Naţiunea Corlatei, Mihaela şi Ovidiu Svart

Sala s-a golit, pe neaşteptate, şi asta pentru că o parte dintre corlăţeni au urcat pe scenă, pentru a susţine, ca în fiecare an, un uimitor spectacol. De data asta, “Cerbul” lipseşte, fiind plecat, cu spectacole, undeva prin Europa, în sat rămânând doar Florin Hogea, cel mai vechi component al trupei şi un dansator senzaţional, dar care este şi viceprimar al comunei Berchişeşti. De pe scenă, al doilea ansamblu al satului, cel de dansuri pe generaţii, urmează să ne tămăduiască sufletele, dar nu înainte de un recital orchestral, susţinut de Mihaela şi Ovidiu Svart, care aveau să revină pe scenă la final. Deşi doar seconda cu vioara, Mihaela Svart mi-a făcut o bună impresie şi ca artist. Pentru că şi prin tehnicile de interpretare este la fel de frumoasă pe cât este ca femeie. Ovidiu, prieten din tinereţe, îşi arată virtuozităţile de naist, cu un vag exces de tehnică, la care îl obligă, probabil, şi fondul orchestral al vioarei de acompaniament.

La Corlata şi, în general, în comuna Berchişeşti, există o altfel de “administraţie locală”. Practic, zi de zi şi clipă de clipă, “primăria” este printre oameni şi exponenţială pentru trăirile omeneşti. Nicăieri nu am mai întâlnit, de-a lungul vremii, un spirit obştesc atât de natural şi de cinstit, care şi explică, dacă mai era nevoie, de ce, de 11 ani, încoace, poezia înseamnă “al doilea hram al Corlatei”, cum inspirat sesiza Cornel Angelescu. În dansurile pe generaţii, primăriţa şi soţul domniei sale formează o pereche, viceprimarul, cu soţia, o altă pereche, iar implicarea înţeleaptă şi neforţată conturează măiestria de lider obştesc a Violetei Ţăran.

Soţii Ţăran, una dintre perechile ceremoniale ale Corlatei

Uncategorized No Comments Aug 6

Drumul Sării sau Şoseaua Franciscană

Drumul Sării sau „Şoseaua Franciscană”, cum se numea, din 1817, în cinstea împăratului Francisc, care o folosise în acel an, „drumul împărătesc” al lui Isof al II-lea, deci şoseaua care unea Galiţia, prin Bucovina, cu Ardealul, fusese descris, de către Schmidl (Călători străini, XIX, III, p. 338), dar dinspre Josenii Bârgăului, înspre Suceava, până la Păltinoasa. Noi, bieţii slujitori ai lui Gheorghe Flutur, încredinţaţi lui Niculai Barbă, de la Centrul Cultural “Bucovina” (noi, nu el), adică eu, Tibi şi Liviu, o străbatem în sens invers, printr-o “modernitate” înspăimântătoare, prin care, vorba lui Lucian Blaga, încă mai răzbate preistoria.

Mergem la Vatra Dornei, acolo unde, în zilele de 7-9 iulie, ne vom da întâlnire cu viitorimea. Am mai fost, începând din ianuarie, de câteva ori, pentru că un festival ca “Bucovina Acoustic Park” presupune multă trudă, dacă îţi propui să-l faci durabil şi necesar. Dar, pe drum, planurile se suprapun într-o armonie a vremelniciilor care mă surprinde, dar care îmi şi place. “Urmează Bucşoaia şi Gura Humorului, unde regiunea devine mai prietenoasă şi unde apare, iarăşi, agricultura. Drumul se face tot mai rău; prin Capu Codrului, fără a mai trece prin vreo localitate, se ajunge, după şase ore de mers, în oraşul Suceava. De aici, sunt 6 ½ poşte până la Cernăuţi”[1].

“Urmează Vama, cu o mică mină în apropiere, de trei galerii, zece cuptoare de afânare, 80 de lucrători, care produc 5.580 de chintale de fier în bare”.

La “Drumul se ţine, neîntrerupt, de Moldova, spre Câmpulung Moldovenesc, un târg cu 2.623 de locuitori. Aici se află administraţia camerală şi reşedinţa căpităniei graniţei militare”.

Apoi urcăm “printr-un defileu îngust şi sălbatic, până la casa de poştă singuratecă de la Valea Putnei (de fapt, pe Mestecăniş – n.n.)”, unde tot austriecii ridicaseră şi un han, ars în câteva incendii şi tot refăcut, dar care va fi definitiv dărâmat, pentru că văd că se face unul nou şi modern, cât mai european cu putinţă, adică până la spulberarea totală de memorie.

“Pe valea Bistriţei Aurii, urmează târgul de munte Iacobeni, unde se exploatează, din 1786, o mină de fie, cu 19 galerii, dintre care cea mai bogată este Valea Stânei; la Arşiţa, se mai găseşte şi azbest. Două furnale înalte, zece cuptoare de afânare, deservite de un fierar, patru forje, un meşter de cuie, predau, cu 224 de lucrători, 15.000 de chintale de fier brut, 90 de chintale de fontă, 4.427 chintale de oţel în bare, 41 de chintale de plumb, 243 de chintale de unelte, 16.904 bucăţi de lopeţi ş. a., 363.000 de cuie”.

În drum spre Vatra Dornei, încerc să-mi imaginez o expoziţie cu imagini ale Bucovinei de odinioară, revăzute, din aceleaşi unghiuri, cu aparatul de fotografiat, dar găsesc în mine puterea de a goni înfiriparea ideii.

[1] Ibidem, pp. 291, 292

Uncategorized No Comments Jun 17

roșca zară, patologic fără creier

Că neculai roșca, pitecantropul ne-obiectiv, nu are creier și că e un mardeiaș de presă de doi bani, în tradiția oficinei (reamintească-și de dezvăluirile procesuale Romulus Nicolae vs Dragoș Calițoiu), știam. Deci nu e o surpriză pentru mine că roşca se năpustește de-a-mboulea asupra mea, pentru că am „îndrăznit” să combat nerozia lui și a celuilalt vag alfabetizat, zară dinu, care au izbutit marea performanță „culturală” de a „interzice” un concert simfonic, la Suceava, cu opera lui Ciprian Porumbescu și se laudă nerod cu asta în chiar ziua când Ciprian Porumbescu a pus capul pentru odihnă veșnică. Individul confundă cultura cu barabulele și vrea licitații pentru un bun care nu are preț, pentru că ține de patrimoniu, chestie care mă obligă să-mi aduc aminte cum, la ediția „Bucovina Rock Castle” de anul trecut, după ce și-a plătit biletul (eu am dispus să nu se dea invitaţii decât ziariştilor care promovează cultura), roşca și-a vârât legitimația de mardeiaș în ochii unei colege, care vreo trei luni după aceea numai în spaimă a trăit.

Încântat că i-a lăsat pe suceveni fără un concert simfonic „Porumbescu”, acest banal substantiv comun al mediocrității „obiective” se ia și de două făptuiri culturale de excepție, albumul de artă „Confesiuni cromatice”, de Radu Bercea, și concertul „Airs nationaux roumains” al „Zicălaşilor”, care a adus în contemporaneitatea noastră, în premieră mondială, partiturile colecţiilor lui Karol Mikuli. Barabula „obiectivă” habar nu are că, înainte ca instituţia să scoată la licitaţie diverse prestări de servicii, se lucrează o carte sau un concert, în vreme ce este propus pentru programul cultural al Centrului Cultural „Bucovina” pe anul următor. Apoi se scriu proiectele, care sunt aprobate de consiliul de administraţie şi de Consiliul Judeţean Suceava, după care instituţia, şi niciodată eu, în baza acelui existent, organizează licitaţii sau negociază direct, aşa cum cere legea cu aplicabilitate în cultură (am cerut-o şi am să le-o prezint şi vag alfabetizaţilor). Deci, de câte ori scriu despre o carte sau un concert în pregătire, pentru că face parte din programul cultural al anului în curs, eu scriu despre cronologia unui act creator, de licitaii şi alte marafeturi ocupându-se serviciul de specialitate din instituţie. Fără să existe cartea sau concertul, nu se poate licita nimic, iar prezentarea unui fapt cultural împlinit constituie premisa unei eventuale licitaţii, care nu ţine de realizarea operei, ci de încredinţarea ei patrimoniului naţional.

Singura mea obligaţie, în postura de coordonator al unui proiect, vizează realizarea artistică a acelui proiect şi respectarea limitei maxime a bugetului aprobat pentru acel proiect. De pildă, pentru costumele „Zicălaşilor”, se aprobase un buget de 7.000 lei, dar s-au cheltuit doar 4.000, pentru că mi-am pus mintea (ceea ce roşca zară nu posedă!) la contribuţie şi, concepând bine suprapunerile, s-a putut face economie de materiale. Dar de unde să ştie roşca zară (consumul exagerat de alcool dăunează sănătăţii!, zice o reclamă umanitară) cum stau lucrurile? Cum să priceapă ei că un slujitor al culturii ca mine doar propune şi realizează făptuiri culturale, fără implicări în actul administrativ şi fără să manevreze un ban sau o achiziţie publică?

Opera lui Ciprian Porumbescu nu a avut parte, niciodată, la Suceava de o interpretare orchestrală integrală. În România, nici o filarmonică, exceptând-o pe cea din Bacău, nu a avut o astfel de nobilă asumare de responsabilitate. Şi vin doi analfabeţi de presă şi interzic un astfel de concert. Să vă fie ruşine, roşca zară!