Istoricul „Bucovina Rock Castle” – 2015

2015: Festivalul Internaţional „Bucovina Rock Castle”. Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional „Bucovina Rock Castle”, care se va desfăşura la Cetatea de Scaun a Sucevei în intervalul 20-22 august a.c., va aduce pe scenă trupe rock din Bosnia, Olanda, Polonia, Republica Moldova şi România.

Chiar dacă, aşa cum spune Ion Drăguşanul, iniţiatorul şi coordonatorul festivalului organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei, Centrul Cultural Bucovina şi Primăria municipiului Suceava, anul acesta există „dificultăţi de finanţare”, s-au făcut eforturi pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestei manifestări, care va atrage un public numeros la Suceava.

Trupele care vor urca pe scena modulară (acţionată electric, cu dotări spectaculoase – lasere şi „zăpadă”) vor fi Vader, God, Relative, Breathelast, Era Decay (joi, 20 august), Dubioza Kolektiv, Zdob şi Zdub, Basska, Travka, Toy Machines (vineri, 21 august), Alternosfera, Jan Akkerman, Luna Amară, Grimus, Pinholes (sâmbătă, 22 august).

Pentru trupe se vor monta un cort gonflabil (10 x 10 m) şi două corturi clasice, iar pentru publicul care vine cu corturi proprii s-a amenajat un teren de campare, într-o zonă amenajată prevăzută cu toalete ecologice şi sursă de apă.

Va exista şi un stand de la care se vor putea cumpăra tricouri cu imprimeul „Bucovina Rock Castle” (concepute şi la ediţia din acest an de Lucian Francisc Csibi, de la trupa Relative), precum şi tricouri cu emblemele trupelor participante.

Accesul în şanţul de apărare al Cetăţii Sucevei unde vor avea loc spectacolele se va face numai pe baza biletelor de intrare (5 lei/seară pentru elevi şi studenţi şi 15 lei/seară pentru adulţi), bilete care vor putea fi procurate începând de luni, 10 august, de la secretariatul Centrului Cultural Bucovina şi de la casa de bilete a Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava (luni – joi, între orele 9.00 – 16.00, vineri între orele 9.00 – 14.00). Prezentatorul festivalului va fi Doru Octavian Popovici / Tiberiu Cosovan (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 180 din 6 august 2015).

După Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”, care a adus, cu o săptămână în urmă, la Cetatea de Scaun a Sucevei peste 13.000 de vizitatori, o nouă manifestare de anvergură va concentra publicul în jurul aceluiaşi obiectiv. Este vorba de cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional „Bucovina Rock Castle”, care se desfăşoară în intervalul 20-22 august, festival care reuneşte la Suceava trupe rock din Bosnia, Olanda, Polonia, Republica Moldova şi România.

Rockerii/trupele care vor urca începând de joi seara pe scena modulară (acţionată electric, cu dotări spectaculoase – lasere şi „zăpadă”) sunt Vader, God, Relative, Breathelast, Era Decay, Dubioza Kolektiv, Zdob şi Zdub, Luna Amară, Basska, Toy Machines, Alternosfera, Jan Akkerman, Grimus, Travka şi Pinholes.

Organizatorii festivalului (Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei, Centrul Cultural Bucovina şi Primăria municipiului Suceava) au asigurat pentru trupele participante un cort gonflabil (10 x 10 m) şi două corturi clasice, iar pentru publicul de muzică rock care vine cu corturi proprii s-a amenajat un teren de campare, într-o zonă prevăzută cu toalete ecologice şi sursă de apă.

Pentru cei care vor să-şi completeze colecţia de tricouri cu imprimeul „Bucovina Rock Castle” (tricouri concepute şi la ediţia din acest an de Lucian Francisc Csibi, de la trupa Relative) sau cu tricouri cu emblemele trupelor participante, există un stand cu vânzare.

Accesul în şanţul de apărare al Cetăţii Sucevei, unde a fost instalată scena pentru spectacol, se face numai pe baza biletelor de intrare (5 lei/seară pentru elevi şi studenţi şi 15 lei/seară pentru adulţi), bilete care au culori diferite pentru fiecare seară şi care pot fi procurate atât de la secretariatul Centrului Cultural Bucovina, cât şi de la casa de bilete a Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava.

Cei care doresc o „asigurare” cu privire la calitatea concertelor ediţiei din acest an au ca garanţie cuvintele lui Peter, de la Vader, care, într-un interviu acordat cu puţin timp în urmă lui Andi Drăguşanul, a spus următoarele: „Promit că nimeni nu va pleca de acolo fără o satisfacţie maximă!” / Tiberiu Cosovan (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 192 din 20 august 2015).

2015: Spaime nefondate, final în delir. Buletinele meteo din zilele premergătoare deschiderii celei de-a V-a ediţii a Festivalului Bucovina Rock Castle erau unul mai înspăimântător decât celălalt, anunţându-se: ploi torenţiale, vijelii, temperaturi de noiembrie. Cu siguranţă însă că există şi un Dumnezeu al rockerilor, aşa că joi s-a uscat ceea ce băltea în şanţul cetăţii încă de miercuri, astfel încât nici măcar praf ca anul trecut n-a mai fost, spre disperarea amatorilor de pogo. Cât despre celelalte ameninţări nici pomeneală, putându-se spune fără îndoială că seara de joi, 20 august 2015, a fost cea mai plăcută din toată istoria festivalului, cu o temperatură chiar plăcută şi fără pic de adiere.

Cu toate acestea, la ora sorocită deschiderii oficiale, 19.00, aproape că nu înţelegeam de ce în incintă erau doar vreo câteva zeci de spectatori. M-a lămurit un „veteran” de vreo 21 de ani, prezent la toate ediţiile, venit după ora 20.00: „Păi cine a crezut că poate începe vreodată chiar la ora anunţată!?”. Iată însă că anul acesta s-a putut, astfel că la ora 19.10, pe scenă chiar a izvorât prezentatorul, anunţând primul grup din program: Era Decay, suceveni de-ai noştri şi de-ai death metalului, care în cei 7-8 ani de carieră au scos deja două EP-uri şi patru albume, pregătindu-l pe al cincilea, care se va intitula „Diagnosis: Algofobia”.

A venit apoi rândul constănţenilor numiţi Breathelast, adepţi ai post hardcore-ului, veniţi la festival după ce tocmai participaseră la unul cam de acelaşi gen (nu şi de acelaşi calibru!) desfăşurat la Anina. Seara a continuat cu clujenii Relative, „abonaţi” la Bucovina Rock Castle (de unde au lipsit numai anul trecut) şi bucurându-se de o popularitate parcă tot mai mare de la an la an. În premieră pe scena Festivalului au apărut apoi nişte ieşeni cu un nume năucitor: God – The Barbarian Horde, al căror straniu şi extraordinar de muzical şi spectaculos folk metal (!?!) combinat cu o prezenţă scenică senzaţională (trei domnişoare superbe, manevrând şi nişte făclii de mare efect printre panouri şi printre capre model Phoenix din anii ’70) a generat un entuziasm egal cu cel produs de capul de afiş al serii: grupul polonez (cu toboşar britanic!, şi zău că se simţea) Vader, veterani ai death metalului pe care-l practică încă din 1983, anul înfiinţării. Profesionişti până în străfundurile lor, cu un sound excepţional, Vader au încheiat spectaculos o seară pe care cele câteva mii de fani ai genului cu siguranţă nu o vor uita / Doru Popovici (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 192 din 20 august 2015).

Legitimaţiile de acces falsificate au provocat indignarea organizatorilor Bucovina Rock Castle. Într-o conferinţă de presă organizată ieri, scriitorul Ion Drăguşanul, iniţiatorul Festivalului Bucovina Rock Castle, a spus că „cel puţin 1.000 de oameni pe seară au intrat cu legitimaţii false”.

Aşa cum a precizat Ion Drăguşanul, „deşi şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a fost plin în fiecare seară”, s-au înregistrat la final „vreo 7.500 de spectatori plătitori, mai puţin cu cca. 5.000 faţă de ediţia de anul trecut”.

În prezenţa managerului Centrului Cultural Bucovina (CCB), Viorel Varvaroi, (care a subliniat faptul că Bucovina Rock Castle a fost, în ceea ce priveşte publicul, cea mai mare acţiune din calendarul evenimentelor organizate de instituţia culturală suceveană) Ion Drăguşanul a spus că s-ar fi înregistrat mai mulţi participanţi, dacă nu s-ar fi „multiplicat legitimaţiile de intrare”, numindu-i pe cei care au intrat prin acest procedeu fraudulos „şutitori de cultură”.

Ca să nu se mai poată repeta acest lucru şi la ediţia următoare, Ion Drăguşanul a spus că la anul „intrarea se va face numai cu bilete” şi nu se vor mai emite legitimaţii (pentru organizatori, invitaţi, presă).

De altfel, cei care au participat la concertele din şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun au menţionat că la intrare li s-au oferit astfel de legitimaţii de acces la preţul de 5 lei, în condiţiile în care biletul de intrare era de 15 lei, respectiv 5 lei pentru copii, elevi şi studenţi. Pe de altă parte, legitimaţiile plasticate s-au dovedit extrem de uşor de falsificat, plus că la intrare nimeni nu verifica şi nici nu avea cum să le stabilească autenticitatea.

Cu toate că festivalul, aşa cum a accentuat el, „a fost vrăjmăşit de la început” (referindu-se la o parte a presei locale care a fost „total ostilă”, dar şi la faptul că Primăria Suceava, care, ca unul dintre organizatorii iniţiali ce trebuiau să contribuie cu suma de 50.000 de lei, a anunţat pe „ultima sută de metri” că nu dispune de această sumă), „şi-a atins ţinta şi a fost un eveniment reuşit”.

„S-a creat un public pentru acest festival” a spus Ion Drăguşanul, care a subliniat faptul că Jan Akkerman l-a felicitat pentru acest lucru („Aţi crescut un public minunat!”).

Atât Viorel Varvaroi, managerul CCB, cât şi Ion Drăguşanul au ţinut să le mulţumească tuturor celor care „au sprijinit acest festival şi care au înţeles rolul unei asemenea manifestări de anvergură”, spunând la final că „începând din momentul de faţă pregătim cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Bucovina Rock Castle” / Tiberiu Cosovan, Sandrinio Neagu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 196 din 26 august 2015).

2015: Bucovina Rock Castle, ediţia a V-a, seara I. Mai întâi ne-au speriat alde Busu şi restul bandei meteo, inclusiv site-urile de specialitate: că torente, că ger, că vânt. Ca atare, iar am pus pe mine snop de haine, ca să am ce da jos acolo, în şanţul Cetăţii! Că a fost mai bine ca la oricare din ediţiile anterioare, fiindcă nici vânt n-a fost deloc şi nici diferenţe de temperatură între zi şi noapte. Aş zice că a fost temperatura ideală, dovadă şi puhoiul de oameni prezenţi, după calculele mele mai mulţi decât în prima seară de la toate ediţiile anterioare… pe adunate! Organizarea mi s-a părut incomparabil mai bună, cu bilete vândute sus, pe platou, şi cu două filtre ulterioare, astfel încât cred că s-a diminuat considerabil şi intrarea frauduloasă, chiar dacă în acest an preţul intrării a fost niţeluş mai mare. Deschiderea a aparţinut sucevenilor numiţi Era Decay, într-o componenţă diferită puţin faţă de cea de pe site-ul lor. Iat-o: Şerban Şandru, Alexandru Tipa, Şerban Nistor, Vladimir Frij şi Alexandru Hărătău. Buni, aplaudaţi, cu viitor. Au urmat Breathelast, constănţeni de … Bucureşti, grup cu o vechime de cinci ani, şi ei cumva la început de drum, dar deja cu prezenţe la festivaluri precum B’est Fest, Peninsula, Rockstadt. Relative, din Cluj, prezenţă permanentă la Festival, au fost ei înşişi, adică profesionişti fără fisură, chiar unul din ei, nu-l numesc dar îl admir necondiţionat (şi) pentru asta, a cântat deşi venea după o foarte recentă şi grea operaţie de hernie! Penultimii au fost nişte ieşeni care-şi spun God – The Barbarian Horde şi care cântă, cum mi-a dat în scris vocalistul (excepţional) „Castor” Lăpuşneanu, „despre strămoşii noştri DACI, mitologie, spiritualitate, tradiţii, istoria poporului nostru”. Trebuie să spun că folk-metal-ul lor a fost de excepţie şi primit aşa cum se cuvine, inclusiv cu bis-uri. În sfârşit, Vader, trei polonezi şi un britanic, au pus un capac de reală virtuozitate death metal unei seri dedicate exclusiv laturii hard a rock-ului, stârnind entuziasm fără frontiere celor câteva mii de fani ai genului. Despre ce a urmat, în numerele viitoare ale Jupânului / Doru Popovici (Jupînu’, 26 august 2015).

Ziua a II-a: Suflătorii la putere. Dacă prima zi a fost una „tematică”, dedicată rock-ului extrem, toate cele cinci grupuri prezente pe scenă fiind de orientare grunge, death metal, hardcore şi altele asemenea, şi ziua a doua a avut un element comun, fără ca organizatorii să fi ţintit neapărat în direcţia asta: patru din cele cinci grupuri au avut în componenţă suflători, în trei cazuri fiind vorba de trompetişti (la Luna Amară, Basska şi Zdob & Zdub), iar la Dubioza Kolektiv de saxofonist. Singurii unde oficial nu există aşa ceva, sucevenii Toy Machines, s-au învrednicit de l-au „rechiziţionat” pentru finalul recitalului pe Mihnea Blidaru, realmente un virtuoz al trompetei. Iar fanii, inclusiv pogo people, stârniţi de un Andi Drăguşanul în formă maximă, au dat în clocot cu acest prilej. Au venit apoi Basska, grup familiarizat cu zona, întrucât a cântat cu vreo lună în urmă şi pe malul Prutului, la Festivalul de la … Darabani! Unde au avut un succes comparabil cu cel de la noi, cântând acelaşi gen de „music with soul”, cum scrie pe site-ul lor. După ce s-a odihnit (chiar credeţi!?) preţ de o Basska, Mihnea Blidaru a revenit pe scenă, de data asta ca leader al propriului grup, Luna Amară, abonat al Festivalului încă de la începuturile sale, îndrăgit, aplaudat şi bisat parcă mai mult de la un an la altul. Deşi penultimii, Zdob şi Zdub, cred că au fost vedetele supreme ale serii, judecând după reacţia publicului. Ba m-au cucerit şi pe mine, întrucât ceea ce mai demult era doar o hărmălaie, acum a devenit cu adevărat rock. În final, bosniacii pe care-i iubim încă de acum doi ani, Dubioza Kolektiv, au incendiat şanţul cetăţii, parcă şi mai profesionişti acum decât în 2013, lucru pe care l-au putut constata şi spectatorii de la Glastonbury, festivalul-mamut britanic din iulie, unde după ce i-au admirat pe scena 2, organizatorii i-au pus să cânte şi pe scena 1, la distanţă de vreo trei ore. Iar asta vorbeşte de la sine despre calitatea show-ului lor / Doru Popovici (Jupînu’, 2 septembrie 2015).

Ziua a III-a. Zeul chitarei, Ian Akkerman. Am să încep cu o poveste: imediat ce am prins albumul lui Focus, „Hocus Pocus”, m-am hotărât să fac din piesa-titlu a albumului semnalul de start al programelor mele ca disc-jockey, mai întâi la Clubul Z pe care îl creasem la Câmpina, apoi în toată perioada cât am fost profesionist. Cei trecuţi de vârsta… aia îşi amintesc, desigur, de perioada de la „Arcaşul”, când la ora 19 fix porneam programul cu Focus. Zi de zi, din 1978 până în 1981. Pe atunci, când procurarea unui disc însemna măcar o aventură, dacă nu chiar un sacrificiu, nu mi-aş fi închipuit niciodată că va veni o zi în care voi putea sta de vorbă, face to face, cu chitaristul pe care îl divinizam. Iar ca bonus suprem, să ajung să îl şi prezint pe scenă câteva ore mai târziu! Sunt momente în viaţă când poţi spune fără ezitare că nu ai trăit degeaba. Iar întâlnirea mea cu Ian Akkerman a fost unul din acestea. A fost la fel de important pentru mine ca ora pe care am petrecut-o la Iaşi vorbind cu legendele Woodstock-ului, Ten Years After. S-ar cuveni să le mai mulţumesc încă o dată celor care mi-au oferit acest moment pe care cu siguranţă îl voi duce cu mine şi Dincolo: domnii Drăguşanul (Ion şi Andi), Ursu şi Blidaru, cărora le transmit recunoştinţa mea deplină şi eternă. Revin: Ian a venit la proba de sunet pe la ora 14.00. A coborât din microbuz împreună cu colegii din grup, trei la număr, iar după un minut deja eram prieteni. Mai întâi, desigur, Luci Bucătaru i-a dat la autografiat vreo trei vinyl-uri. Apoi s-au fotografiat. Asta am făcut şi eu, şi fiu-meu, Tudor, ba şi nepotul Adi, venit la 12 ani de la Bucureşti special pentru Festival. Am vorbit preţ de câteva minute bune, mi-a semnat în cartea lui Costin Grigoraş „Faţa văzută şi nevăzută a muzicii”, în capitolul dedicat lui, apoi… a plecat să viziteze Cetatea! Nu a vrut să-i deranjeze pe Alternosfera, care îşi făceau şi ei soundcheck-ul. Ideea e că Muzicienii sunt altceva decât bagabonţii care se prefac că, pardon, cântă. Adică sunt oameni normali, ca mine şi ca dv., fără fiţe, gărgăuni şi talente. Ci doar cu talent, în cazul lui Ian, enorm. Dublat de studiu fără încetare şi înmiit de muncă infinită. Simplu, nu? / Doru Popovici (Jupînu’, 9 septembrie 2015).

Fără egal. Ca întotdeauna, în apropierea finalului, poate şi din cauză că în ultima seară vine de obicei capul suprem de afiş al evenimentului, mă încearcă şi emoţia întîlnirii cu acesta, dar şi regretul că Festivalul se încheie. Anul acesta, parcă am traversat mai uşor aceste momente, probabil fiindcă deja mă întâlnisem încă de la prânz cu Jan Akkerman şi, după ce am stat niţeluş de vorbă cu el, ştiam la ce să mă aştept. Surpriza a venit tot de la el, când am aflat că împreună cu ceilalţi trei muzicieni şi cu sunetistul băuse vreo şase litri de palincă. Foarte ciudat, nu arăta nici unul altfel decât mai devreme cu opt ore, adică erau doar niţeluş mai zâmbitori, mai dispuşi la dialog şi la făcut fotografii şi selfie-uri cu absolut oricine vroia! L-am întrebat pe Jan dacă ar vrea să transmit publicului şi altceva decât îmi pregătisem pe foaia de prezentare. Da, mi-a zis. Ce? Atât: „We are absolutely happy to be here!”. Iar asta s-a văzut pe scenă. Până la el urcaseră, în ordine: Pinholes, bunicei şi atât, Grimus, care au revenit la distanţă de doi ani şi au făcut un show absolut remarcabil, fără fisură, şi Basska, în premieră la Festival, dar apţi de a mai fi convocaţi. În sfârşit, Jan Akkerman. Întâmpinat cu entuziasm de public, începe cu clasicul „Sylvia”, ne minte că o dă pe blues şi trage vreo trei reprize de hard senzaţionale, punctate de momente mult mai soft, aproape de jazz, dacă nu chiar dincolo de acesta, şi încheie fulminant, desigur cu „Hocus Pocus”. Publicul reacţionează pe măsură, rechemându-l pe scenă pentru un bis care să tot fi durat mai bine de un sfert de oră. Nu îmi amintesc să mă fi impresionat atât de tare nici Clapton, nici John McLaughlin, Jimmy Page ori Angus Young. Poate doar Johnny Winter. Iar publicul, chiar dacă nu era ţintit pe acest gen de recital, a reacţionat splendid, înţelegând că în faţa sa se află un chitarist fără egal. Alternosfera a închis Festivalul, oferind audienţei exact ceea ce aştepta, piesele fiind cântate de un cor alcătuit din vreo 5.000 de spectatori / Doru Popovici (Jupînu’, 16 septembrie 2015).

Final. Conform cunoscutei Legi a lui Murphy, tot ceea ce ne place ori este ilegal, ori e imoral, ori îngraşă. Bucovina Rock Castle doar ne place, fără a întruni vreuna din celelalte calităţi. De fapt, că tot ce ne place, se termină, fără discuţie, mai repede decât ne-am dori. Pe de altă parte, varianta cu patru seri de Festival, nu trei, s-a dovedit prea lungă, extenuantă. Aşa că mai bine să-ţi pară rău că se termină, decât să înjuri că… nu se mai termină! Ediţia asta, a V-a, a avut o desfăşurare aproape fără cusur, premiera absolută constituind-o încadrarea în orarul planificat, ceea ce pare chiar bizar. Ei bine, în nici măcar una din seri startul nu s-a dat mai târziu de ora 19.12, perfect cuprinsă în „sfertul academic”, grupurile care au cântat în deschiderea fiecărei seri suferind oarecum de lipsa publicului, obişnuit de la ediţiile anterioare cu întârzieri chiar şi de o oră şi ceva. E drept că imediat după începerea primei „cântări” pornea şuvoiul la vale, astfel că la nici un recital de deschidere n-au fost, de pe la jumătatea lui, mai puţin de 2.000 de spectatori. Aici ar trebui adusă în discuţie şi tendinţa permanentă de furtişag a românului: deşi numărul total al spectatorilor a fost vădit mai mare cu mult faţă de oricare altă ediţie, totuşi falsificarea de bilete a continuat, astfel încât din vânzarea cinstită de bilete rezultă că am fost mai puţini în acest an decât la oricare din ultimele două ediţii! Să trecem şi peste asta şi să ne bucurăm că evenimentul a devenit unul cu adevărat important nu doar pe plan naţional, mai ales prin calitatea numelor prezente pe scenă, lucru care nu se petrece chiar la oricare festival. Le mai mulţumesc în final încă o dată celor „vinovaţi”, fără a mai aminti şi funcţiile oficiale: Ion Drăguşanul, Andi Drăguşanul, Emil Ursu, Mihnea Blidaru, Cătălin Nechifor, Lucian Harşovschi. Şi îi salut cu drag pe cei de la Expert Music pentru sunetul impecabil pe care ni l-au oferit. Ne revedem la Cetate, cu toţii, la anul, în jur de 20 august / Doru Popovici (Jupînu’, 23 septembrie 2015).

Album „Monitorul de Suceava“: