Ţinutul Tecuciului: Satul Fundenii de Sus

26 iunie 1774

Ocolul Târgului

Fundenii de Sus

Toată suma caselor: 190. Scădere rufeturi, însă 21: 2 vătămani, 8 nevolnici, 4 văduve, 2 popi, 5 slugi. Rămân birnici 169.

Birnici:

Mihalcia Gagiul

Stan sin (fiu) Gagiul

Şerban Hara

Uncheş Sava

Dumitru Borşu

Opre Zaharia

Şerban sin Zaharia

Gheorghi brat (frate) Şerban

Ştefan Ciocoiul

Badiul sin Cinpoca

Sandul Putineiu

Radul Cinpoca

Costantin Calmare

Mania sin Iorgăi, holtei cu mamă

Bogdan sin Niagul

Sandul brat (frate) Gheorghi

Ion, harabagiu

Dobre sin Muşat

Radu Corpatici

Vasili a babei Andrieni

Uncheş Scărlat

Gheorghi sin Pricopii

Ilii brat lui

Pricopii sin Iorgăi

Ioniţă Boţul

Dumitraşcu Boţul

Vasile, mocan

Niţul sin Miloş, croitor

Stoian zet (al) Smochină

Dragomir cumnat lui Scărlat

Ion Mertic

Nechifor

Sava Săcară

Toader brat lui

Dumitraşcu Gâţul

Stoica sin lui

Tudor cumnat lui Scărlat

Uncheş Gheorghi frate lui

Sima fiu lui Uncheş Tudor

Lupul, bejenar

Radul, bejenar

Dumitru, bejenar

Duminică fiu lui Bordar

Vlad al lui Iorgulesii

Lupul, văcar

Moiseiu, văcar

Necula

Ion Brehoiu

Ilii Brehoiu

Niculai, blănar

Radu fiu lui Sava

Stoica fiu lui Radu

Scărlat, muntean

Ivan fiu lui Ilii

Ilii fiu lui muntean

Ştefan

Lupul Crâstei

Ivan

Pană fiu lui Vlasii

Dumitraşcu fiu lui Găreliuţă

Ion fiu lui Rola

Niagul fiu lui Scărlat

Dumitru frate lui Bogdan

Scărlat fiu lui Ilii

Negoiţă Radu

Radu Gaciul

Voicu fiul lui

Costantin, cârciumar

Stan fiu lui Tănasă

Ivan Nechifor

Radu cumnat lui

Necula cumnat lui Negoiţă

Ioniţă Biserică

Constantin, pâslar

Dumitrachi

Ion, pâslar

Radu Clipa

Vasili Făinără

Marin Carabule

Nucula Odăiaş

Grigori cumnat lui

Antohi cumnat lui Negoiţă

Ion a babii Ştefanii

Apostol Bocăneţu

Iftimii Bocăneţu

Stan Bocăneţu

Ursul frate lui Chiriac

Chiriac

Ioniţă Diacul

Ion Diacul

Diacul cel Bătrân

Grigoraş Roibul

Niţă, ficior cu mamă

Ion Roibul

Dănăilă cumnat lui Voicu

Voicu al lui Tudor

Tănasii Crâstian

Ene Bălănuţă

Gheorghiţă Ţâganu

Gheorghi, sârbul

Enachi, sârbul

Neculai Calacaz

Toader Câra

Sandul fiu Cârii

Ioniţă Cula

Tănasii Bulaiu

Ioniţă Săracu

Zanfir sin Hrizii

Uncheş Hriza

Gheorghiţă Harapcia

Tănasii Badiul

Badiul

Petria Harapcia

Mutul fiu lui Boer

Gheorghiţă al babii Mihaicăi

Mania Antohi

Ion al babii Tudorii

Nan fiu viţălarului

Ion Săracul

Drăgan

Stanciul cumnat lui

Sandul Şorcar

Tănasă Necoară

Gheorghiţă cel mic

Gheorghiţă a Pârvului

Vostandin, giugănar

Ghiurme, brăilean

Tofan cumnat lui Tudor

Stoica, bejenar

Apostol, bejenar

Toader cumnat lui Tofan

Niagul, harabagiu, văduvoi

Ştefan Brodian

Postolachi Laza

Dumitru Covrig

Hriza al Buculesii

Uncheş Ion Nămolos

Dumitraşcu fiu lui

Gheorghiţă Parămoale

Ioniţă fiu lui Sofronii

Costantin Cucuţa

Mihaiu Săracul

Enachi Tudoran

Apostol, ciubotar

Ion, tăbăcar

Bolan brat lui Ion

Toader, viţălar

Tudoran al lui Negoiţă, săponar

Sămion Parămoale

Ştefan, cârciumar

Iordachi nepot lui Tudoraşcu

Vasilachi cumnat lui Ion, tăbăcar

Costantin, bejenar

Neculai al lui Antohii

Ilii cumnat harabagiului

Alicsandru al Şendrii, ce a fost scutelnic al dumisale bănesii Dumitrăchioai

Grigoraş sin Covrig

Todiraşcu a Buzatului

Dumitrachi fiu lui Ion Nămolos

Ivaşcu, cârciumar, ce a fost scutelnic dumisale spătarului Conachi

Eni Săcul, la fel

Năstasii, morar, la fel

Ioniţă, podar, la fel

Toderaşcu, la fel

Ion, chelar, văduvoi, la fel

Pavăl, chelar, la fel

Ştefan al lui Pavăl, la fel

Ilii, bejenar

Rufeturi:

Ştefan socru lui Postolachi, nevolnic

Maria Albuliasă, văduvă

Tudorache, vătăman

Ion cumnat lui Mihaiu, nevolnic

Vasilii Covrig, vătaf al dumisale spătarului Conachi

Popa Meleca

Hriza Uncheş, nevolnic

Dragomir fiu lui Udria, nevolnic

Dragomir al babii Andrienii, nevolnic

Miloş, croitor, nevolnic

Stana, văduvă

Frăţilă, vătăman

Uncheş Stanciul, nevolnic

Chirica, văduvă

Niaga, văduvă

Stanciul, sluga dumisale Manolachi Conachi

Dumitraşcu, croitor al dumisale spătarului Conachi

Ştefan Jilţu, la fel

Ion Jilţu, la fel

Popa Costantin

Istrati Busuioc, nevolnic

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, pp. 567, 568

MOLDOVENII recenzaţi la 1770 No Comments Feb 22

Legenda lui Costache Pompierul, de Alexandru Davila

Theodor Aman: Taraful lui Ionică Ochialbi

Despre legendarul scripcar Costache Pompieru, care a compus celebra sârbă care îi înveșnicește porecla, au legendat diferit și Alexandru Odobescu, și Alexandru Davila. Odobescu, de pildă sugera că autorul sârbei publicate de Dimitrie Vulpian, în „500 de hore românești”, drept „Sârba Pompierilor”, este fratele mai mare al lui Ionică și al lui Gheorghe Ochi-Albi, și, deci, fecior al lui Năstasi din Botoșani, care, pe la 1850, făcuse albeață la ochi, și nepotul vestitului lăutar „Suceavă”, de la 1774-1810, conform lui Ubicini, și care se numea, de fapt, Ion Angheluță din Suceava. Năstase și-a făcut propriul taraf abia în 1810, dar la Botoșani, pentru a nu concura cu taraful tatălui său, Ion Angheluță având, în Suceava, o concurență puternică, din 1774, în taraful lui Vasile Pletosu din Pintig, care, în 1802, cânta la sărbătoarea breslelor din Suceava, folosind, împreună cu fiul și ginerele său, vioara, cornul englezesc și clarinetul (descrierea evenimentului, în colecția de documente „Suceava – File de istorie”, realizată de Arhivele Statului din Suceava).

Precum Năstasi, odinioară, cei trei feciori ai lui, Costache, Gheorghe și mezinul Ionică, s-au mutat la Iași, în 1852, unde și-au făcut propriul lor taraf. Ulterior, adică după 1860, aveau să plece, odată cu Curtea Domnească, la București și să se impună, deși aveau în basarabenii Ciolacu și Dinicu o minunată concurență. Costache Năstasi Ochi-Albi avea să fie cunoscut drept Costache Pompieru încă din perioada ieșeană.

În 1852, după ce rușii și turcii s-au retras din disputa pentru principatele dunărene, asigurarea ordinii fiind făcută, prin decizia Puterilor Garante, de către austrieci și polonezi, un ofițer polonez (numele îl găsiți în scrierile din tinerețe ale lui Odobescu) a organizat serviciul de pompieri în capitala Moldovei, adeseori fiind văzut pe tulumbă chiar și în halat de casă. Pompieria face să crească adrenalina (știu asta, din perioada serviciului militar), iar Costache Ochi-Albi, care deja compusese „Cântecul lui Bujor” (doar haiducul Pietraru își compunea singur cântecele, plătind lăutarii să le învețe și să le răspândească – spune Odobescu), s-a înscris printre voluntarii polonezului și, de aici, porecla și aparentul nume de mai târziu.

Ofițerul polonez avusese și el o întâmplare cu Bujor (socrul lui Darie, haiducul din Marginea bucovineană), care îi aținuse calea pe la Târgu-Frumos și i-a luat toți banii. Apoi, întrebându-l cine e, pentru că i se părea cunoscut, darie îi… dăruiește 5 monede, din punga pe care i-o luase, pentru că pompierul-ofițeri salvase de pârjol și casa surorii lui din Iași – cât și dacă a primit și Costache Ochi-Albi zis „Pompieru”, care participase la salvarea casei surioarei haiducului Bujor încă nu am aflat. Dar un lucru vreau să-l subliniez: în spatele oricărui cântec național românesc demn de neuitare, dar îmbrâncit în uitare chiar de către români, se află câte o tulburătoare poveste de viață și de creație. De aici ideea de a începe, cu „Zicălașii”, fonotecarea altor 300 de cântece vechi naționale, cu un film document, în care să spunem cât știm din povestea fiecărui cântec sau lăutar, precum și a celor care le-au notat, ca să nu se piardă – în mare majoritate, germani.

Și iată că, în 1922, Alexandru Davila venea cu o altă legendă, meritată desigur, despre legendarul violonist:

„Într-o seară de vară, plictisiţi amândoi, bătrânul Cazes şi cu mine, plictisiţi de căldură probabil, ne duserăm să luăm masa la Şosea, la Vila Regală, în care fusese în vremuri instalată instituţiunea V. A. Ureche. Cocoţaţi pe o moviliţă unde era pusă masa, aşteptam la răcoare să ne vie aperitivele şi mâncarea, când deodată nişte piţigăituri, discrete dar stăruitoare, străbătură prin tufişuri. Bâzăit ca de albine, ar fi zis Eminescu. Cunoşteam aceste piţigăituri, nu erau de albine, ci de cine ştie ce lăutari oropsiţi şi cărora le cădeau pleaşcă muştirii degeaba aşteptaţi şi degeaba doriţi. Zbârnăitul acesta însemna: „Chemaţi-ne şi pe noi, să vă cântăm ceva, ca să ne daţi câţiva gologani“. I-am fi chemat, desigur, împlinindu-le astfel dorinţa şi nădejdea, dar, zău, prea cântau fals. Bătrânul Cazes, cunoscându-mi damblaua, scoase parale şi-mi zise: „Dă-le ce vei voi, Alecule, ca să ne lase în pace”. Mă dusei să împlinesc cerinţele prietenului meu şi, după o clipă, venii iar la el, cam plouat îngânai: „E un moşneag”. Cazes mă pricepu, strâmbă din nas şi zise: „Fie în voia ta!”, atât aşteptam şi eu făcui repede un semn spre tufiş şi, urmat de alţi lăutari zdrenţăroşi, unul cu naiul, altul cu cobza, bătrânul scripcar, zdrenţăros şi el, îşi făcu apariţiunea puţin elegantă şi puţin impunătoare! Se aşează bine în lumină şi îmi zise: „Nu mă mai cunoşti, coane hilică? Fireşte, că e de mult de-atunci. Să fi fost dumneata de vreo 5-6 ani. Acum dec!, eşti băiat mare!”. Zgâiam ochii la bătrânul lăutar. Îi priveam mustaţa şi sprâncenele cărunte, faţa sarbădă, zbârcită, pleoapele grele, dar mişcându-se repede peste nişte ochi scânteietori. Degeaba mă uitam la moşu: nu-l recunoşteam. El continuă: „Coane hilică, eu sunt Pompierul!”. „Care Pompieru?”, strigă Cazes. „Păi Pompieru, ăl cu sârba!”. Cazes sărise în picioare. Acum privea la bătrân cu ochii ţintă şi şopti: „Te credeam mort de mult”. „Muream eu, dar m-a vindecat Domnul General”, mormăi moşneagul. Eram tustrei, Cazes, Pompieru și cu mine, pătrunşi de o adâncă emoţiune. Se aşternuse pe moviliță o greoaie tăcere. Cazes o rupse: „Cântă sârba ta”, zise el moşneagului. Moşul dădu din cap, se retrase mai în umbră, acordă, calea-valea, strunele bietei scripci crăpate (o sârmă şi trei coarde prost răsucite), îşi îndreptă căluşul, îşi trase arcuşul pe sacâzul lipit de gâtul scripcii şi apoi, bătând tactul cu piciorul, cântă sârba pompierului.

Am auzit această sârbă, cântată mai bogat de tarafuri mai mari, înzestrate cu fel de fel de instrumente; dar acea zguduire sufletească n-am mai aflat-o niciodată nicăieri. Şi era doar o zbârnăială, o biată zbârnâială. Să pun impresia pe seama momentului, dacă vreţi. Dar nu mi-ar fi iertat s-o las uitării. Cine era Pompierul? Cum îl chema? Nu ştiu şi poate nici el nu mai ştia. El era Pompierul. Scurt.

Pe la 1840, ţigănuş mititel, venind cine ştie de unde, el apucase o scripcă aruncată, încinsese pe ea patru sfori şi zbârnăia din ea cum da Dumnezeu. Aninat de un taraf, care colinda din sat în sat, el cutreieră aşa multe meleaguri şi prinse din gura poporului multe cântece. Turcii lui Omer-Paşa, îl goniră spre Bucureşti, unde fugise întreaga populaţiune dinspre Dunăre. Armata opusă de capitala ţării celor patruzeci de mii de oameni ai lui Omer-Paşa se compunea din pâlcul de pompieri din Dealul Spirii. Se căutau voluntari pentru a mări această mână de viteji adoratori ai duhului de jertfă, tânărul ţigan îşi aruncă scripca şi se angajă. Făcându-şi zdravăn datoria, el fu rănit în pântece de o baionetă turcească. Cinci ani de-a rândul purtă această rană, pe la toate babele şi pela toţi bărbierii din mahalale. În 1853, venind în Bucureşti tată-meu, ca trimis al guvernului francez, după cererea lui Vodă Barbu Stirbey, tânărul medic – un apostol oarecum – descoperi rănitul din ’48 şi îi dădu îngrijirile necesare. Pompierul, vindecat, îşi regăsi meseria de scripcar, numele însă nu, şi rămase Pompierul. Cam pe atunci compuse el frumoasa sârbă. O mai fi compus el şi alte bucăţi, dar cine le mai ştie? S-au pierdut ca şi adevăratul lui nume. Astfel, din trecutul său turbure poporul păstrează în amintirea sa, ca într-o comoară, mărgăritarele nepreţuite: un cântec, un mănunchi de versuri, o poreclă”[1].

[1] Davila, A., Pompierul, în Gândirea, No. 5, Anul II, 15 iunie 1922, p. 94

Aşa vă place Istoria? No Comments Feb 22

Ţinutul Tecuciului: Satul Ţâgăneştii

26 iunie 1774

Ocolul Târgului

Ţâgăneştii

Toată suma caselor: 101. Scădere rufeturi, însă 18: 1 vornic, 1 vătăman, 7 nevolnici, 2 ruptaşi, 2 preoţi, diaconi, 2 văduve, 3 scutelnici. Rămân birnici 83.

Birnici:

Ioniţă Udreş

Vasili sin (fiu) lui

Ioniţă Ţucal

Alecsandru Ţucal

Vasili Ţucal

Iftimii sin lui

Năstasii sin Niţul

Costandin, hrubar

Mihălachi Niţul

Neculai Doreş

Şăndria Barbălată

Apostol Iacomii

Lupu Şăndria

Goia

Vasili sin Goia

Bârza

Pârvul Buzilă

Vasili Bâcle

Vasili Udeş

Ioniţă Spăriul

Grigori Coca

Opria Mitrofan

Zanfir sin Neculaiu

Neculaiu Bobăliţă

Gavril Horoga

Vasili Horoga

Strătulat Mitrofan

Ifrimu

Vasili Coraglii

Lefter, tăbăcar

Ion Bulancia

Ursul Grecii

Toader Gaură

Drăgan ot (din) Ochişeşti

Costandin Tesmeniţă, bejenar

Ioniţă sin (fiu) lui

Mihălachi brat (frate) lui

Gavril, bejenar

Toma, bejenar

Mihaiu, bejenar

Timoftii, bejenar

Bucur, bejenar

Enachi sin lui, bejenar

Ion Gogoş, bejenar

Ion, ciubotar

Dragomir, bejenar

Costandin, iconar, bejenar

Muşat, bejenar

Ion Roman

Stoica, sârbul

Ion, bejenar

Costandin

Ariton sin Goia

Cozma, bejenar

Săvastrii

Ion Ţucal

Simion, bejenar

Gheorghi Puică, ce este la Nicoreşti

Ştefan Puică

Ion, văcar

Negoiţă, croitor

Ion sin Fătul, holtei cu mamă

Toma Niţul

Stoica, tăbăcar

Dumitraşcu Marcu

Vasili, olar

Ştefan, sârbul

Gheorghi, lăcătuş

Lupul Frunză

Gavril, holtei cu mamă la Ţăpul

Lupul ot tam (de aici)

Lazur, muntean

Vasili Cola

Costandin, holtei cu mamă

Franga, holtei cu mamă

Ion Buştuian

Nicola, olar

Stoica, muntean

Stan Tătaru

Ioniţă Doroş

Ion sin Ţucal

Vasili Iacomii

Rufeturi:

Vornicul Simion

Angheluţi, vătăman

Ion Bulgar, nevolnic

Tudori Boldor, nevolnic

Grigori, nevolnic

Irina, văduvă

Costantin Ţucal, nevolnic

Bratu, herghelegiu, scutelnic dumisale spătarului Conachi

Marin, diacon

Ilinca, diaconeasă, vădană

Ion Bunbul, nevolnic

Tudori, nevolnic

Ioniţă Roman, nevolnic

Ioniţă, merticar, scutelnic dumisale spătarului Conachi

Protopopul Miron Berza

Ioniţă Bârcan, ruptaş

Grigoraş Ingescu, ruptaş

Ion, morar, scutelnic dumisale spătarului Conachi

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, pp. 566, 567

MOLDOVENII recenzaţi la 1770 No Comments Feb 21

Ţinutul Tecuciului: Satul Blăniasa

26 iunie 1774

Ocolul Târgului

Blăniasa

Toată suma caselor: 28. Scădere rufeturi, însă 8: 1 vornic, 1 vătăman, 3 nevolnici, 3 popi. Rămân birnici 20.

Birnici:

Iacomii Ciuciul

Neculai Ciuciul

Neculai Măricuş

Ştefan Ciuciul

Gavril Ciuciul

Ion, muntean

Iftimii

Tănasii, muntean

Cozma Gavril

Ioniţă Radul

Gheorghi Danşul

Costandin Ţăruş

Alecsandru, holtei cu mamă

Pavăl, holtei cu mamă

Ion Ţăruş

Vasili sin (fiu) Vasilachi Trifan

Marin, rotar

Rufeturi:

Gavril Ciuciul, nevolnic

Mania, torcar, nevolnic

Toader Căciulă, nevolnic

Popa Gheorghiţă, nevolnic

Diaconul Toader

Vasilachi Trifan, vătăman

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 566

MOLDOVENII recenzaţi la 1770 No Comments Feb 21

Ţinutul Tecuciului: Satul Ochişeştii

26 iunie 1774

Ocolul Târgului

Ochişeştii

Toată suma caselor: 56. Scădere rufeturi, însă 22: 1 vornic, 1 vătăman, 4 nevolnici, 6 văduve, 4 popi, diaconi, 6 bejenari, 1 scutelnic. Rămân birnici 34.

Birnici:

Ivan, haidăul

Stanciul Hângan

Eni Bitiră

Stroe Bitiră

Ion Nechita

Niagul, croitor

Ursul, sârbul

Toader Largul

Crăciun, văduvoi

Lupul Motoc

Ioniţă Andronic