Istoricul „Bucovina Rock Castle” – 2017

2017: Abonamente online la Bucovina Rock Castle. Festivalul „Bucovina Rock Castle”, ediţia a VII-a, care se va desfăşura, în intervalul 25-27 august a.c. (în fiecare seară între orele 20.00-02.00), în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun Suceava, scoate la vânzare, în premieră din acest an, abonamente online (costul unui abonament pentru trei nopţi de festival fiind de 30 de lei) care pot fi procurate pe www.iabilet.ro.

La Festivalul „Bucovina Rock Castle”, organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” şi Muzeul Bucovinei, vor evolua următoarele trupe:

25 august: Toy Machines (Suceava), Relative (Cluj-Napoca), Basska (Bucureşti), Planets of Zeus (Grecia), Russkaja (Austria);

26 august: Sky Swallows Challenger (Cluj-Napoca), Fluturi Pe Asfalt (Cluj-Napoca), Travka (Focşani), Luna Amara (Cluj-Napoca), Twelve Foot Ninja (Australia);

27 august: Unflicted (Bucureşti), White Walls (Constanţa), Altar (Cluj-Napoca), Kempes (Bucureşti), Anti-Flag (SUA) / Tiberiu Cosovan (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 173 din 2 august 2017).

Bucovina Rock Castle 2017. Început cu emoţii la Bucovina Rock Castle, ediţia a VII-a, care a avut loc în perioada 25-27 august, în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Sucevei. Mai întâi, cu câteva zile înaintea debutului, festivalul a rămas fără unul dintre grupurile aşteptate, Travka, unul dintre componenţii acestuia având probleme medicale. Varianta „de rezervă” a fost perfectă, înlocuitorii, grupul bucureştean E.M.I.L., făcând un show excepţional, mult apreciat de fanii care i-au îndrăgit încă de anul trecut. A fost apoi, în plin concert al deschizătorilor de pârtie – Toy Machines, o pană de curent, care a întrerupt cântarea când sucevenii de pe scenă erau la apogeu, iar cei din public tot aşa. S-a trecut uşor peste acest incident, la fel de uşor cum avea să se treacă şi spre sfârşit de următorul, când cablul celor de la Russkaja a cedat şi a mai fost nevoie de încă o întrerupere de vreo jumătate de oră.

Aş zice că în toate celelalte ediţii la un loc n-au fost atâtea întâmplări nefericite, publicul fiind însă înţelegător şi generos ca întotdeauna. De altfel, aşa cum remarcau şi organizatorii, chiar directorul festivalului, Mihnea Blidaru, lucrul cel mai important realizat în cele şapte ediţii a fost crearea unei veritabile comunităţi rock aici, la Suceava. Au trecut peste incident şi Toy Machines, după întrerupere venind pe scenă cei de la Relative din Cluj, grup care nu cred că a lipsit de la vreuna din ediţii. De data asta a survenit o schimbare de personal, în locul vechiului toboşar Toedru Bangros apărând un „new entry”, Alex Balex, după cum mi l-au dat ceilalţi membri pe lista de pe care am făcut prezentarea. Apropo: o mare parte din timpul de prezentare mi-a fost ocupată cu anunţuri despre obiectele pierdute, în majoritate telefoane, care şi-au regăsit, toate, proprietarii, prilej cu care mulţumesc încă o dată publicului pentru corectitudine.

Basska, din Bucureşti, grupul care cântă „muzică cu suflet”, chiar asta a şi făcut, fiind primit cu aceeaşi dragoste cu care a fost întâmpinat şi la precedenta prezenţă aici. A urmat, vorba lui Ion Drăguşanul, „asediul austriac asupra Bucovinei”, primul dintre cele două grupuri prezente fiind, conform întregii familii Drăguşanul (că şi Andi zicea la fel, ba se mai şi mândrea că el i-a convins să vină!), revelaţia acestei ediţii a BRC. Într-adevăr, trio-ul Mother’s Cake care cântă, conform chitaristului/vocalistului Yves, o combinaţie de space rock cu psychedelic, a fost realmente excepţional, vocea şi chitara fiind o combinaţie de Page şi Plant cum nu am mai auzit.

Finalul primei seri a aparţinut, evident, tot Austriei, prin grupul Russkaja, alcătuit din ceva muzicieni cu origini ruseşti, dar şi băştinaşi austrieci, cu piese cântate predilect în rusă, produsul muzical fiind ceea ce ei numesc „Russian turbo polka metal” sau, dacă vreţi, „Kosmopoliturbo”, cum se intitulează ultimul lor album, datat 2017.

Continuare fără fisură. Cea de-a doua seară a fost una fără întâmplări neprevăzute, totul decurgând conform programului, mai puţin… programul însuşi! Adică, de unde în prima seară s-a pornit totul la fix, în cea de-a doua s-a întârziat aproape un sfert de oră cu sound check-ul unora dintre grupuri, lucru care oricum nu a deranjat pe nimeni. Invazia austriacă din seara de debut a fost înlocuită de cea clujeană, trei din cele cinci grupuri provenind de acolo. Primii au urcat pe scenă cei cinci Sky Swallows Challenger, aflaţi la prima prezenţă şi la festival, şi în Suceava. I-au urmat Fluturi Pe Asfalt, un cvartet tot clujean, care a avut o extraordinară priză la public, ceea ce mă face să cred că vor mai fi chemaţi şi la ediţiile următoare.

S-a făcut apoi o breşă în pachetul clujean prin apariţia lui E.M.I.L., grupul bucureştean care le-a dat o mână de ajutor organizatorilor, înlocuindu-i în ultimul moment pe cei de la Travka. Au fost primiţi la fel ca anul trecut, adică cu multă dragoste, chiar cu entuziasm, ei având deja un grup semnificativ de fani aici. Cel mai aşteptat moment al serii l-a constituit apariţia altor clujeni: Luna Amară, de departe cel mai iubit grup din întreaga istorie a festivalului. Acum, cu atât mai mult, deoarece anul trecut Mihnea Blidaru a hotărât să nu cânte, spre a lăsa loc şi altor grupuri să se afirme. Un gest de mare generozitate din partea directorului festivalului, un gest nu tocmai frecvent în lumea muzicală românească. Aşa cum era de aşteptat, publicul a aplaudat, a cântat împreună cu Mihnea şi cu ceilalţi, a dialogat consistent, ba parcă ar mai fi vrut şi ceva bis… până dimineaţă, cred! N-a fost, fiindcă timpul fiind întârziat, mai aveau de cântat şi grecii numiţi Planet of Zeus, un cvartet considerat cel mai bun grup de hard rock/heavy metal din Grecia. Fără a avea termen de comparaţie, întrucât muzica grecească în general nu e prea cunoscută la noi, cred totuşi că aşa este, Planet of Zeus având un sound consistent, chiar interesant, cu momente de virtuozitate excepţionale.

Închei aici cronica primelor două zile ale festivalului cu o concluzie: acest eveniment este deja unul intrat în conştiinţa rockerilor din Suceava şi din întreaga ţară, ceea ce părea acum şase ani o aventură transformându-se în timp într-un reper cultural major / Doru Popovici (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 193 din 28 august 2017).

Final la Bucovina Rock Castle, într-o ultimă seară care a adunat câteva generaţii de rockeri. Programul divers al ultimei seri a Festivalului Bucovina Rock Castle a adunat în Cetatea Sucevei mai multe generaţii de iubitori ai rockului. Câteva mii de rockeri s-au adunat duminică seara pentru ultima reprezentaţie a festivalului sucevean, devenit atât de îndrăgit de-a lungul celor şapte ediţii derulate în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun.

Începutul serii de duminică a fost în forţă, descărcând energia unui stoner rock cu influenţe alternative peste tinerii veniţi să-i vadă pe cei de la Unflicted, un grup înfiinţat de doar doi ani de zile. Formată în Bucureşti, această trupă tânără are deja la activ un album intitulat „Exposed” şi a făcut o impresie bună pe scena de la Cetate. Au urmat constănţenii de la White Walls, multaşteptaţi la Suceava, unde ajung destul de rar. După o perioadă de pauză, cei patru s-au reîntors în forţă cu o mare poftă de a-şi etala noile compoziţii în faţa publicului din nordul ţării. Atmosfera a fost apoi înviorată de etno metalul celor de la Dirty Shirt, care au creat o atmosferă de nebunie, plină de voie bună. Într-un show incendiar, cei doi vocalişti şi trupa din spate i-au făcut pe spectatori să vibreze la unison, cu telefoanele aprinse. Am aflat despre ei că s-au înfiinţat în micul orăşel Seini de lângă Baia Mare, în urmă cu 10 ani, şi că au avut întotdeauna planuri mari legate de perfecţionarea stilului lor unic.

Nume grele pe scenă pentru un final pe măsura întregului festival. Câteva generaţii de rockeri au vibrat împreună în partea a doua a serii de duminică, în timpul ultimelor două apariţii pe scena Bucovina Rock Castle. Cu o istorie lungă în spate, una dintre cele mai bune voci din România a fost auzită pe scena festivalului prin prezenţa lui Ovidiu Ioncu Kempes. De data asta în fruntea unui grup care îi poartă numele, Kempes, un adevărat rocker până în măduva oaselor, începând de la voce, feeling şi gestică, le-a arătat vechilor săi fani o formă de zile mari, întreaga audienţă cântând alături de el şi trupa lui piese vechi ale trupei Cargo, alături de care a dobândit celebritatea. El le-a arătat încă o dată fanilor de toate vârstele cât de mult îi iubeşte, transmiţând o energie unică.

Când oboseala îşi spunea cuvântul, după trei nopţi petrecute în muzică, dans şi multă bere, legendarul Uli Jon Roth şi-a făcut loc pe scenă, alături de Tokyo Tapes Revisited, pentru a le arăta celor rămaşi pe poziţii că nici ploaia şi nici oboseala nu pot învinge dorinţa de a asculta o muzică venită dintr-o altă epocă a rockului. Pusă în scenă cu stil şi bun-gust şi având în spate un grup al cărui vocalist de zile mari a făcut senzaţie, muzica lui Uli Jon Roth a plăcut şi celor tineri, rămaşi să o asculte pe o ploaie torenţială. Hituri din repertoriul trupei Scorpions, îmbrăcate acum în maniera proprie a marelui chitarist, alături de compoziţii proprii, pline de forţă, au arătat un nou proiect prin care inventatorul unui nou tip de chitară – Sky guitar – arată lumii că a rămas unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai generaţiei sale şi nu numai. Plăcerea de a mânui chitara s-a văzut din primul şi până la ultimul acord al concertului, festivalul neputându-se încheia mai bine decât printr-un tribut adus marelui chitarist Jimi Hendrix. Prin interpretarea unică şi fascinantă a două piese din creaţia lui Hendrix, pe care muzicianul german l-a preţuit atât de mult, ”All along the watchtower” şi „Little wing”, Uli Jon Roth a reamintit audienţei de unde vin începuturile acestei muzici, atât de îndrăgită de cei veniţi să petreacă un minunat sfârşit de săptămână la Bucovina Rock Castle, în Cetatea Sucevei / Radu Lupaşcu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 194 din 29 august 2017).

BRC 2017: Prima seară, primele probleme. Festivalul Bucovina Rock Castle a ajuns la a VII-a ediţie. Lucru pe care părea a nu-l şti şi prezentatorul evenimentului, care în deschiderea acestuia a ţinut-o langa cu „ediţia a VI-a”! După ce a coborât de pe scenă, cel puţin trei dintre cei prezenţi acolo, în backstage, i-au explicat, pe înţelesul lui, cum că 6 nu e 7, pe principiul „iarna nu-i ca vara”. Am încercat să aflu de unde vine eroarea şi în cele din urmă am înţeles: prima ediţie a fost în 2011, iar acum suntem în 2017. Omul a scăzut una din alta şi i-a dat 6. Ştiu precis că a fost aşa, întrucât ăla eram eu. N-are sens să cer scuze, ci doar să promit că până la ediţia următoare o să mă pun la punct la genul ăsta de calcule. Asta a fost prima minune, reparată de primii din program, Toy Machines, al căror leader, Andi Drăguşanul, a avut grijă să repete la microfon de câteva ori numărul corect. Iar tocmai când cântau ultima piesă din program s-a produs şi primul incident tehnic: a căzut curentul. Nu peste tot, stâlpii de iluminat alimentându-se din altă sursă, ci exact unde era nevoia mai mare: pe scenă şi la pupitrul de sunet. Până au fost aduşi meşterii de acasă, până au înlocuit (undeva în interiorul Cetăţii!) siguranţele arse rămase de la Ștefan cel Mare, să tot fi trecut vreo 20 de minute, ceea ce înseamnă totuşi un record de viteză la depanare. De bine ce s-a terminat cu asta, avea să vină una şi mai şi: înaintea ultimei apariţii din programul serii, grupul austriac Russkaja, a mai căzut o dată… nu, nu tot curentul, ci doar un cablu, cel principal de sunet. Aşa că a urmat o altă jumătate de oră de şedere, în care vocalistul grupului m-a rugat de câteva ori ca atunci când voi urca pe scenă să anunţ că ei îşi cer scuze pentru întârzierea… de care nu se făceau vinovaţi! A fost o dovadă de profesionalism, de bun simţ şi de respect faţă de public, numai bună de dat exemplu. Mai trebuie să spun şi că grupul Mother’s Cake, tot austriac, era cât pe ce să nu poată fi prezentat! Asta, fiindcă am luat de bun ce publicase „Crai Nou” cu două zile înainte, respectiv prezenţa pe scenă, vineri, a grupului grecesc Planet of Zeus. Aiurea! Ei erau programaţi sâmbătă, iar vineri Mother’s Cake. Prima zi a fost, aşadar, o înlănţuire de erori şi accidente, din care, mai ales datorită publicului minunat, am ieşit cu toţii nebătuţi. Mai ales eu / Doru Popovici (Jupînu’, 30 august 2017).

BRC 2017: Da, a fost şi muzică.În numărul trecut v-am povestit despre ciudatele întâmplări care au populat prima seară a ediţiei 2017 a Festivalului Bucovina Rock Castle. Au fost mai multe decât în toate ediţiile anterioare la un loc, astfel încât despre muzica în sine nici n-am mai apucat să scriu. Deschiderea festivalului a făcut-o Andi Drăguşanul cu grupul său Toy Machines, sucevenii care au lipsit de pe scenă la o singură ediţie, cea de anul trecut. Atunci, cei doi oficiali, Andi şi Mihnea Blidaru, au hotărât să cedeze locurile lor de drept de pe scenă în favoarea unor new entries. Ei bine, fanii n-au fost tocmai fericiţi atunci, aşa că acum s-au dezlănţuit chiar de la primele sunete, Toy Machines având mereu o primire cât se poate de entuziastă. Curentul a căzut chiar pe ultima lor piesă, iar următorii, clujenii Relative (şi ei abonaţi la aproape toate ediţiile), au refuzat să cânte… unplugged. După revenirea curentului, au urcat şi au produs acelaşi show dinamic cu care i-au făcut mereu pe spectatori să dezlănţuie nişte pogo-uri de mare angajament fizic. Nu s-au semnalat victime.

Bucureştenii numiţi Basska se laudă că ei cântă „music with soul”, şi chiar aşa e: pun suflet cât încape, iar publicul simte asta şi cuplează la toate iniţiativele lor, ba mai şi cântă împreună cu ei pe mai toate piesele. Penultimii au fost trei austrieci reuniţi sub titulatura de Mother’s Cake, despre care şi Ion, şi Andi Drăguşanul spuneau cu mult înainte că vor fi revelaţia acestei ediţii. Da, au avut dreptate, fiindcă deşi trimeteau la Led Zeppelin (o voce cât se poate de asemănătoare cu a lui Plant, ba şi o chitară amintind de Page), austriecii au fost originali şi extrem de muzicali. Tot Ion Drăguşanul m-a făcut să-l citez spre final, când am anunţat, cu cuvintele lui, că „asediul austriac asupra Bucovinei continuă”, ideea fiind că şi ultimul grup, deşi numit Russkaja, era tot austriac. Cântând pe filiera Bregovici – Zdob şi Zdub, cei şapte vienezi au cântat cu predilecţie piese în ruseşte, multe din ultimul lor album „Kosmopoliturbo” / Doru Popovici (Jupînu’, 6 septembrie 2017).

BRC 2027: o seară paşnică. După lanţul de întâmplări nefericite din seara de deschidere, zău că m-am dus cu emoţii în cea de-a doua, dar şi cu speranţa că toate bubele se spărseseră cu o zi înainte. Şi se pare că aşa a şi fost, din moment ce a doua seară a Festivalului a fost complet lipsită de incidente ori accidente. Cu toate acestea, muzica s-a auzit cu puţină întârziere, oricum, în limita „sfertului academic” (care oricum nu se ştie exact ce înseamnă!), chestie mai normală decât ce se întâmplase în prima seară, când startul s-a dat la ora 20.00, de parcă eram în Germania ori Anglia, nu în România! Deschiderea au făcut-o clujenii Sky Swallows Challenger, grup relativ tânăr, înfiinţat în 2009. A fost o veritabilă seară clujeană (de altfel în backstage au fost permanent discuţii despre capitala rock-ului românesc: Cluj sau Bucureşti?), fiindcă şi cel de-al doilea grup venea tot de acolo: Fluturi Pe Asfalt, cei patru fiind de asemenea pentru prima dată nu doar la festival, ci şi în Suceava, unde nici ca turişti nu au ajuns până acum. A sunat bine, drept pentru care cred că îi vom revedea şi în ediţiile următoare. Capitala a fost reprezentată de E.M.I.L. veniţi în locul grupului Travka, retras cu cîteva zile mai devreme din motive medicale. E.M.I.L. au fost primiţi cu entuziasm, publicul amintindu-şi de prestaţia lor entuziasmantă de anul trecut. Aşa a fost şi anul ăsta, cu scandări, cântări pe 2.000 de voci şi rechemare pe scenă. Despre Luna Amară n-are sens să detaliem. Sunt tot clujeni (deci al treilea grup de acolo într-o singură seară, record absolut), iar pe Mihnea Blidaru publicul nu-l iubeşte fiindcă e şi directorul Festivalului, ci pur şi simplu fiindcă este un personaj cu totul special, un mare artist, nu doar muzician, iar peste toate vorbeşte publicului exact pe înţelesul acestuia. În încheiere au evoluat grecii de la Planet of Zeus, despre care site-urile de specialitate zic că ar fi cel mai bun grup de hard rock/heavy metal din Grecia. Probabil că da. Păcat că publicul s-a rărit pe final, grecii cântând în faţa a doar vreo 1.000 de oameni / Doru Popovici (Jupînu’, 13 septembrie 2017).

BRC 2017: final grandios. Ca mai mereu, ultima seară de Festival este şi cea mai grea, nu fiindcă s-ar produce cine ştie ce evenimente neprevăzute, ci pur şi simplu deoarece urmează să se termine o nouă ediţie, iar nouă nu ne mai rămâne decât să începem să facem „A.M.R”-ul până la următoarea. Ceea ce pare de-a dreptul neverosimil este că deja am traversat şapte ediţii, la anul urmând să ne vedem pentru a opta oară în şanţul Cetăţii. Au deschis seara despărţirii cei numiţi Unflicted, grup înfiinţat cu doi ani în urmă la Bucureşti. O prestaţie rezonabilă, urmată de cea a constănţenilor White Walls, grup cu multe performanţe în palmares, cea mai importantă fiind câştigarea competiţiei naţionale „Global Battle of the Bands”, ceea ce i-a dus în finala mondială de la Kuala Lumpur din anul 2011. Trecerea către capetele de afiş a făcut-o Dirty Shirt, un grup absolut minunat, izvorât din… Seini, Maramureş, ceea ce mi se pare absolut senzaţional. Trebuie să spun că au fost poate cea mai plăcută prezenţă din întreg Festivalul, combinaţia de metal cu muzică populară, totul punctat cu mult umor, fiind apreciată entuziast de tot publicul. Despre Kempes ce să spui? Poate doar că a rămas şi el surprins că puştimea din faţa sa îi cunoştea piesele la fel de bine ca el însuşi şi că le-a cântat de la cap la coadă mai bine decât ar fi făcut-o părinţii celor prezenţi, cei care l-au cunoscut pe Ovidiu Ioncu „Kempes” încă din anii ’80. În sfârşit, Uli Jon Roth, legenda vie, chitarist la Scorpions în perioada 1974 – 1978, un muzician enorm, un chitarist, un profesor de chitară, un inventator de chitară (celebra „Sky”) şi un om cât se poate de plăcut, ca toţi marii artişti ai lumii. Am discutat preţ de vreo 15 minute cu el, mi-a dat voie să spun absolut ce consider eu că trebuie spus în prezentare, aşa că am fost destul de scurt şi, ceea ce în mod vădit i-a făcut mare plăcere, am încheiat anunţând că urmează Uli Jon Roth… and Roll! / Doru Popovici (Jupînu’, 6 septembrie 2017).

Arhiva „Monitorul de Suceava“:

Istoricul „Bucovina Rock Castle” – 2016

2016: Bucovina Rock Castle. Bucovina Rock Castle, festivalul care se va desfășura la Cetatea de Scaun Suceava în intervalul 18 – 20 august a.c., manifestare care a fost promovată marți printr-un concert-prolog organizat în Parcul Central al municipiului – la care au cântat Zicălașii și Mihnea Blidariu (Luna Amară) & Andi Drăgușanul (Toy Machines) – se anunță a fi evenimentul de gen care, pe parcursul celor trei zile de concerte, va înregistra un număr record de participanți.

Trupele care vor evolua în acest an pe scena festivalului sunt Dark Funeral (Suedia), The Mono Jacks, Blazzaj, Emil, Im The Trip, Alternosfera (Republica Moldova), Nava Mamă, Jinjer (Ucraina), Coma, Gray Matters, Vița de Vie, Negură Bunget, Front, Implant Pentru Refuz, Antwerp Gipsy Ska Orkestra (Belgia).

Organizatorii – Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina – mizează pe un număr de participanți cel puțin egal cu cel de la ediția din acest an a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, care a adus în Cetatea de Scaun Suceava cca. 12.000 de vizitatori / Tiberiu Cosovan (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 191 din 17 august 2016).

2016: Trei zile de muzică rock în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun din Suceava. Timp de trei zile, în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Sucevei iubitorii de muzică rock vor avea parte de concerte de zile mari. Acestea vor fi organizate în cadrul ediţiei de anul acesta a Festivalului Bucovina Rock Castle, care va avea loc începând de joi, 18 august, şi până sâmbătă, 20 august. Potrivit organizatorilor, la ediţia de anul acesta a festivalului vor concerta 15 trupe, capul de afiş al evenimentului fiind trupa suedeză Dark Funeral, printre invitaţi numărându-se atât trupe deja cunoscute de public, cât şi trupe tinere.

Concertele de joi sunt programate să înceapă la ora 19:00, pe scenă urmând să urce Gray Matters, Jinjer (Ucraina), Implant Pentru Refuz, Negură Bunget, una dintre trupele româneşti care a reuşit să se impună pe plan internaţional, şi Dark Funeral (black metal – Suedia). A doua zi, vineri, concertele vor începe de la ora 20:00, cu I’m The Trip (surf rock/psychedelic), FronT, Coma, The Mono Jacks (indie/rock) şi Alternosfera (Republica Moldova).

Programul ultimei zile a festivalului va începe la ora 19:00, cu trupele Nava Mamă, Blazzaj (funk) şi Emil (pop-punk/alternative). Printre trupele care vor cânta sâmbătă seară se numără şi Antwerp Gipsy Ska Orkestra, care va oferi publicului un show exploziv, o combinaţie între ska şi muzică balcanică. Ediţia de anul acesta a Bucovina Rock Castle se va încheia cu concertul trupei Viţa de Vie. Preţul biletelor este de 10 lei pe zi pentru elevi şi studenţi şi de 20 de lei pentru adulţi. Preţul abonamentului pe toată durata festivalului este de 20 de lei pentru elevi şi studenţi şi de 40 de lei pentru adulţi. Organizatorii au anunţat că pentru cei care vin cu cortul camparea este gratuită, într-o zonă special amenajată în apropierea parcării de pe platoul Cetăţii de Scaun / Dan Coman (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 191 din 17 august 2016).

2016: „Satanismul” unei trupe prezente la Bucovina Rock Castle a stârnit indignarea mai multor preoţi suceveni. Prezenţa pe scena festivalului Bucovina Rock Castle a unei trupe de black metal a stârnit indignarea mai multor feţe bisericeşti. Festivalul are loc în perioada 18-20 august, la Cetatea de Scaun a Sucevei, iar printre trupele rock invitate se află şi Dark Funeral, promotori ai stilului black metal din Suedia. Prezenţa acestei trupe a provocat nemulţumirea preoţilor reuniţi în cadrul Asociaţiei Culturale „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, care au lansat un protest la adresa organizatorilor evenimentului, prin care îşi exprimă indignarea faţă de mesajul şi imaginea promovate de muzicienii suedezi.

Nemulţumirea preoţilor suceveni porneşte de la modul de prezentare a paginii de internet a grupului suedez, www.darkfuneral.se, în care apare clipul de prezentare a trupei. Acest clip conţine imagini în care sunt arse cruci şi pentagrame, protagoniştii ţin în mâini cranii şi capete de porci, ţinuta lor fiind înspăimântătoare. Temele abordate de muzicienii suedezi promovează satanismul şi respingerea creştinismului, titlurile albumelor vorbind de la sine: „Vobiscum Satanas”, „Teach Children to Worship Satan” sau „Diabolis Interium”.

Chiar dacă munca organizatorilor, cu intenţia de a oferi tinerilor un festival cât mai variat, este apreciată de preoţii protestatari, cheltuirea banului public pe astfel de gen muzical provoacă revolta feţelor bisericeşti, care nu cred că aceasta este muzica ce reprezintă acea puternică legătură între taţi, mame, fii şi fiice, fraţi, surori şi simpli cunoscuţi.

„Considerăm că prezenţa trupei Dark Funeral în festival este o imensă greşeală. Nu vrem ca din banul public să fie plătită această trupă. Concertul acestui grup nu este un act de cultură şi nu va crea o legătură puternică între oameni, aşa cum se doreşte. Muzica trebuie cântată, nu zbierată şi răcnită. Muzica este optimistă şi veselă şi ne duce cu gândul la lucrurile frumoase. Nu avem nevoie de trupa aceasta satanistă la festival. Nu avem nevoie de invocatori ai lui Satana. Din ce am văzut în reprezentările lor de până acum, la început ei fac o invocare şi aduc apoi jertfă diavolului întregul concert, pe care-l consideră o rugăciune pentru cel rău.

Chiar dacă nu vor arde cruci, nu vor aduce animale şi nu vor împroşca şi bea sânge de animal, însăşi rugăciunea diabolică şi incantarea Diavolului în cadrul melodiilor ne obligă să luăm atitudine. Nu au ce căuta la festival și nu trebuie să cânte!”, transmit în cadrul protestului preoţii din Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” în frunte cu părintele profesor Justinian Remus A. Cojocar, preşedintele asociaţiei.

Prezenţa grupului suedez în cadrul acestui eveniment, care are loc în Cetatea de Scaun, este catalogată ca o bătaie de joc la adresa înaintaşilor noştri, care au apărat cu sângele lor valorile creştinismului.

„Suntem un popor creştin şi credincios. Să ne apărăm monumentele istorice de poluarea fonică agitatoare pentru Diavol! Nu ne putem bate joc de înaintaşii noştri aducând sataniştii să cânte. Nu există nici un loc potrivit să cânţi diavolului. La Cetatea de Scaun este un paraclis unde oamenii în istorie s-au rugat lui Dumnezeu şi unde şi de acum înainte se vor ruga lui Dumnezeu. Oare nu se supără Dumnezeu pe noi dacă-i lăsăm să cânte pe aceşti satanişti? Să avem evlavie la ocrotitorul orașului nostru Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, la Voievodul Sfânt Ștefan cel Mare care a apărat țara și cetatea de cotropitorii păgâni și s-a luptat pentru ca noi astăzi să fim creștini. Venim cu rugămintea de a acționa cu mult calm și înțelepciune pentru a opri desfăşurarea concertului trupei Dark Funeral la Festivalul Bucovina Rock Castle! Dumnezeu să ne ajute pe toți în toate!”, au transmis preoţii în încheierea protestului / Radu Lupaşcu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 192 din 18 august 2016).

2016: Consiliul Judeţean îi asigură pe preoţii protestatari de o triere atentă a trupelor care vor concerta în ediţiile viitoare. În urma protestului iniţiat de Asociaţia Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei” în cadrul unui articol intitulat „Protest al preoţilor suceveni  împotriva concertului Dark Funeral de la Bucovina Rock Castle” publicat miercuri, 17 august 2016, cât şi a unui memoriu adresat preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, autorităţile judeţene le-au dat un răspuns protestatarilor printr-un comunicat trimis asociaţiei culturale. În cadrul comunicatului sunt precizate următoarele:

„Festivalul de rock Bucovina Rock Castle, eveniment desfăşurat în Cetatea de Scaun a Sucevei în perioada 18-20 august, face parte din proiectul cultural cu acelaşi nume, regăsindu-se în agenda culturală a judeţului Suceava, fiind aprobat la sfârşitul anului 2015 de conducerea Consiliului Judeţean de la acea vreme, respectiv domnul preşedinte Cătălin Ioan Nechifor şi managerul Centrului Cultural Bucovina din acea perioadă, domnul Viorel Varvaroi. Menţionăm, de asemenea, că tot în acea perioadă s-au stabilit şi trupele participante la acest festival.”

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au concluzionat în finalul comunicatului:

„Cu credinţa că veţi înţelege imposibilitatea noastră de a opri derularea acestui eveniment, vă asigurăm de respectul nostru vizavi de punctul dumneavoastră de vedere exprimat şi de o triere atentă în viitor a trupelor ce vor evolua în cadrul acestui proiect, fără a aduce atingere valorilor creştin-ortodoxe ale poporului român / Radu Lupaşcu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 195 din 22 august 2016).

2016: 12.000 de suflete au vibrat prin rock, în trei seri de muzică la Bucovina Rock Castle. Cel mai aşteptat eveniment rock al anului la Suceava, festivalul Bucovina Rock Castle, a adunat şi în acest an peste 12.000 de iubitori ai acestui gen muzical, atât de mult îndrăgit. Evenimentul a debutat joi seara şi s-a întins de-a lungul a trei seri de muzică rock, timp în care, până la ore târzii din noapte, pe scena montată în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun Suceava şi-au etalat măiestria 15 formaţii rock din România şi din străinătate. S-a cântat hardcore, black metal, alternativ sau etno, în trei seri structurate pe o majoritate a subculturilor muzicii rock, cu formaţii din România, Suedia, Ucraina, Republica Moldova şi Belgia.

Noutăţile au venit în acest an în ceea ce priveşte prezenţa unor trupe tinere în festival, pe lângă altele cu o activitate destul de îndelungată, dar fără vreo prezenţă până acum la Suceava. Andi Drăguşanu, unul dintre organizatorii festivalului şi liderul trupei sucevene Toy Machines, ne-a povestit:

„Ceea ce aduce nou festivalul, din punct de vedere muzical şi din punct de vedere al stilurilor, este o paletă cât mai largă, care să conţină majoritatea genurilor muzicii rock. De asta avem de la black metal, hardcore şi până la Gipsy Ska în ultima seară, încercând să împăcăm pe cât mai multă lume. Ca noutăţi ar fi trupa Dark Funeral din Suedia, o trupă cunoscută la nivel internaţional, Antwerp Gipsy Ska Orkestra din Belgia, o trupă foarte simpatică  care menţine acelaşi film cu un pic de balkan sound cum au fost anul trecut Dubioza Kolektiv. În acelaşi timp avem participarea trupelor The Mono Jacks şi E.M.I.L., care nu au mai fost niciodată aici, de asemenea Gray Matters, Nava Mamă, I’m the Trip şi FronT. Chiar am încercat anul ăsta să susţinem mai mult şi trupele tinere, exact pe acest motiv”.

Trei nopţi în atmosferă rock au înviorat Cetatea de Scaun. Festivalul a debutat joi seara cu prezenţe feminine în frontline-urile primelor două grupuri, Gray Matters din România, o trupă în premieră pe scena din cetate, şi Jinjer din Ucraina, o prezenţă deja bine cunoscută şi îndrăgită de iubitorii rockului de la noi, o trupă greu de imaginat fără vocea când suavă, când profundă şi plină de forţă a Tatianei Shmailyuk. Seara a continuat cu Implant Pentru Refuz, aclamată ca IPR, una dintre cele mai vechi formaţii de hardcore din peisajul românesc, un proiect pornit de vocalistul şi liderul Tavi Horvath, în Timişoara anului 1995. O forţă scenică călită în cei peste 20 de ani de activitate, încununaţi de şapte albume realizate. A urmat Negură Bunget, un grup timişorean format în aceeaşi perioadă de efervescenţă muzicală bănăţeană a anilor ’90 cu un black metal de influenţe patriotice, îndrăgit de fanii rockului ajunşi în cetate. După proteste şi dispute privind prezenţa pe scena festivalului sucevean a unui grup de black metal din Suedia, promotor al ”Satanismului”, seara a fost încheiată în forţă de aceşti muzicieni, reuniţi sub denumirea de Dark Funeral, un grup de profesionişti, cu un real simţ al spectacolului.

O seară în tonul rock-ului alternativ a adunat mulţi iubitori ai genului. Festivalul sucevean şi-a propus să aducă în scenă trupe noi sau care nu au mai cântat în faţa publicului sucevean şi nu numai, aşa încât cea de a doua seară a debutat cu I’m the Trip, un foarte bun grup de rock alternativ din Sibiu, care i-a încântat pe cei prezenţi la primele ore ale serii. A fost de fapt o seară a rock-ului alternativ, când pe scena festivalului au intrat apoi cei de la FronT, un tânăr grup din Cluj, reînfiinţat de puţin timp şi care în acest an a realizat şi primul videoclip, intitulat ”Alive”. A urmat show-ul plin de energie al celor de la Coma, în care cei doi vocalişti i-au captivat şi pe cei mai sceptici fani ai genului, un grup care pe 26 noiembrie îşi lansează la Arenele Romane un nou album. The Mono Jacks nu are nevoie de prea multe comentarii, având compoziţii inspirate cu un sound curat, profesionist, după ei intrând în scenă cel mai aşteptat grup al serii, Alternosfera. Un uragan dezlanţuit de Marcel Bostan şi a lui companie din Chişinău, care a încântat publicul cu “Wamintirile”, “Ne uneşte, ne desparte”, “Flori de mai” sau “Ploile nu vin”. O energie descătuşată de toţi cei care au vrut să le asculte muzica până aproape spre 4 dimineaţa.

Ultima seară a atins recordul de prezenţă, peste 5.000 de iubitori ai rock-ului de orice fel. Clujenii de la Nava Mamă au deschis cea de a treia seară a festivalului Bucovina Rock Castle, o seară cu o structură mai variată din punct de vedere muzical, cu un sound suplu, bine apreciat de fanii veniţi de la ora 19.00 să-i asculte. A urmat un gen muzical care a arătat o maturizare muzicală a publicului foarte tânăr, care a îmbrăţişat fără rezerve genul funk, practicat de acelaşi neobosit timişorean Tavi Horvath şi selecta sa companie, în cadrul unui proiect vechi şi mult îndrăgit în România, Blazzaj. Prezenţa secţiei de suflători, ritmurile dansante de funk şi mesajul plin de umor i-au încântat pe tinerii din festival, mai puţin antrenaţi pentru Acid Jazz-ul practicat de simpaticii timişoreni. Prezenţa celor de la Antwerp Gipsy Ska Orchestra din Belgia nu are nevoie de prea multe comentarii. Un soi de itinerar muzical pornit din încrengătura colorată balcanică şi până în reggae-ul jamaican, totul sub o etichetă flamandă. Un spectacol care a băgat în priză un întreg şanţ de apărare, chiar dacă nu trupa nu a reuşit să atingă spectaculozitatea colegilor în balcanism de la Dubioza Kolektiv. Viţa de Vie, un grup de veterani care împlineşte în acest an 20 de ani de cântări cu basul şi cu toba mare, a încheiat spre dimineaţă festivalul, în aplauzele fanilor care îi îndrăgesc atât de mult. Un an jubiliar pentru Adrian Despot şi compania, care vor lansa un nou album pe 29 octombrie.

Cea de-a şasea ediţie a festivalului din cetate a stârnit controverse din partea unor ONG-uri creştine. Cei mai mediatizaţi şi consideraţi piesa de rezistenţă a festivalului, suedezii de la Dark Funeral au stârnit controverse, după ce mai multe ONG-uri creştine, din care fac parte şi preoţi, au cerut ca trupa suedeză să nu concerteze în cetate. Contestatarii au subliniat că nu au nimic împotriva festivalului, ci doar împotriva celor de la Dark Funeral, care se autodescriu ca fiind satanişti. Mircea Puşcaşu, reprezentantul unui astfel de ONG, relata în prima zi a festivalului: „Împreună în total suntem 11 asociaţii care am semnat acest protest. Nu este un protest al unor nebuni cărora li s-a năzărit că o trupă care se cheamă Dark Funeral, care foloseşte pentagrame arse şi cruci întoarse arse ca recuzită de spectacol, este satanistă. Noi credem că acest loc sacru, care este cetatea lui Ştefan, nu se potriveşte cu această manifestare şi nu este potrivit ca din bani publici să fie susţinut un concert al unei trupe sataniste.”

Memoriul ONG-urilor a stârnit însă zâmbete pe buzele organizatorilor, care spun că totul ţine de artă şi de exprimarea acesteia şi au dat asigurări că nimeni nu va deveni satanist dacă ascultă muzica suedezilor. Organizatorii cred că acest festival îmbină în mod fericit toate tipurile de rock şi nu transmite nici un mesaj antireligios. Doru Popovici, prezentator şi coorganizator al festivalului Bucovina Rock Castle, a răspuns acuzaţiilor: „Mi-e foarte greu de explicat, cred că numai în Suceava se putea produce acest fenomen, pentru că noi amestecăm în mod absolut bizar şi nefondat actul cultural cu religia, cu statul de drept care după unii e stat creştin ortodox. E aşa un amalgam, aşa un haos în mintea unora, inclusiv a multor preoţi.” Protestatarii ameninţă însă că în ediţiile viitoare, dacă vor mai fi aduse astfel de trupe, vor acţiona organizatorii în instanţă, deoarece nu consideră că banii publici pot fi cheltuiţi pe astfel de acţiuni.

Una peste alta însă, cea de a şasea ediţie a Bucovina Rock Castle va rămâne, în inimile tinerilor suceveni şi ale celor veniţi de pe alte meleaguri să participe la acest regal de muzică bună, un moment de bucurie rar, într-o perioadă în care a cânta live înseamnă un efort tot mai greu de susţinut / Radu Lupaşcu (Monitorul de Suceava,   Ediţia nr. 195 din 22 august 2016).

2016: Bucovina Rock Castle VI / Trădătorii Andi şi Mihnea. Ca mai întotdeauna în ultimii câţiva ani, Ion Drăguşanul mi-a întins o nadă, invitându-mă pe la o marţi pe-nserate, săptămâna trecută, să-i văd pe Zicălaşii pe care i-am tot ratat de când existăm pe lumea asta şi eu, şi ei. Zice Ion: „Dacă tot vii, să ştii că vor cânta şi Andi cu Mihnea Blidaru într-un program acustic de mare calitate”. Aha, deci asta era chestia. Ca atare, evident că programul meu demenţial m-a împiedicat şi de data asta, poate a şaptea sau a opta, să-i văd/ascult pe Zicălaşi, dar de-un unplugged cu capii Festivalului Rock tot m-am învrednicit, cumva la mustaţă, fiindcă am ajuns exact când făceau ultimul sound check, cam cu un minut înainte să înceapă. În parc, unde cântă fanfara, în chioşcul ăla, erau ei doi, două chitare şi, desigur, o trompetă. Mă întrebam ce-or să cânte. Şi cum. Fiindcă e greu de presupus că doi rockeri, chiar „alternativi”, pot alterna ceea ce fac de obicei cu ceva care e… cu totul altceva! Dacă n-aţi fost acolo, nici n-o să puteţi înţelege exact ce vreau să vă spun, anume că agitaţii ăştia doi, care-şi fracturează corzile vocale la fiecare cântare „normală”, pot sta liniştiţi pe scaune vreo 80 de minute, timp în care cântă nişte chestii atât de blânde, atât de „soft”, încât „A Working Class Hero” a lui John Lennon părea ceva metal pe lângă celelalte. Peste toate, vocile li se armonizau atât de bine încât nici măcar trimiterile la Simon & Garfunkel nu păreau deplasate, mai ales că timbrul natural niţel răguşit al lui Andi e adesea identic cu al lui Art Garfunkel. Lume puţină, vreo 60 – 70 de suflete, dar absolut toate încântate. Bine că n-au fost pe acolo obişnuiţii BRC, că i-ar fi acuzat de înaltă trădare. Eu îi acuz doar că nu fac mai des chestia asta minunată / Doru Popovici (Jupînu’, 24 august 2016).

2016:Bucovina Rock Castle, ediţia a VI-a – Seara isteriei naţionale. Aşteptată cu justificat interes, ediţia a VI-a a deja clasicizatului Festival Bucovina Rock Castle a debutat sub semnul unei veritabile isterii, mai întâi locale, extinsă însă apoi la nivel naţional, din moment ce media de toate felurile au preluat-o. Motivul? Unul absolut aberant: o mână de autodeclaraţi slujitori ai Domnului a protestat chiar şi în scris (ceea ce mie-mi sună a delaţiune pură), cerând cu vehemenţă gonirea din Festival a grupului suedez Dark Funeral pe motiv de satanism. Ca să fie masa cu adevărat bogată, argumentele sfinţiilor lor au mers de la pângărirea Cetăţii (de fapt… a şanţului de apărare, că acolo se desfăşoară evenimentul!) până la cheltuirea nesăbuită a banului public. Despre libertate de expresie, despre practicarea unei forme de artă (black/death metal în cazul dat), despre faptul că ceea ce se petrece pe scenă este pur şi simplu… un spectacol!, domniile lor n-au spus/scris nici măcar un cuvinţel. Atât şi-au propus: să-i gonească pe satanişti înapoi în Suedia mamelor lor de duşmani ai creştinătăţii, iar dacă s-ar fi putut cere, cu siguranţă că ar fi făcut o petiţiune, Coană Joiţico!, prin care să solicite construirea unui rug (desigur, tot din ban public, că aşa o cheltuială se justifică!) pe care să-i perpelească la foc mic pe antihrişti şi, ca bonus, pe cei vreo 7.000 de puştani veniţi să-i vadă şi să-i asculte. Având în vedere toate astea, sigur că am aşteptat cu emoţie apariţia întruchipărilor satanei pe sfânt pământ strămoşesc… Şi-au apărut cinci băieţi, de fapt cinci domni, suedezi, impecabili în toate cele: eleganţi, manieraţi, distinşi, ba şi cu un umor nebun la purtător(i), drept pentru care, când am intrat în cortul lor şi i-am întrebat „E vreunul dintre voi care aparţine speciei umane şi cu care să pot discuta ceva?”, au izbucnit în hohote. În rest, m-au ajutat să le pronunţ corect numele, mi-au corectat componenţa grupului, în care fusese cooptat un nou basist pentru turneul mondial în care au inclus pe pagina lor oficială şi Suceava, alături de Tokyo, Londra, Madrid, Paris, Munchen etc., o chestie care cred că ne onorează. Muzical? Buni, foarte buni, tehnici şi rapizi, cu mare priză la publicul care a participat absolut entuziast la eveniment. Nimeni n-a dat foc Cetăţii, nu s-au înfipt ţăruşi în găini, n-au fost prăjite de vii pisici sau veveriţe. Ba, încă mai a, ptiu!, dracului chestie, doi „satanişti” de vreo 13 – 14 ani, mi-au predat un portofel cu bani şi carduri care fuseseră pierdute şi care au ajuns la proprietarii lor. Pentru toţi cei care n-au înţeles despre ce vorbim, nu-i nimic: se poate învăţa orice, la orice vârstă, inclusiv noţiuni mai greu de priceput precum arta, libera exprimare, toleranţa. Publicul a fost mai mult ca în oricare alt an, ba parcă încă şi mai frumos şi mai educat decât oriunde în ţară şi în lume. Pentru ei, pentru aceşti adolescenţi cu adevărat minunaţi, există acest Festival. Ei ştiu de ce merg acolo. Cine nu înţelege asta, e rugat să stea acasă, să se uite la televizor şi, eventual, să împletească ciorapi / Doru Popovici (Jupînu’, 31 august 2016).

2016: Bucovina Rock Castle, ediţia a VI-a – cea mai reuşită seară. Dacă prima seară a ediţiei 2016 a Festivalului a fost una a rock-ului extrem, cea de-a doua a fost considerată unanim, atât de organizatori cât şi de imensa majoritate a spectatorilor cu care am stat de vorbă, drept cea mai reuşită din întreaga istorie a Bucovina Rock Castle-ului. Vinovaţii trebuie căutaţi printre cei prezenţi pe scenă, fiecare din cele cinci grupuri contribuind la ridicarea nivelului de calitate a evenimentului până la o cotă aproape neverosimilă. Spun asta deoarece a face vreo ierarhizare în funcţie de ora prezenţei pe scenă este total neavenită, din moment ce deschizătorii, I’m The Trip, un trio din Sibiu, ar putea fi oricând ei înşişi capul de afiş al oricărui eveniment. Au fost succedaţi de clujenii Front, un grup extrem de bine primit de întreaga audienţă, elementul de atracţie (nu doar de decor!) fiind drummer-iţa Julia Kocis, pe care când am întrebat-o ce i-a venit, mi-a spus că şi taică-su a fost toboşar, ba chiar la un grup cu mare popularitate pe vremuri, Krypton. Într-o ordine aproape firească, a venit rândul Bucureştiului: Coma, grup cunoscut şi realmente bun, din moment ce au cântat până acum în deschidere la Deftones, Linkin Park, ba chiar şi la Ozzy. Penultimii au intrat pe scenă The Mono Jacks, care nu mint pe site-ul lor când scriu că au „energetic performances and contagious live chemistry”. Au fost atât de contagioşi încât publicul mai-mai că nu i-ar mai fi lăsat să plece. Le-au acordat totuşi eliberarea după nişte bisuri doar fiindcă urma Alternosfera, cu siguranţă grupul cel mai iubit de teenager-ii suceveni, deşi mie îmi vine destul de greu să înţeleg chestia asta. Însă acesta e rolul fundamental al Festivalului: să aducă în faţa spectatorilor, în imensa majoritate adolescenţi, ceea ce le place / Doru Popovici (Jupînu’, 7 septembrie 2016).

2016: Bucovina Rock Castle, ediţia a VI-a – Capătul, nu şi mântuirea. Aşadar, seara finală a debutat cu Nava Mamă, nişte clujeni, puştani cu doar doi ani de activitate, dar buni de tot, a continuat cu Blazzaj din Timişoara, cu un Octavian „Vita” Horvath impecabil vocal, apoi cu bucureştenii E.M.I.L. al căror funk-rock mie mi-a plăcut enorm, iar penultimii au venit belgienii Antwerp Gipsy-Ska Orchestra, aşteptaţi cu emoţie şi oarecare îndoială de multă lume, în ideea că muzica ţigănească era greu de presupus că va avea priză la rockeri. Numai că ţiganii sunt muzicieni până în rărunchi, astfel că după trei piese pur ţigăneşti au dat-o pe de toate: rock, funky, chiar niscai rap, totul în nişte combinaţii încântătoare, la care publicul a răspuns absolut entuziast. În sfârşit, Viţa de Vie, cu un Adrian Despot uşor ofuscat la adresa mea, fiindcă după ce i-am cerut să-mi confirme datele de pe foaia de prezentare, s-a înfuriat că n-am spus tot ce scria acolo. De ce? Păi, fiindcă Mihnea Blidaru mă rugase să fac speech-ul de încheiere cum cred, iar pe Viţa de Vie să nu-i mai prezint cu amănunte, ora fiind târzie, iar lumea cunoscându-i foarte bine şi fără prezentarea mea. De aici, o criză de isterie a lui Despot, cred că fără nici o justificare, din moment ce pe el însuşi îl prezentasem ca pe veritabilul erou de la Colectiv, unde realmente salvase vieţi, fapte pentru care cred şi acum sincer că merită elogiat veşnic. Concluzii: a fost o ediţie excepţională, cu o audienţă imensă şi entuziastă, desfăşurată în spiritul unei civilizaţii absolute: n-au fost nici accidente, nici incidente, dacă exceptăm isteria provocată de o mână de presupuşi slujitori ai Domnului, de fapt doar nişte instigatori la ură şi intoleranţă, şi pentru care cultura este probabil doar cea de păpuşoi ori barabule. Mi-aş fi dorit ca într-un final să fi ieşit din nou în media şi să declare cinstit şi fără patimă că s-au înşelat şi că ceea ce li s-a părut a fi întruchiparea Satanei era de fapt doar un grup de intelectuali suedezi care practică o formă de artă muzicală pe care domniile lor nu o înţeleg şi/sau nu o acceptă. Iar adepţii Satanei din rândul publicului, adică nişte adolescenţi la fel de frumoşi şi de luminoşi, mi-au adus la scenă un total de patru portofele cu mulţi bani, carduri şi documente personale care toate s-au reîntors la păgubaşi, la fel ca cele trei ceasuri şi şapte telefoane mobile, unele de zeci de milioane. Să-i fi instigat însăşi Satana la gesturi atât de nobile sau o fi, naibii, vorba despre altceva? Prin asta, toţi acei minunaţi „satanişti” sigur s-au mântuit. Nu sunt convins însă că şi sfinţiile lor… / Doru Popovici (Jupînu’, 14 septembrie 2016).

Album „Monitorul de Suceava“: