În monografia „Arta țărănească în Austria și Ungaria”[1], publicată de Charles Holme, în 1911, Bucovina este reprezentată de districtul Câmpulung Moldovenesc, bogata iconografie fiind pusă la dispoyiție de profesorul Ilie Veslovschi sau, cum obișnuia domnia sa să semneze interesantele studii, risipite prin revistele vieneze de cultură, „Herr Elias Weslowski, Director of k. k. Fachschule Kimpolung”, colegiul tehnic cezaro-crăiesc fiind, de fapt, Școala de Arte și Meserii din Câmpulung Moldovenesc. Obiectele fotografiate și expuse în monografie au fost făcute de „ruteni”, adică de huțulii Carpaților, și „de români”, cum se precizează, de altfel, în prima pagină a „Introducerii” semnate de A. S. Levetus, opinând că arta populară bucovineană are un caracter „bizantin” (p. 11), găselnița aceasta, preluată de la Veslovschi, fiind, din păcate, una a culturii române din Regat, ca nu aflase și nici nu o să afle vreodată, că au existat două culturi ancestrale, pretotemică și totemică, ale căror simboluri doar țăranii Răsăritului europen le-au păstrat, în baza unui obicei și el subconștient totemic: „așa am apucat”, completat, firește, cu concluzia că, așa „cum nu ajută, nu strică”.
În districtul Câmpulungului, „sud-estul Bucovinei este foarte dens populat de ruteni, a căror artă seamănă cu cea a rutenilor din Galiția. Este cu totul altceva cu românii, care formează o foarte mare parte din locuitorii acestei țări. Acești țărani au o imaginație mai fertilă și sunt mai îndemânateci în executarea lucrărilor lor, fie că sunt pe obiecte pentru împodobit casa lor sau pentru împodobirea bisericii. Broderia lor are, în principal, un design geometric (simbolurile totemice de care vorbeam – n. n.), iar unii susțin că, fără îndoială, unele dintre cele mai bune exemplare de broderie din România se găsesc în Bucovina”[2].
Un studiu, „Arta țărănească în Austria”, semnat de profesorul Dr. M. Haberlandt, descoperă în motivele bucovinene elemente florale (p. 12), ceea ce, în bună parte înseamnă un adevăr, pentru că țărănimea deja „îmbrăca” simbolistica străveche, conform parabolei logodnei cosmice, în concretețea primăverii, a „gherghefului” lunar, întrezărind cum Fecioara Cosmică „șade la gherghef și coase, / nici nu coase, nici descoase, / dar la lacrimi știu că varsă”. Prin urmare, mutarea simbolisticii cerești în vivacitatea concretă a naturii însemna, pentru țăranul bucovinean, identitatea prin care și în care își afla locul în Univers și în Timp. Lucrările din acest studiu-album, scrie Haberlandt, datează din perioada 1820-1860 (p. 17), deși lăzile câmpulungene de zestre au fost făcute, după cum scria Ilie Veslovschi într-un alt studiu, înainte de acapararea Bucovinei de către Austria, deci sunt anterioare anului 1774.
În Răsăritul Europei, sesiza Haberlandt, care „transfera” bizantinismul doar asupra vivilizației ruse „arta țărănească înseamnă un domeniu esențial, diferit de toate, aparent mult mai primitiv, deși este mult mai dezvoltat, cum putem concluziona atunci când avem în vedere lucrările de țesături și materialele țărănești din regiunea carpatică. În Galiția și în Bucovina, nu polonezii, ci doar țăranii ruteni și româin aparțin sferei de civilizație est-europeană și au o liniaro-logie care vine din antichitatea îndepărtată, până în zilele noastre, arătându-ne arta țărănească din cea mai timpurie stare a civilizației europene”[3]. Apoi adaugă, având o interesantă revelație despre moștenirea ancestrală, păstrată doar de huțuli și români: „Desigur, ornamentația acestor producții ruteniene și române este caracteristica lor cea mai interesantă și cea mai primitivă. Cunoscătorii acestor lucrări declară că, în distribuirea ornamentelor și a motivelor, localizarea este în mod clar regula și că diverse categorii de ornamente pot fi distinse ca aparținând unor teritorii distincte și chiar, ocazional, unor sate. Asta însă nu ne împiedică să recunoaștem în totalitatea acestor tipare un stil uniform de artă țărănească. Multe elemente provin, fără îndoială, din exterior – atât din Vest, cât și din Orient (influența preoteselor, cu colecțiile lor de reviste vieneze, după cum observa Romstorfer – n. n.). Stilul predominant este la început geometric, urmat mai târziu de ornamentarea artei textile cu ornamente vegetale convenționale. Adaosurile figurative sunt destul de târzii și de izolate (cum este, de exemplu, carpeta cu Contele Bellegarde, călare și fumând din pipă, în exemplele care vor urma – n. n.). Există o varietate inepuizabilă de motive unice, precum și de combinații ale acestora. La o examinare atentă, se vede însă că au evoluat dintr-un număr relativ mic de motive de bază prin modificări și adăugări ușoare”.
Cinstit vorbind, nu mă așteptam la o astfel de clarviziune, dublată de o erudiție impresionantă, la un profesor universitar occidental, Dr. M. Haberlandt, dar care „citește” atât de exact spiritualitatea carpatică.
[1] Holme, Charles, Peasant art in Austria and Hungary, London, Paris, New York 1911
[2] Ibidem, p. 12
[3] Ibidem, p. 19
