Concertul Naţiunii: Mihnea Blidariu şi Andi Drăguşanul

Andi Drăguşanul (Toy Machines) şi Mihnea Blidariu (Luna Amară), la Câmpulung Mold.

Pentru că ne aflăm în toiul Festivalului European “Naţiunea Creatorilor”, prin care ne dezicem de cei care, în vara anului 1952 au ars cărţile Bucovinei, în curtea interioară a închisorii din Suceava, postez, în variantă audio, doar o parte din cântecele concertului acustic Mihnea Blidariu (Luna Amară) şi Andi Drăguşanul (Toy Machines) – vestitoare de… Bucovina Rock Castle. Adaog şi câteva imagini, urmând să vă povestesc despre cărţi şi poeţi, după maratonul de cultură europeană, în care intră şi festivalul de rock, pe care tocmai îl derulăm.

Sound 1

Andi şi Mihnea, la Câmpulung

Naţiunea Creatorilor, în drum spre Rarău

Popas, la poalele Rarăului

Naţiunea Creatorilor, acasă, la Nanu Ilisei – pe Rarău

Andi şi Mihnea, la Gura Humorului

Mihnea Blidariu (Luna Amară), în culisele humorene

Jurnalism, Rubrica lui Andi No Comments Aug 15

Jan Akkerman: „Muzicieni rămân amatori ai inimii”

Bucovina, în agenda unui mare chitarist: Jan Akkerman

Interviu cu marele muzician Jan Akkerman, realizat,

pentru Bucovina Rock Castle 2015, de Andi Drăguşanul

Andi: Salutări Jan, ce părere ai despre România şi ce aşteptări ai legate de concertul de aici?

Jan: E o mare plăcere să fiu în România şi să-mi prezint muzica, desigur.

Andi: Cum se descurcă Jazz Rock-ul în zilele astea?

Jan: Eu cred că Jazz Rock-ul a rămas un pic fără Jazz, aşa că încerc să fac ceva, în legătură cu asta, de vreo 45 de ani. Altfel, va deveni un pic prea eclectic, pentru mine, devenind prea plictisitor, din punctul meu de vedere.

Andi: Cum vezi evoluţia scenei de Jazz Rock, de când ai început tu să cânţi, şi unde te plasezi în acest peisaj?

Jan: Oricum, nu m-aş înscrie niciodată într-un club, care mă vrea pe mine ca membru.

Andi: Cum a fost perceput de public ultimul tău album?

Jan: Din ceea ce am reuşit să-mi dau seama, pare că majoritatea oamenilor l-au trăit ca pe o turnură plăcută în direcţia mea muzicală, de până acum, şi membrii din trupa mea au început să-şi formeze o trupă cu aceeaşi intenţie ca şi ultimul nostru album, „Minor Details” (Detalii Minore), cu poziţii variate şi alte avantaje şi dezavantaje.

Andi: Pot fanii să se aştepte la ceva nou?

Jan: Până la urmă, ce e nou? Adică „Rolling Stones” cânta aceleaşi chestii, de peste 50 de ani, sub motto-ul „Progresiv”, care este, probabil, mai mult „pro”,decât „gresiv”. Ţinând cont că până şi cei mai mari muzicieni rămân amatori ai inimii… dacă înţelegi ce vreau să spun.

Andi: Există viaţă, după moarte?

Jan: Probabil, dar deja nu mai ştim.

Andi: Înspre unde crezi că se îndreaptă lumea?

Jan: Păi, după ce un evreu a devenit creştin, lumea încă vorbeşte despre asta, de peste două mii de ani. Imaginează-ţi că, dacă lumea ar putea sări peste toate prostiile astea religioase, am avea şanse să ajungem, în următorul secol, nevătămaţi.

Andi: Recomandă-ne trei trupe, pe care le-ai descoperit în ultimul timp şi care ţi-au plăcut.

Jan: Următoarea întrebare!…

Andi: Cum ai descrie experienţa de a cânta alături de B.B. King?

Jan: Emoţionantă şi plăcută, şi, în acelaşi timp, o mare inspiraţie; un om dulce şi un cântăreţ cu adevărat autentic. Aş vrea să am măcar jumătate din farmecul lui şi din „soi de vivre”, deşi unii oameni îmi spun că nu mă descurc rău.

Andi: Ce le-ai transmite fanilor, care aşteaptă concertul tău de la „Bucovina Rock Castle”?

Jan: Aşteptaţi-mă!

Sâmbătă, 22 august 2015, Jan Akkerman & Band vor cânta şi la Bucovina Rock Castle

Naţiunea Poeţilor, la o bere

La Otopeni, odată cu debarcarea Poeţilor

Patru ore de serviciu (“Domnu’ Drăguşanul, dar cărţile “Luna Amară” şi “Toy Machines” nu le am în magazie!”; “Cum adică, la un concert electro-acustic aveţi nevoie de sonorizare?” etc.), apoi şapte ore de drum, pe un trafic înghesuit şi strivit de o caniculă insuportabilă, başca trei ore de aşteptat pe aeroport (şi avioanele internaţionale întâzie, nu-i aşa?), şi iar şapte ore de drum, dar pe timp de noapte, drum încheiat cu un somn “repede”, cum obişnuia să zică, pe vremea copilăriei mele, una dintre surorile tatii, apoi iar servici şi abnegată prestaţie în slujba Naţiunii Poeţilor.

La Otopeni, Poeţii Aviva Golan, Lea Taran şi Menachem Mordecai Falek

Pentru că sunt prea obosit, şi cu cele şase veacuri pe care le port pe grumaz, duc Poeţii, între Poeţi, la o bere, la care vine, mai mult ca să mă reazăme, cu natura lui de mlădios lăstar, şi publicistul Tiberiu Cosovan. Poeţii se aşează pe o terasă fără pretenţii, dar cu mese lungi şi cu bănci de lemn, răsfoind, mai întâi, cărţi şi reviste, dar şi agende electronice, în care au fotografii cu nepoţi şi copii, domeniu în care, şi Lea Taran, şi Menachem Falek îmi fac o teribilă concurenţă.

Tiberiu Cosovan, Menachem Falek, Aviva Golan – în stânga, Roman Istrati, Carmen Veronica Steiciuc, Lea Taran şi Alexandru Ovidiu Vintilă – în dreapta, la o… carte, o revistă, o agendă electronică

Mă uit cu drag la Poeţi, comand berea, dar majoritatea nu vor decât băuturi răcoritoare – nu-i bai, că doar nu doar berea dezleagă limbile. Doi, câte doi, ba doi câte trei şi reciproca, ba chiar şi toţi împreună, Poeţii discută, menţionează nume de sfinţi de-ai lor, ba şi pe Hegel îl trezesc din adâncul somn al raţiunii de dincolo de mesele acelea lungi, cu bănci de lemn, pe care, în cele din urmă, vor poposi şi trei halbe cu bere.

Poeţii, la o carte, la o revistă, la trei halbe cu bere

Mâine, ne aşteaptă o zi grea, cu un maraton de pictură, de muzică şi poezie, la Complexul BTT, din Câmpulung Moldovenesc, iar PIM şi Victor Rusu, coordonatorii taberei internaţionale de pictură, abia ne aşteaptă. Eu, naiv şi plin de admiraţie, ascult, ascult şi, deşi, pe lângă română, se vorbeşte, în preajma celor trei beri, în hebraică, în engleză şi în italiană (italiană vorbesc eu, cu Lea: ea, rar, în italiană, eu, rar, în română, şi amândoi “capisci” de minune ce nepoţi năzdrăvani şi câte doi are fiecare dintre noi). Numai că Poezia are efect invers de Turn Babel: nu leagă şi nu încurcă limbile, ci, dimpotrivă, le limpezesc într-un discurs unitar şi minunat precum prima şi singura carte de credinţă a omenirii, din care s-au desprins, alterate şi manipulatoare, celelalte.

Ooo, dacă omenirea ar fi condusă nu de o naţiune a politicienilor, ci de o Naţiune a Poeţilor şi, în general, a Creatorilor, ce destin de rai terestru şi-ar mai recupera!

Naţiunea Poeţilor, la o bere

Timp de cinci zile, la Câmpulung, Gura Humorului, Calafindeşti, Corlata – capitala europeană a Naţiunii Poeţilor şi la Suceava, limbile, încurcate, pe când cu Turnul Babel, se vor limpezi şi vor căpăta conturul iniţial şi iniţatic de mesaj divin al Naţiunii Creatorilor. În cazul în care judeţul Suceava este şi locuit, concetăţenii mei se pot convinge de adevărul celor spuse mai sus, cu toate simţurile lor. Oricum, prin această imensă pustietate, învăluită în somnul torid al raţiunii, drumeţii vin rar şi trec spre departe, cum zicea Ghedeon Coca, iar pentru ei sau şi pentru ei, mai postez, încă odată afişul general (poate că-i interesează):

Jurnalism No Comments Aug 12

VADER: „Iubesc viaţa. Dar nu pentru orice cost”

VADER va cânta, la BUCOVINA ROCK CASTLE, joi, 20 august 2015

Interviu cu Peter, vocalistul şi chitaristul trupei VADER, realizat,

pentru BUCOVINA ROCK CASTLE 2015, de Andi Drăguşanul.

Andi: Salutare băieţi, ştim că aţi mai fost în România; cum aţi descrie experienţa voastră de aici şi ce părere aveţi despre scena de metal?

Peter: România a fost destul de izolată, în anii 80 şi 90, aşa că nu ştiam multe despre scena de metal de aici. Cântam în Ungaria, de câteva ori, şi asta era zona cam cea mai apropiată, până în 2006. După, am cântat în Bucureşti, pentru prima oară – dacă îmi aduc bine aminte – şi am fost toţi foarte surprinşi. Nu ne aşteptam să găsim atâţia maniaci metal şi atât de multe trupe bune. Îmi aduc aminte de „MG42”, după nume, pentru că eram deja destul de interesat de istoria militară. După aceea, am cântat de mai multe ori în România, şi nu doar în capitală. Cum am spus, nu a fost nici o conexiune între noi şi scena Metal din România, aşa că nu ştiam mai nimic. Primul contact cu poporul român nu a fost foarte plăcut. Mai ales că, în Polonia, media a creat o imagine nepotrivită a ţării voastre. De obicei, conectată cu politica, Ceauşescu, comunism etc. Trăiţi într-o ţară minunată, cu o istorie lungă şi puternică şi cu tradiţii frumoase. Sunt bucuros că nici comunismul, nici tirania nu au distrus România, şi că vă dezvoltaţi atât de repede. Plănuiesc să vizitez România, anul viitor, în cazul în care „Vader” nu îmi fură tot timpul.

Andi: Aţi întâmpinat, vreodată, vreo formă de cenzură sau de discriminare, datorită credinţelor voastre, în Polonia sau oriunde altundeva?

Peter: Nu am avut, niciodată, probleme serioase, cum a avut Behemoth, în Rusia, de exemplu. Problema lor a fost mai mult politică, decât religioasă, să fiu sincer. „Vader” a întâmpinat câteva încercări de anulare a unor concerte, din motive „blasfemitoare”, dar doar unul din concertele noastre a fost anulat, şi nu din cauza imaginii noastre, ci din cauza restricţiilor legate de show-ul pirotehnic. A fost, desigur, un truc local tipic politic, de a aduna puţină atenţie în societatea locală. A fost „o poveste” legată de un show din oraşul Swidinca, în Polonia, în Februarie, anul acesta, de asemenea. Câţiva idioţi locali, conectaţi cu aripi religioase, împreună cu psihopaţi „exorcişti”, au încercat să adune mulţimea, să anuleze un concert „Vader” cu forţa. A fost chiar difuzat şi în media. În definitiv, nu au făcut altceva decât să ne facă publicitate, şi show-ul a fost „sold aut”. Toţi ipocriţii ăştia au găsit o cale uşoară de a fi faimoşi, în media, dând vina pe scena Metal pentru probleme. Nu vor să vadă adevăratele probleme din jur… blestemată politică!

Andi: Cum vedeţi evoluţia scenei Metal din Europa, de când aţi început să cântaţi şi unde plasaţi trupa „Vader” în acest peisaj?

Peter: Nu sunt nici istoric, nici publicist, nici un expert, pentru a-mi da cu părerea în subiectul ăsta. Sunt un fan Metal, pentru care ascultatul muzicii nu a fost destul, aşa că am început să cânt şi să creez, în propria-mi trupă. Sunt încă foarte activ, în ceea ce fac, şi, de asemenea, urmăresc ce se întâmplă în jur. Totuşi, evoluţia scenei de Metal Extrem, după revoluţia pe care a provocat-o, în anii 80, a mers în direcţii brutal de distructive. Asta e ceea ce văd… Metal-ul a fost, întotdeauna, pasiune, dedicare, dacă nu chiar şi devotament. Asta e tot ce a făcut pe Metal Freaks şi trupele Metal puternice. Fiecare revoluţie în muzică transformă pasiune, idei, talent în comercializare şi grabă spre succes. „Afacerea ucide Arta” – aşa e, cum ne semnam scrisorile în trecut. Iar acum, afacerea ucide, dacă nu a ucis, deja, metal-ul din toată lumea. Succesul incredibil al unor trupe ca Metallica, Slayer, Dimmu Borgir sau chiar şi a polonezilor noştri Behemoth, a schimbat mintea multor trupe tinere de metal. Foamea de succes, indiferent de cost, pentru mai multe like-uri pe Facebook, pentru locuri mai bune la festivaluri, pentru mai mulţi bani… Este bolnavă şi aşa e, cum am văzut „evolutţa scenei Metal”, chiar ieri. Astăzi îmi aduce speranţe, totuşi. Văd din ce în ce mai mulţi fani tineri, în primele rânduri, la concerte, văd mai mulţi Freaks (ciudaţi) care sunt mândri de părul lor lung, de gecile de piele, şi cărora nu le este frică să strige, la concertele Metal. Metalul este devotament şi sacrificiu! Dacă îţi este „frică” sau încerci să explici frizura sau imaginea „gay”, cum este percepută, cu job-ul tău, şcoala ta sau vârsta… metal-ul nu este pentru voi! De ce vechile legende Metal s-au întors atât de intens, în ultimul timp? Pentru că obişnuiau să fie reali! Doar Metalul real este viaţa adevărată! Înţelegeţi ce spun? Nu plâng sau mă plâng, aici…vreau doar să văd METALUL ADEVĂRAT ÎNAPOI!!!

Andi: Cum a fost perceput de public ultimul vostru album?

Peter: Bine, fanii ne cântau cântecele, chiar după ce albumul a ieşit, aşa că înseamnă ceva. Eu nu îmi critic, niciodată, albumele. Nici nu le evaluez. Fiecare album, înregistrat ca şi „Vader” şi de „Vader”, este un album ce cuprinde unele momente de emoţii, gânduri şi păreri. Una din cele mai mari realizări ale trupei „Vader” – dacă nu chiar cea mai mare – este activitatea continuă şi popularitatea, în ciuda lumii permanent schimbătoare şi a generaţiilor din jur. Nu am fost niciodată o trupă incredibil de populară, dar încă suntem, şi mereu am respectat şi am rămas dedicaţi Fanilor din toată lumea. De asemenea, ultimul album a avut parte de reacţii bune şi de recenzii pe măsură. Nu vreau să fac parte dintr-o trupă faimoasă pentru scandaluri sau trucuri ieftine. Sunt fericit şi încă pot să fac mii de fani Metal de asemenea fericiţi.

Andi: Pot fanii să se aştepte la ceva nou, din partea voastră?

Peter: Un album nou? DA. Un turneu nou? DA. Muzică nouă? DA. Stil nou? NU! Momentan, suntem pregătiţi pentru următorul turneu, cu „Venim Inc.”, – care înseamnă legendarii „Venom”, doar că fără Cronos. Pentru acest moment, am pregătit un set special de cântece, din perioada 1983-93. Nu am cântat piesele astea niciodată, în afara Poloniei, după ce am re-adus „Vechiul Vader”, acum câţiva ani. Când am început să mergem prin turnee, în 1993, ne-am concentrat doar pe albumul de debut. Ne-am abţinut să cântam piesele de la început (cele în poloneză, de exemplu), după ce Doc a intrat în Vader. Am vrut doar s creăm ceva nou şi proaspăt. A venit, totuşi, timpul să ne amintim de „chestiile vechi”.

Andi: Există viaţă, după moarte?

Peter: Întrebaţi-mă, după ce mor. Prea multe poveşti şi prea multe teorii au fost create, în toată existenţa umană, pentru a ne face să ne simţim mai bine. Toate au fost pietre de temelie ale Metalului… Moartea şi ce se va întâmpla după a fost, şi încă este, o inspiraţie pentru artişti. Aşa că poate mai bine să ne întrebăm şi să ne gândim la „Ce-ar fi, dacă?”… şi apoi să cunoaştem răspunsul? Voi ce credeţi?

Andi: Înspre unde credeţi că se îndreaptă lumea?

Peter: Spre iad!!! Serios, mă refer la „Iadul” creat, ca termen, de cei cărora le e frică de el. Este mult, despre asta, în ultimul album „Vader” (şi ăsta nu e un anunţ promoţional!

Andi: Dacă ar fi un concert „Vader”, la sfârşitul lumii, unde aţi fi şi ce cântece aţi cânta?

Peter: „Mergeţi în iad!” ar fi un cântec perfect pentru un astfel de moment. Umanitatea este prea mândră, pentru a supravieţui Pământului. Pur şi simplu, am pierdut sentimentul de echilibru, în lumea în care trăim… Am învăţat să trăim mândri. Acum, să vedem dacă ştim să şi murim mândri. Toţi urmăm idioţi, discursuri plăcute la auz şi tot rahatul servit de media. Majoritatea dintre noi ştiu că toate astea sunt un rahat… dar este mult mai uşor să „urmezi”, decât să fii un „inamic al mulţimii”. Putem să regulăm o oaie, ca să avem mai multe vizualizări sau like-uri pe internet, dar nu putem face nimic pentru a-i opri pe idioţii care-i păcălesc pe ceilalţi. Cum am spus, „MERGETI IN IAD!”… Un cântec perfect, pentru a arăta degetul mijlociu umanităţii, în ultimul ei moment. Nu mă înţelegeţi greşit, nu am ajuns, încă, un mizantrop. Iubesc viaţa. Dar nu pentru orice cost.

Andi: Care sunt trupele care v-au influenţat cel mai mult?

Peter: Asta e uşor. Nimic nu s-a prea schimbat, de câţiva ani. Black Sabbath – pentru că ei m-au infectat cu întunecime şi greutate. Judas Priest – pentru că e trupa cea mai emblematică de Metal, ce a existat vreodată, şi m-au învăţat şi pe mine cum să cânt Metal. Slayer – o versiune extremă a Judas priest, în muzică şi pe scenă. Richard Wagner – pentru că mi-a deschis ochii şi m-a făcut să gândesc diferit. Sunt mai multe, dar astea sunt fundamentale pentru mine.

Andi: Ce vreti să le transmiteţi fanilor, care aşteaptă concertul vostru, la „Bucovina Rock Castle“?

Peter: Promit că nimeni nu v-a pleca, de acolo, fără o satisfacţie maximă!!! „La revedere!” (partea asta chiar a scris-o în română).

VADER, în prima seară BUCOVINA ROCK CASTLE: 20 august 2015

BUCOVINA ROCK CASTLE 2015 OFFICIAL, Rubrica lui Andi No Comments Aug 10

Muntele Rarău, Planeta Venus şi Steaua lui David

Festivalul European “Naţiunea Creatorilor“, din care face parte şi conceptul “Bucovina Rock Castle“, şi în care “Naţiunea Poeţilor” va lansa, printre altele, şi o antologie bilingvă de poezie româno-hebraică, mi-a stârnit şi o ciudată revelaţie a simplităţii descifrării simbolisticii ancestrale, pe care v-o încredinţez şi dumneavoastră. Aşadar:

***

În compoziţia mitologică hittită „Cântecul lui Ullikummi”[1], unul dintre cele mai bine păstrate texte literare hurriene (caseta 1), „Kumarbi, tatăl tuturor zeilor”, „Puternicului Dumnezeu” (p. 147), „zeiţele Soartei şi Mama zeiţelor” (p. 153), „toţi zeii (care) au coborât din cer ca păsările” (p. 153) asistă la naşterea fiului lui Kumarbi, cel „care îi va construi templul de piatră şi statuile” (p. 159) şi căruia trebuia să-i dea un nume, prin care „să-l închine”, ca „să fie văzut”, „Soarelui, Zeul Cerului” şi „Zeiţei Lună” (p. 153), şi să poată locui în „Casa Zeilor” (p. 154), pe care el o va dura.

Fiul Cosmic a fost luat de Irsirras (Pământul întunecat – p. 155), care l-a aşezat „pe genunchii lui Enlil”, care, „cândva a fost divinitate vie, dar corpul său din piatră a fost făcut” (p. 157). Apoi, „când Soarele, Zeul Cerului, a văzut templul de piatră din munţi, care îi fusese închinat… a mers la Puternicul Dumnezeu” (p. 159), ca „să-l arunce deoparte”, iar în bătălia cosmică, „puternică este lupta, puternică este lupta!

Vacarmul cerului aduce foamete şi moarte pe pământ” (p. 159). Puternicul Dumnezeu acceptă, în finalul confruntării cosmice, ca Soarele să aibă un templu în munte, cu „scaunele şi masa lui” (p. 161), care-l simbolizează (în fond, asta este şi Masa Tăcerii, desluşită de Brâncuşi).

În simbolistica drept-liniară a civilizaţiei pre-totemice hurriene, „Soarele, Zeul Cerului” era desenat ca o stea în opt colţuri, simbol atribuit, ulterior, dragostei şi fertilităţii (Ishtar) şi înţelepciunii (Inanna), iar „Zeiţa Lună” – ca o stea în şase colţuri, simbolul fiind atribuit, ulterior, planetei Venus, care, ca ocrotitoare a muntelui, devine şi ocrotitoarea templului solar, pe care îl reprezenta muntele („Împăratul tău este marele munte tată, Enlil”[2].).

În limbajul pre-totemic, monosilabic, inclusiv în cel totemic sumerian, numele Sinelui Universal, „Cel care a perceput că ceea ce este fără sunet, fără atingere, fără formă, fără degradare, fără gust, etern, fără miros, fără început, fără sfârşit, dincolo de sine şi de neschimbat, este eliberat din ghearele morţii”[3], este OM, dar se scrie AUM, vocativul pentru invocaţii, pe care au voie să-l folosească doar iniţiaţii, fiind OI („OI, leru-i ler”, adică „Doamne, legea-i lege” se zice în ultimul vestigiu de limbaj de la graniţa dintre pre-totemic şi totemic. Iniţiatului în OI i se zicea, prin inversarea literelor, IO (precum în formula voievodală „Io, Ştefan Voievod).

Ulterior, adică la începuturile civilizaţiei totemice, IO vizează şi iniţierile în CER, care era numit ANU, iar unui astfel de iniţiat i se zicea IO ANU (deci, Ioan, primul fiind Ioan Botezătorul, iniţiatorul în ANU YAHVE – tatăl ceresc, din rugăciunea creştină „Tatăl nostru”, pe care ne-a încredinţat-o Iisus).

Soarele, în aceleaşi începuturi totemice, se numea RA, iar iniţiatul în religia solară, AR. Conform compoziţiei mitologică hittite „Cântecul lui Ullikummi”, de la care am pornit această demonstraţie, „slujirea Soarelui (însemnă) slujirea lui Dumnezeu”, iar în transcriere monosilabică s-ar traduce locuţiunea „slujirea Soarelui – slujirea lui Dumnezeu” prin AR RA – AR AUM, deci, cumulând locuţiunea într-un cuvânt, ARRAARAUM. DE aici vin, de fapt, toponimele munţilor ARARAT şi ARARAU, cum i se spunea, cândva, Rarăului (valea, rezultată prin prăbuşire, de lângă Piatra Şoimului, încă se numeşte Ararău).

Ceea ce înseamnă că legendarul munte biblic, pe care va poposi corabia lui Noe, AR RA – AR AUM, aici ar trebui căutat, mai ales că prăbuşirea „munţilor în formă de ochi”, sub presiunea mării interioare, cuprinse de ei (Ardealul), este menţionată şi în prima carte scrisă a omenirii, cea începută în 2776 înainte de Hristos şi numită „Cartea Shu”.

Să părăsim, însă subiectul (îl voi trata cu argumente din belşug, în ediţia în pregătire a cărţii „Datina, Biblia Românilor”), şi să ne întoarcem la steaua în şase colţuri, care, funcţie de civilizaţii religioase, avea să simbolizeze şi Luna, şi planeta Venus – ocrotitoarea Muntelui, ba chiar şi însuşi muntele.

Planeta Venus – ocrotitoarea Muntelui: linia verticală, care desemnează solstiţiala Cale Astrală („Timpul este Creatorul. Există două căi, de nord şi de sud… calea din sud este Calea Strămoşilor… calea din nord este Calea Astrală, Calea Nemuririi”[1]), se intersectează cu „Crucea Nordului” (Constelaţia „Lebăda”, prezentă în toate religiile nordice).

Unul dintre primii mari iniţiaţi ai omenirii, după cum o dovedeşte opera sa lirică, legendarul Rege David, a narat grafic pe simbolul de mai sus, pentru a susţine simboliza, în „luga suriannya”, adică în „limba iluminării cereşti”, care opera cu semnificaţii multiple, „cunoaşteri” („Sinele este cunoaştere”[2]), în condiţiile în care „Sinele individual şi Sinele universal trăiau împreună în grota inimii, ca lumină şi umbră”[3].

Regele David a unit, pe rând, cele două extremităţi solstiţiale ale Deva-Yanei, cu capetele opuse ale Crucii Nordului (care simboliza şi cerul înstelat, roata cerului, numită UR ANU, iar de greci Uranus).

Steaua Regelui David: tot o stea în şase colţuri, dar cu marcarea clară a triunghiurilor iniţiatice, conform principiului „Cunoaşterea naturală aduce un rezultat, cunoaşterea supranaturală, altul”[1], delimitează, dar şi suprapune iniţierea în astral, în divinitate, în veşnicie, numită şi cunoaşterea de pe munte sau „cunoaşterea supranaturală” (triunghiul cu vârful în sus), cu iniţierea în pământesc, în viaţă, în efemer, numită şi cunoaşterea „în peşteră” sau „naturală” (triunghiul cu vârful în jos).

Există, în Steaua lui Daivid o adevărată şi nouă „iluminare cerească” („suriannya”), dar o să aleg doar una dintre ele, cea a bandei de suprapunere a celor două triunghiuri (pe care o voi marca), peste echinocţiala Cale a Vieţii, numită şi Calea Cea Demnă de Admiraţiune, Calea marcată de „Acolo, de unde răsare soarele, şi acolo, unde soarele apune, toate acestea sunt cuprinse de Deva şi nimeni nu trece dincolo”[2].

Prin marcarea suprapunerii triunghiurilor lui David se obţin şi triunghiurile iniţiatice inversate, dar şi rombul, cu triunghiurile doar cu baza suprapusă, pe echinocţiala Cale a Vieţii.

Nu mai reiau demonstraţia cu „hora oamenilor sfinţi, hora strămoşilor”, ştiut fiind că „Părinţii şi Zeii sunt una”, dar se sărbătoresc, „la Luna nouă, părinţii (Pitris), la Luna plină, zeii (Devas)”[1], concept care întăreşte referirea iniţială lunară a simbolului stelei în şase colţuri, pentru că am altceva de observat, şi anume faptul că şi Steaua lui David narează simbolic şi despre Oul Cosmic, deci despre originile lumii şi a zeilor, dacă nu cumva Oul Cosmic este, aşa cum susţineau şi grecii, doar Planeta Pământ (Mama Glie).

Joaca de-a demonstraţia de mai sus (voi avea, totuşi, o demonstraţie adevărată, în ediţia revăzută şi adăugită a „Datinii, Biblia Românilor”) are un singur scop, şi anume acela de a vă proba că toate religiile lumii se întemeiază pe un limbaj simbolic al iluminării (Solomon îl numea „limba păsărilor”, adică a „îngerilor”), pe care nu-l mai înţelegem, deşi ne tot împopoţonăm artizanal cu el. Păcat, limbajul acela cu semnificaţii multiple pentru fiecare semn grafic, încă ne-ar mai putea înlesni senzorii auzirii şi vederii de Dumnezeu, pentru că „Spiritul se cunoaşte prin revelaţie. Aceasta duce la libertate. Aceasta duce la putere. Revelaţia este biruinţa asupra morţii”[1].

[1] Kena-Upanishad, 2, p. 21

[1] Mahabharata,VII, p. 65

[1] Eesha-Upanishad, p. 16

[2] Katha-Upanishad, III, 9, 16

[1] Prashna-Upanidhad, 2, p 40

[2] Katha-Upanishad, III, 13, 13

[3] Katha-Upanishad, I, p. 31

[1] Guterbock, Hans Gustav, The Song of Ullikummi Revised Text of the Hittite Version of a Hurrian Myth, Chicago, 2009

[2] Langdon, Stephen, Sumerian Liturgical Texts, Philadelphia, 1917, p. 114

[3] Katha-Upanishad, III, 15, 14