Învârtita, Romana și Călușerul – pentru domni!

Rucăr

Multe dintre datinile noastre, ale românilor, au fost falsificate, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de către elitele româneşti din cele trei imperii (turc, austriac şi rus), care aduceau muzicieni şi coregrafi de prin Europa şi îi plăteau să facă partituri şi dansuri domneşti, care să poată fi jucate la evenimente mondene, în care ele, elitele, aveau de scos fetele „la vedere”, ca să le afle câte un soţ. Constantin Morariu, în „Piramida cu pigmei” are ironii devastatoare faţă de aceste metehne de parveniţi, care tocau averi pe mondenitate, dar cei mai mulţi dintre cărturarii vremii au numai cuvinte de laudă pentru interesul domnilor faţă de „naţional”, un naţional contrafăcut, dar care contrafăcut s-a întors în lumea satelor, impunând dansuri care nu sunt şi nu au fost niciodată ale noastre. Din suficienţă, noi, cei de astăzi, de pildă, considerăm obiceiul practicat de „Junii Braşovului” drept ceva ancestral, deşi obiceiul acesta s-a pus la cale şi încropit după 1851 (după 170 de ani, poate fi considerat, totuşi, un obicei). Noi românii, am avut, de-a lungul timpului două tipuri de hore lunare (în şir, dansate, cu măşti, la solstiţiul de iarnă, şi tinereşte. drept brâuri, la echinocţiul de primăvară) şi două tipuri de hore solare (în cerc, dansate lin pe la Nedei, apoi apăsat şi zgomotos, drept „bătute”, la echinocţiul de toamnă), dar nu-i locul aici să vă vorbesc despre ele, câtă vreme mi-am propus să reproduc, din „Gazeta Transilvaniei”, o interesantă mărturie despre dansurile naţionale pentru… domni.

„Reactivarea „Reuniunii române de gimnastică şi de cântări” din Braşov, ale cărei începuturi datează din toamna anului 1863, când înaintaşii noştri braşoveni de pe vremuri erau în plină activitate pentru consolidarea vieţii noastre culturale, politice so­ciale şi naţionale, ne evocă în memorie şi începutul străduinţelor depuse pentru introducerea dansurilor naţionale la convenirile şi balurile româneşti, de pe vremuri, din Braşov.

*

Răsfoind colecţiile prime ale ziarului „Gazeta Transilvaniei” şi procesele verbale ale „Reuniunii de gimnastică şi cântări”, cu prilejul elaborării raportului comitetului acestei reuniuni, pre­zentat în adunarea generală din 8 martie anul curent (1900 – n. n.), am găsit preţioase date cu privire la introducerea dansurilor  de coloană „Romano” şi „Căluşerul”, fapte care vor interesa cu atât mai mult societatea românească şi, înde­osebi, pe români, fiindcă la re­centul bal al Crucii Roşii s-a reluat, după mulţi ani, în ordinea de dans şi „Romana”.

*

Pe la începutul anilor 1850, s-a produs, în Braşov, o vie mişcare socială-naţională. Româ­nii aranjau, în acei ani, cele mai frumoase petreceri, împreu­nate, de multe ori, cu teatru de diletanţi, cele mai multe, în scop de binefacere, venindu-se mai ales în ajutorul gimnaziului  român din Braşov, a cărui te­melie se puse în anii aceia. Se aranjau, pe atunci, aşa-numite „picnicuri”, mai târziu, baluri, de către „Reuniunea femeilor ro­mâne” şi Reuniunea de gimnastică şi cântări”.

*

În numărul din 29 ianuarie stil vechi 1850 al „Gazetei Transilvaniei”, adică acum 74 ani, găsim ur­mătoarea notiţă:

„Să mai cugetăm şi la zile de petrecere, nu tot la zile se­rioase. Inaugurarea „saltului naţional”, în picnicul din duminica trecută, prin împărţirea de flori la damele şi damicelele care-l jucară, produse în familiile noastre o plăcere din cele mai rare şi mai sincere”.

1882, James Samuelson: The HORA National dance of Roumania

Jocul de care se face amin­tire mai sus a fost „saltul regu­lat naţional Romana”, care, în scurt timp, s-a încetăţenit la toţi românii din Transilvania, Banat şi Ţara ungurească şi a trecut chiar în Bucovina.

Dintr-un scurt istoric asupra „României” (de regulă e menţionat ca „Romana” – n. n.), apărut în numărul 22 din 1901 al „Gazetei Transilvaniei”, reproduc următoarele amănunte:

*

„Erau, acum cincizeci de ani (adică în 1851), dansurile de co­loană, numite şi de salon sau contra-dansuri,  ceva nou şi atrăgător, căci numai cu câţiva ani mai înainte îşi făcuse intrare în oraşul nostru „Cadrilul” francez. Şi cum domnea cea mai frumoasă armonie şi însufleţire în societatea din Braşov, ideea de a se compune şi un dans român de coloană, care să reprezinte şi să unească în sine cele mai poporale jocuri naţionale româneşti de la noi s-a făcut curând faptă.

Încă în iarna anului 1849/50, s-a compus acest „salt regulat naţional”, în casa lui Iacob Mureşianu, redactorul de pe vremuri al „Gazetei Transilvaniei”,  fiind acesta însuşi iniţiatorul şi aranjatorul lui, ca unul care cunoştea dansurile române de pe la noi, precum şi numirea lor.

La compunerea dansului a conlucrat Ştefan Emilian, arhi­tect şi bun muzician, care se afla, pe atunci, în Braşov. Dânsul a aranjat muzica după toate regulile muzicale şi a acomo­dat-o melodiilor şi figurilor stabilite de Iacob Mureşianu, cele din urmă, cu concursul unui dibaci maestro de dans, cu numele Kamanf.

Răposatul profesor şi redac­tor Iacob Mureşianu a dat numele jocului, al cărui botez, pe numele „Romana”, s-a făcut la începutul anului 1850, în ca­sele comerciantului Gheorghe Ioan. „Romana” a fost dansată, mai întâi, în public la balul „Reuniunii femeilor române”, în 31 ianuarie 1851, şi, prin coincidenţa lui cu întemeierea acestei societăţi, a rămas jocul predilect la balurile vestite ale Reuniunii”.

*

Tot în „Gazeta Transilvaniei” (No. 202, din 1900) găsim, din pana domnului Isidor Dopp (Mediaş), un foileton mai lung, care cuprinde câteva date istorice interesante despre dansurile noastre nationale.

Cel mai vestit şi uzitat joc în Transilvania, scrie domnul I. D., este „Învârtita” („Ardeleanca” sau „Ardeleneasca”, varianta în două părţi a dansului moldovenesc, atestat şi notat în 1502, de Jan z Lublina, „Haiducii” – n. n.). Flăcăul român, când se vede în toiul lui la joc, chiuie:

*

„Iac-aşa se-nvârte fata

Şi pe stânga, şi pe dreapta!”.

*

Iar bănăţenii, ca să arate mai mult buna lor dispoziţie în joc, strigă:

*

„Aşa joacă pe la noi

Iac-aşa, doi câte doi”

şi

„Hai, mândră, să te-nvârtesc

În jocul lugojenesc,

Că, zău, mie rău îmi pare

Să joc „ciardaşul” cel mare”.

*

Iar târnăveanul îşi învârtea frumoasa lui cu vorbele:

*

„Hai, mândruţo, să te joc

Că la vară-ţi fac cojoc

Şi pieptar cu buzunar,

Şi căsuţă cu privae”.

*

Şi ţi-e mai mare dragul să-i vezi jucând:

*

„Trei paşi la stânga linişor

Şi alţi trei paşi la dreapta lor,

Se prind de mâini şi se desprind

S-adună cerc şi iar se-ntind”.

*

Dintre cele mai vestite jo­curi româneşti erau însă „Ro­mana”, „Căluşerul” şi „Bătuta”.

Într-o broşură anonimă, tipă­rită la Iaşi de un „martor ocu­lar”, în anul 1886, găsim intere­sante amănunte cu privire la aceste jocuri naţionale.

Era în anul 1849, prin octombrie, spune martorul ocular, când lumea se gândea cum să-şi mai petreacă nopţile cele lungi de iarnă. Într-una din zile, arhitectul pianist Ştefan Emilian s-a dus la redactorul Iacob Mureşianu, spre a-i face o vizită. Iacob Mureşianu se plimba prin odaie şi, când l-a zărit pe Emilian, i-a spus:

*

– Ştii la ce mă cuget?

– Ştiu, dacă-mi vei spune, răspunse Emilian.

– Ia-n şezi la pian şi pune pe note melodiile pe care şi le voi cânta. Vreau să compun un dans românesc de salon şi îmi trebuie muzica. Fii bun, pune pe note câte îţi voi cânta şi de câte-ţi vei aduce aminte.

*

Domnul Emilian, un mare amator de dansuri şi melodii româ­neşti, aşezându-se la pian, a aranjat melodiile cântate. După aceste melodii s-a format „Ro­mana”.

Pe timpul începutului acestui dans, se afla la Braşov un ma­estru de dans, cu numele Fernando. Acesta, văzând, o dată sau de două ori, jucându-se „Romana”, a crezut că îl şi ştie şi, plecând la Sibiu, începu să-l introducă în familiile române. L-a învăţat însă schimonosit încât, când l-a văzut domnul Emilian jucându-se, la cel dintâi bal românesc, dat în teatrul din Sibiu, nu l-a mai cunoscut.

Horă hunedoreană, “Luceafărul”, nr. 5, 1906, p. 105

După ce domnul Emilian şi-a ex­primat mirarea către oaspeţii prezenţi la acest bal, s-a luat hotărârea ca, a doua zi, să se întrunească floarea tineretului, în casa baronului Vasilie Pop. unde domnul Emilian a corectat „Romana” întocmai cum a fost compusă de domnul Iacob Mureşianu.

Tinerimea română din Braşov nu s-a oprit însă aici, ci a hotărât să mai facă un pas înainte.

*

Către sfârşitul anului 1850, arhitectul Emilian, la invitarea ce i s-a făcut de către tinerimea română din Braşov, de-a moi introduce şi alte dansuri naţionale la Braşov, a adus, din co­muna Luna de pe Arieş, doi din cei mai distinşi jucători români, pe Ioan Căluşerul, care fusese 7 ani vătav de Căluşeri, şi pe Simion Cicudean.

Producţiunile acestora în faţa societăţii braşovene au plăcut într-atâta, încât tinerii din Braşov au început îndată să înveţe, figură de figură, jocurile ardele­neşti. Dintre aceşti tineri, au fost aleşi următorii şase, care au învăţat mai iute o mulţime de figuri: Ioan Pop, fostul profesor de matematică la Universitatea din Iaşi, tinerii comercianţi D. Teclu, I. Ancăn şi D. Iuga, fos­tul preot al Săcelelor E. Verzta şi domnul Ştefan Emilian, profesor la Universitatea din Iaşi.

Din jocurile învăţate, domnul Emilian a ales cele mai frumoase şi a compus dansul numit „Căluşerul”, cu 12 figuri. Aran­jate figurile, tinerii amintiţi şi-au însuşit în mod perfect acest joc voinicesc, debutând, pentru prima oară, la o nuntă mare, care s-a ţinut la Reduta. Martorul ocular descrie astfel acest prim debut:

„În cel mai mare secret, tinerii s-au îmbrăcat în costume naţionale şi an intrat în salon, doi câte doi, alături, când nu visa nimeni, nici din oaspeţi, nici din partea aranjorilor balului. Ajun­gând la mijlocul salonului, au făcut un rond, au dat semnalul muzicanţilor, aduşi pentru acest scop, şi începură a juca. Con­deiul nu poate descrie efectul şi entuziasmul ce a produs acest dans asupra publicului, pentru că ar trebui să vadă cineva aşa-ceva, căci a se descrie nu se poate. Atunci poate că s-ar fi strigat întâiaşi dată:

*

„După jocul românesc

Stângu-mă şi mă topesc!”.

*

Iar doamnele şi domnişoarele câte flori naturale au avut la piept le-au aruncat pe   dansatori  încât se părea că o ploaie de flori ar fi erupt deodată. Aici a fost culmea triumfului! Bieţii căluşeri nu mai ştiau ce să facă de bucurie, când au văzut şi ei rezultatul ostenelii lor”.

Din cele de mai sus rezultă că dansul „Căluşerul” a înce­put să fie jucat, la Braşov, în carnavalul anului 1851. Studenţii de la şcolile din Braşov, ple­când în vacanţe acasă, l-au lăţit în toate ţinuturile Ardealului. „Căluşerul” purta, la început, numirea de „Romanul”. El se juca în legături cu un alt dans voinicesc, „Bătuta”, care este un dans propriu numai al căluşerilor.

*

Am amintit, în numărul trecut, că „Romana” a fost jucată, mai în­tâi în public, la primul bal al „Reuniunii femeilor române din Braşov”, ţinută în 31 ianuarie 1851. În cursul timpului, acest joc national a suferit diferite schimbări, jucându-se, de multe ori, schimonosit. Faptul acesta a făcut, la începutul anilor 1900, când „Reuniunea femeilor ro­mâne” şi-a serbat jubileul de 50 ani de existenţă, pe un grup de bărbaţi şi doamne din Braşov ca să revadă figurile acestui joc de coloană şi să fixeze, prin o descriere amănunţită şi editarea notelor, odată pentru totdeauna, acest dans aşa cum a fost ju­cat pe vremuri. Prin  anii 1900, se găsea, în garnizoana Braşov, un inimos ofiţer român, activ şi pasionat dansator, dl că­pitan de artilerie Ioan Popa, actualmente maior în rezervă şi secretar al societarii invalizilor din Braşov.

Exprimându-şi ofiţerii din gar­nizoana Braşovului, între care se găseau şi mai mulţi români, dorinţa să introducă la petre­cerile lor acest dans de coloană, dl căpitan Ioan Popa a instruit patru perechi din Braşovul Ve­chi, cu ajutorul unui membru al muzicii militare a Regimen­tului 2 Infanterie, cu numele Formaneck, care a fost pus la dispoziţia dlui căpitan Popa de către însuşi comandantul regi­mentului.

Hora de la Plevna, “Albina Carpaţilor”, nr. 35, 1878

Împreună cu acest muzicant s-au fixat tactele de muzică şi mişcările perechilor dansatoare. Stabilite acestea, aranjamentul figurilor a fost revăzut de unii dintre cei mai vechi dansatori şi cunoscători ai „Romanei”, aflători în Braşov, iar notele şi acompaniamentul au fost revă­zute de însuşi maestrul George Dima.

În anul 1903, s-au multiplicat notele, în atelierul photo-litogra­fic „Gh. Lahman şi fiul” din Braşov, iar în tipografia A. Mureşanu din Braşov s-a ti­părit un scurt istoric al „Ro­manei” şi o explicare amănunţită, în limba română şi germană, a celor cinci figuri ale acestui joc de coloană. Broşura, împreună cu notele, a fost editată pe cheltuiala domnilor Aurel Mureşianu, directorul de pe vremuri al „Gazetei Transilvaniei”, şi căpitan Ioan Popa. Din această broşură, apărută acum 20 de ani, de-abia se mai găsesc, azi, câteva exemplare. Reîntorcându-se acum, din nou, acest dans la petrecerile româneşti, ar fi de dorit ca această broşură, împreună cu notele, să fie din nou tipărită şi editată” / vb (Amintiri din trecut / Jocurile noastre naționale / „Învârtita”, „Romana și „Călușerul” – în „Gazeta Transilvaniei”, LXXXVII, numerele 31, 32, din  21, 23 martie 1924).