Istoricul „Bucovina Rock Castle” – 2016

2016: Bucovina Rock Castle. Bucovina Rock Castle, festivalul care se va desfășura la Cetatea de Scaun Suceava în intervalul 18 – 20 august a.c., manifestare care a fost promovată marți printr-un concert-prolog organizat în Parcul Central al municipiului – la care au cântat Zicălașii și Mihnea Blidariu (Luna Amară) & Andi Drăgușanul (Toy Machines) – se anunță a fi evenimentul de gen care, pe parcursul celor trei zile de concerte, va înregistra un număr record de participanți.

Trupele care vor evolua în acest an pe scena festivalului sunt Dark Funeral (Suedia), The Mono Jacks, Blazzaj, Emil, Im The Trip, Alternosfera (Republica Moldova), Nava Mamă, Jinjer (Ucraina), Coma, Gray Matters, Vița de Vie, Negură Bunget, Front, Implant Pentru Refuz, Antwerp Gipsy Ska Orkestra (Belgia).

Organizatorii – Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina – mizează pe un număr de participanți cel puțin egal cu cel de la ediția din acest an a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, care a adus în Cetatea de Scaun Suceava cca. 12.000 de vizitatori / Tiberiu Cosovan (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 191 din 17 august 2016).

2016: Trei zile de muzică rock în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun din Suceava. Timp de trei zile, în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Sucevei iubitorii de muzică rock vor avea parte de concerte de zile mari. Acestea vor fi organizate în cadrul ediţiei de anul acesta a Festivalului Bucovina Rock Castle, care va avea loc începând de joi, 18 august, şi până sâmbătă, 20 august. Potrivit organizatorilor, la ediţia de anul acesta a festivalului vor concerta 15 trupe, capul de afiş al evenimentului fiind trupa suedeză Dark Funeral, printre invitaţi numărându-se atât trupe deja cunoscute de public, cât şi trupe tinere.

Concertele de joi sunt programate să înceapă la ora 19:00, pe scenă urmând să urce Gray Matters, Jinjer (Ucraina), Implant Pentru Refuz, Negură Bunget, una dintre trupele româneşti care a reuşit să se impună pe plan internaţional, şi Dark Funeral (black metal – Suedia). A doua zi, vineri, concertele vor începe de la ora 20:00, cu I’m The Trip (surf rock/psychedelic), FronT, Coma, The Mono Jacks (indie/rock) şi Alternosfera (Republica Moldova).

Programul ultimei zile a festivalului va începe la ora 19:00, cu trupele Nava Mamă, Blazzaj (funk) şi Emil (pop-punk/alternative). Printre trupele care vor cânta sâmbătă seară se numără şi Antwerp Gipsy Ska Orkestra, care va oferi publicului un show exploziv, o combinaţie între ska şi muzică balcanică. Ediţia de anul acesta a Bucovina Rock Castle se va încheia cu concertul trupei Viţa de Vie. Preţul biletelor este de 10 lei pe zi pentru elevi şi studenţi şi de 20 de lei pentru adulţi. Preţul abonamentului pe toată durata festivalului este de 20 de lei pentru elevi şi studenţi şi de 40 de lei pentru adulţi. Organizatorii au anunţat că pentru cei care vin cu cortul camparea este gratuită, într-o zonă special amenajată în apropierea parcării de pe platoul Cetăţii de Scaun / Dan Coman (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 191 din 17 august 2016).

2016: „Satanismul” unei trupe prezente la Bucovina Rock Castle a stârnit indignarea mai multor preoţi suceveni. Prezenţa pe scena festivalului Bucovina Rock Castle a unei trupe de black metal a stârnit indignarea mai multor feţe bisericeşti. Festivalul are loc în perioada 18-20 august, la Cetatea de Scaun a Sucevei, iar printre trupele rock invitate se află şi Dark Funeral, promotori ai stilului black metal din Suedia. Prezenţa acestei trupe a provocat nemulţumirea preoţilor reuniţi în cadrul Asociaţiei Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, care au lansat un protest la adresa organizatorilor evenimentului, prin care îşi exprimă indignarea faţă de mesajul şi imaginea promovate de muzicienii suedezi.

Nemulţumirea preoţilor suceveni porneşte de la modul de prezentare a paginii de internet a grupului suedez, www.darkfuneral.se, în care apare clipul de prezentare a trupei. Acest clip conţine imagini în care sunt arse cruci şi pentagrame, protagoniştii ţin în mâini cranii şi capete de porci, ţinuta lor fiind înspăimântătoare. Temele abordate de muzicienii suedezi promovează satanismul şi respingerea creştinismului, titlurile albumelor vorbind de la sine: „Vobiscum Satanas”, „Teach Children to Worship Satan” sau „Diabolis Interium”.

Chiar dacă munca organizatorilor, cu intenţia de a oferi tinerilor un festival cât mai variat, este apreciată de preoţii protestatari, cheltuirea banului public pe astfel de gen muzical provoacă revolta feţelor bisericeşti, care nu cred că aceasta este muzica ce reprezintă acea puternică legătură între taţi, mame, fii şi fiice, fraţi, surori şi simpli cunoscuţi.

„Considerăm că prezenţa trupei Dark Funeral în festival este o imensă greşeală. Nu vrem ca din banul public să fie plătită această trupă. Concertul acestui grup nu este un act de cultură şi nu va crea o legătură puternică între oameni, aşa cum se doreşte. Muzica trebuie cântată, nu zbierată şi răcnită. Muzica este optimistă şi veselă şi ne duce cu gândul la lucrurile frumoase. Nu avem nevoie de trupa aceasta satanistă la festival. Nu avem nevoie de invocatori ai lui Satana. Din ce am văzut în reprezentările lor de până acum, la început ei fac o invocare şi aduc apoi jertfă diavolului întregul concert, pe care-l consideră o rugăciune pentru cel rău.

Chiar dacă nu vor arde cruci, nu vor aduce animale şi nu vor împroşca şi bea sânge de animal, însăşi rugăciunea diabolică şi incantarea Diavolului în cadrul melodiilor ne obligă să luăm atitudine. Nu au ce căuta la festival și nu trebuie să cânte!”, transmit în cadrul protestului preoţii din Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” în frunte cu părintele profesor Justinian Remus A. Cojocar, preşedintele asociaţiei.

Prezenţa grupului suedez în cadrul acestui eveniment, care are loc în Cetatea de Scaun, este catalogată ca o bătaie de joc la adresa înaintaşilor noştri, care au apărat cu sângele lor valorile creştinismului.

„Suntem un popor creştin şi credincios. Să ne apărăm monumentele istorice de poluarea fonică agitatoare pentru Diavol! Nu ne putem bate joc de înaintaşii noştri aducând sataniştii să cânte. Nu există nici un loc potrivit să cânţi diavolului. La Cetatea de Scaun este un paraclis unde oamenii în istorie s-au rugat lui Dumnezeu şi unde şi de acum înainte se vor ruga lui Dumnezeu. Oare nu se supără Dumnezeu pe noi dacă-i lăsăm să cânte pe aceşti satanişti? Să avem evlavie la ocrotitorul orașului nostru Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, la Voievodul Sfânt Ștefan cel Mare care a apărat țara și cetatea de cotropitorii păgâni și s-a luptat pentru ca noi astăzi să fim creștini. Venim cu rugămintea de a acționa cu mult calm și înțelepciune pentru a opri desfăşurarea concertului trupei Dark Funeral la Festivalul Bucovina Rock Castle! Dumnezeu să ne ajute pe toți în toate!”, au transmis preoţii în încheierea protestului / Radu Lupaşcu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 192 din 18 august 2016).

2016: Consiliul Judeţean îi asigură pe preoţii protestatari de o triere atentă a trupelor care vor concerta în ediţiile viitoare. În urma protestului iniţiat de Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” în cadrul unui articol intitulat „Protest al preoţilor suceveni  împotriva concertului Dark Funeral de la Bucovina Rock Castle” publicat miercuri, 17 august 2016, cât şi a unui memoriu adresat preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, autorităţile judeţene le-au dat un răspuns protestatarilor printr-un comunicat trimis asociaţiei culturale. În cadrul comunicatului sunt precizate următoarele:

„Festivalul de rock Bucovina Rock Castle, eveniment desfăşurat în Cetatea de Scaun a Sucevei în perioada 18-20 august, face parte din proiectul cultural cu acelaşi nume, regăsindu-se în agenda culturală a judeţului Suceava, fiind aprobat la sfârşitul anului 2015 de conducerea Consiliului Judeţean de la acea vreme, respectiv domnul preşedinte Cătălin Ioan Nechifor şi managerul Centrului Cultural Bucovina din acea perioadă, domnul Viorel Varvaroi. Menţionăm, de asemenea, că tot în acea perioadă s-au stabilit şi trupele participante la acest festival.”

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au concluzionat în finalul comunicatului:

„Cu credinţa că veţi înţelege imposibilitatea noastră de a opri derularea acestui eveniment, vă asigurăm de respectul nostru vizavi de punctul dumneavoastră de vedere exprimat şi de o triere atentă în viitor a trupelor ce vor evolua în cadrul acestui proiect, fără a aduce atingere valorilor creştin-ortodoxe ale poporului român / Radu Lupaşcu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 195 din 22 august 2016).

2016: 12.000 de suflete au vibrat prin rock, în trei seri de muzică la Bucovina Rock Castle. Cel mai aşteptat eveniment rock al anului la Suceava, festivalul Bucovina Rock Castle, a adunat şi în acest an peste 12.000 de iubitori ai acestui gen muzical, atât de mult îndrăgit. Evenimentul a debutat joi seara şi s-a întins de-a lungul a trei seri de muzică rock, timp în care, până la ore târzii din noapte, pe scena montată în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun Suceava şi-au etalat măiestria 15 formaţii rock din România şi din străinătate. S-a cântat hardcore, black metal, alternativ sau etno, în trei seri structurate pe o majoritate a subculturilor muzicii rock, cu formaţii din România, Suedia, Ucraina, Republica Moldova şi Belgia.

Noutăţile au venit în acest an în ceea ce priveşte prezenţa unor trupe tinere în festival, pe lângă altele cu o activitate destul de îndelungată, dar fără vreo prezenţă până acum la Suceava. Andi Drăguşanu, unul dintre organizatorii festivalului şi liderul trupei sucevene Toy Machines, ne-a povestit:

„Ceea ce aduce nou festivalul, din punct de vedere muzical şi din punct de vedere al stilurilor, este o paletă cât mai largă, care să conţină majoritatea genurilor muzicii rock. De asta avem de la black metal, hardcore şi până la Gipsy Ska în ultima seară, încercând să împăcăm pe cât mai multă lume. Ca noutăţi ar fi trupa Dark Funeral din Suedia, o trupă cunoscută la nivel internaţional, Antwerp Gipsy Ska Orkestra din Belgia, o trupă foarte simpatică  care menţine acelaşi film cu un pic de balkan sound cum au fost anul trecut Dubioza Kolektiv. În acelaşi timp avem participarea trupelor The Mono Jacks şi E.M.I.L., care nu au mai fost niciodată aici, de asemenea Gray Matters, Nava Mamă, I’m the Trip şi FronT. Chiar am încercat anul ăsta să susţinem mai mult şi trupele tinere, exact pe acest motiv”.

Trei nopţi în atmosferă rock au înviorat Cetatea de Scaun. Festivalul a debutat joi seara cu prezenţe feminine în frontline-urile primelor două grupuri, Gray Matters din România, o trupă în premieră pe scena din cetate, şi Jinjer din Ucraina, o prezenţă deja bine cunoscută şi îndrăgită de iubitorii rockului de la noi, o trupă greu de imaginat fără vocea când suavă, când profundă şi plină de forţă a Tatianei Shmailyuk. Seara a continuat cu Implant Pentru Refuz, aclamată ca IPR, una dintre cele mai vechi formaţii de hardcore din peisajul românesc, un proiect pornit de vocalistul şi liderul Tavi Horvath, în Timişoara anului 1995. O forţă scenică călită în cei peste 20 de ani de activitate, încununaţi de şapte albume realizate. A urmat Negură Bunget, un grup timişorean format în aceeaşi perioadă de efervescenţă muzicală bănăţeană a anilor ’90 cu un black metal de influenţe patriotice, îndrăgit de fanii rockului ajunşi în cetate. După proteste şi dispute privind prezenţa pe scena festivalului sucevean a unui grup de black metal din Suedia, promotor al ”Satanismului”, seara a fost încheiată în forţă de aceşti muzicieni, reuniţi sub denumirea de Dark Funeral, un grup de profesionişti, cu un real simţ al spectacolului.

O seară în tonul rock-ului alternativ a adunat mulţi iubitori ai genului. Festivalul sucevean şi-a propus să aducă în scenă trupe noi sau care nu au mai cântat în faţa publicului sucevean şi nu numai, aşa încât cea de a doua seară a debutat cu I’m the Trip, un foarte bun grup de rock alternativ din Sibiu, care i-a încântat pe cei prezenţi la primele ore ale serii. A fost de fapt o seară a rock-ului alternativ, când pe scena festivalului au intrat apoi cei de la FronT, un tânăr grup din Cluj, reînfiinţat de puţin timp şi care în acest an a realizat şi primul videoclip, intitulat ”Alive”. A urmat show-ul plin de energie al celor de la Coma, în care cei doi vocalişti i-au captivat şi pe cei mai sceptici fani ai genului, un grup care pe 26 noiembrie îşi lansează la Arenele Romane un nou album. The Mono Jacks nu are nevoie de prea multe comentarii, având compoziţii inspirate cu un sound curat, profesionist, după ei intrând în scenă cel mai aşteptat grup al serii, Alternosfera. Un uragan dezlanţuit de Marcel Bostan şi a lui companie din Chişinău, care a încântat publicul cu “Wamintirile”, “Ne uneşte, ne desparte”, “Flori de mai” sau “Ploile nu vin”. O energie descătuşată de toţi cei care au vrut să le asculte muzica până aproape spre 4 dimineaţa.

Ultima seară a atins recordul de prezenţă, peste 5.000 de iubitori ai rock-ului de orice fel. Clujenii de la Nava Mamă au deschis cea de a treia seară a festivalului Bucovina Rock Castle, o seară cu o structură mai variată din punct de vedere muzical, cu un sound suplu, bine apreciat de fanii veniţi de la ora 19.00 să-i asculte. A urmat un gen muzical care a arătat o maturizare muzicală a publicului foarte tânăr, care a îmbrăţişat fără rezerve genul funk, practicat de acelaşi neobosit timişorean Tavi Horvath şi selecta sa companie, în cadrul unui proiect vechi şi mult îndrăgit în România, Blazzaj. Prezenţa secţiei de suflători, ritmurile dansante de funk şi mesajul plin de umor i-au încântat pe tinerii din festival, mai puţin antrenaţi pentru Acid Jazz-ul practicat de simpaticii timişoreni. Prezenţa celor de la Antwerp Gipsy Ska Orchestra din Belgia nu are nevoie de prea multe comentarii. Un soi de itinerar muzical pornit din încrengătura colorată balcanică şi până în reggae-ul jamaican, totul sub o etichetă flamandă. Un spectacol care a băgat în priză un întreg şanţ de apărare, chiar dacă nu trupa nu a reuşit să atingă spectaculozitatea colegilor în balcanism de la Dubioza Kolektiv. Viţa de Vie, un grup de veterani care împlineşte în acest an 20 de ani de cântări cu basul şi cu toba mare, a încheiat spre dimineaţă festivalul, în aplauzele fanilor care îi îndrăgesc atât de mult. Un an jubiliar pentru Adrian Despot şi compania, care vor lansa un nou album pe 29 octombrie.

Cea de-a şasea ediţie a festivalului din cetate a stârnit controverse din partea unor ONG-uri creştine. Cei mai mediatizaţi şi consideraţi piesa de rezistenţă a festivalului, suedezii de la Dark Funeral au stârnit controverse, după ce mai multe ONG-uri creştine, din care fac parte şi preoţi, au cerut ca trupa suedeză să nu concerteze în cetate. Contestatarii au subliniat că nu au nimic împotriva festivalului, ci doar împotriva celor de la Dark Funeral, care se autodescriu ca fiind satanişti. Mircea Puşcaşu, reprezentantul unui astfel de ONG, relata în prima zi a festivalului: „Împreună în total suntem 11 asociaţii care am semnat acest protest. Nu este un protest al unor nebuni cărora li s-a năzărit că o trupă care se cheamă Dark Funeral, care foloseşte pentagrame arse şi cruci întoarse arse ca recuzită de spectacol, este satanistă. Noi credem că acest loc sacru, care este cetatea lui Ştefan, nu se potriveşte cu această manifestare şi nu este potrivit ca din bani publici să fie susţinut un concert al unei trupe sataniste.”

Memoriul ONG-urilor a stârnit însă zâmbete pe buzele organizatorilor, care spun că totul ţine de artă şi de exprimarea acesteia şi au dat asigurări că nimeni nu va deveni satanist dacă ascultă muzica suedezilor. Organizatorii cred că acest festival îmbină în mod fericit toate tipurile de rock şi nu transmite nici un mesaj antireligios. Doru Popovici, prezentator şi coorganizator al festivalului Bucovina Rock Castle, a răspuns acuzaţiilor: „Mi-e foarte greu de explicat, cred că numai în Suceava se putea produce acest fenomen, pentru că noi amestecăm în mod absolut bizar şi nefondat actul cultural cu religia, cu statul de drept care după unii e stat creştin ortodox. E aşa un amalgam, aşa un haos în mintea unora, inclusiv a multor preoţi.” Protestatarii ameninţă însă că în ediţiile viitoare, dacă vor mai fi aduse astfel de trupe, vor acţiona organizatorii în instanţă, deoarece nu consideră că banii publici pot fi cheltuiţi pe astfel de acţiuni.

Una peste alta însă, cea de a şasea ediţie a Bucovina Rock Castle va rămâne, în inimile tinerilor suceveni şi ale celor veniţi de pe alte meleaguri să participe la acest regal de muzică bună, un moment de bucurie rar, într-o perioadă în care a cânta live înseamnă un efort tot mai greu de susţinut / Radu Lupaşcu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 195 din 22 august 2016).

2016: Bucovina Rock Castle VI / Trădătorii Andi şi Mihnea. Ca mai întotdeauna în ultimii câţiva ani, Ion Drăguşanul mi-a întins o nadă, invitându-mă pe la o marţi pe-nserate, săptămâna trecută, să-i văd pe Zicălaşii pe care i-am tot ratat de când existăm pe lumea asta şi eu, şi ei. Zice Ion: „Dacă tot vii, să ştii că vor cânta şi Andi cu Mihnea Blidaru într-un program acustic de mare calitate”. Aha, deci asta era chestia. Ca atare, evident că programul meu demenţial m-a împiedicat şi de data asta, poate a şaptea sau a opta, să-i văd/ascult pe Zicălaşi, dar de-un unplugged cu capii Festivalului Rock tot m-am învrednicit, cumva la mustaţă, fiindcă am ajuns exact când făceau ultimul sound check, cam cu un minut înainte să înceapă. În parc, unde cântă fanfara, în chioşcul ăla, erau ei doi, două chitare şi, desigur, o trompetă. Mă întrebam ce-or să cânte. Şi cum. Fiindcă e greu de presupus că doi rockeri, chiar „alternativi”, pot alterna ceea ce fac de obicei cu ceva care e… cu totul altceva! Dacă n-aţi fost acolo, nici n-o să puteţi înţelege exact ce vreau să vă spun, anume că agitaţii ăştia doi, care-şi fracturează corzile vocale la fiecare cântare „normală”, pot sta liniştiţi pe scaune vreo 80 de minute, timp în care cântă nişte chestii atât de blânde, atât de „soft”, încât „A Working Class Hero” a lui John Lennon părea ceva metal pe lângă celelalte. Peste toate, vocile li se armonizau atât de bine încât nici măcar trimiterile la Simon & Garfunkel nu păreau deplasate, mai ales că timbrul natural niţel răguşit al lui Andi e adesea identic cu al lui Art Garfunkel. Lume puţină, vreo 60 – 70 de suflete, dar absolut toate încântate. Bine că n-au fost pe acolo obişnuiţii BRC, că i-ar fi acuzat de înaltă trădare. Eu îi acuz doar că nu fac mai des chestia asta minunată / Doru Popovici (Jupînu’, 24 august 2016).

2016:Bucovina Rock Castle, ediţia a VI-a – Seara isteriei naţionale. Aşteptată cu justificat interes, ediţia a VI-a a deja clasicizatului Festival Bucovina Rock Castle a debutat sub semnul unei veritabile isterii, mai întâi locale, extinsă însă apoi la nivel naţional, din moment ce media de toate felurile au preluat-o. Motivul? Unul absolut aberant: o mână de autodeclaraţi slujitori ai Domnului a protestat chiar şi în scris (ceea ce mie-mi sună a delaţiune pură), cerând cu vehemenţă gonirea din Festival a grupului suedez Dark Funeral pe motiv de satanism. Ca să fie masa cu adevărat bogată, argumentele sfinţiilor lor au mers de la pângărirea Cetăţii (de fapt… a şanţului de apărare, că acolo se desfăşoară evenimentul!) până la cheltuirea nesăbuită a banului public. Despre libertate de expresie, despre practicarea unei forme de artă (black/death metal în cazul dat), despre faptul că ceea ce se petrece pe scenă este pur şi simplu… un spectacol!, domniile lor n-au spus/scris nici măcar un cuvinţel. Atât şi-au propus: să-i gonească pe satanişti înapoi în Suedia mamelor lor de duşmani ai creştinătăţii, iar dacă s-ar fi putut cere, cu siguranţă că ar fi făcut o petiţiune, Coană Joiţico!, prin care să solicite construirea unui rug (desigur, tot din ban public, că aşa o cheltuială se justifică!) pe care să-i perpelească la foc mic pe antihrişti şi, ca bonus, pe cei vreo 7.000 de puştani veniţi să-i vadă şi să-i asculte. Având în vedere toate astea, sigur că am aşteptat cu emoţie apariţia întruchipărilor satanei pe sfânt pământ strămoşesc… Şi-au apărut cinci băieţi, de fapt cinci domni, suedezi, impecabili în toate cele: eleganţi, manieraţi, distinşi, ba şi cu un umor nebun la purtător(i), drept pentru care, când am intrat în cortul lor şi i-am întrebat „E vreunul dintre voi care aparţine speciei umane şi cu care să pot discuta ceva?”, au izbucnit în hohote. În rest, m-au ajutat să le pronunţ corect numele, mi-au corectat componenţa grupului, în care fusese cooptat un nou basist pentru turneul mondial în care au inclus pe pagina lor oficială şi Suceava, alături de Tokyo, Londra, Madrid, Paris, Munchen etc., o chestie care cred că ne onorează. Muzical? Buni, foarte buni, tehnici şi rapizi, cu mare priză la publicul care a participat absolut entuziast la eveniment. Nimeni n-a dat foc Cetăţii, nu s-au înfipt ţăruşi în găini, n-au fost prăjite de vii pisici sau veveriţe. Ba, încă mai a, ptiu!, dracului chestie, doi „satanişti” de vreo 13 – 14 ani, mi-au predat un portofel cu bani şi carduri care fuseseră pierdute şi care au ajuns la proprietarii lor. Pentru toţi cei care n-au înţeles despre ce vorbim, nu-i nimic: se poate învăţa orice, la orice vârstă, inclusiv noţiuni mai greu de priceput precum arta, libera exprimare, toleranţa. Publicul a fost mai mult ca în oricare alt an, ba parcă încă şi mai frumos şi mai educat decât oriunde în ţară şi în lume. Pentru ei, pentru aceşti adolescenţi cu adevărat minunaţi, există acest Festival. Ei ştiu de ce merg acolo. Cine nu înţelege asta, e rugat să stea acasă, să se uite la televizor şi, eventual, să împletească ciorapi / Doru Popovici (Jupînu’, 31 august 2016).

2016: Bucovina Rock Castle, ediţia a VI-a – cea mai reuşită seară. Dacă prima seară a ediţiei 2016 a Festivalului a fost una a rock-ului extrem, cea de-a doua a fost considerată unanim, atât de organizatori cât şi de imensa majoritate a spectatorilor cu care am stat de vorbă, drept cea mai reuşită din întreaga istorie a Bucovina Rock Castle-ului. Vinovaţii trebuie căutaţi printre cei prezenţi pe scenă, fiecare din cele cinci grupuri contribuind la ridicarea nivelului de calitate a evenimentului până la o cotă aproape neverosimilă. Spun asta deoarece a face vreo ierarhizare în funcţie de ora prezenţei pe scenă este total neavenită, din moment ce deschizătorii, I’m The Trip, un trio din Sibiu, ar putea fi oricând ei înşişi capul de afiş al oricărui eveniment. Au fost succedaţi de clujenii Front, un grup extrem de bine primit de întreaga audienţă, elementul de atracţie (nu doar de decor!) fiind drummer-iţa Julia Kocis, pe care când am întrebat-o ce i-a venit, mi-a spus că şi taică-su a fost toboşar, ba chiar la un grup cu mare popularitate pe vremuri, Krypton. Într-o ordine aproape firească, a venit rândul Bucureştiului: Coma, grup cunoscut şi realmente bun, din moment ce au cântat până acum în deschidere la Deftones, Linkin Park, ba chiar şi la Ozzy. Penultimii au intrat pe scenă The Mono Jacks, care nu mint pe site-ul lor când scriu că au „energetic performances and contagious live chemistry”. Au fost atât de contagioşi încât publicul mai-mai că nu i-ar mai fi lăsat să plece. Le-au acordat totuşi eliberarea după nişte bisuri doar fiindcă urma Alternosfera, cu siguranţă grupul cel mai iubit de teenager-ii suceveni, deşi mie îmi vine destul de greu să înţeleg chestia asta. Însă acesta e rolul fundamental al Festivalului: să aducă în faţa spectatorilor, în imensa majoritate adolescenţi, ceea ce le place / Doru Popovici (Jupînu’, 7 septembrie 2016).

2016: Bucovina Rock Castle, ediţia a VI-a – Capătul, nu şi mântuirea. Aşadar, seara finală a debutat cu Nava Mamă, nişte clujeni, puştani cu doar doi ani de activitate, dar buni de tot, a continuat cu Blazzaj din Timişoara, cu un Octavian „Vita” Horvath impecabil vocal, apoi cu bucureştenii E.M.I.L. al căror funk-rock mie mi-a plăcut enorm, iar penultimii au venit belgienii Antwerp Gipsy-Ska Orchestra, aşteptaţi cu emoţie şi oarecare îndoială de multă lume, în ideea că muzica ţigănească era greu de presupus că va avea priză la rockeri. Numai că ţiganii sunt muzicieni până în rărunchi, astfel că după trei piese pur ţigăneşti au dat-o pe de toate: rock, funky, chiar niscai rap, totul în nişte combinaţii încântătoare, la care publicul a răspuns absolut entuziast. În sfârşit, Viţa de Vie, cu un Adrian Despot uşor ofuscat la adresa mea, fiindcă după ce i-am cerut să-mi confirme datele de pe foaia de prezentare, s-a înfuriat că n-am spus tot ce scria acolo. De ce? Păi, fiindcă Mihnea Blidaru mă rugase să fac speech-ul de încheiere cum cred, iar pe Viţa de Vie să nu-i mai prezint cu amănunte, ora fiind târzie, iar lumea cunoscându-i foarte bine şi fără prezentarea mea. De aici, o criză de isterie a lui Despot, cred că fără nici o justificare, din moment ce pe el însuşi îl prezentasem ca pe veritabilul erou de la Colectiv, unde realmente salvase vieţi, fapte pentru care cred şi acum sincer că merită elogiat veşnic. Concluzii: a fost o ediţie excepţională, cu o audienţă imensă şi entuziastă, desfăşurată în spiritul unei civilizaţii absolute: n-au fost nici accidente, nici incidente, dacă exceptăm isteria provocată de o mână de presupuşi slujitori ai Domnului, de fapt doar nişte instigatori la ură şi intoleranţă, şi pentru care cultura este probabil doar cea de păpuşoi ori barabule. Mi-aş fi dorit ca într-un final să fi ieşit din nou în media şi să declare cinstit şi fără patimă că s-au înşelat şi că ceea ce li s-a părut a fi întruchiparea Satanei era de fapt doar un grup de intelectuali suedezi care practică o formă de artă muzicală pe care domniile lor nu o înţeleg şi/sau nu o acceptă. Iar adepţii Satanei din rândul publicului, adică nişte adolescenţi la fel de frumoşi şi de luminoşi, mi-au adus la scenă un total de patru portofele cu mulţi bani, carduri şi documente personale care toate s-au reîntors la păgubaşi, la fel ca cele trei ceasuri şi şapte telefoane mobile, unele de zeci de milioane. Să-i fi instigat însăşi Satana la gesturi atât de nobile sau o fi, naibii, vorba despre altceva? Prin asta, toţi acei minunaţi „satanişti” sigur s-au mântuit. Nu sunt convins însă că şi sfinţiile lor… / Doru Popovici (Jupînu’, 14 septembrie 2016).

Album „Monitorul de Suceava“:

Istoricul „Bucovina Rock Castle” – 2015

2015: Festivalul Internaţional „Bucovina Rock Castle”. Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional „Bucovina Rock Castle”, care se va desfăşura la Cetatea de Scaun a Sucevei în intervalul 20-22 august a.c., va aduce pe scenă trupe rock din Bosnia, Olanda, Polonia, Republica Moldova şi România.

Chiar dacă, aşa cum spune Ion Drăguşanul, iniţiatorul şi coordonatorul festivalului organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei, Centrul Cultural Bucovina şi Primăria municipiului Suceava, anul acesta există „dificultăţi de finanţare”, s-au făcut eforturi pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestei manifestări, care va atrage un public numeros la Suceava.

Trupele care vor urca pe scena modulară (acţionată electric, cu dotări spectaculoase – lasere şi „zăpadă”) vor fi Vader, God, Relative, Breathelast, Era Decay (joi, 20 august), Dubioza Kolektiv, Zdob şi Zdub, Basska, Travka, Toy Machines (vineri, 21 august), Alternosfera, Jan Akkerman, Luna Amară, Grimus, Pinholes (sâmbătă, 22 august).

Pentru trupe se vor monta un cort gonflabil (10 x 10 m) şi două corturi clasice, iar pentru publicul care vine cu corturi proprii s-a amenajat un teren de campare, într-o zonă amenajată prevăzută cu toalete ecologice şi sursă de apă.

Va exista şi un stand de la care se vor putea cumpăra tricouri cu imprimeul „Bucovina Rock Castle” (concepute şi la ediţia din acest an de Lucian Francisc Csibi, de la trupa Relative), precum şi tricouri cu emblemele trupelor participante.

Accesul în şanţul de apărare al Cetăţii Sucevei unde vor avea loc spectacolele se va face numai pe baza biletelor de intrare (5 lei/seară pentru elevi şi studenţi şi 15 lei/seară pentru adulţi), bilete care vor putea fi procurate începând de luni, 10 august, de la secretariatul Centrului Cultural Bucovina şi de la casa de bilete a Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava (luni – joi, între orele 9.00 – 16.00, vineri între orele 9.00 – 14.00). Prezentatorul festivalului va fi Doru Octavian Popovici / Tiberiu Cosovan (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 180 din 6 august 2015).

După Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”, care a adus, cu o săptămână în urmă, la Cetatea de Scaun a Sucevei peste 13.000 de vizitatori, o nouă manifestare de anvergură va concentra publicul în jurul aceluiaşi obiectiv. Este vorba de cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional „Bucovina Rock Castle”, care se desfăşoară în intervalul 20-22 august, festival care reuneşte la Suceava trupe rock din Bosnia, Olanda, Polonia, Republica Moldova şi România.

Rockerii/trupele care vor urca începând de joi seara pe scena modulară (acţionată electric, cu dotări spectaculoase – lasere şi „zăpadă”) sunt Vader, God, Relative, Breathelast, Era Decay, Dubioza Kolektiv, Zdob şi Zdub, Luna Amară, Basska, Toy Machines, Alternosfera, Jan Akkerman, Grimus, Travka şi Pinholes.

Organizatorii festivalului (Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei, Centrul Cultural Bucovina şi Primăria municipiului Suceava) au asigurat pentru trupele participante un cort gonflabil (10 x 10 m) şi două corturi clasice, iar pentru publicul de muzică rock care vine cu corturi proprii s-a amenajat un teren de campare, într-o zonă prevăzută cu toalete ecologice şi sursă de apă.

Pentru cei care vor să-şi completeze colecţia de tricouri cu imprimeul „Bucovina Rock Castle” (tricouri concepute şi la ediţia din acest an de Lucian Francisc Csibi, de la trupa Relative) sau cu tricouri cu emblemele trupelor participante, există un stand cu vânzare.

Accesul în şanţul de apărare al Cetăţii Sucevei, unde a fost instalată scena pentru spectacol, se face numai pe baza biletelor de intrare (5 lei/seară pentru elevi şi studenţi şi 15 lei/seară pentru adulţi), bilete care au culori diferite pentru fiecare seară şi care pot fi procurate atât de la secretariatul Centrului Cultural Bucovina, cât şi de la casa de bilete a Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava.

Cei care doresc o „asigurare” cu privire la calitatea concertelor ediţiei din acest an au ca garanţie cuvintele lui Peter, de la Vader, care, într-un interviu acordat cu puţin timp în urmă lui Andi Drăguşanul, a spus următoarele: „Promit că nimeni nu va pleca de acolo fără o satisfacţie maximă!” / Tiberiu Cosovan (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 192 din 20 august 2015).

2015: Spaime nefondate, final în delir. Buletinele meteo din zilele premergătoare deschiderii celei de-a V-a ediţii a Festivalului Bucovina Rock Castle erau unul mai înspăimântător decât celălalt, anunţându-se: ploi torenţiale, vijelii, temperaturi de noiembrie. Cu siguranţă însă că există şi un Dumnezeu al rockerilor, aşa că joi s-a uscat ceea ce băltea în şanţul cetăţii încă de miercuri, astfel încât nici măcar praf ca anul trecut n-a mai fost, spre disperarea amatorilor de pogo. Cât despre celelalte ameninţări nici pomeneală, putându-se spune fără îndoială că seara de joi, 20 august 2015, a fost cea mai plăcută din toată istoria festivalului, cu o temperatură chiar plăcută şi fără pic de adiere.

Cu toate acestea, la ora sorocită deschiderii oficiale, 19.00, aproape că nu înţelegeam de ce în incintă erau doar vreo câteva zeci de spectatori. M-a lămurit un „veteran” de vreo 21 de ani, prezent la toate ediţiile, venit după ora 20.00: „Păi cine a crezut că poate începe vreodată chiar la ora anunţată!?”. Iată însă că anul acesta s-a putut, astfel că la ora 19.10, pe scenă chiar a izvorât prezentatorul, anunţând primul grup din program: Era Decay, suceveni de-ai noştri şi de-ai death metalului, care în cei 7-8 ani de carieră au scos deja două EP-uri şi patru albume, pregătindu-l pe al cincilea, care se va intitula „Diagnosis: Algofobia”.

A venit apoi rândul constănţenilor numiţi Breathelast, adepţi ai post hardcore-ului, veniţi la festival după ce tocmai participaseră la unul cam de acelaşi gen (nu şi de acelaşi calibru!) desfăşurat la Anina. Seara a continuat cu clujenii Relative, „abonaţi” la Bucovina Rock Castle (de unde au lipsit numai anul trecut) şi bucurându-se de o popularitate parcă tot mai mare de la an la an. În premieră pe scena Festivalului au apărut apoi nişte ieşeni cu un nume năucitor: God – The Barbarian Horde, al căror straniu şi extraordinar de muzical şi spectaculos folk metal (!?!) combinat cu o prezenţă scenică senzaţională (trei domnişoare superbe, manevrând şi nişte făclii de mare efect printre panouri şi printre capre model Phoenix din anii ’70) a generat un entuziasm egal cu cel produs de capul de afiş al serii: grupul polonez (cu toboşar britanic!, şi zău că se simţea) Vader, veterani ai death metalului pe care-l practică încă din 1983, anul înfiinţării. Profesionişti până în străfundurile lor, cu un sound excepţional, Vader au încheiat spectaculos o seară pe care cele câteva mii de fani ai genului cu siguranţă nu o vor uita / Doru Popovici (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 192 din 20 august 2015).

Legitimaţiile de acces falsificate au provocat indignarea organizatorilor Bucovina Rock Castle. Într-o conferinţă de presă organizată ieri, scriitorul Ion Drăguşanul, iniţiatorul Festivalului Bucovina Rock Castle, a spus că „cel puţin 1.000 de oameni pe seară au intrat cu legitimaţii false”.

Aşa cum a precizat Ion Drăguşanul, „deşi şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a fost plin în fiecare seară”, s-au înregistrat la final „vreo 7.500 de spectatori plătitori, mai puţin cu cca. 5.000 faţă de ediţia de anul trecut”.

În prezenţa managerului Centrului Cultural Bucovina (CCB), Viorel Varvaroi, (care a subliniat faptul că Bucovina Rock Castle a fost, în ceea ce priveşte publicul, cea mai mare acţiune din calendarul evenimentelor organizate de instituţia culturală suceveană) Ion Drăguşanul a spus că s-ar fi înregistrat mai mulţi participanţi, dacă nu s-ar fi „multiplicat legitimaţiile de intrare”, numindu-i pe cei care au intrat prin acest procedeu fraudulos „şutitori de cultură”.

Ca să nu se mai poată repeta acest lucru şi la ediţia următoare, Ion Drăguşanul a spus că la anul „intrarea se va face numai cu bilete” şi nu se vor mai emite legitimaţii (pentru organizatori, invitaţi, presă).

De altfel, cei care au participat la concertele din şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun au menţionat că la intrare li s-au oferit astfel de legitimaţii de acces la preţul de 5 lei, în condiţiile în care biletul de intrare era de 15 lei, respectiv 5 lei pentru copii, elevi şi studenţi. Pe de altă parte, legitimaţiile plasticate s-au dovedit extrem de uşor de falsificat, plus că la intrare nimeni nu verifica şi nici nu avea cum să le stabilească autenticitatea.

Cu toate că festivalul, aşa cum a accentuat el, „a fost vrăjmăşit de la început” (referindu-se la o parte a presei locale care a fost „total ostilă”, dar şi la faptul că Primăria Suceava, care, ca unul dintre organizatorii iniţiali ce trebuiau să contribuie cu suma de 50.000 de lei, a anunţat pe „ultima sută de metri” că nu dispune de această sumă), „şi-a atins ţinta şi a fost un eveniment reuşit”.

„S-a creat un public pentru acest festival” a spus Ion Drăguşanul, care a subliniat faptul că Jan Akkerman l-a felicitat pentru acest lucru („Aţi crescut un public minunat!”).

Atât Viorel Varvaroi, managerul CCB, cât şi Ion Drăguşanul au ţinut să le mulţumească tuturor celor care „au sprijinit acest festival şi care au înţeles rolul unei asemenea manifestări de anvergură”, spunând la final că „începând din momentul de faţă pregătim cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Bucovina Rock Castle” / Tiberiu Cosovan, Sandrinio Neagu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 196 din 26 august 2015).

2015: Bucovina Rock Castle, ediţia a V-a, seara I. Mai întâi ne-au speriat alde Busu şi restul bandei meteo, inclusiv site-urile de specialitate: că torente, că ger, că vânt. Ca atare, iar am pus pe mine snop de haine, ca să am ce da jos acolo, în şanţul Cetăţii! Că a fost mai bine ca la oricare din ediţiile anterioare, fiindcă nici vânt n-a fost deloc şi nici diferenţe de temperatură între zi şi noapte. Aş zice că a fost temperatura ideală, dovadă şi puhoiul de oameni prezenţi, după calculele mele mai mulţi decât în prima seară de la toate ediţiile anterioare… pe adunate! Organizarea mi s-a părut incomparabil mai bună, cu bilete vândute sus, pe platou, şi cu două filtre ulterioare, astfel încât cred că s-a diminuat considerabil şi intrarea frauduloasă, chiar dacă în acest an preţul intrării a fost niţeluş mai mare. Deschiderea a aparţinut sucevenilor numiţi Era Decay, într-o componenţă diferită puţin faţă de cea de pe site-ul lor. Iat-o: Şerban Şandru, Alexandru Tipa, Şerban Nistor, Vladimir Frij şi Alexandru Hărătău. Buni, aplaudaţi, cu viitor. Au urmat Breathelast, constănţeni de … Bucureşti, grup cu o vechime de cinci ani, şi ei cumva la început de drum, dar deja cu prezenţe la festivaluri precum B’est Fest, Peninsula, Rockstadt. Relative, din Cluj, prezenţă permanentă la Festival, au fost ei înşişi, adică profesionişti fără fisură, chiar unul din ei, nu-l numesc dar îl admir necondiţionat (şi) pentru asta, a cântat deşi venea după o foarte recentă şi grea operaţie de hernie! Penultimii au fost nişte ieşeni care-şi spun God – The Barbarian Horde şi care cântă, cum mi-a dat în scris vocalistul (excepţional) „Castor” Lăpuşneanu, „despre strămoşii noştri DACI, mitologie, spiritualitate, tradiţii, istoria poporului nostru”. Trebuie să spun că folk-metal-ul lor a fost de excepţie şi primit aşa cum se cuvine, inclusiv cu bis-uri. În sfârşit, Vader, trei polonezi şi un britanic, au pus un capac de reală virtuozitate death metal unei seri dedicate exclusiv laturii hard a rock-ului, stârnind entuziasm fără frontiere celor câteva mii de fani ai genului. Despre ce a urmat, în numerele viitoare ale Jupânului / Doru Popovici (Jupînu’, 26 august 2015).

Ziua a II-a: Suflătorii la putere. Dacă prima zi a fost una „tematică”, dedicată rock-ului extrem, toate cele cinci grupuri prezente pe scenă fiind de orientare grunge, death metal, hardcore şi altele asemenea, şi ziua a doua a avut un element comun, fără ca organizatorii să fi ţintit neapărat în direcţia asta: patru din cele cinci grupuri au avut în componenţă suflători, în trei cazuri fiind vorba de trompetişti (la Luna Amară, Basska şi Zdob & Zdub), iar la Dubioza Kolektiv de saxofonist. Singurii unde oficial nu există aşa ceva, sucevenii Toy Machines, s-au învrednicit de l-au „rechiziţionat” pentru finalul recitalului pe Mihnea Blidaru, realmente un virtuoz al trompetei. Iar fanii, inclusiv pogo people, stârniţi de un Andi Drăguşanul în formă maximă, au dat în clocot cu acest prilej. Au venit apoi Basska, grup familiarizat cu zona, întrucât a cântat cu vreo lună în urmă şi pe malul Prutului, la Festivalul de la … Darabani! Unde au avut un succes comparabil cu cel de la noi, cântând acelaşi gen de „music with soul”, cum scrie pe site-ul lor. După ce s-a odihnit (chiar credeţi!?) preţ de o Basska, Mihnea Blidaru a revenit pe scenă, de data asta ca leader al propriului grup, Luna Amară, abonat al Festivalului încă de la începuturile sale, îndrăgit, aplaudat şi bisat parcă mai mult de la un an la altul. Deşi penultimii, Zdob şi Zdub, cred că au fost vedetele supreme ale serii, judecând după reacţia publicului. Ba m-au cucerit şi pe mine, întrucât ceea ce mai demult era doar o hărmălaie, acum a devenit cu adevărat rock. În final, bosniacii pe care-i iubim încă de acum doi ani, Dubioza Kolektiv, au incendiat şanţul cetăţii, parcă şi mai profesionişti acum decât în 2013, lucru pe care l-au putut constata şi spectatorii de la Glastonbury, festivalul-mamut britanic din iulie, unde după ce i-au admirat pe scena 2, organizatorii i-au pus să cânte şi pe scena 1, la distanţă de vreo trei ore. Iar asta vorbeşte de la sine despre calitatea show-ului lor / Doru Popovici (Jupînu’, 2 septembrie 2015).

Ziua a III-a. Zeul chitarei, Ian Akkerman. Am să încep cu o poveste: imediat ce am prins albumul lui Focus, „Hocus Pocus”, m-am hotărât să fac din piesa-titlu a albumului semnalul de start al programelor mele ca disc-jockey, mai întâi la Clubul Z pe care îl creasem la Câmpina, apoi în toată perioada cât am fost profesionist. Cei trecuţi de vârsta… aia îşi amintesc, desigur, de perioada de la „Arcaşul”, când la ora 19 fix porneam programul cu Focus. Zi de zi, din 1978 până în 1981. Pe atunci, când procurarea unui disc însemna măcar o aventură, dacă nu chiar un sacrificiu, nu mi-aş fi închipuit niciodată că va veni o zi în care voi putea sta de vorbă, face to face, cu chitaristul pe care îl divinizam. Iar ca bonus suprem, să ajung să îl şi prezint pe scenă câteva ore mai târziu! Sunt momente în viaţă când poţi spune fără ezitare că nu ai trăit degeaba. Iar întâlnirea mea cu Ian Akkerman a fost unul din acestea. A fost la fel de important pentru mine ca ora pe care am petrecut-o la Iaşi vorbind cu legendele Woodstock-ului, Ten Years After. S-ar cuveni să le mai mulţumesc încă o dată celor care mi-au oferit acest moment pe care cu siguranţă îl voi duce cu mine şi Dincolo: domnii Drăguşanul (Ion şi Andi), Ursu şi Blidaru, cărora le transmit recunoştinţa mea deplină şi eternă. Revin: Ian a venit la proba de sunet pe la ora 14.00. A coborât din microbuz împreună cu colegii din grup, trei la număr, iar după un minut deja eram prieteni. Mai întâi, desigur, Luci Bucătaru i-a dat la autografiat vreo trei vinyl-uri. Apoi s-au fotografiat. Asta am făcut şi eu, şi fiu-meu, Tudor, ba şi nepotul Adi, venit la 12 ani de la Bucureşti special pentru Festival. Am vorbit preţ de câteva minute bune, mi-a semnat în cartea lui Costin Grigoraş „Faţa văzută şi nevăzută a muzicii”, în capitolul dedicat lui, apoi… a plecat să viziteze Cetatea! Nu a vrut să-i deranjeze pe Alternosfera, care îşi făceau şi ei soundcheck-ul. Ideea e că Muzicienii sunt altceva decât bagabonţii care se prefac că, pardon, cântă. Adică sunt oameni normali, ca mine şi ca dv., fără fiţe, gărgăuni şi talente. Ci doar cu talent, în cazul lui Ian, enorm. Dublat de studiu fără încetare şi înmiit de muncă infinită. Simplu, nu? / Doru Popovici (Jupînu’, 9 septembrie 2015).

Fără egal. Ca întotdeauna, în apropierea finalului, poate şi din cauză că în ultima seară vine de obicei capul suprem de afiş al evenimentului, mă încearcă şi emoţia întîlnirii cu acesta, dar şi regretul că Festivalul se încheie. Anul acesta, parcă am traversat mai uşor aceste momente, probabil fiindcă deja mă întâlnisem încă de la prânz cu Jan Akkerman şi, după ce am stat niţeluş de vorbă cu el, ştiam la ce să mă aştept. Surpriza a venit tot de la el, când am aflat că împreună cu ceilalţi trei muzicieni şi cu sunetistul băuse vreo şase litri de palincă. Foarte ciudat, nu arăta nici unul altfel decât mai devreme cu opt ore, adică erau doar niţeluş mai zâmbitori, mai dispuşi la dialog şi la făcut fotografii şi selfie-uri cu absolut oricine vroia! L-am întrebat pe Jan dacă ar vrea să transmit publicului şi altceva decât îmi pregătisem pe foaia de prezentare. Da, mi-a zis. Ce? Atât: „We are absolutely happy to be here!”. Iar asta s-a văzut pe scenă. Până la el urcaseră, în ordine: Pinholes, bunicei şi atât, Grimus, care au revenit la distanţă de doi ani şi au făcut un show absolut remarcabil, fără fisură, şi Basska, în premieră la Festival, dar apţi de a mai fi convocaţi. În sfârşit, Jan Akkerman. Întâmpinat cu entuziasm de public, începe cu clasicul „Sylvia”, ne minte că o dă pe blues şi trage vreo trei reprize de hard senzaţionale, punctate de momente mult mai soft, aproape de jazz, dacă nu chiar dincolo de acesta, şi încheie fulminant, desigur cu „Hocus Pocus”. Publicul reacţionează pe măsură, rechemându-l pe scenă pentru un bis care să tot fi durat mai bine de un sfert de oră. Nu îmi amintesc să mă fi impresionat atât de tare nici Clapton, nici John McLaughlin, Jimmy Page ori Angus Young. Poate doar Johnny Winter. Iar publicul, chiar dacă nu era ţintit pe acest gen de recital, a reacţionat splendid, înţelegând că în faţa sa se află un chitarist fără egal. Alternosfera a închis Festivalul, oferind audienţei exact ceea ce aştepta, piesele fiind cântate de un cor alcătuit din vreo 5.000 de spectatori / Doru Popovici (Jupînu’, 16 septembrie 2015).

Final. Conform cunoscutei Legi a lui Murphy, tot ceea ce ne place ori este ilegal, ori e imoral, ori îngraşă. Bucovina Rock Castle doar ne place, fără a întruni vreuna din celelalte calităţi. De fapt, că tot ce ne place, se termină, fără discuţie, mai repede decât ne-am dori. Pe de altă parte, varianta cu patru seri de Festival, nu trei, s-a dovedit prea lungă, extenuantă. Aşa că mai bine să-ţi pară rău că se termină, decât să înjuri că… nu se mai termină! Ediţia asta, a V-a, a avut o desfăşurare aproape fără cusur, premiera absolută constituind-o încadrarea în orarul planificat, ceea ce pare chiar bizar. Ei bine, în nici măcar una din seri startul nu s-a dat mai târziu de ora 19.12, perfect cuprinsă în „sfertul academic”, grupurile care au cântat în deschiderea fiecărei seri suferind oarecum de lipsa publicului, obişnuit de la ediţiile anterioare cu întârzieri chiar şi de o oră şi ceva. E drept că imediat după începerea primei „cântări” pornea şuvoiul la vale, astfel că la nici un recital de deschidere n-au fost, de pe la jumătatea lui, mai puţin de 2.000 de spectatori. Aici ar trebui adusă în discuţie şi tendinţa permanentă de furtişag a românului: deşi numărul total al spectatorilor a fost vădit mai mare cu mult faţă de oricare altă ediţie, totuşi falsificarea de bilete a continuat, astfel încât din vânzarea cinstită de bilete rezultă că am fost mai puţini în acest an decât la oricare din ultimele două ediţii! Să trecem şi peste asta şi să ne bucurăm că evenimentul a devenit unul cu adevărat important nu doar pe plan naţional, mai ales prin calitatea numelor prezente pe scenă, lucru care nu se petrece chiar la oricare festival. Le mai mulţumesc în final încă o dată celor „vinovaţi”, fără a mai aminti şi funcţiile oficiale: Ion Drăguşanul, Andi Drăguşanul, Emil Ursu, Mihnea Blidaru, Cătălin Nechifor, Lucian Harşovschi. Şi îi salut cu drag pe cei de la Expert Music pentru sunetul impecabil pe care ni l-au oferit. Ne revedem la Cetate, cu toţii, la anul, în jur de 20 august / Doru Popovici (Jupînu’, 23 septembrie 2015).

Album „Monitorul de Suceava“:

Istoricul „Bucovina Rock Castle” – 2014

2014: 2 lei biletul pentru studenţi şi elevi, 7 lei pentru adulţi, la concertul Nazareth din Cetatea de Scaun a Sucevei. Preţul biletelor la concertele celei de-a patra ediţii a Festivalului de Rock „Bucovina Rock Castle”, care va avea loc la Cetatea de Scaun a Sucevei, în perioada 21-23 august a.c., este accesibil tuturor. Astfel, un bilet obişnuit costă 7 lei, iar cel pentru elevi şi studenţi, 2 lei. Organizatorii sunt instituţii publice, respectiv Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei şi Centrul Cultural Bucovina, ceea ce explică preţul scăzut.

Concertele vor fi susţinute între orele 18.00-23.30, pe scena instalată în şanţul de apărare a Cetăţii de Scaun. Potrivit programului pus la dispoziţie de organizatori, joi, 21 august, cântă trupa americană Dog Eat Dog, Coma, din Bucureşti, Toy Machines, din Suceava, ucrainenii de la Jinjer şi Diamonds Are Forever, din Cluj-Napoca.

Vineri, 22 august, iubitorii rock-ului vor asculta grupul IPR, din Timişoara, Viţa de Vie, Luna Amară, Robin and The Backstabbers şi pe sucevenii de la Odyssey.

În ultima zi a festivalului, sâmbătă, 23 august, pe scenă urcă legendara trupă Nazareth, Alternosfera şi Tons of Powder, din Republica Moldova, The Amsterdams, din Bucureşti, şi The Mechanix, din Suceava.

Pentru rockerii care vin din afara Sucevei cu corturile pentru cele trei zile de festival, organizatorii pun la dispoziţie gratuit un spaţiu generos de campare, pe platoul Cetăţii de Scaun. O hartă cu locurile de cazare, masă şi camping din zona Cetăţii de Scaun este disponibilă pe pagina de internet a festivalului, http://www.bucovinarockcastle.ro/

Până la festivalul de rock, Suceava mai găzduieşte încă trei evenimente de mare amploare. În perioada de 14-17 august are loc, tot la Cetate, Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”, în data de 15 august sunt marile pelerinaje de Sfânta Maria, la Putna şi Cacica, iar în perioada 30-31 august se desfăşoară spectacolul aviatic „Zborurile Unirii”, la Centrul Economic Bucovina / Dana Humoreanu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 181 din 7 august 2014).

Festivalul Internaţional „Bucovina Rock Castle”. Abia s-au stins ecourile Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” şi Cetatea de Scaun a Sucevei se pregăteşte pentru un alt eveniment cu anvergură internaţională.

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional „Bucovina Rock Castle”, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina, având ca parteneri principali cotidianul Monitorul de Suceava, săptămânalul Jupânu’, Viva FM şi Impact FM, care se va desfăşura în intervalul 21-23 august, aduce pe scena din şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Sucevei trupe legendă şi trupe în plină afirmare.

Afişul festivalului conturează programul celor trei seri/nopţi cu spectacole în care vor evolua trupele Nazareth (Irlanda) şi Dog Eat Dog (SUA), alături de Jinjer (Ucraina), Alternosfera (Republica Moldova), Viţa de Vie, Luna Amară, Coma, Implant pentru refuz, Robin & The Backstabbers, The Amsterdams, Tons of Powder, Diamonds are forever, Toy Machines, Odyssey, Mechanix.

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a declarat ieri în cadrul unei conferinţe de presă că intenţia organizatorilor de anul acesta este de a duce festivalul către un alt nivel. „Spun asta având în vedere în primul rând faptul că ne-am hotărât ca de la această ediţie fiecare seară să aibă un cap de afiş important”, a explicat Ursu. El a spus că în prima zi a festivalului, joi, 21 august, capul de afiş va fi formaţia Dog Eat Dog din SUA, vineri – Viţa de Vie, iar sâmbătă, principala trupă va fi Nazareth.

Directorul Muzeului Bucovinei a spus că la ediţia de anul acesta a festivalului se estimează că vor fi prezenţi aproximativ 8.000 de spectatori. El a mai arătat că în fiecare seară spectacolele vor începe la ora 18:00 şi se vor termina imediat după miezul nopţii. Emil Ursu a subliniat că sponsorul principal al festivalului este complexul „Conacul Domnesc”.

„Este o ediţie care debutează uşor diferit faţă de precedentele. În primul rând în ceea ce priveşte securitatea. Măsurile de securitate vor fi mult mai serioase, şi nu pentru că au fost evenimente neplăcute în anii anteriori, ci pentru că ne dorim să nu exise astfel de situaţii. În acest sens reamintesc sprijinul important al Inspectoratului de Jandarmi, iar anul acesta va fi prezentă şi o ambulanţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, Poliţia Locală va asigura şi securitatea la intrare, pentru că la ediţiile precedente au fost oarecare scăpări, şi vorbim aici de introducerea în şanţ a unor sticle şi a unor obiecte contondente, fără însă a se înregistra evenimente nedorite”, a mai declarat Emil Ursu.

Organizatorii caută soluţii pentru asigurarea spaţiilor de campare. El a adăugat că una dintre problemele care pot să apară este cea legată de asigurarea spaţiilor pentru cei care vor să stea la cort pe perioada celor trei zile ale festivalului. Ursu a amintit că Primăria Suceava dispune de un teren în zona parcărilor de pe platoul Cetăţii de Scaun, care ar putea fi folosit ca spaţiu de camping. Directorul Muzeului Bucovinei a arătat că a discutat deja cu viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei astfel încât municipalitatea să pună la dispoziţie acest teren pentru cei care vor să campeze. „Ne place sau nu, Suceava nu are un camping. Anul trecut au fost peste aproximativ 200 de corturi. Probabil anul aceste vor fi ceva mai multe. În momentul de faţă, zona de campare existentă nu suportă mai mult de 50 de corturi. Aşteptăm un răspuns de la domnul Doroftei pentru ca acel teren să poată fi pus la dispoziţia celor care vor să campeze”, a afirmat Emil Ursu.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a ţinut să precizeze că Festivalul „Bucovina Rock Castel” este unul dintre evenimentele importante ce se organizează în această lună în Suceava. Făcând referire la terenul de care organizatorii au nevoie pentru a asigura spaţiu de campare, Nechifor a spus că în momentul de faţă se aşteaptă răspunsul din partea lui Ovidiu Doroftei, iar dacă nu se primeşte un răspuns favorabil, se va discuta cu celălalt viceprimar, Gavril Vîrvara, şi cu primarul Ion Lungu pentru a se găsi o soluţie favorabilă / Tiberiu Cosovan (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 191 din 19 august 2014).

Deschiderea Festivalului Internaţional „Bucovina Rock Castle”. Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional „Bucovina Rock Castle”, festival închinat memoriei ctitorului de târg şi cetate voievodul Petru I Muşat, a debutat ieri sub zidurile Cetăţii de Scaun a Sucevei.

Festivalul a pornit cu dreptul, concentrând la momentul deschiderii un număr foarte mare de spectatori. Festivalul, organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei şi Centrul Cultural Bucovina, care vizează să mobilizeze pe parcursul celor trei seri/nopţi de concerte circa 8.000 de spectatori, a pornit cu dreptul, concentrând la momentul deschiderii (ora 19.00), pe vreme ploioasă, un număr foarte mare de spectatori în şanţul de apărare al cetăţii.

La marginea platoului erau deja instalate aproximativ 70 de corturi aparţinând celor care au ţinut să fie prezenţi încă din prima zi a festivalului, grupuri de tineri, majoritatea îmbrăcaţi cu jeanşi şi tricouri, care au campat în apropierea parcării pentru a fi cât mai aproape de locul de desfăşurare a concertelor.

Rockerii, de generaţii diferite dar preponderent tineri, au ocupat platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei şi au „inundat” şanţul de apărare în care a fost instalată scena pe care au urcat joi trupele Diamonds are forever, Jinjer, Toy Machines, Coma şi Dog Eat Dog.

O masă tot mai neliniştită din care izbucneau, ca din inima unui vulcan, „jeturile” celor mai agitaţi. În şanţul de apărare al cetăţii au început să afluiască grupuri de tineri, care au format la început o mulţime compactă şi unduitoare, apoi, când boxele au început vibreze, iar sunetul puternic al muzicii să ricoşeze între zidul cetăţii şi taluzul de piatră, a devenit o masă tot mai neliniştită din care izbucneau, ca din inima unui vulcan, „jeturile” celor mai agitaţi.

La deschiderea festivalului, prezentatorul Doru Popovici a dat citire instituţiilor „care se fac răspunzătoare de organizarea acestui eveniment”, nominalizând şi câteva „persoane vinovate”, între care Ion şi Andi Drăguşanul (iniţiatorul festivalului şi directorul artistic al acestuia), Constantin-Emil Ursu (directorul Muzeului Bucovinei) şi Mihnea Blidaru (unul dintre strategii manifestării), dar şi Ilie Niţă, vicepreşedinte CJ Suceava, care privea de pe platoul cetăţii cum debutează manifestarea.

De la trupe intrate deja în legendă, la cele care tropăie alert pe treptele gloriei rockului contemporan. Doru Popovici, care nu a vrut să prelungească aşteptarea rockerilor (atât a celor din trupele concertante cât şi a susţinătorilor lor), după trecerea în revistă a câtorva repere rock ale zilei de 21 august, a dat semnalul de începere.

În cele trei zile ale festivalului sucevenii şi oaspeţii lor din ţară şi din străinătate (se vorbea de sosirea unor grupuri de iubitori ai muzicii rock din Ungaria şi din Ucraina) au prilejul să vadă şi să asculte trupe puternice, de la cele intrate deja în legendă, la cele care tropăie alert pe treptele gloriei rockului contemporan. Dacă Dog Eat Dog (SUA) a încununat ziua de debut, Nazareth (Irlanda) va fi revelaţia din ultima zi a festivalului.

Dorinţă unanimă: festivalul să devină cât mai profesionist. Andi Drăguşanul (Toy Machines), directorul artistic al manifestării, era mulţumit de faptul că la momentul deschiderii festivalului s-au înregistrat „mai mulţi participanţi decât la ediţiile anterioare”.

Cu credinţa că vremea nu va crea probleme în zilele care urmează şi cu speranţa că, poate la anul, administraţia suceveană va asigura condiţii ceva mai bune (toalete şi duşuri) el a spus că-şi doreşte ca „Bucovina Rock Castle”, care are deja rezonanţă internaţională, „să devină un festival cât mai profesionist”. Dorinţă pe care o avem şi noi / Tiberiu Cosovan (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 194 din 22 august 2014).

2014: Noi cu rock-ul nostru-n frunte… vom avea victorii multe! Această parodie / parafrazare a unor versuri clasice din neagra vreme a comunismului mi-a venit în minte când mi-am dat seama că în acest an, 2014, fosta zi naţională, 23 August, inventată de comunişti, la Suceava s-a sărbătorit nu prin defilarea „oamenilor muncii”, ci printr-un concert rock. Şi nu unul oarecare, ci al unuia din grupurile emblematice ale genului, legenda numită Nazareth.

A fost încununarea supremă a efortului tuturor celor care au „născut” acest festival, l-au crescut frumos şi l-au adus, în doar patru ani, până la maturitatea deplină. Înainte de orice, trebuie salutate cu mult respect instituţiile direct „vinovate” de existenţa acestuia: Consiliul Judeţean (condus de Gheorghe Flutur la data naşterii festivalului) ca principal finanţator, al cărui actual preşedinte, Cătălin Nechifor, a fost alături de mine pe scenă, devenind co-prezentator chiar la intrarea pe scenă a trupei Nazareth, Muzeul Bucovinei şi Centrul Cultural Bucovina, organizatorii evenimentului, adică domnii Emil Ursu şi Ion Drăguşanul, fiindcă, nu-i aşa?, omul sfinţeşte locul. În acest caz, şi… rock-ul! Fiindcă Bucovina Rock Castle înseamnă multe sute de ore de muncă, de nesomn, de discuţii, negocieri, strategii, pentru domnii Ursu şi Drăguşanu. Finalizate, toate, triumfal, cum au putut constata cei peste 10.000 de spectatori cărora li s-au oferit, pentru halucinantul preţ de … 2 lei / seara de festival (pentru „juniori”, că adulţii au plătit… fix câte 7!!!), câte 6-7 ore de muzică rock de cea mai bună calitate trei nopţi la rând.

Iar ca lista să fie completă, nu se poate să nu vorbim şi despre cei doi muzicieni care conduc, mai din umbră, mai de pe scenă, ostilităţile: Andi Drăguşanul, director artistic, şi Mihnea Blidaru, preşedinte al festivalului.

Hai să trecem la treabă: aşadar, cum s-a mai întâmplat şi în 2012, prima seară a festivalului a început… cu o ploaie! Mai scurtă şi mai puţin violentă decât atunci, totuşi deranjantă şi stârnind nelinişte: va speria publicul sau nu? Nu. A stat la timp, astfel că BRC 2014 a început la ora 19 (cine se pune pentru o oră întârziere!?) şi a înregistrat chiar recordul de public pentru prima seară a tuturor ediţiilor: peste 2.500 de spectatori. Iar asta într-o seară de joi!

Deschiderea a aparținut clujenilor numiţi Diamonds Are Forever, grup relativ nou, cu doar trei ani de existenţă. A intrat apoi Jinjer din Ucraina, grupul cu fenomenala vocalistă Tatiana Schmailyuk, o prezenţă fabuloasă, cunoscută sucevenilor încă de anul trecut. Te uiţi la ea, o îndrăgeşti din prima clipă şi apoi te întrebi, iar şi iar, cum poate piticania să urle în halul ăla… pentru ca apoi aceeaşi voce să devină absolut cristalină!?

Nu vă încarc şi cu poveştile cutremurătoare pe care Tatiana mi le-a depănat în dosul scenei. Vă spun doar că ei locuiau în zona Doneţk, iar între timp s-au mutat la Lvov. La mijlocul serii i-a venit rândul lui Toy Machines, adică ai noştri (suceveni) ca brazii: Eddy Ciornea, Andi Parascan, Alexandru Teişanu, başca Andi Drăguşanul,al nostru ca… pinul! … Că-i niţel mai scund. Mai buni de la an la an (iar compoziţiile lui Andi au un ceva al lor cu totul special), Toy Machines pregătesc în sfârşit şi albumul mult aşteptat de fani: Digital Waves. Penultimii au urcat Coma, care contabilizează deja 15 ani de scenă (iar asta se vede / aude) şi iată-ne ajunşi la capul de afiş: Dog Eat Dog, veniţi „tumnai” din New Jersey. Or fi oare americanii ăia pe care-i aşteptăm de vreo 70 de ani!? Nu, că n-au venit cu pomană! Nici de pomană, pentru că au fost primiţi cu entuziasmul cu care se cuvenea, ca răspuns la sound-ul lor electrizant şi de mare calitate. A fost o veritabilă demonstraţie de profesionalism, plus un experiment incredibil: au „cules” de pe drum, de la Praga adică, o cehoaică. Ei, şi? Staţi niţel: pe numele ei Daniela Marusakova, a suflat, la debutul ei alături de „Dogs”, de parcă toată viaţa cântaseră împreună. Absolut impresionant.

A doua seară a fost cea dedicată în exclusivitate muzicii româneşti. Iar seara nu putea începe altfel decât tot cu suceveni, desigur Odyssey, cu Cristi Rangu în frunte, adică omul care când nu e pe scenă face, de la pupitrul de sunet, ca festivalul să sune impecabil. Şi tot aşa a sunat şi întregul concert Odyssey. În continuare, cei circa 5.000 de spectatori s-au bucurat de un spectacol formidabil, pe scenă urcând vârfurile alternative ale rock-ului românesc: Robin & The Backstabbers, Luna Amară, Viţa de Vie şi Implant Pentru Refuz, fiecare din ele având fanii ei, dar toate beneficiind de entuziasmul unui public fericit de a avea în faţa ochilor (şi urechilor!) atâţia muzicieni de clasă. Inutil să amintesc că vedetele cele mai aplaudate au fost Mihnea Blidaru şi Adrian Despot, impecabili ca întotdeauna.

Ultima dintre nopţile memorabile ale BRC 2014 a debutat cu „juniorii” suceveni Mechanix care, până să devină ei înşişi celebri, vor avea şansa de a trece în CV faptul că au cântat pe aceeaşi scenă cu Nazareth! Pe „Tons of Powder” i-a prezentat Mihnea Blidaru (când am să mor eu, are cine să continue ca prezentator al festivalului!, că mi s-a spus că a fost OK), că eu primisem misiunea să-i aduc de la Conacul Domnesc pe doi dintre Nazareth: întemeietorul / legenda Pete Agnew şi nou sositul vocalist Linton Osborne. Despre ce am discutat cu ei, poate cu altă ocazie.

Pe scenă, Nazareth a făcut exact ceea ce se aştepta toată lumea: a dat o lecţie de profesionalism, de calitate, de „meserie”. Pete Agnew, la 67 de ani, face pe bass ca „visul rău”, iar backing vocal-ul său e la fel de melodios ca acum… 46 de ani, când înfiinţa Nazareth-ul! Linton Osborne, vocalistul cel nou, cu o „vechime” de nici măcar un an în grup, e „ca de-acolo”, adică sună perfect, astfel că piesele clasice ale grupului, precum „Razamanaz”, „Hair of the Dog”, „This Flight Tonight” sunt exact cum le ştim dintotdeauna. Poate nu şi „Love Hurts”, dar explicaţia e simplă, şi mi-au confirmat-o chiar ei că e aşa cum credeam eu: nici nu le place şi continuă să se mire cum de a devenit chiar asta cea mai vândută piesă a lor. Nazareth e grup de rock’n’roll, nu de balade. Jimmy Murrison (chitară) şi Lee Agnew (tobe) completează fericit un grup care nu doar a scris istorie, dar încă mai are de cântat, că doar abia ce a scos, în iunie, cel de-al 23-lea album „Rock’n’Roll Telephone”. Concluzie: sunt fericit şi onorat că am avut şansa de a-i prezenta… şi cred că e măcar mulţumit şi co-prezentatorul Cătălin Nechifor! Ce zici, Cătăline, te bagi şi la anul, la Uriah Heep, dacă vine?

The Amsterdams au făcut, ca întotdeauna, show total, finalul prinzându-i cu vreo 20 de spectatori pe scenă, alături de ei, invitaţi să contribuie la nebunia generală.

Iar sfârşitul acestei ediţii, devenită istorică din motive lesne de înţeles, a aparţinut moldovenilor numiţi Alternosfera, a căror popularitate în România, şi mai ales la Suceava, este aproape incredibilă.

O închidere entuziasmantă care dă de înţeles că în 2015 vom avea parte de un festival încă mai reuşit (presupunând că aşa ceva se poate!). Se duc deja tratative cu Uriah Heep, Smokie, Toy Dolls. Zău! / Doru Popovici (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 196 din 25 august 2014).

Pete Agnew, Nazareth: „Tinerii descoperă din când în când că există (şi) muzică”. Concertele rock din şanţul de apărare a Cetăţii de Scaun a Sucevei, din cadrul Festivalului Bucovina Rock Castle, au adus public mult peste cei 8.000 de spectatori la care se așteptau organizatorii – Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul de Istorie Bucovina. Doar spectatori plătitori au fost 8.150, dar potrivit directorului muzeului, Emil Ursu, cel puţin încă 30 % au găsit metode de a ajunge în perimetrul rezervat spectacolelor fără să mai treacă pe la casa de bilete.

Vedeta incontestabilă a festivalului a fost categoric trupa scoţiană Nazareth, care a cântat sâmbătă seara mai bine de o oră. Veteranul trupei, basistul Pete Agnew, singurul, de altfel, care a mai rămas din formaţia iniţială din 1968, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că deşi au mai cântat în castele în Europa, într-un şanţ de apărare al unei cetăţi au avut spectacol pentru prima dată. „A fost total neobişnuit, dar a fost OK”, a spus Agnew. Vocalistul Linton Osborne l-a completat râzând că „data viitoare vom veni cu calul”.

În ciuda faptului că Nazareth este pe scenă de 46 de ani şi că din formaţia care a pornit la drum a mai rămas doar Pete Agnew, la concertele în aer liber sunt, în continuare, peste 10.000 de spectatori. Cei mai mulţi fani sunt în Canada, potrivit lui Agnew, apoi în Brazilia. El a spus că în Europa, Rusia, Ucraina şi Germania sunt pe primele locuri, ca număr de spectatori la concerte.

Publicul concertelor Nazareth este format atât din seniori ai generaţiei lui Pete Agnew, dar şi din foarte mulţi tineri, care ştiu pe de rost hit-urilor anilor ’70. Explicaţia pe care ne-a dat-o veteranul trupei Nazareth pentru acest fenomen este aceea că „tinerii descoperă din când în când că există (şi) muzică”. „Hard rock este altceva decât muzica pop, care înseamnă dans, în primul rând. Când ne văd pe noi sau Rolling Stones tinerii descoperă că muzica se cântă la instrumente, că se produce pe scenă. Este altceva”, a spus el.

„Lada de zestre” şi „Suceava sacră”, darurile gazdelor pentru Nazareth. La finalul conferinţei de presă de ieri, Pete Agnew a primit din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, tradiţionala „ladă de zestre”, cu suveniruri bucovinene pentru oaspeţii Sucevei. Tuturor membrilor trupei, Nechifor le-a oferit câte un album „Suceava sacră” şi  le-a mulţumit pentru spectacolul oferit sucevenilor. „Este un vis împlinit pentru Suceava, ca una dintre cele mai celebre trupe de rock din lume să cânte la Cetatea de Scaun”, a declarat Nechifor. Atât el, cât şi directorul muzeului, Emil Ursu, au apreciat diversitatea publicului, de la oameni foarte tineri până la spectatori apropiaţi ca vârstă de Pete Agnew.

Componenţa iniţială a formaţiei Nazareth a fost Pete Agnew, Dan McCafferty – retras în 2013, Darrell Sweet – a murit în 1999, şi Manny Charlton – până în 1990. Au mai cântat în trupă Zal Cleminson (1978-1980), Billy Rankin (1980-1983, 1990-1994), John Locke (1980-1982) şi Ronnie Leahy (1994-2002). În august, anul trecut, formaţia a anunţat retragerea lui McCafferty pe motiv de boală. La începutul acestui an, în 22 februarie, vocalistul scoțian Linton Osborne a fost ales ca înlocuitor al lui McCafferty, cu binecuvântarea fostului vocalist. Membrii actuali sunt basistul Pete Agnew, care în 46 de ani nu a părăsit niciodată trupa, chitaristul Jimmy Murrison, care cântă cu Nazareth din 1994, Lee Agnew, fiul lui Pete Agnew, care a început să cânte la tobe în trupa tatălui său din 1999, după moartea lui Darrell Sweet, şi Linton Osborne / Dana Humoreanu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 196 din 25 august 2014).

2014, Jupînu’: Emoţii la debutul BRC. Să tot fi fost ora 11.00, când au început avertizările meteo: torenţiale prin Vest, ba şi niscai grindină, furtuni „cu aspect de…” (ştiţi şi dv. formulele alea cretine din buletinele meteo), iar noi, care mai aveam încă amintiri de la ediţia a II-a, începută pe ploaie şi cu o primă seară înecată în noroi, ne cam temeam. S-au învârtit norii, a tunat vârtos pa la orele 14.00 – 15.00, de plouat însă… Au căzut niscai stropi, chiar în jurul orei programate pentru deschidere, ba şi mai târziu niţel, dar atât. A fost alarma falsă, astfel că la ora 19.00 se cânta deja, fapt fără precedent în istoria de patru ani a Festivalului. Lume? Soro, lume, nu glumă: peste 2.000 de suflete, între 10 şi 60 de ani (ăsta eram eu!; chiar că m-ar interesa să ştiu dacă a fost acolo vreunul mai bătrân ca mine), care mai treji, care treji doar la început, care mangă încă de acasă. Iar când, pe la ultimele două grupuri, s-a lăsat gerul (cred ca erau vreo 13 – 14 grade, dar vântul „subţire” făcea să le simţi cam pe la 7 – 8!), atunci chiar că i-am invidiat pe Dog Eat Dog care veniseră echipaţi de la hotel cu ceva Jim Beam. Primii urcaţi pe scena au fost Diamonds Are Forever, grup relativ nou, cu numai vreo trei ani vechime. De la ei am aflat că au scoase două discuri, un DVD live, ba au şi un documentar, pentru cei care apreciază „metalul”. După ei a urmat Jinjer, grupul ucrainean care ne încântase anul trecut, mai ales datorită excepţionalei vocaliste Tatiana Schmailyuk. Anul ăsta au fost parcă mai buni, dar sigur mai trişti. Din Doneţk s-au refugiat la Lvov, le-au murit prieteni, casa părinţilor toboşarului a fost serios deteriorată de o rachetă. Am stat mult de vorbă cu Tatiana, iar ce mi-a povestit realmente m-a îngrozit. Toy Machines, suceveni şi deci cu nenumăraţi fani în faţa lor, au fost mai buni ca oricând, Andi Drăguşanul devenind pe an ce trece un muzician tot mai complex, iar ceilalţi membri nu mai puţin. Au fost incomparabil mai buni decât Coma, cei care i-au urmat pe scenă. În sfârşit, vedetele serii, Dog Eat Dog. Americanii, patru la număr, s-au făcut … cinci la Suceava, completarea însemnând o… cehoaică, Daniela Marusakova, culeasă pe drum, la Praga. O saxofonistă care parcă „era de acolo”. Despre serile următoare, în numerele următoare / Doru Popovici (Jupînu’, 27 august 2014).

2014, Jupînu’: La mijloc de BRC. Zău că nu ştiu cum de am reuşit să abreviez, în titlul de săptămână trecută, „RBC” pentru Bucovina Rock Castle. Cu scuze, să trecem la cronica serii a doua din cele trei ale Festivalului, cea dedicată în totalitate muzicii româneşti, o premieră în istoricul ultimelor trei ediţii. Încă din start ne gândeam, cei din spatele/laterala scenei, că va fi un record de audienţă, dar ceea ce s-a petrecut în realitate a fost realmente copleşitor: peste 4.000 de bilete vândute şi peste 5.000 de oameni… dacă nu chiar 6.000. De unde diferenţa? Simplu: în afară de invitaţiile pentru sponsori, oficialităţi, parteneri etc., românul născut poet a mai inventat o metodă de fraudare, adică vreunul din cei intraţi colecta câte 10 – 15 bilete, ieşea din incintă, le distribuia prietenilor aflaţi în parcare, apoi intrau cu toţii arătând celor de la intrare biletele perfect valabile. Parcă pentru cei 2 lei cât costa intrarea e cam mare şi perfect nejustificat efortul! Nu-i vorba de sumă, ci de gestul în sine, cu atât mai de neînţeles cu cât la chestia asta se dedau adolescenţii pe care, iată, n-am reuşit să-i educăm în toate sensurile. E o mare dezamăgire pentru mine, de altfel singura legată de aceasta ediţie absolut memorabilă a Festivalului. Trecând la evenimentele serii de 22 august trebuie remarcată popularitatea de care se bucură de multă vreme grupul care a deschis spectacolul, Odyssey, cu Cristi Rangu şi ceilalţi în formă maximă. Au fost urmaţi de Robin & The Backstabbers, Lună Amară, Viţa de Vie, fiecare având propriile-i mii de fani, acelaşi lucru putând fi spus şi despre ultimii urcaţi pe scenă, Implant Pentru Refuz. Cu siguranţă că a fost seara cea mai agitată, tot ceea ce cereau artiştii primind un feedback instantaneu: pogo, aşezat în genunchi, fluturat de braţe, cântat refrene, aprins brichete şi chiar artificii, bălăngănit din cap, toate au contribuit la crearea unei atmosfere extraordinare. A fost şi seara în care spionii noştri strecuraţi în public ne-au transmis că printre spectatori se aflau şi prefectul Florin Sinescu şi preşedintele CJ, Cătălin Nechifor, în timp ce vicepreşedintele Ilie Niţă a venit chiar în „backstage”. Poate n-o să credeţi, dar am aflat că e fan Jimi Hendrix! Iar toţi trei, cu care am discutat ulterior, s-au declarat susţinători trup şi suflet ai Festivalului, ceea ce nu poate decât să ne încânte şi să ne dea speranţe de a urmări nume încă mai mari pe scena ediţiilor următoare / Doru Popovici (Jupînu’, 3 septembrie 2014).

2014, Jupînu’: La o şuetă lungă cu Nazareth. De luni bune visam la momentul când voi avea bucuria de a-i prezenta publicului pe cei patru Nazareth. Să ne lămurim: a fi alături, pe aceeaşi scenă, cu un nume mare din istoria rock-ului e un moment deosebit pentru orice prezentator. Iar Nazareth exact asta sunt, un nume mare. Nu sunt un fan al lor, nu sar calul, adică nu-i aşez printre coloşi precum Led Zeppelin, Rolling Stones ori Jethro Tull, totuşi au lăsat o moştenire consistentă, constând în nişte riff-uri pe deplin remarcabile, cum sunt cele din „This Flight Tonight”, „Razamanaz” ori „Hair of the Dog”, pe care orice cunoscător le recunoaşte de la primele măsuri, iar asta îi aşează printre „clasici”, fără îndoială. De aceea, trepidam la ideea că voi putea eventual sta de vorbă cu ei, deşi programul lor era foarte înghesuit. În cele din urmă am aflat că grupul urma să facă sound check-ul pe la ora 15.00, aşa că m-am înfiinţat la locul faptei. Ghinion! Nici n-am ajuns bine că am şi aflat că au plecat mult mai târziu decât îşi planificaseră din Bucureşti, aşa că probele urmau să fie făcute chiar înaintea urcării pe scenă, seara. Aşa că îmi cam luasem adio de la o discuţie în particular cu scoţienii, rămânându-mi doar participarea la conferinţa de presă de a doua zi. Numai că Dumnezeul rockerilor veghea, astfel că trimisul Său la eveniment, Emil Ursu, în timp ce mă pregăteam să prezint al doilea recital al serii, îmi zice: „N-ai putea să mergi la Conacul Domnesc ca să-i aduci pe doi din Nazareth, cel mai bătrân şi încă unul?”. Nu, nu glumea. Şi nici eu, atunci când i-am pus în braţe foile de prezentare pentru „Tons of Powder” (pe care evident că nici nu i-am văzut/ascultat) preşedintelui Festivalului, Mihnea Blidaru, şi i-am dat şi eu, prima oară în patru ani, un ordin: „Mihnea, prezintă-i tu!”. Am aflat ulterior ca s-a descurcat binişor, că n-a avut trac, că nu s-a speriat de public. Dacă insistă, poate îl las şi anul viitor să mai prezinte ceva! Am ajuns la Conacul Domnesc uşor emoţionat, marcat de ceea ce avea să urmeze. Numai că viaţa avea să mai bată încă o dată filmul, la scor. Cum? Aflaţi în numărul următor / Doru Popovici (Jupînu’, 10 septembrie 2014).

La sosire, la Conacul Domnesc, ne întâmpină doi domni, unul fiind managerul de turneu al grupului pentru România. Mă întreabă dacă îi cunosc pe membrii grupului, îi spun că pe măcar unul, Pete Agnew, îl recunosc oricum şi oricând, zice că e suficient, după care se suie în maşină în locul meu, îl ia şi pe celălalt şi pleacă spre Cetate, zicându-mi să-i aştept pe cei doi acolo. După trei ţigări, mă duc la recepţioner şi-l rog să-i caute pe cei doi la telefon. „Nu mai e nimeni, au plecat toţi cu microbuzul, de vreo juma’ de oră”, zice omul. Îi explic ce ştiu eu. O ţine pe a lui, dar sună pe rând în toate camerele. Nu răspunde nimeni. „Au plecat”, mai spune încă o dată. „Ba nu”, zic eu, „că de asta sunt eu aici”. Amabil şi hotărât să mă ajute, pleacă prin complex în căutarea lor, zicând că poate s-au lipit la vreuna din nunţile care aveau loc acolo, eventual la o cafea ori o bere. Revine după vreo 10 minute şi o ia de la capăt: „Au plecat!”. Sun la Cetate, dar Emil Ursu nu mă aude din cauza hărmălaiei. După câteva minute, sună el. Îi spun toată povestea. Îmi zice că l-a zărit pe managerul tocmai sosit acolo cu maşina care mă dusese pe mine. Îmi transmite apoi că omul a spus că e aşa cum a zis el şi că doi din Nazareth urmează să vină cu mine, cu maşina pe care o retrimisese după noi. Mă duc din nou la recepţioner, o luăm de la capăt cu căutările telefonice şi, în timp ce lua din nou camerele la rând, pe scări coboară un tip înăltuţ, despre care îmi zice că presupune că e chiar unul din grup. Îl privesc, iese pe uşă, se opreşte şi îşi aprinde o ţigară. Scanez repede în memorie tot ce ştiam despre membrii grupului din toate epocile. Ăsta nu-mi iese la socoteală. Îmi zic că dacă e din Nazareth, atunci nu poate fi decât noul vocalist, Linton Osborne. Atac fără ezitare: „Hi, you’re Nazareth, aren’t you?”. „Yes, one of them”. „Then you must be Linton, am I right?”. E de-a dreptul fericit că îl cunoaşte/recunoaşte cineva. Ne împrietenim instantaneu, şi dă-i cu vorba preţ de vreo oră. Despre ce ? Vă las să ghiciţi până săptămâna viitoare / Doru Popovici (Jupînu’, 10 septembrie 2014).

Primele vorbe sunt cele obişnuite, de protocol, în sensul că mă simt obligat să îi dezamorsez orice fel de emoţii/spaime/trac, drept pentru care îi spun că vor fi primiţi ca nişte eroi, Nazareth fiind primul grup „cu nume” dintre toate câte s-au perindat pe scena Festivalului în toate cele patru ediţii. Fireşte, următorul punct era, obligatoriu, felul în care a fost primit în grup, el neavând nici un an de când a fost cooptat. Mă furnica, aşa că folosesc aceeaşi formulare cu care îl atacasem pe Chick Churchill de la Ten Years After cu aproape doi ani în urmă, în legătură cu noul lor chitarist, Jo Gooch: „Cum a decurs adopţia?”. Linton rămâne şi el mut, ca Chick, şi zice exact la fel: „Ce adopţie!?”. „A ta, desigur, nu eşti tu < bebe> în grup?”. Râde zdravăn, şi-mi povesteşte că se ştia cu ceilalţi de multă vreme, de când era copil şi fan al grupului. Mai târziu, când a mai crescut, au ajuns să frecventeze acelaşi pub, unde au stat la aceeaşi masă de sute de ori. Mai zice că ceilalţi, inclusiv fostul vocalist care a participat la selecţie, au rămas uimiţi să-l vadă la concurs chiar pe el, vecinul de masă! Apoi, m-am simţit obligat să aflu care crede el că e piesa-emblemă a grupului şi pe care îi place lui cel mai mult să o cânte. Îmi confirmă exact ceea ce credeam şi eu, anume că Nazareth este grup de rock’n’roll, deci „Hair of the Dog” e prima aleasă, apoi „Razamanaz”. Cît despre „Love Hurts”, aia care numai la noi se identifică cu Nazareth, nici pomeneală. Îi explic că nu-i nici o surpriză pentru mine, şi că mai sunt şi alţii în situaţia asta: Status Quo, care la noi sunt cunoscuţi doar cu „In the Army”, o lălăială pe care ei nu dau nici 2 pence. Zice Linton Osborne: „Aşa e şi cu Love Hurts, nici nu-mi vine s-o cânt. Dar, dacă lumea o cere…”. Şi, desigur, lumea a cerut-o, că doar nu era să rămână cu braţele nebălăngănite şi cu brichetele în buzunare. Fiţi sociabili! / Doru Popovici (Jupînu’, 27 septembrie 2014).

Am discutat cu Linton Osborne aproape o oră despre toate cele, de la fotbal şi politică până la băutură şi rock. În tot acest timp, mă întrebam totuşi când o să apară şi Pete Agnew şi mai ales dacă o să-l recunosc. În cele din urmă, nu mai rezist, şi-l întreb: Unde-i Pete şi cînd apare? Îmi spune că trebuie să meargă el să-l anunţe şi să-l aducă la 20.30 fix. Îmi explică şi de ce: se ia cu cititul şi scrisul pe tabletă şi uită de ceas! Iar când spune o oră, atunci aia e. Punctualitate britanică fără frontiere. Ca atare, pe la 20.25, Linton se scuză şi pleacă să aducă legenda. Când îl văd, rămân realmente şocat: pare mai bătrân cu vreo 50 de ani peste cei 67 din acte! Se mişcă atât de greu, încât parcă mă tem să nu se desfacă. Altfel, extrem de grijuliu şi elevat în exprimare. Pare mai degrabă un distins profesor universitar decât un rock’n’roller în prag de pensionare. E drept şi că atunci când vorbeşte cu Linton înţeleg mai puţin decât mi-aş dori… iar pe alocuri nimic, atunci când o dau pe scoţienismele lor! Mă lămuresc în chestiunea „Love Hurts” şi cu Pete: nici el nu dă doi bani pe ea, dar îmi explică, pe înţelesul meu, că oricum e cel mai vândut single al lor, aşa că trebuie privit ca atare, chiar dacă ei nu sunt tocmai fericiţi de chestia asta. Zice că altele sunt piesele reprezentative ale grupului, chestiune asupra căreia eram în consens toţi trei. Inevitabil, vine şi întrebarea: „Pete, ca fondator şi ca om care n-a părăsit grupul niciodată, unde plasezi Nazareth, în ce gen?”. Vine, fără ezitare, exact ceea ce aşteptam de la el: „Rock’n’Roll, indiscutabil. Însă, în ultimii ani, am adaptat puţin sound-ul la ceea ce se cere pe piaţa muzicală, în sensul că l-am făcut un pic mai hard”. Ei, dacă am rezolvat-o şi pe asta, nu-mi mai rămâne decât să-i întreb dacă au mai cântat vreodată într-un spaţiu ca şanţul Cetăţii. Nu tocmai, dar prin castele zic amândoi că au mai cântat: în Austria, Italia, Germania şi, desigur, acasă, în Scoţia. Şi iată-ne ajunşi. Mai zice Pete: „Trebuie să trecem printre spectatori!? Ne ajută Poliţia?”. Îl liniştesc spunându-i că aici lumea e paşnică şi că oricât i-ar iubi, respectul primează, aşa că pot merge liniştiţi printre fani. Se va convinge că e aşa, jandarmii care ne-au condus până la scenă neavând practic nimic de lucru / Doru Popovici (Jupînu’, 1 octombrie 2014).

Album „Monitorul de Suceava“: