi autobuze care vor circula, pe timp de noapte, din jumătate în jumătate de oră, în sensuri contrare, pentru a asigura transportul tinerilor, cu bilet obişnuit, în cele două cartiere din extremităţile oraşului, Burdujeni şi Obcini.

*

Mâine, încep cele trei nopţi de spectacole Bucovina Rock Castle. Nu ne vor surprinde nepregătiţi niciunde. Ceea ce, pentru noi, a devenit o obişnuinţă.

*

 


Pagina 687 din 1,488« Prima...102030...685686687688689...700710720...Ultima »