Povestea aşezărilor sucevene: Roşcani

ROŞCANI. Istoria Roşcanilor „sat între Suceava şi Siret, ţinutul Suceava”, aflat, de fapt, pe albia de odinioară a râului Suceava, sat într-o continuă interdependenţă cu Fântânele, Băneşti şi Stamate,  începe cu „Cozma Ghianghea (1543-1552), pârcălab de Orhei” şi continuă, spre cumpăna veacurilor XVI-XVII, cu marele vornic Grigore Ghenghe şi Ionaşco Ghenghea[1] (nu am DRH-urile la dispoziţie, ca să pot reproduce documentele, dar sunt lesne de aflat).

1588: Simion din Roşcani este martor la vânzarea, de către Nicoară şoltuz de Baia, din „a sa ocină giumătate de loc de câmpie între moghilă şi între Siretul vechi şi între Siretul nou” mănăstirii Slatina, ca „să-i fie loc de moară şi de pod”[2].

1645, iulie 1: „Carte domnului Vasile voievod dată Lupului de Tudora, să fie tare şi puternic a opri şi a ţine a sa dreaptă ocină şi moşie, tot satul Roşcanii, pe unde a umblat Suceava mai demult, pe matca cea bătrână. Aşijderi, să aibă a ţine şi o baltă, ce să cheamă Balta Porcului, dinspre pădure, căci a umblat Suceava prin-trânsa”[3].

1745: Gheorghe Cananău, care îşi avea conacul la Fântânele, avea şi „46 stupi, la Roşcani, la Vasile Zuppast”[4].

1818, mai 25: „În legătură cu averea şi procesele lui sunt aceste acte (într-unul, din Suceava, 25 Mai 1822, i se zice „dumnealui Costachi Cananò Spătaru este drept fiu a răposatului Spătar Ion Canano şi clironom, cu fratele dumisale, a averii părinteşti”): / „I. Fiindcă, după tocmeala ce am săvârşit prin contract, la 1818, Aprilie 23, cu dumnealui Costache Cananou Spătarul pentru venitul moşiilor ce am cumpărat de la dumisale, adică Fântânelele şi Roşcani, cu toate cotunurile, într-acest chip după cum prin alăturatele pon­turi ce se arată. Adică: A 1). Prin acelaşi contract glăsuieşte ca să dăm pe an câte 12.000 lei, adică douăsprezece mii lei. Dară acu’ au rămas ca pe aceşti doi ani, ce se încep de la anul 1819, Aprilie 23, avem a da dumisale câte 9.000 lei pe an, adică câte nouă mii lei, care bani avem a-i răspunde cu aceste vadele, adică 5.000 lei acu’, la începutul anului, April 23, 1819, şi 4.000 lei la Sfântul Dimitrie, Octv. 26, şi al 3 vadè iarăşi la Apr. 23, 1820, să-i răspundem 5.000 lei, şi al 4-le vadè la Oct. 26, şi, aşa, într-aceste vadele să-i dăm tot istovul. / A 2). Osăbit să avem a-i da, pe an, câte 100 merţe ovăz, adică una sută, adus la hambarul dumisale, şi cu del. de 12 ocă. / A 3). 45 fălci iarbă pe an, care avem a le răspunde dumisale, 40 fălci fân gata şi 5 fălci iarbă în picioare, şi fân bunii, şi iarba. / A 4). Pe tot anul să-i dăm câte două fălci loc de arat, care are a şi le ara dumnealui. / A 5). La banii scutelnicilor ce-i are dumnealui pe moşiile dumisale, noi n-avem nici o trebuinţă a mai lua nici un ban, ci dumnealui, după aşezarea ce o are de la cinstita Vis­tierie are a-şi trage banii de la dânşii. / A 6). Căci, şi cu 18 oameni ce a avut ai dumisale, i-am mai dat 3 oameni, care fac 22 (sic), care sunt arătaţi prin osebit izvod, cu aceştia n-avem nici o trebuinţă noi, ci rămân ai dumisale, decât ne îndatorim a le da loc de hrană, de arătură şi fânaţ, care l-au avut şi până acu’, iar nu mal mult o palmă măcar. / A 7). Să-i dăm şi pasările ce se arată prin contract, 50 găini, 50 pui. / A 8). Cu toţi ţiganii ce-i are dumnealui în Fântânele, măcar că în contract glăsuieşte ca să nu avem trebuinţă cu 7 sălaşe de ţigani, dar de acu’ să n-avem trebuinţă nici cu unu, rămânând pentru trebuinţele dumisale. Iară loc de arat şi de cosit noi să fim datori a le da; însă acele locuri ce le-au avut şi până acu’, arându-şi şi cosându-şi singuri, n-avem a ne supăra. / Şi ne îndatorăm cu însuşi a noastre iscălituri, a fi întocmai următor contractului şi ponturilor alăturate. Iar când, dimpotrivă, ne vom arăta împotrivitori celui mai mic pont, atunce dumnealui volnic să fie a ne da afară din stăpâniri, şi, orice vom avea pe moşiile dumisale, toate să ni li pună supt sechestru, şi să stea până atunce când ne vom îndrepta greşeala împotrivirii şi ne vom pune la cale cu dumnealui. Deci şi dumnealui, dacă ar voi a ne aduce la oareşicare păgubire, care, socotindu-se binişor, dacă se va dovedi că acea păgubire cu dreptăţi ne-au pricinuit-o, atunce acea păgubire să ne-o răspundă dumnealui. Şi, spre mai adevărată credinţă, dovedeşte a noastre iscălituri. Cum şi 20 breslaşi ce are dumnealui, a rangul boierie, rămân ai noştri, să ne punem la cale cu dânşii, după cum ne vom socoate cu dânşii. / 1819, April 23. / (Trei iscălituri, una a lui Vasile Bahrin)”[5].

1834, aprilie 23: După acelaşi model de contract, postelnicul Costachi Cananău arendează „moşia dumisale Fântînele, cu toate cuturile ei din Ţinutul Sucevei, pe vreme de trei ani, care se încep la 23 aprilie 1831… Zisul Iancul, supus britanicesc”. Conform contractului, „deosebit, de pe moşia Roşcani, de unde toate dijmele de prin grădini şi livezi, şi găinile, pui şi ouăle sunt a se lua de către stăpân, la care eu (arendaşul – n. n.) nu am a mă amesteca cât de puţin sau a pretinde ceva; ci pentru două podvez de pe arătata moşie au locuitorii a mi le duce până la Fălticeni sau Botoşani, iar mai departe nu sunt volnic a-i îndatori să le ducă, socotindu-se câte un car în doi boi de gospodar, numai ce va avea al său car şi boi. Iar când, dacă se va urma neprietenilor (?) şi poruncii stăpânirii ca asemenea dări, de călâp, găină, pui, ouă şi podvezi să nu supere pe locuitori, întrucât de puţin şi eu cunoscându-mă păgubit întru aceasta, şi dacă nici nu voi lua vreunele din acestea de la locuitori, apoi numai atunci are a mă scădea cu douăzeci galbeni pe fieştecare an. Din locuitorii ce nu vor încăpea pe moşie să-şi lucreze zilele boierescului au a se învoi cu mine în bani sau în lucru pe moşiile ce se megieşesc cu arătata moşie a dumisale”[6].

1835, decembrie 27: Într-o scrisoare a postelicului Costachi Cananău, „pentru iubita mea soţie Catinca, la Eşi”, cu urări „şi vărului Iordache Miclescu”, se vorbeşte şi de „doi boi, ce i-a răpit un Vasile Beţivu, ce-l are (fratele lui Costachi Cananău – n. n.) lângă dumnealui vătav, care fu luat de la un om din Roşcani, întâlnindu-l tot pe moşie la Roşcani, şi acum trimite ca să-i dau un bou, care este la mine de pripas, zicând că este a jidovului, posesorul dumitale (arendaşul „supus biritanicesc” – n. n.), fără să aibă vreo dovadă”[7].

1836, octombrie 1836: Într-o altă scrisoare către jupâneasa Catinca, postelnicul Cananău: „Deosebit, îmi scrii pentru Pentelii, paznicul din Roşcani, că vroiesc sătenii a-l schimba şi a pune pe Dumitru Anton; aceasta şi eu am fost zis-o, până a nu mă porni de acolo, pentru că Pentelii îi un blăstămat, şi dar dumneata le vei zice ca să-l pună pe Dumitru Anton”[8].

1895: Peste râul Suceava, „la Litenii Mari şi Roşcani există pod”[9].

1902: „Roşcani, sat, judeţul Botoşani, pe şesul Siretului, la vărsarea Su­cevei în Siret, în partea de Sud a comunei Fântânelele, plasa Siretul, cu o suprafaţă de 542 hectare şi o populaţie de 209 familii, sau 901 suflete. Are o biserică, deservită de 1 preot şi 1 cântăreţ şi o şcoală mixtă. Vite: 117 vite mari cornute, 19 cai, 151 oi, 50 porci. Sunt 197 stupi cu albine”[10].

1931: Comuna Fântânele, judeţul Botoşani, compusă din satele: Băluşeni, Stamate, Băneşti, Fântânele, Goldeşti, Roşcani, Slobozia[11].

1945: „Următorii învăţători se transferă pe ziua de 1 Septemvrie 1945, la şcolile primare din oraşul şi judeţul Botoşani, trecute în dreptul fiecăruia: Huţupaş Ioan, de la Moleşti, la Roşcani-Fântânele, I băieţi, părinţi bătrâni”[12].

[1] Gonţa, Alexandru, Indicele numelor de locuri, Bucureşti 1990, p. 216

[2] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. XXI, Iaşi 1929, p. 120

[3] Academia Română, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, volumul XXVIII, (1645-1646), Bucureşti 2006, Doc. 114, p. 95

[4] Iorga, Nicolae, Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, p. 129

[5] Iorga, Nicolae, Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, Vol. XXI, Bucureşti 1911, pp. 193-195

[6] Ibidem, pp. 213-215

[7] Ibidem, p. 224

[8] Ibidem, p. 226

[9] Averescu, Ales., Maior, Lecţiuni de geografie militară predate la Şcoala de Ofiţeri, Bucureşti 1895, p. 125

[10] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, Volumul V, Bucureşti 1902, p. 274

[11] Ministerul de Interne, Tablou de regruparea comunelor rurale, Bucureşti 1931, p. 65

[12] Monitorul Oficial, Nr. 246, 27 octombrie 1945, p. 9500

Povestea aşezărilor sucevene: Adâncata

1620: Atestarea documentară a satului Adâncata datează din 21 aprilie 1620[1], ca una dintre vetrele satului Mireni (Mereni, prin confuzii ulterioare), devenit moşie a mănăstirii Pantocrator (Teodoreni), după cum o probează uricele ulterioare şi, explicit, hotarnicele din 1735 şi 1738. În 11 ianuarie 1621, se foloseşte formula „cu tot hotarul de unde s-a folosit în veac”, aplicată doar aşezărilor care existau înainte de Descălecat[2].

1736: „Iaşi, 13 Iulie 7242 (1736). Costandin Neculae-Vodă către Şerban Cantacuzino, biv Vel Medelnicer, şi Solomon Botez, biv Vel Şătrar, pentru hotărnicie la „sălişte Mereni, de care să ţin Rătunda şi Colacul Bălţii, şi heleşteul ce să numeşti Păscărie Mitropolitului Grigorie Nichenschie, ce au fost egu­men la mănăstirea Todireni, şi la moşie Todireni, de care să ţin Ceiriul şi Adâncata şi Poiana Pustie”[3].

1738: Hotarnica moşiei mănăstirii Todireni asupra Merenilor, în care e citată şi hotarnica din 1735, stabileşte pentru mănăstire, sub denumirea de Mereni (Moreni, scris în document), un teritoriu care, pornind din cel al Plopenilor şi Feteştilor lui Iordache, apoi Lupu Balş, urcă şi trece prin pădure şi include Adâncata şi Poiana Pustie, hotarul mergând cu „opcina cu hotar Zvorăşte, pără în hotaru Dragomirnii”[4].

„1762, iulie 14. Gavril, mitropolitul Moldovei, în urma jalbei egumenului mănăstirii Dragomirna pentru apărarea moşiilor Bârnova, Bninţii, Ruşciorii, Poiana Pustie (Adâncata – n. n.), din ţinutul Suceava, Necşeni şi Mătieni, ţinutul Hârlău, împresurate de locuitorii din jur, dă carte de blestem asupra lui Toader Bădiliţă, Ghedion Popescul şi altor locuitori împregiuraşi, care cunosc hotarele acestor moşii şi nu le vor arăta după dreptate, cum arată scrisorile”[5].

1775: Recensământul făcut de Spleny, în 1775, un recensământ asupra unei suprafeţe geografice mult mai largă decât cea ulterior consacrată drept Bucovina, împărţită pe ocoalele care, cu corecţiile de frontieră de mai târziu, vor deveni tradiţionale, poziţiona Adâncata în Ocolul Mijlociu, cu 32 familii de ţărani, în vreme ce Plopenii cu Poiana Pustie (de fapt, o parte din Adâncata) şi Feteşti aveau 1 boier – Balş, care îşi avea conacul lângă biserica de el zidită, 5 popi şi 148 ţărani[6], ceea ce înseamnă că la populaţia Adâncatei trebuie adăugaţi măcar alţi 30 de ţărani, cei din Poiana Pustie. Adâncata, numită, în vechime, Bulboceanca, era moşia mănăstirii Burdujeni cel mai târziu din 12 octombrie 1777, când, după refuzul celor 11.000 de udeşteni, conduşi de părintele Andrei, de a depune jurământul de credinţă faţă de împăratul Austriei, vechii udeşteni (uideşteni) s-au risipit prin satele „de peste apă”, inclusiv în Adâncata.

1818, februarie 27. „Grigore, arhimandritul mănăstirii Burdujeni, scrie Judecătoriei târgului Şiret că, la 7 februarie 1818, s-au furat patru boi din satul Adâncata, acum aflaţi în pripas prin târgul Sucevei; după mărturia sătenilor, doi boi aparţineau lui Irimie Ţurcan, iar doi, lui Tănase Albu, ambii săteni săraci şi nevoiaşi”[7].

1881: „Raportul Dlui ministru de interne către M. S. Regele. / Sire, / Sunt informat de dl prefect al judeţului Dorohoi că atât primarul, cât şi membrii ce compun consiliul comunei rurale Adâncata sunt departe de a cunoaşte datoriile ce le sunt impuse prin legi, săvârşind acte ce sunt totdeauna vătămătoare intereselor comunei şi locuitorilor. / Împlinirea dărilor fiscale este cu desăvârşire lăsată în părăsire şi nu voiesc a ţine de explicările şi îndemnurile ce li se dau de autorităţile superioare pentru a depune mai mult interes în executarea legii şi în cazul neamurilor. / Mai mult decât atâta, primind 1,453 lei, de la casa de depuneri şi consemnaţiuni, pentru construirea localurilor necesare primăriei şi şcolii, pe lângă că nu au luat nici o măsură pentru adunarea materialului trebuitor construcţiunii acelor localuri, dar au cheltuit mai mult din jumătatea acestei sume în plăţi de lefuri şi altele. / Arendându-se pământurile care, după legea împroprietăririi însurăţeilor, s-au cedat şcolilor ce nici s-au înfiinţat, la licitaţia ţinută s-au adjudecat asupra notarului şi din suma arendei nu se găseşte încasat decât o treime. / Pentru aceste motive şi pentru ca administraţiunea numitei comune să se pună pe o cale regulată şi prosperă, rog respectuos pe Majestatea Voastră ca, în puterea art. 71 din legea comunală, să binevoiască a aproba dizolvarea consiliului comunal şi a semna anexatul proiect de decret. / Sunt, cu cel mai profund respect, / Sire, / Al Majestăţii Voastre, / Prea plecat şi prea supus servitor, / Ministru secretor de Stat la departamentul de interne, / No. 12.281. / C. A. Rosetti”[8].

1883: „În Mitocul Dragomirnei a fost, în adevăr, până nu de mult, datina că, dacă un fecior iubea o fată şi fata încă-l iubea pe fecior, iar la căsătoria lor însă se împotriveau sau pă­rinţii feciorului, sau ai fetei, din cine ştie ce pricini, atunci feciorul, pentru împlinirea dorinţei sale, răspândea vestea că are să-şi fure iubita. Şi dacă nici acest mijloc nu ajuta, atunci numai ce se trezeau părinţii feciorului şi-ai fetei că-n cutare duminecă sau sărbătoare feciorul şi fata nu se mai întorc de la joc, acasă. Unde s-au dus? „În ceea parte!”, era răspunsul în­dătinat, adică în Mitocul Moldovenesc, de peste „Hraniţa” sau în Adâncata, sau în alt sat moldovenesc, unde, primind cununia de la vreun preot moldovean, se întorceau înapoi şi  nimeni nu mai cuteza să le conturbe viaţa căsătorească. Acestui abuz i s-a pus, în timpul din urmă, stavilă de către ocârmuire, fiind statornicite pedepse aspre pentru cei ce s-ar cununa „în ceea parte”. Amintirea datinii vechi însă va trăi în memoria mitocanilor, până când chiuitura „Vai, sărmanii mitocani, / Strigă lumea că-s tâlhari, / Nu-s tâlhari de boi, de cai, / Da-s tâlhari de fete mari” se va auzi în horele lor”[9].

1884: „Prin deciziunea domnului ministru de finanţe cu No. 557 din 16 ianuarie 1884, s-au numit şi confirmat ca debitanţi pentru vânzarea tutunurilor următoarele persoane: Vasile Grigore Bârsan în comuna Adâncata, plasa Berhomete, judeţul Dorohoi”[10]. „Se publică, spre cunoştinţa generală, că moşiile Statului, cuprinse în tabelul de mai jos, al căror period de arendare expiră la 23 Aprilie 1885, se arendează pe un nou period de 10 ani, începători de la citata epocă: Adâncata, pendinte de Theodoreni, arenda actuală a periodului 1880, până la 1885, lei 8.844, garanţia provizorie ce trebuie a se depune: lei 2.211”[11].

1890: „Se publică spre generală cunoştinţă că, în ziua de 10 Ianuarie 1891, se va vinde prin licitaţie, în localul prefecturii de Dorohoi şi la comuna Adâncata, un număr de 1.071 arbori verzi în picioare, de diverse esenţe, 100 juguri nuelişte de salcie şi ulm, aflaţi pe moşia Statului Adâncata, destinată vinderii, din judeţul Dorohoi. / Se publică spre generala cunoştinţă că, în ziua de 11 Ianuarie 1891, se va vinde prin licitaţiune, în localul prefecturii de Dorohoi şi la comuna Adâncata, un număr de 157 arbori uscaţi în picioare, de diverse esenţe, din pădurea Statului Adâncata, situată în judeţul Dorohoi. / Se publică spre generală cunoştinţă că, în ziua de 11 ianuarie 1891, se va vinde prin licitaţie, în localul prefecturii Dorohoi şi la comuna Adâncata, un număr de 553 arbori uscaţi în picioare, de diverse esenţe, marcaţi cu ciocanele silvice PS 5 şi PS 7 şi răspândiţi prin pădurea Statului Mitocul, situată în judeţul Dorohoi, cu condiţiunile ce se pot vedea atât la prefectura judeţului, cât şi la comuna menţionată. Amatorii de a cumpăra aceşti arbori se vor prezenta în localul acelei prefecturi şi la comuna Adâncata, la ziua mai sus fixată, spre a concura, fiind însoţiţi si de garanţia prevăzută prin condiţiuni. / No. 57.385. / 1890, Decembre 10”[12].

1891: „Adâncata, comună rurală, plasa Berhometele, formată din sa­tele Adâncata şi Mitocu-Dragomirnei, cu reşedinţa primă­riei în Adâncata. Are o po­pulaţie de 488 familii şi 1.952 suflete; 2 biserici, 1 preot, 3 cântăreţi, 1 pălimar; 1 şcoală, cu un în­văţător, şi 62 elevi. Locuitorii posedă 1.174 hectare 40 ari pământ; proprietarii moşiilor: 902 hectare 28 ari câmp şi 1.790 hectare 24 ari. pădure. Budgetul comunei este de lei 4.220 la venituri şi de lei 4.196 la cheltuieli. Vite mari cornute: 618, oi: 968, cai: 69, porci: 257, şi stupi: 110. Adâncata, sat, în comuna Adân­cata, plasa Berhometele, cu 327 familii sau 1.308 suflete şi plăcută situaţie. în înfundătura unui hârtop, adumbrit de pă­durea de pe dealurile ce-l încunjură. Aşezările sătenilor sunt în mare parte bune, mai multe cu livezi, restul cu grădini; iar a stăpânului moşiei casă veche, de vălătuci, cu heiuri ordinare. Proprietatea moşiei este a Statului; înainte de secularizare, era a Mănăstirii Teodorenii, din Burdujeni, închinată la Sf. Munte. Biserica, cu patronul „Sfântul Dumitru”, cu 1 preot, 2 cântăreţi, 1 pălimar. este de lemn, mică şi veche, făcută de grămada satului. Şcoala, cu 1 învăţător şi 62 elevi, n-are local propriu al său. Calitatea pământului mai mult mediocră ca loc de pă­dure. În vechime, mai tot trupul acestei moşii era acoperit cu pădure mare, în care, pe înce­tul, s-au făcut curături, în urmă locuinţe şi apoi sat şi locuri de agricultură. Sătenii împroprietăriţi au 793 hectare 43 ari pământ; îar proprietatea moşiei are 615 hectare 84 ari câmp şi 1.074 hectare 15 ari pădure, parte bă­trână, parte tânără. Între esen­ţele de arbori, domină fagul, mesteacănul şi stejarul, iar pe piscuri începe a se ivi bradul. Pâraiele principale sunt Valea-Mare, începător din pă­durea moşiei şi se varsă în Siret; Grăniceriu, începe de pe Mitoc şi se varsă în Suceava. Piatră calcarică şi gresie se găseşte, dar se extrage numai pentru trebuinţele locale. Drumuri principale sunt acel de la Zvoriştea, la Burdujeni, şi acel ce duce la trecătoarea (vama – n. n.) de la Iţcani. Hotarele moşiei sunt cu: Zvoriştea, Hânţeşti, Burdujeni, Mitocu, Salcea şi Bucovina”[13]. „Mitocu-Dragomirnei, sat, pe moşia cu asemenea numire, comuna Adâncata, plasa Berhometele. În vechime, se nu­mea Dragomireştii, după do­cumente. Are o populaţie de 161 familii, 644 suflete şi plă­cută situaţie, pe culmea dea­lului Dragomirnei. Satul este despărţit în două, prin săpătura unui şanţ ce demarcă linia de hotar dintre Româ­nia şi Bucovina, venind câte o parte din sat în fiecare din ambele ţări vecine. Aşezările sătenilor sunt mal multe bune, parte cu livezi şi grădini. Proprietatea n-are aici aşezare, fiind moşia ali­pită la trupul moşiei Adâncata, de unde se administrează. Proprietatea moşiei este a Statului. Din vechime, a fost a Mănăstirii Dragomirna din Bu­covina, şi mai în urmă, a schi­tului Sofroni. Biserica, cu patronul „Sfânta Paraschiva”, cu 1 cântăreţ şi 1 pălimar; este veche, făcută din lemn de cătră săteni. Calitatea pământulul e cam slabă ca loc de pădure. Sătenii împroprietăriţi au 351 hectare 87 ari pământ; iar Sta­tul: 286 hectare 44 ari câmp şi 716 hectare 10 ari pădure. Hotarele moşiei sunt cu: Burdujenii, Adâncata, Zvoriştea şi Bucovina”[14].

1892: „Se publică spre generala cunoştinţă că, în ziua de 28 Septembre 1892, orele 11 a. m., se vor vinde prin licitaţie, în localul prefecturii judeţului Dorohoi şi la comuna Adâncata, 157 arbori uscaţi din picioare, având 0,30-0.80 m în diametru, marcaţi cu ciocanele silvice PS 4 şi PS 7 şi răspândiţi prin pădurea Statului Adâncata, din judeţul Dorohoi, şi se vând cu condiţiunile ce se pot vedea atât la prefectură, cât şi la comuna Adâncata”[15].

1895: „Soldaţii mai jos notaţi, nerăspunzând ordinelor de chemare  şi care s-au dat nesupuşi, nefiind prezenţi la corpurile lor, sunt rugate toate autorităţile civile şi militare a-i urmări şi, prinzându-i, să-i trimită depozitului de recrutare Dorohoi / Regimentul 8 Dragoş No. 29: Cobzariu Ioan, contingentul 1882, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Bandel Vasile, contingentul 1883, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Belehuzu Gheorghe, contingentul 1883, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Danis Petria, contingentul 1886, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Toma Vasile, contingentul 1886, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Danişi Constantin, contingentul 1878, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Grigore I. Tănase, contingentul 1879, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Constantinescu Leon, contingentul 1880, din comuna Adâncata, judeţul Dorohoi; Herşcu Leizer, contingentul 1881, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Şmil Vainberg, Viziteu Alecu, contingentul 1881, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi”[16]. „Soldaţii mai jos notaţi, nerăspunzând ordinelor de chemare  şi care s-au dat nesupuşi, nefiind prezenţi la corpurile lor, sunt rugate toate autorităţile civile şi militare a-i urmări şi, prinzându-i, să-i trimită depozitului de recrutare Dorohoi / Regimentul 8 Artilerie: Vornicese Vasile, contingentul 1884, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi. Regimentul 12 Artilerie: Ţugui Constantin, contingentul 1894, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi. Batalionul 4 Vânători: Sprinceană Vasile, contingentul 1890, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi”[17]. „Regimentul 8 Dragoş Nr. 29: Atănăsoaie Vasile, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Butnariu Gheorghe, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Coţovanu Constantin, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Havărneanu Dumitru, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Murariu Gheorghe, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Pascal Theodor, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Rămbu Gheorghe, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Simion Dumitru, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Voloşincu Vasile, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Vera Niculai, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Ţugui Gheorghe, contingentul 1877, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi[18]; Ungurianu Ioan, contingentul 1882, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi; Ciobanu Gheorghe, contingentul 1882, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi[19]; Iliescu Gheorghe, contingentul 1888, din comuna Mitoc, judeţul Dorohoi[20];

1895: „Tablou de bunurile mici ale Statului ce se închiriază, pe un period de 5 ani, începător de la 23 Aprilie 1895: Locul cu cârciumă, compus din 2 camere, de pe moşia Adâncata, situat în satul comunei Adâncata, în suprafaţă totală ca de 1.790 mp; garanţia provizorie, lei 150. / Locul cu ecaretele, de pe moşia Adâncata, compus din o casă de locuinţă cu 4 camere, o bucătărie, un grajd cu 3 despărţituri, un alt grajd, şură, hambar şi un coşar, în întindere suprafaţa totală ca de 1 hectar, 6.250 m p; garanţia provizorie, lei 25”[21].

1899: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 18 Noiembrie 1899, orele 11 a. m., se va ţine, în localul primăriei comunelor respective de care depinde fiecare din bunurile notate mai jos, licitaţiune publică orală pentru arendarea terenurilor de arătură, de fâneţe şi a golurilor de munte pentru păşune, încorporate pădurilor prin perimetrarea lor, cu ocaziunea vinderii de veci a moşiilor respective: Adâncata-Mitoc: „159. Locurile de arătură şi de fâneţe, anume: poienile numite Poiana Costan, Rosciorului, Tudor Dumitroaie, Parascan, Mândrului, Bortica, Cotul Morii, Ilincăi, Nicolae Morărescu, Velincerului, Toca, Grigore Iacob, Huciul Bahului, Vasile Morărescu, Craci Ascunsului, în Fundoaia, Ion Chioru, curătura Chihăi, Grigore a lui Toader Mitruşcă, Iftimie Nascului, Maria Polimaru, Fântâna Gioneşti, Hriscoiniţa, Niculci, Stăinişte, Hulubişte, Românoe, Livada, Gion şi Morăreştilor, toate aceste locuri în întindere totală de 32 hectare, 5.448 mp, situate în cuprinsul pădurii Statului Mitoc, şi cu arătare că din aceste locuri se scad 6 hectare teren pentru hrana gardienilor pădurii, delimitate 3 hectare la locul numit livada lui Gion, şi 3 hectare la locul numit livada Rocşiori; garanţia provizorie lei 180” (Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, pp. 5915, 5916).

1907, martie 6: Ţăranii din Siminicea, Adâncata, Mereni, Plopeni şi Salcea au intrat şi devastat târgul Burdujeni, în ciuda împotrivirii companiei conduse de maiorul Văscan (100 de soldaţi, care păzeau gara, primăria, oficiul poştal, farmacia Lang şi depozitele de pulbere) din Regimentul 15 Războieni. Răsculaţii „fiind beţi, se dedau la adevărate acte de sălbăticie, fără să comită însă omoruri”[22].

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 15 de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Ilaş Victor, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Adâncata, jud. Dorohoi, mort la 7 august 1941”[23].

1943: „La rând venind rezolvarea cauzei de înregistrare ulterioară a naşterii petiţionarului Vasile Iroaie, din comuna Burdujeni, în registrul actelor stării civile pentru născuţi al comunei Adâncata. / La apelul nominal s-au prezentat: Mihai Miron, primarul comunei Adâncata, în calitate de ofiţer al stării civile, şi dl avocat al Statului în Suceava, dr. Victor Haliţchi, pentru Ministerul Apărării Naţionale, lipsind petiţionarul susnumit. Procedura completă. / S-au ascultat martorii Gheorghe Atănăsoaie şi Ioan Iftode, consemnându-se declaraţiile lor în procese-verbale separate, care s-au ataşat la dosarul cauzei. S-a dat citire tuturor actelor şi lucrărilor de la dosar… / Având în vedere că parchetul local, cu adresa Nr. 10.448 din 10 Octomvrie 1942, a trimis acestui tribunal cererea petiţionarului Vasile Iroaie din comuna Burdujeni, adresată Primăriei comunei Adâncata, prin care arată că este născut în comuna Adâncata, la data de 10 Decemvrie 1879, ca fiu legitim a lui Petre Gh. Iroaie şi al Mariei a Iroaie, născută Ioan Foca Lucanu, şi că din motive necunoscute dânsul nu este înregistrat în condica actelor stării civile pentru născuţi ale comunei Adâncata, / Având în vedere că în cauză parchetul local a făcut cercetări şi apoi a trimis dosarul acestui tribunal pentru a se dispune în conformitate cu art. 30 din legea actelor stării civile. / Având în vedere că din declaraţiile martorilor Gheorghe Atănăsoaie şi Ioan Iftode, ascultaţi sub prestare de jurământ, în faţa acestui tribunal, se constată, în fapt, că petiţionarul Vasile Iroaie s-a născut în comuna Adâncata, judeţul Suceava, înainte de cam 60 ani, ca fiu legitim al lui Petre Gh. Iroaie şi al Mariei a Iroaie, născută Foca Ion Lucanu, care au fost legal căsătoriţi între ei… / Ordonă înregistrarea ulterioară a naşterii”[24].

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[25], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Prodan Eugen, de la Stulpicani, la Adâncata; Filip Elena, de la Adâncata, la Burdujeni, Şc. nr. 1, post X, soţ învăţător; Dracinschi Viorica, de la Mileanca-Dorohoi, la Adâncata, post III, interese familiare”[26].

1947: „Următorii funcţionari, ale căror puneri în retragere, în vederea aranjării drepturilor la pensie, făcute în baza art. 132 din Statutul funcţionarilor publici, au fost anulate prin deciziunea cu Nr. 34 din 1947, a Comisiunii ministeriale pentru redresarea economică şi stabilizarea monetară, se licenţiază din serviciu, pe datele de pensionare, arătate în dreptul fiecăruia: Cucoş Dumitru, pădurar, Ocolul silvic Adâncata, pe data de 31 Mai 1947. Saftiuc Alexandru, pădurar, Ocolul silvic Adâncata, pe data de 31 Mai 1947. Bălan Gh. Iordache, pădurar, Ocolul silvic Adâncata, pe data de 31 Mai 1947. Şuţu Ioan, pădurar, Ocolul silvic Adâncata, pe data de 31 Mai 1947”[27].

În comuna Adâncata s-au născut pictorul Mihai DĂSCĂLESCU (21 septembrie 1919) şi publicistul Gheorghe GIURCĂ (11 aprilie 1940).

[1] Academia Română, Documente privind Istoria Românilor, A. Moldova, sec. XVII, vol. IV, p. 465

[2] Ibidem, doc. 6

[3] Iorga, N., Documente amestecate, p. 56

[4] Iorga, op. cit., p. 58

[5] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, p. 347

[6] Spleny von Mihaly, Gabriel, Descrierea districtului Bucovina, în Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice şi demografice, Bucureşti 1998, pp. 236-266

[7] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, p. 561

[8] Monitorul Oficial, Nr. 85, 16/28 iulie 1881, p. 2596

[9] Morariu, Constantin, Matrachi şi feciorii ei – Amintiri din trecut , în Amicul Familiei, Nr. 19, Anul VII, 15/27 mai 1883, nota de subsol de la p. 95

[10] Monitorul Oficial, Nr, 236, 29 ianuarie / 10 februarie 1884, p. 6118

[11] Monitorul Oficial; Nr. 216, 1/16 ianuarie 1884, p. 4759

[12] Monitorul Oficial, No. 206, 14/26 decembrie 1900, p. 4870

[13] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al Judeţului Dorohoi, Iaşi, 1891, pp. 1, 2

[14] Ibidem, p. 227

[15] Monitorul Oficial, No. 117, joi 27 august / 8 septembrie 1892, p. 3568

[16] Monitorul Oficial, No. 118, 26 august / 7 septembrie 1895, pp. 3948-3951

[17] Monitorul Oficial, 26 august 1895, p. 4008

[18] Ibidem, p. 4008

[19] Ibidem, p. 4010

[20] Ibidem, p. 4012

[21] Monitorul Oficial, No. 25, 3/15 mai 1895, p. 794

[22] Roller, Mihail, Răscoalele  ţăranilor din 1907 – documente, Bucureşti 1958

[23] Monitorul Oficial, Nr. 223, 20 septembrie 1941, pp. 5633 şi urm.

[24] Monitorul Oficial, Nr. 106, 8 mai 1943, p. 3004

[25] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[26] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912

[27] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, p. 9662